• O parte din locuitorii de frunte ai oraşului au plătit cu libertatea curajul de a se fi arătat de partea Marii Uniri
• În 1916, braşovenii au contribuit la refacerea armatei române, cumpărând cărţi poştale și timbre cu România Mare
România Mare nu s-a înfăptuit într-o singură zi. Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a fost rezultatul multor ani de lupte şi acţiuni care au pregătit împlinirea idealului de unitate naţională. Începând cu 1916, pe fiecare felie de pământ românesc, se desfăşurau acţiuni în sprijinul armatei române, slăbită după invazia germană. Braşovenii au contribuit şi ei la susţinerea soldaţilor noştri, prin donaţii. Au răspândit dorinţa de unire a românilor în Franţa, Italia, SUA, Anglia, Belgia şi Siberia. Au participat la actul istoric de la Alba Iulia, prin 17 oameni de vază şi meşteşugari, care au reprezentat Ţara Bârsei în Marele Sfat Naţional. Braşovul a fost scena pregătirii şi desfăşurării Unirii, unde, aşa cum proclamau actele vremii, „s-a hotărât soarta neamului nostru poate pentru vecie“.
Sprijin pentru refacerea armatei române
În 1916, braşovenii au contribuit la refacerea armatei române, cumpărând cărţi poştale cu România Mare. În timp ce Bucureştiul fusese ocupat de germani. De la Iaşi, unde se mutase sediul cartierului general, generalii încercau să refacă forţa armată română. O mână de ajutor a dat şi populaţia civilă, contribuind la strângerea de fonduri în folosul soldaţilor. Printre cei care nu au putut rămâne indiferenţi la criza militară din 1916 au fost şi numeroşi braşoveni.
Arestaţi pentru că „au aplaudat armata română“
În iulie 1916, timp de 40 de zile, braşovenii au sărbătorit bucuria eliberării Transilvaniei, alături de soldaţii armatei române. Documentele păstrate în arhiva Muzeului Primei Şcoli Româneşti din Şchei descriu atmosfera de sărbătoare. „Pe clădirile Casinei, a Liceului «Andrei Şaguna» şi bisericii «Sfântul Nicolae» fâlfâiau steagurile tricolore cu inscripţia «Dacia Felix Rediviva», iar colonelul Mihai Darvari, conducătorul Regimentului 6 «Mihai Viteazul» a fost primit în fruntea armatei române de autorităţile locale Gheorghe Baiulescu şi Fabricius şi, «în numele poporaţiunii săseşti şi maghiare, care locuieşte cu noi împreună», Baiulescu le-a adresat un bun venit“, explică profesorul părinte dr. Vasile Oltean, care a descoperit facsimile şi fotografii din acea vreme. Retragerea armatei române, ca urmare a ofensivei inamicului, a fost urmată de crude răzbunări împotriva populaţiei civile. Preoţii de la Biserica „Sfântul Nicolae“ au fost arestaţi împreună cu familiile lor. Braşovencele, în frunte cu Elena Mureşianu, au plătit cu închisoare pentru curajul lor: „au aplaudat armata română“, „au lucrat la Crucea Roşie română“ şi „au aruncat cu flori în faţa armatei române“. Autorităţile i-au împuşcat pe cei care ajutaseră în vreun fel soldaţii eliberatori. Compozitorul Gheorghe Dima a fost aruncat în temniţă pentru că a cântat cu corul sub Tâmpa, în momentul când se dărâma statuia lui Arpad.
Ambasadorii braşoveni ai Unirii
„Cei care au reuşit să se refugieze spre Răsărit, la Chişinău, spre Apus, la Londra, în Nord, spre Norvegia şi chiar America au găsit ca formă de luptă calea diplomatică. Profesorii şagunişti Iosif Blaga, Candid Muşlea, Constantin Lacea, Sterie Stinghe, Onisifor Ghibu, Pompiliu Nistor au lansat cunoscutele acte oficiale «Proclamaţia de la Darnăiţa» şi «Manifestul din aprilie 1917», făcând să apară «Gazeta Transilvaniei» şi în Siberia. Peste 20 de voluntari braşoveni se aflau la Praga, alţii se stabiliseră în Italia (Stinghe şi Grădinaru), în Anglia, Belgia, Franţa (Ion Ursu), SUA (Vasile Stoica şi Ion Podea). Preotul Ion Podea a semnat „Declaraţia de Independenţă a popoarelor din Imperiul Austro-Ungar“.
Braşovenii n-au stat cu mâinile în sân, şi-au pus în joc toată priceperea, sufletul şi speranţa pentru pregătirea Unirii cu România. Iar la marea manifestare de la Alba Iulia, delegaţia din Braşov a numărat nu mai puţin de 17 membri ai luptei naţionale, aleşi în Marele Sfat Naţional Român. Aceştia au proclamat România Mare.

Braşovenii din Marele Sfat Naţional Român de la Alba Iulia
1. Dr. Vasile Saftu – protopop
2. Dr. Tiberiu Brediceanu – director de bancă
3. Petru Popoviciu – proprietar
4. Pompiliu Dan – directorul şcolii din Zărneşti
5. Axente Banciu – profesor
6. Dr. Voicu Niţescu – avocat
7. Dr. Iosif Blaga – directorul gimnaziului „Andrei Şaguna“
8. Mihaiu Popoviciu – proprietar
9. Dr. Valeriu Branişte – publicist
10. Victor Bratfălean – tipograf
11. George Grădinar – tâmplar
12. Nicolae Borzea – protopop din Făgăraş
13. Dr. Nicolae Şerban – avocat din Făgăraş
14. Dr. Ariton Pralea – avocat din Şercaia
15. Dr. Octavian Vasu – avocat din Făgăraş
16. George Repede – judecător din Rupea
17. Ioan Iosif – profesor din Rupea.
Colectă pentru refacerea trupelor române
Braşovenii de rând, animaţi de dorinţa unificării naţionale, au trimis bani şi obiecte soldaţilor români încă din 1916. De o colectă s-a ocupat și Ion Bârsan, dascălul de la Biserica Română. Donaţiile au ajuns la comandamentul general de la Iaşi care coordona acţiunile de refacere a armatei române, înaintea marilor bătălii de la Mărăşti şi Mărăşeşti. În 2005, brașoveanul Gheorghe Conţu, care avea atunci 74 de ani, un pasionat colecţionar de documente istorice, literare şi muzicale, i-a arătat reporterului Monitorul Expres una din aceste cărți poştale care a circulat în 1916 în mii de exemplare şi prin Braşov. „Cărţile poştale s-au vândut în toate provinciile, inclusiv în Ardeal, care era încă sub dominaţie austro-ungară. Pe vedere e desenată harta României Mari, cu Cadrilaterul, Basarabia şi Transilvania, până la Tisa”.

O listă de donatori
Cartea poștală din colecția brașoveanului Conţu a aparţinut lui Ion Bârsan, dascălul de la Biserica Română care s-a ocupat şi de colectă. El notase pe verso o listă cu braşoveni care au făcut donaţii pentru armata română. „S-au predat la comitet toate ajutoarele, după cum urmează: 19 galbeni, 10 arşini de stofă şi 8 mănşi boabe“. Notiţa e semnată „Eu, Ion Bârsan“. Printre cei mai generoşi braşoveni, au fost: văduva Maria Paraschiva de pe Str. Bisericii nr. 43, care a donat 6 perdele, colonelul rezervist Gheorghe Baiulescu – 5 galbeni, Ion Voinescu – 4 galbeni, Vlădăreanu – stofă şi Ion Bârsan – 5 galbeni. În total, s-au trimis de la Braşov 19 galbeni, 10 arşini de stofă şi 8 mănşi boabe.


„Trăiască România Mare!”
Pe 1 decembrie 1918, la Brașov sărbătoarea a început în bisericile ortodoxe din Brașov, cu tragerea clopotelor și slujbe speciale, culminând cu urarea „Trăiască România Mare!” și cântarea imnului „Deșteaptă-te, române!”. La Biserica Sfântul Nicolae din Schei s-a ţinut „marea slujba divină“, încheiată cu o cuvântare a preotului Ioan Prişcu, reprodusă în „Glasul Ardealului“. La toate bisericile braşovene s-au tras clopotele toată ziua. Zeci și zeci de brașoveni au venit la mormântul lui Andrei Mureşianu cu flori.
Armata română a intrat în Brașov pe 7 decembrie 1918, de data asta ca parte a procesului oficial de unire a Transilvaniei cu România. Pe 24 decembrie 1918, Regele Ferdinand I a promulgat decretul prin care se valida apartenența Transilvaniei la Regatul României.

Brăneni în serviciile secrete
Mulţi braşoveni au lucrat în reţeaua de servicii secrete în timpul războiului, dar şi pentru pregătirea actului Unirii. Ioan Iosif Puşcariu, învăţator, a colaborat cu armata română, dând informaţii privind fortificaţiile şi amplasamentele de tehnică de luptă în zona satelor brănene, privind capacitatea de lupta a trupelor austro-ungare dislocate în zona Bran-Făgăraş. Pentru meritele sale va fi numit primar al Branului, în august 1916, iar autorităţile austro-ungare îl vor condamna apoi la moarte prin împuşcare. Sentinţa nu a fost executată deoarece cel condamnat „plecase în refugiu cu armata română“. Un alt brănean, Simeon Petric, s-a refugiat în România în 1914 şi s-a angajat în serviciul de informaţii al Marelui Stat Major român, ataşat pe lângă generalul Dragalina, la Buşteni.

Reţeaua „Clubul spânzuraţilor“
Avocatul Spiridon Boita, unul dintre cei mai activi colaboratori ai organelor secrete române, devenise aproape un spion profesionist. El şi-a adunat colaboratori din toate oraşele de frontieră din sud-estul Transilvaniei, ajungând să lucreze cu aproape două sute de oameni şi să-şi constituie o reţea proprie, denumită „Clubul spânzuraţilor“. În principalele zone ale provinciei şi-a constituit centre de culegere a informaţiilor, conduse de către un colaborator direct. Astfel, de zona Bran răspundea Picu Bancilă, pentru Turches-Neculai Telianu, iar pentru Braşov-Gheorghe Stamboiu. Boita realiza coordonarea acestor centre, întocmea rapoartele informative şi le transmitea autorităţilor române prin intermediul Poliţiei din Predeal.
Lungul drum al Unirii
Visul lui Mihai Viteazul
Primul domnitor român care a încercat şi reuşit să-i unească sub un singur steag pe românii din Ţara Românească, Moldova şi Transilvania a fost Mihai Pătraşcu, cunoscut sub numele de Viteazul, la 1600. Voievodul tuturor românilor, înscăunat în cetatea de la Alba Iulia, a fost ucis un an mai târziu pe Câmpia Turzii.
Şcoala Ardeleană
În secolul XVIII, ideea unirii a început să prindă tot mai mult contur. O primă etapă a constituit-o formarea unei clase de intelectuali care a promovat ideea că românii sunt cu toţii strămoşii daco-romanilor. La 1754, episcopul greco-catolic Petru Pavel Aaron inaugurează şcolile Blajului. Mulţi tineri au fost trimişi să studieze în Viena şi Roma. Aşa s-a format mişcarea naţional culturală cunoscută sub denumirea de Şcoala Ardeleană. Cei mai cunoscuţi reprezentanţi au fost Samuil Micu (nepot al marelui Episcop Inochentie Micu Klein), Gheorghe Şincai, Petru Maior, Ion Budai Deleanu şi Gheorghe Lazăr, care au dus aceste idei în Ţara Românească.
Supplex Libellus Valachorum
În anul 1791, episcopul greco-catolic Ioan Bob prezintă în faţa Dietei ardelene memoriul intitulat ,,Supplex Libellus Valachorum“ în care se cerea dreptul la naţiune politică pentru toţi românii şi egalitate în drepturi cu aşa-zisele naţiuni privilegiate.
Revoluţia de la 1848
Programele revoluţionarilor din Ţara Românească, Moldova şi Transilvania scot în evidenţă idei noi care se regăseau în mişcările din Europa. Revoluţia română a constituit o parte integrantă a mişcării care a început la Paris, în februarie 1848 şi a cuprins întreaga Europă. La noi, au fost organizate adunări naţionale în mai multe centre ale ţării. Cel mai mare succes l-a avut, în 15 mai 1848, Marea Adunare de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, prezidată de Mitropolitul ortodox Andrei Şaguna şi Episcopul greco-catolic Ioan Lemeni.
Mişcarea memorandistă
Partidul Naţional Român, prin fruntaşii săi din Ardeal, au denunţat printr-un memorandum politica dualismului austro-ungar în anul 1894. Acest memoriu a avut un larg ecou în Occident. Fruntaşii mişcării memorandiste s-au ales cu repercursiuni din partea autorităţilor austro-ungare.
Unirea Principatelor şi Independenţa
Unirea Principatelor sub Alexandru Ioan Cuza, în 24 ianuarie 1859, precum şi obţinerea Independenţei în urma declaraţiei citite de Mihail Kogălniceanu, în 9 mai 1877, ca şi victoria în războiul de Independenţă le-a dat speranţă românilor ardeleni care se aflau sub ocupaţie străină. Numeroşi voluntari din Ardeal au luptat la Plevna, Vidin, Smârdan, Rahova sau Griviţa.
Primul Război Mondial
În anul 1914 izbucneşte Primul Război Mondial. În urma Consiliului de Coroană din 27 august 1916, România intră în război de partea Triplei Alianţe. Oameni politici şi de cultură văd în asta şansa eliberării Ardealui. „Ostaşi, v-am chemat ca să purtaţi steagurile voastre peste hotarele unde fraţii voştri vă aşteaptă cu nerăbdare şi cu inima plină de nădejde.“, a recunoscut în declaraţia de război regele Ferdinand al României.
1 Decembrie 1918
La 10 noiembrie 1918, ierarhii Bisericii Ortodoxe şi Greco-Catolice au semnat adeziunea la Consiliul Naţional Român Central recunoscându-l ca singura autoritate supremă din Ardeal, Banat şi Ungaria. La chemarea Consiliului Naţional Român publicată în ,,Românul“ şi ,,Unirea“ s-au adunat la Alba Iulia, pe Câmpul lui Horia, 100.000 de români. Cei 1228 de delegaţi au intrat în sala Casinei, iar Adunarea a fost prezidată de Preşedintele Partidului Naţional Român, George Pop de Băseşti, Episcopul Demetriu Radu al Oradei şi Episcopul ortodox al Ardealului Ioan Papp. Adunarea Naţională a ales un Sfat Naţional format din 250 de membri care avea rolul să desemneze un guvern provizoriu al Transilvaniei. Acest Consiliu Dirigent avea să conducă Transilvania Unită cu România până la întrunirea Constituantei României Mari. La sfârşitul şedinţei, delegaţii au ieşit pe Câmpul lui Horia intonând imnul ,,Deşteaptă-te române“. Marele Sfat l-a însărcinat pe Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla Iuliu-Hossu să citească proclamaţia. Rezoluţia Unirii cu România a fost adusă la Bucureşti în Parlamentul României de către o delegaţie formată din Vasile Goldiş, Alexandru Vaida Voievod, Iuliu Hossu şi Miron Cristea. În octombrie 1922, Ferdinand devine suveranul tuturor românilor, fiind încoronat la Alba Iulia.













