Acasă Blog Pagina 77

Jandarmii brașoveni au aplicat 50 de amenzi în trei zile

0
Jandarmii din Poiana Brașov, Zărnești, Bran, Predeal, Râșnov, Vama Buzăului și Sâmbata au aplicat în trei zile 50 de sancțiuni contravenționale, suma totală a amenzilor fiind de 57500 lei, pentru pătrunderea cu motociclete, ATV-uri, autoturisme în fondurile cinegetice, forestiere, de vânătoare, pe pajiști și pășuni.
Reprezentanții Jandarmeriei Brașov atrag atenția că prezența unui număr mare de autovehicule în aceste zone naturale poate avea efecte negative asupra mediului, afectând flora și fauna.
Deși patrulele montane au rolul de a sprijini și proteja turiștii, în numeroase situații jandarmii sunt nevoiți să aplice sancțiuni pentru a descuraja comportamentele care încalcă legea.
Jandarmii îi îndeamnă pe toți cei care aleg să petreacă timpul liber în natură să respecte mediul înconjurător și dreptul celorlalți de a se bucura de liniște și aer curat.
„Bucurați-vă de natură cu respect pentru ceea ce ne oferă și pentru cei care își doresc liniște și aer curat!”.

Sorana Cîrstea rămâne pe locul 16 în clasamentul WTA. 17 săptămâni în Top 20!

0

Sorana Cîrstea rămâne pe locul 16 în clasamentul WTA. 17 săptămâni în Top 20!

Sorana Cîrstea continuă să se mențină în elita tenisului mondial. Jucătoarea română a ajuns la 17 săptămâni petrecute în Top 20 WTA și ocupă în continuare locul 16 în clasamentul mondial, cu 2.424 de puncte, potrivit ierarhiei publicate luni.

Cîrstea rămâne astfel cea mai bine clasată jucătoare din România. O urcare importantă a reușit Elena-Gabriela Ruse, care a câștigat cinci poziții și se află acum pe locul 57, cu 1.033 de puncte.

În schimb, Jaqueline Cristian a coborât o treaptă și ocupă locul 61, cu 1.016 puncte.

În fruntea clasamentului WTA, Elena Rîbakina își păstrează prima poziție, cu 9.696 de puncte. Podiumul este completat de belarusa Arina Sabalenka, cu 7.550 de puncte, și de Mirra Andreeva, cu 6.371 de puncte.

13 octombrie, Ziua Informării Preventive și Ziua Internațională pentru Reducerea Riscurilor de Dezastre

0

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brașov a anunțat că marți, 13 octombrie, marchează două inițiative importante dedicate siguranței comunității: Ziua Informării Preventive și Ziua Internațională pentru Reducerea Riscurilor de Dezastre, desfășurate anul acesta sub deviza „Reziliența începe acasă”.

Activități pregătite de ISU Brașov:

Puncte de informare preventivă în centrele comerciale din municipiul Brașov – Coresi Shopping Resort, Shopping City Brașov și AFI Brașov, în intervalul orar 10:00–16:00. Specialiștii Inspecției de Prevenire vor oferi recomandări și informații utile pentru creșterea siguranței în locuințe.

Ziua Porților Deschise la subunitățile de pompieri, în intervalul orar 12:00–16:00, pentru toți cei care doresc să descopere activitatea salvatorilor, tehnica de intervenție și misiunile pompierilor militari.

Activități de informare și instruire în unitățile de învățământ, pentru familiarizarea elevilor cu regulile de comportare înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență.

Activități de instruire în acordarea primului ajutor și exerciții de evacuare, menite să dezvolte deprinderi esențiale pentru gestionarea situațiilor de risc.

ISU Brașov recomandă cetățenilor să consulte broșura „În siguranță în casa ta”, care conține sfaturi utile pentru protejarea locuinței și a familiei. Pentru informații suplimentare despre pregătirea în situații de urgență, accesați www.fiipregatit.ro și descărcați gratuit aplicația DSU.



Dominic Fritz: USR nu va forma un guvern cu PSD. Formațiunea susține varianta unui guvern PNL-USR-UDMR

0
Dominic Fritz: USR nu va forma un guvern cu PSD. Formațiunea susține varianta unui guvern PNL-USR-UDMR
Foto: Dominic Fritz/Facebook

Președintele USR, Dominic Fritz, a anunțat luni, după întâlnirea cu premierul desemnat Luca Niculescu, că partidul nu va susține un guvern din care să facă parte miniștri PSD. Fritz a declarat că USR privește cu deschidere varianta unui guvern format din PNL, USR și UDMR, cu Luca Niculescu premier, și a susținut că, în cazul în care nu se formează o majoritate parlamentară, soluția ar fi organizarea de alegeri anticipate.

Președintele USR, Dominic Fritz, după întâlnirea cu premierul desemnat, Luca Niculescu:
„I-am spus premierului desemnat Luca Niculescu că nu vom face aranjamente de culise care să prelungească actuala agonie. Românii merită un guvern asumat și transparent care să ofere predictibilitate și claritate în ceea ce privește măsurile pe care le poate lua.

De aceea, USR nu va mai forma un guvern cu PSD, partidul responsabil pentru blocajul în care suntem și pentru prețurile care cresc din ce în ce mai mult pentru toți românii. Asta înseamnă că nu vom vota un guvern din care să facă parte miniștri PSD.

Privim, însă, cu deschidere varianta unui guvern PNL-USR-UDMR, cu Luca Niculescu premier. Am văzut în spațiul public că și Sorin Grindeanu este deschis unei astfel de variante. S-ar putea ca aceasta să fie soluția de deblocare de care avem nevoie.

Considerăm că sunt îndeplinite toate condițiile constituționale pentru alegeri anticipate. Dacă acest guvern nu reușește să formeze o majoritate asumată, fără ca în Parlament să funcționeze în paralel o altă majoritate între PSD și AUR, atunci soluția cea mai sănătoasă pentru țară și cea mai onestă față de cetățeni sunt alegerile anticipate.”

Peste 20 de sancțiuni pe drumul spre Poiana Brașov. Trei permise reținute

0
Peste 20 de sancțiuni pe drumul spre Poiana Brașov. Trei permise reținute

Având în vedere valorile de trafic pe drumul national 1E, la data de 11 octombrie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost prezenți pe acest tronson de drum, între municipiul Brașov și stațiunea Poiana Brașov, în intervalul 11.30-13.30, pentru a monitoriza traficul.

Astfel, aceștia au acționat cu aparatele de măsurare a vitezei pentru prevenirea accidentelor rutiere prin depistarea și sancționarea celor care aleg să nu respecte regimul legal de viteză și pentru identificarea altor abateri de la normele privind deplasarea pe drumurile publice.

În acest context, în urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat peste 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 20.000 de lei, iar ca măsură complementară, au dispus reținerea a 3 permise de conducere cu suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă determinate de timp, pentru depășirea limitei legale de viteză cu mai mult de 50 km/h.

De asemenea, pentru alte încălcări constatate, a fost reținut și un certificat de înmatriculare.

Poliția Brașov reamintește că fiecare regulă de circulație încălcată poate avea consecințe ireversibile, iar Poliția Brașov va continua desfășurarea unor acțiuni similare și în perioada următoare și în alte zone din județ.

Accident grav pe bulevardul 15 Noiembrie din Brașov. Un tânăr de 26 de ani a fost rănit

0
Accident grav pe bulevardul 15 Noiembrie din Brașov. Un tânăr de 26 de ani a fost rănit

La data de 12 octombrie, imediat după miezul nopții, pe bulevardul 15 Noiembrie, din municipiul Brașov, a avut loc un accident rutier grav, potrivit Poliției Brașov.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov, iar din primele cercetări a reieșit că, un bărbat, de 27 de ani, din localitatea Tărlungeni, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul 15 Noiembrie dinspre strada Mihail Kogălniceanu, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, în împrejurări ce urmează a fi stabilite în cadrul anchetei, și a intrat într-un stâlp de susținere aflat pe partea dreaptă a sensului de mers.

În urma impactului, un tânăr de 26 de ani, din municipiul Brașov, pasager pe locul din dreapta față, a suferit leziuni grave, fiind transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză a fost întocmit un dosar penal și se efectuează cercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, la finalizarea acestora fiind dispuse măsurile legale.

Scandal uriaș în Superligă după Sepsi OSK – Dinamo! Primarul din Sfântu Gheorghe a trimis o plângere către Răzvan Burleanu

0

Scandal uriaș în Superligă după Sepsi OSK – Dinamo!

Tensiune maximă în fotbalul românesc! Meciul dintre Sepsi OSK – Dinamo (0-2), disputat vineri, 9 octombrie, lasă urme adânci în afara gazonului. Primarul Municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád a sesizat oficial Federația Română de Fotbal, reclamând manifestările xenofobe și antimaghiare repetate ale ultrașilor din galeria lui Dinamo! Arbitrul Viorel Flueran a întrerupt partida timp de două minute din cauza scandărilor xenofobe proferate de galeria dinamovistă.

Primarul Antal Árpád a sesizat FRF

În documentul oficial înaintat președintelui FRF, Răzvan Burleanu, edilul solicită sancțiuni exemplare și acuză direct brigada de arbitri și forțele de ordine de lipsă de fermitate în aplicarea regulamentului antidiscriminare.  Antal Árpád trage un semnal de alarmă dur cu privire la transformarea arenelor sportive în zone de conflict interetnic.„Comunitatea locală pe care o reprezentăm refuză să accepte transformarea stadioanelor în arene ale urii interetnice. Meciurile disputate la Sfântu Gheorghe sunt evenimente publice la care participă familii și numeroși copii. Expunerea acestora la manifestări de șovinism, ură și degradare a demnității umane contravine flagrant principiilor de fair-play.Lipsa unor măsuri coercitive exemplare și tolerarea tacită din ultimii ani transmit un semnal de impunitate suporterilor violenți și recidiviști. Astfel de derapaje nu reprezintă incidente izolate, ci o practică sistematică tolerată nepermis de mult pe stadioanele din România.”

Vreme nefavorabilă la munte. Recomandările Salvamont Brașov pentru turiști

0
Vreme nefavorabilă la munte. Recomandările Salvamont Brașov pentru turiști

Salvamont Brașov recomandă turiștilor care intenționează să parcurgă trasee montane în această perioadă să acorde o atenție sporită condițiilor meteorologice și să își planifice activitățile în funcție de evoluția vremii, având în vedere informarea emisă de Administrația Națională de Meteorologie pentru perioada 11 octombrie, ora 03:00 – 13 octombrie, ora 10:00.

În acest interval sunt așteptate precipitații moderate cantitativ, intensificări ale vântului și o scădere a temperaturilor. În zona montană, în special în Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1.500 de metri, precipitațiile se pot transforma în lapoviță și ninsoare, iar rafalele de vânt pot atinge 70–90 km/h. Cantitățile de precipitații pot depăși izolat 30 l/mp.

În aceste condiții, Salvamont Brașov recomandă turiștilor să manifeste prudență, să evite zonele expuse vântului puternic, să își adapteze echipamentul la condițiile meteorologice și să se informeze asupra evoluției vremii înainte de plecarea pe munte.

În situații de urgență, apelați 112 sau Dispeceratul Național Salvamont – 0725 826 668 (0SALVAMONT).

Liga de Tineret | Ultima etapă a sezonului regular. Kids Tâmpa Brașov, victorie la scor cu o echipă calificată în Play-Off

0

Ultima etapă a sezonului regular din Liga de Tineret
Ultima etapă a sezonului regular din Liga de Tineret a adus rezultate spectaculoase și a stabilit configurația finală a clasamentului înaintea fazei de Play-Off. FK Csikszereda a câștigat Seria Vest, după un succes obținut în partea a doua în fața lui Sepsi OSK, cu 3-0. Celelalte echipe care vor juca în Play-Off sunt Univ. Craiova , CFR Cluj și Viitorul Cluj. Din Seria Est s-au calificat în Play-Off FCSB , Rapid, Farul Constanța și Dinamo. Kids Tâmpa Brașov a încheiat sezonul regular cu o victorie categorică în meciul cu Viitorul Cluj 4-0. Golurile victoriei echipei antrenante de Adrian Szabo și Cristi Cristea au fost marcate de Cristian Constantinescu (23, 24, 73) și Ciprian Floroi (65). Kids Tâmpa a terminat sezonul regulat în Seria Vest pe locul 10 cu 13 puncte, astfel că brașovenii vor juca în Play-Out.

Liga de Tineret, Seria Vest, etapa 11

CFR Cluj – UTA Arad 4-2 (0-2)

FK Csikszereda – Sepsi OSK 3-0 (0-0)

ACS Petrolul – Universitatea Cluj 0-1 (0-1)

Kids Tâmpa – Viitorul Cluj 4-0 (2-0)

Interstar – Univ. Craiova 0-13 (0-7)

Oxigen Buc. – FC Argeș 4-2 (2-1)

Clasament final

  1. FK Csikszereda – 23p (32-14)
    2.Univ. Craiova – 20p (28-11)
    3. CFR Cluj – 20p (23-12)
    4. Viitorul Cluj – 20p (21-15)
    5. Univ. Cluj – 19p (29-13)
    6. Sepsi OSK – 17p (23-13)
    7. UTA Arad – 17p (23-16)
    8. Oxigen Buc. – 16p (17-18)
    9. FC Argeș – 15p (19-14)
    10. Kids Tâmpa – 13p (17-19)
    11. ACS Petrolul – 3p (8-23)
    12. Interstar Sibiu – 3p (5-77)

„Carpathian Arc 2026”, la Cincu

0

Un exerciţiu NATO, condus de Comandamentul Corpului Multinaţional de Sud-Est cu sediul în România, are loc, zilele acestea, la centrul de instruire de la Cincu şi în alte centre din ţară.

„Carpathian Arc 2026” este un exerciţiu militar multinaţional care se desfăşoară până pe 14 octombrie si la care participă şi Elementul de Comandă Înaintată de Brigadă în calitate de ţintă secundară de instruire, întărit cu elemente franceze.

Evenimentul se înscrie în linia deciziilor adoptate la summitul NATO de la Madrid din 2022, care au condus la consolidarea posturii de descurajare şi apărare a Alianţei, prin dezvoltarea capacităţii grupurilor de luptă multinaţionale de pe flancul estic de a fi crescute până la nivel de brigadă atunci şi acolo unde este necesar.

Franţa contribuie la acest efort prin dislocarea de capacităţi rapide, inclusiv prin forţe suplimentare în sprijinul Grupului de luptă NATO din România.

Dincolo de dimensiunea sa operaţională, acest exerciţiu reprezintă şi o oportunitate de a evalua activitatea Elementului de Comandă Înaintată de Brigadă din ultimul an calendaristic.