• Fiul Diaconului Coresi a tipărit pentru prima oară cuvântul „român“ în loc de „rumân“, cum se obişnuia până în 1582
• Cei doi Coresi au venit la Braşov, au tipărit cărţi fundamentale ale neamului românesc şi au dispărut discret în colbul istoriei
„Tetraevanghelul“ lui Coresi, o tipăritură de importanţă covârşitoare pentru istoria şi cultura noastră, împlineşte 465 de ani. De fapt, toate cele 39 de cărţi la care vestitul diacon-tipograf a muncit timp de 25 de ani, în Braşov, sunt comori ale unităţii şi continuităţii limbii române. Exemplare prețioase sunt expuse la Muzeul Primei Şcoli Româneşti, altele sunt răspândite în marile biblioteci ale lumii sau în colecţii particulare. Pentru noi, braşovenii, Coresi şi teascul lui din Şchei sunt motive de mândrie, însă puţini ştiu că au existat doi tipografi-diaconi cu acest nume: tatăl şi fiul Coresi. Amândoi au tipărit cărţi în atelierul din Braşov, printre primele de circulaţie în limba română. Dacă operei lui Coresi-tatăl îi cunoaştem însemnătatea, despre cea a fiului, Șerban, se ştiu prea puţine. De aceea e drept să readucem pe coperta cărții de istorie faptul că Şerban Coresi este cel care a tipărit pentru prima oară cuvântul „român“, în 1582. El a scris „român”, așa cum se pronunța în popor, și nu „rumân“, cum îl foloseau si scriau străinii atunci. Practic, a fost primul care a pus pe hârtie acest cuvânt cu care ne identificăm ca nație.

Un tipograf străin la Braşov
„De unde vine acest minunat bărbat, care înzestrează neamul cu cele mai bune cărţi în limba lui, cărţi mântuitoare de suflet şi înălţătoare de inimi, care îndeamnă la întrebuinţarea graiului strămoşesc, cine e?“, se întreba în 1909 istoricul Stoica Nicolaescu. Pe bună dreptate un mister, originea acestui tipograf i-a preocupat pe mulţi cercetători. Pare să fi venit la Braşov din senin, fără un trecut cunoscut, fără un motiv clar şi s-a apucat de tipărit cărţi esenţiale pentru neamul românesc. Numele Coresi a stârnit numeroase controverse, nefiind unul românesc. S-au lansat două ipoteze: Coresi a fost grec sau român neaoş.
Alexandru Odobescu susţine că Diaconul Coresi ar fi originar din insula Chios, din familia de greci Coressios, despre care se ştie că i-a dat, în a doua jumătate a secolului XVI, pe medicul Ioan Coressios şi pe negustorii Gheorghe şi Ioan Coresi. Filologul Lucian Predescu afirma că primii Coressios s-au stabilit la noi pe la sfârşitul veacului XV, deoarece prima menţionare face referire la un bărbat fără titlu, deci venetic, care n-avusese timp să capete vreun rang. Familia Coressios trebuie să fi emigrat în 1494, atunci când veneţienii au cucerit Chio. Bazându-se pe fonemul „ie“, specific substantivelor proprii din limba greacă, Ovid Densuşianu crede şi el că marele tipograf provenea dintr-o familie grecească, aclimatizată în Muntenia.
Coresi a fost „foarte român“
O altă ipoteză susţine că Diaconul Coresi ar fi putut fi „aromân, albanez, sârb sau bulgar, dar mai puţin grec“, după terminaţia „si“ a numelui. Nicolaescu arată că „era român neaoş, răsărit din mijlocul poporului, mai bun ca orişicare altul pe timpul lui“. Nicolae Iorga recunoaşte că în secolele VI-VII, negustori greci cu numele Coressios treceau prin ţara noastră, iar numele Coresi a fost împrumutat de la ei, deci „Coresi a fost un Coresie român curat, şi nu grec“. Pr. Prof. Nic. M. Popescu scria: „Ştim că eşti din Târgovişte, cu tot numele ce-ţi sună a străin. Ne lămurim din hrisoave că nu eşti rudă cu altă familie Coresi, bogată şi apucătoare, din jurul Ghighiului. Ştim că ai luat asupra-ţi sarcina diaconiei de mir, pe care cu neasemuită cinste ai purtat-o. Înţelegem că ştiai şi limba slavonească, în care se citea atunci prin bisericile noastre“.
Pe baza documentelor existente nu se poate afirma originea greacă a lui Coresi, aşa cum nu se poate afirma nici că a fost român curat. De altfel, acest lucru este mai puţin important. Importantă este contribuţia pe care a avut-o la dezvoltarea limbii româneşti şi a tiparului. Cel mai nimerit ar fi să dăm crezare propriei mărturisiri. În epilogul „Tetraevanghelului“ tipărit la Braşov între 1560-1561, foloseşte expresia „ot Târgovişte“ (din Târgovişte), localitatea din care a venit spre Braşov. Iar în „Tâlcul Evangheliilor“ (Braşov, 1564), Coresi a spus: „noi, românii“. Argumente care îl îndreptăţesc şi pe părintele prof. dr. Vasile Oltean să considere că Diaconul Coresi „a fost foarte român“.
Diaconul cărei biserici?
Nerva Hodoş a schiţat un arbore genealogic al celor câţiva Coresi cunoscuţi în hrisoave. Coresie din actele munteneşti de la 1492 a avut un fiu, pe grămaticul Coresi, care a avut doi fii, pe logofătul Coresi şi pe Diaconul Coresi, tipograf. Acesta din urmă a avut un fiu, Şerban, care a învăţat meşteşugul tiparului de la tatăl său. Diaconul a ridicat o biserică la Târgovişte, cu meşteri aduşi de la Braşov, conform învăţatului braşovean Ion Bogdan. În anul 1544, Vintilă Vornicul adresează o scrisoare Sfatului din Braşov, prin care îl cerea pe Petru Zidarul „carele a zidit biserica lui Coresi şi cu câţi inşi va lua el cu sine, căci vreau să-mi fac două biserici“. Aceste texte demonstrează că familia Coresi îşi ducea veacul în Târgovişte, erau oameni înstăriţi, care activau în cadrul bisericii ortodoxe. Dar care sunt cele două biserici ridicate de Coresieni? N-au fost identificate. Unele surse precizează că, în anul 1557 Coresi era diacon la Mitropolia din Târgovişte şi în acelaşi an a început acolo prima carte, „Triodul Penticostar“, ajutat fiind în această lucrare de cei zece ucenici ai săi, ceea ce înseamnă că avea deja vechime în arta tiparului. Dar în acelaşi an are activitate şi la Braşov. Cum se explică această neconcordanţă?
Dincolo şi dincoace de Carpaţi
Deşi nu sunt pe deplin elucidate locul şi data naşterii tipografului Coresi, istoricii au căzut de acord că s-a născut la Târgovişte, „la sfârşitul domniei lui Radul Vodă cel Bun sau cel Mare (Maiu 1496 Aprilie 1508)“, după cum afirmă Nicolaescu. Anul naşterii rămâne totuşi un mister, ca şi cel al morţii, probabil 1588, la Braşov. Nu se ştie nici unde a făcut şcoala, când şi unde a a învăţat greceşte. Nicolaescu afirmă că „între anii 1538 şi 1544 Coresi îmbracă haina preoţească“ de diacon. Dar se ştie că a deprins „meşteşugul tipografiei, probabil, de la Dumitru Liubovici, nepotul vestitului tipograf din Veneţia, Bojidar Vucovici“. Disputele continuă, istoricii întrebându-se de ce, dintr-odată, Coresi a venit la Braşov şi când? Vasile Oltean precizează anul 1573, menţionat în documente braşovene despre „diaconul Vlădicii, tipograful, împreună cu patru oameni“. A rămas cinci zile pentru tratative. Mutarea la Braşov s-a produs în 1559, înainte de 12 iunie când se ştie că a început editarea „Catehismului românesc“.

„Se găsea la Braşov în 1560“
Dar tot profesorul Vasile Oltean spune că, odată cu descoperirea „Micului Octoih Braşovean“ din 1556, lingvistul braşovean Constantin Lacea a aflat că în acel an Coresi era deja în Braşov, împreună cu logofătul Oprea, meşter tipograf. Se pare că diaconul a avut o perioadă în care a revenit la Târgovişte, aşa cum, la fel de bine se putea să nu fi fost încă stabilit la Braşov, dar să fi venit în Şchei pentru a tipări cărţi. Nicolae Iorga ne asigură că „acest Coresi, despre viaţa căruia nu se ştie nimic alta decât că a fost şi a rămas diacon, că se pricepea la tipar, ca ucenic al ultimilor tipografi munteni, că a avut un fiu Şerban, se găsea la Braşov în 1560“. De altfel, prima etapă a tipăriturilor coresiene este datată 1559-1567, când Coresi a lucrat pentru consiliul orăşenesc al Braşovului.

De ce la Braşov?
Motivul apariţiei lui la Braşov stă sub semnul întrebării. În „Istoria tiparului braşovean“, Vasile Oltean combate ideea celor ce susţin că a fost prigonit de domnitorul Mircea Ciobanul, deoarece Braşovul avea bune relaţii cu Muntenia în acea perioadă. „Plecarea din Târgovişte a fost încuviinţată de însuşi Pătraşcu cel Bun, domnul Ţării Româneşti, care în acel an se găsea cu oaste în Transilvania“, spune istoricul Gheorghe Conţ într-un „Magazin Istoric“ din 1969.
Vasile Oltean combate şi afirmaţia că tipograful s-a pus, de fapt, la dispoziţia luteranilor şi calvinilor, care i-ar fi oferit tipografia pentru a promova dogmele altor culte decât cel ortodox. Chiar dacă în etapa 1567-1571 a tipărit şi cărţi ortodoxe cu influenţe calvine, nu acesta a fost scopul venirii lui Coresi la Braşov cu întreaga familie. Tipograful a fost „preocupat de puritatea ortodoxă a cărţilor româneşti ieşite din atelierul său“. Pe de altă parte tipografia din Târgovişte se învechise, iar Braşovul îi oferea o tipografie modernă şi hârtie din belşug produsă de moara locală (înfiinţată în 1546). Deci trebuie luat în calcul şi un factor economic care a contribuit la stabilirea lui Coresi la Braşov.
Conform unor surse, Coresi a lucrat în tipografia judelui Braşovului, Hans Benkner, pe cheltuiala căruia a realizat şirul tipăriturilor româneşti. Dar Vasile Oltean demonstrează că „există o bogată documentaţie care atestă calitatea de patron al tiparului său“. Este vorba de un proces a cărui sentinţă spunea: „Coresi să păstreze presa“.
Două mistere: numele complet şi mormântul
Despre viaţa personală a Diaconului Coresi se cunosc puține detalii. Nu ştim care era prenumele lui. Sau numele, deoarece Nicolaescu susţine că binecunoscutul Coresi ar fi numele mic. În unele surse se spune că îl chema Gheorghe Coresi. S-a căsătorit de tânăr cu Diica Jeleaza din Miroslăveşti cu care a avut trei fii: Coresi Logofătul (n. 1527), Drăgan (1530) şi Şerban (1533). Se presupune că Diaconul Coresi a murit în 1583, data ultimei tipărituri, „Evangheliarul“. Nu se ştie unde este înmormântat, dar se crede că, dacă a murit la Braşov, aici ar trebui să fie şi mormântul. Nu avem decât un monument dedicat acestui mare tipograf, în curtea Bisericii „Sfântul Nicolae“, unde se află şi o replică modernă a tiparniţei lui.
Coresi a tipărit cele dintâi cărţi de circulaţie în limba română. Sutele de exemplare ieşite de sub teascul lui Coresi sunt răspândite în întreaga lume, în biblioteci şi institute de cercetare, fiind apreciate ca opere de importanţă capitală în istoria tipografiei mondiale. Doar câteva din cele 39 de titluri pot fi admirate în Braşov: „Cazania a II-a“ („Cartea românească cu învăţătură“), „Psaltirea“, „Sbornicul“, „Octoihul“ şi altele. Ne lipseşte „Tetraevanghelul“ (1561), despre care multă vreme s-a crezut că a fost prima carte în limba română a lui Coresi. De ce este important „Tetraevanghelul“ ieşit din tiparniţa de la Braşov? Pentru că până atunci, Evangheliile circulau doar în limba slavă, iar noua tipăritură s-a făcut cu ajutorul preoţilor Iane şi Mihai de la Biserica „Sf. Nicolae“ din Şchei, care au tradus textele sfinte în limba română.
„Tetraevanghelul“, cartea cărţilor româneşti
Vechile manuscrise ale „Tetraevanghelului“ erau copiate şi circulau cu mare greutate. Coresi a extras, a corectat şi a adăugat din limba vie a românilor de pretutindeni, făcând textul de înţeles pentru tot poporul de credincioşi. Coresi a contribuit astfel la răspândirea limbii române, a formei ei literare, dar şi a limbii liturgice româneşti.
„Tetraevanghelul“ precizează în epilog că a fost tipărit „să fie popilor rumâneşti, să înţeleagă să înveţe rumânii cine-s creştini“. Coresi a folosit tehnica xilogravurii, adică a sculptat fiecare literă în lemn. A lucrat la carte timp de opt luni, între 3 mai 1560 şi 30 ianuarie 1561. Are 249 de file, grupate în 32 de caiete, format 30×18,5 cm, 24 rânduri pe pagină, pe hârtie braşoveană fără filigran. Frontispiciul are dimensiunile 142×78 mm.
Şi, ce e mai important, deşi grafia este chirilică, limba este română. Abia peste 301 ani, în vremea lui Cuza, se va trece la alfabetul latin. La tipărirea cărţii, Coresi a lucrat împreună cu Tudor Diacul din Şchei. Cu toate că munca a fost colosală, „Tetraevanghelul“ nu a avut prea multă căutare în Ţara Românească sau Moldova, unde tradiţia limbii slavone era înrădăcinată. A început, însă, să fie copiat după 15 ani, de Radu Gramaticul, şi răspândit în biserici şi şcoli. Se cunosc la ora actuală doar 10 exemplare, după cum spune Vasile Oltean, aflate în biblioteci şi muzee din ţară şi din lume. Un „Tetraevanghel“ aparţine familiei Stinghe din Şchei.

Primul „român“
Diaconul Coresi a învăţat arta tipografică de la Dimitrie Liubavici, dar şi-a întrecut maestrul. Şi-a conturat un stil personal: format mare al cărţilor, litera uncială, dreaptă, groasă, neagră, nestilizată, legătura din scoarţe de lemn, îmbrăcate în piele de culoare maro şi cu un desen geometric imprimat. La rândul lui, primul mare tipograf în slujba limbii române a şcolit zeci de ucenici, care s-au răspândit în alte centre româneşti, tipărind pe cont propriu la Bistriţa, Orăştie, Bucureşti, Câmpulung, Govora, Mănăstirea Dealu, Iaşi, Snagov. Dintre aceşti ucenici, cea mai valoroasă activitate tipografică a desfăşurat Şerban Coresi, fiul tipografului, care, împreună cu alt ucenic, diacul Marien, a tipărit „Palia de la Orăştie“ (1582). Această scriere are o importanţă capitală pentru români, pentru că, încă din prima pagină, pomeneşte expresia „fraţi români“.
Astfel, pentru prima oară în istorie, termenul „rumân“ folosit până atunci este înlocuit cu „român“. „Palia“, prima tipărire a Vechiului Testament în limba română, a fost scrisă pentru a fi de folos „voo fraţi Românilor“. Cel care a avut iniţiativa introducerii cuvântului „român“ în tipărituri se semnează „eu Şerban diiacu, meşterul mare a tiparelor“. El a lucrat la carte la 20 de ani după „Tetraevanghelul“ în româneşte al tatălui său, tot opt luni, în perioada 14 noiembrie 1581-14 iulie 1582.

O tipografie pentru o singură carte
„Palia“, text de referinţă în istoria cărţii şi a tiparului, este singura tipăritură apărută la Orăştie în secolul XVI, fiind un valoros text de epocă. Totuşi, cercetătorii se întreabă de ce Şerban Coresi a ajuns tocmai la Orăştie, fie şi pentru puţin timp, şi de ce a înfiinţat un atelier tipografic pentru o singură carte? Se pare că Şerban a plecat din Braşov acolo unde i s-au pus la dispoziţie cele necesare meseriei de tipograf. Cheltuielile de tipărire au fost suportate de către nobilul maghiar reformat Ferenc Geszti din Deva. Filologii au susţinut că Palia ar fi fost o traducere a unei ediţii medievale a Vulgatei, Biblia multiplicată în limba latină. Alţii cred că traducerea a fost bazată pe Pentateuhul din 1551 tipărit la Cluj de marele cărturar ardelean Gaspar Heltai. Iar traducătoru ar fi fost episcopul ardelean Mihai Tordaşi. Este precizat că tălmăcirea s-a făcut „den limbă jidovească şi grecească şi sârbească“. În realitate, mai mulţi dascăli şi preoţi români au contribuit la definitivarea textului. P.P. Panaitescu afirma că „Palia“ e rodul unei „opere conştiente de cultură românească“. Salutar e că Şerban Coresi a avut iniţiativa unei prefaţe în care cuvântul „român“ să fie scris aşa cum circula deja în popor. Volumul are 164 de file şi e imprimat pe hârtie de fabricaţie sibiană. Din „Palia“ de la 1582 s-au păstrat patru exemplare la Biblioteca Academiei din Bucureşti şi unul la Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia. Toate sunt incomplete, cel al Bibliotecii Universităţii din Budapesta este cel mai bine păstrat. Primul care a menţionat însemnătatea acestei tipărituri a fost braşoveanul Radu Tempea, în 1707, în prefaţa „Gramaticii româneşti“.
Cei doi Coresi, titanii tiparului în limba română
Viaţa şi activitatea lui Şerban Coresi au fost legate de Braşov, unde a ucenicit în atelierul tatălui său şi unde a tipărit singur „Liturghierul slavonesc“ (1588), fiindcă după „Palia“, s-a întors acasă, la Braşov şi a continuat să folosească în tipărituri cuvântul „român“. Practic la Orăştie a stat doar un an cât a pus pe picioare tiparniţa şi a scos cartea. A colaborat cu preotul şcheian Mihai, numele acestuia ţinând să-l menţioneze în „Liturghier“: „isprăvitoriul Popa Mihail, din aceeaşi cetate braşovenească“. În epilog, se semnează „fiul diaconului Coresi“.
Se pare că, din cartea de 105 pagini, s-a păstrat un singur exemplar, la Biblioteca arhidiecesană din Blaj. Din păcate, nici despre fiul Diaconului Coresi nu se cunosc prea multe amănunte. Se presupune că a murit curând după această ultimă carte, în 1588. „Palia“ rămâne ultima din seria tipăriturilor româneşti din Ardeal pentru mai bine de jumătate de secol.
Tiparul va renaşte dincoace de Carpaţi, în timpul domniilor lui Matei Basarab şi Vasile Lupu. Diaconul Coresi şi fiul său Şerban, doi tipografi a căror operă este net superioară predecesorilor din breaslă, rămân în istorie pentru contribuţiile la cizelarea şi înnoirea limbii, îndreptarea ortografiei, îmbinarea cuvintelor din Ardeal cu cele din Muntenia, grai care s-a impus ca bază a limbii literare a poporului nostru. Acest lucru n-ar fi fost posibil fără Prima Şcoală Românească din Şchei, spaţiu în care cărţile îşi găseau cei mai însetaţi cititori.
Filologul Ion Gheţie spunea şi el că „în Ţările Române, unificarea limbii a fost mult uşurată de tipăriturile lui Coresi. Unificarea limbii a început fără nicio constrângere din partea autorităţilor, în vreme ce în Franţa dialectul din Ile de France se impunea prin ordonanţă regală“.
Cărţile coresiene născute la Braşov au înscris în cultura română, după aprecierea lui Lucian Blaga, „întâiul mare poem al unui neam“.











