Acasă Blog Pagina 54

Un bărbat condamnat la 7 ani pentru viol a fost dus la Penitenciarul Codlea

0
Un bărbat condamnat la 7 ani pentru viol a fost dus la Penitenciarul Codlea

La data de 20 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rupea au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Rupea, pe numele unui bărbat, de 30 de ani, din orașul Rupea, județul Brașov.

Bărbatul a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

Persoana depistată a fost condusă de polițiști la Penitenciarul Codlea, unde a fost încarcerată în vederea executării pedepsei primite.

Bărbat din Codlea, prins la volan fără permis și cu 1,06 mg/l alcool în aerul expirat

0
Bărbat din Codlea, prins la volan fără permis și cu 1,06 mg/l alcool în aerul expirat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Codlea continuă cercetările într-un dosar penal, după ce o persoană a fost identificată la volanul unui autoturism sub influența alcoolului și fără permis de conducere.

La data de 20 octombrie, aproape de miezul nopții, în timp ce efectuau serviciul de monitorizare și control asupra traficului rutier, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Codlea au oprit, pentru control, un autoturism care circula pe DN1, la ieșirea din municipiul Codlea.

În timp ce verificau legalitatea documentelor, polițiștii au constatat că bărbatul de 29 de ani, din municipiul Codlea, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Tot în cadrul controlului, întrucât cel de la volan prezenta indicii specifice consumului de alcool, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale.

Poliția Brașov a legitimat aproape 150 de persoane și a aplicat amenzi de aproximativ 10.000 de lei (VIDEO)

0
Poliția Brașov a legitimat aproape 150 de persoane și a aplicat amenzi de aproximativ 10.000 de lei (VIDEO)

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov au desfășurat, la data de 20 octombrie o amplă actiune, care a fost organizată în două intervale orare și s-a desfășurat în municipiul Brașov, în zona centrală, pe arterele principale și acolo unde se concentrează un număr ridicat de persoane, existând un posibil risc de săvârșire a faptelor antisociale.

La actiune au participat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secțiile 1-5, Biroul Rutier, Biroul de Poliție pentru centru universitar Brașov – precum și politiști din cadrul Serviciului Criminalistic.

Scopul acțiunii a fost dublu, pe de o parte urmărindu-se prevenirea și combaterea infracțiunilor contra persoanei și a patrimoniului, iar pe de altă parte, creșterea gradului de siguranță rutieră. În plus, prin prezența polițiștilor s-a urmărit și menținerea climatului de ordine publică.

Punctele de acțiune au fost stabilite inclusiv pe baza sesizărilor primite de la cetățeni, care au semnalat posibile incidente din perspectiva siguranței publice și a traficului rutier.

Ca urmare a acțiunii desfășurate, au fost legitimate aproximativ 150 de persoane, iar aceste măsuri au avut un rol esențial în identificarea și monitorizarea persoanelor cu potențial infracțional sau care au încălcat prevederile legale.

În ceea ce privește componenta de siguranță rutieră, au fost verificate aproape 50 de autovehicule și s-au efectuat testări cu aparatul alcooltest.

Pentru alte abateri constatate au fost reținute un permis de conducere și un certificat de înmatriculare, fiind aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 10.000 de lei.


Poliția Municipiului Brașov va continua organizarea unor astfel de acțiuni, cu fermitate și responsabilitate, având același obiectiv principal, siguranța cetățenilor.

Brașovul încheie sezonul de viteză în coastă cu 100 de concurenți la start

0

Brașovul încheie sezonul de viteză în coastă cu 100 de concurenți la start

Campionatul Național de Viteză în Coastă se încheie în weekendul 23–25 octombrie, cu Trofeul Poiana Brașov. Competiția reunește 100 de concurenți, iar invitatul special este legendarul Ari Vatanen, campion mondial de raliuri și de patru ori câștigător al Raliului Dakar. Dintre cei înscriși, 84 vor concura în campionatul național, opt la categoria automobilelor istorice și alți opt în Clasa Națională Dacia Revival. Alte patru automobile vor participa în afara competiției, printre care și cel pilotat de Ari Vatanen. Finala sezonului propune un traseu de 4,55 kilometri, cu linia de sosire amplasată imediat după ultima parcare din zona Belvedere. Configurația este diferită de cea din primăvară, când piloții au concurat pe una dintre cele mai lungi variante ale traseului folosite în ultimul deceniu.

Premiul Joker de peste 10 milioane de lei, ridicat de o câștigătoare din județul Suceava

0
Premiul Joker de peste 10 milioane de lei, ridicat de o câștigătoare din Suceava

Premiul de categoria I la Joker, în valoare de 10.004.076,02 lei, a fost revendicat în cursul zilei de marți, 20 octombrie, de o femeie din județul Suceava, în vârstă de peste 60 de ani, a anunțat Loteria Română.

Potrivit instituției, câștigătoarea joacă la loto de peste 10 ani, iar în ultimul an a folosit exclusiv platforma online bilete.loto.ro. Numerele alese includ și variante cu semnificație personală, pe care le joacă frecvent.

Biletul norocos a costat 987,50 lei și a inclus 123 de variante la Joker și o variantă la Noroc Plus. Pe același bilet au fost înregistrate și alte premii, iar suma totală câștigată a ajuns la 10.013.880,07 lei.

Acesta este al treilea premiu de categoria I câștigat la Joker în 2026. Femeia a ales să nu-și dezvăluie identitatea.

Curtea Bisericii Negre va fi restaurată cu 23,6 milioane de lei

0
Primăria Brașov anunță că anul acesta vor începe lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre. Fondurile necesare, în valoare de 23,6 milioane de lei, sunt obținute prin accesarea unei finanțări nerambursabile din Programul Regiunea Centru.
Este prima dată în ultimii 150 de ani când acest obiectiv va fi restaurat la un asemenea nivel.
Lucrările vor fi realizate de o firmă cu experiență în restaurarea de monumente istorice, Baumeister SRL, în portofoliul acesteia se află și Muzeul Național Săsesc, din Sfântu Gheorghe, și Castelul Miko, din Olteni.
„În numele societății pe care o reprezint, îmi asum angajamentul că, așa cum am demonstrat și în cadrul altor lucrări, vom face față tuturor provocărilor și situațiilor neprevăzute, astfel încât să finalizăm lucrările în termenele stabilite și la standardele de calitate solicitate”, a promis Mihail Fekete, administratorul firmei Baumeister.

„Punctul zero istoric al Brașovului
Acest proiect este derulat de municipalitate în parteneriat cu Biserica Evanghelică CA Parohia Brașov (Biserica Neagră), care va asigura și cea mai mare parte a cofinanțării.
Prim preotul Bisericii Negre, Christian Plajer a subliniat importanța demersului municipalității, care a obținut fondurile necesare în realizarea acestei investiții, și importanța acestei lucrări pentru identitatea orașului nostru.
„În calitatea mea de preot vreau să exprim un sentiment de recunoștință pentru faptul că am reușit, printr-o colaborare desfășurată pe parcursul mai multor ani, să ajungem în această etapă și să continuăm proiectul. Vorbim despre punctul zero istoric al Brașovului, un loc important pentru oraș, nu doar pentru Biserica Evanghelică. Mă bucur foarte mult că noi, ca și comunitate, putem contribui la îmbunătățirea aspectului arhitectural al orașului, într-o zonă de o importanță istorică deosebită, și că putem avea și noi contribuția noastră la dezvoltarea și punerea în valoare a acestui spațiu. Ceea ce este foarte important pentru noi este autenticitatea. Cred că aceasta este esențială în toate domeniile, fie că vorbim despre patrimoniul istoric, despre cel spiritual, despre credință, artă sau despre tot ceea ce înseamnă, de fapt, viața noastră. O viață lipsită de autenticitate este lipsită de valoare, iar acest lucru este foarte important. Sunt foarte bucuros că, prin acest proiect, tocmai asta facem: păstrăm autenticitatea valorilor pe care le-am moștenit, aducem propria noastră contribuție, adaptată prezentului, și le transmitem mai departe generațiilor viitoare”, a precizat prim preotul Bisericii Negre, Christian Plajer.
 Ce presupune proiectul
Ideea restaurării acestei zone importante din centrul orașului – în care se află cel mai cunoscut monument al Brașovului, Biserica Neagră – este mai veche. În urmă cu aproape 15 ani, municipalitatea și Biserica Neagră au inițiat acest proiect, doar că la acel moment nu a fost identificată o sursă de finanțare nerambursabilă.
Johannes Bertleff, arhitectul care a câștigat concursul de proiecte la acel moment – proiect care a fost menținut, cu actualizările necesare – a explicat în ce va consta această lucrare.
„Într-adevăr, a fost un drum lung până aici. Proiectul este în continuare actual, ceea ce reprezintă un lucru bun pentru un proiect care are deja un parcurs de 15 ani. Nevoia de intervenție este mai actuală ca oricând, pentru că avem un spațiu în mijlocul Brașovului care a fost oarecum neglijat în ultimii 150 de ani. Proiectul presupune, în primul rând, restaurarea unei amenajări care a fost gândită și realizată în anul 1882. Practic, păstrăm elementele valoroase care au o atmosferă mai privată decât Piața Sfatului. Evident, este un spațiu public, accesibil oricui, dar care păstrează această atmosferă specifică de curte. Avem trotuare și rigole din piatră de râu, pe care le vom recupera în mare parte, acolo unde este posibil, și le vom completa. Vom avea paviment din piatră naturală, din gresie, cu blocuri de dimensiuni mari în fața fiecărui acces al bisericii, în funcție de importanța acestuia. Portalul vestic, fiind cel mai important, va beneficia de cea mai mare suprafață amenajată. Vom completa vegetația și vom introduce mobilier urban, un element care a lipsit în ultimele sute de ani din curtea bisericii și care, până acum, a fost înlocuit prin tot felul de soluții temporare, cu elemente din lemn. Așadar, vom avea, în sfârșit, mobilier urban, dar și iluminat arhitectural și funcțional pentru Curtea Bisericii Negre și pentru biserică. Evident, proiectul cuprinde și alte detalii. Un element de noutate pentru amenajările din România, deși în țările occidentale este deja o soluție destul de utilizată, îl reprezintă faptul că nu vom avea o suprafață impermeabilizată. Vom folosi pietriș stabilizat și nisip stabilizat, astfel încât apa să poată pătrunde în sol. Nu vom aplica metoda utilizată în mod obișnuit în orașele moderne, unde apa se scurge la suprafață, formează șuvoaie și nu mai ajunge în sol. Este, practic, o modalitate de a ne întoarce către natură și de a încerca să îmbunătățim relația noastră cu aceasta”, a explicat arhitectul Johannes Bertleff.

Vasile Bența, 70 de ani! Golul cu Dinamo, amintirea unei cariere

0

Fostul mare fotbalist brașovean Vasile Bența împlinește astăzi 70 de ani. A jucat timp de nouă ani la FCM Brașov, între 1979 și 1988, perioadă pe care o consideră una dintre cele mai frumoase ale carierei sale. „Cel mai frumos capitol al carierei mele! Am jucat și în Divizia B, am promovat în Divizia A. A fost o echipă tare frumoasă, care astăzi a dispărut din fotbal. Nu știu când vom mai avea Brașovul în prima ligă”, a spus Vasile Bența.

Gol direct din corner, contra lui Dinamo!

Unul dintre momentele de neuitat ale carierei sale a fost meciul FCM Brașov – Dinamo, scor 3-1, disputat sub Tâmpa pe 16 noiembrie 1980. Atunci, Bența a marcat direct din corner, un gol care a rămas în memoria sa. „Acela e golul care mi-a rămas în suflet”, își amintește fostul jucător al Brașovului. La mulți ani, Vasile Bența!

IAR Ghimbav, sub umbrela Romarm. Salvare sau pierderea autonomiei?

0
IAR Ghimbav, sub umbrela Romarm. Salvare sau pierderea autonomiei?

IAR Ghimbav ar putea fi absorbită de compania națională Romarm, alături de Avioane Craiova și Romaero. Ideea a fost avansată de Daniel Zamfir, propus pentru conducerea Ministerului Economiei, în timpul audierilor parlamentare. Deocamdată, este doar o direcție de reorganizare: nu există un proiect public, un calendar sau garanții pentru angajați și acționari.

Propunerea vine după protestul celor peste 300 de salariați ai IAR, nemulțumiți de blocarea indexării salariilor, majorarea indemnizațiilor membrilor Consiliului de Administrație și nivelul redus al comenzilor. Sindicatul indică o încărcare a fabricii sub 20%, în timp ce conducerea vorbește despre 24–30%.

O nouă structură nu aduce automat comenzi

Integrarea în Romarm, grup cu 16 filiale, ar putea facilita participarea la proiecte comune, accesul la contracte militare și coordonarea investițiilor. Dar absorbția nu rezolvă automat problema principală: lipsa unei activități constante. Fără contracte ferme și un program industrial clar, reorganizarea riscă să rămână o simplă schimbare administrativă.

Conducerea IAR afirmă că negociază contracte pentru 2027 și mizează pe cooperarea cu Airbus pentru H225M, echiparea unor aeronave destinate Armatei, componente pentru drone și mentenanța elicopterelor Puma.

Acționarii minoritari trebuie protejați

IAR este listată la Bursa de Valori București. Statul deține 64,89% din acțiuni, iar aproximativ 35% aparțin investitorilor privați. O absorbție propriu-zisă ar necesita evaluarea societății, aprobări corporative și clarificarea drepturilor acționarilor minoritari.

Trebuie stabilit și dacă IAR își va păstra personalitatea juridică, statutul de companie listată și autonomia decizională. Există riscul ca profilul aeronautic și identitatea industrială construite la Ghimbav să fie diluate într-un grup mai larg.

Ministerul Economiei trebuie să explice efectele asupra locurilor de muncă, investițiilor și contractelor în negociere. Pentru salariați, întrebarea decisivă nu este cine va controla IAR, ci dacă reorganizarea va aduce comenzi și stabilitate. Fără garanții, „salvarea” poate însemna doar schimbarea siglei pe organigramă.

Avioane militare vor survola trei zile Brașovul

0
O dronă a pătruns pentru scurt timp în spațiul aerian al României. Armata a ridicat avioane de luptă 
O dronă a pătruns pentru scurt timp în spațiul aerian al României. Armata a ridicat avioane de luptă 

 

Avioane militare vor survola trei zile Brașovul

De astăzi și până vineri, avioane ale Forțelor Aeriene vor survola Brașovul. Acestea se pregătesc pentru ceremonia depunerii jurământului militar de către studenții anului I din Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă”.

În perioada 21-22 octombrie 2026 sunt planificate zboruri de antrenament.

Ceremonia organizată cu ocazia depunerii jurământului militar de către studenții anului I din Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” va avea loc vineri, 23 octombrie, începând cu ora 10.00, în Piaţa Sfatului.

La festivitate sunt invitați să participe reprezentanți militari, civili , precum și părinți, rude și prieteni ai studenților.

În cadrul ceremoniei, spațiul aerian al orașului Brașov va fi survolat de aeronave aparținând Forțelor Aeriene Române.

Primăria externalizează proiectarea investițiilor pentru următorii patru ani: Cec în alb sau soluție pentru proiectele Brașovului?

0
Primăria externalizează proiectarea investițiilor pentru următorii patru ani: Cec în alb sau soluție pentru proiectele Brașovului?

Contract-cadru de 170 de milioane de lei Primăria Brașov a lansat o licitație pentru proiectarea investițiilor orașului în următorii patru ani. Acordul-cadru are o valoare maximă estimată de 170,485 milioane de lei fără TVA, peste 33 de milioane de euro, și va putea fi semnat cu cel mult cinci firme.

Suma maximă nu este însă o cheltuială deja angajată. Valoarea minimă estimată este de 19,009 milioane de lei, iar serviciile vor fi comandate prin contracte subsecvente, în funcție de proiecte și de bugetele aprobate.

Cinci firme pentru proiectele orașului

Acordul acoperă documentații pentru școli, spitale, drumuri, baze sportive, clădiri culturale, spații verzi, regenerare urbană, eficiență energetică, patrimoniu și proiecte „smart city”.

Firmele selectate vor putea realiza studii de fezabilitate, proiecte tehnice, documentații pentru autorizare, expertize, audituri energetice și asistență tehnică. O parte importantă din pregătirea investițiilor Brașovului până în 2030 va depinde astfel de grupul restrâns desemnat acum.

Primăria argumentează că mecanismul va scurta termenele, evitând licitațiile separate pentru fiecare documentație. Pentru contractele subsecvente va fi reluată competiția între firmele admise. Actualizarea unui proiect va putea fi atribuită însă proiectantului inițial, fără o nouă competiție.

Un plafon insuficient explicat

Problema principală este lipsa unei justificări publice detaliate pentru plafonul de 170 de milioane de lei. Municipalitatea nu a prezentat o listă completă a proiectelor prioritare, costul proiectării fiecăruia și nici cheltuielile din ultimii patru ani pentru servicii similare. Fără aceste date, nu se poate stabili dacă estimarea este realistă sau supradimensionată.

Externalizarea proiectării nu înlătură obligația Primăriei de a verifica soluțiile, costurile și calitatea documentațiilor. Proiectele slabe pot genera întârzieri, lucrări suplimentare și facturi mai mari.

Acordul nu reprezintă automat o risipă, iar plafonul nu va fi obligatoriu consumat integral. Dar Primăria ar trebui să publice fiecare comandă, firma desemnată, valoarea și rezultatul obținut. În lipsa transparenței, instrumentul creat pentru accelerarea investițiilor riscă să devină un cec în alb pentru proiectarea orașului.