6.4 C
Braşov
Acasă Blog Pagina 530

Lemn transportat fără acte, confiscat de polițiști, la Râșnov. Șofer amendat cu 6.000 de lei

0
Lemn transportat fără acte, confiscat de polițiști, la Râșnov. Șofer amendat cu 6.000 de lei

Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov au dispus măsura confiscării unei cantități de material lemnos, pe care l-au identificat fără documente de proveniență.

Acțiune a polițiștilor pentru combaterea delictelor silvice

La data de 10 martie, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov au organizat o acțiune, în scopul prevenirii și a combaterii delictelor silvice, prin identificarea și sancționarea abaterilor de la legislația silvică.

Autoutilitară încărcată cu lemne, oprită pentru control

Astfel, în jurul orelor 12.00, pe strada Caraiman, din orașul Râșnov, polițiștii au oprit, pentru control, o autoutilitară, care se deplasa în localitate, încărcată cu material lemnos.

Amendă de 6.000 de lei și confiscarea lemnului transportat ilegal

După ce a fost identificat conducătorul auto, respectiv un bărbat, de 43 de ani, polițiștii au constatat că acesta nu deținea documente de proveniență sau avize de însoțire a materialului lemnos transportat.

Față de cele constatate, polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională, în valoare totală de 6.000 de lei și au dispus măsura confiscării materialului lemnos identificat, măsurat în cantitate totală de aproximativ 4 metri cubi de lemn, care a fost predat în custodia unui reprezentat din cadrul ocolului silvic competent.

Parteneriat între medici de familie și specialiști, pentru depistarea precoce a tulburărilor din spectrul autist la copii

0
Parteneriat între medici de familie și specialiști, pentru depistarea precoce a tulburărilor din spectrul autist la copii

Asociația Rază de Speranță în Intervenția și Terapia Tulburărilor din Spectrul Autist anunță încheierea unui parteneriat privind desfășurarea de acțiuni comune de informare, prevenție și colaborare interdisciplinară în domeniul sănătății mintale și al tulburărilor pervazive de dezvoltare cu Asociația Medicilor de Familie Brașov, o inițiativă care își propune să consolideze colaborarea dintre sectorul medical și cel al serviciilor sociale/conexe medicale în sprijinul copiilor și familiilor din comunitate.

Campanii de informare și prevenție privind dezvoltarea copilului și sănătatea mintală

Parteneriatul are ca obiectiv creșterea gradului de informare și conștientizare privind dezvoltarea copilului și sănătatea mintală, facilitarea accesului la servicii specializate și dezvoltarea unei colaborări eficiente între medicii de familie și specialiștii în intervenție timpurie.

Prin această colaborare vor fi organizate campanii de informare, activități de sprijin pentru medicii de familie în identificarea timpurie a semnelor de risc, precum și schimburi de expertiză între specialiștii din domeniul medical și cel psihosocial, contribuind la depistarea precoce a tulburărilor din spectrul autist și la orientarea rapidă a familiilor către servicii specializate.

În cadrul acestui parteneriat, Asociația Rază de Speranță va participa în calitate de partener la Conferința Naționale AS-PRIM 2026, un eveniment de referință dedicat medicinei primare și dialogului interdisciplinar în domeniul sănătății.

Importanța intervenției timpurii în tulburările din spectrul autist

Specialiștii subliniază că identificarea timpurie a semnelor tulburărilor din spectrul autist poate influența decisiv parcursul de dezvoltare al unui copil, iar medicul de familie are un rol esențial în acest proces, fiind adesea primul profesionist care observă posibilele semne de risc și poate orienta familia către evaluare și intervenție specializată.

Cursuri gratuite de conducere defensivă la Brașov, în campania „Viața e a Ta” a Academiei Titi Aur

0
Cursuri gratuite de conducere defensivă la Brașov, în campania „Viața e a Ta” a Academiei Titi Aur
Foto: MATÍAS ALEJANDRO/Unsplash

Campania națională de educație rutieră „Viața e a Ta”, inițiată de Academia Titi Aur, ajunge la Brașov și oferă cursuri gratuite de conducere defensivă pentru șoferii de toate vârstele. Evenimentul va avea loc în zilele de 14 și 15 martie, în parcarea Selgros Brașov, unde participanții vor putea lua parte la activități practice și demonstrații de siguranță rutieră susținute de instructorii Academiei Titi Aur.

Scopul campaniei este creșterea gradului de conștientizare în rândul șoferilor asupra riscurilor din trafic și importanța adoptării unui stil de condus preventiv.

În cadrul evenimentului, participanții vor avea ocazia să:

• învețe principii de conducere defensivă
• participe la exerciții practice de control al mașinii
• înțeleagă cum pot evita situații periculoase în trafic
• discute direct cu instructorii despre cele mai frecvente greșeli care duc la accidente

Diplome pentru participanți și reduceri la polițele RCA și CASCO

La finalul cursului, participanții vor primi diplomă de absolvire, iar absolvenții vor putea beneficia și de reduceri de până la 20% la polițele de asigurare RCA si CASCO, oferite prin partenerii campaniei.

Educația rutieră, una dintre soluțiile pentru reducerea accidentelor din România

România continuă să se afle printre țările europene cu cele mai multe accidente rutiere grave, iar educația rutieră este una dintre cele mai eficiente metode de prevenire.

Participarea la cursuri este gratuită, iar înscrierea se poate face direct la fața locului, în limita locurilor disponibile.

Cartierul Șchei, analizat pentru riscurile de inundații: Brașovul construiește o strategie de adaptare la schimbările climatice

0
Cartierul Șchei, analizat pentru riscurile de inundații: Brașovul construiește o strategie de adaptare la schimbările climatice

În perioada 9–11 martie 2026, la Brașov are loc Adunarea Generală a celor 32 de parteneri din 11 țări din cadrul proiectului european CARMINE, pentru creșterea rezilienței orașelor la schimbările climatice.

Zona metropolitană Brașov, studiu de caz pentru gestionarea resurselor de apă

Zona Metropolitană Brașov reprezintă unul dintre studiile de caz ale proiectului CARMINE, în contextul unor schimbări climatice semnificative, caracterizate prin creșterea temperaturilor, scăderea cantității de precipitații și intensificarea fenomenelor meteorologice extreme, pe fondul unei creșteri rapide a populației. Analiza realizată în cadrul proiectului include și evaluarea altor riscuri climatice relevante pentru regiune, precum inundațiile și fenomenul de insulă de căldură urbană. Studiile utilizează modele climatice, date meteorologice și seturi de date geospațiale de ultimă generație.

Activitățile proiectului se bazează pe opt studii de caz din tot atâtea zone metropolitane europene: Brașov, Praga, Leipzig, Funen-Odense, Atena, Barcelona, Bologna și Birmingham, fiecare având profiluri socio-economice și vulnerabilități climatice diferite.

Tematica întâlnirii vizează evaluarea expunerii, sensibilității și capacității de adaptare a regiunii metropolitane Brașov la efectele schimbărilor climatice, cu accent pe riscul de deficit de apă.

„Analizăm evoluția resursei de apă pe mai multe orizonturi de timp: 2030, 2035 și 2050. Pe baza acestor analize dezvoltăm un set de instrumente pe care îl punem la dispoziția Primăriei Brașov, partener în acest proiect, pentru a sprijini o planificare teritorială mai eficientă. Abordarea noastră este una sistemică: analizăm întreaga zonă metropolitană ca un ansamblu, fără a ne concentra pe zone punctuale. În analiza noastră ne-am concentrat în special pe perioadele de deficit de apă și pe episoadele de secetă. Există însă și zone unde pot apărea probleme legate de excesul de apă, de exemplu în zonele mai joase din Depresiunea Brașovului, precum Șchei sau Prejmer. În aceste cazuri, analizăm posibile măsuri de adaptare, inclusiv soluții bazate pe natură, cum ar fi baraje temporare sau plantarea de vegetație care poate absorbi mai bine apa și reduce concentrarea acesteia pe anumite văi“, a explicat Sorin Cheval, climatolog, cercetător științific la Administrația Națională de Meteorologie, instituție care coordonează întregul proiect.

Tehnologia „Digital Twins” ajută autoritățile să planifice dezvoltarea orașului

Proiectul își propune să dezvolte o serie de instrumente-suport pentru luarea deciziilor la nivel local, care să țină cont de aceste provocări. Pentru a sprijini comunitățile metropolitane să devină mai rezistente la schimbările climatice, proiectul utilizează Digital Twins – replici digitale ale mediului real – prin care pot fi testate scenarii și soluții de adaptare la schimbările climatice. Proiectul utilizează tehnologii avansate de modelare climatică și analize spațiale pentru a dezvolta instrumente de sprijin pentru decizie, hărți de risc și modele 3D de analiză climatică la nivel urban. Aceste instrumente vor sprijini autoritățile locale în planificarea dezvoltării orașului într-un mod mai sigur și mai sustenabil.

„Este un proiect care abordează subiecte de mare actualitate. Tema schimbărilor climatice și a rezervelor de apă este extrem de importantă și pentru comunitatea din Brașov. Mă bucur că acest proiect se desfășoară și că municipiul nostru este partener în cadrul lui. Sunt convins că, în urma analizelor realizate, vor rezulta concluzii valoroase și soluții benefice atât pentru oraș, cât și pentru comunitate. În această etapă contribuim la centralizarea și punerea la dispoziție a datelor și informațiilor necesare – de la baze de date până la localizarea diferitelor elemente analizate în proiect – urmând ca, împreună cu specialiștii implicați, să participăm la interpretarea rezultatelor și la formularea concluziilor”, a declarat Laszlo Barabas, administratorul public din cadrul primăriei Municipiului Brașov.

Strategii de adaptare la schimbările climatice

Rezultatele proiectului vor contribui la elaborarea unor strategii de adaptare la schimbările climatice pentru zona metropolitană Brașov, consolidând capacitatea comunității de a face față provocărilor climatice și oferind exemple de bune practici care pot fi replicate și în alte regiuni europene.

Proiectul va include și informații accesibile publicului. Cetățenii, mediul academic sau studenții vor putea consulta date precum distribuția actuală a precipitațiilor sau proiecții privind evoluția acestora în viitor.

Proiectul „Soluții reziliente de dezvoltare climatică în Regiunile Metropolitane ale Europei (CARMINE)” beneficiază de finanțare 100% nerambursabilă din partea Comisia Europeană, prin măsura HORIZON CL5-2023-D1-01-07 – Acțiunea HORIZON Cercetare și Inovare, autoritatea de acordare fiind Agenția Executivă Europeană pentru Climă, Infrastructură și Mediu. Valoarea totală a grantului este de 10.174.699 de euro.

Vechiul pod de pe DN1A dintre Săcele și Cheia a fost demolat

0
Vechiul pod de pe DN1A dintre Săcele și Cheia a fost demolat

Lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere pe DN1A, drumul care leagă Săcele de Cheia, au intrat într-o etapă importantă. Vechiul pod din zona Brădet a fost aproape complet demolat, potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov. Intervenția face parte dintr-un proiect mai amplu de înlocuire a structurii vechi peste râul Tărlung.

Traficul este deviat pe un pod provizoriu

Pentru a menține circulația pe această rută intens utilizată, autoritățile au amenajat un traseu temporar. În prezent, șoferii circulă pe un pod provizoriu construit în apropierea șantierului.

Reprezentanții DRDP Brașov recomandă conducătorilor auto să circule cu prudență în zonă, deoarece configurația drumului temporar și activitatea de pe șantier pot crea dificultăți în trafic.

Noul pod peste râul Tărlung ar putea fi gata anul viitor

Proiectul prevede construirea unui pod modern, capabil să suporte traficul actual și să ofere condiții mai bune de siguranță pentru participanții la trafic.

Durata estimată a lucrărilor este de aproximativ un an. În această perioadă vor fi realizate fundațiile și structura noului pod, urmând ca circulația să fie mutată pe noua construcție la începutul anului viitor.

Reprezentanții DRDP Brașov au transmis că demolarea vechii structuri este aproape finalizată, iar lucrările de reconstrucție vor continua în perioada următoare.

UDMR Brașov are un nou președinte: Varga Nándor a câștigat alegerile interne

0
UDMR Brașov are un nou președinte: Varga Nándor a câștigat alegerile interne

Organizația județeană a UDMR Brașov și-a desemnat noua conducere sâmbătă, 7 martie 2026, în cadrul Adunării Generale a Delegaților. Varga Nándor a fost ales președinte al filialei, obținând majoritatea voturilor pentru un mandat de patru ani.

În cursa internă s-au înscris inițial trei candidați, însă Győrfi Tünde-Róza s-a retras înaintea votului final. Competiția s-a desfășurat astfel între Varga Nándor și Toró Tamás.

Rezultat clar al votului delegaților

Cei 216 delegați prezenți la Adunarea Generală au acordat o majoritate consistentă noului lider al organizației.

Rezultatele votului au fost următoarele:

Varga Nándor – 151 de voturi (aproximativ 71%)
Toró Tamás – 60 de voturi
În prima sa declarație după alegere, Varga Nándor a afirmat că funcția de președinte reprezintă o responsabilitate majoră și a făcut apel la unitate în cadrul organizației și al comunității maghiare din județ.

Priorități pentru noul mandat

Noul președinte va lucra împreună cu o echipă formată din Ambrus Izabella, Géczi Gellért și Kakucs Tibor-Krisztián. Totodată, acesta a mulțumit pentru sprijin mentorului său, Székely István, care a asigurat conducerea interimară a organizației, precum și deputatului Markó Attila.

Printre obiectivele anunțate pentru următorii ani se numără consolidarea comunităților maghiare din județul Brașov, revitalizarea structurilor locale ale organizației și atragerea de noi membri activi. De asemenea, conducerea UDMR Brașov își propune să întărească reprezentarea politică la nivelul administrațiilor locale și al Consiliului Județean.

În cadrul aceleiași reuniuni au fost votate și celelalte structuri de conducere ale filialei județene, care vor coordona activitatea organizației în perioada următoare.

De Ziua Sfinților Mucenici, Brașovul și-a comemorat deținuții politici anticomuniști

0
De Ziua Sfinților Mucenici, Brașovul și-a comemorat deținuții politici anticomuniști

Brașovul a marcat astăzi, 9 martie, Ziua Deținuților Politici Anticomuniști, o dată cu puternică încărcătură simbolică, care coincide în calendarul creștin-ortodox cu sărbătoarea Sfinților 40 de Mucenici. Ceremonia organizată de Prefectura și Garnizoana Brașov a avut loc la monumentul dedicat deținuților politici, amplasat vis-a-vis de Teatrul „Sică Alexandrescu”.

Peste două milioane de victime ale represiunii comuniste

Evenimentul a început cu o slujbă de pomenire, urmată de depuneri de coroane de flori. La ceremonie au participat oficialități locale, militari, membri ai Asociației Foștilor Deținuți Politici, asociații ale revoluționarilor și a novembriștilor, elevi și numeroși brașoveni.

Prefectul județului Brașov, Cătălin Văsii, a vorbit despre dimensiunea tragediei provocate de regimul comunist în România.
„Se estimează că cifra victimelor directe ale represiunii depășește două milioane de persoane. Aproximativ jumătate dintre liderii care au contribuit la realizarea Marii Uniri au fost întemnițați după anul 1944”, a declarat prefectul.

Acesta a subliniat că sistemul represiv al perioadei comuniste a vizat în mod special elitele politice, intelectuale și culturale ale țării, într-un proces sistematic de eliminare a opoziției.

Brașovul păstrează vie memoria rezistenței anticomuniste

La eveniment au participat reprezentanți ai Asociației Foștilor Deținuți Politici – Filiala Brașov, dar și cadre militare din Garnizoana Brașov. Printre aceștia s-a aflat și comandantul Garnizoanei Brașov, general de flotilă aeriană Marius Șerbeszki, alături de comandanți ai unităților militare locale.

De asemenea, la ceremonie au fost prezenți elevi ai mai multor școli din Brașov, care au avut ocazia să afle mai multe despre suferințele și sacrificiul celor care s-au opus regimului comunist.

Ziua de 9 martie a fost declarată oficial Ziua Deținuților Politici Anticomuniști prin Legea nr. 247/2011, în memoria celor care au fost persecutați, închiși sau deportați între anii 1944 și 1989 pentru convingerile lor.

Scoatem păcănelele din Brașov? Inițiativa care ar putea schimba fața orașului

0
Scoatem păcănelele din Brașov? Inițiativa care ar putea schimba fața orașului

Brașovul are în prezent aproximativ 75 de săli de jocuri de noroc, ceea ce înseamnă o agenție la circa 3.100 de locuitori. Dincolo de dimensiunea economică, fenomenul a devenit o problemă socială serioasă, fiind asociat cu dependența de jocuri și cu numeroase situații dramatice în familii.

Până de curând, legislația crea o situație paradoxală: în timp ce mici afaceri locale aveau nevoie de avizul autorităților pentru a funcționa, sălile de jocuri de noroc puteau fi deschise fără acordul administrației locale.

Primăria ar putea decide dacă mai permite jocurile de noroc

Situația s-a schimbat după adoptarea unei ordonanțe de guvern care oferă autorităților locale posibilitatea de a decide dacă permit sau nu funcționarea acestor activități pe teritoriul orașului.

Pe baza acestui nou cadru legal, consilieri din partea Uniunea Salvați România au depus un proiect de hotărâre în Consiliul Local Brașov prin care propun interzicerea sălilor de jocuri de noroc în municipiu. Dacă proiectul va obține majoritatea voturilor, Brașovul ar putea deveni primul mare oraș din România care elimină complet păcănelele.

Platformă online și măsuri pentru persoanele dependente

Pentru a evidenția amploarea fenomenului, a fost lansată platforma farapacanele.ro, care include două instrumente importante: o hartă a comunităților care încearcă să limiteze jocurile de noroc și o hartă a vulnerabilității naționale, ce arată agențiile situate în apropierea școlilor.

În paralel, la nivel parlamentar se discută și simplificarea mecanismului de autoexcludere, care ar permite persoanelor dependente să solicite interzicerea accesului lor în sălile de jocuri. În cazul în care operatorii nu respectă această interdicție, aceștia ar putea fi obligați să returneze banii jucați.

Simboluri: O brașoveancă, ochii medicinei românești

0
Simboluri: O brașoveancă, ochii medicinei românești
Elena Densușianu Pușcariu a deschis drumuri într-o lume dominată de bărbați și a devenit un simbol al excelenței în medicina românească

l Elena Densușianu Pușcariu a fost prima femeie profesor universitar în domeniul medical și prima femeie profesor de oftalmologie din lume

Elena Densușianu Pușcariu a deschis drumuri într-o lume dominată de bărbați și a devenit un simbol al excelenței în medicina românească. A fost prima femeie profesor universitar în domeniul medical și prima femeie profesor de oftalmologie din lume. S-a născut la Făgăraş, pe 3 martie 1875, şi a fost fiica lingvistului Aron Densuşianu şi sora lui Ovid Densuşianu, poet, critic şi istoric literar.

Și-a luat doctoratul la 24 de ani

În 1899, la numai 24 de ani şi-a luat doctoratul. S-a specializat la Paris în anatomo-patologie, unde a lucrat alături de importante personalităţi medicale. Întoarsă în ţară, a ocupat pe rând funcţiile de preparator la Laboratorul de Anatomie Patologică al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, medic secundar al Eforiei, medic secundar al Spitalului „Sf. Spiridon“ din Iaşi, medic secundar al Serviciului de „Boale de Ochi“, docent în oftalmologie al Facultăţilor de Medicină din Iaşi şi Bucureşti, asistent al „Clinicei Oftalmologice“ din Bucureşti, apoi şef de clinică.

Prima la o catedră de oftalmologie

Un moment foarte important în cariera sa a fost anul 1920, când catedra de oftalmologie de la Iaşi a devenit liberă, s-a prezentat la concurs și a reuşit să obţină postul, preluând totodată conducerea clinicii de specialitate și devenind astfel prima femeie profesoar universitar de medicină din România şi prima din lume la o catedră de oftalmologie.

Când a preluat Clinica de Oftalmologie din Iaşi, baza materială a clinicii era o cutie cu lentile pentru ochelari. Timp de 20 de ani, între 1920 şi 1940, Elena Densușianu a organizat o instituţie spitalicească la nivelul celor din străinătate, a reușit să aducă cele mai perfecţionate instrumente şi aparate medicale și a pledat pentru înființarea unei biblioteci de specialitate.

Braşoveanca a dovedit că pe lângă un doctor excelent, era şi un bun manager, a crescut numărul de paturi, saloane, laboratoare, săli de operaţie, a înfiinţat camera de mulaje (realizate după cazuri din clinică), camera obscură, astfel că, în primii 10 ani, la clinica pe care o conducea s-au realizat peste 2.500 de intervenţii.

A deschis ochii serviciului sanitar

Membră a Societăţilor de Oftalmologie din Anglia, Franţa şi Italia, a susţinut numeroase conferinţe de specialitate. A publicat peste 100 de lucrări de specialitate ca unic autor sau în colaborare cu personalităţi din lumea medicinei, cum ar fi Victor Babeş sau Gheorghe Marinescu. Studiile ei au apărut în ţară, dar şi în străinătate. În 1913, a publicat „Instrucţiuni populare pentru prevenirea orbirei“, distribuită în şcolile, gările şi primăriile din toată ţara, cuprinzînd instrucţiuni de profilaxie şi prim ajutor. Cele două cursuri apărute în 1927 cuprind expuneri clinico-experimentale, terapeutice, date despre istoria medicinei, hărţi, fotografii şi desene color realizate de ea pe baza cazurilor din clinică. În 1931, pe baza cercetărilor proprii, a ajuns la concluzia că în România 3.000 de persoane îşi pierdeau anual vederea, deşi majoritatea puteau fi salvate. Pentru prevenirea bolilor oculare propunea măsuri moderne: campanii de informare, înfiinţarea unui serviciu de oftalmologie la cel puţin două judeţe, crearea de echipe mobile de specialişti pentru efectuarea de examene şi intervenţii oftalmologice, gratuitate pe calea ferată a bolnavilor care trebuie să călătorească pentru a fi trataţi într-un centru oftalmologic, examinarea tuturor şcolarilor, înfiinţarea unor clase speciale pentru ambliopi.

A descoperit un tratament al cataractei la bolnavii de diabet

În 1925 a propus un tratament al cataractei la bolnavii de diabet. Iar prima descriere exactă a trahomului (conjunctivita granulomatoasă) pe plan Mondial, în 1914, îi aparţine tot Elenei Puşcariu. A descris un semn particular în neurosifilis, care îi poartă numele. În lucrările publicate a descris pe larg trei noi metode în chirurgia oftalmologică, a abordat problema traumatismelor oculare datorate războiului şi a prezentat numeroase procedee de chirurgie plastică. Cele mai importante tratate de oftalmologie îi citează contribuţiile, în special cele privitoare la tumorile oculare, oftalmie simpatică, conjunctivită, glaucom, trahom sau diferite tehnici operatorii. „Executând un mare număr de operaţiuni, am putut să-mi dau seama de insuficienţa unor metode, ceea ce m-a făcut să imaginez metode personale, care mi-au dat cele mai bune rezultate în toate cazurile în care le-am întrebuinţat”, scria într-una dintre lucrările sale.

A salvat copii de la orbire

Elena Densușianu Pușcariu a promovat întreaga sa viață profilaxia şi prevenirea orbirii, prima lucrare pe acest subiect fiind publicată încă din 1913 (“Instrucţiuni populare pentru prevenirea orbirii”). A reluat această temă ulterior, în alte articole, vorbindu-le mamelor despre cum își pot proteja copiii de diverse afețiuni oculare, solicitând înființarea a cel puţin unui centru oftalmologic pentru două judeţe și efectuarea controalelor periodice.

La 88 de ani, publica la Paris

În anul 1927, Elena Puşcariu a devenit preşedintele Societăţii de Medici şi Naturalişti din România, prima societate ştiinţifică românească, înfiinţată la Iaşi, în anul 1833.

Chiar şi după ce a ieșit la pensie Elena Densuşianu-Puşcariu și-a continuat activitatea științifică, făcând o serie de cercetări care corelau oftalmologia cu geriatria, iar la vârsta de 88 de ani a publicat la Paris o lucrare foarte apreciată, care explica o serie de sindroame oculare pe o bază cu totul originală. Savanta a fost una dintre cele mai strălucite reprezentante ale oftalmologiei româneşti şi europene, a scris peste o sută de lucrări ştiinţifice, publicate în volume şi reviste româneşti şi străine.

Simboluri: O brașoveancă, ochii medicinei românești
Cele mai importante tratate de oftalmologie citează contribuţiile Elenei Densușianu Pușcariu

Se împlinesc 60 de ani de la moartea sa

În paralel cu preocupările medicale, Elena Densuşianu-Puşcariu a fost şi scriitoare („O crimă socială” sau ”Urmările lipsei unei legi pentru căutarea paternităţii“), artist plastic şi traducătoare. Şi-a continuat activitatea clinică şi literară şi după pensionare, publicând în diverse reviste de specialitate din ţară şi străinătate. A tradus „Basme din Transilvania“, de Friedrich Müller. A fost căsătorită cu Emil Puşcariu, profesor de histologie la Facultatea de Medicină din Iaşi, creator al Institutului antirabic din Iaşi (al patrulea din lume), politician, pictor, urmaș al neamului de cărturari Puşcariu.

A murit în 1966, la Iaşi. În memoria sa, serviciul oftalmologic al Spitalului „Sf. Spiridon” din Iaşi poartă azi numele Clinica I Oftalmologică „Prof. dr. Elena Puşcariu”.

Simboluri: O brașoveancă, ochii medicinei românești
În memoria sa, serviciul oftalmologic al Spitalului „Sf. Spiridon” din Iaşi poartă azi numele Clinica I Oftalmologică „Prof. dr. Elena Puşcariu”

Prima femeie medic din România

Maria Cutzarida-Crătunescu, născută în 1857, a fost prima femeie medic din România. Și prima femeie doctor în medicină din România. A început liceul în România, dar a ales să absolve studiile la Zürich și să se înscrie, în 1877, la Facultatea de Medicină din Zürich, pe care a continuat-o în Montpellier, unde și-a susţinut și licenţa. A luat doctoratul în 1884, cu lucrarea – „Despre hidroree și valoarea ei semiologică în cancerul corpului uterin”, fiind prima femeie cu o astfel de calificare din toate țările est-europene.

Devine astfel prima femeie medic, prima femeie Doctor în Medicină din România și prima specialistă în „boli ale femeilor și copiilor” din sud-estul Europei. Ziarele românești „Familia”, „Telegraful de București”, „Pressa” și „Românul” anunţau cu mare mândrie aceste titluri obţinute de Maria Cutzarida Crătunescu și salutau revenirea ei în ţară.

Simboluri: O brașoveancă, ochii medicinei românești
Maria Cutzarida-Crătunescu a fost prima femeie medic din România

Obţine calificativul „Magna cum laude” la examenul de echivalare a diplomei de medic în România, este elogiată în presa vremii, dar cu tot acest palmares unic, la care se mai adaugă și medalia „Bene Merenti” clasa a II-a oferită de regele Carol I în 1884 pentru publicaţiile sale știinţifice, cererea sa de colaborare ca medic secundar la Spitalul Brâncovenesc secţia „Boli ale femeilor” este refuzată în 1884.

Este primită abia un an mai târziu în aceeași poziţie, dar ca voluntar, oferind astfel consultaţii gratuite, la Spitalul Filantropia. Pentru a supravieţui, și-a deschis un cabinet particular (1884-1904) în București.

A înfiinţat în 1897 Societatea „Materna”, iar în 1899 a deschis prima creșă din ţară. La congresele internaţionale de la Paris, Bruxelles și Copenhaga. Valoarea ei profesională este apreciată peste hotare.

Dr. Maria Cutzarida Crătunescu este solicitată încă din 1885 de un pașal turc la Constantinopol (Istanbul, Turcia) pentru a asigura asistenţa medicală a soţiei sale și pentru a locui acolo, contra sumei de 60.000 de lei pe an (o sumă de șase ori mai mare faţă de necesităţile unei familii bucureștene din clasa de mijloc), dar după un an decide să se întoarcă în București. Primește, de asemenea, oferta de a deveni medic al curţii imperiale din Japonia, dar rămâne în România.

În timpul Primului Război Mondial s-a implicat direct în îngrijirea pacienţilor din Spitalul Militar temporar nr. 134. După război s-a retras din activitatea medico-socială. La 16 noiembrie 1919, moare în urma unor problemele cardio-renale. Avea 62 de ani.

O româncă, prima femeie medic legist din Europa

Situația femeilor-medic în România a fost de asemenea influențată de contextul socio-politico-economic și religios în care acestea au trăit. După 1879, Regina Elisabeta a fondat la București Institutul Surorilor de Caritate „Sf. Elisabeta”, deoarece era necesară instruirea infirmierelor spre a fi apte pentru război. După succesul Mariei Cutzarida-Crătunescu, printre primele studente de medicină din țară, la București, s-au numărat Hermina Walch-Kaminski, Olga Tulbure-Secară și Cornelia Chernbach. De remarcat că, prima femeie medic legist din Europa a fost dr. Maria Ropală Ciherschi.

Simboluri: O brașoveancă, ochii medicinei românești
Românca Maria Ropală Ciherschi, prima femeie medic legist din Europa

În perioada Marelui Război, absolventele de medicină au contribuit la activitățile sanitare de pe front, multe dintre ele fiind decorate la final de război, dar unele au rămas în anonimat. Un exemplu este cel al dr. Mariei Molănescu-Maistorovici, care a activat la Mărășești.

Medicul Florica Bagdasar, prima femeie ministru din România

Florica Bagdasar, născută Ciumetti, a fost prima femeie ministru din România. A deținut portofoliul de ministru al Sănătății în perioada 1946-1948. A fost medic cu specialitatea neuropsihiatrie infantilă, cu studii la Harvard, și a avut o contribuție importantă la eradicarea malariei. A absolvit Medicina în 1925 și a obținut apoi diploma de doctor în medicină și chirurgie. S-a căsătorit cu medical Dumitru Bagdasar. Amândoi au urmat cursuri de specializare în America. Florica Bagdasar a urmat cursuri de sănătate publică la Harvard. Au revenit în 1929. Florica Bagdasar s-a dedicat asistenței neuropsihiatrice și educaționale a copilului. A contribuit la apariția primului abecedar numit „Carte pentru toți copiii” și a elaborat un nou manual de aritmetică, materiale didactice care aveau scopul de a-i atrage pe copii și de a-i face să învețe cu plăcere.

Simboluri: O brașoveancă, ochii medicinei românești
Medicul Florica Bagdasar a fost prima femeie ministru din România

În 1946 a contribuit la înființarea Centrul de Igienă Mintală din București destinat tratării copiilor cu deficiențe mintale și tulburări de comportament. Ca director al instituției, ea a adunat lângă ea experți, psihologi, pedagogi, logopezi și kinoterapeuți, o echipă specială pentru tratarea problemelor copiilor.

În 1946, a făcut parte din delegația oficială a României la Conferința de Pace de la Paris. De la Paris a plecat în misiune oficială la Stockholm cu scopul de a solicita ajutorul suedezilor pentru România devastată de război.

După decesul soțului Dimitrie Bagdasar care ocupa funcția de ministru al Sănătății în timpul Guvernului Petru Groza, Florica Bagdasar a fost numită succesoarea soțului său. A ocupat portofoliul de la Sănătate în perioada 1 decembrie 1946-28 august 1948. Apoi, a căzut în dizgrația comuniștilor și a fost la un pas de a fi condamnată la moarte. Catalogată dușman al poporului, campania dusă împotriva medicului Florica Bagdasar a culminat în ianuarie 1953, cu un articol de fond din ziarul Scânteia, unde era acuzată de „cosmopolitism, de ploconire slugarnică în fața putredei ideologii burgheze, de pervertirea psihiatriei infantile prin introducerea unor curente obscurantiste de tip Freud”. A rămas fără nici un venit și fără casă. Abia la finalul anului 1956 a fost „reabilitată”. A trăit în România până la sfârșitul vieții, în 1978.

Prima femeie medic cu diplomă, în SUA

Elizabeth Blackwell (1821-1910), cu origini britanice, a fost prima femeie din SUA care a obţinut o diplomă de medic, în 1849. Deși peste zece școli de medicină au refuzat-o pentru că era femeie, într-un final a reușit să fie acceptată la Geneva Medical College din New York. Teza sa despre febra tifoidă, apărută în 1849 în Buffalo Medical Journal, a devenit primul articol medical publicat realizat de o studentă din SUA. Parcursul său profesional a fost dificil, fără succes în găsirea unui loc de muncă. În 1857 a devenit cofondatoarea unei infirmerii pentru femei și copii, oferind în același timp o soluţie pentru cele care doreau să profeseze în domeniul medical.

S-a deghizat în bărbat ca să fie chirurg

În lumea medicală, femeile au fost greu acceptate. Instruirea oficială a infirmierelor a fost etapa care a precedat acceptarea femeilor în profesia medicală. Un merit aparte l-a avut Florance Nightingale, care a fondat o școală pentru infirmiere.

În anii 1800, se remarcă Margaret Bukley o femeie curajoasă, care, timp de 50 de ani, s-a deghizat în bărbat, sub numele de James Barry, pentru a putea profesa în chirurgie. Abia la moartea sa, în 1865, s-a descoperit că celebrul chirurg era femeie. Cum reuşise o femeie de doar 1,52 m să se dea, toată viaţa ei adultă, drept bărbat?

În 1809, Margaret a preluat numele unchiului său, James Barry, și a intrat la Facultatea de Medicină din Edinburgh, una dintre cele mai bune din Europa. Ea purta o haină lungă şi platforme, pentru a părea mai înaltă. Colegii ei şi-au adus aminte că vorbea pe un ton piţigăiat, însă nu şi-au dat seama că era fată. Purta acea haină lungă, care-i masca silueta feminină, chiar și vara. James Barry era cât se putea de temperamental. Țipa la pacienţi, izbea de pereţi eprubete, ba chiar a provocat la duel un căpitan. Înjura şi flirta cu femeile. A devenit un chirurg de excepţie, ajungând la comanda spitalelor militare. Marea sa realizare a fost prima cezariană de succes din lume, în care atât mama, cât şi nou-născutul au trăit. A realizat premiera în 1826, pe o masă de bucătărie din Cape Town. Fără anestezie.

Pierdere

0

Subsemnata Bîrză Maria, domiciliată în localitatea Brașov str. Mihai Viteazul nr. 90 și Nemeș Liviu – Petru, în calitate de nepot și aparținător, în data de 02.03.2026 am pierdut certificatele de trezorerie în zona unde locuiesc și le declar nule: 1440446, 18.08.2024, val. 100, 1440447, 18.08.2024, val. 100, 1440448, 18.08.2024, val. 100, 330985, 18.08.2024, val. 2000, 700898, 18.08.2024, val. 5000, 1563893, 10.11.2024, val. 100, 1566559, 24.11.2024, val. 100, 835315, 10.11.2024, val. 500, 781796, 24.11.2024, val. 1000, 713712, 10.11.2024, val. 2000, 713713, 10.11.2024, val. 2000, 713845, 24.11.2024, val. 2000, 713846, 24.11.2024, val. 2000, 851096, 10.11.2024, val. 5000.

Pentru publicarea anunțurilor, contactează-ne pe e-mail: monitorulexpres@yahoo.com sau la tel. 0268/543.316, 0731.018.277 sau vino la sediul nostru din Brașov, str. Prahova, nr. 3, birou 1.

O ținută casual reușită nu depinde de piese spectaculoase, ci de croieli care se așază bine, culori ușor de combinat și încălțăminte îngrijită. Aceste detalii ajută atât într-o zi relaxată la birou, cât și la o cină, o călătorie de weekend sau o ieșire în oraș. În continuare, descoperă cinci formule simple, actuale și ușor de adaptat propriului stil.

1. Tricou simplu, jeanși drepți și sneakerși minimaliști

Tricoul simplu, jeanșii drepți și sneakerșii cu design curat formează una dintre cele mai ușor de purtat combinații casual. Funcționează pentru film, cafea, drumuri prin oraș sau birouri cu dress code relaxat.

Alege un tricou alb, gri, bleumarin, negru sau crem, fără imprimeuri mari. Cusătura umărului trebuie să se oprească aproape de marginea umărului, iar tricoul să acopere betelia pantalonilor fără să cadă prea jos pe coapse. Jeanșii indigo, bleumarin sau negri, cu croială dreaptă ori ușor conică, păstrează ținuta echilibrată.

Pentru un rezultat îngrijit, evită pantalonii prea lungi care se strâng peste pantofi. Vara poți purta un tricou din bumbac mai subțire și jeanși deschiși la culoare. Toamna, adaugă o jachetă din denim, un bomber simplu sau o cămașă groasă purtată descheiată peste tricou.

2. Cămașă Oxford, chino și încălțăminte din piele

Cămașa Oxford oferă o alternativă practică atunci când tricoul pare prea lejer. Materialul are o textură discretă, iar gulerul structurat păstrează un aspect ordonat chiar și într-o ținută relaxată. Poart-o la prânzuri, întâlniri informale, evenimente de zi sau la birou.

Combină o cămașă albă, bleu sau cu dungi fine cu pantaloni chino bej, gri, bleumarin ori verde olive. Pentru utilizare uzuală, alege chino cu spațiu suficient în zona coapselor și cu tivul care se oprește curat deasupra încălțămintei.

Dacă vrei un look mai relaxat, completează ținuta cu adidași albi de bărbați, cu profil simplu și piele netedă. Pentru o cină sau un context puțin mai elegant, mocasinii maro, coniac sau bleumarin sunt o alegere potrivită.

Poartă cămașa băgată în pantaloni pentru un aspect mai ordonat. Las-o peste pantaloni doar dacă lungimea ajunge aproximativ la jumătatea buzunarului din spate. În zilele calde, rulează mânecile de două ori și păstrează restul ținutei simplu.

3. Polo tricotat, pantaloni lejeri și sneakerși curați

Polo-ul ocupă o zonă utilă între tricou și cămașă. Gulerul oferă structură, iar materialul păstrează confortul specific ținutelor de zi. Modelele tricotate din bumbac sau in apar frecvent în colecțiile recente, mai ales în tonuri de crem, maro, verde închis și bleumarin.

Un polo crem, pantaloni bej cu croială dreaptă și sneakerși albi creează o ținută potrivită pentru terase, vacanțe sau ieșiri de vară. Dacă preferi o variantă mai sobră, alege polo bleumarin, chino gri și mocasini din piele întoarsă.

Verifică gulerul înainte de plecare. Un polo cu guler ondulat sau deformat poate strica aspectul general al ținutei. Spală modelele tricotate la temperatură redusă și lasă-le la uscat pe o suprafață plană, mai ales dacă materialul este mai greu.

4. Pulover fin, cămașă și jeanși închiși la culoare

În sezonul rece, suprapunerile simple arată mai bine decât ținutele încărcate. O cămașă Oxford purtată sub un pulover subțire din merinos, bumbac sau lână fină oferă confort și un aspect potrivit pentru birou, întâlniri sau cine de seară.

Poți porni de la o cămașă bleu și un pulover bleumarin cu decolteu rotund, apoi adaugi jeanși indigo închiși. Dacă alegi un pulover cu decolteu în V, lasă gulerul cămășii să stea drept și evită modelele cu prea mult volum în zona umerilor.

Ghetele Chelsea, chukka sau pantofii Derby casual completează bine această formulă. Pentru vreme umedă, tratează încălțămintea din piele întoarsă cu spray impermeabil și curăț-o periodic cu o perie specială. Acest obicei ajută materialul să-și păstreze aspectul uniform mai mult timp.

5. Sacou neconstruit, tricou și pantaloni drepți

Sacoul neconstruit oferă mai multă formă unei ținute casual, fără rigiditatea unui costum clasic. Se potrivește la cine, evenimente culturale, întâlniri de lucru într-un mediu creativ sau ocazii care cer un aspect îngrijit, dar relaxat.

Alege un sacou din bumbac, in sau lână ușoară, fără umeri rigizi, în bleumarin, gri, olive, maro sau bej. Poartă-l peste un tricou simplu, cu guler bine definit și material opac. Jeanșii închiși la culoare, chino sau pantalonii din lână subțire completează ținuta fără să o încarce.

Două combinații funcționează în majoritatea cazurilor: sacou bleumarin, tricou alb, jeanși indigo și sneakerși din piele, sau sacou maro, tricou crem, pantaloni bej și mocasini. Evită sacoul lucios de costum cu pantofi sport pentru alergare. Diferența dintre stiluri devine prea evidentă și ținuta pierde coerență.

Detalii care păstrează ținuta actuală

Cele cinci combinații devin mai ușor de adaptat dacă respecți câteva reguli simple:

Păstrează aceste formule ca punct de plecare, apoi schimbă culorile, texturile și încălțămintea în funcție de ocazie. Stilul personal se conturează mai clar prin alegeri repetate și bine potrivite decât prin piese alese doar pentru un sezon.

Mulți antreprenori, manageri și oameni cu o viață publică activă ajung, la un moment dat, să privească siguranța mai serios decât printr-o alarmă sau o cameră video. Unii au nevoie de protecție pentru un sediu, un depozit sau o locuință, alții pentru propria persoană, în deplasări, la evenimente sau la întâlniri de afaceri. Cele două nevoi par asemănătoare, dar presupun servicii diferite, cu roluri, pregătire și costuri diferite.

Poate și tu cântărești acum ce variantă ți s-ar potrivi, fără să plătești pentru ceva de care nu ai nevoie și fără să rămâi descoperit tocmai acolo unde contează. Alegerea corectă pornește de la un lucru simplu, adică ce anume vrei să protejezi. Descoperă în rândurile de mai jos prin ce se deosebesc paza cu agent și garda de corp și cum îți dai seama care dintre ele răspunde nevoilor tale.

Ce înseamnă paza cu agent și unde se potrivește?

Paza cu agent este forma clasică de securitate fizică, în care un agent certificat asigură protecția unui obiectiv anume, fie el o reședință, un ansamblu rezidențial, un spațiu comercial, un depozit sau o instituție. Rolul lui principal este prevenția, adică descurajarea furturilor, controlul accesului și menținerea ordinii în perimetrul protejat. Simpla prezență vizibilă a unui agent bine pregătit schimbă deja felul în care un spațiu este perceput din exterior.

Pentru tine, asta înseamnă că sediul firmei, casa sau spațiul pe care îl administrezi are în permanență pe cineva atent la ce se întâmplă. Profesioniștii care oferă servicii de pază cu agent pornesc de la o analiză de risc și construiesc un plan de pază adaptat locației, cu personal ales după specificul ei. În plus, primești rapoarte periodice, așa că știi ce s-a întâmplat în obiectiv, chiar și în lipsa ta.

Ce asigură o gardă de corp?

Garda de corp mută accentul de pe loc pe persoană. Agentul de protecție personală îl însoțește pe beneficiar oriunde merge și îi asigură integritatea fizică, discreția și libertatea de a-și vedea de activitate fără grija siguranței. Serviciul se adresează de obicei oamenilor de afaceri, directorilor executivi, persoanelor publice sau oricui se confruntă cu riscuri specifice, iar o echipă profesionistă acoperă mai multe zone:

Contrar imaginii din filme, o gardă de corp nu înseamnă neapărat un om impozant care îți stă în spate la fiecare pas. Un profesionist adevărat lucrează discret, anticipează situațiile delicate și îți lasă spațiul de care ai nevoie ca să negociezi, să participi la evenimente sau să călătorești liniștit. Protecția bună se simte mai degrabă ca o siguranță de fond decât ca o prezență care atrage privirile tuturor.

Diferențele care contează în alegerea ta

Diferența de bază ține de obiectul protecției, pentru că paza cu agent apără un spațiu, iar garda de corp apără un om. Primul serviciu este, de regulă, static și se bazează pe prezență vizibilă, rondouri și controlul accesului, în timp ce al doilea este mobil, discret și se adaptează la programul persoanei protejate. Diferă și pregătirea, pentru că protecția personală presupune instruire specială pentru deplasări, evenimente și situații neprevăzute.

Gândește-te, așadar, la ritmul tău de zi cu zi. Un sediu sau o locuință cu bunuri valoroase cer o prezență constantă la fața locului. În schimb, expunerea publică, deplasările dese sau negocierile sensibile cer un agent specializat în protecție personală, care să meargă alături de tine. Uneori cele două servicii se completează firesc, mai ales pentru oamenii de afaceri care vor să își știe în siguranță atât familia, cât și compania.

Cum alegi furnizorul de servicii potrivit?

Un furnizor serios nu începe discuția cu o ofertă standard, ci cu întrebări despre obiectiv, program, nivelul de expunere și riscurile reale. Pe baza acestor informații construiește o soluție dimensionată corect, care poate crește sau scădea în timp, odată cu nevoile clientului. La fel de important este ca firma să funcționeze legal, conform Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, cu agenți selectați riguros și pregătiți continuu.

Înainte să semnezi, cere să vezi licența, întreabă cum sunt selectați agenții și cum vei fi informat despre activitatea lor. Uită-te și la experiența reală a companiei, la reputația ei și la felul în care îți ascultă nevoile încă de la prima discuție. În securitate nu există soluții placebo, iar un partener bun îți propune exact ce te protejează, fără să îți vândă servicii de care nu ai nevoie.

Paza cu agent și garda de corp nu concurează între ele, ci răspund unor nevoi diferite, iar alegerea potrivită pornește de fiecare dată de la ceea ce vrei să protejezi. Uneori e vorba de un spațiu, alteori de tine sau de oamenii apropiați, iar de multe ori de ambele. Fă o listă cu locurile, momentele și situațiile în care îți dorești mai multă liniște și discut-o cu un specialist în securitate, ca să afli ce soluție ți se potrivește cu adevărat.

Culoarea pereților oferă un fundal constant, însă lumina schimbă felul în care îl percepi de-a lungul zilei. Un alb mat poate părea confortabil seara, sub lumină caldă, iar la prânz poate căpăta o tentă mai rece. Din acest motiv, poți îmbunătăți atmosfera unei camere fără să începi imediat un proiect de zugrăvire.

Alege iluminatul în funcție de activități, proporții și mobilier. În acest fel, vei obține un spațiu plăcut pentru utilizare zilnică și coerent din punct de vedere estetic.

De ce lumina schimbă percepția mai repede decât culoarea pereților

Lumina scoate în evidență texturile, conturează obiectele și influențează profunzimea vizuală a unei camere. De exemplu, un perete gri-bej poate părea mai cald lângă o veioză de 2700 K, dar mai sobru sub o plafonieră de 4000 K.

De asemenea, direcția luminii contează. Lumina îndreptată spre perete poate lărgi optic o cameră îngustă, iar lumina orientată în sus poate face plafonul să pară mai înalt. Astfel, aceeași paletă cromatică poate susține mai multe atmosfere, fără schimbări costisitoare.

Cele patru elemente care definesc atmosfera unei camere

Pentru rezultate stabile, urmărește aceste repere înainte să alegi corpurile de iluminat:

Iluminatul în straturi: secretul unei atmosfere echilibrate

O cameră bine luminată combină, de regulă, trei tipuri de surse:

  1. Iluminat general, prin plafoniere, lustre sau spoturi;
  2. Iluminat de lucru, prin veioze, aplice de oglindă ori benzi LED sub dulapuri;
  3. Iluminat de accent, prin corpuri care evidențiază tablouri, biblioteci sau nișe.

Pentru sursa centrală, o lustra LED poate distribui lumina uniform și poate completa un amenajament cu linii contemporane. Modelele cu intensitate reglabilă îți permit să adaptezi camera pentru cină, lectură sau vizionarea unui film.

Cum schimbă lumina fiecare încăpere?

Lumina joacă un rol crucial în crearea atmosferei și funcționalității fiecărei încăperi dintr-o locuință. Alegerea tipului și amplasamentul surselor de lumină poate influența starea de spirit și eficiența unui spațiu.

Living

În living, folosirea unui corp central de iluminat combinat cu un lampadar lângă canapea poate oferi o iluminare generală plăcută, dar și o lumină ambientală pentru momentele de relaxare. O sursă discretă de lumină în zona TV ajută la reducerea contrastului între ecranul luminos și întunericul din jur, reducând oboseala oculară.

Dormitor

În dormitor, aplicele montate lângă pat sunt o soluție excelentă pentru a elibera noptierele de lămpi voluminoase și pentru a asigura o lumină direcționată pentru citit. Acestea creează un spațiu ordonat și relaxant, ideal pentru odihnă.

Bucătărie

În bucătărie, iluminatul montat sub corpurile suspendate elimină umbrele care pot apărea pe blatul de lucru, făcând prepararea alimentelor mai sigură și mai ușoară. O iluminare bine distribuită în acest spațiu este esențială pentru eficiența și confortul utilizatorului.

Baie

În baie, aplicele laterale ale oglinzii asigură o iluminare uniformă a feței, prevenind umbrele inestetice care pot fi create de o sursă de lumină amplasată deasupra. Este esențial să verifici mereu gradul de protecție IP al corpurilor de iluminat, mai ales în zonele cu umiditate ridicată, pentru a asigura siguranța.

Birou

Pentru birou, plasarea unei lămpi lateral față de monitor ajută la reducerea reflexiilor pe ecran, ceea ce poate preveni oboseala ochilor și face ecranul mai ușor de privit pe termen lung. O iluminare adecvată în spațiul de lucru contribuie la o productivitate mai mare și la un confort sporit.

Cum corectezi optic proporțiile?

Poți ajusta vizual o încăpere prin poziționarea atentă a luminii:

Lumina și culoarea pereților: cum le combini

Testează mostrele de vopsea ziua și seara, lângă sursa aleasă. Nuanțele crem și bej pot părea mai galbene sub lumină foarte caldă, iar griurile și albastrurile pot deveni mai reci peste 4000 K. Pereții închiși la culoare absorb mai multă lumină, așa că au nevoie de surse suplimentare.

Dacă amenajezi treptat, începe cu zonele folosite zilnic. Alessandro Design propune corpuri cu design contemporan, materiale durabile și detalii atent lucrate, iar consultanța de specialitate te poate ajuta să alegi soluții potrivite mobilierului modular și stilului tău.

Ai economisit când ți-ai luat elevatorul. Dar cât te costă când nu poți ridica mașina clientului?

Ai ales modelul mai ieftin care, pentru autoturismele care de obicei îți intră în service, pare suficient. Acum primești și autoutilitare, însă unele depășesc capacitatea lui. Ai și mecanicul disponibil și clientul programat, însă trebuie să refuzi lucrarea.

Și atunci ajungi la concluzia că suma economisită trebuie să o pui lângă încasările pe care le pierzi acum. De aceea, înainte să comanzi următorul echipament, iată câteva verificări concrete care te vor ajuta să alegi ceva potrivit pentru serviciile din atelierul tău.

Când utilajul se oprește iar programările rămân

Capacitatea insuficientă este doar una dintre probleme. Să presupunem că elevatorul auto s-a defectat, iar furnizorul trebuie să comande piesa de schimb. Dar, până aceasta ajunge la el, postul respectiv rămâne indisponibil. Și atunci ce faci? Reprogramezi reviziile, aglomerezi celelalte locuri de lucru și riști ca un client, care are nevoie urgent de mașină, să plece la alt service.

Da, reparația poate fi acoperită de garanție. Dar trebuie luate separat în calcul orele în care mecanicul nu poate folosi elevatorul și lucrările pierdute.

De aceea, întreabă înainte să plătești: cine intervine dacă apare o defecțiune, cum se procură piesele și ce presupune concret garanția?

Poți pierde bani și cu un utilaj care încă funcționează

Un aparat de dejantat nepotrivit pentru anvelopele primite frecvent vor prelungi intervențiile într-o vulcanizare. În timp ce următoarea mașină așteaptă în rând, mecanicul repetă manevrele, solicită ajutorul unui coleg și timpul trece.

Dacă lucrezi des cu anvelope cu talon jos sau run-flat, verifică explicit compatibilitatea și accesoriile necesare. Altfel, după livrare vei descoperi că trebuie să cumperi separat dotări pe care nu le-ai inclus în buget.

Același principiu se aplică la transport și montaj. Cere suma completă pentru echipamentul instalat și pregătit de utilizare, ca să compari ofertele pe aceleași condiții.

Cumpără pentru mașinile care intră la tine în service

Începe cu activitatea ta: ce vehicule deservești, câte intervenții faci zilnic și unde pierd mecanicii timp. Apoi verifică modelele care răspund acestor cerințe.

La Clever-Auto, de exemplu, elevatorul Reihmann RHM 242 PRO are o capacitate de 4,2 tone, brațe telescopice cu trei segmente și deblocare electrică automată. Aceste dotări îți oferă criterii concrete de comparație; alegerea trebuie să o raportezi și la punctele de ridicare ale vehiculelor, spațiul disponibil și condițiile de montaj.

(P) Nu orice utilaj ieftin pentru service auto este și rentabil

Poți discuta la telefon cu echipa Clever-Auto despre alegerea modelului și opțiunile de instalare. În așa fel, poți verifica înainte de a plasa comanda dacă varianta dorită se încadrează în atelierul tău.

Intră pe Clever-Auto.ro sau sună la +40 758 879 879. Spune ce mașini repari și ce vrei să poți face cu noul utilaj, apoi cere o ofertă completă.

La ei găsești elevatoare, dotări pentru vulcanizare, aparate de geometrie, linii ITP și utilaje pentru service-uri de toate dimensiunile.

Echipamentele vin cu certificat CE, garanție 2 ani, magazinul oferă livrare în toată țara în 24-48h și montaj autorizat cu dosar ISCIR.

Laptopul stă pe masa unde ai luat micul dejun, iar după câteva ore scaunul de dining începe să îți amintească faptul că nu a fost gândit pentru apeluri, rapoarte și e-mailuri. În multe locuințe, mai ales în apartamente compacte, masa din bucătărie preia două funcții în aceeași zi.

Nu ai nevoie de o renovare amplă ca să lucrezi mai comod și să păstrezi bucătăria primitoare la cină. În continuare, găsești cinci schimbări concrete pe care le poți adapta spațiului, bugetului și stilului tău.

1. Verifică masa înainte să îi ceri să fie și birou

Începe cu măsurătorile. Pentru utilizare uzuală, o masă cu înălțimea între 72 și 76 cm permite o poziție mai relaxată a brațelor, atât la tastatură, cât și la masă. Dacă blatul este prea jos, vei ridica umerii. Dacă este prea înalt, încheieturile și antebrațele pot sta tensionate.

Privește și suprafața disponibilă. Pentru laptop, mouse, agendă și spațiu pentru coate, rezervă aproximativ 70 cm lățime. Dacă folosești un monitor extern, măsoară adâncimea blatului înainte de a-l cumpăra. Pe o masă îngustă, ecranul ajunge prea aproape de ochi și îți limitează locul pentru tastatură.

Forma mesei influențează rutina de zi cu zi. O masă rotundă ajută circulația într-o bucătărie mică, însă oferă mai puțină zonă dreaptă pentru echipamente. Un model dreptunghiular, așezat lângă perete, poate susține mai ușor un setup de lucru. Dacă ai nevoie de flexibilitate, o masă extensibilă rămâne compactă în timpul programului și se deschide la cină.

Lasă, pe cât posibil, circa 70 cm liberi în jurul mesei. Astfel, poți deschide dulapurile, ajungi la frigider și nu blochezi traseul spre chiuvetă. Verifică și stabilitatea picioarelor. O masă care se mișcă la fiecare tastare devine obositoare după câteva ore.

2. Alege un scaun care îți susține postura

Scaunul influențează direct felul în care te simți la finalul zilei. Un model de dining cu spătar scurt poate arăta bine, dar rareori oferă sprijin lombar pentru lucru îndelungat. Așază-te pe scaun și verifică trei lucruri simple: tălpile ating podeaua, spatele se sprijină confortabil, iar genunchii formează un unghi apropiat de 90 de grade.

Dacă vrei ca zona de masă să păstreze un aspect unitar, caută scaune de bucatarie cu spătar mai înalt, șezut ferm și materiale ușor de întreținut. Tapițeria tratată pentru pete, pielea ecologică de calitate sau lemnul cu pernă detașabilă se curăță mai simplu după mesele de zi cu zi. O husă lavabilă te ajută mai ales dacă ai copii sau folosești masa frecvent pentru lucru și cină.

Pentru mai mult confort, poți adăuga o pernă lombară discretă. Alege una subțire, care nu te împinge prea mult în față. Dacă masa găzduiește mai multe persoane, păstrează scaunele suplimentare stivuibile sau pliabile. Le scoți la nevoie, apoi eliberezi rapid spațiul.

Materialele merită puțină atenție și după cumpărare. Aspiră regulat tapițeria, șterge lemnul cu o lavetă ușor umedă și evită soluțiile abrazive. Întreținerea consecventă păstrează aspectul mobilierului și îl ajută să reziste folosirii repetate.

3. Ridică ecranul și păstrează coatele relaxate

Laptopul pus direct pe blat te face să privești în jos. După mai multe ore, această poziție poate încărca zona gâtului și a umerilor. Un suport pliabil ridică ecranul aproape de nivelul privirii, iar tu poți regla unghiul mai ușor. În majoritatea cazurilor, partea superioară a ecranului ar trebui să stea aproximativ la nivelul ochilor.

După ce ridici laptopul, adaugă o tastatură și un mouse externe. Modelele wireless reduc numărul cablurilor de pe blat și se strâng rapid înainte de cină. Păstrează mouse-ul aproape de corp, fără să întinzi brațul lateral. Dacă masa este puțin prea înaltă pentru tine, un suport simplu pentru picioare poate stabiliza poziția.

Dacă lucrezi de acasă aproape zilnic, un scaun de birou ergonomic compact îți oferă reglaje utile pentru înălțime și sprijin. Alege roți blocabile sau o protecție pentru podea, mai ales dacă ai parchet. După program, îl poți muta lângă un perete, într-un dormitor sau într-un colț liber al locuinței.

Protejează blatul cu un desk mat, adică un suport mare pentru laptop, mouse și tastatură. Acesta limitează zgârieturile, adună obiectele într-o singură zonă și se ridică ușor înainte de masă.

4. Controlează lumina pentru lucru și pentru cină

Așază masa astfel încât lumina naturală să vină din lateral față de ecran. Dacă fereastra se află exact în fața ta, lumina puternică poate obosi ochii. Dacă rămâne în spatele tău, monitorul poate reflecta imaginea ferestrei. Un stor textil sau jaluzelele reglabile te ajută să controlezi lumina pe parcursul zilei.

Pentru documente, notițe și apeluri video, folosește o lampă cu braț ajustabil. Orienteaz-o spre tastatură sau spre caiet, nu direct spre ecran. O lampă cu lumină neutră este potrivită pentru lucru, iar seara poți trece la o lumină mai caldă, cu intensitate redusă.

Becurile cu intensitate reglabilă simplifică schimbarea dintre cele două momente ale zilei. La prânz, ai nevoie de lumină clară. La cină, un pendul deasupra mesei sau o lampă indirectă creează o atmosferă mai relaxată, fără să încarce spațiul.

Ține cablurile corpurilor de iluminat departe de chiuvetă și plită. Dacă adaugi o lampă pe masă, alege un model cu bază stabilă și cablu suficient de lung, ca să nu îl întinzi peste zona de trecere.

5. Creează un sistem care eliberează masa în câteva minute

Dezordinea prelungește mental programul de lucru. Dacă laptopul, facturile, cablurile și agenda rămân pe masă până seara, bucătăria păstrează aspectul unui birou. Alege un loc fix pentru toate obiectele de lucru: o tavă, o cutie cu capac, un sertar sau o geantă dedicată.

Un cărucior mobil poate ține imprimanta, încărcătoarele și documentele. Îl apropii de masă dimineața, apoi îl muți într-un colț după program. Într-o garsonieră, rafturile montate pe perete eliberează blatul și podeaua. O bancă cu spațiu de depozitare poate păstra cablurile sau accesoriile mai voluminoase.

Fă din încheierea programului un obicei de trei minute:

Această rutină separă mai clar timpul de lucru de cină. Dacă lucrezi cu alte persoane în casă, stabilește și câteva reguli simple pentru apeluri: intervale mai liniștite, căști pentru ședințe și un traseu liber în jurul mesei. Astfel, spațiul rămâne practic pentru tine și confortabil pentru toată familia.

Ramele din lemn organizează clar informațiile dintr-un spațiu și susțin stilul ales pentru amenajare. În magazine, restaurante sau birouri, ele pun în valoare oferte, indicatoare, fotografii și documente fără să încarce pereții sau zonele de lucru. Alegerea potrivită ține de mesaj, de poziționare, de dimensiune și de ritmul în care actualizezi materialele expuse.

Marchează promoțiile și produsele recomandate în magazine

Un afiș înrămat atrage atenția mai ușor decât o foaie lipită pe raft sau în vitrină. Magazinele de cadouri, florăriile, patiseriile și afacerile cu produse artizanale pot semnala astfel o ofertă de sezon, un produs nou sau o recomandare a echipei.

Lângă raftul cu produse pentru cadou, un mesaj scurt precum „Seturi pregătite pentru aniversări” sau „Idei de cadou” funcționează mai bine decât un text lung. Limitează-te la două informații utile, de exemplu prețul de pornire și categoria de produse.

Păstrează aceleași două-trei dimensiuni de rame în tot magazinul: A5 și A4 pentru mesaje de raft, A3 pentru vitrine și intrări. Amplasează rama la nivelul privirii, acolo unde clientul se oprește deja să analizeze produsele.

Creează repere clare pentru orientarea clienților

În spațiile cu multe categorii, ramele indică direcția fără panouri mari. Un magazin cu produse pentru casă poate marca zone precum „Bucătărie”, „Decorațiuni” sau „Reduceri”, iar o florărie poate separa buchetele gata pregătite de plantele la ghiveci.

Alege fonturi simple, lizibile de la câțiva metri, cu text închis pe fundal deschis. Dacă pereții sunt colorați sau lumina este slabă, testează afișul la locul montării înainte să printezi mai multe exemplare.

În spațiile cu mobilier din lemn, coșuri împletite sau rafturi în nuanțe naturale, ramele foto din lemn păstrează unitatea vizuală. Un finisaj apropiat de cel al mobilierului evită impresia de elemente adăugate întâmplător.

Actualizează meniurile și ofertele zilnice din restaurante

Restaurantele și cafenelele au nevoie de informații clare în zona de comandă. Meniul de perete, lista băuturilor sau oferta de prânz pot sta în rame ușor de deschis, astfel încât personalul să poată schimba rapid printul.

Separă meniul permanent de preparatele temporare. O cafenea poate afișa băuturile calde într-o ramă mare, iar „Desertul săptămânii”, cu preț și ingrediente principale, într-un format mic. Dacă preparatul conține alergeni frecvenți, menționează-i și verifică afișul ori de câte ori se modifică rețeta. Ca reper, A3 se potrivește la casă, iar A5 pe mese sau la standul de servire.

Pentru o galerie de perete cu preparate, echipă sau detalii din activitatea localului, alege rame foto din același model și păstrează între ele 5–8 centimetri. Imaginile reale, bine luminate, transmit mai mult decât fotografiile de catalog.

Expune diplomele și certificările fără să aglomerezi pereții

Diplomele și certificările inspiră încredere doar dacă sunt selectate. Alege câteva recunoașteri relevante pentru clienți sau parteneri și grupează-le într-o singură zonă, cu același finisaj și aliniate pe aceeași axă. Pentru documente de dimensiuni diferite, un passe-partout, adică un carton de încadrare între document și ramă, creează margini uniforme.

Evită lumina solară directă, care poate decolora hârtia și montează ramele departe de sursele de abur din bucătărie sau grupurile sanitare.

Construiește un perete cu povestea afacerii

Trei până la cinci rame cu informații distincte explică mai bine decât un text lung ce face afacerea și cine lucrează în ea. O cofetărie poate expune fotografia laboratorului, numele cofetarului și ingredientele folosite frecvent, iar un birou de arhitectură, imagini din proiecte finalizate, cu localitatea și anul. Fiecare text are doar câteva rânduri, iar conținutul se actualizează de două-trei ori pe an.

Organizează informațiile interne din birouri

Planul de evacuare, regulile din sala de ședințe sau instrucțiunile pentru echipamente devin ușor de găsit când au un loc stabil. Montează-le acolo unde oamenii au nevoie de ele, de exemplu regulile de rezervare lângă ușa sălii, și nu le amesteca cu fotografiile de echipă sau posterele motivaționale.

Pentru o galerie cu angajați, cere acordul colegilor fotografiați și adaugă numele, rolul și echipa fiecăruia. Noii angajați și vizitatorii se pot orienta astfel mai ușor.

Pregătește decorul pentru evenimente și campanii temporare

La lansări de produse, aniversări de companie sau petreceri private, aceeași structură de rame poate fi refolosită, schimbând doar printurile. Ramele pot indica masa de înscriere, programul serii sau colțul pentru fotografii, iar la un eveniment corporate pot prezenta agenda și vorbitorii. Pe mese folosește rame cu picior solid, iar pe perete sisteme de prindere potrivite greutății și suprafeței.

Întreține ramele și verifică materialele expuse

Șterge ramele cu o lavetă moale, uscată sau ușor umezită, fără detergenți abrazivi ori alcool concentrat. O dată pe lună, verifică printurile, prețurile și sistemele de prindere, iar în restaurante și magazine desemnează o persoană responsabilă pentru aceste actualizări.

Pregătește-ți spațiul cu rame potrivite din gama Craftup, alese după mesaj, dimensiune și stilul amenajării, pentru afișaje ordonate și ușor de actualizat.

Spania înseamnă mult mai mult decât vacanțe pe litoral. Dincolo de insule și stațiunile mediteraneene se află orașe în care arhitectura, arta, gastronomia și viața de cartier justifică singure o călătorie. Madrid concentrează colecții de artă importante și bulevarde animate, Granada păstrează moștenirea dinastiei nasride, Bilbao și-a construit o identitate contemporană puternică, iar Sevilla transformă influențele andaluze într-un peisaj urban imposibil de confundat.

Dacă vrei să descoperi latura culturală a țării, caută din timp bilete de avion din România către Spania și alege orașul în funcție de experiența pe care o cauți, nu doar de aeroportul de sosire. Iată câteva destinații care pot deveni punctul de plecare pentru o vacanță spaniolă construită în jurul artei, arhitecturii, gastronomiei și plimbărilor urbane.

Madrid combină marile muzee cu energia cartierelor

Madrid funcționează foarte bine pentru o primă vacanță urbană în Spania. Capitala nu depinde de un singur monument emblematic, ci de succesiunea de muzee, piețe, parcuri, bulevarde și cartiere cu personalități distincte.

Paseo del Arte reunește Muzeul Prado, Reina Sofía și Thyssen-Bornemisza într-o zonă care poate ocupa lejer o zi dacă arta reprezintă o prioritate. În apropiere se află Parcul Retiro, inclus împreună cu Paseo del Prado în patrimoniul UNESCO.

Pentru o perspectivă diferită asupra orașului, continuă spre Madrid de los Austrias, Plaza Mayor și Palatul Regal, apoi schimbă registrul în cartiere precum Malasaña, Chueca sau La Latina. Madrid devine interesant tocmai prin alternanța dintre patrimoniul monumental și zonele în care ritmul cotidian contează mai mult decât lista obiectivelor.

Barcelona se descoperă prin arhitectură, cartiere și design

Barcelona este asociată frecvent cu litoralul, însă identitatea sa urbană oferă suficiente motive pentru o vacanță în care plaja să rămână în plan secund.

Arhitectura lui Antoni Gaudí reprezintă un fir logic pentru explorarea orașului. Sagrada Família, Park Güell, Casa Batlló și La Pedrera permit observarea unor etape diferite din creația arhitectului. Merită însă să lași timp și pentru cartiere.

Barri Gòtic păstrează străzi înguste și piețe ascunse în jurul nucleului istoric, El Born combină patrimoniul cu galerii, magazine și restaurante, iar Eixample oferă o perspectivă complet diferită asupra planificării urbane. Passeig de Gràcia poate fi parcurs fără grabă, cu atenție la fațade, nu doar la magazine.

Barcelona este potrivită pentru călătorii interesați de arhitectură, design și gastronomie, dar și pentru cei care preferă să descopere un oraș mergând mult pe jos.

Sevilla pune patrimoniul andaluz în centrul experienței

Sevilla are o identitate vizuală imediat recognoscibilă, construită din influențe islamice, gotice, renascentiste și baroce. Real Alcázar, Catedrala și Giralda formează nucleul monumental al unei vizite, însă orașul nu se reduce la trei repere.

Cartierul Santa Cruz merită parcurs lent, prin străduțe, curți și piațete. Plaza de España și Parque de María Luisa pot ocupa o altă parte a zilei, iar promenada de lângă Guadalquivir deschide traseul spre cartierul Triana.

Seara schimbă ritmul orașului. Sevilla este un loc potrivit pentru a descoperi cultura tapas fără un itinerar rigid, alternând mici opriri în localuri diferite. Flamenco face parte din identitatea culturală andaluză, iar un spectacol ales cu atenție poate adăuga vacanței o experiență care nu poate fi reprodusă prin simpla vizitare a monumentelor.

Granada își construiește identitatea în jurul Alhambrei

Granada cere un alt ritm. Orașul este dominat simbolic de Alhambra, complexul monumental ridicat și dezvoltat în perioada nasridă, alături de grădinile și palatul Generalife.

Vizita trebuie planificată înaintea călătoriei. Accesul la Palatele Nasride este legat de ora înscrisă pe bilet, iar administrația Alhambrei recomandă achiziționarea anticipată din cauza cererii ridicate. Nu programa alt obiectiv important imediat după vizită: complexul merită câteva ore.

După Alhambra, explorează Albaicín, cartierul istoric întins pe dealul opus. Străzile sale păstrează structura urbană de origine medievală, iar Mirador de San Nicolás deschide perspectiva spre Alhambra și Sierra Nevada. Granada este potrivită pentru o vacanță în care patrimoniul devine experiența centrală, nu simplu decor.

Valencia aduce împreună centrul istoric și arhitectura contemporană

Valencia oferă un contrast bine conturat între patrimoniul vechi și intervențiile urbane recente. În centrul istoric poți lega într-o singură plimbare Catedrala, Plaza de la Virgen, Lonja de la Seda și Mercado Central.

Apoi, peisajul se schimbă radical în Ciudad de las Artes y las Ciencias, complexul cu arhitectură contemporană asociat în principal cu Santiago Calatrava. Diferența dintre cele două zone face orașul interesant pentru o vacanță de câteva zile.

Un alt element important este Jardín del Turia. Amenajat în fosta albie a râului Turia, parcul traversează orașul și funcționează ca un coridor verde între cartiere și numeroase puncte de interes. Valencia se pretează astfel explorării pe jos sau cu bicicleta, fără ca fiecare deplasare să devină doar o trecere între obiective.

Bilbao arată o Spanie urbană diferită

Bilbao schimbă complet decorul. Orașul basc are o scară mai compactă și o identitate în care patrimoniul industrial, arhitectura contemporană și gastronomia locală se întâlnesc firesc.

Muzeul Guggenheim, proiectat de Frank Gehry, a devenit reperul vizual al orașului, însă merită să continui traseul de-a lungul râului Nervión și apoi spre Casco Viejo. Centrul vechi, cunoscut și prin Siete Calles, oferă o atmosferă diferită de zona modernă dezvoltată în jurul muzeului.

Bilbao este și o destinație potrivită pentru explorarea culturii gastronomice basce. Pintxos nu reprezintă doar preparate servite în baruri, ci și un mod de a petrece seara, trecând dintr-un local în altul și descoperind specialități diferite.

O vacanță urbană dezvăluie o altă Spanie

Madrid, Barcelona, Sevilla, Granada, Valencia și Bilbao nu sunt variante ale aceleiași experiențe. Fiecare propune un raport diferit între istorie, arhitectură, gastronomie și viață urbană.

Poți alege un singur oraș pentru un city break sau poți lega două ori trei destinații într-un traseu mai amplu. Important este să nu tratezi Spania doar ca pe o destinație pentru vacanțe la mare. Dincolo de plajă există palate maure, colecții de artă, cartiere medievale, arhitectură avangardistă și orașe care merită descoperite fără grabă, stradă cu stradă.

Chirurgia plastică nu se limitează la intervenții estetice. O parte importantă a acestei specialități este reconstructivă și tratează afecțiuni concrete, precum leziuni ale pielii, cicatrici posttraumatice, afecțiuni ale mâinii sau reconstrucția mamară după afecțiuni oncologice. Un număr semnificativ dintre aceste proceduri pot fi decontate, integral sau parțial, prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Iată ce categorii de intervenții sunt frecvent decontate, ce condiții trebuie îndeplinite și cum poți verifica dacă problema ta se încadrează în aceste criterii.

Ce tipuri de proceduri pot fi decontate de CAS?

Decontarea se face în funcție de indicația medicală. CAS acoperă, în general, intervenții care rezolvă o problemă funcțională, elimină un risc medical documentat sau corectează o consecință a unei boli, a unui traumatism sau a unei malformații congenitale. Poți consulta direct lista de proceduri decontate de CAS pentru a vedea ce intervenții sunt disponibile în prezent și în ce condiții se acordă decontarea.

Printre categoriile frecvent întâlnite se numără:

Ce afecțiuni ale pielii sunt frecvent decontate?

Leziunile cutanate reprezintă una dintre cele mai comune situații care beneficiază de decontare. Alunițele suspecte, lipoamele voluminoase, chisturile sebacee infectate sau leziunile tegumentare care se modifică rapid pot necesita excizie, iar medicul recomandă adesea și o biopsie pentru confirmarea diagnosticului.

Carcinomul bazocelular și carcinomul spinocelular, cele mai frecvente forme de cancer de piele, se încadrează, de asemenea, în categoria afecțiunilor pentru care excizia chirurgicală este decontată, întrucât scopul principal este eliminarea țesutului canceros, nu un obiectiv estetic. Debridarea plăgilor sau a țesuturilor afectate urmează aceeași logică medicală.

Cicatricile posttraumatice sau cele rămase după arsuri pot fi decontate atunci când afectează mobilitatea unei articulații, provoacă durere sau limitează funcția zonei respective. Situația diferă de corecția unei cicatrici cu motivație exclusiv estetică, care rămâne în afara pachetului decontat. Medicul este cel care stabilește, pe baza examinării clinice, dacă o cicatrice are sau nu o componentă funcțională.

Ce proceduri de chirurgie a mâinii beneficiază de decontare?

Mâna este una dintre zonele cu cea mai mare varietate de afecțiuni reconstructive decontabile. Sindromul de tunel carpian, traumatismele complexe ale membrului superior, leziunile tendoanelor sau ale nervilor, tumorile mâinii și malformațiile congenitale ale mâinii se numără printre situațiile frecvent întâlnite în practica medicală.

De asemenea, intervențiile microchirurgicale, precum replantările sau revascularizările după amputații complete sau incomplete, fac parte din aceeași categorie. Severitatea afectării funcționale este criteriul pe baza căruia medicul stabilește dacă intervenția poate fi decontată.

Cum funcționează decontarea reconstrucției mamare?

Reconstrucția mamară după o intervenție oncologică reprezintă una dintre procedurile cu indicație reconstructivă clară. După mastectomie, pacienta poate opta pentru reconstrucție, iar decizia medicală ține cont de etapa tratamentului oncologic, de starea generală de sănătate și de preferințele pacientei privind tehnica folosită.

Pentru acest tip de intervenție, decontarea depinde de documentele medicale care atestă diagnosticul oncologic și tratamentul urmat, de contractul unității medicale cu casa de asigurări și de disponibilitatea fondurilor alocate furnizorului în perioada respectivă.

Ce pași trebuie să urmezi pentru a accesa decontarea?

Procesul începe, în majoritatea cazurilor, cu biletul de trimitere de la medicul de familie sau de la un specialist. Acesta permite accesul la consultația de specialitate necesară pentru stabilirea diagnosticului.

La consultație, medicul evaluează afecțiunea, solicită investigațiile necesare, precum analize, imagistică sau biopsie, și stabilește dacă intervenția are o indicație funcțională sau medicală clară. Dacă răspunsul este afirmativ, medicul oferă informații despre documentele necesare și despre etapele administrative pentru decontare.

Pregătirea din timp a dosarului medical, inclusiv rezultatele investigațiilor anterioare și scrisorile medicale de la alți specialiști implicați în caz, reduce riscul de întârziere a procesului. Pentru afecțiuni oncologice sau cronice, biletul de trimitere poate avea o valabilitate extinsă, de până la 90 de zile, față de perioada standard de 30 de zile, aspect util de clarificat încă de la prima consultație.

Este util să întrebi din timp:

Cum alegi clinica potrivită pentru o procedură decontată?

Alegerea unei clinici cu experiență în chirurgie reconstructivă și cu un contract activ cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate este esențială pentru un proces administrativ clar. O echipă cu experiență în evaluarea acestor afecțiuni te poate ghida de la prima consultație, astfel încât să înțelegi exact ce procedură ți se recomandă și dacă aceasta poate fi decontată.

Programează o consultație de specialitate, prezintă toate documentele medicale pe care le ai și cere o evaluare clară a situației tale. O discuție transparentă cu medicul rămâne cel mai sigur punct de pornire pentru a afla dacă intervenția ta se încadrează în procedurile decontate.

Disclaimer: Acest articol are scop informativ și nu înlocuiește consultația medicală de specialitate.

Surse de informare:

O crizantemă albă dusă la un mormânt, în România, transmite respect și amintire. Aceeași floare, expusă în Japonia la un festival de toamnă, poate vorbi despre sănătate, longevitate și prestigiu. Diferența dintre semnificațiile acestei flori constau în istoria și obiceiurile locului în care o dăruiești.

Dacă alegi un buchet cu crizanteme pentru cineva drag, merită să ții cont de culoare, ocazie și tradițiile familiei sau ale țării. Floarea are o simbolistică bogată, iar sensul ei se schimbă de la o cultură la alta. Află de ce Europa o leagă adesea de comemorare, de ce Japonia o sărbătorește și cum poți alege un aranjament potrivit.

Este crizantema o floare de doliu sau de sărbătoare?

Răspunsul depinde de locul și de contextul în care apare. În multe țări europene, crizantema se leagă de începutul lunii noiembrie și de zilele dedicate celor plecați. În Japonia, oamenii o asociază cu toamna, vitalitatea și familia imperială. În Regatul Unit, Statele Unite sau țările nordice, o găsești frecvent în buchete oferite la aniversări, fără vreo trimitere funerară.

Poți observa ușor această varietate de stiluri dacă privești buchetele de crizanteme de pe Floria: o combinație de flori roz, galbene și portocalii transmite o stare luminoasă, în timp ce albul, crem-ul și verdele pal se potrivesc unor momente sobre.

Numele plantei provine din greaca veche: chrysos înseamnă „aur”, iar anthemon înseamnă „floare”. Crizantema are origini asiatice, cultivatorii din China fiind cei care au apreciat-o cu multe secole înainte ca ea să ajungă în grădinile europene.

Atunci când alegi crizanteme pentru diverse contexte și ocazii, ține cont de aceste recomandări:

Crizantema în Europa: de ce o legăm de doliu și comemorare?

În România, Franța, Italia, Belgia, Polonia și Spania, crizantemele sunt preferate cu ocazia Zilei Tuturor Sfinților și a Zilei Morților. Calendarul a influențat această asociere: planta înflorește toamna târziu și suportă temperaturile mai scăzute mai bine decât multe flori de sezon.

În Franța, tradiția oferirii crizantemelor la morminte s-a răspândit după Primul Război Mondial, în cadrul comemorărilor pentru soldații căzuți. În timp, floarea a devenit un simbol larg al respectului față de cei plecați. În România, multe familii aleg ghivece cu crizanteme pentru cimitir, fiindcă rezistă bine afară în octombrie și noiembrie.

Inclusă într-un aranjament funerar, crizantema transmite mesaje precum:

Asta nu înseamnă că trebuie să eviți orice crizantemă la o aniversare. Nuanțele vii, alături de gerbera, alstroemeria sau eucalipt, pot alcătui un buchet potrivit pentru o prietenă, o rudă sau un coleg. Totuși, dacă persoana care primește florile are o legătură puternică cu tradițiile din România, Italia ori Polonia, evită un buchet alcătuit exclusiv din crizanteme albe.

Crizantema în Japonia: kiku, floarea longevității și a demnității

În Japonia, crizantema poartă numele de kiku. A ajuns din China în urmă cu mai bine de o mie de ani și a fost adoptată treptat de curtea imperială. Astăzi, crizantema cu 16 petale stilizate apare pe emblema imperială japoneză, iar expresia „Tronul Crizantemei” desemnează monarhia Japoniei.

Japonezii privesc floarea ca pe un simbol al vieții lungi, al ordinii și al frumuseții specifice toamnei. Pe 9 septembrie, în tradiția veche, se marchează Chōyō no Sekku, Sărbătoarea Crizantemei. Oamenii admirau florile, consumau sake aromatizat cu petale și își adresau urări de sănătate.

O poveste tradițională vorbește despre un tânăr care a găsit un izvor acoperit cu petale de crizantemă. După ce a băut apa, ar fi trăit sute de ani. Legenda nu oferă o explicație botanică, însă arată cât de strâns leagă cultura japoneză această floare de longevitate.

La expozițiile horticole de toamnă, poți vedea crizanteme crescute ani la rând în forme atent controlate: cascade de flori, tufe rotunde sau plante cu sute de inflorescențe. Cultivatorii urmăresc rezultate stabile prin tăieri regulate, susținerea tulpinilor și controlul luminii.

Există și aici o nuanță importantă: crizantemele albe pot apărea la funeralii japoneze, unde exprimă puritate și solemnitate. Totuși, sensul lor general rămâne mai larg decât în multe regiuni europene.

Semnificația crizantemelor după culoare

Culorile oferă indicii utile, însă nu reprezintă reguli fixe. Tradițiile diferă, iar preferințele destinatarului au aceeași greutate.

Tipuri de crizanteme și efectul lor în buchet

Forma schimbă aspectul aranjamentului chiar dacă păstrezi aceeași paletă cromatică. Crizantemele cu floare mare atrag privirea și se potrivesc în buchete cu puține tije. Cele ramificate, numite și spray, au mai multe flori pe aceeași tulpină și dau volum.

Poți alege dintre câteva variante întâlnite frecvent:

Pentru o aniversare, combină santini roz cu gerbera și eucalipt. Pentru un omagiu sobru, alege crizanteme albe cu verdeață discretă și evită contrastele puternice.

Cum alegi crizantemele potrivite pentru fiecare ocazie

Pentru funeralii și condoleanțe, alege alb, crem, verde pal sau mov discret. Coroanele și jerbele se potrivesc ceremoniilor, iar un buchet simplu poate fi o alegere atentă pentru familia îndoliată. Scrie un mesaj direct, de exemplu: „Sunt alături de voi cu gândul.”

Pentru comemorare sau morminte, crizantemele la ghiveci oferă rezistență mai bună în exterior. Alege plante cu mulți boboci sănătoși și frunze ferme, fără pete. Așază ghiveciul într-un loc luminos, ferit de vânt puternic.

Pentru aniversări, mizează pe roz, galben, roșu sau portocaliu. Evită aranjamentele exclusiv albe dacă știi că destinatarul le asociază cu doliul. Pentru casa ta, combină nuanțe arămii și bordo cu vase ceramice simple.

Ghiveci sau flori tăiate?

Alege crizanteme la ghiveci dacă vrei o plantă pentru balcon, terasă sau grădină. Plantează-le într-un sol afânat, care drenează apa, și lasă aproximativ 30–40 de centimetri între tufe. Udă la baza plantei, dimineața, fără să îmbibi frunzele. Îndepărtează florile trecute pentru a păstra un aspect îngrijit.

Alege flori tăiate pentru buchete, vase, jerbe sau coroane. În majoritatea cazurilor, crizantemele tăiate rezistă între 10 și 21 de zile dacă le îngrijești corect.

  1. Taie 1–2 centimetri din tulpini, oblic, cu un instrument curat.
  2. Îndepărtează frunzele care ar sta în apă.
  3. Spală bine vaza și umple-o cu apă proaspătă, la temperatura camerei.
  4. Schimbă apa la două zile și retează puțin tulpinile.
  5. Ține florile departe de soare direct, calorifer și fructe coapte.
  6. Înlătură florile ofilite imediat ce apar.

Dacă ai pisici sau câini, ține crizantemele într-un loc inaccesibil. Ingerarea plantei poate provoca disconfort digestiv animalelor de companie.

Ce merită să reții înainte să dăruiești crizanteme

Crizantema poate exprima respect, dor, sănătate, apreciere sau bucurie de toamnă. În Europa, ea păstrează o legătură puternică cu memoria celor plecați, mai ales în țările catolice și ortodoxe. În Japonia, aceeași floare evocă longevitatea și tradiția imperială, deși apare și în contexte funerare.

Alege culoarea și forma aranjamentului după ocazie, verifică tradițiile destinatarului și scrie câteva rânduri care clarifică intenția ta. Privește fiecare buchet ca pe un mesaj: adaptează-l persoanei care îl primește și oferă-l cu atenție.

Un container realizat la comandă pornește de la o nevoie concretă: spațiu de lucru, depozitare, vestiar, punct comercial sau spațiu de locuit. De aceea, costul nu se raportează doar la lungime și lățime. Structura, izolația, compartimentarea, dotările, transportul și condițiile din teren pot modifica oferta finală.

O estimare corectă începe cu o descriere clară a proiectului. Dacă stabilești de la început destinația containerului și nivelul de echipare dorit, poți compara mai ușor propunerile primite și poți evita costurile apărute după lansarea producției.

Destinația containerului stabilește nivelul de dotare

Utilizarea prevăzută influențează direct materialele și echipamentele incluse. Un container pentru depozitare are ușă metalică simplă sau dublă, protecție antiefracție, rafturi, accesorii de prindere, izolație standard din pereți din panouri sandwich din spumă PIR cu grosimea de 40 mm și vată minerală în tavan și în pardoseală.

Pentru un birou, proiectul include tâmplărie PVC, ferestre, instalație electrică completă, design personalizat. De obicei, se optează pentru izolație premium din pereți din panouri sandwich din spumă PIR cu grosimea de 60-80-100 mm și vată minerală în strat dublu în tavan și în pardoseală.

Containerele sanitare implică trasee de apă și evacuare, obiecte sanitare, boiler și compartimentări. Un container comercial necesită ferestre sau vitrine, obloane, circuite electrice separate pentru aparatura utilizată.

În cazul containerelor locuite sau unde activitarea are loc pe perioade îndelungate sau în zone cu variații mari de temperaturi, pe lângă izolația premium, la cerere, se poate incorpora din fabrică aer condiționat cu funcție dublă inverter (pentru încălzire și răcire) sau convectoare pentru căldură sau încălzire în pardoseală.

Înainte de solicitarea unei oferte, clarifică trei aspecte:

Dimensiunile și configurația proiectului

Suprafața influențează consumul necesar de materiale:

Costul crește și dacă proiectul include mai multe containere modulare sau dacă transportul se realizează pe distanțe mai mari între fabrică și amplasamentul final. Un proiect cu mai multe containere oferă însă o suprafață mai generoasă și posibilitatea de a amenaja spații distincte pentru activitățile prevăzute. Materialele premium folosite în construcție contribuie la durabilitatea și confortul spațiilor amenajate.

Pentru o imagine orientativă asupra configurațiilor disponibile, poți consulta orientativ prețul unui container, apoi poți solicita o ofertă adaptată proiectului tău, de la un producător cu experiență, precum Containere FDC.

Compartimentarea și instalațiile

Compartimentarea influențează costul prin numărul pereților interiori, al ușilor și al lucrărilor necesare pentru organizarea spațiului. Un container deschis permite folosirea întregii suprafețe pentru o activitate, iar împărțirea în încăperi oferă zone distincte pentru lucru, acces și funcțiuni sanitare. În etapa de proiect, stabilește dimensiunile încăperilor și poziția golurilor pentru uși și ferestre.

Instalațiile se dimensionează în funcție de aparatura și dotările prevăzute în container. Pentru partea electrică, precizează poziția prizelor, numărul punctelor de alimentare și puterea echipamentelor utilizate. Dacă proiectul include baie sau chicinetă, amplasarea lor determină lungimea traseelor de apă și evacuare, precum și componentele necesare. Transmite cerințele înainte de stabilirea ofertei, pentru ca estimarea să includă lucrările de execuție și montaj aferente configurației solicitate. Bugetul reflectă atât organizarea interiorului, cât și echiparea necesară desfășurării activității.

Personalizarea vizuală

Personalizarea vizuală permite integrarea containerului în identitatea brandului tău. În etapa de proiect, poți selecta culori pentru diverse suprafețe și elemente de design care reflectă imaginea companiei. Riflajele pot completa aspectul exterior prin textura și dispunerea lor. Alegerea cromaticii și a suprafețelor pe care se aplică permite estimarea materialelor și a lucrărilor necesare pentru realizarea designului solicitat.

Costul personalizării depinde de suprafața decorată, de materialele selectate și de complexitatea detaliilor. O culoare aplicată pe exterior presupune operațiuni diferite față de o compoziție cu mai multe accente cromatice și riflaje. Discută cu producătorul despre aspectul dorit și cere includerea elementelor selectate în ofertă. Vei putea evalua investiția în raport cu imaginea pe care containerul o va reprezenta pentru companie.

Transportul și montajul

Transportul se estimează în funcție de distanța dintre fabrică și destinație, dimensiunile containerelor și numărul de curse necesare. Pentru organizarea livrării, transmite adresa amplasamentului și informații despre căile de acces. Asigură accesul vehiculului de transport până la zona de descărcare și spațiul necesar manevrelor. Detaliile privind lățimea intrării și posibilitatea de apropiere de poziția finală permit alegerea echipamentelor pentru manipulare și calcularea serviciilor incluse.

Montajul se realizează pe dale sau piloni din beton, la minimum 10 cm de sol, pentru ventilația corespunzătoare a containerului. Poziționarea necesită echipamente de ridicare alese în funcție de dimensiuni, greutate și distanța față de vehiculul de transport. Pentru un proiect cu mai multe containere, oferta ține cont de numărul operațiunilor de descărcare și amplasare.

Termenul de execuție

Producția în fabrică a containerelor durează între 6 și 8 săptămâni. Intervalul cuprinde realizarea containerului potrivit dimensiunilor, compartimentării și echipării stabilite în etapa de proiect. Discută calendarul de execuție înainte de confirmarea comenzii și solicită data estimată pentru finalizarea producției. Termenul stabilit îți permite să planifici investiția și să organizezi deschiderea spațiului în raport cu programul companiei.

Montajul pe amplasament durează de la o zi pentru un container până la câteva zile pentru un ansamblu de containere. Durata depinde de numărul containerelor și de operațiunile prevăzute pentru amplasare. Timpul de lucru și echipamentele necesare contribuie la estimarea costului de montaj. Stabilește cu producătorul despre livrare și perioada rezervată montajului, pentru a include toate etapele în calendarul proiectului.

Ce trimiți pentru a primi o ofertă exactă?

Pentru o propunere clară, transmite furnizorului:

Descrie proiectul cât mai concret și solicită o ofertă personalizată de la un producător specializat, precum Containere FDC. Astfel, vei primi o soluție adaptată utilizării reale, materialelor necesare și condițiilor de livrare.