Acasă Blog Pagina 53

Ilie Stan și-a lansat propria școală de fotbal la Giurgiu

0

Ilie Stan și-a lansat propria școală de fotbal la Giurgiu

Ilie Stan (59 de ani), fost antrenor al echipelor FC Brașov și FC Brașov Steagul Renaște, și-a lansat propria școală de fotbal la Giurgiu. Proiectul, anunțat în vara acestui an, se adresează copiilor cu vârste între 5 și 12 ani, iar înscrierile au început pe 4 august.

De-a lungul carierei, Ilie Stan a pregătit numeroase echipe din România și din străinătate. La Steaua, în perioada 2011-2012, a dus echipa în primăvara europeană a Europa League. De asemenea, la Victoria Brănești, a contribuit la două promovări consecutive, până în prima ligă.

Două mandate la Brașov, încheiate cu conflicte

Ilie Stan a antrenat de două ori la Brașov. Mai întâi, a pregătit FC Brașov în prima ligă, plecarea sa fiind marcată de conflictul cu Constantin Zotta. Ulterior, a condus FC Brașov Steagul Renaște în Liga 2, mandat încheiat după o serie de conflicte cu Ioan Mărginean.

Ca jucător, Stan a cucerit șase titluri de campion al României cu Steaua și a făcut parte din echipa care a disputat finala Cupei Campionilor Europeni din 1989, pierdută în fața lui AC Milan.

Carfil Brașov a încheiat un parteneriat cu o companie greacă pentru sisteme anti-dronă

0
Carfil Brașov a încheiat un parteneriat cu o companie greacă pentru sisteme anti-dronă
Imagine ilustrativă. Foto: Owen Wei/Unsplash

Producătorul de armament Carfil Brașov a încheiat un parteneriat cu firma greacă Altus LSA pentru dezvoltarea de sisteme autonome și soluții de interceptare a dronelor, potrivit Radio România Brașov FM.

Acordul prevede posibilitatea transferului de tehnologie, producția comună și furnizarea de muniție specializată pentru platforme aeriene, a declarat directorul general al Carfil, Mircea Petru Tanțău.

Potrivit acestuia, primele contracte în cadrul colaborării ar putea fi încheiate în a doua parte a lunii decembrie. Compania brașoveană poartă discuții și cu alte firme din regiunea baltică și din Ucraina.

Parteneriatul vine după ce angajații Carfil au protestat în urmă cu câteva luni, reclamând lipsa comenzilor și întârzieri la plata salariilor.

Carfil este subsidiară a Romarm și are aproximativ 550 de angajați. Conducerea companiei a anunțat că se așteaptă și la contracte pentru producția de drone cu Ministerul Apărării Naționale.

Final de mandat pentru miniștrii USR. Dominic Fritz: PSD încearcă să aibă toată puterea în stat fără să răspundă, transparent, în fața românilor

0
Final de mandat pentru miniștrii USR. Dominic Fritz: PSD încearcă să aibă toată puterea în stat fără să răspundă, transparent, în fața românilor

Miniștrii USR Diana Buzoianu, Oana Țoiu, Radu Miruță și Irineu Darău, precum și secretarul general al Guvernului Dan Reșitnec și-au prezentat, alături de Dominic Fritz, președintele USR, principalele realizări ale mandatului. Miniștrii USR au arătat că au curajul să se lupte cu sinecurile, cu rețelele de influență și de corupție create de PSD în ultimii zeci de ani. Miniștrii USR au livrat rezultate. Concrete, nu vorbe. Fapte, nu promisiuni goale.

„Ne-am ținut de cuvânt la guvernare și ne vom ține de cuvânt și în opoziție: USR este un partid pe care te poți baza. Atacul de ieri, din Parlament, al lui Sorin Grindeanu este dovada că reformele făcute de miniștrii USR au deranjat cu adevărat și că PSD are de gând să-și acopere propria incompetență și corupție atacându-i pe miniștrii performanți ai USR. Acesta este filmul pe care îl vom vedea în următoarele săptămâni și luni. Puține rezultate, multe atacuri”, a declarat președintele USR, Dominic Fritz.

Președintele USR a făcut referire și la primele decizii asumate de Guvernul PSD, prin care a fost crescut numărul de miniștri și de secretari de stat. La doar câteva ore de la învestirea în Parlament, românii trebuie deja să plătească mai mulți bani pentru ca PSD să-și satisfacă nevoia de control și de funcții cât mai multe.

USR s-a ținut de cuvânt la guvernare, s-a ținut de cuvânt și când a spus că nu va vota Guvernul PSD, se va ține de cuvânt în continuare.

„Un an și patru luni de proiecte și de investiții record. Pentru baraje, diguri și poldere, avem mai multe șantiere deschise în momentul de față decât în mulți ani de zile și de cinci ori mai mulți bani alocați pentru investiții în aceste lucrări critice. Peste 1,3 miliarde de euro proiecte din PNRR finalizate și sute de mii de români care vor avea acces la servicii publice de calitate. Dar, a fost și un an și patru luni de scos gunoiul de sub preș, de pus lumină asupra zonelor de corupție, pentru că nu se pot livra rezultate cu instituții acaparate”, a afirmat Diana Buzoianu.

„Am intrat la guvernare cu responsabilitate pentru banul public și pentru reducerea cheltuielilor. La MApN, am început reducerea cheltuielilor de la mine, după ce am văzut, cu surprindere, cheltuielile de la cabinetul ministrului. Am redus cheltuielile cu deplasările de 5,4 ori față de anul 2024. Am pornit și controale în MApN: 238 în 9 luni. După acestea, doar din stoparea neregulilor, s-a făcut o economie de 800 de milioane de lei. Am gestionat și bucata tehnică a contractelor prin SAFE, cel mai mare program de înzestrare și modernizare a Armatei Române, iar la Transporturi, pe durata interimatului, am stopat majorarea călătoriei cu metroul pe care o dorea PSD, am dat drumul în circulație la trenurile blocate în Gara Obor și am dat drumul proiectului Bala, ținut de PSD în sertare, am pornit selecțiile la Metrorex, CNAIR și CFR. Cu cât ne atacă mai tare PSD cu atât recunoaște că am ridicat standardele”, a declarat Radu Miruță.

„În acest an și patru luni cu provocări majore, am avut patru direcții mari de lucru: securitatea; dezvoltarea economică și sprijinul în diplomație; legătura cu Diaspora, promovarea limbii române și reformarea serviciilor consulare; vecinătatea și conectivitatea în regiune. Mai presus de toate a fost întărirea puterii diplomației românești. MAE a jucat un rol important și când România a reușit să obțină a doua cea mai mare alocare financiară din UE prin SAFE. De asemenea, am întărit colaborarea cu Turcia și cu Bulgaria și am finalizat conceptul hub-ului de securitate maritimă la Marea Neagră”, a afirmat Oana Țoiu.

„În nouă luni de mandat, din care mai mult de jumătate cu atribuții limitate, am făcut progrese substanțiale în toate domeniile de care se ocupă MEDAT, progrese care nu trebuie reversate. De exemplu, pentru antreprenori, una dintre misiunile principale ale ministerului, am pus pe roți trei programe fundamentale: Start Up Nation, SME Eco-Tech și Femeia antreprenor. Când USR a preluat MEDAT, toate acestea erau fie blocate, fie neîncepute. De asemenea, dacă MEDAT nu s-ar fi mișcat, sub conducerea USR, foarte bine în toată această perioadă, industria de apărare a României ar fi fost îngropată iremediabil”, a arătat Irineu Darău.

„În cele câteva luni de secretar general al guvernului interimar, am cerut transparență și performanță la RA-APPS, am redus privilegiile și cheltuielile de protocol fără explicații în acte și am vrut ca patrimoniul statului să fie utilizat în interes public, nu al unor politicieni sau al unor partide de buzunar. Și nu în ultimul rând, am încheiat cu bine toate proiectele prin PNRR de la nivelul SGG”, a precizat Dan Reșitnec.

USR trece în Opoziție și, de acolo, va continua să lupte împotriva guvernării cutiilor de pantofi.

USR a mai transmis că va fi „umbra” Guvernului PSD și va continua să vegheze asupra modului în care sunt cheltuiți banii publici. USR va monitoriza Guvernul PSD pe cinci direcții: banii publici, legile cu dedicație, numirile, contractele și cine blochează reformele sau împarte sinecuri.

Comunicat USR Brașov

Patru zone din Brașov, vizate de lucrări pentru fluidizarea traficului

0
Patru zone din Brașov, vizate de lucrări pentru fluidizarea traficului
Foto: Captură video - Primăria Brașov

Primăria Brașov a anunțat miercuri că se continuă investițiile în infrastructura rutieră, cu scopul de a fluidiza circulația și de a reduce riscul de accidente în zonele cu trafic intens.

Lucrările sunt deja în derulare în două zone: Calea Feldioarei – la intrarea în Stupini; Strada Zizinului – în zona accesului spre Carfil.

Potrivit Primăriei Brașov, următoarele intersecții care vor intra în șantier sunt: Bulevardul Saturn – strada Neptun; Calea Făgărașului – Șoseaua Cristianului.

Sâmbătă și duminică, autobuzele nu vor circula în anumite intervale orare spre Poiana Brașov

0

RATBV S.A. suspendă sâmbătă și duminică, respectiv în zilele de 24 și 25 octombrie 2026, timp de câteva ore, circulația autobuzelor de pe linia 20, Livada Poștei – Poiana Brașov. Măsura este determinată de desfășurarea la sfârșitul acestei săptămâni, pe Drumul Poienii (DN 1E), a unei competiții auto, respectiv Trofeul CNVC Poiana Brașov 2026.

Astfel, sâmbătă, 24 octombrie a.c., între orele 08.00 și 12.45, respectiv 13.45 și 18.30, circulația autobuzelor de pe linia 20 va fi oprită. Ultimele plecări din ambele capete de linie se vor efectua dimineața la orele 07:30, iar la prânz se vor efectua plecări din ambele capete la orele 12:45 și 13:15, urmând ca de la orele 18.30 circulația să revină la programul obișnuit.
De asemenea, duminică, 25 octombrie a.c., între orele 07.00 și 11.00, respectiv 12.00 și 18.00, autobuzele de pe linia 20 nu vor parcurge traseul Livada Poștei – Poiana Brașov. Ultimele plecări din ambele capete de linie se vor efectua dimineața la orele 6:30, iar la prânz se vor efectua plecări din ambele capete la orele 11:00 și 11:30, urmând ca de la orele 18.00 circulația să revină la programul obișnuit.

Autobuzele de pe linia 20, de vineri, 23 octombrie și până duminică, 25 octombrie, inclusiv, în capătul de linie Livada Poștei, vor opri la peronul cu numărul 1(primul peron oblic dinspre Biblioteca Județeană Gh. Barițiu) și, din motive de siguranță, vor circula fără remorci pentru biciclete.
De asemenea, foarte important: începând cu data de 22.10.2026 ora 16:00, până la finalizarea competiției si eliberarea zonei în data de 25.10.2026 de autobuzele și troleibuzele care au capăt de linie în Livada Poștei vor intra în Terminal Livada Postei) prin fața clădirii Cercului Militar Brașov.

Angajații RATBV S.A. vor depune toate eforturile pentru ca, în ambele zile, imediat după ce se vor finaliza manșele competiţiei auto, să asigure circulaţia mijloacelor de transport public pe linia 20. RATBV S.A. îşi cere scuze călătorilor pentru disconfortul creat şi le mulţumeşte pentru înţelegerea arătată. În funcţie de eventuale măsuri operative dispuse de Poliţia Rutieră sau organizatori, mai pot apărea unele schimbări în traseele operate de societatea noastră.
De asemenea, duminică, 25 octombrie, circulația autobuzelor RATBV de pe linia metropolitană 710 (Brașov – Săcele) va fi deviată timp de circa 90 de minute deoarece în Piața Libertății din Săcele se va desfășura un ceremonial dedicat ”Zilei Armatei Române”.

Astfel, în Municipiul Săcele, în întervalul orar 10.45 – 12.15, circulația rutieră pe Bulevardul Brașovului, pe tronsonul cuprins între intersecțiile cu străzile Gheorghe Doja și Ady Endre, va fi suspendată, motiv pentru care autobuzele ce deservesc traseul 710 vor circula în zona centrală a orașului Săcele, în ambele sensuri, pe următorul traseu deviat: Bulevardul Brașovului – Strada Gheorghe Doja – Strada Ady Endre – Bulevardul Gheorghe Moroianu. Modificarea survine la solicitarea Primăriei Municipiului Săcele.

În aceste condiții stația ”Cernatu” de pe ambele sensuri de deplasare nu va mai fi deservită în intervalul orar menționat, însă graficele de circulație nu vor înregistra decât mici abateri.

„Ne cerem scuze călătorilor pentru disconfortul creat și îi asigurăm că imediat după finalizarea ceremonialului vom relua circulația pe traseul obișnuit”, precizează RATBV.

Un bărbat condamnat la 7 ani pentru viol a fost dus la Penitenciarul Codlea

0
Un bărbat condamnat la 7 ani pentru viol a fost dus la Penitenciarul Codlea

La data de 20 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rupea au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Rupea, pe numele unui bărbat, de 30 de ani, din orașul Rupea, județul Brașov.

Bărbatul a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

Persoana depistată a fost condusă de polițiști la Penitenciarul Codlea, unde a fost încarcerată în vederea executării pedepsei primite.

Bărbat din Codlea, prins la volan fără permis și cu 1,06 mg/l alcool în aerul expirat

0
Bărbat din Codlea, prins la volan fără permis și cu 1,06 mg/l alcool în aerul expirat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Codlea continuă cercetările într-un dosar penal, după ce o persoană a fost identificată la volanul unui autoturism sub influența alcoolului și fără permis de conducere.

La data de 20 octombrie, aproape de miezul nopții, în timp ce efectuau serviciul de monitorizare și control asupra traficului rutier, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Codlea au oprit, pentru control, un autoturism care circula pe DN1, la ieșirea din municipiul Codlea.

În timp ce verificau legalitatea documentelor, polițiștii au constatat că bărbatul de 29 de ani, din municipiul Codlea, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Tot în cadrul controlului, întrucât cel de la volan prezenta indicii specifice consumului de alcool, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale.

Poliția Brașov a legitimat aproape 150 de persoane și a aplicat amenzi de aproximativ 10.000 de lei (VIDEO)

0
Poliția Brașov a legitimat aproape 150 de persoane și a aplicat amenzi de aproximativ 10.000 de lei (VIDEO)

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov au desfășurat, la data de 20 octombrie o amplă actiune, care a fost organizată în două intervale orare și s-a desfășurat în municipiul Brașov, în zona centrală, pe arterele principale și acolo unde se concentrează un număr ridicat de persoane, existând un posibil risc de săvârșire a faptelor antisociale.

La actiune au participat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secțiile 1-5, Biroul Rutier, Biroul de Poliție pentru centru universitar Brașov – precum și politiști din cadrul Serviciului Criminalistic.

Scopul acțiunii a fost dublu, pe de o parte urmărindu-se prevenirea și combaterea infracțiunilor contra persoanei și a patrimoniului, iar pe de altă parte, creșterea gradului de siguranță rutieră. În plus, prin prezența polițiștilor s-a urmărit și menținerea climatului de ordine publică.

Punctele de acțiune au fost stabilite inclusiv pe baza sesizărilor primite de la cetățeni, care au semnalat posibile incidente din perspectiva siguranței publice și a traficului rutier.

Ca urmare a acțiunii desfășurate, au fost legitimate aproximativ 150 de persoane, iar aceste măsuri au avut un rol esențial în identificarea și monitorizarea persoanelor cu potențial infracțional sau care au încălcat prevederile legale.

În ceea ce privește componenta de siguranță rutieră, au fost verificate aproape 50 de autovehicule și s-au efectuat testări cu aparatul alcooltest.

Pentru alte abateri constatate au fost reținute un permis de conducere și un certificat de înmatriculare, fiind aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 10.000 de lei.


Poliția Municipiului Brașov va continua organizarea unor astfel de acțiuni, cu fermitate și responsabilitate, având același obiectiv principal, siguranța cetățenilor.

Brașovul încheie sezonul de viteză în coastă cu 100 de concurenți la start

0

Brașovul încheie sezonul de viteză în coastă cu 100 de concurenți la start

Campionatul Național de Viteză în Coastă se încheie în weekendul 23–25 octombrie, cu Trofeul Poiana Brașov. Competiția reunește 100 de concurenți, iar invitatul special este legendarul Ari Vatanen, campion mondial de raliuri și de patru ori câștigător al Raliului Dakar. Dintre cei înscriși, 84 vor concura în campionatul național, opt la categoria automobilelor istorice și alți opt în Clasa Națională Dacia Revival. Alte patru automobile vor participa în afara competiției, printre care și cel pilotat de Ari Vatanen. Finala sezonului propune un traseu de 4,55 kilometri, cu linia de sosire amplasată imediat după ultima parcare din zona Belvedere. Configurația este diferită de cea din primăvară, când piloții au concurat pe una dintre cele mai lungi variante ale traseului folosite în ultimul deceniu.

Premiul Joker de peste 10 milioane de lei, ridicat de o câștigătoare din județul Suceava

0
Premiul Joker de peste 10 milioane de lei, ridicat de o câștigătoare din Suceava

Premiul de categoria I la Joker, în valoare de 10.004.076,02 lei, a fost revendicat în cursul zilei de marți, 20 octombrie, de o femeie din județul Suceava, în vârstă de peste 60 de ani, a anunțat Loteria Română.

Potrivit instituției, câștigătoarea joacă la loto de peste 10 ani, iar în ultimul an a folosit exclusiv platforma online bilete.loto.ro. Numerele alese includ și variante cu semnificație personală, pe care le joacă frecvent.

Biletul norocos a costat 987,50 lei și a inclus 123 de variante la Joker și o variantă la Noroc Plus. Pe același bilet au fost înregistrate și alte premii, iar suma totală câștigată a ajuns la 10.013.880,07 lei.

Acesta este al treilea premiu de categoria I câștigat la Joker în 2026. Femeia a ales să nu-și dezvăluie identitatea.