Creștinii din întreaga lume sãrbãtoresc Miracolul Învierii Mântuitorului
Românii au pãstrat obiceiuri și tradiții pascale vechi de secole
Paștele este cea mai importantă sărbătoare creștină a anului, când credincioșii sărbătoresc Învierea lui Iisus Hristos. Anul acesta, bucuria este cu atât mai mare cu cât toate bisericile creștine își vor chema credincioșii să ia Lumină în aceeași noapte. Cu toții vom cânta la miezul nopții Imnul Învierii, Troparul Paștilor, care este un strigăt de triumf și de bucurie, o stare sufletească unică și incomparabilă. Versurile „Hristos a înviat din morți, cu moartea pre moarte călcând“ au o semnificație tulburătoare: în Moartea Lui stă mântuirea noastră, în Învierea Lui stă biruința noastră.
Iisus a biruit moartea
Biblia spune că, duminică, „a treia zi după Scripturi“, femeile purtătoare de mir au găsit mormântul gol pentru că Hristos înviase. A fost un eveniment contrar așteptărilor celor care L-au acuzat și batjocorit, L-au numit în derâdere „Regele Iudeilor“, rege încoronat cu spini, rege al cărui tron era o Cruce. Iisus era părăsit de ai Săi, trupul Îi era păzit sub grea și rece lespede de piatră, dar El a biruit asupra morții și asupra răutății omenești.
El a murit pentru noi și a înviat pentru noi. Uimiți peste măsură, cei ce l-au condamnat au plătit pe străjeri ca să spună, împotriva evidenței, că El a fost furat noaptea de ucenicii Lui fricoși din mormântul întărit cu pază și peceți. Necredincioșii de mai târziu au născocit o mulțime de ipoteze, presupuse științifice, ca să tăgăduiască adevărul, minunea Învierii. Dar uneltirile necredincioșilor nu au avut succes. Credința în Înviere dăinuie de 2.000 de ani. Fără Învierea lui Hristos, azi nu ar fi existat creștinism.

O sărbătoare de dinaintea lui Hristos
Învierea este legată de sărbătorile pascale. Dar Paște a existat și înainte de Iisus. Pentru prima dată a fost sărbătorit în jurul anului 1400 î.H., atunci când evreii au părăsit Egiptul cu ajutorul lui Dumnezeu, scăpând de robie. Scriptura din Exod (Vechiul Testament) ne oferă instrucțiunile date de Dumnezeu pentru sărbătorirea Paștelor în timpul lui Moise. Deși întreaga creștinătate sărbătorește astăzi Paștele, majoritatea oamenilor au uitat semnificația acestei sărbători. Pentru mulți, Paștele este doar un prilej de petrecere cu mâncare și băutură. Însă, pentru creștini, Dumnezeu a reînnoit legământul cu israeliții, trimițând pe Fiul Său, Iisus Mesia.
Paștele după Legea Nouă
Legământul cel nou este pentru toate popoarele care vor să primească iertarea păcatelor prin jertfa lui Iisus. În Vechiul Testament, trebuia sacrificat de Paști un miel. Apoi, cu sângele lui erau unse ramele de lemn ale ușilor de la case. În Noul Testament mielul a fost înjunghiat de Mântuitorul Iisus, iar sângele Lui care a curs pe cruce este sângele răscumpărător al păcatelor omenirii. La Cina cea de Taină, în noaptea când a fost trădat, înainte de a fi prins și arestat, Iisus a instituit sărbătoarea Paștelui după legea nouă, așa cum i-a poruncit Dumnezeu.
Se deschid Raiul și Iadul
Și românii, fie ei ortodocși, catolici, protestanți sau evanghelici, consideră Paștele o sărbătoare de mare importanță. De-a lungul timpului, la sate, s-au păstrat obiceiuri și tradiții pascale. După o lungă perioadă de post, Paștele este așteptat ca o izbăvire, ca o izbândă a luminii asupra întunericului, a binelui asupra răului, a primăverii asupra iernii. Conform unei credințe larg răspândite în spațiul românesc, în noaptea Învierii se deschide Raiul și se închide Iadul, acestea rămânând așa până la Ispas sau la Rusalii. Despre cei care mor în această perioadă se crede că merg direct în Rai, oricât de multe păcate ar fi făcut. Despre copiii născuți acum și, mai ales despre cei născuți în noaptea Învierii, se spune că vor fi norocoși toată viața.

Lucrurile sfințite se păstrează peste an
Multe credințe românești sunt legate de obiectele, alimentele și plantele duse la biserică spre sfințire, care, păstrate peste an, sunt bune în tot felul de situații critice. Astfel, anafura pusă în sarea vacilor face ca acestea să fete mai multe vițici decât viței. Tămâia e bună de afumat prin casă la furtuni mari, și pe toți cei care se sperie prea ușor. Slănina, topită sau nu, e folosită la vindecarea multor boli ale vitelor, în vreme ce sarea e păstrată mai ales pentru sfințirea fântânilor. Usturoiul e indicat împotriva strigoilor și pentru cei bolnavi de vătămătură, în timp ce cu busuioc se afumă oamenii cu dureri de gât. Sătenii care din motive bine întemeiate nu merg la biserică pot să ia în loc de nafură muguri de răchită, măr sau brad, copaci considerați sfinți mai ales în noaptea de Înviere.
Noaptea lumânărilor aprinse
În Noaptea Învierii, unele fete spală limba clopotului cu apă neîncepută, crezând că astfel flăcăii vor alerga la ele așa cum vin oamenii la Înviere. Alte fete dornice de măritiș își pun un ou roșu în sân când merg la biserică, uneori lipind coji de ou pe la ușile caselor ca să vină pețitorii mai degrabă. Întoarcerea acasă de la biserică se face întotdeauna cu lumânările aprinse care se păstrează, fiind bune la tot felul de cumpene mari, pentru alungarea duhurilor rele sau în descântecele de dragoste. Înainte de a ajunge în casă, capul familiei face o oprire în grajd, atingând capul vitelor cu păscărița în care se afla pasca sfințită. În casă, toată familia gustă din alimentele sfințite, în timpul mesei fiind interzisă băgarea mâinii în solnița cu sare; altfel, se spune din bătrâni, omului îi vor asuda mâinile peste vară. Oasele rămase de la miel sunt îngropate lângă un măr sau un păr sănătos, ca toată familia să fie sănătoasă până la Paștele următor. Cei care ciocnesc ouăle se vor întâlni pe lumea cealaltă.
Prilej de petrecere
O regulă strictă cere ca, în prima zi de Paști, ouăle să se ciocnească numai „cap cu cap“, în a doua zi, „cap cu dos“, iar în a treia zi „dos cu dos“. Fetele și flăcăii obișnuiesc în dimineața primei zile de Paști, înainte de răsăritul soarelui și fără a fi văzuți de nimeni, să se scalde într-o apă curgătoare spre a fi „iuți, sprinteni, ușori, sănătoși, harnici și iubiți“. În Transilvania s-a practicat, tot în prima zi a Paștelui, Bricelatul. Flăcăul care a ieșit primul la arat îi pedepsea pe toți cei care greșiseră în vreun fel în postul care trecuse, bătându-i la tălpi cu un băț numit vergel. Obiceiul se termina cu o petrecere, repetată și în celelalte zile ale Paștelui. A doua zi de Paști începeau vizitele între rude și prieteni, tinerii obișnuind să se ude între ei. Uneori fetele erau băgate în apă cu tot cu haine, ca să se mărite curând. Petrecerile cu lăutari începeau de regulă a doua zi, având loc adesea în curtea bisericii, aici oamenii ciocnind ouă roșii, bătând toaca și dându-se în scrânciob, ca inul și cânepa să crească mari.
Învierea aduce iertare și iubire
În Bucovina și Banat oamenii se sărută între ei, imediat după Înviere. Pe Valea Jiului, când cântă preotul și cântăreții „Și unii pe alții se îmbrățișează“, cei prezenți se strâng în brațe și-și dau unul altuia mâna. În ținutul Făgărașului, sărutarea și îmbrățișarea se consideră nu numai ca semn de bucurie, ci și de pace. În Banat, această datină înseamnă iubire, frăție, uitarea oricărei supărări. Se crede că cei care se îmbrățișează și se sărută în ziua de Paști se întâlnesc pe lumea cealaltă.
Spălatul de dimineață
Și spălarea în dimineața zilei Învierii are un ritual străvechi, pe care mulți îl respectă după ce l-au învățat din tată în fiu: într-un lighean se pun un ou roșu și o monedă de argint. Se toarnă apă proaspătă (neîncepută) de la fântână. Toți ai casei se spală pe rând, dându-și cu oul roșu peste obraz și zicând: „Să fiu sănătos și obrazul să-mi fie roșu ca oul. Toți să mă dorească și să mă aștepte așa cum sunt așteptate ouăle roșii de Paști. Să fiu iubit ca ouăle în zilele Paștilor“. După aceea se ia moneda de argint și se trece peste față, zicând: „Să fiu mândru și curat ca argintul“. În unele sate, în lighean se pune și o crenguță de busuioc deoarece se zice că dacă te speli cu el vei fi onorat ca busuiocul. După aceea se îmbracă toți cu cele mai bune haine și pornesc, cu câte o lumânare mare în mână, la biserică.
Ouă roșii pe fiecare masă
Întorși de la biserică, membrii familiei se așază la masă, gustând mai întâi din ouăle și pasca sfințite. Apoi ciocnesc câte un pahar de băutură. Ouăle se ciocnesc după un anumit ritual: persoana mai în vârstă (de obicei bărbatul) ciocnește capul oului de capul oului ținut în mână de un comesean, în timp ce rostește „Hristos a Înviat!“ și primește răspunsul „Adevărat a Înviat!“. Credința populară spune că e bine să ții minte cu cine ai ciocnit oul întâi pentru că, dacă te rătăcești în pădure și-ți amintești cu cine ai ciocnit primul ou de Paști, vei găsi imediat drumul de întoarcere către casă.

Concurs de rostogolit ouă
În lume, însă, obiceiurile legate de Sărbătoarea Paștelui sunt diferite. În Anglia, Paștele este animat de festivaluri, parade și de oferirea cadourilor, în special, ouă de ciocolată. Magazinele sunt pline și de iepurași din aluat sau ciocolată. Se spune că Iepurașul de Paște „ascunde“ ouăle în casă sau curte, iar copiii trebuie să pornească într-o întrecere la vânătoare de ouă, fiind declarat învingător cel care găsește mai multe.
Un sport tradițional, practicat lunea după Paște, este rostogolitul ouălor fierte tare, câștigătorul fiind fie oul care se învârte mai repede, fie cel care supraviețuiește la cele mai multe rostogoliri sau cel care trece printre anumite obstacole.
Scene din viața lui Isus
În Mexic, Sărbătoarea Paștelui ține două săptămâni. Cel mai emoționant moment din săptămâna sfântă îl constituie punerea în scenă a evenimentelor petrecute în trecut. Scenetele redau ultima cină, trădarea, judecata, în unele orașe întâlnindu-se chiar și răstignirea. Participanții își pregătesc rolurile și costumele vreme de un an întreg.
Caracteristice sunt și împletiturile din palmier care, după procesiunile religioase din duminica înainte de Paște, sunt agățate la uși cu rol de protecție împotriva spiritelor răului. Când se usucă, sunt arse și, conform legendei, fumul poartă rugăciunile casei către cer.

Simbolurile pascale
Crucea – este simbolul iubirii lui Dumnezeu pentru oameni, simbolul jertfei lui Iisus Hristos pentru salvarea omenirii. Crucea a fost declarată ca simbol al creștinătății de către Împăratul Constantin, în cadrul Consiliului de la Niceea, în anul 325 d.H.
Mielul – era sacrificat de către evrei în Templul din Ierusalim pentru iertarea păcatelor. Iisus este numit „Mielul lui Dumnezeu“ pentru că El S-a sacrificat pentru mântuirea lumii.
Iepurașul – își are originea în antichitate, fiind unul dintre cele mai vechi simboluri ale primăverii. În mitologia indo-europeană, iepurele de câmp era considerat sacru. În Germania, zeița Ostara a primăverii era însoțită de un iepure de câmp. Copiilor li se spunea că iepurașul de Paști le aduce ouă dacă sunt cuminți. Prima atestare a iepurașului de Paști apare în Germania în anii 1500.
Ouăle – tradiția colorării ouălor de Paști precede sărbătoarea creștină a Paștelui. În unele mitologii (Egipt, India, China), se spune că lumea s-a născut dintr-un ou. Ouăle simbolizează nașterea, o nouă viață dobândită de creștini prin moartea lui Iisus. Se spune că, atunci când Iisus a fost bătut cu pietre, când acestea l-au atins s-au transformat în ouă roșii. Sfânta Maria, venind să-și vadă Fiul răstignit, a adus niște ouă într-un coș, pe care a curs sângele Lui, înroșindu-le. Se mai spune că, după ce Iisus a fost răstignit, rabinii farisei au făcut un ospăț de bucurie. Unul dintre ei a spus: „Când va învia cocoșul pe care-l mâncăm și ouăle fierte vor deveni roșii, atunci va învia și Iisus“. Nici nu și-a terminat bine vorbele și ouăle s-au făcut roșii, iar cocoșul a început să bată din aripi.
Cadouri și urări
Suedia – În amintirea suferințelor lui Iisus, în vinerea dinaintea Paștelui, tinerii se biciuiesc cu nuiele de mesteacăn decorate și împodobite.
Ungaria – Iepurașul vine cu bomboane și cadouri pentru copii. Luni, băieții stropesc fetele, iar acestea trebuie să îi recompenseze cu ouă sau bani.
Cehia – Paștele înseamnă ouă pictate și decorate (kraslice) și ceremonia numită pomlázka, despre care se presupune că aduce sănătate și prosperitate.
Tinerii adună nuiele de salcie, făcând o împletitură cu care biciuiesc simbolic picioarele fetelor. În joia de dinainte de Paște (Zelený čtvrtek), băieții zornăie prin tot satul ca să-l alunge pe Iuda, apoi intră prin case făcând zgomot până când primesc bani.
Grecia – Este o țară în care sărbătorirea Paștelui înseamnă prepararea unor feluri anume de mâncare. Se servește mayiritsa (supă de miel) și miel grecesc gătit cu ulei de măsline.
Paștele mic
Duminica următoare Sfintei Învieri, Duminica Tomii, se spune că reprezintă Paștele mic. În această zi, în unele locuri există obiceiul ca tinerii „să se lege frați“. Legământul se face „pe sânge“, „pe datul mâinilor“ sau „pe păr“. La „frăția pe păr“, cei doi își smulg din cap câte un fir de păr pe care îl îngroapă apoi amândoi în același loc, numai de ei știut.
Paștele blajinilor
În nordul Moldovei, Duminica Tomii este sărbătorită drept Paștele blajinilor. Aceștia se consideră urmașii celor care, atunci când Moise a despărțit Marea Roșie să treacă evreii, nu au mai apucat să iasă. Blajinii au rămas pe un ostrov, pe unde trece apa Sâmbetei, într-un loc aproape de rai. Ei sunt atât de evlavioși, încât se întâlnesc cu femeile lor numai o dată pe an, de Paște.
Paștele cailor
În popor, expresia „la Paștele cailor“ nu avea înțelesul pe care îl are în zilele noastre, și anume cel de „niciodată“, ci însemna „altă dată“ sau „foarte rar“. Se spune că, atunci când Maica Domnului l-a născut pe Iisus în iesle, pe cât de liniștiți erau boii, pe atât de gălăgioși erau caii. De aceea, Maica le-a hărăzit să nu se sature de mâncare decât o dată pe an, la Înălțare. Atunci este Paștele cailor.