Jumătatea lui aprilie îi găsește pe brașoveni în război cu criza mondială, dar și tocmai ieșiți din sărbătorile Paștelui care au trecut. Comercianții s-au dat peste cap să-și atragă clienți, reclamele ademenitoare și pline de urări, fiecare a pus tot ce a putut mai bun pe masă iar viața curge zbuciumat între bine și rău. Cam ăsta ar fi tabloul pe care l-ar creiona, peste 85 de ani, un cititor al presei acestor vremuri. Poate că n-ar afla toate acestea din pagini îngălbenite în rafturile bibliotecii, ci prin urmele lăsate de media în virtual. Și poate ar spune că viața are alte culori, dar aceleași provocări. Precum se miră astăzi cititorul curios, care răsfoiește presa de acum 85 de ani, presa sfârșitului de an ’39 și început de ’40, și găsește povești asemănătoare despre Brașov și brașoveni.
La sfârșitul deceniului trei din secolul trecut, brașovenii erau în război — războiul cel mare mondial —, comercianții se dădeau peste cap să atragă clienți, reclamele erau ademenitoare și pline de urări, iar viața curgea zbuciumat între bine și rău.
Cumpărături și prețuri în perioada interbelică
În întâmpinarea anului 1940, Gazeta Transilvaniei abunda de reclame. Nu știm cine cumpăra. Dar toți se întreceau în oferte pentru brașoveni și turiști. Firma Mott, care „întrece tot“ și care este „peste tot“, își anunță împlinirea a „25 de ani de vinicultură și propășire în obținerea șampaniei naturale în România“. Magazinul și atelierul de încălțăminte Daner (Piața Libertății nr. 26) își anunța colecția de bocanci sport și de gimnastică, informând totodată că „vinde și prin Credit Central în 5 rate“, iar magazinul „Sport Gust“, din str. Voevodul Mihai nr. 24, îi chema pe schiorii de toate vârstele și dimensiunile, inclusiv „damele“, să achiziționeze „schiuri, legături și bețe“ la prețuri între 600 și 950 de lei. Prin comparație, o cravată din mătase naturală, de la Hibek, era 270 de lei.
Reclamă se făcea și pentru două târguri de sărbători. Magazinul C. Weiszfeiler, din strada Regele Carol nr. 56 (lângă hotel Coroana) anunța „mare târg de sărbători, cu jucării, în bogat asortiment“, dar și „diferite cadouri foarte ieftin“, toate putând fi cumpărate și cu carnetul de economii. La concurență, firma Fritz Essigmann, din strada Voevodul Mihai 23 anunța „cadouri practice de Sărbători“, adică „ciorapi, mănuși, batiste, cravate, bretele, tricouri pentru copii și adulți“, toate „la prețuri convenabile“. Peste toate, aflăm că „fricțiunea Horia“ era bună la gripă, răceli și nevralgii. Elbe „casa ciorapilor“, cu sediul pe strada Regele Carol 42, recomandă clienților, „cu conștiința împăcată“, „și în anul acesta cu aceeași veche încredere“, „ori e vorba de acoperirea cerințelor de iarnă, ori de cumpărarea cadourilor de Crăciun“, să le cerceteze magazinul. „Ne-am aprovizionat cu ciorapi pentru bărbați, pentru dame și pentru copii, cu albituri, swettere, șaluri, haine pentru schiori, mănuși, din toate cu ce-am putut obține mai bun și mai ieftin, pentru ca fiecare să poată fi servit la noi cu ceea ce corespunde atât ca gust cât și ca necesitate și posibilitate materială“, îmbie clientela firma în cauză. E greu de judecat acum, după 70 de ani, dacă ofertele erau chilipiruri. Dar, dacă aruncăm un ochi pe site-ul BNR, aflăm că prin 1938, 1 kg de pâine costa 8 lei, unul de zahăr, 32 de lei, brânza de oi era 47 de lei, carnea de porc, 46 de lei, 1 kW era 18 lei, un kilogram de cafea, 200 de lei. Iar un contabil în grad mediu, angajat la stat, avea în acel an un salariu mediu de 7.250 lei/lună.
Reclame și felicitări pentru clienții brașoveni
În primul număr al anului 1940, Gazeta Transilvaniei, într-o notă veselă, pe pagina 5, o bună parte a magazinelor și prăvăliilor care-și făcuseră reclamă pe parcursul anului ce trecuse, continuau să-și facă reclamă, unele transmițându-le clienților urările de Anul Nou. „An nou fericit!“ este urarea pe care o adresa patronul Librăriei și Papetăriei Cartea Românească, Dragomir Nedelcovici, „clientelor sale cât și prietenilor“. La fel și D. Russu, proprietarul Drogeriei Diana, din strada Hirscher nr. 1, ca și cârnățarul și măcelarul Iosif Konya, care avea magazine pe „str. Hirscher No. 1 și I.G. Duca No. 87“, ori Frații Toth, proprietarii atelierului de reparații mașini din Str. Crucii No. 22, sau Librăria Elekes. Firma Schmiedt & Fontin sucursala Brașov transmitea aceeași urare „onoratei sale clientele“, la fel ca magazinul de coloniale și delicatese Stinghe & Paizs ori Studio-ul Angelo, al lui Victor Adler, maestru fotograf, care încercase să-și convingă clientela — nu fără succes, probabil — că și fotografia poate fi un bun cadou de sărbători.
Tragedia de la Fabrica de Celuloză Zărnești
Viața era însă la Brașov în alb și negru, ca și azi. Tot în primul număr al anului 1940, Gazeta Transilvaniei afișa pe o întreagă pagină 4 condoleanțele conducerii Fabricii de Celuloză Zărnești, în urma unui tragic accident care a dus la moartea mai multor persoane. „Direcțiunea, Corpul funcționarilor și Muncitorii Fabricii de Celuloză Zărnești, Societate Anonimă, copleșiți de durere în urma catastrofei ce s-a abătut asupra întreprinderii noastre, precum și asupra personalului și familiilor, deplângem răpirea din viață a valoroșilor noștri colaboratori Dr. Ing. Desideriu Steiner, director tehnic, în vârstă de 57 de ani, Ing. Hermann Gramberger, conducător tehnic, în vârstă de 35 de ani, Andreas Teutsch, contra-maestru, în vârstă de 54 de ani, Alexiu Soos, contra-maestru, în vârstă de 70 de ani, precum și a celor 48 de lucrători. Victime ale datoriei, moartea nemiloasă i-a surprins veghind fiecare la funcțiunile lor. Cu pietate și recunoștință vom păstra veșnic în amintire pe acești iubiți și devotați colaboratori, răpiți din mijlocul nostru în plină vigoare și activitate. Fie-le țărâna ușoară!“, le transmitea familiilor îndurerate fabrica, prin intermediul ziarului.

Petreceri de Revelion în Brașovul vechi
Viața însă mergea mai departe. Blănăria Constantin Pestrea face o urare mai „deosebită“ clientelei sale, adică „An nou cu noroc și sănătate!“, iar „depozitul de îmbrăcăminte, stofe și haine gata“ Record, de pe strada Regele Carol nr. 1, „urează prietenilor, cunoscuților și întregii sale clientele An nou cu sănătate și noroc!“. La fel, Fabricile D. Mociorniță urează „onoratei sale clientele și tuturor prietenilor un An nou cu pace, belșug și mulțumire sufletească“. Ioan Moșoiu, patronul Berăriei Luther, le urează și el „Onoraților săi clienți“ un An nou fericit, rugându-i totodată „să-și rezerve din timp mese pentru REVELION, atât în restaurant cât și în salonul de dans, complet renovat“. Dacă nu cumva oferta era valabilă pentru calendarul „pe stil vechi“, onorații clienți aveau astfel 366 de zile (1940 a fost an bisect) în care se puteau hotărî asupra rezervării. Și Moise Popa, proprietarul Restaurantului Transilvania, „le dorește onoraților săi clienți An nou cu bucurie! și-i anunță că pentru Revelion le stă la dispoziție cu același serviciu prompt și conștiincios“. Restaurantul Horvath, din strada Iuliu Maniu 65 își anunța publicul, prin intermediul aceleiași Gazete a Transilvaniei, că e „deschis ziua și noaptea“ și că oferă „program ales și Jazband“.
Tehnologia în 1940: Radio Philips și Telefunken
La sfârșitul anului 1939, un aparat de radio putea fi „cadoul dorit de familia întreagă“, mai ales dacă era vorba de un aparat de radio Philips, din cele „echipate cu renumitele lămpi de radio miniwatt“. Asta scria la ziar. Vârful de gamă putea fi un 855x, cu „superheterodină cu 3 game de unde, sintonizare automată (sistem Linodyne), schimbare automată a gamelor de unde, recepție minunată pe unde scurte“. Aparatul mai avea „circuit preampli cu lampă silentodă, bandă de unde 13 metri, scală iluminată, difuzor de calitate excepțională, reglare perfecționată a tonului și indicator de acord cu raze catodice“. Philips avea fabrică la București și vindea în Brașov prin reprezentanța de electricitate „Elima“ SA. Prețul, destul de piperat, putea fi achitat și în rate. La concurență, magazinul lui Gerhard Diebold, de pe Mihail Weiss nr. 9, vindea aparate de radio Telefunken, „în mare asortiment, diferite mărimi și în rate convenabile“.
Vinuri și restaurante celebre în Brașovul istoric
Pe lângă șampania Mott, firmă care își făcea reclamă în mai toate ziarele centrale și locale importante, la Brașov se mai putea bea vin și din alte podgorii lăudate. „Vinuri superioare, naturale și alese, albe și negre, de la renumitele podgorii Dealul Zorilor le găsiți la Brașov, la «Bodega Centrală», Str. Smârdan (Brutari) (prin Mihai Weiss și Sf. Ion). Cunoscătorii le preferă cu încredere!“, garantează o reclamă din aceeași Gazeta Transilvaniei. Bodega și restaurantul Petre Tenghea, de pe strada Gheorghe Barițiu nr. 1, se lăuda cu „bucătăria excelentă ca și la casă particulară“, „prețuri convenabile“, dar și „abonamente cu cele mai avantajoase condițiuni“, anunțând că vinde și vinuri de Ardeal și Vechiul Regat, „din Podgoriile Prahovei. Boghici și Ducu, renumite și bine cunoscute: Fetească, Tămâioasă, Tonic, Riesling, Negru-Vârtos: «Puterea Ursului» etc.“, recomandându-le mușteriilor să se convingă singuri de „calitate și prețuri convenabile“.
Înzestrarea armatei și Loteria Națională
Înzestrarea armatei era, la vremea aceea, la fel de prezentă în reclame sau temele ziarelor ca și jocul la Loteria Națională. „Paza păcii este cu atât mai puternică cu cât armata țării este mai bine înzestrată. Subscrieți BONURI pentru ÎNZESTRAREA ARMATEI și printr-un bun plasament al banilor voștri veți îndeplini o sfântă datorie către țară, veți asigura liniștea și avutul vostru, veți face scut gliei pe care au trăit strămoșii voștri, pe care trăiți voi și pe care vor trăi copiii, nepoții și strănepoții voștri“, se arăta într-o reclamă oficială, care se încheia cu îndemnul scris cu litere de-o șchioapă: „În interesul Țării și al vostru subscrieți BONURI pentru ÎNZESTRAREA ARMATEI“. Tot despre înzestrarea armatei era vorba și în acțiunea „Astrei“ Brașov, care aduna ciorapi de lână, bani, mănuși, flanele, batiste, șaluri, cămăși, manșete, izmene, căciuli, obiele, jambiere, laibăre și alte astfel de obiecte trebuincioase, din satele zonei, pentru a le dărui soldaților. De exemplu, de Crăciun, Regimentul 89 Infanterie a primit cu sprijinul Astrei și al „gospodinelor“ astfel de daruri, în paginile gazetei de Transilvania fiind publicată o listă a donatoarelor, dar și o scrisoare de mulțumire din partea comandantului regimentului. Tot legat de militărie, firma Schmoll încredința că „Toți concentrații își lustruiesc cizmele, bocancii și harnașamentele cu crema de ghete Schmoll Pasta“. În numărul 2 din ianuarie 1940 al gazetei brașovenilor, chiar lângă anunțul privind subscripția pentru ajutorarea armatei, Loteria de Stat anunță „Pentru prima oară un câștig de 10 milioane și 16 câștiguri de 1 milion“ la tragerea din 15-18 ianuarie 1940, reamintind jucătorilor pătimași că Anul Nou le aduce fericire.

Criza presei în anii de început ai războiului
Într-un apel, „Către cetitorii noștri“, Gazeta Transilvaniei le solicită cititorilor achitarea datoriilor către ziar. „Începe un nou an, cu noi frământări și noi cheltuieli pentru ziarul nostru. Aducem aceasta la cunoștința cetitorilor, în bună credință că vom fi înțeleși și-și vor da seama de marile greutăți, pe care le cere redactarea și tipărirea unei gazete. Cu cât vor fi mai multe abonamentele neachitate și restanțele de plată față de ziar, cu atât situația acestuia va fi mai împovărată. Este drept ca munca și jertfa unui ziar să fie răsplătite, întocmai așa cum dreptatea cere oricui să-și aranjeze și să-și achite o datorie. Nu cerem nimănui decât să ne trimită mult-puținul ce ne datorează, ușurându-ne în felul acesta povara ce ne apasă cu atât mai mult cu cât sunt mai mari și mai multe restanțele ce le avem de încasat. În credința că suntem înțeleși și în dreptul de a pretinde ceea ce este al nostru, așteptăm răspunsul apelului de mai sus“, suna apelul redacției.

Mica publicitate: Angajări și chirii în Brașov
„Caut conducător (director, n.r.) pentru o fermă lângă Brașov. Să fie bun cunoscător la agricultură, pomicultură, grădină de zarzavat și creșterea vitelor“, cerea Emil Bologa, de pe Strada Castelului nr. 94. Anunțul purta și mențiunea „pe cât posibil necăsătorit și nemobilizabil“, adică fără „amenințarea“ de a fi luat pe front. Prin alt număr al ziarului, un „tânăr neconcentrabil, cu practică îndelungată de birou“ și care „cunoaște perfect limba română și maghiară, puțin germană“, posesor al unei mașini de scris și „bun contabil“, caută „post corespunzător“, în schimbul unor „pretenții modeste“. Un apartament de două camere cu „bucătărie, baie, cămară, antreu“ de pe strada Sfinții Apostoli nr. 12, în Brașovul Vechi, era anunțat la închiriere cu 2.200 de lei lunar, și se găseau și mai mici, cu 1.800 lei lunar. În altă parte, un proprietar anunța o „ocazie rară, preț excepțional“ scoțând la vânzare „două parcele de 400 mp fiecare, care vor fi prevăzute cu toate lucrările edilitare ca apă, canal, lumină electrică și străzi pavate“. La mica publicitate își făcea reclamă și publicația citată: „Citiți și răspândiți Gazeta Transilvaniei!“, îndemna un anunț, în timp ce la aceeași rubrică, fără semnătură, un alt anunț spunea: „Nu citiți gazete vrăjmașe intereselor neamului!“.

Statistici urbane: Brașovul în cifre (1939)
Potrivit unui buletin statistic publicat în nr. 93 din decembrie 1939 al Gazetei Transilvaniei, municipiul Brașov avea o suprafață de 2.034 hectare și 8.586 de clădiri de locuit, din care 72 construite în 1938 (datele se bazează pe o cercetare care acoperă perioada 1931 – 1938). Numărul populației nu este menționat, dar se spune că până la 30 septembrie 1939 erau 6.824 de abonați radio. Municipiul avea 136,4 km de străzi, 363.340 mp de grădini publice și parcuri și cinci piețe, din care două volante. Din totalul străzilor, 48,5 km aveau canalizare și 104 km conducte de apă. Exista o singură linie de tramvai, pe ruta Brașov-Săcele (Satulung), cu 12 km de linie, și o singură societate de transport, particulară, care deținea 20 de vagoane.
Autobuzele au fost introduse abia din 1932, după tramvai, iar la data studiului numărul lor ajunsese la 54. Existau 713 automobile, din care 639 particulare, și 1.458 de trăsuri și căruțe, din care 1.370 particulare. În Brașov erau două săli de teatru, patru cinematografe, două biblioteci publice, două muzee și un ateneu popular, 34 de societăți culturale și nouă societăți sportive. Erau cinci terenuri de sport, o baie publică, două ștranduri, două bazine de înot, două vespasiene (toalete publice) și o „vidangerie“. Municipiul era deservit de 145 de medici, din care 58 angajați ai Ministerului Sănătății și altor instituții de stat și 87 particulari. Mai existau 49 de moașe, din care 42 particulare, 35 de dentiști, din care 18 doctori și 17 „diplomați“ (absolvenți de stomatologie). Erau înregistrate 17 farmacii și 6 „droguerii“. Prețul unui metru cub de apă era de 10, 12,5 și 15 lei, un kilowat-oră era 2 lei pentru lumină, 5,4 lei pentru forță și 4,10 lei pentru înaltă tensiune, iar prețul unui metru cub de gaz era 8,5 lei.
Lăcașurile de cult numărau opt biserici ortodoxe, cinci catolice, cinci evanghelice, patru reformate, două mozaice, și câte una greco-catolică, unitariană, adventistă și baptistă. Orașul număra 23 de cimitire. Bugetul de venituri și cheltuieli al municipiului pe anul bugetar 1938/1939 era de peste 222 milioane lei. Se tipăreau local zece ziare și 15 reviste.
Economia Brașovului: Viața scumpă și lupta cu specula
Viața în Brașov a fost dintotdeauna scumpă, cum rezultă și dintr-un articol al primului număr din anul 1940 al Gazetei Transilvaniei, semnat Dem. Rădulescu. Mâncare scumpă, distracție scumpă, chirii foarte mari, și asta din cauza faptului că Brașovul este „un oraș turistic aflat mai tot anul în sezon“. „Se spune în general că orașul nostru este un oraș scump și că această scumpete s-ar datora autorităților, și în special primăriei, care n-ar veghea suficient și n-ar avea grijă ca să nu mai fie exploatați consumatorii orașului de comercianți. Realitatea e însă alta“, își începe demonstrația ziaristul, care încearcă să analizeze „complexul de împrejurări“ din cauza cărora „în adevăr orașul Brașov are cea mai scumpă piață față de toate orașele din provincie și egală cu piața Capitalei“, dar și să caute soluții la această problemă. „Singura soluție (pentru păstrarea unui preț decent al produselor alimentare, n.r.) ar fi organizarea de depozite de desfacere a produselor agricole din regiunea noastră prin organizații cooperative, care ar lua ființă la sate“, afirmă autorul, constatând însă că „aceasta este o problemă mult mai vastă“ și că „deocamdată trebuie să ne limităm la măsurile luate de autoritățile locale pentru a preîntâmpina specula în piața alimentară“. Printre acestea se numărau afișarea prețurilor curente din piețe, încă de la prima oră, verificarea prețurilor practicate de comercianții din piețe de către poliția locală. „Publicul consumator“ era rugat „să facă cunoscut primăriei orice abatere de la dispozițiile date și afișate“, se arată în articol. „Apoi chiar consumatorii, în interesul lor, sunt rugați a nu supralicita prețurile fixate de primărie. Aceasta contribuie la majorarea prețurilor și la angajarea unor noi sarcini pe spinarea consumatorilor“, concluzionează Dem. Rădulescu, la începutul anului 1940.
