Acasă Blog Pagina 4802

„Îmi iubesc corpul!“ Carmen Negoiță a pozat complet goală

0

Inspirată de locurile pe care le-a văzut în vacanța de pe litoralul românesc, dar și mândră de corpul său, Carmen Negoiță a realizat o ședință foto incendiară. Nu s-a mai pozat în costum de baie, ci s-a dezbrăcat de inhibiții și a arătat…aproape tot! Mai precis, Carmen Negoiță s-a lăsat surprinsă goală și bronzată, singurul accesoriu extra large al „ținutei” fiind o pălărie imensă, care ii ascunde vedetei zonele intime. „Îmi iubesc corpul! Am aproape 40 de ani, am 2 copii mari, vergeturi și tot. M-a dus în cele mai frumoase locuri, am avut experiențe uimitoare și m-a făcut să mă simt ca o femeie atât de frumoasă. Îmi arăt recunoștința încercând să-l antrenez cât de mult pot și să-l mențin sănătos”, s-a confesat ea pe Facebook. Promotoare a unui stil de viață sănătos, Carmen Negoiță a declarat într-un interviu că este flexitariană, iar acest lucru presupune „70-80% mănânc vegan-vegetarian și din când în când mai mănânc și carne”. Meniul vedetei este întotdeauna unul echilibrat și conține, de asemenea, multe lichide. „În general, în prima parte a zilei beau foarte multă apă și ceai, beau cam un litru de apă și ceai. Mai iau uneori o gustare, depinde cum sunt și cu evenimentele și cu plecatul de acasă. Mic dejunul poate fi fulgi de ovăz, pe care îi înmoi, adaug tot felul de semințe, cu fructe sau mai fac omletă din albușuri, să îmi iau proteină, cu avocado, cu spanac…. Dacă sunt în oraș îmi comand ori un pește, ori o salată, ori o mâncare vegetariană”, a mai spus vedeta într-un interviu pentru Verdict.ro.

Conchita de România își caută un soț milionar

0

Unii spun Conchita de România când se referă la unul dintre cele mai controversate personaje din showbizul românesc. Zilele trecute, Dudu, așa cum îl cunosc prietenii, și-a serbat ziua de naștere cu mare fast, iar de la evenimentul de fițe nu au lipsit nici femeile, nici bărbații, dar nici banii și băuturile alese. De fapt, Dudu Conchita nu se uită la bani niciodată! Scoate teancuri din buzunar și aruncă în stânga și în dreapta, demonstrând că îi merge de minune. Mulți se întreabă ce anume face Conchita de la noi, de are buzunarele așa de pline? Ei bine, probabil primește daruri scumpe. Și acum, de ziua lui, Dudu s-a lăudat printe altele cu o geantă Hermes, care valorează cam 140.000 de euro. Gura lumii spune că Dudu Conchita are gânduri de căsătorie, așa că nu ar fi de mirare să-l vedem, cât de curând, la brațul unui milionar. De altfel, la party a fost și un milionar arab.

Irina Loghin s-a infectat cu COVID

0

Veste șocantă pentru iubitorii de muzică populară, după ce Irina Loghin a fost confirmată pozitiv la testul Covid-19. Artista a fost internată la Matei Balș, alături de soț, fiu și nora acesteia. Irina Loghin (81 de ani) era deja internată la „Matei Balș”, după ce soțul său, Ion Cernea, şi fiul lor, Ciprian Cernea, împreună cu soția acestuia, au fost depistaţi pozitiv cu noul coronavirus. Confirmarea că este infectată a venit ulterior primului test, care a ieșit negativ.
„Dragii mei, după cum probabil ați aflat, am fost testată pozitiv cu noul coronavirus. Vreau să vă asigur pe toți că sunt bine, că nu am avut și nu am absolut niciun simptom, iar radiografia pulmonară și toate analizele de sânge au ieșit în regulă. Mi-am făcut testul din proprie inițiativă, fiind a treia oară când îl fac, la distanță de o lună. Din păcate, de data aceasta am avut ghinionul ca rezultatul să fie pozitiv. Dar Dumnezeu mă iubește și m-a ferit de o formă mai agresivă a acestei boli. Cu emoții în suflet v-am simțit aproape în aceste zile. Am primit sute de telefoane, mii de mesaje pe pagina de Facebook. După cum spune una din melodiile mele, «Câte flori mi-ați dat voi mie/Nu pot crește pe câmpie», tot așa, nu vă pot mulțumi eu fiecăruia în parte pentru gândurile bune…Vă mulțumesc tuturor pentru că mă prețuiți, pentru că mi-ați dovedit încă o dată că îmi sunteți alături atât la bine, dar mai ales la greu! În încheiere, atât vă pot spune: «Eu sunt tot Irina voastră/ Iar voi… tot ce am mai bun!»”, a scris celebra artistă pe rețelele de socializare.

Cugetări

0

Proverb grecesc: „Două lucruri nu se pot ascunde: beția și dragostea”

Calendar religios: 1 septembrie

0

Ortodox
†) Sf. Cuv. Dionisie Exiguul; Sf. Cuv. Simeon Stâlpnicul şi Marta, mama sa; Sf. 40 de Muceniţe din Adrianopol (Începutul anului bisericesc).
Greco-catolic
†) Sf. cuv. Simeon Stilitul; Serbarea Psf. Născătoare din Mi-asine; Sf. m. Aitala.
Romano-catolic
†) Ss. Egidiu, abate; Iosua.

S-a întâmplat la 1 septembrie

0

1939: Germania nazistă a invadat Polonia, declanşând Al Doilea Război Mondial
1939: Adolf Hitler semnează ordinul de începere a eutanasierii sistematice a bolnavilor mintali şi a persoanelor cu dizabilităţi
1944: Moare Rebreanu, scriitor român, membru al Academiei Române (n. 1885)
1983: Uniunea Sovietică a doborât avionul de pasageri KAL-007 aparţinând liniei sud coreene
1995: Moare Adrian Dohotaru, poet şi dramaturg român (n. 1939)
2008: Moare Sorin Gheorghiu, actor român de teatru şi film (n. 1939)
2011: Moare Alexandru Pesamosca, academician, doctor chirurg, supranumit „îngerul copiilor” (n. 1930)
2017: Moare Zoe Petre, istoric, publicist şi om politic român (n. 1940)

Rețeta zilei

0

Supă de toamnă

Ingrediente: 1 sfeclă, 1 pahar lapte, 1 conopidă, 1-2 linguri untdelemn, 1/2 lingură făină, 1 l supă de carne, apa, 2 fire praz, 2-3 cartofi, 2-3 frunze varză.
Mod de preparare: Se curăţă legumele, se spală se taie felii şi se înăbuşă într-o parte de ulei. Se face un sos alb astfel: se pune făina în restul de ulei, se amestecă bine şi se adaugă laptele călduţ. Se lasă să clocotească şi se amestecă cu legumele. Se subţiază adăugând 4 ceşti cu zeamă de carne sau de zarzavat. Se potriveşte de sare şi, când este gata se adaugă verdeaţa tocată mărunt.

O carte pe zi

0

Isus şi rădăcinile evreieşti ale Mariei – Brant Pitre

În ortodoxie e numită mai ales «Născătoare de Dumnezeu» şi «Pururea Fecioara Maria». În catolicism, titlurile ei sunt mai multe, mai ales în litanii. Pentru protestanţi, e doar mama lui Isus. Dar câţi dintre aceia care o invocă – sau o ignoră – se străduiesc să o cunoască? Nici nu e uşor. Evangheliile ne spun foarte puţin, iar celelalte scrieri ale Noului Testament – aparent, mai nimic. Teologul american Brant Pitre aplică şi cercetării de faţă aceeaşi me­todă cu care ne-a obişnuit: o atentă explorare a Vechiului Testament.

Bancul zilei

0

La examenul oral de română:
– Ce zi e azi?
Toată lumea tace.
– La ce materie daţi azi examen?
Toată lumea tace.
– Ce culoare au manualele voastre?
În sfârșit, se aude o voce din spate:
– Încerci să ne pici, ticăloaso!?

SFAT EXPRES/ Curmalele, fructe miraculoase

0

Sunt voci care spun că doar cu curmale şi apă, un om poate supraviețui mai bine de un an
Curmalele – un fruct extraordinar, care în multe ţări este descris drept unul ce întăreşte sănătatea şi prelungeşte viaţa. Se spune că în China există un grup de oameni centenari, ce au ca aliment de bază curmalele. În orice caz, aceste fructe sunt foarte folositoare şi se recomandă a fi consumate în loc de dulce.
Curmalele au şi proprietăţi curative. Doctorii au stabilit că o canAproape totul despre curmaletitate mică de zahăr în sânge provoacă un simţ considerabil de foame, însă după consumul doar a câtorva curmale, foamea va dispărea. Astfel, organismul va fi îndestulat cu o cantitate mică de mâncare, ceea ce va preveni abuzul de alimente ţi afectarea stării sufleteşti.

Curmalele conțin 23 tipuri de aminoacizi

Curmalele conțin 23 tipuri de aminoacizi, care nu se găsesc în majoritatea altor fructe. Curmalele sunt bogate şi în triptofan de aminoacizi, care este foarte important pentru funcţionarea optimă a creierului şi menţinerea unei stări psihice normale, îndeosebi pentru persoanele în vârstă.Triptofanul încetineşte procesul de îmbătrânire. Acesta permite într-o oarecare măsură întreruperea procesului de îmbătrânire a celulelor. Datorită triptofanului, curmalele au acel efect uşor calmant şi somnifer.Curmalele conţin şi alt aminoacid – glutamic, care împiedică arsurile din cauza nivelului ridicat de suc gastric. Seleniu – scade riscul îmbolnăvirilor cancerigene, întăreşte sistemul imunitar şi reduce riscul îmbolnăvirilor cardio vasculare.

Mențin prospeţimea creierului

Datorită combinaţiei de zahăr (glucoză şi fructoză (26-55%), care se asimilează rapid de organism) cu vitamina B 5, curmalele au proprietatea nu doar de a ţine sătul, ci şi de a recupera forţa fizică, energie şi prospeţimea creierului şi a nervilor.
Curmalele nu conţin colesterol. Valoarea energetică pentru 100 gr. a parţii comestibile a fructelor – 142-274 calorii, uşor uscate – 340 calorii. Curmalele conţin de la 40 până la 77,5 componente uscate
Specialiştii susţin ca 10 curmale în zi sunt deajuns pentru a asigura nevoia zilnică de magneziu, cupru, sulf şi jumătate din fier, o pătrime din nevoia de calciu.

Beneficii

Curmalele conţin substanţe care nimicesc bacteriile dăunătoare din organismul omului;
Curmalele – leacul şi mîncarea perfecta pentru cosmonauşi şi mult mai folositoare decît caviarul;
Curmalele conţin substanţe ce contribuie încordării puternice a muşchilor uterului, ceea ce simplifică procesul de naştere la femei, făcîndu-l mai rapid şi mai puţin dureros;
Curmalele conţin vitamina A care îmbunătăţeşte vederea;
Datorită vitaminei B, curmalele sunt folositoare pentru funcţionarea şi dezvoltarea normală a sistemului muscular;
Curmalele îmbunătăţesc pofta de mâncare.

Se recomandă consumul curmalelor în următoarele cazuri:

La stresuri mentale. Se consideră că curmalele uscate influenţează pozitiv asupra creierului, mărind productivitatea lui cu 20% şi mai mult;
La epuizare şi oboseală fizică. Doar peste jumătate de oră dela consumul curmalelor o persoană supra obosită îşi recapătă puterea şi energia;
La bolile căilor respiratorii;
La bolile cardiovasculare, datorită conţinutului înalt de potasiu;
La anemie;
La prevenirea îmbolnăvirilor stomacului şi intestinelor;
La impotenţă;
La răceală;
La prevenirea pierderii sarcinii;
Pentru fortificarea pereţilor capilarelor;
Pentru fortificarea circulaţiei sangvine, şi scăderii tensiunii arteriale;
Pentru îmbogăţirea laptelui matern cu vitamine;
Pentru micşorarea probabilităţii formării chiagurilor de sânge;
La sindromul premenstrual al femeilor;
La reglarea conţinutului de zahăr în sânge;
La eliminarea din organism a ionilor de metale grele;
La micşorarea riscului de formare a cancerului al pancreasului.

(Sursă: www.eustiu.ro)