Acasă Blog Pagina 4742

Brașov: nu pot vota pentru că au datorii

0

Poliţiştii braşoveni au deschis un dosar penal şi fac cercetări după ce mai multe persoane din localitatea Ormeniş din judeţul Braşov au reclamat că nu pot vota pentru că patronul unui magazin sătesc le-ar fi oprit buletinele de identitate drept gaj pentru ceea ce au consumat pe datorie. Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov, Alina Ivan, până în prezent, cinci persoane au declarat în scris că ar avea cărţile de identitate reţinute la magazinul respectiv. Este posibil ca numărul acestora să fie mai mare.
,,La data de 26 septembrie, în jurul orei 17.10, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Hoghiz, au fost sesizati prin apel SNUAU 112, cu privire la faptul că administratorul unei societăți comerciale ar fi oprit în gaj mai multe cărți de identitate ca garanție la unele cumpărături efectuate la societatea pe care o reprezintă. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de împiedicarea exercitării drepturilor electorale, dosar instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente in care se va propune solutie legală la finalizarea cercetărilor”, a precizat comisar Alina Ivan, purtător de cuvânt al I.P.J. Brașov

Cadou perfect de ziua sa. Victorie pentru Simona Halep, în primul tur de la Roland Garros!

0

Chiar în ziua când a împlinit 29 de ani, Simona Halep a jucat în primul tur la Roland Garros, cu jucătoarea spaniolă Sara Sorribes Tormo, locul 70 WTA. Simona Halep a reușit să se impună în două seturi: 6-4, 6-0. Simona Halep o va întâlni în turul 2 pe câștigătoarea dintre Irina Begu (30 de ani, 73 WTA) și Jil Teichmann (23 de ani, 54 WTA).

21,84 % este prezența la urne după ora 14.00, în județul Brașov

0

21,84 % a fost puțin după ora 14.00 prezența la vot din județul Brașov, ceea ce înseamnă că 113.864 alegători și-au exercitat dreptul la vot. În urna mobilă s-au adunat 281 de voturi. Și la această oră, prezența în mediul urban este mai mare: 73.900 de alegători din orașe și municipii au trecut pe la urne, fața de numai 40.253 în comune.
Totuși, într-o localitate din mediul rural este înregistrată, puțin după ora 14.00, cea mai mare prezență la urne. Este vorba de secția de vot de la Căminul Cultural din Voivodeni unde au votat 50,85% dintre alegătorii înscriși pe liste.

52 de noi cazuri de COVID-19 la Brașov, 1438 în țară

0

1438 de noi cazuri de COVID-19 au fost depistate în România din doar 13.528 de teste prelucrate, iar alte 31 de decese au fost raportate. 7408 de persoane sunt internate, iar 535 de pacienți se află la Terapie Intensivă, fiind un record de la debutul pandemiei. Acest bilanț zilnic vine la două săptămâni de la începutul anului școlar.
Cele mai multe cazuri noi au fost depistate în București (209), Vaslui (104), Constanța (88), Vâlcea (85) și Iași (83).
La Brașov au fost înregistrate 52 de noi cazuri de COVID, dintre care 20 sunt retestări pozitive ale unor pacienți deja înregistrați ca infectați.

Buletinul de presă:

Până astăzi, 27 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 122.673 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

98.607 pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.438 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate
1. Alba 1703 9
2. Arad 2610 33
3. Argeș 5487 25
4. Bacău 4281 56
5. Bihor 3456 12
6. Bistrița-Năsăud 1479 10
7. Botoșani 1631 13
8. Brașov 5889 52
9. Brăila 2340 14
10. Buzău 2733 9
11. Caraș-Severin 1261 4
12. Călărași 803 7
13. Cluj 3205 34
14. Constanța 2725 88
15. Covasna 1167 7
16. Dâmbovița 3893 35
17. Dolj 2749 63
18. Galați 4115 56
19. Giurgiu 1055 4
20. Gorj 1937 9
21. Harghita 959 15
22. Hunedoara 2237 8
23. Ialomița 1225 12
24. Iași 4739 83
25. Ilfov 3181 16
26. Maramureș 1958 12
27. Mehedinți 1416 6
28. Mureș 1783 28
29. Neamț 3107 38
30. Olt 1817 16
31. Prahova 5684 55
32. Satu Mare 643 26
33. Sălaj 672 23
34. Sibiu 2107 31
35. Suceava 6456 36
36. Teleorman 1169 11
37. Timiș 3836 59
38. Tulcea 837 17
39. Vaslui 2838 104
40. Vâlcea 2165 85
41. Vrancea 2665 8
42. Mun. București 16536 209
43. – 124 –
TOTAL 122.673

1.438
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 346 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. Crt. JUDEȚ Probe pozitive la retestare
1 ALBA 5
2 ARAD 4
3 ARGEŞ 0
4 BACĂU 3
5 BIHOR 0
6 BISTRIŢA-NĂSĂUD 1
7 BOTOŞANI 5
8 BRĂILA 7
9 BRAŞOV 20
10 BUZĂU 2
11 CĂLĂRAŞI 0
12 CARAŞ-SEVERIN 1
13 CLUJ 0
14 CONSTANŢA 9
15 COVASNA 2
16 DÂMBOVIŢA 8
17 DOLJ 11
18 GALAŢI 16
19 GIURGIU 1
20 GORJ 2
21 HARGHITA 22
22 HUNEDOARA 1
23 IALOMIŢA 0
24 IAŞI 38
25 MARAMUREŞ 9
26 MEHEDINŢI 2
27 MUREŞ 3
28 NEAMŢ 5
29 OLT 2
30 PRAHOVA 11
31 SĂLAJ 3
32 SATU MARE 2
33 SIBIU 5
34 SUCEAVA 2
35 TELEORMAN 10
36 TIMIŞ 5
37 TULCEA 3
38 VÂLCEA 12
39 VASLUI 0
40 VRANCEA 4
41 MUNICIPIUL BUCUREŞTI 106
42 ILFOV 4
TOTAL 346
Până astăzi, 4.718 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 26.09.2020 (10:00) – 27.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 31 de decese (21 bărbați și 10 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Teleorman, Timiș, Vaslui și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 11 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 7 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.408. Dintre acestea, 535 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.366.178 de teste. Dintre acestea 13.528 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 7.909 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 5.619 la cerere.

Pe teritoriul României, 10.058 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.200 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 24.602 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 179 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 961 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 279 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 59.290 de lei.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.693 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 2.935 în Germania, 159 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 119 în Austria, 20 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 5 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 428 au fost declarați vindecați: 308 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

VIDEO. Tudor Benga: Am votat pentru un judeţ Braşov care să arate ca în Uniunea Europeană, în anul 2020

0

Deputatul Tudor Benga, candidat pentru preşedinţia Consiliului Judeţean din partea Alianţei USR PLUS a votat la ora 11.00, la una dintre secţiile de la Colegiul Naţional Unirea, alături de colegul său din Parlament, Allen Coliban, şi el candidat pentru primăria Braşovului.

„Am votat pentru viziune de dezvoltare şi planuri pe termen lung şi pentru un judeţ Braşov care să arate, să se simtă şi să funcţioneze ca într-o ţară membră a Uniunii Europene, de an 2020”, a declarat Tudor Benga, după ce a ieşit din secia de votare.

 

La Brașov s-a votat mai mult la orașe, până la ora 12.00

0

La ora 12.00, în județul Brașov, prezența la vot a fost de 14,96 %, ceea ce înseammă că 77.995 de alegători trecuseră pe la urne. Interesant este faptul că în județul Brașov, în prima parte a zilei au votat mai mult alegătorii din mediul urban, adică 52.289, față de 27.454 în mediul rural. În urma mobilă sunt până acum 121 de voturi. Cei mai mulți votanți până la ora 12.00 sunt din categoria de vârstă 45-64 de ani.

VIDEO. Allen Coliban: „Din nou, brașovenii merg la vot cu entuziasm și speranță”

0

Allen Coliban a votat azi in jurul otei 11.00, la o secție de la Colegiul National Unirea și i-a îndemnat pe brașoveni să iasă și ei la urne.

„Din nou, brasovenii merg la vot cu zâmbetul pe buze și cu speranță”, a spus Allen Coliban la ieșirea de la sectia de vot.

Doar 2 voturi de urna mobilă la Brașov

0

Cu cinci minute înainte de ora 10.0o, la Brașov au votat în urna mobilă doar 2 persoane. Iar pe listele suplimentare 1692. Preyența la vot a crescut la această oră la 33.252 de alegători, ceea ce însemnă o prezeță la urne de 6,37 %

registrulelectoral.ro: aici afli secția de vot la care ești arondat

0

La Alegerile locale 2020 puteți afla secția de votare la care sunteți arondați și adresa acesteia de pe registrulelectoral.ro. Este necesară completarea a trei câmpuri:
CNP – codul numeric personal
Numele de familie
Codul de verificare pe care îl vedeți pe site

Pentru a vă putea exprima dreptul de vot la Alegerile locale 2020 este important să țineți cont de programul secțiilor de votare, să aveți actul de identitate și să mergeți la secția la care sunteți arondat. Având în vedere situația actuală, accesul în incinta secție este permis doar cu masca de protecție pentru față.

Aproape 14.000 de brașoveni au fost deja la urne

0

Brașovenii au ieșit de la primele ore la vot. Noile reguli pentru siguranță fac procesul de vot un un pic mai greoi, iar în unele secții de Votare s-au format și cozi. La Brașov sunt amenajate 457 de Secții de Votare pentru cei 519.859 de alegători. Până la 8.30 votaseră deja 13.795 de persoane la secțiile de votare din județ, prezența la vor la acea oră fiind de 2,76%.
Alegătorii primesc patru buletine de vot. Unul pentru primar, unul pentru consiliul local, unul pentru președintelede consiliu județean și unul pentru consiliul județean. Aegerile pentru primar sunt într-un singur tir în acest an, candidatul care obține cele mai multe voturi find declarat câștigător. Secțiile de votare se închid la ora 21.00.