l În mai 1211, cavalerii teutoni s-au așezat în Țara Bârsei și au construit cetãți, întemeind astfel principalele localitãți din județul Brașov
După data de 7 mai 1211, adică acum 815 ani, pe la noi, prin Țara Bârsei, poposeau niște cavaleri străini, cu cai, arme, soldați și slujitori. Aici urma să fie noua lor patrie, fiindcă veniseră cu gând să clădească biserici și cetăți. Aceștia erau teutonii, un neam germanic de militari-călugări, care luptaseră pentru apărarea Locurilor Sfinte din Ierusalim. Doar 14 ani au stat în Țara Bârsei, dar, în această scurtă vreme, au întemeiat cetățile care au format mai târziu Râșnovul, Codlea, Feldioara de astăzi. Cavalerii teutoni au jucat un rol important în istoria noastră. Dar, pe cât de impresionantă este trecerea lor prin Transilvania, pe atât de greu de deslușit sunt enigmele legate de teutoni. Istoricii și arheologii continuă să caute urmele misterioșilor cavaleri care n-au trecut prin nicio altă parte a țării în afară de Brașov.
14 ani în Țara Bârsei
După căderea Ierusalimului în mâinile Islamului, în 1187, câțiva negustori înstăriți din Bremen și Lubeck au înființat un spital pentru cruciații răniți din această parte de lume. Așa a luat naștere Ordinul Cavalerilor Teutoni. Hermann von Salza, Mare Maestru al Ordinului, a fost convocat de Andrei al II-lea, regele Ungariei, pentru rezolvarea unei situații delicate ce depășea, din câte se pare, puterile Ungariei.

Frontierele îi erau amenințate de incursiunile cumanilor, aflați la Est de Carpați. Teutonii acceptă să se așeze în Sud Estul Transilvaniei pentru a asigura paza regatului. Interesele Ungariei au coincis în acel moment cu cele ale Papei, care dorea și el să aibă oameni de încredere în această regiune, pentru consolidarea puterii catolice într-o zonă ortodoxă. Dar și pentru a-i coloniza pe germanii veniți deja din provincia Saxonia, strămoșii actualilor sași din Ardeal. Astfel, în 1211, teutonii au primit în regim de feudă, Țara Bârsei. După 14 ani, în august 1225, au fost alungați în Nordul Europei de același rege Andrei care îi chemase. Monarhul era alarmat de creșterea puterii teutonilor și îl deranja protecția pe care le-o oferea Papa. Aceasta a fost odiseea teutonilor în zona noastră. Dar scurta lor ședere a lăsat urme importante. Cavalerii teutoni ne-au schimbat istoria.

Niște venetici privilegiați
Diploma de instalare din 1211, semnată de Andrei al II-lea al Ungariei, prin care permitea cavalerilor teutoni să se așeze în Țara Bârsei, acorda acestora privilegii economice, politice și religioase. Teutonii aveau dreptul de a folosi bogățiile subsolului, să încaseze dijme și să înalțe cetăți din lemn și pământ. Erau scutiți de vamă și impozite, își alegeau singuri judecătorii. Nu figurau sub jurisdicția voievodului Transilvaniei, fiind supuși direct regelui. Voievodul Transilvaniei nu avea dreptul nici de a pretinde găzduire în regiunea atribuită teutonilor. Veneticii i-au colonizat pe sași, majoritatea agricultori și meșteșugari. Dar teutonii au nesocotit contractul și au început să-și extindă teritoriile, să ridice cetăți de piatră, să bată monedă proprie. Ba chiar au ajuns să treacă peste autoritatea ungară și să se subordoneze direct Papei. Istoricul Gernot Nussbächer arată că Ordinul Cavalerilor Teutoni a schimbat viața localnicilor din Țara Bârsei, organizând-o după principii militare în cinci „case“, fiecare pe lângă tot atâtea cetăți. Întreținerea clădirilor era asigurată de coloniști, grupați în 100 de gospodării. „În cadrul fiecărei «centurii», existau câte zece «decurii», formate din grupuri de zece gospodării așezate pe un șir. O așezare se compunea inițial din trei sau patru «decurii», ceea ce a putut fi demonstrat pentru aproape toate localitățile din Țara Bârsei pe baza planurilor topografice“.
Evident, toate aceste tendințe de autonomie excesivă l-au deranjat pe regele Ungariei. Mulți istorici se întreabă ce s-ar fi întâmplat cu Țara Bârsei, care se dezvolta vertiginos, dacă teutonii n-ar fi fost alungați.

Cavalerii sobrietății
Teutonii și-au creat propriile însemne heraldice, deosebite de cele ale templierilor și altor ordine cavalerești medievale. Pentru că erau renumiți pentru sobrietate și seriozitate, și pentru că păstrau doliu pentru creștinii căzuți în luptele cu musulmanii, teutonii și-au ales ca simbol crucea neagră pe fond alb, care a servit ca model pentru decorațiile militare ale regatului Prusiei. Se spune că și Hitler a fost impresionat de acest simbol heraldic și a ordonat ca decorația nazistă, Crucea de Fier, să fie realizată după modelul crucii teutonilor. În orice caz, scutul alb, culoarea purității credinței creștine, cu crucea neagră, simbolul sacrificiului în război, au reprezentat în epocă o imagine de temut, cavalerii teutoni fiind războinici necruțători. Iubeau disciplina, credința și instrucția monahală, în castitate și rugăciune, și, în același timp, mânuiau spada cu îndemânarea militarilor de carieră.
Majoritatea erau fii de nobili germani. Potectoarea lor era Fecioara Maria, dar îl venerau și pe Sfântul Gheorghe, patronul ordinelor cavalerești și al cruciadelor. Statutul Ordinului, confirmat de Papa Inocențiu al III-lea, împărțea cavalerii în două clase: cavalerii propriu-ziși și preoții, primii fiind obligați să depună legământ că vor ajuta bolnavii și vor lupta cu păgânii. Așa arătau străinii care au poposit în 1211 prin părțile noastre. Localnicii trebuie să fi fost uimiți de aspectul și legile lor.
Arhitectură greu de identificat
Cu toate că Ordinul Cavalerilor Teutoni era respectat și încărcat de glorie în epocă, despre cei stabiliți în Țara Bârsei avem date extrem de puține, ceea ce a generat controverse și multe semne de întrebare. „Pentru istoria primei jumătăți a secolului al XIII-lea transilvan, probabil că nu există un subiect politic mai disputat decât cel al prezenței teutone în Țara Bârsei“, crede Adrian Andrei Rusu.
Istoricul a pornit în căutarea dovezilor care să ateste prezența teutonilor în zonă. El pornește de la documentul din 1211 care permitea cavalerilor să ridice pe noul lor teritoriu „cetăți și orașe de lemn“. Un alt document vorbește de cinci „case“ ridicate de teutoni în Țara Bârsei, probabil, cele de la Feldioara (Marienburg-Cetatea Sfintei Marii), Teliu (Cruceburg- Cetatea Sfintei Cruci), Codlea, Rucăr, Râșnov. Dar nimic nu e sigur, pentru că s-au găsit vestigii teutone și la Comăna (ceramică ștampilată cu cruci) și Racoșul de Jos. Istoricii nu au căzut de acord care sunt cetățile teutone. De ce sunt atât de greu de identificat? Se spune că erau „remarcabile ca lucrări de construcție militară, cât și ca opere de arhitectură“. Adrian Rusu susține că nu se poate spune că arhitectura teutonică avea un stil conturat, în consecință, nu avem indicii care să ne conducă la identificarea exactă a construcțiilor teutone dintre atâtea cetăți săsești din Țara Bârsei.

O nouă patrie: „Terra Borza“ sau Țara Bârsei
Au fost căutate și alte obiecte. Arheologii au găsit câteva arme care par să fi aparținut unor luptători ai Ordinului Cavalerilor Teutoni. „A mai rămas totuși o altă speranță, scăpată adesea din vedere. Cavalerilor li s-a imputat, printre altele, că ar fi bătut monedă proprie, fără încuviințarea regală.
Dacă aceste piese numismatice vor fi fost reale și se vor găsi, cronologia lor va fi, evident, de mare ajutor“, spune istoricul care observă că elita militară era însoțită de soldați de rând, mult mai numeroși decât cavalerii care trebuie să fi fost câțiva, cel mult șapte.
Gernot Nussbächer constată că diploma din anul 1211 „nu este datată exact; se menționează doar că a fost emisă în anul al șaptelea al stăpânirii regelui Andrei al II-lea, care începe la 7 mai 1211. Originalul documentului nu s-a păstrat, dar textul lui a fost transcris într-un registru din Arhiva Vaticanului din Roma și într-un document păstrat la Arhiva Secretă de Stat din Berlin“.
De ce este important acest manuscris? Pentru că menționează teritoriul oferit cavalerilor de către regele Ungariei, teritoriu numit „Terra Borza“, identificat cu Țara Bârsei și descris contradictoriu: „deserta et inhabitata“ (pustiu și locuit). „Cavalerilor le-a fost acordat dreptul de a ține târguri libere și de a încasa veniturile vamale de la aceste târguri, ceea ce este un indiciu în plus că teritoriul era locuit, probabil de populația autohtonă românească și de coloniști germani veniți mai înainte, dar nu și de maghiari și secui care, la acel moment, nu locuiau în Țara Bârsei“, arată Nussbächer.
7 cavaleri întemeietori
La începutul secolului trecut, un sârguincios căutător prin arhive a lansat teoria că Terra Borza nu poate fi Țara Bârsei, ci, mai degrabă, Maramureșul. Iată argumentele lui Iosif Șchiopul (1876-1943): regii unguri nu puteau conferi privilegii Cavalerilor Teutoni într-o regiune asupra căreia nu aveau stăpânire, Țara Bârsei nefiind în acel moment teritoriu unguresc. În schimb, Maramureșul era. Actele de donație au apărut abia în 1787, moment în care începe să se audă pentru prima oară de teutoni. O tăcere suspectă de 600 de ani. Amintirea cavalerilor n-a rămas nici în legendele sașilor. Analizând 31 de documente regale și bule papale, Șchiopul constată că actele de împroprietărire sunt incredibil de vagi, „Terra Borza“ fiind „un teritoriu dintr-o oarecare parte a țării“, „dincolo de munții de zăpadă“, cu o suprafață de numai 30 de pluguri (cam cât un sat). Aceste indicii nu sunt suficiente pentru a fi siguri că e vorba de Țara Bârsei. În plus, cercetătorul e indignat de faptul că Terra Borza e o regiune minieră, cu aur, argint și sare, zăcăminte care nu se găsesc la Brașov, în schimb, sunt frecvente în Maramureș. Șchiopul se mai întreabă și cum e posibil ca însuși regele Ungariei să conducă armata care i-a expulzat pe teutoni, dar nicio cronică să nu pomenească această mare expediție militară?
În 1934, în „Cavalerii Teutoni și Țara Bârsei“, el lasă să se înțeleagă că mândrele cetăți Bran, Codlea, Râșnov, Teliu au fost ridicate de populația românească și săsească, fără amestecul teutonilor. Desigur, istoria îndepărtată, dintr-o epocă din care avem puține izvoare, este greu de cunoscut în detaliu. Cea mai plauzibilă ipoteză pare să fie a lui Adrian Rusu care consideră că dovezile arheologice legate de teutoni sunt atât de puține deoarece nici cavalerii strămutați în Țara Bârsei nu erau mulți, doar 7. În orice caz, trecerea celor 7 a însemnat mai mult decât ne amintim.

Mărirea și decăderea teutonilor
Istoria Ordinului Cavalerilor Teutoni, după plecarea din Țara Bîrsei, continuă în Centrul Europei.
– 1226: cavalerii teutoni și-au oferit serviciile Ducelui de Mozavia, sub care a debutat prima cruciadă din Europa pentru creștinarea triburilor de prusaci. Astfel, cavalerii ajung să stăpânească Ținutul Prusiei.
– secolul XIV: teutonii au construit în Prusia zeci de orașe și 2.000 de sate. Au devenit o putere militară și financiară de prim rang, ajungând la apogeu sub marele maestru W. von Kniprode (1351- 1382).
– 1466: o revoltă populară i-a transformat pe teutoni în vasali ai Poloniei.
– 1525: ultimul Mare Maestru, Albrecht de Brandenburg-Anspach, a ieșit din Ordin, s-a convertit la protestantism, și a devenit vasal al regelui Poloniei.
– 1606: Teutonii au primit protecția dinastiei de Habsburg, care a reformat organizația.
– 1809: printr-un decret al lui Napoleon, Ordinul a fost eliminat, supraviețuind doar în Austria. În 1839, mai activau doar patru cavaleri.
– în Primul Război Mondial, cavalerii teutoni au atras 1.500 de sponsori din rândul nobilimii austriece pentru îngrijirea a 3.000 de soldați răniți.
– 1929: Papa a reorganizat Ordinul sub forma unui ordin pur religios format din preoți. Ultimul cavaler pur a fost Friedrich Graf Belrupt-Tissac, care a murit în 1970.
– în Al Doilea Război Mondial, Ordinul a fost interzis în Austria și Cehoslovacia de către național-socialiști, care au încercat să își înființeze un Ordin Teutonic al lor, la propunerea lui Himmler.
– 1945: Ordinul a renăscut în Austria și Germania. Astăzi sediul Ordinului este la Viena, unde locuiește și Marele Maestru.
Cetățile teutonilor din România
– Feldioara (Marienburg): în perioada ei de glorie, avea puternice ziduri de piatră și cărămidă, întăritura ajungând până la doi metri. S-au mai păstrat doar turnul de nord-vest, aproape întreg, fântâna din mijloc și o bună parte din pivniță

– Râșnov: a fost ridicată pe o stâncă înaltă de 150 metri. Ulterior perioadei teutonilor, cetatea a fost extinsă de către comunitatea sașilor din Râșnov, Cristian și Vulcan.

– Codlea: a fost ridicată pe un deal la poalele Muntelui Măgura. Se numea Schwarzburg, adică Cetatea Neagră. Un document din 1265 o atestă sub numele de Castro Feketewholum, iar în 1377 apare cu numele de Zeiden.

– Câmpulung: Teutonii numeau cetatea „Langenaue“, ceea ce în latină înseamnă Campuslongus. Alți istorici susțin că orașul ar fi fost întemeiat către sfârșitul secolului XIII de Radu Negru. La statutul de cetate teutonică mai candidează și cetățile din Bran, Rucăr, Măieruș, Racoș și Brașov.

– Cruceburg: este singura pomenită nominal în documentele medievale, identificată ca fiind amplasată la Teliu. Nu mai există urme ale acestei cetăți.