Acasă Blog Pagina 46

Bărbat de 23 de ani, arestat după ce și-ar fi agresat și amenințat partenera

0

Un bărbat de 23 de ani din Săcele a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru violență în familie și amenințare. Polițiștii susțin că acesta și-ar fi agresat partenera, o femeie de 35 de ani, în locuința comună.

Incidentul s-ar fi produs în seara zilei de 22 octombrie, în jurul orei 22.00. Potrivit IPJ Brașov, între cei doi parteneri ar fi izbucnit un conflict spontan, în timpul căruia bărbatul ar fi lovit-o pe femeie și ar fi amenințat-o cu alte acte de violență.

Victima a solicitat ajutorul polițiștilor în jurul orei 02.00, printr-un apel la numărul de urgență.

Polițiștii au constatat un risc iminent

În urma completării formularului de evaluare, polițiștii au stabilit că exista un risc iminent de producere a unor noi acte de violență. Pe numele bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu.

Polițiștii au pregătit și documentele necesare montării unui dispozitiv electronic de monitorizare, însă femeia nu și-a dat acordul pentru aplicarea acestei măsuri suplimentare.

Suspectul a fost reținut inițial pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov. Ulterior, la propunerea procurorului, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov. Măsura arestării preventive nu înlătură prezumția de nevinovăție.

Fraza-cheie:

Meta-descriere:

Cuvinte-cheie SEO: v

Studenţii de la Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” din Braşov au depus jurământul militar

0

Studenţii anului I de la Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” din Braşov au depus vineri jurământul militar.

Într-o ceremonie emoționantă care a animat Piața Sfatului, viitorii ofițeri au jurat credință României în fața comandanților, a părinților, a colegilor mai mari și a unui public de toate vârstele care, în ciuda vremii neprielnice, a ținut să le fie alături.

La invitaţia comandantului/rectorului Academiei, general de flotilă aeriană conf. univ. dr. Maius Şerbeszki, la ceremonie au participat reprezentanți ai Statului Major al Apărării, Statului Major al Forțelor Aeriene și ai instituțiilor beneficiare din Sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională personalităţi ale administraţiei publice locale, rectori şi profesori de la universităţile din Braşov, reprezentanți ai asociaţiilor veteranilor de război şi cadrelor militare în rezervă şi în retragere.

După alocuțiunile de rigoare, ceremonia s-a încheiat cu defilarea cadrelor militare și a studenților.

Expoziție de animale mici și păsări la Brașov

0
Asociația Crescătorilor de Păsări și Animale Mici în Rasă Pură Țara Făgărașului organizează la Brașov Cupa Transilvaniei – ediția a VII-a, una dintre cele mai importante expoziții dedicate crescătorilor și pasionaților de animale de rasă pură din România.
Evenimentul va avea loc în perioada 24–25 octombrie 2026, în Sala de Sport a Școlii Gimnaziale „Sf. O. Iosif”, situată pe strada Busuiocului nr. 1, Brașov.
Vizitatorii vor avea ocazia să admire sute de exemplare de păsări de rasă, porumbei și iepuri de rasă pură, prezentate de crescători din întreaga țară. Expoziția reprezintă un prilej excelent pentru promovarea raselor, schimbul de experiență între crescători și apropierea publicului de această pasiune.
Expoziţia poate fi vizitată sâmbătă între orele 8.30 şi 18.00, iar duminică între orele 8.00 şi 14.00.

Scandal conjugal la Brașov, încheiat cu ambii soți la spital

0
O persoană a murit în urma unui accident rutier grav cu trei vehicule, pe DN 13

Scandal conjugal la Brașov, încheiat cu ambii soți la spital

Potrivit surselor „Observator”, femeie ar fi fost înjunghiată de soţul ei, în urma unui scandal izbucnit în locuinţa celor doi, pe Bulevardul Saturn.
Victima a reuşit să scape şi a fugit în stradă, plină de sânge. Bărbatul ar fi încercat apoi să-şi ia viaţa.
Ambii soţi au fost transportaţi la spital, iar poliţiştii încearcă acum să afle ce s-a întâmplat.

„La data de 23 octombrie a.c., în jurul orelor 18.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Braşov – Secţia 5 Poliţie au fost sesizaţi cu privire la o agresiune care ar fi avut loc într-un imobil situat pe bulevardul Saturn, din municipiul Braşov. Din primele verificări efectuate la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că, în timp ce se aflau în locuinţa comună, din municipiul Braşov, între doi soţi, de 39, respectiv 46 de ani, ar fi izbucnit un conflict spontan, context în care ambele persoane ar fi suferit leziuni fizice”, anunţă, vineri seară, IPJ Braşov.

În urma evenimentului, ambele persoane au fost transportate la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Surse Observator spun că a fost un scandal conjugal. Bărbatul și-ar fi înjunghiat soția, apoi a încercat să se sinucidă. Femeia a reușit totuşi să scape şi a fugit în stradă plină de sânge.

„Poliţiştii continuă verificările, sub coordonarea unităţii de parchet competente, pentru stabilirea cu exactitate a stării de fapt şi a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului”, a precizat Poliţia.

România a învins Croația în primul amical de la Koprivnica

0

România a învins Croația

Naționala feminină de handbal a României s-a impus în fața Croației, scor 34-32 (18-16), vineri seara, la Koprivnica, în primul meci amical disputat în cadrul pregătirilor pentru Campionatul European din luna decembrie.

Partida a fost echilibrată, cele două echipe alternând momentele în care s-au aflat la conducere. România a reușit să intre la pauză cu un avantaj de două goluri, scor 18-16, iar în repriza secundă și-a păstrat avantajul până la final, obținând victoria cu 34-32.

Cristina Laslo și Mihaela Mihai au fost cele mai bune marcatoare ale României, cu câte șase goluri. Lorena Ostase și Sorina Grozav au înscris de trei ori fiecare, în timp ce Alisia Boiciuc, Andreea Popa, Crina Pintea, Eva Kerekes, Elena Roșu, Rebeca Necula și Mariam Mohamed au marcat câte două goluri. Diana Lixăndroiu și Yaroslava Burlachenko au contribuit cu câte o reușită.

Cele două reprezentative se vor întâlni din nou sâmbătă, de la ora 15:00, în al doilea meci de pregătire.

Pregătiri pentru Euro

România se pregătește pentru Campionatul European feminin de handbal din 2026, programat în perioada 3-20 decembrie, în România, Polonia, Cehia, Slovacia și Turcia. Este prima ediție a competiției organizată de cinci țări.

Tricolorele lui Ovidiu Mihăilă au fost repartizate în Grupa B, alături de Norvegia, campioana olimpică, mondială și europeană en titre, Elveția și Macedonia de Nord. Meciurile grupei se vor disputa la BTarena din Cluj-Napoca.

Hochei: Corona Brașov, victorie clară cu SC Miercurea Ciuc! Accidentare gravă pentru David Levin

0

Accidentare gravă pentru David Levin

Corona Brașov a obținut o victorie importantă, vineri seara, la Patinoarul Olimpic din Brașov, în fața celor de la SC Miercurea-Ciuc, scor 4-1. Partida a contat atât pentru Erste Liga, cât și pentru Campionatul Național de hochei pe gheață. Golurile victoriei brașovenilor au fost marcate de Jeremy Welsh, Colby McAuley, autor a unei duble, și Owen Williams.

Victorie umbrită de accidentarea lui David Levin

Succesul Coronei a fost umbrit de accidentarea gravă a lui David Levin. Hocheistul israelian a căzut pe braț și a fost transportat la spital pentru investigații amănunțite.

Corona, lider în Erste Liga

În urma acestui rezultat, Corona Brașov își consolidează poziția de lider în Erste Liga, cu 27 de puncte acumulate în 10 meciuri. Pe locul secund se află ACSH Gheorgheni, cu 24 de puncte din 12 partide, în timp ce DVTK Miskolc ocupă poziția a treia, cu 23 de puncte în 10 jocuri.

 

Liga 3 | ACS Mediaș a egalat Corona la puncte! Derby brașovean pentru șefia seriei

0

ACS Mediaș a egalat Corona la puncte

Primele două meciuri ale etapei a 10-a din Liga 3, Seria a 2-a, s-au disputat vineri. ACS Mediaș a învins-o pe Sepsi OSK II, scor 3-2, și a ajuns la egalitate de puncte cu liderul Corona Brașov. Tot vineri, Inter Stars Sibiu a câștigat cu 2-1 în deplasare cu ARO Câmpulung. Corona Brașov primește sâmbătă, de la ora 18.00, vizita formației Olimpic Zărnești.Înaintea partidei de pe Carpați, Corona și ACS Mediaș au câte 23 de puncte, în timp ce Olimpic Zărnești și CSO Băicoi ocupă locurile 3 și 4, cu câte 19 puncte. Inter Stars Sibiu a urcat la 18 puncte după victoria de la DragoslavelemTot sâmbătă, de la ora 15.00, Kids Tâmpa Brașov joacă în deplasare cu Carpați Covasna, într-un duel între ultimele două clasate. CSM Săcele are șansa să urce în clasament cu o victorie în meciul cu Tricolorul Breaza.

Liga 3, Seria a 2-a – etapa a 10-a

Vineri, 23 octombrie

ARO Câmpulung – Inter Stars Sibiu 1-2

ACS Mediaș – Sepsi OSK II 3-2

 

Sâmbătă, 24 octombrie, ora 15.00

Tricolorul Breaza – CSM Săcele

CSO Băicoi – CSO Teleajenul

Carpați Covasna – Kids Tâmpa Brașov

 

Sâmbătă, 24 octombrie, ora 18.00

Corona Brașov – Olimpic Zărnești

 

Clasament – Liga 3, Seria a 2-a

1. Corona Brașov 23p, 2. ACS Mediaș 23p, 3. CSO Băicoi 19p, 4. Olimpic Zărnești 19p, 5. Inter Stars Sibiu 18p, 6. Sepsi OSK II 15p, 7. ARO Câmpulung 13p, 8. CSO Teleajenul 13p, 9. CSM Săcele 12p, 10. Tricolorul Breaza 4p, 11. Carpați Covasna 1p, 12. Tâmpa Brașov 0p

 

 

 

(P) 5 combinații casual care nu se demodează, pentru bărbați

0
barbat imbracat intr-o tinuta casual

O ținută casual reușită nu depinde de piese spectaculoase, ci de croieli care se așază bine, culori ușor de combinat și încălțăminte îngrijită. Aceste detalii ajută atât într-o zi relaxată la birou, cât și la o cină, o călătorie de weekend sau o ieșire în oraș. În continuare, descoperă cinci formule simple, actuale și ușor de adaptat propriului stil.

1. Tricou simplu, jeanși drepți și sneakerși minimaliști

Tricoul simplu, jeanșii drepți și sneakerșii cu design curat formează una dintre cele mai ușor de purtat combinații casual. Funcționează pentru film, cafea, drumuri prin oraș sau birouri cu dress code relaxat.

Alege un tricou alb, gri, bleumarin, negru sau crem, fără imprimeuri mari. Cusătura umărului trebuie să se oprească aproape de marginea umărului, iar tricoul să acopere betelia pantalonilor fără să cadă prea jos pe coapse. Jeanșii indigo, bleumarin sau negri, cu croială dreaptă ori ușor conică, păstrează ținuta echilibrată.

Pentru un rezultat îngrijit, evită pantalonii prea lungi care se strâng peste pantofi. Vara poți purta un tricou din bumbac mai subțire și jeanși deschiși la culoare. Toamna, adaugă o jachetă din denim, un bomber simplu sau o cămașă groasă purtată descheiată peste tricou.

2. Cămașă Oxford, chino și încălțăminte din piele

Cămașa Oxford oferă o alternativă practică atunci când tricoul pare prea lejer. Materialul are o textură discretă, iar gulerul structurat păstrează un aspect ordonat chiar și într-o ținută relaxată. Poart-o la prânzuri, întâlniri informale, evenimente de zi sau la birou.

Combină o cămașă albă, bleu sau cu dungi fine cu pantaloni chino bej, gri, bleumarin ori verde olive. Pentru utilizare uzuală, alege chino cu spațiu suficient în zona coapselor și cu tivul care se oprește curat deasupra încălțămintei.

Dacă vrei un look mai relaxat, completează ținuta cu adidași albi de bărbați, cu profil simplu și piele netedă. Pentru o cină sau un context puțin mai elegant, mocasinii maro, coniac sau bleumarin sunt o alegere potrivită.

Poartă cămașa băgată în pantaloni pentru un aspect mai ordonat. Las-o peste pantaloni doar dacă lungimea ajunge aproximativ la jumătatea buzunarului din spate. În zilele calde, rulează mânecile de două ori și păstrează restul ținutei simplu.

3. Polo tricotat, pantaloni lejeri și sneakerși curați

Polo-ul ocupă o zonă utilă între tricou și cămașă. Gulerul oferă structură, iar materialul păstrează confortul specific ținutelor de zi. Modelele tricotate din bumbac sau in apar frecvent în colecțiile recente, mai ales în tonuri de crem, maro, verde închis și bleumarin.

Un polo crem, pantaloni bej cu croială dreaptă și sneakerși albi creează o ținută potrivită pentru terase, vacanțe sau ieșiri de vară. Dacă preferi o variantă mai sobră, alege polo bleumarin, chino gri și mocasini din piele întoarsă.

Verifică gulerul înainte de plecare. Un polo cu guler ondulat sau deformat poate strica aspectul general al ținutei. Spală modelele tricotate la temperatură redusă și lasă-le la uscat pe o suprafață plană, mai ales dacă materialul este mai greu.

4. Pulover fin, cămașă și jeanși închiși la culoare

În sezonul rece, suprapunerile simple arată mai bine decât ținutele încărcate. O cămașă Oxford purtată sub un pulover subțire din merinos, bumbac sau lână fină oferă confort și un aspect potrivit pentru birou, întâlniri sau cine de seară.

Poți porni de la o cămașă bleu și un pulover bleumarin cu decolteu rotund, apoi adaugi jeanși indigo închiși. Dacă alegi un pulover cu decolteu în V, lasă gulerul cămășii să stea drept și evită modelele cu prea mult volum în zona umerilor.

Ghetele Chelsea, chukka sau pantofii Derby casual completează bine această formulă. Pentru vreme umedă, tratează încălțămintea din piele întoarsă cu spray impermeabil și curăț-o periodic cu o perie specială. Acest obicei ajută materialul să-și păstreze aspectul uniform mai mult timp.

5. Sacou neconstruit, tricou și pantaloni drepți

Sacoul neconstruit oferă mai multă formă unei ținute casual, fără rigiditatea unui costum clasic. Se potrivește la cine, evenimente culturale, întâlniri de lucru într-un mediu creativ sau ocazii care cer un aspect îngrijit, dar relaxat.

Alege un sacou din bumbac, in sau lână ușoară, fără umeri rigizi, în bleumarin, gri, olive, maro sau bej. Poartă-l peste un tricou simplu, cu guler bine definit și material opac. Jeanșii închiși la culoare, chino sau pantalonii din lână subțire completează ținuta fără să o încarce.

Două combinații funcționează în majoritatea cazurilor: sacou bleumarin, tricou alb, jeanși indigo și sneakerși din piele, sau sacou maro, tricou crem, pantaloni bej și mocasini. Evită sacoul lucios de costum cu pantofi sport pentru alergare. Diferența dintre stiluri devine prea evidentă și ținuta pierde coerență.

Detalii care păstrează ținuta actuală

Cele cinci combinații devin mai ușor de adaptat dacă respecți câteva reguli simple:

  • Limitează paleta la două sau trei culori. Bleumarinul, albul, griul, bejul, maroul și verdele olive se combină ușor.
  • Echilibrează proporțiile. Dacă alegi pantaloni mai largi, păstrează partea de sus mai apropiată de corp sau mai scurtă.
  • Curăță încălțămintea regulat. Sneakerșii albi, pielea netedă și pielea întoarsă arată mai bine dacă primesc întreținere constantă.
  • Alege accesorii discrete, precum un ceas cu design simplu, o curea apropiată ca nuanță de pantofi sau un rucsac fără logo-uri mari.
  • Probează ținuta în mișcare. Ridică brațele, așază-te și mergi câțiva pași. Hainele trebuie să permită libertate, fără să tragă în umeri, talie sau genunchi.

Păstrează aceste formule ca punct de plecare, apoi schimbă culorile, texturile și încălțămintea în funcție de ocazie. Stilul personal se conturează mai clar prin alegeri repetate și bine potrivite decât prin piese alese doar pentru un sezon.

(P) Pază cu agent vs. gardă de corp: ce tip de protecție ți se potrivește

0
garda de corp personala

Mulți antreprenori, manageri și oameni cu o viață publică activă ajung, la un moment dat, să privească siguranța mai serios decât printr-o alarmă sau o cameră video. Unii au nevoie de protecție pentru un sediu, un depozit sau o locuință, alții pentru propria persoană, în deplasări, la evenimente sau la întâlniri de afaceri. Cele două nevoi par asemănătoare, dar presupun servicii diferite, cu roluri, pregătire și costuri diferite.

Poate și tu cântărești acum ce variantă ți s-ar potrivi, fără să plătești pentru ceva de care nu ai nevoie și fără să rămâi descoperit tocmai acolo unde contează. Alegerea corectă pornește de la un lucru simplu, adică ce anume vrei să protejezi. Descoperă în rândurile de mai jos prin ce se deosebesc paza cu agent și garda de corp și cum îți dai seama care dintre ele răspunde nevoilor tale.

Ce înseamnă paza cu agent și unde se potrivește?

Paza cu agent este forma clasică de securitate fizică, în care un agent certificat asigură protecția unui obiectiv anume, fie el o reședință, un ansamblu rezidențial, un spațiu comercial, un depozit sau o instituție. Rolul lui principal este prevenția, adică descurajarea furturilor, controlul accesului și menținerea ordinii în perimetrul protejat. Simpla prezență vizibilă a unui agent bine pregătit schimbă deja felul în care un spațiu este perceput din exterior.

Pentru tine, asta înseamnă că sediul firmei, casa sau spațiul pe care îl administrezi are în permanență pe cineva atent la ce se întâmplă. Profesioniștii care oferă servicii de pază cu agent pornesc de la o analiză de risc și construiesc un plan de pază adaptat locației, cu personal ales după specificul ei. În plus, primești rapoarte periodice, așa că știi ce s-a întâmplat în obiectiv, chiar și în lipsa ta.

Ce asigură o gardă de corp?

Garda de corp mută accentul de pe loc pe persoană. Agentul de protecție personală îl însoțește pe beneficiar oriunde merge și îi asigură integritatea fizică, discreția și libertatea de a-și vedea de activitate fără grija siguranței. Serviciul se adresează de obicei oamenilor de afaceri, directorilor executivi, persoanelor publice sau oricui se confruntă cu riscuri specifice, iar o echipă profesionistă acoperă mai multe zone:

  • protecție personală directă, în deplasări și la întâlniri;
  • escortă specializată pe traseele zilnice;
  • securizarea perimetrului locuinței sau al biroului;
  • evaluarea și gestionarea proactivă a riscurilor;
  • coordonare cu instituțiile de ordine publică;
  • disponibilitate 24/7, în funcție de programul tău.

Contrar imaginii din filme, o gardă de corp nu înseamnă neapărat un om impozant care îți stă în spate la fiecare pas. Un profesionist adevărat lucrează discret, anticipează situațiile delicate și îți lasă spațiul de care ai nevoie ca să negociezi, să participi la evenimente sau să călătorești liniștit. Protecția bună se simte mai degrabă ca o siguranță de fond decât ca o prezență care atrage privirile tuturor.

Diferențele care contează în alegerea ta

Diferența de bază ține de obiectul protecției, pentru că paza cu agent apără un spațiu, iar garda de corp apără un om. Primul serviciu este, de regulă, static și se bazează pe prezență vizibilă, rondouri și controlul accesului, în timp ce al doilea este mobil, discret și se adaptează la programul persoanei protejate. Diferă și pregătirea, pentru că protecția personală presupune instruire specială pentru deplasări, evenimente și situații neprevăzute.

Gândește-te, așadar, la ritmul tău de zi cu zi. Un sediu sau o locuință cu bunuri valoroase cer o prezență constantă la fața locului. În schimb, expunerea publică, deplasările dese sau negocierile sensibile cer un agent specializat în protecție personală, care să meargă alături de tine. Uneori cele două servicii se completează firesc, mai ales pentru oamenii de afaceri care vor să își știe în siguranță atât familia, cât și compania.

Cum alegi furnizorul de servicii potrivit?

Un furnizor serios nu începe discuția cu o ofertă standard, ci cu întrebări despre obiectiv, program, nivelul de expunere și riscurile reale. Pe baza acestor informații construiește o soluție dimensionată corect, care poate crește sau scădea în timp, odată cu nevoile clientului. La fel de important este ca firma să funcționeze legal, conform Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, cu agenți selectați riguros și pregătiți continuu.

Înainte să semnezi, cere să vezi licența, întreabă cum sunt selectați agenții și cum vei fi informat despre activitatea lor. Uită-te și la experiența reală a companiei, la reputația ei și la felul în care îți ascultă nevoile încă de la prima discuție. În securitate nu există soluții placebo, iar un partener bun îți propune exact ce te protejează, fără să îți vândă servicii de care nu ai nevoie.

Paza cu agent și garda de corp nu concurează între ele, ci răspund unor nevoi diferite, iar alegerea potrivită pornește de fiecare dată de la ceea ce vrei să protejezi. Uneori e vorba de un spațiu, alteori de tine sau de oamenii apropiați, iar de multe ori de ambele. Fă o listă cu locurile, momentele și situațiile în care îți dorești mai multă liniște și discut-o cu un specialist în securitate, ca să afli ce soluție ți se potrivește cu adevărat.

(P) Cum influențează iluminatul atmosfera unei locuințe mai mult decât culoarea pereților

0
iluminat atmosferic într-o locuință

Culoarea pereților oferă un fundal constant, însă lumina schimbă felul în care îl percepi de-a lungul zilei. Un alb mat poate părea confortabil seara, sub lumină caldă, iar la prânz poate căpăta o tentă mai rece. Din acest motiv, poți îmbunătăți atmosfera unei camere fără să începi imediat un proiect de zugrăvire.

Alege iluminatul în funcție de activități, proporții și mobilier. În acest fel, vei obține un spațiu plăcut pentru utilizare zilnică și coerent din punct de vedere estetic.

De ce lumina schimbă percepția mai repede decât culoarea pereților

Lumina scoate în evidență texturile, conturează obiectele și influențează profunzimea vizuală a unei camere. De exemplu, un perete gri-bej poate părea mai cald lângă o veioză de 2700 K, dar mai sobru sub o plafonieră de 4000 K.

De asemenea, direcția luminii contează. Lumina îndreptată spre perete poate lărgi optic o cameră îngustă, iar lumina orientată în sus poate face plafonul să pară mai înalt. Astfel, aceeași paletă cromatică poate susține mai multe atmosfere, fără schimbări costisitoare.

Cele patru elemente care definesc atmosfera unei camere

Pentru rezultate stabile, urmărește aceste repere înainte să alegi corpurile de iluminat:

  • Temperatura de culoare: 2200–3000 K oferă lumină caldă, potrivită pentru dormitor, living și dining. Intervalul 3500–4000 K susține activitățile din bucătărie, baie sau hol.
  • Intensitatea luminii: verifică lumenii, nu doar wații. Într-un living de dimensiuni medii, mai multe surse cu intensitate moderată creează un rezultat mai confortabil decât un singur corp foarte puternic.
  • Direcția luminii: pendulele și spoturile definesc zonele de activitate, în timp ce aplicele și lampadarele pot reduce contrastele dure.
  • CRI: indicele de redare a culorilor arată cât de fidel vezi nuanțele. Alege minimum CRI 80 pentru utilizare zilnică și CRI peste 90 în dressing sau lângă oglindă.

Iluminatul în straturi: secretul unei atmosfere echilibrate

O cameră bine luminată combină, de regulă, trei tipuri de surse:

  1. Iluminat general, prin plafoniere, lustre sau spoturi;
  2. Iluminat de lucru, prin veioze, aplice de oglindă ori benzi LED sub dulapuri;
  3. Iluminat de accent, prin corpuri care evidențiază tablouri, biblioteci sau nișe.

Pentru sursa centrală, o lustra LED poate distribui lumina uniform și poate completa un amenajament cu linii contemporane. Modelele cu intensitate reglabilă îți permit să adaptezi camera pentru cină, lectură sau vizionarea unui film.

Cum schimbă lumina fiecare încăpere?

Lumina joacă un rol crucial în crearea atmosferei și funcționalității fiecărei încăperi dintr-o locuință. Alegerea tipului și amplasamentul surselor de lumină poate influența starea de spirit și eficiența unui spațiu.

Living

În living, folosirea unui corp central de iluminat combinat cu un lampadar lângă canapea poate oferi o iluminare generală plăcută, dar și o lumină ambientală pentru momentele de relaxare. O sursă discretă de lumină în zona TV ajută la reducerea contrastului între ecranul luminos și întunericul din jur, reducând oboseala oculară.

Dormitor

În dormitor, aplicele montate lângă pat sunt o soluție excelentă pentru a elibera noptierele de lămpi voluminoase și pentru a asigura o lumină direcționată pentru citit. Acestea creează un spațiu ordonat și relaxant, ideal pentru odihnă.

Bucătărie

În bucătărie, iluminatul montat sub corpurile suspendate elimină umbrele care pot apărea pe blatul de lucru, făcând prepararea alimentelor mai sigură și mai ușoară. O iluminare bine distribuită în acest spațiu este esențială pentru eficiența și confortul utilizatorului.

Baie

În baie, aplicele laterale ale oglinzii asigură o iluminare uniformă a feței, prevenind umbrele inestetice care pot fi create de o sursă de lumină amplasată deasupra. Este esențial să verifici mereu gradul de protecție IP al corpurilor de iluminat, mai ales în zonele cu umiditate ridicată, pentru a asigura siguranța.

Birou

Pentru birou, plasarea unei lămpi lateral față de monitor ajută la reducerea reflexiilor pe ecran, ceea ce poate preveni oboseala ochilor și face ecranul mai ușor de privit pe termen lung. O iluminare adecvată în spațiul de lucru contribuie la o productivitate mai mare și la un confort sporit.

Cum corectezi optic proporțiile?

Poți ajusta vizual o încăpere prin poziționarea atentă a luminii:

  • În camere mici, luminează colțurile și alege corpuri compacte.
  • Pentru plafoane joase, folosește plafoniere și lumină proiectată spre tavan.
  • În camere lungi, distribuie sursele pe mai multe puncte, nu doar în centru.
  • Într-un open-space, delimitează zona de masă, bucătăria și relaxarea prin corpuri diferite, montate pe circuite separate.

Lumina și culoarea pereților: cum le combini

Testează mostrele de vopsea ziua și seara, lângă sursa aleasă. Nuanțele crem și bej pot părea mai galbene sub lumină foarte caldă, iar griurile și albastrurile pot deveni mai reci peste 4000 K. Pereții închiși la culoare absorb mai multă lumină, așa că au nevoie de surse suplimentare.

Dacă amenajezi treptat, începe cu zonele folosite zilnic. Alessandro Design propune corpuri cu design contemporan, materiale durabile și detalii atent lucrate, iar consultanța de specialitate te poate ajuta să alegi soluții potrivite mobilierului modular și stilului tău.