12.4 C
Braşov
Acasă Blog Pagina 4534

De ziua Sfântului Andrei era celebrat Anul Nou al dacilor

0

Conform unor ritualuri străvechi, de ziua Sfântului Andrei era celebrat Anul Nou al dacilor, motiv pentru care această zi mai este numită şi Ziua lupului, care îşi are originea în simbolul dacic al lupului. În Maramureş sărbătoarea mai este cunoscută şi ca „Andreluşa“, denumire care, de asemenea, îşi are originile în tradiţiile dacilor liberi. În Bucovina, poartă numele „Andreiu’ cap de iarnă“, dar credinţele nu diferă de cele din alte zone ale ţării. În ziua praznicului, credincioşii pun în sticle cu apă crengi de prun, măr, cireş sau corcoduş. Acestea vor înflori în Ajunul Crăciunului în gospodăriile în care de la Anul Nou vor poposi belşugul, armonia şi liniştea sufletească. De la această zi şi până la Crăciun, gospodinele nu mai ţes în război şi nu torc, de frică să nu se supere Maica Domnului pe ele.
Sfântul Apostol Andrei a primit misiunea de a predica Evanghelia Mântuitorului Hristos şi în vechea provincie Scitia Minor (Dobrogea de astăzi). Ierarhii bisericii sunt de părere că locul în care a sălăşluit şi s-a rugat a fost peştera unde, actualmente, există mănăstirea ce-i poartă hramul – Sf. Apostol Andrei. Lăcaşul de cult – unicat în spaţiul monastic românesc – include ceea ce se crede a fi primul altar creştin de pe teritoriul românesc. Legenda locului spune că Apostolul Andrei ar fi locuit o perioadă de timp în această peşteră unde, într-o nişă, se află un fel de pat scobit în piatră pe care se spune că l-ar fi folosit Apostolul, iar pe pereţi sunt scrijelite diverse cuvinte neinteligibile pentru profani, dar cu o încărcătură aproape mistică pentru credincioşii ce vin să-şi spună păsul şi să obţină vindecarea trupească sau sufletească. În apropierea mănăstirii izvorăşte un fir de apă care, asemenea celui de la mănăstirea Dervent, potrivit legendei, ar fi fost scos la suprafaţă chiar de Sfântul Apostol Andrei, cu o lovitură de toiag în piatra stâncii.

Sf. Andrei sau Moş Andrei

• Andrei purta un toiag cu cruce la capăt, prin care făcea minuni, ca Moise. În cetatea Sinopi, un pictor al timpului i-a zugrăvit chipul, aceea fiind prima icoană creştină a unui apostol. Sfântul Andrei a reuşit să o convertească la creştinism la Maximilia, o patroană romană, al cărei frate Egheat era mai mare la Curtea imperială, închinător la idoli şi rău la inimă. Egheat, prigonitor al creştinilor, auzind de Andrei a poruncit să-l aducă, să-l bată, să-l facă să tacă şi să aducă jertfe numai zeilor şi împăratului. Venind aceştia la Andrei, apostolul i-a convins pe toţi că el slujeşte adevărului şi binelui şi că Dumnezeul propovăduit de el s-a răstignit şi şi-a dat viaţa pentru lume. Ispititorii au spus toate acestea lui Egheat, iar acesta, supărat, i-a certat şi a trimis pe alţii să-l ucidă pe Andrei. Locuitorii acelor ţinuturi îşi aveau zeii şi credinţele lor, iar Andrei vorbea de un Dumnezeu adevărat, stăpîn al naturii şi ziditorul omului, aşa că mulţi s-au botezat. Prin poruncă împărătească, s-a hotărît ca Andrei să fie omorît prin răstignire. Şi fiind iarnă, trimişii împăratului au făcut un foc mare ca să se încălzească, iar pe Andrei, după ce l-au bătut cu bicele de cai, l-au dezbrăcat în frig, l-au pironit pe o cruce din lemn de tei, în formă de X, şi apoi l-au întrebat: „Unde este stăpânul tău să te salveze? Îl aşteptăm“. Apostolul însă le-a răspuns: „Eu sunt cel dintîi chemat de El, I-am văzut minunile, I-am ascultat porunca. L-am văzut răstignit, mort, dar a înviat şi s-a înălţat în slava de unde venise şi unde şi eu voi merge“. Toţi au început să râdă, iar unul l-a lovit cu biciul peste faţă, l-au luat cu cruce cu tot şi l-au trîntit la pămînt de cîteva ori, apoi l-au urcat într-un copac. Abia îşi mai ţinea răsuflarea şi s-a auzit un glas: „Pomeneşte-mă Doamne în Împărăţia Ta!“ şi şi-a plecat capul. Ca din senin s-a stârnit o furtună teribilă, cenuşa şi focul orbindu-i pe cei de faţă, iar copacii fiind smulşi din rădăcini. Atunci prigonitorii au îngenuncheat şi s-au rugat Sfântului Andrei să ceară mila lui Dumnezeu şi să-i ierte. Stihiile s-au potolit, Sfântul Andrei trecuse la Domnul în ziua 30, luna a 11-a. Era anul 87, iar el avea 90 de ani. Semnul crucii sale a devenit astăzi semn de atenţie, pericol şi groază. Mulţi dintre cei ce-au fost de faţă s-au botezat. Vestea morţii sale a ajuns la Roma, iar Maximilia şi cu Stratoclis, convertit de Sfântul Andrei şi hirotonit episcop de Patara, au venit la locul martirajului, au luat trupul sfânt, l-au aşezat într-o raclă şi l-au dus în bisericile ferite de prigonitori. Toţi cei care, cu credinţă curată şi adevărată, bolnavi şi sănătoşi, s-au atins de sfintele sale moaşte, de-a lungul timpului, au primit mângâiere şi vindecare. În tradiţia poporului român, Moş Andrei este cel cu care se începe luna darurilor, aducând vestea Evangheliei şi, tot cu el, se apropie în această lună a lui „Andrea“ darul cerului: pruncul Iisus. De la Sfântul Andrei, apostolul dacilor, credinţa strămoşească s-a păstrat aşa cum a lăsat-o întâiul chemat. În folclorul dobrogean şi în colidele vechi, Sfântul Andrei apare ca un moş cu toiag, care se întâlneşte cu colidătorii şi le dă o nouă veste, a lui „Moş Crăciun cel mai bătrân“.

Crucea Sfântului Andrei

Sfântul Andrei şi-a găsit sfîrşitul la Patras, lângă Corint, când a fost torturat şi martirizat cu capul în jos pe o cruce în formă de X, căreia i s-a spus de atunci „Crucea Sfîntului Andrei“. Corpul său a fost înmormântat acolo de Maximilia, o convertită la creştinism, dar mai târziu rămăşiţele sale pământeşti au fost transferate la Amalfi, Italia, într-un mormânt în care se păstrează şi azi. Pe 30 noiembrie 1976, Papa Paul al VI-lea a predat preţioasa relicvă a capului Sf. Andrei Bisericii din Patras şi matrimoniului Bisericii bizantine, spre împăcarea Bisericilor surori, Catolică şi Ortodoxă. După aproape două mii de ani de creştinism, moaştele capului Sf. Apostol Andrei au fost aduse pentru prima dată şi în România, în 1996, într-un pelerinaj impresionant, în Moldova şi la Gurile Dunării, la Iaşi şi la Galaţi.

Doar 84 de noi cazuri la Brașov, rata de infectare scade și în muncipiul Brașov la 8,75

0

Rata de infectare cu noul coronavirus a scăzut în județul BRașov de la 6,68 la 6,16 cazuri la mia de locuitori, iar în municipiul Brașov a coborât de la 9,21 la 8,75 cazuri la mia de locuitori, și pe fondul scăderii scăderii numărului de testări. Doar patru localități au o incidență mai mare de 6 la mie: Ghimbav – 9,77/1000, Sânpetru – 6,83/1000, Bod – 6,37/1000 și Râșnov – 6,26/1000. Doar 84 de noi cazuri au fost raportate la Brașov, din 3826 în țară la doar 9.785 de teste în ultima zi 138 de decese

Buletin de presă
Până astăzi, 30 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 475.362 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 353.188 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.826 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate Incidența înregistrată la 14 zile
1. Alba 9957 76 5,23
2. Arad 11287 96 5,33
3. Argeș 13831 266 5,18
4. Bacău 13058 110 2,83
5. Bihor 14066 128 4,44
6. Bistrița-Năsăud 5786 3 3,45
7. Botoșani 6140 37 2,55
8. Brașov 19048 84 6,16
9. Brăila 5695 62 3,23
10. Buzău 6572 82 2,39
11. Caraș-Severin 4823 80 2,95
12. Călărași 4395 118 3,29
13. Cluj 21721 152 6,38
14. Constanța 17231 335 7,49
15. Covasna 4194 28 2,85
16. Dâmbovița 11435 66 3,64
17. Dolj 12232 115 3,05
18. Galați 10391 179 3,03
19. Giurgiu 4098 72 2,89
20. Gorj 4348 30 1,45
21. Harghita 4659 8 1,47
22. Hunedoara 8839 75 3,94
23. Ialomița 4689 66 4,02
24. Iași 20155 243 3,22
25. Ilfov 15420 171 7,2
26. Maramureș 8605 64 2,81
27. Mehedinți 3966 31 2,85
28. Mureș 12069 72 3,9
29. Neamț 9356 32 2,01
30. Olt 7393 108 1,87
31. Prahova 19259 137 4,45
32. Satu Mare 5577 1 4,15
33. Sălaj 5534 5 3,22
34. Sibiu 14062 80 6,82
35. Suceava 13095 20 2,1
36. Teleorman 5555 26 2,57
37. Timiș 19072 105 4,58
38. Tulcea 3711 48 2,89
39. Vaslui 7707 29 2,2
40. Vâlcea 8041 30 2,89
41. Vrancea 5469 86 1,7
42. Mun. București 67539 522 6,29
43. Cazuri noi nealocate pe județe 5282* -252
TOTAL 475.362 3.826

*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 434 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. Crt. JUDEȚ Probe pozitive la retestare
1 ALBA 35
2 ARAD 9
3 ARGEŞ 9
4 BACĂU 4
5 BIHOR 7
6 BISTRIŢA-NĂSĂUD
7 BOTOŞANI 14
8 BRĂILA 2
9 BRAŞOV 7
10 BUZĂU 7
11 CĂLĂRAŞI 5
12 CARAŞ-SEVERIN 3
13 CLUJ 12
14 CONSTANŢA 24
15 COVASNA
16 DÂMBOVIŢA 4
17 DOLJ 14
18 GALAŢI 17
19 GIURGIU 3
20 GORJ 13
21 HARGHITA 8
22 HUNEDOARA 7
23 IALOMIŢA 4
24 IAŞI 16
25 ILFOV 8
26 MARAMUREŞ 8
27 MEHEDINŢI 5
28 MUNICIPIUL BUCUREŞTI 35
29 MUREŞ 17
30 NEAMŢ 1
31 OLT 9
32 PRAHOVA 10
33 SĂLAJ
34 SATU MARE 1
35 SIBIU 15
36 SUCEAVA 15
37 TELEORMAN 4
38 TIMIŞ 7
39 TULCEA 5
40 VÂLCEA 2
41 VASLUI 6
42 VRANCEA 62
TOTAL 434

Până astăzi, 11.331 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 29.11.2020 (10:00) – 30.11.2020 (10:00) au fost raportate 138 de decese (78 bărbați și 60 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 37 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 43 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 38 decese la categoria de peste 80 de ani.

131 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.261. Dintre acestea, 1.251 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.107.567 de teste. Dintre acestea, 9.785 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 7.039 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.747 la cerere.

Pe teritoriul României, 47.982 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 12.097 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 68.464 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 65 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.212 apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 29 noiembrie a.c., 7.925 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.668.328 lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 5 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.914 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 1.936 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 3.056 în Germania, 167 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 10 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 11 în Republica Moldova și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia și Egipt. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 127 de cetățeni români aflați în străinătate, 32 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile

Doliu în fotbalul românesc. A murit Călin Gane, fostul fotbalist al Brașovului și al U Cluj. „A fost un mare fotbalist’’

1

Veste tristă pentru fotbalul brașovean. Fostul mare fotbalist la Brașovului, Călin Gane, a murit sâmbătă la vârsta de 78 de ani. ‘’Gane a murit în spital răpus de coronavirus. A fost un mare fotbalist. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, a spus Dorin Necula, fost coleg cu Gane la Steagu Roșu Brașov. „Cel mai important lucru în viaţă este prietenia. Am fost prieteni în echipă, dar şi în afara terenului, iar această legătură ne leagă de zeci de ani“, spunea Călin Gane în urmă cu câțiva ani despre perioada în care a jucat la Steagu’. Călin Gane s-a născut pe 12 mai 1942, la Braşov. Gane a jucat pentru Steagu’ în sezonul 1959/60 şi între anii 1963-1970. Gane a îmbrăcat și tricoul Universității Cluj între anii 1960-1963.

Oaspete surpriză la Sala Sporturilor la turneul de volei organizat de CSU Brașov

0

Duminică, în ultima zi a turneului de volei din Divizia A1 de la Brașov, în tribună și-a făcut apariția și primarul Brașovului, Allen Coliban. Edilul Brașovului a fost invitat la turneu de către șefii clubului brașovean. Coliban a discutat despre situația dramatică a echipei de volei CSU Brașov cu președintele clubului, Gabi Calancea. Cum duminică seara, Olimpia CSU Brașov avea un meci important în Liga Națională de baschet feminin, la Sfântu Gheorghe, cu CSM Târgoviște, Coliban le-a transmis și un mesaj de încurajare elevelor lui Dan Calancea. Dacă la volei, CSU Brașov, echipă antrenată de managerul Iulian Stoian, a pierdut cu 3-0 meciul cu UV Timișoara, la baschet, Olimpia CSU Brașov s-a impus cu 65-60 în meciul cu CSM Târgoviște. Biljana Pesovic și Ines Corda au înscris fiecare câte 21 de puncte pentru Olimpia CSU Brașov, iar Alina Crăciun și Sara Dickey și-au trecut în cont câte 10 puncte în această partidă.

Volei, Diviziei A1 (m). CSU Brașov a pierdut și meciul cu UV Timișoara

0
FOTO: Dan Potor

CSU Brașov a încheiat pe ultimul loc în a treia grupă a celui de-al treilea turneu al Diviziei A1 la volei masculin care a avut loc la Sala Sporturilor. Brașovenii au pierdut vineri cu 3-0 meciul cu Unirea Dej, iar astăzi au cedat cu același scor în fața celor de la UV Timișoara. Sâmbătă, Unirea Dej s-a impus cu 3-1 în meciul cu UV Timișoara. În clasamentul Diviziei A1 la volei masculin pe primul loc este SCM Zalău cu 12 puncte. Ultimele două locuri sunt ocupate Știința Baia Mare și CSU Brașov, singurele echipe care nu au câștigat niciun meci în acest sezon.

Poiana Brașov e pregătită pentru sezonul de schi

0

Pentru că temeperaturile scăzute permit, în Poiana Brașov a început producerea de zăpadă artificială, astfel încât pârtiile să fie pregătite pentru deschiderea sezonului de schi, dacă restricțiile dictate de pandemie o vor permite. „Având in vedere condițiile meteo din aceste zile, am început pregătirile pentru sezonul de schi. Pentru că noapte trecută au fost temperaturi negative, -6 grade, s-a început producerea de zăpadă artificială. În această etapă se vor face depozite de zăpada. În cazul în care condițiile meteo ne vor permite, atât ca precipitații, cât și ca temperaturi, iar decizia autorităților centrale va fi una favorabilă, vom putea amenaja și pârtiile. Din punctul meu de vedere, schiul este unul dintre sporturile sigure in contextul pandemiei, mai ales că vom implementa și măsurile pe care le-am discutat cu operatorul transportului pe cablu. Atat brașovenii, cât și domeniul HoReCa din Brasov și mai ales din Poiană au nevoie de acest sezon de schi. Tocmai de aceea am și menținut tarifele la transportul pe cablu la nivelul de anul trecut (în ședința de vineri, CL a aprobat ca tarifele sa rămână aceleași ca in sezonul 2019-2020, n.n.). Sper ca evoluția pandemiei, atât la nivel local, național, dar și al UE (sunt tari in UE- Italia, Germania, care susțin amânarea deschiderii sezonului de schi, n.n.) să ne permită să deschidem acest sezon încă de la sfârșitul lunii decembrie”, a declarat Allen Coliban, primarul municipiului Brașov.

346 de noi cazuri COVID la Brașov, 5554 în țară. Niciun deces, la Brașov

0

La Brașov au fost înregistrate 346 de noi cazuri, dar deja ne-am obișnuit ca numărul să fie în creștere pe final de săptămână, în condițiile în care DSP Brașov a explicat că pe final de săptămână se raportează și rezultatul unor teste care nu au putut fi prelucrate la timp. O veste bună este că , la Brașov, în ultimele 24 de ore nu a fost raportat niciun deces. La nivel național au fost raportate 5554 de cazuri noi de Covid din 16.225 de teste prelucrate și 148 de decese, între care unul la categoria de vârstă 10-19 ani. 1250 de pacienți sunt internați la Terapie Intensivă, cel mai mare număr de până acum.
Rata de pozitivare a testelor este 34,2%, adică una din trei persoane testate a fost confirmată cu COVID.

Buletinul de presă:

Până astăzi, 29 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 471.536 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 348.852 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.554 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate Incidența înregistrată la 14 zile
1. Alba 9881 98 5,2
2. Arad 11191 125 5,51
3. Argeș 13565 277 5,01
4. Bacău 12948 147 2,82
5. Bihor 13938 151 4,25
6. Bistrița-Năsăud 5783 46 3,45
7. Botoșani 6103 85 2,59
8. Brașov 18964 346 6,68
9. Brăila 5633 85 3,23
10. Buzău 6490 59 2,34
11. Caraș-Severin 4743 9 2,73
12. Călărași 4277 71 3,27
13. Cluj 21569 213 6,29
14. Constanța 16896 196 7,58
15. Covasna 4166 56 3,15
16. Dâmbovița 11369 148 3,66
17. Dolj 12117 212 2,97
18. Galați 10212 87 3,18
19. Giurgiu 4026 23 2,92
20. Gorj 4318 28 1,43
21. Harghita 4651 27 1,49
22. Hunedoara 8764 104 3,72
23. Ialomița 4623 126 3,9
24. Iași 19912 249 3,24
25. Ilfov 15249 258 3,41
26. Maramureș 8541 87 2,78
27. Mehedinți 3935 31 2,98
28. Mureș 11997 122 4,00
29. Neamț 9324 95 2,1
30. Olt 7285 119 1,76
31. Prahova 19122 356 4,35
32. Satu Mare 5576 164 4,37
33. Sălaj 5529 45 3,21
34. Sibiu 13982 229 7,13
35. Suceava 13075 63 2,12
36. Teleorman 5529 21 2,6
37. Timiș 18967 184 4,75
38. Tulcea 3663 72 4,37
39. Vaslui 7678 87 2,22
40. Vâlcea 8011 165 2,85
41. Vrancea 5383 67 1,66
42. Mun. București 67017 886 6,46
43. Cazuri noi nealocate pe județe 5534* -465
TOTAL 471.536 5.554

*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 787 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.
Nr. Crt. JUDEȚ Probe pozitive la retestare
1 ALBA 20
2 ARAD 16
3 ARGEŞ 14
4 BACĂU 9
5 BIHOR 8
6 BISTRIŢA-NĂSĂUD 5
7 BOTOŞANI 10
8 BRĂILA 8
9 BRAŞOV 19
10 BUZĂU 6
11 CĂLĂRAŞI 9
12 CARAŞ-SEVERIN 10
13 CLUJ 10
14 CONSTANŢA 25
15 COVASNA 3
16 DÂMBOVIŢA 14
17 DOLJ 27
18 GALAŢI 31
19 GIURGIU 12
20 GORJ 8
21 HARGHITA 2
22 HUNEDOARA 11
23 IALOMIŢA 16
24 IAŞI 72
25 MARAMUREŞ 11
26 MEHEDINŢI 18
27 MUREŞ 16
28 NEAMŢ 11
29 OLT 14
30 PRAHOVA 45
31 SĂLAJ 7
32 SATU MARE 21
33 SIBIU 44
34 SUCEAVA 21
35 TELEORMAN 16
36 TIMIŞ 10
37 TULCEA 4
38 VÂLCEA 4
39 VASLUI 20
40 VRANCEA 7
41 MUNICIPIUL BUCUREŞTI 121
42 ILFOV 32
TOTAL 787

Până astăzi, 11.193 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 28.11.2020 (10:00) – 29.11.2020 (10:00) au fost raportate 148 de decese (86 bărbați și 62 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 ani, 1 deces la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 11 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 31 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 67 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 32 decese la categoria de peste 80 de ani.

147 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.200. Dintre acestea, 1.250 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.097.782 de teste. Dintre acestea, 16.225 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 9.877 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.348 la cerere.
Pe teritoriul României, 48.541 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.978 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 69.194 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 68 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.652 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 28 noiembrie a.c., 7.420 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.355.816 lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 6 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.914 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 1.936 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 3.056 în Germania, 167 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 10 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 11 în Republica Moldova și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia și Egipt. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 127 de cetățeni români aflați în străinătate, 32 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Rata de infectare sare din nou peste 9 în municipiul Brașov. A crescut ușor și în județ

0

Rata de infectare cu COVID a sărit din nou în municipiul Brașov peste 9 îmbolnăviri la mia de locuitori. Doar orașul Ghimbav mai are o incidență peste 9, cea mai mare din judeșul Brașov, de 9,50/1000. Restul localităților au, cu excepția Sânpetru(8,59/1000), rate de infectare de 7 si mai puțin.
În județul Brașov, rata de transmitere cu CPVID-19 este din nou în ușoară creștere, fiind azi 6,44 la 6,68 cazuri la mia de locuitori
În total, în ultimele 14 zile, în Brașov au fost depistate 4.438 de cazuri, dintre care 91 în cadrul unor focare.

169 de noi cazuri COVID la Brașov, 8134 în țară

0

169 de noi cazuri COVID au fost raportate în ultimele 24 de ore în județul Brașov, unde rata de transmitere a coronavirusului a scăzut la 6,44 cazuri la mia de locuitori. În țară au fost raportate 8134 de noi cazuri, 161 de morți și 1249 de internați la ATI, la 33.021 teste efectuate. 10 pacienți infectați cu COVID-19 au murit fără să prezinte comorbidități.

BULETIN DE PRESĂ 28 noiembrie 2020, ora 13.00

Până astăzi, 28 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 465.982 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 335.764 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 8.134 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate Incidența înregistrată la 14 zile
1. Alba 9783 121 5,35
2. Arad 11066 193 5,33
3. Argeș 13288 304 4,78
4. Bacău 12801 166 2,78
5. Bihor 13787 153 4,59
6. Bistrița-Năsăud 5737 51 3,56
7. Botoșani 6018 159 2,58
8. Brașov 18618 169 6,44
9. Brăila 5548 222 3,29
10. Buzău 6431 77 2,42
11. Caraș-Severin 4734 91 2,92
12. Călărași 4206 95 3,28
13. Cluj 21356 402 6,51
14. Constanța 16700 573 7,54
15. Covasna 4110 49 3,05
16. Dâmbovița 11221 167 3,58
17. Dolj 11905 198 2,99
18. Galați 10125 275 3,21
19. Giurgiu 4003 66 2,76
20. Gorj 4290 59 1,43
21. Harghita 4624 43 1,52
22. Hunedoara 8660 114 3,84
23. Ialomița 4497 66 3,65
24. Iași 19663 409 3,26
25. Ilfov 14991 418 3,91
26. Maramureș 8454 104 2,8
27. Mehedinți 3904 55 3,04
28. Mureș 11875 168 4,01
29. Neamț 9229 69 2,11
30. Olt 7166 142 1,75
31. Prahova 18766 262 4,25
32. Satu Mare 5412 71 4,37
33. Sălaj 5484 43 3,49
34. Sibiu 13753 252 7,37
35. Suceava 13012 109 2,12
36. Teleorman 5508 93 2,65
37. Timiș 18783 278 4,92
38. Tulcea 3591 160 4,22
39. Vaslui 7591 97 2,24
40. Vâlcea 7846 94 2,88
41. Vrancea 5316 48 1,67
42. Mun. București 66131 1159 6,61
43. Cazuri noi nealocate pe județe 5999* 290
TOTAL 465.982 8.134

*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.298 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. Crt. JUDEȚ Probe pozitive la retestare
1 ALBA 22
2 ARAD 42
3 ARGEŞ 45
4 BACĂU 27
5 BIHOR 19
6 BISTRIŢA-NĂSĂUD 8
7 BOTOŞANI 17
8 BRĂILA 45
9 BRAŞOV 40
10 BUZĂU 15
11 CĂLĂRAŞI 11
12 CARAŞ-SEVERIN 11
13 CLUJ 32
14 CONSTANŢA 48
15 COVASNA 12
16 DÂMBOVIŢA 23
17 DIN STRAINATATE 2
18 DOLJ 15
19 GALAŢI 45
20 GIURGIU 21
21 GORJ 19
22 HARGHITA 19
23 HUNEDOARA 27
24 IALOMIŢA 14
25 IAŞI 67
26 ILFOV 56
27 MARAMUREŞ 12
28 MEHEDINŢI 14
29 MUNICIPIUL BUCUREŞTI 180
30 MUREŞ 44
31 NEAMŢ 24
32 OLT 37
33 PRAHOVA 52
34 SĂLAJ 11
35 SATU MARE 28
36 SIBIU 44
37 SUCEAVA 40
38 TELEORMAN 36
39 TIMIŞ 44
40 TULCEA 2
41 VÂLCEA 5
42 VASLUI 17
43 VRANCEA 6
TOTAL 1298

Până astăzi, 11.045 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 27.11.2020 (10:00) – 28.11.2020 (10:00) au fost raportate 161 de decese (94 bărbați și 67 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 de ani, 16 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 40 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 56 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 47 decese la categoria de peste 80 de ani. 151 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 10 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.040. Dintre acestea, 1.249 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.081.557 de teste. Dintre acestea, 33.021 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 20.669 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.352 la cerere.Pe teritoriul României, 46.389 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.952 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 70.150 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 62 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 4.859 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 618 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 27 noiembrie a.c., 6.182 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 950.700 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 8 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.914 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 1.936 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 3.056 în Germania, 167 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 10 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 11 în Republica Moldova și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia și Egipt. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 127 de cetățeni români aflați în străinătate, 32 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Rata de infectare cu COVID-19 în Brașov s-a mai domolit: sub 9, în municipiul Brașov, 6,44 de cazuri la mia de locuitori în județ

0

Rata de infectare cu COVID-19 în Brașov s-a mai domolit un pic. În județ, rata de transmitere a scăzut la 6,44 de cazuri la mia de locuitori. În municipiul Brașov, incidența a scăzut sub 9 îmbolnăviri la mia de locuitori. Incidențe încă mari au fost raportate în Ghimbav – 9,11/1000 și Sânpetru – 9,00/1000. În Săcele, rata de transmitere a scăzut la 7,24/1000. Iar În Predeal, rata de infecatre a scăzut spectaculos la numai 3,03 după acum câteva zile sărise șa aproape 12 cazuri la mie
În ultimele 14 zile, potrivit datelor comunicate de DSP, în județul Brașov au fost depistați 4.283 de bolnavi, din care 91 în cadrul unor focare.

Stocarea energiei fotovoltaice înseamnă păstrarea surplusului produs de panouri într-o baterie, pentru a-l folosi mai târziu. Este o soluție utilă dacă produci energie în timpul zilei, dar consumi mai mult seara, noaptea sau în perioadele cu soare redus.

Pentru multe locuințe, producția fotovoltaică atinge valori ridicate între aproximativ 11:00 și 16:00. În același interval, casa poate fi goală, iar consumul rămâne redus. După apus pornesc iluminatul, electrocasnicele, sistemele de încălzire, aerul condiționat sau încărcarea mașinii electrice. Fără o baterie, surplusul pleacă în rețea, iar seara cumperi din nou energie.

Un sistem de stocare mută energia din intervalul de producție în intervalul în care ai nevoie de ea. Astfel, poți crește autoconsumul, poți reduce energia preluată din rețea și poți păstra o rezervă pentru aparatele prioritare, dacă sistemul include funcție de backup.

Ce înseamnă stocarea energiei produse de panourile fotovoltaice?

Un sistem de stocare include acumulatori, un invertor compatibil, protecții electrice și echipamente de monitorizare. Aceste componente preiau surplusul de energie solară, îl păstrează în baterii și îl livrează ulterior consumatorilor din casă sau din firmă.

Energia produsă de panouri poate urma trei trasee:

Fără acumulatori, consumi energia disponibilă pe loc și trimiți diferența în rețea. Cu stocare, păstrezi o parte mai mare din producția proprie pentru seară sau pentru intervalele în care panourile nu produc suficient.

Bateriile solare funcționează diferit față de un acumulator auto. Un acumulator auto livrează pentru câteva secunde un curent de descărcare mare, necesar pornirii motorului. O baterie destinată unui sistem fotovoltaic se încarcă și se descarcă repetat, de regulă zilnic. Acest ciclu de încărcare influențează durata de utilizare și trebuie luat în calcul înainte de alegerea echipamentului.

Pentru locuințe, cele mai răspândite soluții folosesc tehnologia Li-ion, iar multe sisteme moderne folosesc celule LiFePO4, adică litiu-fier-fosfat. Acestea oferă un comportament stabil pentru utilizare staționară și suportă multe cicluri de încărcare. Tehnologia Ni-MH apare mai des în baterii portabile și echipamente mici, în timp ce bateriile cu plumb rămân întâlnite în anumite aplicații, însă au limite diferite de eficiență, greutate și utilizare.

Cum funcționează stocarea energiei solare în practică?

Panourile produc curent continuu, iar invertorul îl transformă în curent alternativ, compatibil cu instalația electrică a casei. Într-un sistem bine configurat, energia urmează o ordine clară: acoperă mai întâi consumul instantaneu, apoi încarcă bateria, iar surplusul rămas poate merge în rețea.

După apus, bateria preia treptat alimentarea locuinței. Dacă nivelul ei de încărcare scade sub pragul configurat sau dacă aparatele cer mai multă putere decât poate livra sistemul, locuința preia energie din rețea.

De exemplu, dacă panourile produc într-o după-amiază 8 kWh peste consumul curent al casei, iar bateria poate stoca această energie, o poți utiliza ulterior pentru iluminat, frigider, router, televizor și alte aparate cu consum moderat. Durata reală depinde de consumul activ în acel moment.

Invertorul hibrid coordonează transferul energiei între panouri, baterie, rețea și consumatori. BMS-ul, prescurtare de la Battery Management System, monitorizează parametri precum tensiune nominală, temperatură, nivel de încărcare și curent de descărcare. Dacă detectează valori în afara limitelor admise, BMS-ul limitează funcționarea pentru protecția bateriei.

Nu este recomandat să descarci complet bateria în mod repetat. Producătorul stabilește praguri de protecție, iar instalatorul poate configura o rezervă de energie pentru situații neprevăzute. Dacă vrei alimentare în timpul unei pene de curent, această rezervă devine utilă.

De ce merită să stochezi energia produsă de panourile fotovoltaice?

Stocarea are sens mai ales dacă produci frecvent surplus la prânz și consumi mult după apus. În majoritatea locuințelor, acesta este profilul obișnuit: producție mare ziua și cerere ridicată seara.

În primul rând, crești autoconsumul. În loc să livrezi imediat surplusul, îl păstrezi pentru propriile nevoi. Acest lucru te ajută să folosești local o proporție mai mare din energia generată de panouri.

Apoi, reduci energia cumpărată din rețea. Bateria poate susține consumul de seară al frigiderului, luminilor, routerului, televizorului, laptopurilor sau al unor pompe de circulație. Economiile diferă de la un caz la altul și depind de capacitatea bateriei, puterea instalată a panourilor, tariful din contract, pierderile de conversie și obiceiurile de consum.

Stocarea îți oferă și mai mult control. În aplicația sistemului poți vedea producția, importul din rețea, nivelul bateriei și consumul casei. Dacă ai echipamente smart home, poți programa anumite activități în orele cu producție bună: încălzirea apei, funcționarea pompei de căldură sau încărcarea vehiculului electric.

Totuși, bateria nu transformă automat o casă conectată la rețea într-o locuință complet independentă. Iarna, producția fotovoltaică scade, iar consumul poate crește. Privește stocarea ca pe o metodă de a reduce dependența de rețea și de a îmbunătăți utilizarea energiei proprii.

Cum poate fi utilizată ulterior energia stocată?

Poți folosi energia păstrată în baterie pentru consumatori obișnuiți, pentru aparate cu putere mai mare sau pentru circuite de rezervă. Alegerea depinde de dimensiunea sistemului și de modul în care a fost proiectat.

Pentru utilizare uzuală, bateria poate alimenta seara:

Aparatele mari cer o analiză mai atentă. Plita cu inducție, cuptorul electric, boilerul, pompa de căldură, aerul condiționat sau stația de încărcare pentru vehicul electric pot avea consum ridicat. Aici trebuie să separi două noțiuni: capacitatea și puterea.

Capacitatea, exprimată în kWh, arată câtă energie poate stoca bateria. Puterea, exprimată în kW, arată cât poate livra simultan. O baterie de 10 kWh poate păstra o cantitate bună de energie, dar dacă invertorul livrează maximum 5 kW, nu vei putea alimenta în același timp toți consumatorii de mare putere.

Înainte să alegi un echipament, compară specificațiile complete pentru sisteme de stocare a energiei, inclusiv puterea nominală, puterea de vârf, capacitatea utilizabilă și compatibilitatea declarată cu invertorul.

Dacă ai o mașină electrică, poți folosi producția solară pentru încărcare în timpul zilei sau poți utiliza energia din baterie în anumite limite, seara. Evită însă configurările care descarcă rapid bateria casei doar pentru încărcarea vehiculului, dacă obiectivul tău principal este backup-ul. O stație de încărcare inteligentă poate ajusta curentul în funcție de surplusul solar disponibil.

Ce componente sunt necesare pentru un sistem cu stocare?

O instalație sigură nu se rezumă la baterie. Ai nevoie de componente compatibile, proiectate pentru aceeași configurație.

Panourile fotovoltaice determină câtă energie poți produce. Invertorul hibrid sau invertorul compatibil cu baterii gestionează fluxul dintre producție, consum, acumulator și rețea. Bateria păstrează energia, iar BMS-ul o protejează prin monitorizarea parametrilor electrici și termici.

Sistemul trebuie să includă siguranțe, întrerupătoare, protecții la supratensiune, cabluri dimensionate corect și, dacă dorești backup, o cutie de comutare sau o soluție EPS. EPS reprezintă ieșirea de alimentare de rezervă, care funcționează doar în configurațiile proiectate pentru acest scop.

Verifică mereu compatibilitatea dintre baterie și invertor. Două echipamente pot avea tensiune nominală apropiată, dar pot comunica diferit sau pot avea limite distincte de curent de descărcare. Folosește listele de compatibilitate publicate de producători și lasă instalatorul autorizat să confirme configurația.

Tipuri de sisteme de stocare

Sistemele DC-coupled conectează bateria pe partea de curent continuu, de regulă printr-un invertor hibrid. Această configurație apare frecvent în instalațiile noi.

Sistemele AC-coupled folosesc un invertor separat pentru baterie și pot fi potrivite pentru modernizarea unui sistem fotovoltaic existent. Alegerea depinde de echipamentele deja montate, de obiectivul de backup și de bugetul disponibil.

Poți alege și între sisteme modulare sau soluții compacte. Modelele modulare permit extinderea capacității prin adăugarea unor module compatibile. Această opțiune poate fi utilă dacă plănuiești să cumperi un vehicul electric, să instalezi o pompă de căldură sau să mărești puterea panourilor.

Un sistem on-grid poate folosi bateria pentru autoconsum, însă nu oferă automat energie în timpul unei întreruperi. Pentru backup ai nevoie de invertor cu funcție dedicată, circuite separate și decuplare sigură de rețeaua publică. Sistemele off-grid funcționează separat de rețea, dar cer o dimensionare atentă, deoarece trebuie să acopere și perioadele cu producție solară redusă.

Folosește direct energia solară atunci când este disponibilă, programează aparatele mari în orele cu producție bună și păstrează o rezervă de baterie dacă ai nevoie de continuitate pentru frigider, internet, iluminat sau centrală. Informează-te din documentația tehnică, compară datele relevante și discută configurația potrivită cu un specialist autorizat.

Profitul la bursă se poate obține din abordări foarte diferite, iar strategia potrivită depinde de obiectivele tale, timpul pe care îl poți dedica investițiilor și riscul pe care ești dispus să îl accepți. Problemele apar atunci când cumperi acțiuni după criterii diferite și ajungi să iei fiecare decizie în funcție de ce se întâmplă în piață în ziua respectivă. Strategia te ajută să îți stabilești reperele după care alegi investițiile, gestionezi portofoliul și reacționezi atunci când prețurile se mișcă în direcția opusă așteptărilor tale.

Pornește de la obiectivul pentru care investești

Strategia capătă sens atunci când știi ce urmărești cu banii investiți. Poate vrei să acumulezi capital pe parcursul următorilor 15 sau 20 de ani, să construiești treptat o sursă suplimentară de venit sau să urmărești oportunități care presupun mai multă implicare din partea ta. Fiecare obiectiv vine cu alte decizii privind perioada investiției, riscul acceptat și structura portofoliului.

Dacă încă lucrezi la aceste elemente și vrei să îți construiești baza înainte să alegi strategia, poți descoperi cursurile de investitii în care informațiile sunt organizate în funcție de nivelul și obiectivele investitorului.

Stabilește cât risc poți accepta în portofoliu

Randamentul urmărit trebuie pus în relație cu riscul pe care îl presupune strategia. Dacă o scădere de 20% te determină să renunți la poziții pe care intenționai să le păstrezi câțiva ani, o strategie cu fluctuații mari îți poate crea probleme chiar dacă, teoretic, se potrivește obiectivului de randament.

Contează și cât din capital ajunge într-o singură companie, industrie sau categorie de active. Riscul poate fi controlat prin alocarea capitalului și diversificare, iar limitele stabilite din timp reduc situațiile în care o mișcare puternică a pieței ajunge să schimbe întregul plan.

Decide cât timp vrei să aloci investițiilor

Strategia trebuie să se potrivească și programului tău. Analiza frecventă a companiilor, urmărirea rezultatelor trimestriale și ajustarea pozițiilor presupun timp, în timp ce alte abordări permit intervenții mai rare și un portofoliu administrat cu mai puțină implicare.

Ia în calcul câte ore poți dedica investițiilor într-o săptămână obișnuită, deoarece entuziasmul de la început poate susține temporar un ritm greu de păstrat ulterior. Dacă vrei să îți construiești propriul sistem de investiții și să aprofundezi procesul după care iei deciziile în piață, alege Beat the Market și lucrează la o strategie pe care să o poți aplica în mod consecvent.

Construiește reguli pentru cumpărare înainte să apară oportunitatea

O strategie bună ar trebui să îți spună în ce condiții merită să incluzi o companie în portofoliu. Criteriile pot ține de rezultatele businessului, evaluare, perspectivele industriei, nivelul datoriilor sau alți factori relevanți pentru abordarea pe care ai ales-o.

Fără câteva reguli stabilite dinainte, o scădere de 25% poate părea imediat o oportunitate, iar o companie care a crescut cu 40% poate deveni atractivă doar pentru că prețul continuă să urce. Criteriile de selecție te ajută să judeci fiecare situație în raport cu strategia ta și cu argumentele care susțin investiția.

Gândește strategia și pentru perioadele în care scade piața

Este simplu să urmezi planul atunci când majoritatea pozițiilor sunt pe profit. O perioadă în care portofoliul pierde 15% sau 20% pune însă strategia într-un context complet diferit, iar deciziile luate atunci pot avea un impact important asupra rezultatelor pe termen lung.

Planul ar trebui să includă modul în care tratezi scăderile și motivele pentru care o poziție poate fi redusă sau închisă. Corecția prețului, deteriorarea rezultatelor companiei și schimbarea argumentelor inițiale reprezintă situații diferite, iar strategia te ajută să le tratezi separat.

Profitul rămâne rezultatul mai multor decizii luate pe parcursul anilor, iar strategia îți dă cadrul în care le iei. Obiectivele, toleranța la risc, timpul disponibil și regulile după care îți gestionezi portofoliul te ajută să alegi o abordare pe care o poți susține inclusiv atunci când piața trece prin perioade dificile.

Dacă ai grijă de ten, faci naveta pe jos sau ieși la plimbare chiar și când e frig, protecția solară în sezonul rece te privește. La fel, dacă plănuiești o zi la munte ori petreci mult timp afară. Nu aștepta până se încălzește: temperatura nu arată câtă radiație ultravioletă ajunge la piele, iar senzația de frig nu te avertizează asupra expunerii.

Sfaturile despre SPF iarna par adesea să se contrazică. Unele recomandă aplicarea fără excepție, altele îl scot complet din rutină. În realitate, contează indicele UV, timpul petrecut afară, zăpada și suprafața pielii rămase descoperite.

Protecția nu trebuie să transforme o dimineață obișnuită într-un ritual complicat. Cu o cremă potrivită din selecția de produse La Roche-Posay de pe HelpNet, haine și puțină atenție la prognoza UV, poți alege o rutină care se schimbă odată cu planurile tale.

Cum te ajută SPF-ul când frigul ascunde radiația UV

Frigul nu filtrează razele. Senzația de pe obraz îți spune dacă aerul e rece, nu câtă radiație ultravioletă ajunge la piele. De aceea, o zi înnorată sau cu vânt nu este automat o zi fără expunere. Contează planul zilei.

În sezonul rece, nivelul UV este de obicei mai scăzut decât vara, dar nu dispare. Temperatura și radiația nu cresc și nu scad împreună. NIH MedlinePlus explică faptul că norii pot reduce radiația UV, fără să o oprească, iar protecția pielii rămâne relevantă când stai afară (NIH MedlinePlus, 2023). E o distincție simplă, dar ușor de ratat când soarele nu încălzește fața.

Contează și ce înseamnă factorul de protecție de pe ambalaj. SPF-ul se raportează în principal la protecția împotriva UVB, asociate mai direct cu arsurile. Mențiunea „spectru larg” indică protecție atât împotriva UVA, cât și UVB. American Academy of Dermatology recomandă un produs cu spectru larg și SPF 30 sau mai mare pentru pielea expusă (pagina consultată în 2026). Nu ai nevoie să alegi automat cel mai mare număr de pe raft. Ai nevoie de protecție potrivită planului și de o formulă pe care chiar o aplici.

Ca să alegi fără să-ți complici dimineața, verifică următoarele:

– caută pe ambalaj mențiunea „spectru larg”, nu doar cifra SPF;

– alege SPF 30 sau mai mare pentru zonele expuse, conform recomandării AAD (pagina consultată în 2026);

– verifică indicele UV al localității, mai ales înaintea unei ieșiri prelungite;

– alege o textură pe care o suporți pe piele; o cremă rămasă nefolosită în sertar nu te ajută.

Dacă folosești deja o cremă hidratantă, o variantă cu SPF poate scurta rutina, cu condiția să fie aplicată conform etichetei și să aibă protecție cu spectru larg (Scenic Dermatology, 2024). Pielea uscată de iarnă poate face unele formule mai greu de purtat. Caută una care se așază bine, nu una care promite totul. Pentru detalii despre produsele cu SPF, poți consulta helpnet.ro.

Zăpada schimbă expunerea, chiar dacă aerul rămâne rece

Zăpada reflectă radiația UV spre zonele care rămân neacoperite. Într-un articol publicat în 2024, Scenic Dermatology notează că zăpada proaspătă poate reflecta până la 80% din radiația UV care ajunge la suprafața ei (Scenic Dermatology, 2024). Asta nu înseamnă că expunerea totală se dublează pentru fiecare persoană: contează și durata, vremea, altitudinea și suprafețele din jur. Pe pârtie sau pe un traseu luminos, nasul, pomeții și urechile pot primi lumină din mai multe direcții.

De exemplu: pleci dimineața la schi și rămâi pe pârtie până la prânz. Casca și geaca acoperă mult, dar nasul, obrajii, urechile și buzele pot rămâne la vedere. Aplici un produs cu spectru larg și SPF 30 sau mai mare pe pielea expusă, porți ochelari cu protecție UV și reaplici aproximativ la fiecare două ore cât timp ești afară, precum și după transpirație intensă, conform recomandării AAD (2026). Pe buze poți folosi un balsam cu SPF. Pentru pielea uscată, o formulă mai hidratantă poate fi mai ușor de purtat.

Într-o ieșire cu zăpadă, ține la îndemână câteva repere:

– acoperă urechile și gâtul când activitatea permite;

– poartă ochelari cu protecție UV sau ochelari de schi;

– aplică SPF pe față, mâini și alte zone descoperite;

– ia produsul cu tine dacă petreci mult timp afară, ca să îl reaplici.

Indicele UV, nu calendarul, trebuie urmărit

Două persoane pot ieși în aceeași zi de iarnă și totuși să aibă expuneri diferite. Una merge la birou și petrece aproape toată ziua înăuntru; alta stă pe pârtie, pe zăpadă, ore în șir. Aceeași rutină pentru amândouă poate însemna fie protecție insuficientă, fie o obligație mai apăsătoare decât e nevoie. Un pic de context ajută.

Ca reper, CDC recomandă măsuri de protecție când indicele UV local ajunge la 3 sau mai mult (CDC, 2026). Verifică prognoza pentru localitatea ta, nu doar pictograma cu nori. Dacă ai primit de la dermatolog o recomandare personalizată pentru o afecțiune sau un tratament, urmeaz-o pe aceea, nu un prag general.

Pentru a potrivi obiceiul cu ziua ta:

– când indicele UV ajunge la 3 sau mai mult, folosește protecție pe pielea expusă, conform CDC (2026);

– la schi ori într-o plimbare lungă pe zăpadă, adaugă ochelari, haine și reaplicare aproximativ la două ore, conform AAD (2026);

– într-o zi petrecută în interior, nu transforma automat intervalul recomandat pentru exterior într-o obligație de reaplicare; ține cont de expunerea reală și de sfatul medicului;

– dacă SPF-ul obișnuit îți irită pielea sau nu-ți place cum se așază, caută o formulă pe care o vei folosi cu plăcere.

Nu e nevoie să porți SPF în fiecare clipă sau să-l abandonezi până la primăvară. Alege în funcție de planul zilei și de indicele UV, nu doar de anotimp. Dacă vrei să compari texturi, vezi detalii despre produsele cu SPF pe helpnet.ro. Le poți cumpăra online sau în farmaciile HelpNet.

Poate cel mai înșelător lucru iarna este lipsa senzației de arsură. Fără căldură pe obraji, e ușor să crezi că pielea nu primește radiație, deși frigul și expunerea sunt lucruri diferite. Calendarul spune anotimpul, nu intensitatea UV din locul în care ești.

Pune verificarea indicelui UV lângă alegerea hainelor, mai ales când ai în plan pârtia ori o plimbare lungă. În zilele obișnuite, păstrează o rutină pe care o poți respecta fără să te streseze. La următoarea ieșire, lasă prognoza și timpul petrecut afară să conteze, nu doar temperatura.

Informațiile din acest articol au scop exclusiv informativ și educațional. Nu înlocuiesc consultul unui medic sau specialist.

Referințe:

– https://www.aad.org/media/stats-sunscreen 

– https://www.cdc.gov/skin-cancer/sun-safety/index.html

– https://magazine.medlineplus.gov/article/sunscreen-in-the-winter

– https://www.scenicdermatology.com/sunscreen-in-winter-and-snow-a-guide-for-minnesotans/

Materialul unui telefon influențează mai mult decât aspectul: confortul în mână, greutatea, încălzirea în timpul jocurilor și costul reparațiilor. Un telefon din titan nu e indestructibil, iar unul din aluminiu nu e automat mai fragil. Producătorii aleg materialele ca să echilibreze greutatea, rigiditatea, conectivitatea și prețul.

Din ce e alcătuită carcasa

Un smartphone modern combină mai multe materiale. Rama laterală e de obicei din titan, aluminiu sau, mai rar, oțel. Spatele folosește sticlă, uneori metal sau compozite, iar ecranul e acoperit cu sticlă tratată. În interior, aluminiul, cuprul și grafitul susțin componentele și disipă căldura. Contează ansamblul, nu doar rama.

Titanul

Telefoanele folosesc aliaje de titan, mai ales pentru ramă. Titanul rezistă bine la deformare, coroziune și transpirație, oferă rigiditate fără greutatea oțelului și se potrivește finisajelor mate, care ascund amprentele.

Are însă limite. Transferă căldura mai lent decât aluminiul, așa că telefonul are nevoie de răcire internă eficientă. Nici nu protejează ecranul: la o cădere pe colț, rama poate scăpa intactă, iar sticla se poate fisura.

Aluminiul

Aluminiul este ușor, ușor de prelucrat și disponibil în multe culori prin anodizare. Transferă rapid căldura, permite telefoane subțiri și poate reduce costurile de producție și reparație. Fiind mai moale, adună mai ușor zgârieturi fine, dar o ramă bine proiectată face față utilizării zilnice.

Compară dimensiunile, masa și finisajul. Pagina dedicată modelului iPhone 18 Pro te ajută să verifici detaliile de construcție înainte să compari variante similare.

Sticla

Sticla de pe spate permite încărcarea wireless, accesoriile magnetice și buna funcționare a antenelor. NFC, tehnologia folosită la plățile contactless, are nevoie de materiale care lasă semnalul să treacă. Sticla mată ascunde amprentele și alunecă mai puțin, cea lucioasă scoate în evidență culorile.

Rezistența la zgârieturi nu înseamnă rezistență la căderi: zgârierea apare prin frecare, iar fisura printr-un impact concentrat. Pentru detalii despre aliaje, poți consulta și pagina despre titan.

Comparație rapidă

Pe scurt, titanul se folosește la ramă și structură, oferă rezistență bună raportat la greutate, dar transferă căldura lent și costă mai mult. Aluminiul apare la ramă și șasiu, e foarte ușor, conduce rapid căldura și are un cost accesibil, deși se zgârie mai ușor. Sticla acoperă spatele și ecranul, cântărește mai mult, iar rezistența ei la zgârieturi depinde de tratament.

De aceea, majoritatea telefoanelor combină titan sau aluminiu cu sticlă.

Contează materialul la cădere?

Da, dar nu decide singur rezultatul. Contează unghiul căderii, forma colțurilor, grosimea ramei și cât de mult iese modulul foto în relief. O cădere pe spate poate sparge capacul de sticlă, chiar dacă rama rămâne intactă, iar pe beton sau piatră riscul crește. Dacă scapi des telefonul, nu te baza doar pe titan: folosește o husă cu margini ridicate și o folie de calitate, și caută teste de rezistență pentru modelul exact.

Materialul și temperatura

Aluminiul conduce căldura mai bine, dar temperatura depinde mai ales de răcirea internă, precum camerele de vapori sau foile de grafit. Un telefon din titan nu e automat mai fierbinte. Caută recenzii care testează telefonul după 20–30 de minute de joc sau filmare, iar dacă se încinge, scoate temporar husa groasă.

Greutate, aderență și confort

Forma contează la fel de mult ca materialul. Marginile drepte pot deveni incomode la un telefon lat și greu, iar cele rotunjite se așază mai bine în palmă. Titanul oferă o senzație densă, aluminiul e mai ușor, iar sticla lucioasă poate aluneca. Compară greutatea, grosimea, lățimea și aderența cu și fără husă.

Materiale și preț

Titanul poate crește prețul prin costul materiei prime și prelucrarea dificilă, dar plătești și pentru ecran, procesor, camere și actualizări. Aluminiul lasă adesea buget pentru dotări mai utile. Verifică din timp costul înlocuirii ecranului și a spatelui de sticlă. Dacă păstrezi telefonul doi sau trei ani, aceste costuri pot conta mai mult decât denumirea atractivă a ramei din fișa tehnică.

Flagship, gama medie și pliabile

Flagship-urile combină titan sau aluminiu cu sticlă mată, iar în aceeași familie modelul standard poate avea aluminiu și cel mai scump, titan. Gama medie folosește aluminiu, sticlă sau compozite mai ușoare și mai rezistente la spargere. La pliabile contează mai ales balamaua și protecția la praf.

Cum alegi materialul potrivit

Alege materialul după rutina ta, nu după reclamă. Pentru jocuri și filmare, urmărește testele de temperatură, iar pentru un telefon ușor, compară greutatea exactă, grosimea și lățimea. Fără husă, preferă un spate mat. Verifică și unde apare titanul sau aluminiul, ce sticlă protejează ecranul și cât costă reparațiile pentru modelul ales.

Concluzie

Titanul, aluminiul și sticla au fiecare rolul lor, iar cel mai bun telefon le combină inteligent. Nu alege doar după materialul din reclamă, ci după greutate, confort, răcire și costul reparațiilor. Cu o husă bună și o folie de calitate, orice telefon premium îți poate servi bine ani la rând.

Învie Tradiția îi invită pe bucureșteni la Târgul Roadelor de Toamnă, organizat între 1 și 31 octombrie 2026, în showroom-ul din Str. Mihai Eminescu nr. 142, Sector 2.

Timp de o lună, vizitatorii pot descoperi produse românești de sezon, obiecte realizate de meșteri și producători locali, dar și o selecție de cadouri, suveniruri și produse pentru casă. Showroom-ul este deschis de luni până vineri, între orele 09:00 și 17:00.

Târgul pornește de la una dintre cele mai cunoscute imagini ale toamnei românești: cămara care începe să se umple și gospodăria care se pregătește pentru sezonul rece. În această perioadă, la Învie Tradiția pot fi găsite produse pentru cămară, precum zacuscă, miere și dulcețuri, dar și ceramică, obiecte din lemn, textile și alte produse inspirate din tradiția românească.

În același timp, târgul este și un prilej pentru cei care cunosc deja produsele din magazinul online să le vadă de aproape și să descopere mai ușor ce li se potrivește.

Produsele pot fi comandate și online

Cei care nu pot ajunge în showroom pot descoperi și comanda produsele și de pe invietraditia.ro, astfel încât Târgul Roadelor de Toamnă să poată fi urmărit și de cei din afara Bucureștiului.

Pentru vizitatorii showroom-ului există însă și un motiv în plus să treacă pragul Învie Tradiția: pe toată durata evenimentului este organizată o tombolă cu un premiu special, la care pot participa exclusiv cei care vin fizic în showroom.

Tombola nu este disponibilă online.

O lună dedicată produselor românești

Prin Târgul Roadelor de Toamnă, Învie Tradiția continuă să aducă în prim-plan produsele românești și meșteșugarii care păstrează tradițiile vii. Brandul promovează obiecte și produse realizate în România și colaborează cu artizani și producători din diferite zone ale țării.

Evenimentul este deschis atât celor care caută produse pentru casă sau pentru cămară, cât și celor aflați în căutarea unui cadou românesc sau care vor pur și simplu să descopere mai multe despre produsele tradiționale și oamenii din spatele lor.

Informații despre Târgul Roadelor de Toamnă

Perioada: 1–31 octombrie 2026
Program: luni–vineri, 09:00–17:00
Locație: Str. Mihai Eminescu nr. 142, Bloc 1, parter, ap. 1, intrarea din stânga blocului, Sector 2, București
Intrarea: liberă
Online: produsele pot fi comandate și pe invietraditia.ro
Tombola: disponibilă exclusiv pentru vizitatorii showroom-ului

Despre Învie Tradiția

Învie Tradiția promovează produse românești și meșteșugari care duc mai departe tradițiile și tehnicile locale. În portofoliul brandului se regăsesc produse din ceramică, lemn și textile,
alimente tradiționale, suveniruri și pachete de cadou. Brandul Învie Tradiția este marcă
înregistrată la OSIM din 2016.

Contact:

office@invietraditia.ro
0740 821 317
invietraditia.ro

Alegerea dintre BCA de 25 cm și BCA de 30 cm apare frecvent atunci când construiești o casă, faci o extindere sau refaci pereții exteriori. Diferența pare mică, însă poate influența structura, performanța termică a fațadei, suprafața utilă și costul total al lucrării.

BCA-ul, numit și beton celular autoclavizat, este realizat din ciment, var, nisip silicios, apă și agent de expandare. Blocurile sunt tratate în autoclavă, la temperatură și presiune controlate. Materialul are o greutate mai redusă decât betonul și permite o execuție relativ rapidă a zidăriei, însă grosimea trebuie aleasă conform proiectului.

Ce diferă, concret, între cele două grosimi

Un perete din BCA de 30 cm este mai gros decât unul de 25 cm și poate contribui la o rezistență termică mai bună a zidăriei. În anumite proiecte, grosimea suplimentară poate conta și din punct de vedere structural. În același timp, un perete mai gros ocupă mai mult spațiu și poate necesita adaptări la fundație, elevație sau soclu.

Nu porni de la ideea că un perete mai gros înseamnă automat o construcție mai sigură. Inginerul structurist stabilește grosimea necesară în funcție de numărul de niveluri, dimensiunea și poziția golurilor pentru uși și ferestre, tipul planșeelor și condițiile terenului.

Primul criteriu: rolul peretelui

Înainte să compari produsele, stabilește rolul fiecărui perete din proiect. Pereții exteriori, pereții portanți interiori și compartimentările au cerințe diferite.

Dacă construiești o anexă ușoară, precum o magazie sau o cameră tehnică, verifică mai întâi soluția prevăzută în proiect. Chiar și în cazul construcțiilor mici, fundația și zidăria trebuie gândite împreună.

Densitatea și conductivitatea termică trebuie comparate împreună

Grosimea blocului nu spune totul despre performanța peretelui. Consultă fișa tehnică și compară caracteristicile declarate pentru fiecare produs.

Urmărește în special:

De exemplu, un BCA de 25 cm cu o conductivitate termică redusă poate contribui la o performanță termică bună a peretelui, mai ales atunci când este integrat într-un sistem de termoizolație corect dimensionat. Verifică și declarația de performanță a produsului, precum și conformitatea cu standardul aplicabil blocurilor din beton celular autoclavizat.

Izolația termică: zidăria face parte dintr-un sistem

În cazul unui perete exterior, performanța finală depinde de toate straturile: tencuiala interioară, zidăria, adezivul, termoizolația, stratul de armare și finisajul fațadei. BCA-ul de 30 cm oferă, în general, o rezistență termică mai mare decât cel de 25 cm, însă termoizolația exterioară are de obicei o influență importantă asupra coeficientului U al peretelui complet.

Cere proiectantului calculul termotehnic pentru întreaga fațadă, nu doar pentru blocul de zidărie. Acordă atenție și zonelor în care pot apărea pierderi de căldură, precum soclul, buiandrugii, stâlpii, centurile, glafurile și îmbinările cu planșeele. Dacă aceste detalii nu sunt executate corect, performanța termică a peretelui poate scădea.

Suprafață utilă, fundație și buget

La aceeași amprentă a casei, pereții de 30 cm ocupă mai mult spațiu decât cei de 25 cm. Diferența de 5 cm se adună pe întregul contur al clădirii și poate conta mai ales în camere mici, holuri sau băi.

Compară costul întregului sistem, nu doar prețul unui bloc. Include în calcul cantitatea de BCA, mortarul, transportul, manipularea, manopera, termoizolația, buiandrugii și celelalte elemente necesare zidăriei.

Dacă vrei să schimbi grosimea prevăzută în proiect, verifică și modul în care peretele se așază pe fundație, precum și alinierea dintre soclu și fațadă.

Când alegi 25 cm și când alegi 30 cm

BCA-ul de 25 cm poate fi potrivit atunci când această grosime este prevăzută în proiect, iar caracteristicile produsului corespund cerințelor structurale și termice ale construcției. Avantajul este că ocupă mai puțin spațiu și poate fi utilizat împreună cu un sistem de termoizolație exterioară dimensionat corespunzător.

BCA-ul de 30 cm poate fi necesar atunci când proiectul prevede o grosime mai mare a zidăriei sau când configurația construcției impune această soluție. În acest caz, trebuie luate în calcul cantitatea mai mare de material, spațiul ocupat de perete și eventualele adaptări ale fundației sau soclului.

Alegerea finală trebuie făcută conform proiectului, nu doar în funcție de diferența de preț dintre cele două variante.

Execuția face diferența

Primul rând de BCA se montează pe mortar de nivelare, peste hidroizolația prevăzută în proiect. Verifică atent nivelul și alinierea blocurilor, deoarece abaterile de la bază se vor transmite și către rândurile următoare.

Aplică mortarul pentru rosturi subțiri conform instrucțiunilor producătorului și acordă atenție blocurilor care trebuie tăiate. Respectă modul de țesere a zidăriei la colțuri și decalarea rosturilor verticale.

Nu modifica poziția pereților portanți, dimensiunea golurilor sau grosimea zidăriei fără acordul arhitectului și al inginerului structurist.

Checklist înainte de comandă

  1. Verifică grosimile prevăzute în proiectele de arhitectură și structură.
  2. Stabilește care pereți sunt portanți și care au doar rol de compartimentare.
  3. Compară densitatea, rezistența la compresiune și valoarea lambda.
  4. Analizează peretele în ansamblu, inclusiv termoizolația și detaliile fațadei.
  5. Verifică impactul grosimii asupra fundației, soclului și suprafeței utile.
  6. Alege mortarul și accesoriile compatibile cu blocurile folosite.
  7. Calculează necesarul de materiale și verifică stocul și condițiile de livrare.
  8. Cere acordul proiectantului înainte de orice modificare față de soluția prevăzută în proiect.

Alegerea dintre BCA de 25 cm și BCA de 30 cm trebuie făcută în funcție de proiect, rolul peretelui și cerințele construcției. Grosimea influențează atât partea structurală, cât și performanța termică, suprafața utilă și costul final al lucrării.

Compară caracteristicile tehnice ale produselor, analizează peretele ca sistem complet și respectă soluția stabilită de proiectant. Astfel, alegerea BCA-ului va fi corelată cu întreaga construcție, nu doar cu diferența de 5 cm dintre cele două variante.

O vacanță la mare cu bunici, părinți și copii poate crea unele dintre cele mai frumoase amintiri de familie. În același timp, fiecare generație are propriul ritm. Cei mici vor joacă și activități, bunicii apreciază confortul și momentele de liniște, iar părinții își doresc, de cele mai multe ori, să se relaxeze fără să organizeze programul în fiecare zi.

De aceea, alegerea resortului este foarte importantă. Un loc potrivit pentru întreaga familie reduce drumurile, simplifică mesele și oferă suficiente alternative încât fiecare să își poată petrece vacanța așa cum îi place.

Pornește de la nevoile fiecărei generații

Înainte să compari camere și facilități, gândește-te la oamenii cu care pleci. Vârsta copiilor, mobilitatea bunicilor și activitățile preferate de adulți pot schimba complet alegerea.

Dacă îți dorești un sejur în sudul litoralului, poți alege hotel Mera Resort din Venus, un resort de 4 stele cu servicii all-inclusive, potrivit pentru vacanțele în familie.

Stabilește două sau trei lucruri importante pentru toată lumea. Pot fi apropierea de plajă, piscinele, mesele incluse sau activitățile pentru copii. În felul acesta, compararea variantelor devine mult mai simplă.

Alege camere care oferă confort și intimitate

O vacanță în familie nu înseamnă că trebuie să petreceți fiecare minut împreună. Bunicii pot avea propria cameră, în timp ce părinții și copiii au nevoie de suficient spațiu pentru odihnă și lucrurile celor mici.

Dacă rezervi mai multe camere, întreabă dacă acestea pot fi amplasate în apropiere. Astfel, vă întâlniți ușor pentru mese sau activități, fără ca fiecare generație să renunțe la intimitate.

Verifică și detalii precum existența liftului, balconul, tipul paturilor și distanța față de restaurant, piscine sau plajă. Pentru bunicii ori pentru părinții care se deplasează mai greu, câteva minute în minus de mers pot conta mult.

Verifică accesul la facilitățile importante

Într-un resort mare, nu este suficient să existe multe facilități. Contează și cât de ușor ajungeți la ele.

Analizează traseele dintre camere, restaurant, piscine și plajă. Aleile ușor de parcurs sunt utile atât pentru seniori, cât și pentru familiile cu copii mici. Zonele de odihnă și spațiile umbrite sunt, de asemenea, binevenite în zilele călduroase.

Accesul facil la plajă simplifică programul. Dacă cel mic are nevoie de somnul de prânz sau bunicii vor să se retragă mai devreme, revenirea în cameră nu trebuie să fie dificilă.

Caută activități pentru copii, dar și momente de liniște

Cei mici au nevoie de varietate. Piscinele, locurile de joacă și programele de animație le pot umple ziua cu experiențe noi, însă un resort potrivit pentru trei generații trebuie să ofere și alternative pentru adulți.

În timp ce copiii se joacă, bunicii pot savura o cafea pe terasă, pot face o plimbare sau se pot bucura de câteva ore de odihnă. Părinții pot profita, la rândul lor, de momentele în care programul celor mici le permite să se relaxeze.

Nu încercați să faceți totul împreună. Puteți păstra micul dejun, cina sau plimbarea de seară drept momente comune, iar restul zilei să rămână flexibil.

Alege un sistem de masă care simplifică vacanța

Pentru un grup format din mai multe generații, mesele pot deveni rapid o provocare. Copiii pot avea nevoie de mese mai mici și dese, bunicii pot prefera anumite preparate, iar adulții nu vor să caute un restaurant diferit în fiecare zi.

Un sistem all-inclusive poate simplifica această parte a vacanței. Verifică, însă, ce include concret pachetul, programul meselor și opțiunile disponibile pentru copii sau pentru persoanele cu anumite preferințe alimentare.

Nu le cere bunicilor să aibă grijă de copii întregul concediu

Vacanța este și pentru ei. Chiar dacă bunicii își doresc să petreacă timp cu nepoții, este bine să discutați înainte despre program și așteptări.

Poate exista o după-amiază în care bunicii stau cu cei mici, iar părinții se relaxează separat, dar acest lucru ar trebui să fie o alegere, nu o obligație. La fel de firesc este ca bunicii să își dorească o dimineață liniștită sau o plimbare în doi.

Un program flexibil îi ajută pe toți să se bucure de vacanță fără senzația că trebuie să respecte permanent agenda întregului grup.

Păstrați câteva momente pentru toată familia

Farmecul unei vacanțe cu trei generații vine tocmai din timpul petrecut împreună. Nu este nevoie de un program elaborat. O cină relaxată, câteva fotografii pe plajă, o plimbare după masă sau câteva ore petrecute la piscină pot deveni amintirile despre care veți vorbi mult timp.

Alege un resort care oferă suficientă varietate pentru copii, confort pentru bunici și timp de relaxare pentru părinți. Atunci când fiecare generație își găsește propriul ritm, vacanța la mare devine mai simplă, mai relaxată și, mai ales, mai frumoasă pentru întreaga familie.

Filtrul de ulei păstrează lubrifiantul cât mai curat înainte ca acesta să circule prin motor. În timpul funcționării, uleiul preia particule metalice rezultate din uzură, reziduuri de ardere, praf și depuneri. Dacă filtrul se încarcă prea mult, debitul de ulei poate avea de suferit, iar motorul ajunge să funcționeze cu ulei insuficient filtrat.

Problema nu apare mereu brusc. Uneori, șoferul observă martorul de ulei aprins, zgomote la pornire sau un motor care devine mai gălăgios după ce se încălzește. Alteori, filtrul înfundat reprezintă doar efectul unei probleme mai vechi, cum ar fi schimburile întârziate de ulei, depunerile din motor sau folosirea unui lubrifiant necorespunzător.

Ce rol are filtrul de ulei și cum protejează motorul

Filtrul face parte din sistemul de ungere și curăță uleiul înainte ca pompa să îl trimită către componentele aflate în mișcare. Alege un filtru ulei compatibil cu marca, modelul, motorizarea și anul de fabricație al mașinii.

Este important de menționat că filtrul nu poate reface proprietățile unui ulei degradat. El reține impuritățile, însă nu poate corecta o vâscozitate nepotrivită sau lipsa aditivilor de protecție dintr-un ulei folosit peste intervalul recomandat.

Sistemul de ungere deservește piese care funcționează la viteze și temperaturi ridicate. Printre acestea se numără arborele cotit, cuzineții, arborele cu came, tacheții hidraulici, lanțul de distribuție și turbocompresorul. La motoarele moderne, canalele de ungere au dimensiuni mici, iar depunerile pot afecta circulația uleiului.

Un filtru de ulei include, de regulă, câteva componente importante:

Supapa de by-pass protejează motorul de lipsa totală a lubrifierii. Totuși, ea permite uleiului nefiltrat să circule prin motor, iar această situație nu trebuie ignorată.

Ce înseamnă, de fapt, un filtru de ulei înfundat

Un filtru se înfundă atunci când mediul filtrant reține mai multe impurități decât poate gestiona în condiții normale. Uleiul întâmpină rezistență la trecere, iar presiunea din circuit poate varia. În majoritatea cazurilor, supapa de by-pass se deschide înainte ca motorul să rămână complet fără ulei.

Această protecție temporară nu rezolvă cauza. Particulele abrazive continuă să circule și pot afecta lagărele, tacheții, distribuția sau turbina. Un filtru colmatat prematur poate indica și nămol acumulat în baie, contaminare cu combustibil, antigel ajuns în ulei sau uzură internă avansată.

Filtrul de ulei nu trebuie confundat cu filtrul de combustibil. Un filtru de motorină sau benzină înfundat provoacă, de obicei, pornire dificilă, ezitări la accelerație și pierdere de putere. Filtrul de ulei afectează în primul rând lubrifierea și protecția pieselor interne.

Simptomele frecvente ale unui filtru de ulei înfundat

Semnele de mai jos nu confirmă singure un filtru colmatat. Ele pot apărea și din cauza unei pompe de ulei uzate, a unui senzor defect, a unui sorb înfundat sau a nivelului redus de ulei. Totuși, merită să acționezi rapid dacă apar.

Martorul de presiune a uleiului se aprinde sau pâlpâie

Martorul roșu de ulei indică o posibilă lipsă de presiune în circuit. Dacă se aprinde în mers și rămâne activ, oprește motorul într-un loc sigur. Nu continua deplasarea până la service, deoarece câteva minute de funcționare cu presiune insuficientă pot provoca avarii costisitoare.

Martorul poate apărea la ralanti, după încălzirea motorului, în viraje sau la frânare. Verifică mai întâi nivelul uleiului, însă nu presupune că problema dispare dacă joja indică un nivel corect.

Zgomote neobișnuite la pornire sau după încălzire

Ticăitul tacheților hidraulici, zgomotul lanțului de distribuție sau bătăile metalice din partea inferioară a motorului pot semnala lubrifiere slabă. La motoarele turbo, un sunet ascuțit sau neobișnuit din zona turbinei merită verificat imediat.

Unele zgomote apar doar la pornirea la rece. În acest caz, supapa anti-retur a filtrului poate să nu mai păstreze uleiul în circuit. Dacă zgomotul persistă mai mult de câteva secunde sau reapare frecvent, un service trebuie să verifice presiunea reală a uleiului.

Ulei îngroșat, depuneri sau miros de combustibil

Uleiul închis la culoare nu arată automat un filtru înfundat, mai ales la diesel. Mai relevante sunt nămolul vizibil sub capacul de umplere, consistența foarte groasă, particulele metalice sau mirosul puternic de motorină.

La mașinile diesel echipate cu filtru de particule, regenerările întrerupte pot dilua uleiul cu combustibil. Nivelul de pe jojă poate chiar să crească, iar uleiul își pierde capacitatea de lubrifiere. În această situație, service-ul trebuie să identifice cauza înainte de montarea unui filtru nou.

Scăderea performanței, un semn indirect

Filtrul de ulei nu reduce direct puterea motorului. Totuși, depunerile și presiunea redusă pot afecta turbina, distribuția variabilă sau tacheții hidraulici. Motorul poate răspunde mai lent la accelerație, poate funcționa neregulat sau poate intra în regim de protecție.

Riscurile pentru motor dacă ignori problema

Un filtru încărcat excesiv nu produce mereu o defecțiune imediată. Riscul crește dacă mașina circulă mult timp cu ulei vechi sau cu martorul de presiune aprins.

Printre consecințele posibile se află:

Costul unui schimb de ulei și filtru rămâne mult mai mic decât reparația unei turbine sau refacerea motorului. Nu amâna verificarea dacă observi bătăi puternice, miros de ulei încins, fum în compartimentul motor sau scurgeri mari de ulei.

Cauzele înfundării filtrului de ulei

Schimburile întârziate de ulei reprezintă una dintre cele mai întâlnite cauze. Uleiul oxidează în timp și formează depuneri care ajung în filtru. Intervalele extinse de 20.000–30.000 km pot apărea în planurile de service ale unor producători, însă traficul urban din România, drumurile scurte și pornirile dese pun presiune suplimentară pe ulei.

Mulți specialiști recomandă un interval de aproximativ 10.000–15.000 km sau un an, în funcție de manualul mașinii, motor și stilul de condus. Pentru mașinile folosite predominant în oraș, intervalul mai scurt oferă rezultate mai bune.

Alte cauze frecvente includ:

  1. folosirea unui ulei fără aprobarea cerută de producător;
  2. montarea unui filtru nepotrivit sau de calitate slabă;
  3. depunerile acumulate după un istoric de service incert;
  4. contaminarea uleiului cu apă, antigel sau combustibil;
  5. probleme la pompă, sorb sau ventilația carterului.

Cum se verifică problema într-un service

Dacă suspectezi un filtru de ulei înfundat, oprește motorul în cazul în care se aprinde martorul roșu. Apoi verifică nivelul uleiului pe teren drept, conform procedurii din manual. Nu adăuga aditivi care promit creșterea presiunii și nu face spălări interne agresive fără recomandarea mecanicului.

În service, mecanicul ar trebui să verifice:

Diagnoza electronică ajută, dar nu înlocuiește măsurarea mecanică a presiunii. Aceasta arată dacă motorul primește suficient ulei în condiții reale de funcționare.

Prevenție și recomandări de înlocuire

Pentru a asigura o lubrifiere corectă, se recomandă schimbarea filtrului la fiecare schimb de ulei. Un filtru nou montat cu ulei vechi se poate încărca rapid cu impuritățile rămase în circuit.

Respectă câteva reguli simple:

Dacă ai cumpărat recent o mașină second-hand fără istoric clar, programează o revizie completă cât mai curând. Verifică nivelul uleiului periodic și urmărește orice zgomot nou sau martor aprins. Alege filtrul compatibil și solicită o verificare într-un service dacă apar semne de presiune scăzută ori lubrifiere necorespunzătoare.

Holul este prima cameră pe care o vezi când intri în casă și ultima pe care o traversezi când ieși. Primește cel mai mult trafic din toată locuința, de multe ori direct cu încălțăminte de afară, așa că gresia aleasă pentru acest spațiu trebuie să fie, în același timp, rezistentă și primitoare la vedere. Iată ce merită să iei în calcul, atât la alegerea plăcilor, cât și la montajul lor.

De ce holul are nevoie de o gresie rezistentă

Spre deosebire de alte camere, în hol se calcă zilnic, de mai multe ori, uneori cu pantofi murdari sau uzi, direct de afară. O gresie de calitate inferioară se uzează vizibil în timp, își pierde luciul și se zgârie ușor, mai ales în zona de lângă ușa de intrare. Alegerea unei gresii rezistente la trafic intens și la zgârieturi este primul criteriu, indiferent de model sau culoare.

Tipuri de gresie potrivite pentru un aer primitor

Pentru un hol care se simte cald, nu rece, culorile calde sau modelele cu aspect de lemn sunt o alegere sigură. Gresia cu aspect de lemn combină avantajele practice ale gresiei, rezistență și ușurință la curățare, cu senzația vizuală a parchetului, fără dezavantajele acestuia la umezeală. 

Modelele geometrice sau cele inspirate din plăcile tradiționale românești sunt, de asemenea, populare pentru un hol cu personalitate, mai ales dacă restul locuinței are un stil mai neutru. Formatele mari de gresie dau senzația de spațiu mai generos, ceva util mai ales în holurile mai înguste.

Detaliul care contează pentru siguranță: gresia antiderapanta

Un hol este locul unde apa, zăpada topită sau noroiul ajung cel mai des, mai ales toamna și iarna. Din acest motiv, gresia antiderapantă este recomandată aici mult mai mult decât în alte camere ale casei. Verifică indicele de alunecare al plăcilor înainte de a le cumpăra, mai ales dacă holul se conectează direct cu exteriorul sau are o ușă spre balcon sau spre curte.

Culoarea rosturilor, un detaliu ușor de trecut cu vederea

Rosturile deschise la culoare arată curat imediat după montaj, dar se murdăresc vizibil mai repede în holul cu trafic mare. O nuanță de rost mai apropiată de culoarea gresiei sau ușor mai închisă ascunde mai bine murdăria zilnică, fără să afecteze aspectul general al pardoselii.

Ce contează la montaj

Montajul pornește de la o suprafață bine pregătită înainte de aplicarea gresiei, curată, plană și fără resturi de material vechi. Adezivul potrivit pentru tipul de placă și pentru zona de trafic intens face diferența pe termen lung, la fel ca rosturile de dilatare, necesare mai ales dacă holul are o suprafață mai mare. Lângă ușa de intrare, o hidroizolație suplimentară previne infiltrațiile de apă sub gresie, o problemă frecventă în timp la acest tip de spațiu.

Pentru ca toate aceste detalii tehnice să fie respectate, montajul are nevoie de o echipă cu experiență, nu de o lucrare făcută în grabă. Aici intervine serviciul de montaj gresie și faianță oferit de Hornbach – cumperi gresia din magazin sau de pe site, iar montajul se adaugă separat, realizat de echipele de profesioniști cu care Hornbach colaborează.

Procesul pornește cu o discuție cu coordonatorul serviciilor de montaj, fie direct în magazin, fie prin e-mail. Ești apoi contactat de un meșter, cu care stabilești o dată pentru vizita la locația unde vrei să montezi gresia. La vizită se fac măsurătorile necesare și se inspectează spațiul, apoi se întocmește devizul.  

După finalizarea lucrărilor, Hornbach oferă garanție de doi ani pentru manoperă, produsele beneficiind de garanția producătorului.

Alegerea gresiei potrivite pentru hol îmbină estetica cu rezistența la trafic și umezeală. Investind într-un material antiderapant și într-un montaj realizat de profesioniști, te asiguri că vei avea un spațiu primitor pentru mulți ani. Dacă vrei să vezi și alte lucrări pentru care poți apela la acest tip de serviciu, nu doar montajul gresiei din hol, mergi la cel mai apropiat magazin Hornbach sau caută pe site, la secțiunea de servicii, unde găsești toate situațiile în care poți apela la specialiștii în montaj.

Toamna înseamnă recoltat, pregătirea terenului, semănat și multe ore în care utilajele lucrează aproape fără pauză. Dacă verificările rămân pentru ultima săptămână, problemele mici se adună exact când vremea începe să dicteze programul. Citește în continuare și află cum să intri în sezon fără comenzi urgente, piese căutate în grabă și drumuri repetate la atelier.

Verifică utilajele de care vei avea nevoie

Începe cu lista lucrărilor planificate și notează echipamentele necesare pentru fiecare etapă. Tractorul, plugul, grapa, combinatorul, semănătoarea și remorcile trebuie verificate înainte ca programul să devină aglomerat. Dacă puterea disponibilă nu mai acoperă suprafața lucrată sau tractorul actual petrece prea mult timp în reparații, consultă din timp oferta de pret pentru tractoare agricole de la Royal DRU și calculează investiția alături de consum, dotări și costurile de întreținere.

Fă reviziile înainte să înceapă lucrările

Schimbă uleiul și filtrele dacă ai ajuns la intervalul menționat în manual, apoi controlează nivelul lichidului de răcire, bateria, furtunurile și instalația hidraulică. Verifică și presiunea anvelopelor, deoarece valorile nepotrivite cresc consumul și pot tasa pământul mai mult decât este necesar.

Treci apoi la echipamentele atașate pentru că discurile uzate, cuțitele tocite, rulmenții cu joc și curelele crăpate nu se repară singure peste vară, chiar dacă au fost lăsate frumos în magazie.

Stabilește ce lucrări cere fiecare parcelă

După recoltare, verifică resturile vegetale, gradul de tasare și umiditatea solului. Pământul prea ud se lipește de organele active și se compactează sub greutatea utilajelor, iar solul foarte uscat solicită tractorul și lasă bulgări greu de mărunțit. Momentul potrivit contează uneori mai mult decât numărul trecerilor.

Asigură puterea necesară pentru echipamentele folosite

Tractorul trebuie corelat cu greutatea, lățimea și necesarul de putere al utilajelor pregătite pentru toamnă. De exemplu, modelul ARMATRAC 1054 E poate fi luat în calcul pentru lucrări care au nevoie de tracțiune și putere ridicată. Configurația include motor Perkins cu patru cilindri, tracțiune 4×4 și transmisie cu 12 trepte înainte și 12 înapoi, iar seria ajunge la aproximativ 105 CP, în funcție de versiune.

Pregătește semințele și materialele necesare

Verifică necesarul de sămânță după suprafață, densitatea recomandată și masa a 1.000 de boabe, fără să comanzi cantitățile doar după consumul din anul anterior. Păstrează și o rezervă rezonabilă pentru reglajele semănătorii ori eventualele diferențe dintre suprafața calculată și cea lucrată.

Reglează utilajele înainte să ajungi pe câmp

Semănătoarea trebuie calibrată pentru fiecare tip de sămânță, deoarece diferențele de dimensiune și greutate schimbă cantitatea distribuită. Verifică tuburile, brăzdarele, distribuitoarele și adâncimea de lucru pe o distanță scurtă, apoi măsoară cantitatea consumată. Zece minute de probă pot salva hectare întregi de la semănat prea rar sau prea des.

Pentru plug, grapă și scarificator, controlează adâncimea, unghiurile de lucru și fixarea componentelor. Reglajele făcute în curte sunt mai ușoare decât ajustările începute după primul hectar lucrat prost.

Organizează lucrările după timp și vreme

Notează suprafețele, ordinea lucrărilor și intervalele potrivite pentru fiecare cultură. Lasă loc în program pentru ploi, reparații și transport, deoarece calendarul fără nicio rezervă cedează după prima zi cu probleme. Prioritate au lucrările care depind direct de umiditatea solului și de perioada optimă pentru semănat. Pregătește și traseele dintre parcele, spațiile de descărcare și persoanele implicate. Când fiecare știe unde trebuie să ajungă și ce echipament folosește, dispar multe telefoane, așteptări și drumuri făcute fără rost.

Sezonul agricol de toamnă se pregătește prin revizii, piese comandate la timp, reglaje verificate și lucrări stabilite după starea fiecărei parcele. Câteva zile rezervate acestor verificări pot reduce opririle tocmai în săptămânile în care programul depinde de vreme. Vezi gama Royal DRU și discută despre tractoare, utilaje pentru pregătirea solului și echipamentele necesare în lunile următoare. Nu uita, cere detalii despre preț, livrare, dotări și piese, apoi pornește lucrările de toamnă cu tot ce ai nevoie deja pregătit.