8.5 C
Braşov
Acasă Blog Pagina 4500

Bogdan Burcea, out de la naționala României de handbal feminin. Cine va fi noul selecționer al tricolorelor

0

Bogdan Burcea nu mai este selecționerul echipei naționale a României de handbal feminin după parcursul dezastruos de la Campionatul European din 2020. Contractul lui Bogdan Burcea cu FRH a expirat pe 30 decembrie 2020, iar angajamentul său nu a fost prelungit. Adi Vasile, antrenorul echipei CSM București, va prelua postul de selecționer, conform Telekom Sport.

3697 de cazuri noi de COVID din 23.667 de teste. 132 de cazuri noi la Brașov

0

3697 de cazuri noi de COVID, din care 132 la Brașov, din 23.667 de teste și 156 de decese au fost raportate în România în ultimele 24 de ore. 1073 de pacienți sunt internați la Terapie Intensivă. Numărul bărbaților care au decedat în ultima zi este dublu față de cel al femeilor, iar nouă pacienți dintre cei care au murit nu aveau comordibități. Rata de infectare în județul Brașov este astăzi de 2,76 de cazuri la mia de locuitori

Buletinul de presă:

Până astăzi, 12 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 676.968 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 605.045 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.697 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate Incidența înregistrată la 14 zile
1. Alba 12876 43 1,97
2. Arad 14709 51 1,49
3. Argeș 19491 61 1,67
4. Bacău 17329 90 1,6
5. Bihor 18809 101 1,97
6. Bistrița-Năsăud 7769 43 1,63
7. Botoșani 8828 50 1,47
8. Brașov 26678 132 2,76
9. Brăila 8823 107 2,06
10. Buzău 8620 12 0,94
11. Caraș-Severin 6959 59 2,15
12. Călărași 6713 23 1,46
13. Cluj 32266 294 3,68
14. Constanța 28026 127 2,97
15. Covasna 5270 25 1,01
16. Dâmbovița 15606 85 1,81
17. Dolj 16191 55 1,76
18. Galați 17354 124 2,42
19. Giurgiu 6830 32 1,64
20. Gorj 5294 22 0,76
21. Harghita 5491 20 0,59
22. Hunedoara 12359 64 1,48
23. Ialomița 7220 43 1,8
24. Iași 29180 190 1,49
25. Ilfov 26247 96 4,76
26. Maramureș 11717 113 2,42
27. Mehedinți 5260 20 1,16
28. Mureș 15731 53 1,43
29. Neamț 11696 53 1,45
30. Olt 9955 25 0,68
31. Prahova 24890 87 1,33
32. Satu Mare 7431 54 1,41
33. Sălaj 6540 26 1,73
34. Sibiu 17674 100 1,66
35. Suceava 16796 151 1,54
36. Teleorman 8283 64 1,83
37. Timiș 28621 225 4,12
38. Tulcea 5707 18 1,46
39. Vaslui 11108 65 1,76
40. Vâlcea 10372 41 1,64
41. Vrancea 7364 27 0,64
42. Mun. București 109345 625 3,87
43. Cazuri noi nealocate pe județe 3540* 1
TOTAL 676.968 3.697

*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.044 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. Crt. JUDEȚ Probe pozitive la retestare
1 ALBA 23
2 ARAD 24
3 ARGEŞ 31
4 BACĂU 23
5 BIHOR 13
6 BISTRIŢA-NĂSĂUD 5
7 BOTOŞANI 14
8 BRĂILA 5
9 BRAŞOV 29
10 BUZĂU 1
11 CĂLĂRAŞI 2
12 CARAŞ-SEVERIN 30
13 CLUJ 66
14 CONSTANŢA 67
15 COVASNA 6
16 DÂMBOVIŢA 39
17 DOLJ 48
18 GALAŢI 35
19 GIURGIU 5
20 GORJ 10
21 HARGHITA 7
22 HUNEDOARA 25
23 IALOMIŢA 10
24 IAŞI 58
25 ILFOV 19
26 MARAMUREŞ 19
27 MEHEDINŢI 3
28 MUNICIPIUL BUCUREŞTI 101
29 MUREŞ 27
30 NEAMŢ 48
31 OLT 15
32 PRAHOVA 64
33 SĂLAJ 11
34 SATU MARE 12
35 SIBIU 15
36 SUCEAVA 42
37 TELEORMAN 8
38 TIMIŞ 59
39 TULCEA 7
40 VÂLCEA 7
41 VASLUI 8
42 VRANCEA 3
TOTAL 1044

Până astăzi, 16.881 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 11.01.2021 (10:00) – 12.01.2021 (10:00) au fost raportate 156 de decese (105 bărbați și 51 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și București.

Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 36 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 69 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 37 decese la categoria de peste 80 de ani.

147 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 8 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.783. Dintre acestea, 1.073 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.048.928 de teste. Dintre acestea, 23.667 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 14.971 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.696 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 569 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 12 ianuarie a.c.

Pe teritoriul României, 31.401 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.799 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 52.071 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 122 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.193 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.020 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 11 ianuarie, 4.426 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 842.175 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 7.264 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 1.939 în Italia, 1.395 în Spania, 173 în Marea Britanie, 125 în Franța, 3.110 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 7 în Suedia, 131 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 30 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 2 în Bulgaria, 10 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 12 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 50 în Irlanda și câte unul în Argentina, Tunisia, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Singapore, Slovenia și Federația Rusă. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 133 de cetățeni români aflați în străinătate, 33 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 2 în Irlanda, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia și unul în Iran, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

Primăria Brașov caută doi specialiști în comunicare

0

Primăria Brașov a lansat astăzi procedurile de recrutare a doi specialiști în cadrul Compartimentului de Relații și Inovare Comunitară, departament nou-înființat. Obiectivele acestui departament sunt asigurarea a unei comunicări eficiente între Primăria Brașov și reprezentanții societății civile, grupurilor civice, asociațiilor profesionale, mediului de afaceri, mediului școlar și universitar, precum și cetățenii interesați de implicarea în dezvoltarea orașului; consultarea tuturor părților interesate și obținerea consensului populației pentru proiectele majore ale Brașovului; aplicarea prevederilor legislative privind transparența decizională, și creșterea gradului de implicare al cetățenilor în proiectele de dezvoltare ale Brașovului.

„Un oraș puternic este clădit pe o comunitate puternică, iar administrația locală trebuie să deschidă porțile și să creeze punțile de dialog cu comunitatea. Astăzi am scos la concurs două posturi din cadrul Biroului de Relații și de Inovare Comunitară, birou care va avea ca scop legătura între societatea civilă brașoveană, mediul de afaceri, mediul academic, și partea administrativă. Îmi pun mari speranțe în acest compartiment din cadrul Primăriei Brașov, pe care l-am creat imediat după preluarea mandatului, și vă invit pe toți să contribuiți în a clădi o relație nouă, solidă, între municipalitate și comunitatea brașoveană “, a spus primarul Allen Coliban.

Candidații pentru cele două posturi trebuie să fie cetățeni români sau ai unei țări UE, să aibă domiciliul în România și să cunoască limba română, trebuie să aibă studii superioare în domeniile drept, comunicare sau sociologie, și să aibă 4 ani, respectiv 1 an de vechime în muncă. Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 26 ianuarie, iar proba scrisă va avea loc în 4 februarie.

Ce doi specialiști vor avea atribuții în mai multe domenii, printre care: elaborarea de strategii privind procesele de implicare a cetățenilor; dezvoltarea programelor de voluntariat și programe de practică pentru studenți în cadrul Primăriei Municipiului Brașov și al instituțiilor din subordine; coordonarea procesului anual de bugetare participativă al Primăriei Municipiului Brașov; crearea grupurilor de lucru și clusterelor pe diferite proiecte ale Primăriei Municipiului Brașov; organizarea periodică de dezbateri și consultări publice, implementarea mecanismelor de sondare a opiniei publice, consultare cu cetățenii Brașovului și alte procese participative inovative, dezvoltarea și administrarea unor platformele online și aplicațiile informatice de consultare a cetățenilor, dezvoltarea și coordonarea de grupuri, pagini, forumuri în social media pentru asigurarea unei comunicări directe între Municipalitate și cetățenii Brașovului; elaborarea planului de co-finanțare a propunerilor de proiecte primite din partea societății civile și căutarea de surse de finanțare în acest sens, pe direcția inovării sociale.

Actorul Bogdan Stanoevici a murit răpus de COVID

0

Bogdan Stanoevici a murit la 62 de ani, în Spitalul de boli cardiovasculare CC Iliescu. El se afla de aproape o lună în stare gravă din cauza infectării cu noul coronavirus. Actorul era în comă de la sfârșitul lui decembrie. Plămânii i-au fost afectat aproape integral, motiv pentru care a trecut printr-o intervenție care nu a putut să-i salveze viața. Bogdan Stanoevici s-a remarcat în perioada pandemiei prin pozițiile antimască și participarea lui la mitingurile de protest față de purtarea măștii. În 16 mai 2020, Bogdan Stanoevici a participat la un miting împotriva presupusei ”dictaturi sanitare” în Piața Victoriei, unde s-a pupat și s-a îmbrățișat cu alți protestatari.
Între 5 martie și 17 decembrie 2014, Stanoevici a fost ministru pentru românii de pretutindeni în guvernul Victor Ponta. A fost candidat și la prezidențiale în 2019.
Bogdan Stanoevici a mai fost secretar de stat al Ministerului Culturii începând din ianuarie 2015 până în decembrie 2015, când a fost demis din această funcție.‪ Stanoevici fusese numit director general interimar al Circului Globus din București în perioada 2017-2020.
A jucat în mai multe filme și seriale

Comunicat de presă: LANSAREA PROIECTULUI ”GREENHILL- COVID19” FINANȚAT PRIN MĂSURA 2- “Granturi pentru capital de lucru”

0

Data publicării: 12.01.2021

ENNA DEVELOPMENT SRL anunță lansarea proiectul cu titlul ”GREENHILL- COVID19” proiect nr. RUE M2-2489 înscris în cadrul Măsurii ”Granturi pentru capital de lucru”, instituită prin OUG nr 130/2020.
Proiectul se derulează pe o perioada de maxim 12 luni, începând cu data semnării contractului de finanțare cu Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri/ AIMMAIPE, respectiv 14-12-2020-13.12.2021
Obiectivul proiectului îl reprezintă sprijinirea societății Enna Development SRL prin acordarea unui ajutor de stat acordat sub formă de grant pentru capital de lucru prin Măsura “Granturi pentru capital de lucru”, implementată de către Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (MEEMA) şi Agenţia pentru IMM, Atragere de Investiţii şi Promovarea Exportului (AIMMAIPE).
Proiectul are printre principalele rezultate, următoarele:
– menținerea activității pe o perioada de minim 6 luni,
– menținerea sau suplimentarea numărului locurilor de muncă față de data depunerii cererii pe o perioadă de minimum 6 luni de la data acordării grantului.

Valoarea proiectului este de 118887.69 lei (valoarea totală) din care: 103380.6 lei grant si 15507.09 lei cofinanțare.

Proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020]

ENNA DEVELOPMENT SRL
Brașov, str. Vulcan nr. 31
www.greenhillbrasov.ro, greenhill@enna.ro, 0773373510

Câine pierdut în Jibert. Răspunde la numele Rocky. Se oferă recompensă

0

Câinele din imagine, ciobănesc mioritic, a fost pierdut în Jibert, jud. Brașov. Răspunde la numele Rocky. Este microcipat.

Cine are informații este rugat să sune la nr. de tel. 0740019209 sau 0745788251.

Se oferă recompensă!

Prefectura pregătește etapa 2 de vaccinare împotriva COVID în județul Brașov

0

l DSP a început recensământul personalului medical și identificarea celor care își manifestă disponibilitatea de a lucra în centrele de vaccinare

Până pe data 15 ianuarie urmează să fie dezvoltată a doua parte a modulului de programare care este destinat tuturor persoanelor din etapa a doua de vaccinare, respectiv cele cu vârsta peste 65 de ani şi cele cu boli cronice, a anunțat ieri Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19 din România. Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a prezentat ieri lista bolilor cronice pentru care persoanele pot solicita vaccinarea în etapa a II-a, între acestea fiind diabetul zaharat, afecţiunile cardiovasculare, renale, pulmonare, oncologice. (puteți consulta lista în pagina 4-Sănătate).
Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, subprefectul Adrian Laurențiu Folea și directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Brașov, dr. Andrea Neculau, au avut ieri o întâlnire cu primarii și alți reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale din județ unde vor funcționa centre de vaccinare pentru etapa a II-a a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19.


„Așteptăm cu toții actele normative“

În judeţul Braşov vor funcţiona 20 de centre de vaccinare împotriva COVID-19, în 12 localităţi, care se adaugă celor 19 ce funcţionează deja în unităţile medicale. Dintre acestea, 5 vor fi în municipiul Braşov, câte două în Făgăraş, Săcele, Codlea şi Zărneşti şi câte unul în Râşnov, Rupea, Victoria, Predeal şi comunele Moieciu, Prejmer, şi Feldioara.
„A fost o ședință de analiză a stadiului operaționalizării acestor centre de vaccinare. Știu – și le-am spus și participanților la întâlnire – că este un efort semnificativ din partea administrației locale, după un an în care unitățile administrativ-teritoriale au avut cheltuieli suplimentare mari legate de gestionarea pandemiei, dar trebuie să găsim și unele soluții la nivel de comunitate pentru operaționalizarea acestor centre, deoarece vaccinarea este singura șansă de a opri pandemia, astfel încât oamenii să-și poată relua viața în condiții cât mai apropiate de normalitate. Așteptăm cu toții actele normative care sunt în procedura de transparență decizională și care vor clarifica, cred, nelămuririle ce încă persistă. Împreună cu Direcția de Sănătate Publică Brașov, am transmis la București propunerile noastre legate de aceste acte normative, iar DSP a început recensământul personalului medical și identificarea celor care își manifestă disponibilitatea de a lucra în centrele de vaccinare”, a declarat prefectul Mihai Cătălin Văsii.

Primarii vor să știe cum vor deconta cheltuielile

Primarii prezenți la întâlnire au adus în discuție probleme legate de achiziții, baza legală a finanțării de la bugetul local a organizării și funcționării centrelor de vaccinare, plata serviciilor medicale și nemedicale presupuse de aceste centre, precum și identificarea unor modalități prin care se pot deconta anumite cheltuieli.

17 efecte adverse, la 4.189 de persoane vaccinate la Brașov

Un număr de 4.189 de persoane, dintre care 855 de cadre medicale de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Braşov, s-au vaccinat până ieri, în judeţul Braşov, potrivit datelor centralizate de Direcţia de Sănătate Publică. Potrivit datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică Brașov, au fost distribuite centrelor de vaccinare care funcționează în unitățile medicale din județ 5.320 de doze de vaccin împotriva COVID-19. Din monitorizările post-vaccinare, repreentanții DSP spun că s-au înregistrat 17 efecte adverse, constând în câteva reacții alergice minore, care s-au remis, cefalee, mialgii, febră trecătoare.
Reamintim că vaccinarea cadrelor medicale din județul Brașov a început în 27 decembrie 2020, prima persoană care au primit vaccinul fiind directorul medical al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Brașov, dr. Andreea Moldovan, devenită între timp secretar de stat și vicepreședinte al Comitetului Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 , condus de Raed Arafat. Cea de a doua persoană vaccinate în Brașov a fost dr. Felicia Costandiș, de la același spital, fost manager al unității medicale. Potrivit directorului Direcției de Sănătate Publică Brașov (DSP), dr. Andrea Neculau, în județul Brașov, în primă fază aproximativ 8.200 de angajați din sistemul medical și-au manifestat deschiderea pentru a primi vaccinul anti-COVID, aceștia reprezentând peste 70% din personalul medical și auxiliar din spitalele județului Brașov.

I-a făcut praf: Traficanți de droguri prinși la Brașov

0
 Doi tineri, arestați preventiv cu 20 kg de cristal și 400 gr de cocaină
Foto de arhivă cu rol ilustrativ

l Rețeaua a încercat să introducă în ţară, venite la colet din Spania, 2 kilograme de cocaină cu grad ridicat de puritate, în valoare de 225.000 de euro

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Braşov a anunțat ieri reţinerea a patru traficanți dedroguri din Brașov care au încercat să introducă în ţară, venite la colet din Spania, 2 kilograme de cocaină cu grad ridicat de puritate, în valoare de 225.000 de euro, drogurile fiind ascunse în ambalaje de detergent în colete, printre alimente şi haine.

Rețea de traficanți Spania -Brașov

„La data de 08.01.2021, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Braşov au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui număr de 4 inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic internaţional de droguri de mare risc şi trafic de droguri de mare risc. (…) În perioada septembrie 2020 – ianuarie 2021, un număr de trei persoane au constituit un grup infracţional organizat, la care a aderat ulterior şi o altă persoană, având ca scop activitatea de transport, import şi distribuţie de droguri de mare risc, cocaină, din Spania în România”, precizează DIICOT – Serviciul Teritorial Braşov, într-un comunicat de presă.

Drogurile erau ascunse în ambalaje de detergent

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că drogurile de mare risc erau procurate şi expediate din oraşul spaniol Valencia de către o persoană sau interpuşi ai acesteia, prin două societăţi specializate în transportul internaţional de colete. „Drogurile erau ascunse în ambalaje de detergent, introduse în cutii de carton împreună cu obiecte de vestimentaţie şi alimente, fiind preluate de la sediile celor două agenţii din oraşul Ploieşti. Astfel, în perioada 11.09.2020 – 07.01.2021, inculpaţii au ridicat de la sediile societăţilor specializate în transport internaţional, 8 colete conţinând fiecare aproximativ 250 grame cocaină, cu grad ridicat de puritate. Valoarea totală pe „piaţa neagră” a cantităţii de 2 kilograme de cocaină introdusă în ţară de către membrii grupării este în sumă de 225.000 euro”, mai informează DIICOT – Serviciul Teritorial Braşov.

10 percheziții și 2 arestări

În continuarea cercetărilor, pe 8 ianuarie, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Braşov împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov au efectuat 10 percheziţii domiciliare, la imobilele persoanelor suspecte, situate în municipiul Braşov. „În urma percheziţiilor, a fost găsită şi ridicată suma de 14.940 de euro, 300 de lire sterline şi 29.300 de lei, 2,5 grame de cocaină şi 100 de grame de cannabis. La data de 08.01.2021, Tribunalul Braşov a dispus arestarea preventivă a doi inculpaţi, pentru o perioadă de 30 de zile, iar faţă de alţi doi inculpaţi, procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Braşov au dispus măsura preventivă a controlului judiciar”, a precizat DIICOT – Serviciul Teritorial Braşov.
Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov şi a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale. Activităţile au fost desfăşurate cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov

Încheierea situațiilor școlare ar putea fi prelungită cu până la opt săptămâni

0

l Mediile ar putea fi încheiate cu minimum două note, indiferent de numărul orelor alocate săptămânal fiecărei discipline

​Ministerul Educației a anunțat că perioada de încheiere a situațiilor școlare neîncheiate în semestrul I ar putea fi prelungită de la patru până la opt săptămâni de la revenirea la cursuri în semestrul al II-lea. Altă măsură luată în calcul este și încheierea mediilor cu doar două note. „La acest moment, conform datelor transmise de către unitățile școlare, prin intermediul inspectoratelor școlare județene/ISMB, se estimează că un număr de circa 65.000 de elevi se află în situație de risc cu privire la neîncheierea mediei pe semestrul I din cauza imposibilității de acces la resursele tehnologice – factor principal, la care se adaugă și alte motive precum neparticiparea la cursuri, situații medicale etc. Trebuie avut în vedere că, în ultimii ani, numărul elevilor care se aflau anual în această situație era de aproximativ 15.000” precizează ministerul într-un comunicat. Semestrul al doilea urmează să înceapă pe 8 februarie.

Ce măsuri a identificat ministerul:

1. Desfășurarea de activități remediale pe parcursul semestrului al II-lea, cu identificarea surselor de finanțare pentru plata cadrelor didactice.

2. Prelungirea perioadei de încheiere a situațiilor școlare neîncheiate în semestrul I, de la patru până la opt săptămâni de la revenirea la cursuri în semestrul al II-lea.

3. Posibilitatea încheierii mediilor cu minimum două note, indiferent de numărul orelor alocate săptămânal fiecărei discipline.

Ce elevi sunt declarați amânaţi

Sunt declaraţi amânaţi, semestrial sau anual, elevii cărora nu li se poate definitiva situaţia şcolară la una sau la mai multe discipline de studiu/module din următoarele motive:
a) au absentat, motivat și nemotivat, la cel puţin 50% din numărul de ore de curs prevăzut într-un semestru la disciplinele/modulele respective.
b) au fost scutiţi de frecvenţă de către directorul unităţii de învăţământ în urma unor solicitări oficiale, pentru perioada participării la festivaluri şi concursuri profesionale, cultural-artistice şi sportive, interne şi internaţionale, cantonamente şi pregătire specializată;
c) au beneficiat de bursă de studiu în străinătate, recunoscută de Ministerul Educaţiei și Cercetării;
d) au urmat studiile, pentru o perioadă determinată de timp, în alte ţări;
e) nu au un număr suficient de calificative/note, necesar pentru încheierea mediei/mediilor sau nu au calificativele/mediile semestriale ori anuale la disciplinele/modulele respective, consemnate în catalog de către cadrul didactic, din alte motive decât cele de mai sus, neimputabile personalului didactic de predare.
(1) Elevii declaraţi amânaţi pe semestrul I îşi încheie situaţia şcolară în primele patru săptămâni de la revenirea la şcoală.
(2) Încheierea situaţiei şcolare a elevilor prevăzuţi la alin. (1) se face pe baza calificativelor/notelor consemnate în rubrica semestrului I, datate la momentul evaluării.
(3) Încheierea situaţiei şcolare a elevilor amânaţi pe semestrul al II-lea, a celor declaraţi amânaţi pe semestrul I care nu şi-au încheiat situaţia şcolară conform prevederilor alin. (1) şi (2) sau a celor amânaţi anual se face înaintea sesiunii de corigenţe, într-o perioadă stabilită de consiliul de administraţie. Elevii amânaţi, care nu promovează la una sau două discipline/module de studiu în sesiunea de examene de încheiere a situaţiei şcolare a elevilor amânaţi, se pot prezenta la sesiunea de examene de corigenţe. Elevii declaraţi amânaţi anual din clasa pregătitoare, respectiv din clasa I, care nu se prezintă în sesiunile de examinare sunt reînscrişi în clasa pentru care nu s-a încheiat situaţia şcolară.

În luna martie vor începe înscrierile în clasa pregătitoare!

0

Înscrierile în clasa pregătitoare vor începe în luna martie. Metodologia de înscriere și regulile vor fi făcute publiceabia luna viitoare. Secretarul de stat din Ministerul Educatiei, Sorin Ene, a declarat, pentru Edupedu.ro, că ministerul are în vedere menținerea repartizării elevilor în clasele pregătitoare în ordinea alfabetică a numelor celor mici, introdusă anul trecut în premieră ca regulă la nivel național. În acest fel, este imposibil ca un părinte să-și aleagă o anumită învățătoare, așa cum se întâmpla în anii trecuți.

Iarna pune presiune pe ținutele de zi cu zi: diminețile reci, ploaia, trotuarele umede și diferențele de temperatură dintre exterior și birou cer alegeri practice. Accesoriile potrivite te ajută să rămâi confortabil, fără să încarci ținuta cu multe piese. În continuare, descoperi șase categorii utile și sfaturi simple pentru a le alege și combina.

1. Căciula care protejează fără să încarce ținuta

Căciula devine utilă în zilele cu vânt, temperaturi scăzute sau precipitații. Pentru utilizare uzuală, alege un model din lână, amestec de lână sau fibre tehnice care se usucă repede. Modelele din bumbac se potrivesc mai bine toamna, deoarece absorb umezeala și pot păstra senzația de rece pe vreme umedă.

Un beanie simplu, fără logo-uri mari, se integrează ușor într-o ținută casual cu geacă matlasată, jeanși și bocanci. Dacă porți un palton, alege un tricot fin, în nuanțe de gri, bleumarin, maro închis sau negru. Căciulile cu manșetă acoperă bine urechile și funcționează pentru drumurile zilnice pe jos sau pentru ieșirile de weekend.

Pentru o alegere echilibrată, verifică trei detalii:

2. Fularul potrivit pentru frig, birou și timp petrecut afară

Fularul protejează zona gâtului și completează firesc o ținută de sezon. Un model gros, tricotat, merge bine cu o parka, o geacă matlasată sau o jachetă din lână. Pentru birou ori întâlniri, o eșarfă mai subțire, din lână fină sau amestec cu cașmir, arată mai îngrijit alături de un palton.

Nu trebuie să potrivești perfect fularul cu căciula și mănușile. Este suficient să alegi culori apropiate ca intensitate. De exemplu, un palton gri poate merge cu un fular bleumarin, verde închis sau bordo. O geacă neagră permite și un model discret în carouri, dacă restul ținutei rămâne simplu.

În zilele cu navetă, laptopul și documentele au nevoie de protecție împotriva umezelii. Un rucsac cu fermoare bine acoperite sau o geantă structurată poate organiza mai ușor lucrurile personale. Modelele de genți pentru bărbați oferă opțiuni potrivite atât pentru ținute office, cât și pentru ieșiri mai relaxate.

3. Mănușile pentru confort și libertate de mișcare

Mâinile se răcesc repede, mai ales dacă aștepți transportul în comun, conduci sau petreci mult timp afară. O garderobă de iarnă funcționează mai bine cu două tipuri de mănuși: o pereche mai elegantă și una practică, pentru activități zilnice.

Mănușile din piele se potrivesc cu paltoane, pantaloni din stofă și ghete Chelsea. Maroul închis arată bine lângă ghete și curele în aceeași familie cromatică, iar negrul se potrivește ușor cu ținute în tonuri reci. Pentru o opțiune cu aspect îngrijit, poți consulta selecția de mănuși de piele pentru bărbați.

Pentru plimbări lungi, condus sau activități în aer liber, alege mănuși tricotate cu căptușeală ori modele tehnice cu inserții antiderapante. Unele au zone compatibile cu ecranele tactile, utile dacă folosești telefonul des. Probează-le înainte: degetele trebuie să se miște natural, iar materialul nu trebuie să strângă palma.

4. Șosetele și ghetele care mențin picioarele uscate

Șosetele influențează confortul mai mult decât pare la prima vedere. Lâna merinos ajută la reglarea temperaturii și gestionează umezeala pentru utilizare uzuală. Pentru bocanci, poți alege șosete mai groase, cu zone întărite la călcâi și vârf. În ghetele elegante, o variantă medie ca grosime lasă suficient spațiu piciorului.

Evită șosetele foarte groase în încălțăminte strâmtă. Piciorul stă comprimat, circulația poate avea de suferit, iar senzația de frig apare mai repede. Ghetele pentru oraș au nevoie de talpă aderentă și de un material care rezistă la umezeală. După purtare, îndepărtează urmele de sare cu o lavetă ușor umedă și lasă încălțămintea să se usuce natural, departe de calorifer.

5. Rucsacul sau geanta pentru zilele aglomerate

O geantă bine aleasă păstrează organizate obiectele pe care le porți zilnic: laptopul, încărcătorul, agenda, portofelul sau o pereche de mănuși de rezervă. Pentru navetă, rucsacul cu compartiment separat pentru laptop și spate căptușit oferă mai mult confort. Pentru birou, o geantă structurată sau o servietă din piele se potrivește cu un palton și ghete curate.

Alege un format proporțional cu rutina ta. Un rucsac mare nu ajută dacă porți doar câteva lucruri, iar o geantă mică devine incomodă dacă transporți zilnic documente sau echipamente. Negrul, bleumarinul și maroul se asortează ușor cu majoritatea hainelor de iarnă.

Construiește garderoba de iarnă treptat, pornind de la piesele pe care le vei purta cel mai des. Alege materiale potrivite pentru vreme, culori ușor de combinat și dimensiuni confortabile. Astfel, fiecare accesoriu își găsește locul în ținutele tale de zi cu zi.

Dosarele și documentele în lucru se pot acumula rapid, mai ales în birourile în care sunt gestionate facturi, contracte, formulare și proiecte. Când toate ajung pe aceeași suprafață, activitățile zilnice devin mai dificile: spațiul pentru calculator și notițe se reduce, iar identificarea actelor importante durează mai mult.

Suporturile pentru dosare ajută la delimitarea documentelor și la păstrarea lor la îndemână, fără să aglomereze inutil biroul. Alegerea lor depinde de dimensiunile mobilierului, formatul documentelor, volumul de lucru și frecvența consultării. O soluție potrivită pentru un post individual poate să nu fie la fel de practică într-o recepție sau într-un departament cu mai mulți colegi.

Evaluează spațiul disponibil înainte de achiziție

Începe prin a măsura suprafața biroului, rafturile din apropiere și spațiul disponibil în dulapuri sau sertare. Notează lățimea și adâncimea blatului, dar ține cont și de locul necesar pentru monitor, tastatură, mouse și activitățile de scriere. Un suport prea voluminos poate rezolva problema dosarelor, dar poate încurca restul activității.

Privește și dincolo de suprafața biroului. Un raft lateral, un corp de mobilier sau o porțiune liberă de perete pot găzdui organizatoare fără să ocupe zona de lucru.

Pentru birourile compacte, sunt utile în special:

Păstrează liberă zona în care semnezi, verifici sau completezi documente. Suportul trebuie să completeze spațiul, nu să transforme blatul într-o suprafață greu de folosit.

Organizează documentele în funcție de fluxul de lucru

Înainte să stabilești câte suporturi îți trebuie, separă documentele după frecvența utilizării și etapa în care se află. Actele consultate zilnic și cele aflate în procesare au nevoie de acces rapid, în timp ce documentele finalizate sau arhivele vechi pot fi mutate în dulapuri și cutii.

Într-un birou administrativ, poți delimita documentele în câteva categorii:

Această separare previne amestecarea documentelor urgente cu cele deja rezolvate. Într-o recepție, de exemplu, tăvile pot avea etichetele „De înregistrat”, „De distribuit” și „Finalizat”. În contabilitate, un suport vertical poate păstra dosarele furnizorilor curenți, iar documentele din perioadele anterioare pot fi depozitate separat.

Stabilește și cine este responsabil de mutarea actelor între compartimente. Dacă fiecare coleg folosește alte reguli, suporturile se vor umple rapid cu documente fără o destinație clară.

Alege forma și dimensiunea potrivite pentru dosare

Formatul și greutatea documentelor influențează direct stabilitatea organizatorului. Majoritatea actelor de birou sunt A4, însă mapele, cataloagele, prezentările și planurile pot avea dimensiuni mai mari. Verifică dimensiunile interioare ale suportului, înălțimea lateralelor și lățimea compartimentelor, astfel încât documentele să nu se îndoaie sau să alunece.

Suporturile verticale sunt potrivite pentru:

Tăvile orizontale sunt mai potrivite pentru coli, formulare, plicuri și documente care intră sau ies frecvent din circuit. Le poți suprapune pentru a separa etapele de lucru, cu condiția să poți scoate ușor actele din fiecare nivel.

Bibliorafturile pline și dosarele voluminoase au nevoie de o bază stabilă și de un suport rezistent. Nu le înghesui în tăvi subțiri, concepute pentru hârtii. Pentru documente numeroase, un raft solid sau un dulap poate fi o alegere mai sigură decât un organizator de birou.

Dacă gestionezi dosare suspendabile sau ai nevoie de soluții dedicate pentru arhivare, consultă gama de suporturi pentru dosare. Alege modelul în funcție de sistemul de șine, mobilierul disponibil și numărul de dosare pe care vrei să le păstrezi la îndemână!

Ține cont de material și de rezistență

Materialul trebuie ales în funcție de greutatea documentelor, frecvența manipulării și mediul în care va fi folosit suportul.

Contează și finisajele. Marginile trebuie să fie netede, baza să nu alunece ușor, iar compartimentele să nu se deformeze sub greutatea documentelor. Dacă mai multe organizatoare sunt amplasate în aceeași încăpere, păstrarea unei game cromatice unitare contribuie la un aspect ordonat.

Valorifică rafturile și spațiul vertical

Atunci când blatul este deja ocupat, mută o parte dintre documente în afara suprafeței de lucru. Rafturile deasupra sau lângă birou pot găzdui dosare consultate periodic, iar suporturile de perete pot păstra formularele și mapele subțiri la vedere.

Așază documentele folosite cel mai des la o înălțime la care ajungi fără efort. Rafturile superioare sunt mai potrivite pentru dosare consultate rar sau materiale de referință. Nu amplasa volume grele deasupra zonei în care stau angajații și verifică rezistența mobilierului înainte de încărcare.

În spațiile comune, organizatoarele trebuie amplasate astfel încât să nu blocheze trecerile, sertarele sau accesul la imprimantă. Dacă mai multe persoane folosesc același raft, rezervă compartimente distincte pentru fiecare departament ori categorie de documente.

Decide între suporturi fixe, mobile și modulare

Suporturile fixe funcționează bine atunci când documentele rămân la același post de lucru. Sunt potrivite pentru contabilitate, resurse umane sau secretariat, unde dosarele sunt consultate în mod repetat și trebuie să aibă un loc stabil.

Pentru echipele care transportă frecvent acte între birouri și săli de ședință, un organizator mobil poate simplifica activitatea. Mânerele și compartimentele bine delimitate ajută la păstrarea documentelor în ordine în timpul deplasării. Verifică stabilitatea și modul de fixare a dosarelor înainte de utilizare.

Sistemele modulare permit adăugarea de tăvi, separatoare sau compartimente pe măsură ce crește volumul documentelor. Sunt utile în birourile în care apar proiecte noi sau se schimbă periodic numărul de dosare active. Astfel, poți extinde organizarea fără să înlocuiești toate accesoriile.

Protejează documentele și folosește etichete clare

Suporturile deschise sunt practice pentru documentele curente, dar nu sunt potrivite pentru toate actele. Contractele, documentele de personal, informațiile salariale și alte materiale care conțin date sensibile trebuie păstrate într-un spațiu cu acces controlat.

Folosește sertare care se încuie sau dulapuri dedicate și evită să lași documente confidențiale pe tăvi aflate la vedere, mai ales în recepții și birouri în care intră vizitatori. Stabilește reguli clare privind persoanele care pot consulta sau muta dosarele.

Pentru celelalte documente, etichetele ajută echipa să folosească suporturile în același mod. Alege denumiri scurte și concrete, precum:

Dacă organizezi documente pentru mai multe departamente, poți completa etichetele cu numele echipei sau perioada la care se referă. Codurile de culoare sunt utile, dar păstrează aceeași convenție în toate zonele de lucru.

Verifică periodic conținutul și golește tăvile în care documentele finalizate au rămas prea mult timp. Mută actele inactive în arhivă, înlocuiește organizatoarele deteriorate și ajustează numărul de compartimente dacă volumul de lucru se schimbă. O verificare scurtă la sfârșitul săptămânii poate preveni acumularea teancurilor.

Un sistem de organizare adaptat biroului

Alegerea suporturilor pentru dosare pornește de la măsurarea spațiului și de la înțelegerea modului în care circulă documentele. Soluțiile verticale eliberează blatul, tăvile suprapozabile separă actele aflate în lucru, iar rafturile și dulapurile păstrează dosarele consultate mai rar.

Alege materiale rezistente, verifică dimensiunile și stabilește reguli simple de etichetare și utilizare. Un sistem potrivit nu trebuie să ocupe cât mai mult spațiu, ci să facă documentele ușor de găsit și de gestionat. Astfel, biroul rămâne funcțional, iar echipa își poate desfășura activitatea fără să piardă timp printre dosare și teancuri de hârtie.

Închiderea de lună ajunge adesea să însemne documente căutate în grabă, mesaje trimise seara și întrebări repetate despre aceeași plată sau factură. Antreprenorul vrea să afle rapid cum stă cu încasările, cheltuielile și taxele, iar cabinetul are nevoie de documente complete pentru a pregăti evidențele și declarațiile corect. Dacă informațiile ajung târziu sau pe canale diferite, ambele părți pierd timp.

Un flux bine stabilit reduce această presiune. Clientul știe ce documente pregătește, până la ce dată și cui le transmite. Cabinetul verifică informațiile într-o ordine clară, centralizează întrebările și oferă raportări care pot susține deciziile de business.

Ce presupune închiderea de lună în relația dintre client și cabinet

Închiderea de lună reprezintă procesul prin care firma și cabinetul contabil colectează, verifică și înregistrează documentele aferente unei perioade. Procesul include facturi emise și primite, extrase bancare, documente de casă, date despre salarii, stocuri, active și alte operațiuni care influențează contabilitatea.

Scopul nu este doar respectarea obligațiilor fiscale. O închidere realizată ordonat vă ajută să înțelegeți ce bani aveți de încasat, ce plăți urmează, care sunt costurile principale și ce obligații fiscale trebuie pregătite. Pentru rezultate stabile, informațiile comerciale trebuie să corespundă cu documentele și cu situația reală din firmă.

Responsabilitățile se împart între cele două părți. Clientul pune la dispoziție documentele primare și explică operațiunile pe care doar echipa sa le cunoaște. Cabinetul verifică documentele, efectuează înregistrările contabile și semnalează lipsurile sau neconcordanțele.

De ce apar blocaje la final de lună

Cele mai multe întârzieri nu pornesc de la o regulă contabilă dificilă, ci de la documente incomplete sau transmise târziu. O factură poate rămâne într-un e-mail, un bon fiscal într-un sertar, iar extrasul unui cont bancar secundar poate fi omis complet. Dacă aceste informații ajung în ultimele zile înainte de depunerea unei declarații, cabinetul nu mai are suficient timp pentru verificări.

Un alt blocaj apare atunci când firma folosește prea multe canale. Facturile ajung pe WhatsApp, contractele într-un e-mail, rapoartele de la procesatorul de plăți într-un folder separat, iar bonurile fiscale rămân pe hârtie. Fără o locație comună pentru documente, este dificil să verificați ce a fost predat și ce lipsește.

Mai apar neclarități și în cazul operațiunilor speciale. De exemplu, extrasul bancar poate arăta o plată de 8.000 lei către un furnizor, însă contabilul nu poate afla doar din extras dacă suma reprezintă un avans, o factură, o garanție sau un transfer între conturi. Firma trebuie să ofere contextul și documentul justificativ.

Principiul de lucru: închiderea începe pe parcursul lunii

O firmă care adună toate actele în primele zile ale lunii următoare lucrează sub presiune. O firmă care colectează documentele săptămânal poate identifica mai ușor facturile lipsă, plățile nealocate sau contractele care trebuie transmise contabilului.

Este util să stabiliți un calendar intern mai devreme decât termenele fiscale. Acest interval lasă loc pentru verificări, întrebări și corecții. Termenul intern trebuie să fie realist, acceptat de persoanele implicate și revizuit după primele luni de aplicare.

De exemplu, o firmă de servicii poate transmite documentele pe parcursul lunii, poate face o verificare internă în ultimele trei zile lucrătoare și poate preda setul final până în ziua 3 sau 4 lucrătoare a lunii următoare. Cabinetul poate trimite clarificările centralizate, iar firma le poate răspunde într-un termen convenit.

1. Emiteți și colectați documentele imediat ce apar

Primul pas începe în activitatea zilnică. Emiteți facturile către clienți imediat după livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor, în condițiile stabilite prin contract. Verificați datele beneficiarului, descrierea produselor sau serviciilor, cota de TVA aplicabilă, scadența și condițiile de plată.

O factură emisă cu date incomplete poate întârzia încasarea și poate genera corecții ulterioare. Dacă factura trebuie corectată, informați cabinetul și păstrați documentele care explică operațiunea, cum ar fi factura storno sau factura corectată. În cazul facturilor primite, salvați documentul într-un spațiu unic imediat ce îl primiți.

Pentru documentele transmise prin RO e-Factura, sistemul național administrat de ANAF, stabiliți cine verifică periodic facturile primite și cine le corelează cu bunurile sau serviciile efectiv recepționate. Documentul electronic nu explică întotdeauna întregul context comercial. De aceea, contractele, comenzile, avizele și procesele-verbale pot fi necesare pentru o înregistrare corectă.

2. Pregătiți lunar un set complet de documente și informații

Facturile reprezintă doar o parte din dosarul lunar. Cabinetul are nevoie și de informații despre plăți, încasări, numerar, angajați, stocuri sau contracte noi. Lista exactă depinde de activitatea firmei și de serviciile prevăzute în contractul cu cabinetul.

În majoritatea cazurilor, setul lunar include următoarele documente:

Înainte de predare, verificați dacă ați avut operațiuni care nu apar direct într-o factură: un împrumut acordat sau primit, o plată făcută de asociat, un avans, o achiziție de echipament, o investiție ori un contract nou de închiriere. Aceste situații trebuie comunicate din timp, deoarece pot necesita documente suplimentare sau un anumit tratament contabil și fiscal.

3. Stabiliți un punct unic pentru documente și statusuri

Documentele transmise prin mai multe aplicații se pierd ușor. Alegeți un singur spațiu de lucru: o platformă agreată cu cabinetul, un folder securizat sau un sistem de management al documentelor. Organizați fișierele pe luni și categorii, astfel încât fiecare document să poată fi identificat rapid.

O regulă simplă de denumire ajută mult. De exemplu, puteți salva o factură de achiziție în formatul „2026-09-Furnizor-Număr factură”. Pentru un document de plată, puteți include data, furnizorul și suma. Nu este nevoie de o structură complicată; este suficient ca echipa să o aplice constant.

Este util să urmăriți și statusul documentelor. Un tabel partajat poate arăta ce documente au fost încărcate, ce informații lipsesc, ce întrebări a transmis cabinetul și cine trebuie să răspundă. Limitați accesul la persoanele autorizate și păstrați istoricul modificărilor, mai ales pentru documentele financiare sau cele care conțin date personale.

4. Cabinetul verifică documentele și centralizează clarificările

După primirea documentelor, cabinetul verifică dacă acestea sunt complete, lizibile și încadrate în perioada corectă. Contabilul urmărește legătura dintre facturi, extrase bancare, încasări, plăți, documente de casă și evidențele comerciale. Dacă apar diferențe, cabinetul are nevoie de explicații înainte de finalizarea înregistrărilor.

Pentru această activitate, cabinetele folosesc de regulă un program pentru evidență contabilă, care permite preluarea structurată a documentelor, urmărirea înregistrărilor și verificarea informațiilor pe perioade. Instrumentul susține organizarea procesului, însă documentele corecte și explicațiile operaționale rămân responsabilitatea firmei.

Este mai eficient ca întrebările să ajungă într-o listă centralizată, nu în mesaje separate trimise pe măsură ce apar. O solicitare clară ar trebui să conțină documentul vizat, problema identificată, informația necesară și termenul de răspuns. De exemplu: „Plata din 18 septembrie către Furnizor X, în valoare de 2.450 lei: vă rugăm factura sau explicația plății până la data de 4 octombrie.”

Această abordare reduce mesajele urgente și oferă firmei o imagine completă asupra punctelor deschise. În același timp, cabinetul poate prioritiza situațiile care influențează raportarea, TVA-ul sau obligațiile declarative.

5. Răspundeți rapid la întrebări și validați operațiunile importante

Contabilul poate interpreta documentele în baza regulilor contabile și fiscale, însă nu poate ghici natura economică a unei tranzacții. Dacă firma a plătit un avans pentru un serviciu, a primit marfă fără factură sau a achitat o cheltuială personală cu un card de firmă, echipa internă trebuie să explice situația.

Desemnați o persoană responsabilă de relația curentă cu cabinetul. Aceasta nu trebuie să fie administratorul în toate cazurile; poate fi un coleg din financiar, operațional sau administrativ, cu acces la documentele necesare. Stabiliți și o persoană de rezervă pentru concedii sau perioade aglomerate.

Acordați atenție specială următoarelor situații:

Răspunsurile oferite la timp permit cabinetului să înregistreze corect operațiunile și să pregătească o situație financiară mai apropiată de realitatea firmei. Pentru tranzacții cu tratament fiscal complex, cereți opinia unui expert contabil sau a unui consultant fiscal autorizat înainte de a lua decizii.

6. Cabinetul reconciliază datele și pregătește raportarea

Reconcilierea înseamnă compararea mai multor surse de date pentru a identifica diferențele. De exemplu, cabinetul compară soldul contabil al contului bancar cu extrasul emis de bancă, verifică dacă încasările sunt asociate facturilor și urmărește dacă plățile au documente justificative.

În această etapă se verifică și soldurile clienților și furnizorilor, avansurile, casa, cardurile de firmă și conturile de la procesatorii de plăți. Pentru o firmă care vinde online, raportul marketplace-ului trebuie corelat cu comenzile, facturile, comisioanele și sumele efectiv încasate în cont. Dacă apar diferențe, acestea se clarifică înainte de raportarea finală.

Cabinetul poate înregistra și operațiuni specifice perioadei, cum ar fi amortizarea activelor, cheltuielile în avans sau veniturile în avans. Amortizarea reprezintă distribuirea contabilă a valorii unui activ, cum ar fi un laptop sau un echipament, pe durata sa de utilizare. Pentru firmele cu stocuri, această etapă poate include și analiza diferențelor de inventar sau a ajustărilor de gestiune.

După verificări, cabinetul pregătește raportarea convenită. În funcție de activitate, aceasta poate include situația veniturilor și cheltuielilor, soldurile de clienți și furnizori, poziția de numerar, facturile restante, principalele costuri și obligațiile fiscale estimate sau calculate.

7. Analizați raportarea, arhivați documentele și ajustați fluxul

Raportarea lunară trebuie să ofere informații utile pentru decizii, nu doar documente necesare pentru conformare. Analizați ce facturi au depășit scadența, ce plăți urmează, cum au evoluat cheltuielile și dacă există costuri neobișnuite. Dacă raportul nu răspunde la o întrebare importantă pentru firmă, cereți cabinetului o formă mai potrivită de prezentare.

De exemplu, un antreprenor care are dificultăți de lichiditate poate urmări separat facturile de încasat pe intervale de scadență: până la 30 de zile, între 31 și 60 de zile și peste 60 de zile. O firmă cu mai multe puncte de lucru poate solicita o comparație a veniturilor și cheltuielilor pe fiecare locație, dacă datele disponibile permit această analiză.

După validarea raportării, arhivați documentele și păstrați explicațiile pentru tranzacțiile importante. Stabiliți momentul în care luna se consideră închisă operațional. Dacă ulterior apare un document nou, analizați împreună cu cabinetul modul în care îl tratați și impactul asupra perioadei deja raportate.

Programați o discuție scurtă după închidere. Puteți analiza ce documente au lipsit, unde au apărut întârzieri și ce reguli trebuie ajustate. O revizuire de 15 minute, făcută lunar, previne repetarea acelorași probleme.

Cine face ce: responsabilități clare pentru client și cabinet

O delimitare simplă a responsabilităților reduce presupunerile. Clientul furnizează documente și explicații, iar cabinetul verifică, înregistrează și semnalează problemele. Contractul de prestări servicii trebuie să descrie limitele colaborării, termenele și responsabilitățile ambelor părți.

Activitate Client Cabinet
Emiterea facturilor Emite și verifică datele comerciale Poate verifica înregistrarea contabilă
Colectarea facturilor de achiziție Încarcă sau transmite documentele Verifică documentele primite
Transmiterea extraselor bancare Furnizează extrasele pentru toate conturile Reconcilează mișcările bancare
Explicarea plăților și încasărilor Oferă context și documente suport Solicită clarificări punctuale
Comunicarea operațiunilor speciale Informează imediat Analizează tratamentul contabil
Calculul obligațiilor fiscale Validează informațiile operaționale Pregătește calculele și declarațiile, conform contractului
Raportarea lunară Analizează și formulează întrebări Transmite rapoartele convenite
Arhivarea și îmbunătățirea procedurii Participă Participă

Este util să stabiliți termene interne pentru fiecare activitate. De exemplu, firma poate transmite extrasele bancare până în ziua 2 lucrătoare, poate răspunde la clarificări până în ziua 5, iar cabinetul poate transmite raportarea după finalizarea verificărilor.

Checklist practic înainte de predarea documentelor

Înainte de transmitere, parcurgeți o listă scurtă. Aceasta reduce riscul de a omite documente recurente și ajută persoana responsabilă să lucreze constant, inclusiv în perioadele aglomerate.

Păstrați checklistul într-un loc accesibil și actualizați-l dacă apar activități noi. O firmă care începe să vândă prin marketplace, de exemplu, trebuie să adauge rapoartele specifice acestei surse de venit.

Reguli de comunicare care reduc urgențele

Folosiți un canal principal pentru documente și un canal separat pentru întrebări rapide. Dacă trimiteți documentele în conversații lungi, acestea pot fi ușor omise sau pierdute între mesaje. Pentru documente, folosiți spațiul comun agreat; pentru clarificări, folosiți e-mailul sau o platformă de colaborare.

Formulați întrebările și răspunsurile cât mai concret. În loc de „Verificați plata aceasta”, transmiteți data, suma, furnizorul și explicația. În loc de „Lipsește o factură”, cabinetul poate preciza furnizorul, tranzacția și documentul necesar.

Stabiliți și o regulă pentru documentele sosite după termen. Cabinetul trebuie să analizeze dacă acestea afectează declarațiile, raportarea sau perioada contabilă deja închisă. Nu presupuneți că un document întârziat poate fi inclus automat fără consecințe; tratamentul depinde de natura tranzacției și de situația fiscală a firmei.

Indicatori utili pentru evaluarea procesului

Nu este nevoie de un sistem complicat pentru a afla dacă fluxul funcționează. Urmăriți lunar câțiva indicatori ușor de calculat și discutați rezultatele cu cabinetul.

Dacă numărul clarificărilor crește lunar, analizați cauza. Poate lipsesc rapoarte de la un procesator de plăți, poate persoana responsabilă nu are acces la toate documentele sau poate firma emite facturi din mai multe sisteme fără centralizare. Corectați cauza, nu doar efectul.

Greșeli frecvente de evitat

Predarea documentelor în ultima zi rămâne una dintre cele mai comune greșeli. Această practică lasă prea puțin timp pentru verificări și crește riscul de raportări incomplete. Este mai util să transmiteți documentele continuu și să păstrați finalul de lună pentru controlul ultimei liste de verificare.

Evitați și ideea că extrasul bancar este suficient pentru toate plățile. Extrasul arată că banii au plecat sau au intrat în cont, dar nu justifică întotdeauna scopul economic al tranzacției. Contractele, facturile, ordinele de plată, deconturile și explicațiile interne completează informația necesară.

Nu modificați facturi sau documente după ce le-ați predat fără să informați cabinetul. Dacă anulați o factură, emiteți o corecție sau primiți un document nou, transmiteți imediat schimbarea. Comunicarea la timp ajută cabinetul să actualizeze evidențele înainte de pregătirea raportărilor și declarațiilor.

O închidere de lună organizată se construiește prin pași repetați: documente colectate la timp, responsabilități clare, clarificări centralizate și raportări analizate. Începeți cu un calendar simplu și cu un checklist agreat împreună cu cabinetul, apoi ajustați procedura după primele două sau trei luni de aplicare. Pentru decizii fiscale sau contabile cu impact ridicat, solicitați întotdeauna recomandarea unui expert contabil sau consultant fiscal autorizat.

Cu exporturi de peste 3 miliarde de euro în zece ani, compania ilustrează contribuția industriei de prelucrare a lemnului la balanța comercială a României și rolul Brașovului în această industrie.

Industria de prelucrare a lemnului se numără printre sectoarele care contribuie pozitiv la balanța comercială a României, iar Brașovul ocupă un loc important pe această hartă industrială. Kronospan operează aici o unitate de producție de plăci OSB, integrată în activitatea companiei din România, ale cărei produse ajung pe piețe din Europa, Asia, Africa, America și Australia.

Un material publicat recent de Profit.ro arată că industria de prelucrare a lemnului ajută România să exporte mai mult și să importe mai puțin. Pentru o zonă cu tradiție industrială precum Brașovul, exporturile înseamnă activitate pentru fabricile locale, locuri de muncă, comenzi pentru furnizori și venituri care se întorc în economia locală.

Un exemplu relevant este Kronospan România, care operează o fabrică și la Brașov. La nivelul activității sale din România, compania exportă produse în peste 75 de țări, iar valoarea cumulată a exporturilor din ultimii zece ani depășește 3 miliarde de euro. Aceste rezultate arată că produsele fabricate în România sunt competitive și căutate pe piețe cu cerințe și standarde diferite.

Relațiile construite pe termen lung reprezintă una dintre bazele acestei performanțe. Kronospan lucrează cu parteneri care cumpără produse din România încă din 2001, inclusiv din țări precum Egipt și Japonia.

„Avem clienți cu tradiție, care cumpără de la noi încă din 2001, inclusiv din țări precum Egipt sau Japonia. Produsele realizate în România ajung și pe piețe mai îndepărtate, precum Madagascar. Activitatea de export este susținută de o echipă extinsă, cu colegi în Australia, Nigeria, China, Egipt și Japonia. Fiecare piață are propriile exigențe și standarde, iar pentru fiecare dintre acestea avem certificările și produsele care răspund cerințelor specifice”, declară Mircea Nedelea, Directorul de Vânzări al Kronospan Trading.

Această extindere geografică presupune adaptarea produselor la cerințe tehnice, standarde și certificări diferite. Exporturile nu se bazează astfel doar pe capacitatea de producție, ci și pe cunoașterea fiecărei piețe, pe relațiile comerciale construite în timp și pe capacitatea companiei de a livra produse conforme cu cerințele clienților.

Brașov, parte a unei industrii care aduce bani în economia României

Importanța activității industriale de la Brașov trebuie privită și în contextul mai larg al industriei românești de prelucrare a lemnului. Conform analizei amintite, industria lemnului și cea a mobilei au exportat împreună produse în valoare de 4,25 miliarde de euro în 2024, aproximativ dublul importurilor, generând un excedent comercial de circa 2 miliarde de euro.

Datele UN Comtrade incluse în analiză indică exporturi românești de lemn și articole din lemn în valoare de 1,941 miliarde de dolari în 2024. Dintre acestea, exporturile de plăci aglomerate au avut o valoare de 475 de milioane de dolari, iar cele de plăci fibrolemnoase, de 165 de milioane de dolari. În 2023, România s-a situat pe locul al patrulea la nivel mondial între exportatorii de plăci aglomerate.

Dincolo de aceste cifre, exportul produselor prelucrate în România înseamnă valoare adăugată creată în țară. Înainte de a ajunge la clienții externi, produsele trec prin procese industriale, controlul calității, certificare și logistică, activități care susțin locuri de muncă și servicii specializate.

Pentru Brașov, activitatea Kronospan conectează economia locală la circuite comerciale internaționale. Fabrica locală produce plăci OSB, utilizate în construcții și alte aplicații, iar activitatea sa susține producția industrială, logistica, serviciile specializate și competențele tehnice din zonă. În același timp, relațiile comerciale dezvoltate de companie pe piețele externe confirmă competitivitatea produselor fabricate în România.

Industria are nevoie de predictibilitate și de o imagine bazată pe date

Performanța la export nu elimină însă dificultățile cu care se confruntă industria. Analiza amintită mai sus semnalează birocrația, accesul dificil la materia primă, suprareglementarea și lipsa predictibilității drept obstacole care pot afecta competitivitatea companiilor românești. În același timp, o percepție publică negativă asupra întregului sector poate afecta reputația producătorilor inclusiv pe piețele externe.

Datele economice arată că industria de prelucrare transformă lemnul în produse cu valoare adăugată, exporturi, locuri de muncă și venituri pentru comunitățile locale. Exemplul Kronospan România arată concret cum o capacitate industrială dezvoltată la Brașov poate fi conectată la piețe internaționale și poate susține relații comerciale construite pe termen lung.

Cu exporturi cumulate de peste 3 miliarde de euro în zece ani și o prezență comercială extinsă la nivel global, activitatea Kronospan plasează și Brașovul pe harta industriei românești de prelucrare a lemnului. Contribuția poate fi măsurată nu doar prin valoarea produselor exportate la nivelul companiei, ci și prin legătura dintre producția locală, furnizori, servicii specializate și piețele internaționale.

În 2027, alegerea unui program de facturare ține mai puțin de aspectul facturii și mai mult de ce se întâmplă cu ea după emitere. Pentru un IMM, opțiunile se împart în trei categorii: programe de facturare, programe de contabilitate și sisteme ERP. Un program de facturare emite și transmite documente, unul de contabilitate le înregistrează, iar un ERP leagă facturarea de stocuri, plăți, cashflow și raportare.

Diferența contează într-un an în care fiecare factură trece prin RO e-Factura, apare în SAF-T și influențează decontul de TVA. O alegere potrivită reduce munca dublă dintre aplicații, iar una nepotrivită o mută doar dintr-un fișier în altul. Ghidul de mai jos compară cele trei categorii și criteriile după care alegi între ele.

Ce diferență există între un program de facturare, unul de contabilitate și un ERP?

Un program de facturare emite facturi, proforme și avize și le transmite în SPV, dar se oprește, de regulă, la document. Un program de contabilitate înregistrează documentele în conturi, generează balanța și declarațiile, însă lucrează pe date introduse sau importate din alte aplicații. Un sistem ERP reunește facturarea, gestiunea, achizițiile, cashflow-ul și raportarea în aceeași bază de date.

Pe scurt, cele trei categorii acoperă:
• programul de facturare, cu emiterea documentelor și transmiterea în RO e-Factura;
• programul de contabilitate, cu înregistrările contabile, balanța și declarațiile fiscale;
• sistemul ERP, cu fluxul complet, de la ofertă și stoc la încasare, cashflow și rapoarte.

Pentru o firmă cu câteva facturi pe lună, un program simplu de facturare poate acoperi nevoia de bază. Pe măsură ce apar stocuri, furnizori, mai multe conturi bancare și termene de plată, aceeași informație ajunge introdusă de mai multe ori, în aplicații diferite. Din această dublare apar diferențele dintre factură, extras și contabilitate.

Ce avantaje are un ERP față de un program de facturare?

Avantajul central al unui ERP este că o singură operațiune actualizează toate zonele afectate de ea. Factura emisă descarcă stocul, apare la încasări și intră în cashflow-ul previzionat, iar factura primită de la furnizor ajunge direct în achiziții și în gestiune. Rezultatul se vede în mai puține reintroduceri de date și în rapoarte disponibile fără exporturi în Excel.

Un ERP se adaptează și la specificul fiecărui domeniu, de la producție și distribuție până la servicii. Un ERP pentru companii de construcții de la QuickFin.erp, de exemplu, urmărește bugetele, contractele, costurile cu materialele și plățile pentru fiecare proiect. Într-un program de facturare clasic, aceeași urmărire înseamnă tabele separate și verificări manuale.

Ce cerințe trebuie să acopere un program de facturare în 2027?

În 2027, un program de facturare trebuie să transmită facturile în RO e-Factura în 5 zile lucrătoare de la emitere și să păstreze XML-urile validate, care reprezintă exemplarul original al facturii. Datele lui ajung apoi în SAF-T, în declarația 394 și în decontul de TVA, pe care ANAF îl compară cu decontul precompletat RO e-TVA. Orice diferență dintre aceste surse cere explicații.

Criteriile minime de verificat în 2027 sunt:
• transmiterea automată în SPV și urmărirea statusului fiecărei facturi;
• arhivarea XML-urilor validate;
• preluarea automată a facturilor primite din SPV;
• legătura cu încasările și cu reconcilierea bancară;
• compatibilitatea cu standardul european EN 16931, obligatoriu prin pachetul ViDA pentru facturile B2B intracomunitare din 2030.

Un ERP acoperă aceste cerințe din același flux, fără exporturi între aplicații. Un program izolat de facturare le acoperă doar parțial, iar restul muncii revine contabilului sau antreprenorului la închiderea de lună.

Unde se încadrează QuickFin.erp?

QuickFin.erp se încadrează în categoria sistemelor ERP construite pentru firmele din România, cu facturare, e-Factura integrată cu SPV, gestiune, achiziții și cashflow în același cont. Platforma folosește agenți AI pentru sarcini concrete: reconcilierea bancară pornită de la extrasul în format PDF, procesarea facturilor primite din SPV și răspunsuri la întrebări despre datele financiare ale firmei.

Pentru facturarea zilnică, programul de facturare cu agenți AI QuickFin ERP emite facturi, proforme și facturi storno, le transmite automat în SPV și arată statusul fiecăreia în listă.

Stocul se descarcă la emitere, notele contabile se generează automat, iar cashflow-ul previzionat se actualizează la fiecare document. Planul Lite Starter pornește de la 4,99 € pe lună plus TVA, iar planurile superioare adaugă gestiune, producție și contabilitate completă.

În 2027, un program de facturare rămâne suficient pentru activitățile foarte simple, însă firmele cu stocuri, furnizori și termene de plată câștigă mai mult dintr-un ERP care leagă documentele de bani și de raportare. QuickFin.erp oferă 30 de zile gratuite pe orice plan și 365 de zile gratuite pentru firmele înființate în ultimele 12 luni. Testează platforma pe datele firmei tale și compară rezultatul cu fluxul actual.

Te-ai mutat într-o locuință nouă, ai eliberat camera în care până acum ținea biroul sau pur și simplu nu te mai regăsești în dormitorul de acum? Amenajarea unei camere de la zero pare la început copleșitoare, dar devine simplă dacă o iei în ordinea firească: întâi pereții, apoi podeaua, apoi patul și, la final, detaliile. Fiecare etapă influențează următoarea, așa că merită gândite împreună. La Leroy Merlin găsești soluții pentru toate aceste etape, plus idei care te ajută să vezi cum se leagă între ele.

Stabilește atmosfera înainte de orice cumpărătură

Înainte să alegi materiale, decide ce vrei să simți când intri în cameră. Un dormitor în nuanțe calde, de bej, teracotă sau verde salvie, transmite liniște, iar unul în tonuri reci, de gri sau albastru, pare mai aerisit. Pentru o cameră mică, culorile deschise o fac să pară mai mare. Alege două-trei culori de bază și păstrează-le pe tot parcursul proiectului. Notează și dimensiunile camerei, poziția ferestrei și a prizelor, pentru că de ele depinde unde va sta patul.

Pereții, fundalul întregii camere

Vopseaua rămâne varianta cea mai simplă, dar un tapet ales cu grijă poate da caracter întregii încăperi. O idee des folosită este peretele de accent din spatele patului: restul camerei rămâne într-o culoare neutră, iar un model floral, geometric sau cu textură aduce personalitate fără să încarce spațiul. Tapetul pe suport de vlies se montează mai ușor, pentru că adezivul se aplică direct pe perete, iar cel din vinil rezistă mai bine la ștergere. Calculează numărul de role în funcție de înălțimea peretelui și de raportul modelului și pregătește suprafața, care trebuie să fie netedă și uscată.

Podeaua, confort la fiecare pas

Dormitorul este camera în care umbli cel mai des desculț, așa că senzația de sub picioare contează. Dacă îți dorești căldură și liniște, mocheta este o alegere potrivită: este moale, reduce zgomotul pașilor și ecoul din cameră și păstrează mai bine căldura decât o pardoseală rece. Pentru dormitor, alege un fir mai des, care rămâne plăcut la atingere și se uzează mai greu, iar dacă ai încălzire în pardoseală, verifică dacă modelul este compatibil cu ea. Aspiratul regulat o păstrează curată și îi prelungește viața.

Patul, piesa centrală

Odată stabiliți pereții și podeaua, patul își găsește locul firesc. Ideal este să ai acces din ambele părți, cu cel puțin 60 de centimetri liberi, iar tăblia să stea lipită de peretele de accent. Dimensiunea lui o alegi în funcție de cameră și de câte persoane dorm în el.

Când compari modelele de saltele pat, pornește de la dimensiunile exacte ale somierei, pentru că o saltea mai mică sau mai mare decât cadrul se deformează în timp. Uită-te apoi la materiale, de la spumă la arcuri independente, și la husă: una detașabilă și lavabilă îți ușurează mult întreținerea. După despachetare, lasă salteaua câteva ore să se aerisească și să-și recapete forma înainte să o folosești.

Detaliile care fac camera a ta

Ultima etapă este cea mai plăcută: perdelele care filtrează lumina dimineții, o oglindă, câteva rafturi și textilele care leagă culorile alese la început. Nu uita de lumină: o sursă principală pe tavan, câte o veioză de fiecare parte a patului și, eventual, o bandă discretă de lumină caldă în spatele tăbliei schimbă complet atmosfera serii. La Leroy Merlin găsești, în același loc, tapet, pardoseli, saltele și decorațiuni, așa că poți gândi camera ca pe un întreg și poți păstra stilul de la un capăt la altul. Iar dacă vrei să vezi materialele înainte să te decizi, magazinul este locul potrivit să le compari.

Un dormitor amenajat de la zero este o ocazie rară să construiești exact spațiul de care ai nevoie. Ia deciziile pe rând, păstrează-te în paleta aleasă și nu te grăbi la detalii. Rezultatul va fi o cameră în care te întorci cu plăcere în fiecare seară.

Mănânci echilibrat, mergi regulat la sală, ai grijă la somn, iar greutatea ta pare stabilă. Totuși, abdomenul inferior, flancurile, coapsele sau brațele par să nu se schimbe în ritmul în care ai vrea. Situația este frecventă și nu însemnă că regimul alimentar sau că antrenamentele tale nu funcționează.

Corpul nu elimină grăsimea uniform. Unele zone răspund mai lent la deficitul caloric, iar altele păstrează depozite subcutanate chiar și după ce ai obținut o greutate apropiată de cea dorită. Iată ce înseamnă grăsimea localizată rezistentă, care sunt cauzele posibile și ce opțiuni medicale pot exista după ce ai construit obiceiuri sănătoase.

Ce înseamnă grăsimea localizată rezistentă la dietă și sport?

Expresia „grăsime rezistentă” descrie, de regulă, depozite de țesut adipos care rămân vizibile în anumite regiuni ale corpului, deși ai slăbit sau urmezi consecvent un program de mișcare. Nu există un tip separat de grăsime pe care dieta și sportul să nu îl poată influența deloc. Mai degrabă, organismul mobilizează mai greu energia stocată în anumite zone, precum abdomenul inferior, talia, flancurile, coapsele, partea posterioară a brațelor sau zona submentală.

Poți suspecta un depozit localizat dacă hainele devin mai largi în anumite zone, dar continuă să fie strâmte în altele. Această situație nu confirmă o indicație pentru vreo procedură, dar merită discutată cu un medic dacă te preocupă. Când depozitele rămân clar delimitate, chiar și după luni de alimentație echilibrată și mișcare constantă, liposucția poate fi una dintre soluțiile medicale discutate pentru remodelarea zonelor respective.

Dacă apar umflături recente, asimetrie pronunțată, modificări rapide ale formei corpului sau sensibilitate locală, programează un consult, pentru că aceste semne pot necesita o evaluare diferită de cea estetică.

Ce să faci când problema nu este doar grăsimea, ci și pielea în exces?

Uneori, abdomenul rămâne proeminent sau lipsit de fermitate din alte motive decât grăsimea localizată. După sarcină sau după o scădere mare în greutate, pot apărea exces de piele, laxitate cutanată și diastază abdominală, adică depărtarea mușchilor drepți abdominali.

În astfel de situații, liposucția are anumite limite, mai exact nu îndepărtează un exces mare de piele și nu corectează diastaza. Poți analiza împreună cu chirurgul beneficiile operației de abdominoplastie, o procedură care îndepărtează pielea în exces și poate corecta diastaza, atunci când există indicație medicală pentru asta. Consultația ar trebui să includă și discuția despre cicatrici, recuperare, controale și activitățile pe care le vei relua gradual.

Un abdomen mărit nu reprezintă automat o indicație pentru liposucție sau abdominoplastie. Balonarea, grăsimea viscerală, postura și laxitatea pielii pot contribui separat sau împreună, iar examinarea clinică ajută medicul să diferențieze aceste situații.

De ce apar depozitele adipoase persistente, chiar și cu un stil de viață sănătos?

Distribuția țesutului adipos diferă de la o persoană la alta. Două persoane cu aceeași greutate, înălțime și rutină sportivă pot avea forme corporale diferite, din câteva motive:

Discută cu medicul de familie dacă observi oboseală persistentă sau schimbări rapide în greutate, pentru a exclude alte cauze medicale.

De ce abdomenele nu elimină grăsimea de pe burtă?

Exercițiile abdominale întăresc musculatura, dar nu forțează organismul să ardă grăsimea exact din zona antrenată. Acest fenomen poartă numele de „slăbire localizată”, iar literatura de specialitate nu îl susține ca efect obținut prin exerciții direcționate pe o singură zonă. Sportul rămâne, totuși, esențial pentru sănătate: crește consumul energetic total, păstrează masa musculară și reduce riscul de recâștigare a kilogramelor, dar nu poate controla ordinea în care organismul folosește rezervele de energie sau îndepărta excesul de piele.

Cum verifici dacă stagnarea este reală, înainte de un consult?

Înainte să iei în calcul o soluție de remodelare corporală, analizează-ți obiceiurile. Un checklist simplu te poate ajuta:

Dacă bifezi majoritatea punctelor și depozitele persistă, o discuție cu un chirurg plastician te poate ajuta să înțelegi ce opțiuni sunt realiste pentru corpul tău.

Ce merită să reții înainte de a lua o decizie?

Grăsimea localizată rezistentă apare frecvent dintr-o combinație de factori ce țin de genetică, hormoni, structură corporală și adaptări normale după slăbire. Alimentația echilibrată, somnul și mișcarea rămân baza menținerii sănătății, dar nu pot direcționa slăbirea către o singură zonă.

Dacă ai o greutate stabilă și observi depozite persistente, discută cu un specialist despre opțiunile potrivite pentru tine. Un specialist în chirurgie plastică îți poate explica la ce rezultate realiste te poți aștepta.

Disclaimer: Acest articol are un scop informativ și nu înlocuiește consultul medical de specialitate.

Surse de informare:

c2cfb2d6b1281b9b34bd8299ec5dc780.jpgDr. med. Priv. Mihai Chertif M.D.

Chirurgie plastică și estetică

Administrator Clinica Cosmedica Baia Mare

www.cosmedica.ro

https://www.instagram.com/clinica.cosm

Pregătești cârnați după tăierea porcului, faci chiftele pentru familie sau procesezi carne pentru o pensiune? Înainte să alegi o mașină de tocat, merită să estimezi realist cât poți lucra într-o oră. Cifra de pe cutie arată de regulă randamentul obținut în condiții bune: carne rece, bucăți potrivite, sită curată și motor folosit corect.

În gospodărie, timpul real include pregătirea cărnii, alimentarea aparatului, schimbarea sitei și curățarea pieselor. Următorii pași te ajută să alegi o capacitate potrivită, fără să plătești pentru un aparat prea mare sau să forțezi unul prea mic.

1. Înțelege ce arată capacitatea în kg/oră

Producătorii exprimă capacitatea prin cantitatea de carne pe care mașina o poate toca într-o oră de funcționare. Folosește această valoare ca punct de plecare, nu ca promisiune fixă. De exemplu, un aparat cotat la 100 kg/oră poate procesa aproximativ 60–75 kg într-o oră în care incluzi pauzele și manipularea cărnii.

Verifică și cât timp poate funcționa motorul fără oprire. Un model care lucrează 30 de minute, apoi are nevoie de o pauză scurtă, poate susține un ritm mai bun decât unul care se încălzește după 10 minute. Pentru rezultate stabile, citește instrucțiunile privind pauzele recomandate de producător.

2. Alege tipul de mașină după cantitatea de carne

Fiecare gospodărie lucrează în alt ritm. Dacă toci de două ori pe an câteva kilograme pentru sarmale sau chiftele, nu ai aceleași nevoi ca o fermă familială care pregătește 100 kg de carne într-o zi.

Tip mașină de tocat Randament realist orientativ Potrivită pentru
Manuală 5–15 kg/oră Cantități mici, utilizare ocazională
Electrică de uz casnic 15–60 kg/oră Gospodării și preparate pentru familie
Semiprofesională 60–150 kg/oră Ferme familiale, pensiuni, loturi mari
Profesională 150–500+ kg/oră Măcelării și procesare frecventă

O mașină manuală te ajută la 2–5 kg de carne, mai ales dacă lucrezi fără acces la electricitate. Pentru un lot de 20–30 kg de cârnați, o mașină electrică bine construită îți reduce efortul și păstrează un ritm constant.

Modelele semiprofesionale au de obicei componente metalice, tavă mai mare și motor pregătit pentru sesiuni mai lungi. Dacă administrezi o mică fermă, o pensiune sau vinzi produse pregătite legal, acest tip de aparat oferă un raport corect între preț, putere și ritm de lucru.

3. Pregătește carnea pentru un randament bun

Carnea rece trece mai ușor prin melc și sită. Pune bucățile la frigider înainte de lucru, iar dacă sunt moi, lasă-le 20–30 de minute la congelator. Nu le îngheța complet: carnea trebuie să fie fermă la exterior, dar ușor de tăiat cu cuțitul.

Taie carnea în cuburi care intră lejer în gura de alimentare. Îndepărtează oasele, cartilajele tari, pielițele groase și tendoanele mari. Aceste resturi pot bloca mecanismul sau pot uza cuțitul. Folosește împingătorul aparatului, nu degetele și nici coada unui cuțit.

Sita influențează atât viteza, cât și textura. O sită cu găuri de 6–8 mm merge bine pentru cârnați rustici și chiftele. Pentru umpluturi mai fine, poți toca apoi printr-o sită de 3–4,5 mm, dar timpul de lucru crește. La cârnați, păstrează și grăsimea rece; ea ajută compoziția să rămână suculentă după gătire.

4. Verifică piesele care influențează tocarea

Motorul contează, însă cuțitul, sita, melcul și angrenajele decid cum se comportă aparatul după mai multe utilizări. Un cuțit tocit nu taie curat, ci împinge carnea spre sită. Vei observa că aparatul se mișcă greu, carnea se încălzește și ies fibre neuniforme.

Montează cuțitul cu partea tăietoare spre sită și verifică dacă sita stă dreaptă. Spală piesele imediat după lucru, usucă-le complet și păstrează-le într-un loc ferit de umezeală. Pentru gospodării care caută aparate și accesorii pentru prepararea alimentelor, poți compara echipamentele disponibile aici.

După tocare, umple rapid mațele cât compoziția este rece. Pentru loturi mai mari, mașinile de umplut cârnați ajută la obținerea unor cârnați uniformi și reduc timpul petrecut cu umplerea manuală.

5. Calculează capacitatea necesară

Împarte cantitatea totală de carne la timpul în care vrei să termini lucrarea. Apoi alege o mașină cu o capacitate declarată mai mare decât rezultatul obținut, deoarece vei avea pauze pentru curățare și reîncărcare.

De exemplu:

Nu alege strict după cea mai mare cifră afișată. Uită-te la materiale, disponibilitatea pieselor de schimb și cât de simplu cureți aparatul după fiecare lot.

6. Află ce înseamnă nr. 12, nr. 22 și nr. 32

Aceste numere arată dimensiunea capului de tocare și a componentelor compatibile. Nr. 12 se potrivește pentru folosire ocazională în gospodărie. Nr. 22 oferă un ritm bun pentru familii mari și ferme mici. Nr. 32 se adresează activităților cu volum ridicat, unde ai spațiu suficient și lucrezi frecvent.

Nu presupune că un număr mai mare garantează automat un rezultat mai bun. Un nr. 22 cu motor solid, cuțit bun și angrenaje rezistente poate lucra mai eficient decât un nr. 32 slab construit.

7. Evită greșelile care opresc lucrul

Nu introduce carne caldă, oase sau bucăți prea mari dacă manualul nu permite acest lucru. Oprește aparatul dacă auzi zgomote neobișnuite, simți miros de motor încins sau observi că sita se umple rapid. Curăță piesele, verifică montajul și lasă motorul să se răcească.

Alege aparatul după cel mai mare lot pe care îl pregătești într-un an. Pregătește carnea din timp, lucrează în porții mici și testează întâi textura pe 500 g de compoziție. Astfel poți ajusta sarea, condimentele și sita înainte să pregătești întregul lot de cârnați.

Capacitatea potrivită a unei mașini de tocat carne depinde de cantitatea procesată, frecvența utilizării și timpul disponibil. Compară randamentul declarat cu durata de funcționare recomandată și ia în calcul pregătirea cărnii, pauzele și igienizarea. Astfel, poți alege un aparat care susține ritmul de lucru al gospodăriei sau al micii afaceri.

Geamurile aburite dimineața, pervazurile ude și petele din colțurile pereților apar frecvent în locuințe odată cu răcirea vremii. Un strat fin de condens poate fi normal după o noapte rece, însă picăturile care curg zilnic pe sticlă arată că aerul din casă reține prea mulți vapori. Iată șase măsuri practice care reduc umezeala și ajută la păstrarea unui mediu mai confortabil pentru familie.

1. Măsoară umiditatea și identifică tipul de condens

Condensul apare când aerul cald și umed din interior atinge o suprafață rece, cum este geamul iarna. Vaporii ajung la „punctul de rouă”, adică la temperatura la care se transformă în picături de apă. Ferestrele nu produc umezeala, însă o fac vizibilă.

Înainte să schimbi garnituri sau să investești în aparate, verifică unde apare condensul. Situațiile diferă și cer soluții diferite:

Folosește un higrometru, un dispozitiv simplu care arată umiditatea relativă din încăpere. Așază-l la distanță de calorifer, fereastră, aragaz sau baie, deoarece aceste zone pot modifica temporar valoarea afișată. Multe locuințe se simt confortabil la o umiditate între 40% și 60%. Iarna, dacă geamurile se udă frecvent, urmărește valori apropiate de 40-50%.

Verifică higrometrul dimineața în dormitor, după duș și după ce gătești. Dacă valoarea sare constant peste 60%, ai un indiciu clar că trebuie să reduci vaporii din aer.

2. Aerisește scurt, complet și la momentele potrivite

Mulți proprietari țin geamul rabatat ore întregi, cu intenția de a usca aerul. Metoda răcește pereții, tâmplăria și podeaua, iar încăperea are nevoie apoi de mai mult timp pentru a reveni la o temperatură confortabilă. Pereții reci pot favoriza apariția condensului, mai ales în apartamentele cu izolație modestă.

Deschide ferestrele larg timp de 5-10 minute, de două sau trei ori pe zi. Dacă poți crea curent între camere, schimbul de aer devine mai rapid. Aerul rece de afară conține, de regulă, mai puțini vapori decât aerul din casă. După ce intră și se încălzește, poate prelua umezeala din încăpere.

Acordă atenție momentelor care cresc umiditatea:

Aerisirea ajută mult, însă poate să nu fie suficientă într-un apartament de parter, într-o baie fără geam sau într-o cameră unde se usucă rufe. În astfel de situații, un dezumidificator camera poate menține umiditatea la valoarea setată, fără să fie nevoie să răcești locuința prin aerisiri repetate.

3. Redu umezeala produsă în baie, bucătărie și la uscarea rufelor

Într-o locuință locuită de o familie, vaporii se acumulează repede. Respirația din timpul nopții, un duș fierbinte, fierberea apei și rufele întinse în casă pot ridica umiditatea într-un interval scurt. Într-un dormitor mic, cu ușa închisă, două persoane pot produce suficienți vapori peste noapte cât să apară picături pe geam dimineața.

În baie, pornește ventilatorul înainte de duș, dacă ai unul, și lasă-l activ după terminare. Șterge apa rămasă pe cabina de duș, faianță și baterii. Această rutină reduce cantitatea de apă care se evaporă treptat în următoarele ore. Verifică și robinetele, sifonul de pardoseală sau rezervorul toaletei: o pierdere mică, dar constantă, menține umezeala ridicată.

În bucătărie, pornește hota de la începutul preparării mâncării și acoperă oalele. Fierberea fără capac eliberează rapid vapori, mai ales în apartamentele cu bucătărie deschisă spre living. Curăță periodic filtrele hotei, deoarece grăsimea acumulată scade capacitatea de evacuare.

Rufele uscate pe calorifer sau pe un suport amplasat în sufragerie pot elibera câțiva litri de apă în aer. Dacă nu ai balcon, curte sau uscător de rufe, limitează uscarea la o singură cameră. Închide ușa, ține geamul închis cât timp funcționează aparatul de control al umidității și verifică periodic rezervorul. Hainele se pot usca mai repede, iar vaporii nu ajung în toate camerele.

4. Păstrează o temperatură stabilă și lasă aerul cald să circule

Condensul se formează mai ușor pe sticla rece. De aceea, oprirea completă a căldurii peste noapte poate agrava problema, mai ales în camerele orientate spre nord sau în apartamentele de la ultimul etaj. Dimineața, aerul se încălzește mai repede decât geamul, iar picăturile apar înainte ca suprafața sticlei să ajungă la o temperatură mai ridicată.

Menține o temperatură relativ constantă, cu o diferență moderată între zi și noapte. Pentru multe familii, reducerea temperaturii cu 1-2 grade noaptea este mai practică decât oprirea totală a încălzirii.

Verifică și zona din jurul ferestrei. Draperiile lungi, perdelele groase sau mobilierul lipit de calorifer pot opri circulația aerului cald către geam. Lasă spațiu între calorifer și textile, iar dacă ai pervazuri foarte late, evită să le încarci cu ghivece mari sau obiecte decorative care blochează fluxul de aer.

Dulapurile masive amplasate lângă pereții exteriori merită și ele atenție. Lasă câțiva centimetri între mobilă și perete, astfel încât aerul să circule. Dacă observi miros de umezeală sau puncte negre în spatele dulapului, mută piesa de mobilier, curăță zona și verifică umiditatea din încăpere câteva zile la rând.

5. Verifică ferestrele, garniturile și zonele reci din locuință

Dacă higrometrul arată valori normale, dar geamurile continuă să se ude, fereastra poate avea o problemă de etanșare, reglaj sau izolație. În timp, garniturile se pot turti, crăpa ori desprinde, iar feroneria poate necesita ajustare. Aerul rece pătrunde pe lângă ramă și răcește excesiv marginea geamului.

Poți face câteva verificări simple acasă. Privește cu atenție garniturile și observă dacă există porțiuni desprinse. Verifică siliconul din jurul ramei și caută urme de apă pe glafuri. În zilele cu vânt, apropie palma de marginile ferestrei, fără să atingi sticla; uneori poți simți curenți reci care indică o etanșare slabă.

Pentru rezultate stabile, cheamă un specialist dacă observi una dintre aceste situații:

Petele care se accentuează după ploaie pot indica infiltrații, nu condens. Infiltrația cere o intervenție asupra fațadei, acoperișului, glafurilor sau instalațiilor, în funcție de sursă. Ștergerea geamului ori reducerea umidității din casă nu rezolvă această problemă.

6. Acționează rapid dacă apar mucegaiul și mirosul de umezeală

Condensul repetat poate afecta tâmplăria, vopseaua lavabilă, pervazurile și finisajele. În timp, umezeala favorizează mucegaiul, care apare frecvent în colțurile camerelor, după dulapuri, pe pereții exteriori sau în jurul ferestrelor. Pentru părinții cu copii mici, merită să urmărească din timp aceste zone, deoarece aerul încărcat și mirosul persistent pot crea disconfort în locuință.

Dacă geamurile sunt deja ude, șterge apa de pe sticlă, ramă și pervaz cu o lavetă absorbantă. Nu lăsa apa să pătrundă în rosturile tâmplăriei sau în tencuială. Apoi aerisește scurt și identifică sursa: rufe, duș, gătit, plante multe, acvariu, umidificator folosit prea des sau o posibilă pierdere de apă.

Curăță petele mici de mucegai cu produse potrivite pentru suprafața respectivă și poartă mănuși. Aerisește încăperea în timpul curățării. Dacă petele reapar după câteva săptămâni, se extind sau vin însoțite de tencuială umedă, cere o evaluare tehnică. Problema poate ține de punți termice, infiltrații sau ventilație insuficientă.

Pentru o rutină simplă, urmărește timp de o săptămână umiditatea din camerele cu probleme, aerisește după activitățile care produc vapori și menține o temperatură constantă. Aceste măsuri ajută geamurile să rămână mai uscate și reduc riscul ca umezeala să ajungă pe pereți.

O plăcintă cu dovleac delicioasă îmbină foile fragede, ușor rumenite, cu o umplutură dulce și aromată, în care se simt gustul dovleacului și notele calde de scorțișoară și vanilie. Secretul unui desert reușit stă în alegerea ingredientelor, eliminarea excesului de lichid din umplutură și pregătirea corectă a aluatului.

Rețeta este potrivită pentru o tavă de aproximativ 30 x 40 cm, din care obții 12-15 porții. Pregătirea durează circa 40 de minute, iar coacerea necesită alte 40-50 de minute. Aluatul se prepară ușor, însă are nevoie de puțin timp la frigider pentru a deveni mai simplu de întins. Rezultatul este o plăcintă potrivită pentru mesele în familie, pentru o după-amiază de toamnă sau pentru un desert de casă servit alături de o băutură caldă.

Ingrediente pentru plăcinta cu dovleac clasică

Cantitățile de mai jos sunt calculate pentru o tavă dreptunghiulară de 30 x 40 cm.

Pentru aluat:

Pentru umplutură:

Făina cernută ajută la obținerea unui aluat omogen, iar untul trebuie să fie rece pentru ca foile să rămână fragede. Lichidul se adaugă treptat, deoarece făina poate absorbi cantități diferite. Aluatul trebuie să fie moale și ușor de modelat, fără să se lipească excesiv de mâini.

Cum alegi dovleacul potrivit pentru plăcintă?

Aromele și textura desertului depind în mare măsură de soiul de dovleac ales. Caută un exemplar cu coaja tare, fără pete moi sau fisuri, care să fie greu în raport cu dimensiunea sa. Pulpa trebuie să aibă o culoare portocalie intensă și o consistență densă, fără prea multe fibre.

Dovleacul plăcintar de tip butternut este o alegere potrivită datorită gustului dulce și pulpei fine, care nu lasă foarte mult lichid în timpul gătirii. Și alte soiuri cu miez dens pot da rezultate bune. Evită dovlecii foarte apoși, deoarece umplutura va necesita un timp mai lung de gătire.

Pentru pregătirea desertului, poți consulta gama de ingrediente pentru plăcintă cu dovleac de la Selgros, unde găsești produse de bază pentru aluat și condimente pentru umplutură.

Cum prepari plăcinta cu dovleac?

Începe cu umplutura, deoarece trebuie să se răcească înainte de asamblarea plăcintei. Dacă o așezi fierbinte peste aluat, aburul poate înmuia baza și poate afecta textura foilor.

Pregătirea umpluturii

Curăță dovleacul de coajă și semințe, apoi rade pulpa pe răzătoarea mare. Pune-o într-o tigaie încăpătoare, împreună cu untul și zahărul. Gătește la foc mediu-mic timp de 15-20 de minute, amestecând periodic, până când dovleacul se înmoaie și excesul de lichid se evaporă.

Adaugă scorțișoara, vanilia și un praf de sare. Gustă compoziția și ajustează cantitatea de zahăr, în funcție de dulceața naturală a dovleacului. Dacă dorești o umplutură mai bogată, poți adăuga nucă măcinată. Lasă compoziția să se răcească complet înainte de folosire.

Prepararea aluatului și asamblarea

Amestecă făina cu praful de copt, sarea și zahărul. Adaugă untul rece, tăiat cubulețe, și încorporează-l rapid cu degetele până când obții o textură asemănătoare firimiturilor. Pune oul, iaurtul și vanilia, apoi adună ingredientele într-un aluat omogen, fără să frămânți prea mult.

Împarte aluatul în două bucăți, una puțin mai mare pentru baza plăcintei. Învelește-le și lasă-le la frigider aproximativ 30 de minute. Între timp, încălzește cuptorul la 180°C.

Întinde bucata mai mare într-o foaie potrivită pentru tavă și așaz-o pe hârtie de copt. Distribuie umplutura răcită într-un strat uniform, păstrând aproximativ un centimetru liber la margini. Dacă dovleacul pare încă umed, presară puțin griș sau pesmet fin înainte de a adăuga compoziția.

Întinde a doua bucată de aluat și așaz-o deasupra. Lipește marginile, apoi înțeapă foaia din loc în loc cu o furculiță, pentru ca aburul să poată ieși în timpul coacerii.

Coace plăcinta timp de 40-50 de minute, pe nivelul din mijloc al cuptorului. Este gata când foaia de deasupra capătă o nuanță aurie și marginile sunt bine coapte. Las-o să se răcească înainte de porționare.

Ingredientele care fac diferența într-o plăcintă aromată

Fiecare ingredient contribuie la textura și gustul desertului. Câteva alegeri simple pot îmbunătăți considerabil rezultatul.

Poți adăuga și câteva stafide hidratate în suc de portocale, dacă preferi o umplutură mai dulce. Totuși, păstrează aromele în echilibru, astfel încât dovleacul să rămână ingredientul principal.

Secrete pentru foi fragede și umplutură bine legată

Textura plăcintei depinde atât de modul de preparare, cât și de răcirea corectă a ingredientelor. Pentru un rezultat reușit, ține cont de următoarele recomandări:

După ce scoți plăcinta din cuptor, las-o să se răcească pe un grătar sau pe o suprafață care permite circulația aerului. Dacă preferi foile mai moi, acoperă tava lejer cu un prosop curat după aproximativ 15 minute.

Variante ale rețetei clasice

Dacă vrei să schimbi textura desertului sau să reduci timpul de pregătire, poți adapta rețeta în funcție de ingredientele disponibile.

Pentru o variantă de post, înlocuiește untul din aluat cu ulei și folosește apă minerală rece în locul laptelui și al oului. Poți combina 350 g de făină cu 120 ml de ulei, 120 ml de apă minerală, două linguri de zahăr și un praf de sare. Amestecă ingredientele până obții un aluat omogen și lasă-l la frigider aproximativ 20 de minute. Pentru umplutură, înlocuiește untul cu puțin ulei.

O alternativă rapidă presupune folosirea foilor subțiri de plăcintă. Așază trei sau patru foi la bază, ungându-le individual cu unt topit sau ulei. Adaugă umplutura răcită, apoi acoperă cu alte foi unse. Coace la 180°C până când suprafața devine aurie.

Foietajul este o altă opțiune, mai ales când timpul este limitat. Păstrează-l rece până la asamblare și folosește numai umplutură răcită, pentru a preveni înmuierea aluatului.

Pentru mai multă inspirație, poți descoperi și alte idei de plăcintă cu dovleac și tarte de sezon, cu umpluturi și combinații de arome potrivite pentru zilele răcoroase.

Greșeli frecvente și cum le corectezi

Păstrarea și servirea plăcintei

După răcire, păstrează plăcinta într-un recipient închis, la frigider, timp de 2-3 zile. Pentru a reda textura foilor, încălzește porțiile 5-7 minute în cuptor, la temperatură moderată.

Servește desertul simplu, cu zahăr pudră presărat deasupra, sau alături de nuci tocate. Pentru o aromă mai intensă, poți adăuga puțină scorțișoară înainte de servire. Indiferent de varianta aleasă, umplutura bine scăzută și aluatul fraged sunt cele două elemente care fac diferența.