Vadra, iugărul, lanțul, câbla, cotul, poșta și ferdeaua sunt unități de măsură care au funcționat în Brașovul medieval.
Astăzi, dacă vrem să măsurăm o distanță sau masa unui corp, avem la dispoziție instrumente digitale și formule de calcul sofisticate, iar rezultatele sunt de mare precizie. Nu mai e nevoie nici măcar să intrăm în contact cu obiectul de măsurat; sateliții ne ajută să aflăm ce greutate are o planetă sau cu câți milimetri s-a deplasat un continent.
Unitățile de măsură sunt atât de precise încât nu e loc de aproximare. Avem laboratoare de metrologie unde ne calibrăm instrumentele de măsurare. Iar dacă avem îndoieli că măsurarea n-ar fi corectă, avem la dispoziție organisme care îi sancționează pe cei care ne-au înșelat la cântar, la metru, la apometru, la orice dispozitiv care ar trebui să ne ofere o măsurătoare exactă.
Dar n-a fost întotdeauna așa de simplu. Până acum 150 de ani, oamenii măsurau după etaloane diferite, care nu se potriveau de la o regiune la alta și, de aici, o serie de încurcături și neînțelegeri. În schimb, existau regulamente și legi drastice care-i pedepseau pe negustorii necinștiți. Fiindcă pe 20 mai se sărbătorește Ziua Mondială a Metrologiei, Monitorul Expres vă invită la o călătorie prin istoria unităților de măsură folosite în Brașovul de odinioară.
Teutonii au primit 30 de pluguri în Țara Bârsei
Vreme de peste 2.000 de ani, până la introducerea sistemului metric în 1866, în spațiul românesc s-au folosit numeroase unități de măsură, autohtone sau adaptate după cele de largă circulație. În Brașov, oraș în care negoțul era activitatea principală, instrumentele de măsurat și unitățile de măsură erau, în principal, importate din Vestul Europei, spre deosebire de cele din Țara Românească și Moldova, unde se foloseau unele autohtone. Diferențele erau semnificative.
Prima unitate de măsură legată de Brașov e consemnată în 1225, în documentul prin care regele Andrei al II-lea a dăruit cavalerilor teutoni 30 de pluguri de teren în actuala Țară a Bârsei. Plugul era o unitate de măsură pentru suprafețe mari. Nu se știe exact câți metri înseamnă, dar e cert că un plug – adică atâta pământ cât poate ara o pereche de boi într-o zi – se vindea la 1230 cu 6 mărci și jumătate, ceea ce era o avere. În 1514, s-a statornicit mărimea plugului la 150 de iugăre, adică 107,490 hectare.
Iugărul era o măsură de origine romană, dar în Transilvania se numea holdă, deoarece terenul era păzit de un holdes (paznic). La 1877, George Barițiu explica paritatea dintre iugăr și unitățile de măsură din celelalte provincii: „Ceea ce se zice în Muntenia pogon, în limba poporului Transilvaniei se numește holdă, pe alocurea falce, în termen oficial iugeru sau jugu”.
O găleată de pământ arabil
Brașovenii au mai măsurat suprafețele mari și în stânjeni pătrați (3,5966 mp, la 1875). Iugărul unguresc avea 0,4316 hectare, cel austriac (cadastral) echivala cu 0,5755 hectare. Falcea (suprafața care putea fi secerată de un om într-o zi) era o măsură folosită în Oltenia, dar necunoscută prin părțile noastre. Când terenurile erau prea mari, măsurătoarea se făcea din ochi.
În timp ce prin Țara Românească și Moldova pământul se măsura cu unități de tipul „cât aruncă omul cu toporul”, securea, bățul sau măciuca, cât trage cu săgeata sau cu pușca, la noi, terenul arabil se măsura cu găleata. Mai precis, după cantitatea de cereale însămânțate, iar semințele erau dozate în găleți. Astfel, în 1721, în satele din zona Făgăraș, se apreciau locurile arabile în câble sau găleți, fiecare localitate având între 65 și 2.381 de câble. O astfel de găleată însemna cam o jumătate de iugăr, deci cam un sfert de hectar. Sfertul găleții era ferdeaua. Tot în această zonă, fânețele erau evaluate în care de fân.
Moșiile se măsurau uneori, numai pe lungime, cu funia, astfel că, în Evul Mediu, operația de măsurare se numea „funit”. În Brașov, se folosea „lanțul măsurătoriu”, care, conform Așezământului pentru cadastru al Împăratului Franz Iosif al II-lea, avea 10 stânjeni.

Măsurători cu palma și cotul
Pentru lungime, în Brașovul anului 1755, s-a folosit pasul ca unitate de măsură chiar și pentru înălțimea clădirilor. Stânjenul regal era reglementat la 1514 la 2,88 metri. La 1875, se folosea stânjenul austriac (1,89 m). Măsurile de un stânjen se confecționau din lemn sau fier și erau divizate în opt părți numite degete. Pentru evitarea confuziilor, pe documentele de hotărnicie se desena conturul palmei folosite la confecționarea stânjenului.
Palma însemna distanța între vârfurile degetelor mare și mic, când palma e deschisă la maximum. Palma a fost mai puțin folosită la Brașov, deoarece stânjenul avea submultiplii săi: țolul (0,03 m) și piciorul sau urma (0,316 m). Se mai folosea și degetul. La 1783, se indica semănarea grâului la o adâncime de cel mult trei degete. Șchioapa, adică distanța între degetele mare și arătător, măsura cam 20 de centimetri.
Cel mai utilizat, însă, era cotul (aproximativ o jumătate de metru), ca unitate de măsură pentru postavuri. La Brașov, vama pentru pânzeturi și stofe se calcula după numărul de coți. Cotul (ulna, cubitus) era etalonat după cel de la Buda. La 1793, comunitatea centumvirală din Brașov solicita schimbarea statutelor breslei țesătorilor de lână, deoarece cotul cu care se măsura la acea dată era mai mare cu un țol decât cel din 1693, 50 de coți vechi fiind egali cu 48 de coți noi. Știri sigure despre mărimea cotului brașovean îl indică la 0,623 m.

Șapte poște de la Brașov la Sibiu
Distanțele mari aveau și ele unități de măsură specifice. Paradoxal, distanțele se măsurau uneori cu unități de timp, cum era ceasul de mers (aprox. 4,5 km). S-a folosit și mila (aprox. 1,5 km). Poșta era distanța la care se schimbau caii poștalionului, adică între 15 și 20 km. Între Sibiu și Cluj erau 10 poște, iar de la Brașov la Sibiu, 7.
Pentru greutate, la Brașov se știa la 1778 de tonă (125 ocale). Greutățile cu care se echilibrau cântarele se numeau maje (maje turcești, de Viena, de Transilvania). Ca instrument de măsurat, cântarul (cumpăna) era prezent în toate prăvăliile. Conducerea orașului avea drept de control asupra cântarelor și deținea instrumente etalon.
Principala unitate de măsurat greutăți era libra sau fontul (folosită pentru slănină, metale, ceară, pește, carne). Fontul era a suta parte a unei maje. Doi fonți făceau cât o oca din Țara Românească. O libră avea 32 de loți.
Limonadă cu vadra și ciubărul
În secolul XIII, brașovenii măsurau lichidele cu butea, un vas mare de lemn (cea mare avea 80 de vedre). Negustorii din Șcheii Brașovului transportau vinul cu buțile până la Câmpina cu carul, iar de acolo mutau vinul în burii (butoaie mai mici) pentru a fi transportate cu calul. Mierea se măsura cu berbânța.
Ciubărul de Brașov avea 34 de cofe (trei vedre și jumătate). Vadra se mai numea hidrie sau urnă. În secolul XVIII, magistratura din Brașov dispunea de o vadră etalon care cuprindea 10 cofe. Cupa, folosită în Transilvania, era a opta parte a vedrei. La sfârșitul secolului XIX era egală cu litrul. Echivalentul ocalei în Brașov era cofa, cu care se măsurau vinul, limonada sau zeama de lămâie.

Câți snopi avea o claie de fân?
Pentru cereale se folosea câbla (echivalentul chilei). Capacitatea găleții/câblei s-a schimbat în timp, fiind estimată între 40 și 80 de litri. Brașovenii foloseau câbla săsească (83 l). Submultiplul găleții era merța sau vica (aprox. 22,5 litri). Ferdele era, de asemenea, o măsură foarte populară (aprox. 22 litri).
Farmaciștii aveau propriul sistem, unitatea fiind uncia (16 uncii alcătuiau o mină de 500 g). Pentru grâne secerate se folosea claia, formată din snopi (în Făgăraș, o claie avea 25 de snopi). Lemnele de foc se măsurau în stânjeni cubici.
Cântarul orașului aducea bani buni la buget
În 1714, Dieta de la Sibiu a hotărât unificarea unităților de măsură în Transilvania. În Brașov, judele târgului veghea ca legea să fie aplicată. Primul cântar oficial al orașului era situat în Piața Sfatului de astăzi (nr. 18). Toți comercianții treceau pe aici pentru a plăti vigesima (taxa de 20% din valoarea mărfii). Negustorul primea o țidulă (chitanță) care atesta cantitatea.
Din registre aflăm că se cântăreau: bumbac, seu, lămâi, orez, mătase, piper, ceară și chiar porci. Bugetul orașului sporea considerabil din aceste taxe. Cântarele și greutățile de odinioară s-au păstrat și pot fi văzute astăzi la Muzeul Civilizației Urbane din Brașov, unde se găsește și vechiul regulament de protecție a consumatorului, care ar fi eficient și în zilele noastre.

Reguli care protejau consumatorul brașovean în 1713
În 1713, Judele Târgului din Brașov comunica negustorilor o serie de reguli și pedepse în cazul în care își înșelau cumpărătorii:
• „Să nu faceți nedreptate la măsurarea cu cotul, cu povara și cu măsura, să aveți cumpene drepte, greutăți drepte și măsuri drepte.”
• „Pe cine va scutura la măsurare să se îndese, pe acela mânia lui Dumnezeu îl va scutura.”
• „Greutatea falsă și cântărirea falsă aduc pedepsele și urgiile lui Dumnezeu.”
• „Cu cotul prea lung sau prea scurt furi pe aproapele tău.”
• „Inul și cânepa sunt ștreanguri pentru sufletul celui care înșală. Dacă nu măsori cinstit, să-ți fie ștreang de suflet.”
• „Cu măsura cu care măsurați voi, măsoară Dumnezeu. Să nu uitați asta.”
În Protocolul judelui târgului din Brașov, este precizată și atenționarea: „Vă vede Dumnezeu și scrie în registrul său”.
Metrul împlinește 151 de ani
Încă din antichitate, Socrate atrăgea atenția asupra iluziilor la care ne expunem dacă ne bazăm numai pe simțurile noastre și nu recurgem la măsurări. Unitățile de măsură au fost raportate la timp (pentru distanțe) sau la lungimile unor părți ale corpului (pentru lungimi). Dar acestea erau etaloane subiective, variabile de la om la om. Se pare că egiptenii și babilonienii au fost primele civilizații care au creat standarde de greutate (mina) și lungime (cotul egiptean). S-a ajuns la concluzia că trebuie creat un etalon la care să se alinieze toată lumea.
Primele încercări de soluționare a acestei probleme au condus la definirea yard-ului în raport cu distanța dintre nasul și brațul regelui. În acest sens a rămas celebru yard-ul introdus în anul 1101 de către Henric I al Angliei. După Revoluția Franceză (1789) s-a dezvoltat ideea unificării măsurilor de lungime, concomitent cu introducerea sistemului de multipli și submultipli zecimali, iar metrul a fost stabilit convențional ca a 40.000.000-a parte a meridianului pământesc. În iunie 1799, a fost adoptat sistemul metric. Noua unitate de masă, gramul, a fost raportată la masa unui metru cub de apă. În 1875, s-a instituit Biroul Internațional al Greutăților și Lungimilor.
În Principatele Române, sistemul metric de măsuri și greutăți a fost introdus la 1 ianuarie 1866, iar în Transilvania, în 1877. În mediul rural, multe din vechile măsuri se mai folosesc și astăzi. Actual, sistemul internațional de unități este utilizat de toate țările lumii, cu excepția Marii Britanii, SUA, Liberiei și Myanmarului. Ziua Internațională a Metrologiei, știința măsurării, a fost stabilită pe 20 mai, dată la care, în 1875, a fost semnată Convenția Metrului.









