Duminică, 16 mai, la intrare pe str. Republicii, în zona Modarom, între orele 8.00 și 20.00, se desfășoară cel de al treilea eveniment din cadrul maratonului de vaccinare „Liber la vaccinare, liber la viață!“, inițiat de Primăria Brașov și DSP Brașov. Evenimentul poartă titlul ,,Liber la restaurante!” și le este dedicat angajaților din domeniul HoReCa, precum și tuturor celor care își doresc ca accesul în restaurante și cafenele să se facă fără restricții. În cadrul evenimentului, vaccinarea se face fără programare, cu vaccin Pfizer. „Duminică, 16 mai, continuăm seria evenimentelor de vaccinare din maratonul «Liber la vaccinare, liber la viață!» cu evenimentul «Liber la restaurante». Pentru că suntem în centrul orașului, în poarta de intrare spre zona cea mai frecventată de brașoveni, de turiști, și care de asemenea este și plină de restaurante, centrul de vaccinare care se va amplasa va fi chiar aici, în față la Modarom. Vom avea fluxuri care vor putea să preia și brașovenii și turiștii care vor fi în zonă, pentru a se vaccina fără programare, doar cu buletinul, cu serul Pfizer, duminică, 16 mai, între orele 8.00 și 20.00“, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu. Primăria Brașov va amplasa un centru de vaccinare mobil la intrarea pe str. Republicii, pe locul fostei porți, pentru a le reaminti brașovenilor și turiștilor care este cea mai sigură cale pentru accesul la viața dinaintea pandemiei.
Cenuşăreasa din Braşov: Fabuloasa poveste a prințesei din Homorod
Pe strada Nieder, nu departe de râu, la marginea satului săsesc Hamruden (Homorod), se află o casă modestă. Pentru istoria Homorodului, casa de la numărul 46 are o importanţă deosebită. Aici s-a născut, la 17 octombrie 1832, Anne Simonis. Cea care avea să devină soţia unui general otoman, prima doamnă a Bucureştiului, pianistă şi compozitoare apreciată în marile capitale europene.
Anne, pianistă de la 11 ani
Povestea Annei aminteşte de „1001 de nopţi“. Chiar dacă mai mulţi istorici şi scriitori, sârbi, români sau maghiari au scris despre fabuloasa ei biografie, iar compoziţiile ei sunt încă cântate în concerte, braşovenii nu ştiu prea multe despre „Prinţesa din Homorod”. Cel care a reuşit să păstreze mai multe scrisori ale Annei, vechi de peste 150 de ani, a fost nepotul ei, Martin Binder din Rupea. Cu ajutorul lor s-au putut reconstitui mai multe detalii biografice. Annchen, cum i se spunea Annei acasă, era ultima ultima născută dintr-o familiie obişnuită de saşi. Georg Simonis şi Katharina, născută Hallas, au avut şapte copii. Georg era solist la biserică. Anne i-a moştenit talentul muzical. Fratele mai mare, Getz, era organist în sat. El o învăţa să cânte la pian. Saşii din Homorod o ascultau pe Anne cântând la slujbe încă de la vârsta de 11 ani.

Getz, profesor la institutul pentru demoazele
Într-o zi, Getz a fost surprins în patul unei săsoaice căsătorite, chiar de soţul acesteia. Gelos, încornoratul l-a luat la bătaie. Vestea s-a dus în tot satul. La sfatul preotului, ca să facă uitat scandalul, Getz a părăsit locurile natale. Fratele Anei a plecat la Bucureşti să-şi câştige existenţa dând lecţii de pian copiilor boierilor Slătineanu şi Poenaru. Ajunge profesor la „Institutul pentru demoazele Manolotti”, unde erau educate fetele din familiile avute, şi este invitat de domnitorul Gheorghe Bibescu s-o înveţe pe soţia sa câteva melodii. Georg reuşeşte să obţină o bursă pentru sora sa la Institutul de fete „Manolotti“. La nici 14 ani împliniţi, Anne ajunge să urmeze cursurile institutului bucureştean. Ana şi Getz au fost găzduiţi la o familie originară tot din Transilvania. Soţii Binder, saşi de condiţie modestă, de confesiune evanghelică, erau înrudiţi cu familia Simonis.
Bucureştiul sub dublă ocupaţie
În anul 1848, în Valahia – neunită încă cu Moldova într-un singur principat – s-a declanşat o revoluţie după moda pariziană, iar la sfârşitul lui iunie principele Gheorghe Bibescu a părăsit capitala şi a fost instalat un guvern provizoriu. Cele două ţări române, aflate sub dublul protectorat al Porţii Otomane şi Rusiei, sunt invadate. Primii care intră în Bucureşti sunt otomanii conduşi de Omer Paşa. Iar la scurt timp, trupele generalului rus Aleksei Nikolaevici Luders. După înăbuşirea Revoluţiei, Bucureştiul a rămas, timp de trei ani, sub ocupaţia trupelor turceşti şi ruseşti, care au împărţit oraşul în două zone de administrare.
S-a împiedicat în faţa generalului
Pompierii căpitanului Zăgănescu au opus o rezistenţă eroică în 13 septembrie 1848, în celebra bătălie de la Dealul Spirii. Victorioase, trupele turceşti se regrupează şi în sunetul Tubulhanalei – muzica militară – în pas cadenţat intră în oraş. În frunte, pe un falnic cal alb, cu mâna stângă sprijinită pe mânerul săbiei, Omer Efendi–Paşa. Are 42 de ani şi este unul din cei mai cunoscuţi generali turci. Generalul încruntat, cu gândul la ce avea să urmeze după ocuparea Bucureştiului, este gata să fie răsturnat în colbul uliţei. O elevă care alerga să vadă alaiul s-a împiedicat şi a ţipat. Speriat, calul se ridică în două picioare, iar Omer-Paşa abia se ţinu în şa. Aşa începe descrierea întâlnirii dintre Ana şi generalul otoman, povestită de istoricul Eugen Şendrea în volumul „Istoria pe placul tuturor”. Garda face cerc în jurul generalului Omer, de teama unui atentat. Profesoarele şi elevele privesc cu spaimă scena. De jos, se ridică tânăra Ana Simionis. Aranjându-şi rochia, privi nevinovată la paşă şi duse un deget la gură. Omer se lumină la faţă şi zâmbi. Îi reţinu şi gestul, dar şi ochii mari, albaştri.

Ca în povestea Cenuşăresei
Noul comandant al armatei de ocupaţie se acomodă imediat cu viaţa din Bucureşti. Marii boieri căutară să-l atragă pe Omer în cercul lor. Într-o după-amiază de mai, negustorul Chiriac Polizu îi ceru lui Getz Simionis să susţină un recital de pian „cum nu s-a mai auzit” la Bucureşti, pe care-l va dedica Excelenţei sale, Omer-Paşa. Festivitatea avu loc chiar în incinta Palatului Domnesc, unde era prezentă întreaga protipendadă. Anne află de recital şi-şi imploră fratele să o ia cu el. Recitalul a fost de excepţie, Getz cântând la pian, cu mult patos, o sonată de Beethoven. Omer părea absorbit de acordurile pianului, dar ochiul său de militar observă faldurile unei draperii mişcându-se. Nu spuse nimic gărzilor şi la terminarea piesei se ridică, prefăcându-se că felicită pianistul. Dintr-o singură mişcare, şi-a scos pumnalul de la brâu şi a dat la o parte perdeaua. Surpriză! În spatele draperiei, aceeaşi ochi albaştrii îl priveau speriaţi. Getz a explicat că este sora lui, care, fără să aibă invitaţie, ţinuse să asiste la concert. Spre mirarea tuturor, Omer zâmbi şi îi oferi braţul Annei, aşezând-o în jilţul din dreapta sa. Terminându-se concertul, curtenitor, a condus-o până la trăsură, unde, înconjurat de ofiţeri cu săbiile scoase pentru onor, a însoţit-o până acasă.
Un paşă îndrăgostit
Doar la câteva zile, Omer o invită pe Anne, la dejun, în reşedinţa sa. Ca pretext, a anunţat-o că doreşte să o angajeze educatoare pentru fiica sa, Emineh, pe care o adusese la Bucureşti împreună cu mama sa, una dintre soţiile sale. A fost uşor să se înţeleagă. De origine sârbo-croată, născut tot în Imperiul Austro-Ungar, convertit la maturitate la islamism, Omer ştia, la fel ca Annne, foarte bine limbile germană şi maghiară. Spre încântarea lui, fata cântă la pian. Temutul militar era deja îndrăgostit până peste urechi de tânăra de numai 17 ani. Îl chemă pe Getz şi-i destăinui că doreşte să se căsătorească cu sora lui.
Lăzi cu daruri trimise la Homorod
Pentru că era nevoie şi de acceptul părinţilor, la scurt timp, în Homorod îşi făcu apariţia un convoi cum nu se mai văzuse pe acele locuri. O trăsură aurită trasă de două perechi de cai albi, înconjurată de călăreţi mauri, soldaţi turci şi ofiţeri cu fireturi strălucitoare se opri în faţa casei familiei Simionis. Din ea coborâră cei doi fraţi. Lăzi cu daruri scumpe oferite de Omer au fost împărţite fraţilor şi părinţilor ei. În urma discuţiilor, cu greu, părinţii au căzut de acord cu căsătoria. Ca familie evanghelică, care urma învăţăturile creştine, le era foarte greu să accepte că viitorul lor ginere musulman are deja şi alte neveste. I-au cerut lui Getz să fie întotdeauna în apropierea surorii sale, indiferent pe unde va urma să călătorească alături de viitorul ei soţ.
Omer renunţă la harem
La Bucureşti, Omer aştepta răspunsul cu nerăbdare. Imediat a cerut încuviinţarea sultanului, care a fost favorabil. A decis ca, printre clauzele actului de cununie, să existe şi una prin care renunţă la harem, după voia părinţilor Annei. Anne a fost ridicat la rangul de prinţesă cu numele de Zubeide-Hanum. Iar Getz, cu numele schimbat în Gheorghiadis-Bei, a devenit ofiţer în armata otomană. Imediat au început pregătirile de nuntă. La Viena, Omer a comandat un cupeu aurit. De la Paris, toalete şi mătăsuri fine. Contesa de Grand Pre a iniţiat-o pe Anne în regulile protocolului. Căsătoria a fost planificată pentru 2 decembrie 1848, la Palatul Domnesc.
Nuntă ca în poveşti
O mulţime de bucureşteni, veniţi din toate mahalalele s-au înghesuit în faţa Palatului Domnesc să vadă nunta secolului. Anunţată de duăzeci şi una de salve de tun, Anne şi-a făcut apariţia într-o caleaşcă împodobită cu mătăsuri şi trasă de opt cai cu harnaşamente aurite, escortată de ofiţeri în mare ţinută şi urmată de un convoi de soldaţi otomani pe cai de rasă în lungi valtrapuri colorate, cu ciucuri şi franjuri. Omer, într-o uniformă albastră împecabilă coborî treptele palatului şi-şi întâmpină mireasa. Trena rochiei era purtată de fiicele boierului Slătineanu. În sala tronului se aflau trimişi străini, ofiţeri ruşi şi turci, boieri de toate rangurile, dar şi părinţii şi fraţii Annei. Amândoi semnară actul de cununie.
Punctul culminant a fost momentul primirii darului trimis de sultan. Un coş mare cu flori. Dar ce flori! Totul era executat din aurul cel mai fin, iar florile păreau aproape naturale, fiind realizate din pietre scumpe.

Viaţă de lux
Viaţa Anei alături de Omer părea desprinsă din basme. Nu i se refuza nimic, iar ea se bucura din plin de tot ce i se oferea. Au stat în această lume de vis un an şi trei luni. Înainte de a părăsi ţara, cei doi şi-au luat rămas bun de la trimişii ţărilor străine, membrii administraţiei, boierii munteni. Ea reuşeşte să tragă o fugă de trei zile la Homorod, unde şi-a mai văzut o dată părinţii. Prezenţa Annei la Constantinopol a fost un adevărat triumf. Deşi atât de tânără, a dat dovadă de multă diplomaţie, secundându-şi cu bine soţul. Mai mult, sultanul i-a permis să locuiască chiar în palatul său, iar fratele ei Gheorghe a fost ridicat la gradul de maior, devenind profesor de pian al Sultanei Valide.
Bucuriile se ţinură lanţ. Maiorul Gheorghiadis-Bei se căsători cu nemţoaica Tereza Merchen, fostă educatoare a prinţului sârb, Obrenovici. Mai târziu, fratele Annei devine un personaj important la curtea Sultanului, după ce a reuşit să încheie o alianţă cu Napoleon al III-lea.
Eleva unui profesor celebru
Anne a deprins repede rolul de soţie. În scurt timp a devenit respectată în societatea înaltă. Reprezentanţii diplomatici ai Europei se lăudau dacă apucau să sărute mâna Prinţesei Omer. În scurt timp, averile soţului s-au înmulţit. Anne a trăit într-un lux orbitor. N-a renunţat însă la muzică. Şi-a perfecţionat educaţia muzicală luând lecţii de la profesori celebri. La Viena a luat lecţii de pian de la Karl Czerny, cel care i-a predat acest instrument şi celebrului Franz Liszt. După retragerea din Bucureşti, Omer a fost trimis în misiune în Anatolia, apoi în Bosnia. Anne l-a urmat şi a devenit mama unui băieţel. Însoţindu-şi bărbatul în campanii, Anne a devenit pasionată de muzica militară, compunând mai multe marşuri triumfale, care erau cântate de regimentele de turci atunci când intrau în luptă.
Despărţire după moartea copilului
O nenorocire cumplită s-a abătut însă asupra familiei. Copilul Annei, în vârstă de numai şapte luni, a murit într-un accident stupid. În timpul unei plimbări cu trăsura, datorită unei zguduituri, a alunecat din bratele doicii. În acelaşi moment s-a deschis uşa cabrioletei, iar bebeluşul a căzut sub roţi. Trupul copilului a fost adus la Sarajevo, mormântul ei existând şi astăzi. Durerea lui Omer Paşa a fost nespus de mare. De atunci, relaţia dintre cei doi s-a răcit.
După o campanie militară în Arabia, încununat de succes, Omer primeşte drept răsplată de la sultan numeroase cadouri, printre care şi două tinere de neam regal circasian, un popor caucazian renumit pentru frumuseţea femeilor. Imprudent, le instalează chiar lângă apartamentele Anei. Fireşte, Ana nu putea admite aşa ceva, cerându–i soţului să le îndepărteze de acolo. Omer însă şovăie, îi spune că nu poate renunţa la ele, fiind un dar personal al sultanului. Relaţiile dintre cei doi soţi devin tot mai reci, iar Ana decide să pună punct căsniciei.
Georg se stabileşte la Craiova
Pleacă în Franţa, motivând că are nevoie de o schimbare, dar luase hotărârea să nu se mai întoarcă. „Între timp, îi sosi o altă veste tristă: fratele ei, Georg, se despărţi de Tereza şi plecă în ţară, stabilindu-se la Craiova. Omer a primit o scrisoare de la Ana în care i se spunea că totul între ei s–a sfârşit. Omer însă nu poate trăi fără ea. Profită că este numit cetăţean de onoare la Frankfurt pe Main şi se opreşte la Paris. Zadarnic. Ana nu se lăsă înduplecată, cu toate promisiunile făcute de prinţ. Mai târziu, nici trimişii speciali ai sultanului nu reuşesc să-i împace.
Ana stă trei luni la Paris, apoi îşi face bagajele şi pleacă în America. Stă puţin timp aici şi se reîntoarce în Europa. În timp ce se afla la bordul vasului l-a cunoscut pe baronul de Braunecker. Cele câteva săptămâni petrecute pe vapor i-a apropiat pe cei doi, iar Ana l-a uitat pe Omer.
Şase copii cu un baron
Ajunsă în Europa, Anne se căsătoreşte în scurt timp cu baronul. Omer nu s-a împăcat cu ideea şi a implorat-o, prin scrisori trimise ani în şir, să se întoarcă la el, chiar şi cu copiii pe care îi avea. Omer i-a cerut Sultanului să renunţe la cariera militară, dar acesta l-a numit comandantul suprem al tuturor trupelor din Imperiul Otoman. În 1871, Omer moare subit la vârsta de 65 de ani, în timp ce-şi bea cafeaua de dimineaţă, înaintea unei audienţe la sultan.
Anne va avea nu mai puţin de şase copii cu Otto von Brauneker. Istoricul maghiar Károly Szőcs susţine că primul din cei şase copii ai cuplului a fost botezat de Lajos Kossuth, liderul revoluției maghiare, pe care baronul l-a însoţit în exil. Conform aceleiaşi surse, Braunecker a primit cetățenia franceză și s-a stabilit la Toulouse, devenind prefect al departamentului Midi-Pirinei. Anne a trăit până la vârsta de 82 de ani. A murit la Paris în anul 1914, la vârsta de 82 de ani.
Compozitoare de marşuri otomane
În occident, Anne s-a dedicat muzicii. Lucrările ei muzicale au fost publicate în mai multe reviste din Franţa şi Anglia. A devenit cunoscută în saloanele frecventate de lumea bună din Paris drept „Excelenţa Sa Ida Saide, fosta soţie a lui Omer Paşa”. Se pare că şi-a schimbat numele datorită unui obicei turcesc. The Musical Monitor din 5 decembrie 1857, dedică un întreg articol Idei Saide. Câteva dintre lucrările ei au fost păstrate până în prezent în diferite manuscrise, iar unele sunt încă interpretate activ. Două marşuri compuse de Anne au fost publicate în „The Illustrated London News”. Alte marșuri au apărut în reviste din întreaga Europă la acea vreme, precum „Cinq Marches Militaires pour pian”, la Paris.
Anne, o prințesă otomană, a fost unul dintre cei mai populari compozitori de muzică militară din secolul al XIX-lea. A compus „Silistra March” și „March of Oltenica”, ambele publicate în The Illustrated London News Nr. 684/27 mai 1854., precum și în numărul 723 / din 13 ianuarie 1855. Ambele inspirate de bătăliile duse de soţul ei ca general otoman.
Lucrările ei sunt cântate şi în ziua de azi
Când pianistul sârb Visoko Bartolomej Stanković și-a lansat noul album „Voyage” în iunie 2020, printre cele douăzeci de compoziții de pe acesta a fost un marș compus de Zulejda Ida Latas. Stanković a „readus astfel la viață” una dintre cele mai interesante femei de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. În perioada în care l-a urmat pe soţul ei, Omer Paşa în campaniile sale, Annei Simonis i s-a spus în mai multe feluri. Cercetătoarea sârbă Jelena Bazović, în lucrarea sa „Caracterul istoric al lui Said-hanuma, soția lui Omer-pașa Latas”, menţionază că prinţesa otomană a fost cunoscută sub numele de Zuleida Ida Latas, dar şi de Saida-hanuma sau Zubeida-hanuma.
Carieră militară de excepţie
Omer Paşa (1806-1871) s-a născut într-o familie croată, Lathos, la Plaski, districtul Ogulin din Dalmaţia. Părinţii, de religie greco-catolică, l-au botezat Mihail. În tinereţe, a fost cadet în armata croată. Din motive personale a dezertat în 1826 şi a trecut, deghizat, în Bosnia. Apoi s-a îndreptat spre Istanbul. Aici, a ajuns lector la Academia Militară turcă, devenind un apropiat al generalului de orgine poloneză Chrzanowski, care a reorganizat armata otomană după înfrângerea revoltei ienicerilor. După ce s-a căsătorit cu o moştenitoare bogată, a avut o ascensiune rapidă în cercurile militare.

A fost numit guvernator militar al Constan-tinopolului, apoi al Libanului. În 1842, s-a aflat în fruntea trupelor care au suprimat revoltele din Albania (1843), Kurdistan (1846) şi Bosnia (1850). După revoluţia maghiară din 1848 , el a fost pus în comandă a forţelor turceşti în Moldova şi Ţara Românească. S-a remarcat în timpul războiului ruso-turc, apărând Calafatul în 1853, şi învingând o armată de 40.000 de ruşii anul următor la Eupatoria în Crimeea. Ulterior, a mai fost guvernator al Bagdadului şi ministru de război al Imperiului Otoman.
Palatul Domnesc
Palatul în care s-a desfăşurat nunta lui Omer cu Anne nu mai există în ziua de azi. Construcţia a fost începută în 1812 de Dinicu Golescu, dar în 1815, nu putea fi încă locuită. Decorațiunile exterioare și interioare lipseau, iar majoritatea camerelor erau nevopsite. Pentru a reduce costurile, proprietarul a început să închirieze o parte din casă. În 1833 a vândut-o statului, care, după renovarea din 1837, a transformat-o în „Palatul Domnesc”.

Aici a locuit Cuza și până în 1882, apoi, regele Carol I. Imaginea palatului a rămas pentru posteritate într-o litografie semnată J.R. Huber din 1866. După incendiul izbucnit în noaptea dintre 7 și 8 decembrie 1926, partea centrală a palatului a fost distrusă și a fost necesară o reparaţie capitală. În 1927, regele Ferdinand a decis să repare Palatul și lucrările au fost încredințate arhitectului ceh Karel Liman. Între 1935 și 1936, vechiul palat a fost demolat complet și a fost construit Palatul Regal, care există și astăzi.
Berea de dimineață: Ce mâncau la micul dejun personalităţile lumii
l De la ouă crude, la whisky şi trabuc
Beneficiile micului dejun sunt cunoscute de toată lumea: nu numai că primim energia pentru a face faţă îndatoririlor zilnice, dar, o masă bună, ne şi binedispune pentru întreaga zi. Dacă obişnuieşti să-ţi începi ziua cu o masă calitativă şi săţioasă, bine faci. E ceea ce făceau şi unii dintre cei mai cunoscuţi şi importanţi oameni din lume.
Multe dintre personalităţile planetei – politicieni, artişti, oameni de ştiinţă – îşi luau energia din cea mai importantă masă a zilei: micul dejun. Iar productivitatea şi creativitatea lor sunt argumentele pentru importanţa acestei mese. În ceea ce priveşte preferinţele lor culinare, acestea erau departe de a fi plictisitoare.
Victor Hugo – ouă crude
În anii în care a trăit în exil pe insula Guernsey, Victor Hugo a găsit inspiraţie pentru unele dintre cele mai cunoscute romane ale sale, inclusiv „Mizerabilii“. Autorul francez avea o rutină în timp ce locuia pe insulă: se trezea la răsăritul soarelui şi lua un mic dejun format din două ouă crude şi o ceaşcă de cafea rece, înainte de a începe să lucreze.
Albert Einstein – ouă prăjite
Una dintre cele mai strălucite minţi din istorie a fost „alimentată“ de o dietă constantă cu ouă. În cartea „Einstein at Home/Einstein acasă“, menajera fizicianului, Herta Waldow, a dezvăluit că profesorul mânca dimineaţa cel puţin două ouă prăjite, aproape în fiecare dimineaţă. La fel de mult îi plăceau ciupercile şi mierea, după cum scria fosta menajeră.
Mozart – jumătate de cocoş
Wolfgang Amadeus Mozart era adeptul proteinelor din belşug. Printre alimentele sale preferate se numărau sturionii, cotletele de porc şi o tocană flamandă cu bere şi carne de vită. Aşa că nici micul dejun nu făcea excepţie şi, după cum îi mărturisea soţiei sale într-o scrisoare, urma să se „bucure de o jumătate de clapon (cocoş – n.r.).
Winston Churchil – de toate, cu whisky şi trabuc
Premierul britanic Sir Winston Churchill a înţeles importanţa unui mic dejun copios. El a cerut să i se servească masa de dimineaţă pe două tăvi: una cu pâine prăjită, gem, unt, cafea, lapte, un ou poşat şi friptură rece de pui (sau alte tipuri de carne) şi alta cu grapefruit, un castron de zahăr, whisky şi sifon. Încheia întotdeauna festinul cu un trabuc.
Regina Elisabeta I – supă şi bere
Regina Elisabeta I îşi începea ziua cu o masă demnă de titlul ei regal. La micul dejun, monarhul mânca pâine, o supă consistentă şi bea bere.
Thomas Edison – găluşte cu mere
Thomas Edison şi-a descoperit mâncarea preferată pentru micul dejun la scurt timp după ce s-a mutat la New York. Sărac şi flâmând, tânărul de 22 de ani a ajuns într-un restaurant unde a mâncat găluşte calde cu mere şi a băut o ceaşcă de cafea. Masa i s-a părut atât de satisfăcătoare în acel moment, încât a devenit felul său preferat pentru toată viaţa.
Jane Austen – chec şi ceai
Jane Austen nu era foarte matinală, aşa că lua un mic dejun târziu şi frugal. aşteptând până în jurul orei 10 dimineaţa ca să mănânce. Masa consta de obicei într-o felie de chec şi o ceaşcă cu ceai.
Dezvăluire-bombă! Două femei din familia Trump ar fi avut aventuri cu agenţii de securitate de la Casa Albă
O nouă carte de dezvăluiri zguduie armonia de-abia reinstalată în familia Trump. Este vorba despre un volum scris de un reporter la publicaţia The Washington Post, denumit „Zero Fail: The Rise and Fall of the Secret Service”, în care se pretinde că doi membri ai familiei Trump au fost periculos şi nepotrivit de apropiaţi de agenţi din echipa lor de securitate. Chiar dacă primul gând ne duce către fosta Primă-Doamnă Melania Trump, unul dintre numele dezvăluit în acea carte este cel al fiicei celei mici a preşedintelui american Donald Trump, Tiffany, provenită din mariajul cu Marla Maples şi actualmente logodită. Autorul cărţii susţine că Tiffany începuse să aibă o legătură prea strânsă cu agentul ei de securitate, cu care petrecea neobişnuit de mult timp singură. O şi înţelegem pe aceasta, având în vedere că bărbatul care îi asigura protecţia se spune că era chipeş, înalt şi brunet. Ei bine, chiar dacă ambii au negat c-ar fi ceva nepotrivit între ei, agentul a fost schimbat şi i s-a alocat o altă persoană căreia să-i asigure protecţia. Evident că purtătorul de cuvânt al familiei Trump a negat această informaţie apărută în carte, clasificând-o drept bârfă.Cealaltă femeie din familia Trump care a avut o legătură cu un agent al serviciilor secrete este fosta soţie a lui Donald Trump Jr, Vanessa. Aceasta ar fi început relaţia cu agentul ei de securitate după divorţul ei din 2018 de fiul cel mare al preşedintelui, cu care a fost căsătorită timp de 13 ani.
De ce nu se căsătorește Virgil Ianțu după 15 ani de relație cu Roxana?
Are o familie superbă și o relație de 15 ani cu Roxana Alexandru, însă nici până acum Virgil Ianțu nu a ajuns la altar cu iubirea vieții lui. Prezentatorul tv nu crede în iubirea cu acte, în schimb și-ar dori să facă o cununie religioasă cu femeia cu care are o fiică, Yasmina.
Virgil Ianțu (50 de ani) și Roxana Alexandru sunt împreună de mai bine de 15 ani. Virgil a cerut-o în căsătorie pe logodnica sa, Roxana, la scurt timp după ce s-a născut fiica lor, Jasmina. Cei doi nu cred însă în existența unui act care să le ateste iubirea, de aceea nu au făcut până acum o cununie la Starea Civilă. În schimb, omul de televizune și-ar dori să facă o cununie religioasă, însă a fost refuzat până acum de preoți, pe motiv că el și Roxana nu sunt căsătoriți legal. „Ea știe, mâna e cerută, cererea a fost acceptată, dar nu am apucat să ne căsătorim. E adevărat că au trecut 15 ani. S-a întâmplat o treabă care mi-a lăsat un gust amar: am mers la un preot și l-am întrebat cum putem face ca în fața lui Dumnezeu să ne cununăm? El ne-a cerut certificatul de căsătorie. Noi am zis că așa e corect din punct de vedere legal, dar noi vrem să o facem pentru sufletul nostru și nu avem timp de acte. I-am zis atunci că mie mi se pare că între noi și Padre nu stau un funcționar public și o foaie din asta. Așa e de când lumea, trebuia să fie o foaie acolo semnată de cineva cu ștampila și cu drapelul la piept? Mie mi se pare total ciudat că nu pot să fac asta în fața lui Dumnezeu până ce un ales al poporului nu îmi dă o patalama. Preotul a zis că nu se poate altfel, pentru că asta ar însemna să-l mințim pe Dumnezeu. Mi s-a părut total aiurea. Nu vreau să stau după acte”, a spus Virgil Ianțu, într-un interviu pentru Life.ro
Calendar religios: 14 mai
Ortodox
†) Sfântul Mucenic Isidor din Hios; Sfântul Sfințit Mucenic Terapont, Episcopul Ciprului.
Greco-catolic
†) Sf. Izidor, martir († 250).
Romano-catolic
†) Sf. Matia, apostol
S-a întâmplat la 14 mai
14 mai – Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste
1742 – A murit la Brașov, Radu II Tempea, protopop al românilor ortodocşi braşoveni, autor al cronicii româneşti „Istoria besearicei Şcheailor Braşovului”
1957 – A murit Camil Petrescu, romancier, dramaturg, teoretician literar, cunoscut pentru romanele sale “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, “Patul lui Procust”, “Turnul de fildeş”, “Jocul ielelor” (n. 22 aprilie 1894)
1981 – Primul zbor al unui român in spațiul cosmic, Dumitru Prunariu, cu nava Soiuz–40. Zborul a durat 7 zile, 20 de ore si 42 de minute, activitatea spațială desfășurându–se la bordul stației orbitale “Saliut 6″
Rețeta zilei
Crumpe pe plec (rețetă bănățeană)
Pentru a prepara Crum-pe pe plec, cureți cartofii și-i tai în felii subțiri și rotunde. Se vor da și câteva cepe pe răzătoare, și-acestea, împreună cu cartofii, se vor pune în tava unsă cu puțin ulei. În aceeași tavă își mai află locul slănina afumată, crestată de câteva ori, și cârnații afumați. Se dă totul la cuptor și se lasă acolo, să se frigă (ori să se coacă), fără însă a amesteca. Dacă vreți să fie ca pe placul bănățeanului, atunci veți aduce la masă mâncarea asta cu un compot mai acrișor.














