Acasă Blog Pagina 4

Conflict într-un imobil din Brașov, după consumul de alcool. Un bărbat a fost arestat preventiv

0

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 1 Poliție, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, au reținut un bărbat și efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, după ce, acesta ar fi fost implicat într-o altercație, în municipiul Brașov.

Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Brașov au fost sesizați cu privire la faptul că, la data de 9 noiembrie, în jurul orei 07.00 dimineața, într-un imobil din municipiul Brașov, ar fi avut loc un conflict între mai multe persoane.

În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în timp ce se aflau într-un imobil din municipiul Brașov, împreună cu mai multe persoane, între doi bărbați, de 30 și 35 de ani, pe fondul consumului de alcool, ar fi izbucnit un conflict spontan, context în care acesta din urmă l-ar fi agresat fizic pe celălalt.

În urma conflictului, bărbatul de 30 de ani a suferit leziuni fizice și a fost transportat la o unitate medicală, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

Față de cele constatate, în urma investigațiilor efectuate și după administrarea probatoriului, polițiștii au dispus reținerea bărbatului agresiv, care a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, pentru o perioadă de 24 de ore.

Urmare a acestei măsuri, la data de 11 noiembrie, procurorul de caz a prezentat persoana reținută în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov, care a dispus măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, iar cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

Brașovul își recuperează raliul! Ediția 55, în 2027

0
Dan și Andrei Gîrtofan , duel la Raliul Brașovului

 

Raliul Brașovului revine în 2027!

După un an de pauză, cauzat de probleme financiare, Raliul Brașovului va reveni în calendarul Campionatului Național de Raliuri. Ediția cu numărul 55 este programată în 2027, organizatorii luând în calcul luna aprilie sau finalul sezonului.

Promisiuni de la Primărie

Revenirea competiției a fost discutată marți, 11 noiembrie, la Primăria Brașov. La întâlnire au participat Norris Măgeanu, președintele FRAS, Bela Stoica și viceprimarii Dan Ghiță și Lucian Pătrașcu. Discuțiile au vizat inclusiv posibilitatea finanțării evenimentului printr-un ghid de finanțare a proiectelor sportive. Principalele aspecte organizatorice și logistice sunt deja conturate, perioada exactă urmând să fie stabilită după aprobarea bugetului pentru 2027. Ultimele două ediții, din 2024 și 2025, au fost câștigate de pilotul brașovean Andrei Gîrtofan.

AJPIS Brașov a virat indemnizațiile pentru persoanele cu dizabilități. Banii ajung în conturi pe 13 noiembrie

0

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Brașov a anunțat că a plătit, azi, 12.11.2026, drepturile persoanelor cu dizabilități, urmând ca sumele să se regăsească în conturile beneficiarilor, mâine, 13.11.2026.

Viramentele aferente lunii octombrie 2026 reprezintă:
bugetul personal complementar;
indemnizația de handicap;
indemnizația de însoțitori pentru nevăzători

Suma totală plătită se ridică la 12.544.187 lei, pentru 37.829 beneficiari.

Zoo Brașov, cea mai vizitată grădină zoologică din țară în 2025. Castelul Bran și Biserica Neagră, printre cele mai vizitate obiective din județul Brașov

0

Peste 2,6 milioane de persoane au vizitat muzeele și colecțiile publice din județul Brașov în 2025, potrivit datelor prezentate de Direcția Județeană de Statistică Brașov, informează Bună Ziua Brașov.

Cu un total de 2.663.927 de vizitatori, județul ocupă primul loc în clasamentul național, urmat de București, cu 2.437.383 de persoane, și județul Iași, cu 1.144.170.

Printre cele mai vizitate obiective din județ s-au numărat Castelul Bran, care a atras peste 900.000 de persoane, și Biserica Neagră și Colecția de Argintărie a Casei Parohiale Evanghelice, cu peste 350.000 de vizitatori.

Și Zoo Brașov s-a clasat pe primul loc la nivel național, cu 397.468 de vizitatori. Cifra include atât persoanele care au vizitat grădina zoologică, cât și pe cele care au mers la Planetariul „Dumitru Prunariu”. Pe următoarele poziții s-au situat Zoo Mureș, cu 307.790 de vizitatori, și Zoo Sibiu, cu 303.732.

Datele statistice mai arată că, în 2025, aproape 1,5 milioane de persoane s-au cazat în unitățile turistice din județul Brașov.

Recital de pian la Aula Universității

0

Centrul Muzical, în colaborare cu Facultatea de Muzică a Universității Transilvania din Brașov, vă invită joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 18:00, în Aula „Sergiu T. Chiriacescu”, la un recital de pian susținut de Julia Mortyakova și Valentin Bogdan, doi pianiști cu o bogată activitate artistică internațională și profesori la Mississippi University for Women (SUA).
Evenimentul propune o incursiune într-un univers pianistic divers, unind virtuozitatea romantică, rafinamentul expresiv și originalitatea creației contemporane.

Programul recitalului cuprinde creații de Franz Liszt, Cécile Chaminade, Teresa Carreño, Olga Harris și Valentin Bogdan, evidențiind bogăția repertoriului romantic și diversitatea limbajelor muzicale contemporane. Printre lucrările interpretate se numără Balada nr. 2 în si minor de Franz Liszt, Pagini pianistice de Cécile Chaminade și Teresa Carreño, precum și Sonata nr. 1 – „Referințe antitetice”, semnată de Valentin Bogdan.

Recitalul se va încheia cu un moment dedicat muzicii pentru duo-ul pianistic, reunind selecțiuni din Pièces romantiques, op. 55, de Cécile Chaminade și Două Tangouri de Eduardo Arolas, în aranjamentul lui Valentin Bogdan. Colaborarea artistică a celor doi pianiști, laureați ai concursului Ellis Duo Piano Competition în 2017, aduce în prim-plan dialogul muzical și expresivitatea interpretării în ansamblu.

Volei (f) I Corona Brașov, victorie de senzație cu campioana CSO Voluntari!

0
FOTO: Facebook Corona

Corona Brașov, victorie de senzație cu campioana CSO Voluntari!

Corona Brașov a administrat prima înfrângere campioanei CSO Voluntari în acest sezon al Diviziei A1 de volei feminin. Echipa pregătită de Ciprian Dârnescu și Răzvan Pătran s-a impus, miercuri seara, cu 3-1, după o prestație excelentă. Brașovencele au început în forță și au câștigat categoric primul set, scor 25-8. Ilfovencele au revenit și au restabilit egalitatea, câștigând setul al doilea. Corona a dominat următoarele două seturi și au închis partida cu 3-1, obținând astfel a cincea victorie consecutivă. Gabriela Bălae a fost MVP-ul partidei, cu 18 puncte. O evoluție foarte bună a avut și Anastasiia Kraiduba, tot cu 18 puncte, în timp ce Ariana Pîrv a contribuit cu 11 puncte. În urma acestui succes, Corona a acumulat 14 puncte și a urcat pe primul loc în clasament, la egalitate cu CSO Voluntari. Volei Alba Blaj ocupă poziția a treia, cu 13 puncte. În etapa viitoare, Corona Brașov va juca pe teren propriu cu Dinamo București.

Peste 20 de polițiști au verificat zona Școlii nr. 19 din Brașov. Amenzi de peste 8.000 de lei

0

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au organizat la data de 11 noiembrie, o acțiune preventivă amplă, în zona unei unități de învățământ, din municipiul Brașov. Activitatea a avut ca obiectiv principal prevenirea faptelor antisociale și protejarea elevilor, vizând descurajarea oricăror comportamente de risc în perimetrul frecventat de aceștia.

Acțiunea, la care au participat peste 20 de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secțiile 1-5 Poliție și Biroul Rutier, împreună cu Biroul Siguranță Școlară și cu sprijinul Serviciului Criminalistic, a urmărit menținerea unui climat optim de siguranță publică și s-a desfășurat în zona Scolii Generale nr. 19, din municipiul Brașov.

Astfel, pe linie de ordine publică polițiștii au legitimat persoanele aflate în perimetrul școlii și au efectuat controale la societățile comerciale din proximitate, urmărind în special respectarea legislației privind interzicerea comercializării de alcool și produse din tutun către minori. Pe linie de siguranță rutieră, echipajele poliției rutiere au instituit filtre în apropierea unității de învățământ, verificând legalitatea transportului și respectarea normelor de circulație pentru a preveni accidentele rutiere în care ar putea fi implicați elevii.

În ceea ce priveste componenta de siguranță școlară, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au purtat discuții interactive cu elevii și părinții acestora, fiind oferite recomandări pentru evitarea situațiilor de risc și adoptarea unui comportament responsabil atât la școală, cât și pe traseul spre casă, dar și în mediul online. Tot aici, a fost abordată și tematica privind riscurile sau consecințele asociate consumului de substanțe psihoactive.

De asemenea, având în vedere proximitatea față de Gara Brașov, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Brașov au acționat în zona gării și a peronului, pentru a descuraja prezența persoanelor fără adăpost sau a celor care manifestă un comportament deviant.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 8.000 de lei, cele mai multe abateri fiind săvârșite de către conducători auto, pentru nerespectări ale regimului rutier.

Astfel de activități fac parte din planul continuu al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov de monitorizare a zonelor adiacente unităților de învățământ și vor continua și în perioada următoare, pentru a asigura un mediu sigur întregii comunități.

UPDATE. Bărbatul de 85 de ani dispărut din Poiana Mărului, găsit decedat într-un pârâu

0

Un bărbatul în vârstă de 85 de ani, din Poiana Mărului, județul Brașov, care a fost dat dispărut, a fost găsit decedat într-un pârâu din apropierea localității.

UPDATE. Poliția Brașov a anunțat că la data de 11 noiembrie, în urma activităților de căutare desfășurate, bărbatul în vârstă de 85 de ani, din localitatea Poiana Mărului, semnalat ca fiind dispărut, a fost identificat într-un pârâu, din apropierea localității, din nefericire, fără a prezenta semne vitale. Din primele verificări efectuate de polițiști, acesta nu prezenta urme de violență și nu au rezultat indicii că bărbatul ar fi fost victima vreunei infracțiuni. Corpul persoanei decedate a fost ridicat, preluat și transportat de către lucrătorii din cadrul Serviciului de Medicină Legală Brașov în vederea efectuării necropsiei.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, in rem, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești.

Știrea inițială. Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au anunțat miercuri că efectuează verificări pentru identificarea lui ȚOGOIE DUMITRU, în vârstă de 85 de ani, din comuna Poiana Mărului, județul Brașov, care, în seara zilei de 11 octombrie, ar fi plecat de la domiciliu, fără a mai reveni până în prezent.

Semnalmente:

înălțime – 1,65 m
păr – grizonat, tuns scurt, poartă mustață
ochi – căprui
La momentul plecării era îmbrăcat cu o cămașă în carouri, pantaloni de culoare neagră și purta pe cap o pălărie de culoare neagră.

Cei care dețin și pot furniza informații cu privire la persoana semnalată sunt rugați să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Noi spații de joacă și recreere, amenajate pe strada Saturn din cartierul Astra

0

Primăria Brașov a anunțat miercuri amenajarea unor noi spații de joacă și recreere pe strada Saturn, în cartierul Astra.

Zonele au fost dotate cu echipamente de joacă noi și sunt destinate copiilor care vor să desfășoare activități în aer liber. Potrivit municipalității, primele persoane au folosit deja noile facilități.

Amenajarea face parte din acțiunile anunțate de administrația locală pentru modernizarea spațiilor de recreere din cartierele municipiului Brașov.

Vulturul sur și vulturul negru vor fi readuși în Sud-Vestul Carpaților

0

Fundația Rewilding România a demarat proiectul european „LIFE for Vultures”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul LIFE, prin care cel puțin 170 de vulturi suri și 24 de vulturi negri urmează să fie readuși în Sud-Vestul Carpaților până în 2033. Coordonat de fundație și derulat în parteneriat cu Societatea Ornitologică Română (SOR), GREFA și Vulture Conservation Foundation (VCF), proiectul are un buget de aproximativ 7,56 milioane de euro și urmărește refacerea populațiilor celor două specii și crearea condițiilor pentru cuibărirea și reproducerea lor în natură.

Proiectul se desfășoară în perioada 1 octombrie 2026 – 30 septembrie 2033, în zona Parcului Național Domogled-Valea Cernei și a comunei Obârșia-Cloșani, județul Mehedinți. Reintroducerile vor avea loc în mai multe etape, cu vulturul sur în prima fază și vulturul negru într-o etapă ulterioară.

Selecția și pregătirea păsărilor vor fi coordonate de GREFA, organizație din Spania cu experiență în recuperarea și reintroducerea faunei sălbatice. Exemplarele vor proveni din centre de recuperare și, după caz, din programe de reproducere. Înainte de transport, păsările vor fi supuse verificărilor veterinare. După sosire, vor petrece între șase și nouă luni într-o volieră de aclimatizare, pentru a se adapta noului mediu. După eliberarea treptată în natură, deplasările lor vor fi urmărite prin GPS.

„Reintroducerea vulturilor face parte din efortul nostru de a reface procesele naturale din Sud-Vestul Carpaților. Finanțarea ne permite să susținem, pe parcursul a șapte ani, atât revenirea păsărilor, cât și măsurile necesare pentru protejarea lor. Vom lucra îndeaproape cu fermierii, comunitățile locale și autoritățile pentru ca aceste specii să își poată relua rolul în natură”, declară Marina Drugă, Director Executiv Rewilding România.

Vulturul sur și vulturul negru au dispărut ca specii cuibăritoare din România în secolul trecut, pe fondul otrăvirilor, persecuției directe, reducerii surselor de hrană și degradării habitatelor de cuibărit. Deși exemplare izolate mai sunt observate ocazional în țară, refacerea populațiilor presupune stabilirea și reproducerea lor în mediul natural.

Cunoscuți drept „sanitarii naturii”, vulturii se hrănesc cu cadavre de animale. Prin consumarea acestora, contribuie la reciclarea nutrienților și pot limita răspândirea unor agenți patogeni.

Readucerea păsărilor va fi însoțită de măsuri pentru reducerea amenințărilor la adresa lor. Proiectul prevede echipe cu câini antrenați pentru detectarea otrăvurilor, precum și măsuri pentru prevenirea electrocutării, a coliziunilor cu liniile electrice și turbinele eoliene și a intoxicațiilor cu plumb sau cu anumite medicamente veterinare. Totodată, va fi constituit un grup național de lucru, care va elabora un plan de acțiune pentru conservarea celor două specii.

„Succesul reintroducerii depinde de adaptarea păsărilor la noul mediu și de reducerea riscurilor la care sunt expuse după eliberare. Monitorizarea prin GPS ne va ajuta să identificăm zonele folosite pentru hrană și odihnă și să ajustăm măsurile de conservare în funcție de datele din teren. Pe termen lung, vom urmări supraviețuirea păsărilor și reproducerea lor în libertate, pentru a evalua refacerea populațiilor”, declară Sebastian Bugariu, biolog al Societății Ornitologice Române (SOR).

Pregătirile pentru reintroducere au început în 2023, cu un studiu de fezabilitate și un parteneriat cu administrația Parcului Național Domogled-Valea Cernei. În 2024, echipa a consultat autoritățile locale și a realizat un studiu sociologic privind atitudinea locuitorilor față de revenirea vulturului sur. Studiul, bazat pe 375 de chestionare aplicate în opt localități din zonă, a arătat că 71% dintre respondenți susțineau reintroducerea speciei.

Amplasamentul a fost ales în comuna Obârșia-Cloșani, unde Rewilding România a încheiat în 2025 un parteneriat cu primăria. Pe durata proiectului, fundația va continua colaborarea cu locuitorii și fermierii prin activități de informare și educație și va explora împreună cu ei posibilitățile de dezvoltare a turismului bazat pe natură.

Rewilding Europe și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor participă în calitate de parteneri asociați în proiectul „LIFE for Vultures”. Proiectul are un buget eligibil total estimat la 7,56 milioane de euro, cu o contribuție maximă a Uniunii Europene de aproximativ 4,53 milioane de euro, reprezentând 60% din costurile eligibile.

Mai multe informații despre speciile de vulturi care au trăit în România și rolul lor în natură sunt disponibile pe desprevulturi.ro, platformă realizată de Rewilding România și SOR, cu sprijinul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.