Duminică, 19 martie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Brașov au oprit pentru control un autovehicul, care circula pe o stradă din Brașov. În cadrul controlului efectuat, conducătorul auto a manifestat o stare de agitație, ceea ce i-a determinat pe polițiști să afectueze un test de identificare a substanțelor psihoactive din organism, test care a ieșit pozitiv la substanța cannabis. Pentru cele stabilite, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, urmând ca în cadrul cercetărilor să se stabilească cu exactitate substanța prezentă în organism. La acest moment, dosarul este instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.
Tot duminică, 19 martie, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov au realizat un control pe raza localității și au oprit un autovehicul înmatriculat în județul Ilfov, la volanul căruia se afla un tânăr de 28 de ani. Întrucât pe parcursul verificărilor persoana prezenta o stare nefirească a acțiunilor sale, polițiștii au efectuat un test pentru stabilirea prezenței substanțelor interzise în organism, test care a fost pozitiv pentru substanțele AMPHETAMINE și METHAMPHETAMINE. Tot în cadrul aceluiași control, polițiștii au mai oprit un autoturism care circula în spatele celui oprit inițial, între cei doi conducărori auto existând o relație de rudenie. Și acest din urmă conducător auto, un bărbat de 30 de ani, din județul Ilfov, a fost testat pentru consumul de substanțe interzise, în cazul său aparatul identificând prezența substanței cocaină în organism. În cauză s-a luat măsura conducerii la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a substanțelor interzise prezente în organism. Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov efectuează cercetări, în cadrul unui dosar de cercetare penală, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. În cauză, polițiștii efectuează cercetări în cadrul dosarelor penale întocmite, urmând ca la finalizarea anchetei să fie dispuse măsurile legale sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești.
În Brașov, prins la volan drogat cu cannabis. În Râșnov, polițiștii au dat de rude care conduceau sub influența substanțelor interzise
Cura cu verdețuri
Verdele crud al primăverii este regenerant şi întineritor nu doar pentru natură, ci şi pentru noi. Culoarea se datorează unei substanţe vitale, care stă la baza vieţii pe Pămînt: clorofila.
Datorită similitudinii structurale a moleculor de clorofilă cu globulele roşii din sîngele uman, clorofila este esenţială pentru plante, dar şi pentru procesele vitale din organismul nostru. Sîngele verde, cum mai este numită această substanţă, contribuie la detoxifiere, reglează tranzitul intestinal, încetineşte procesul de îmbătrînire, protejează împotriva radiaţiilor, prelungeşte tinereţea. Culoarea verde dinamizează procesele fiziolCURA_CU_clorofila_20160315091101ogice din organism şi induce o stare de expansivitate şi bună dispoziţie. Chiar şi o simplă privire asupra naturii verzi are darul de a îmbunătăţi sănătatea.
Culoarea antistres
Culoarea verde în care se îmbracă natura este culoarea vieţii. Efectele ei sînt binefăcătoare asupra sănătăţii şi stării de spirit. Putem folosi verdele în terapii, cu efect asupra psihicului sau trupului. Una dintre cele mai simple metode de tratament care foloseşte culoarea verde este cromoterapia. Această culoare îndepărtează stresul, echilibrează psihicul şi structura somatică, relaxează mintea şi trupul. Stimulează activitatea cerebrală, percepţia informaţiilor şi asigură o gîndire coerentă şi precisă. De aceea verdele este considerat ca fiind culoarea care calmează persoanele nevrotice. Tocmai de aceea majoritatea sanatoriilor sînt amplasate în zone cu multă verdeaţă. Prin urmare verdele se recomandă persoanelor irascibile şi epuizate. Verdele crud al primăverii dinamizează procesele fiziologice din organism şi induce o stare de expansivitate şi bună dispoziţie. Verdele profund al pădurilor de răşinoase este calmant, favorizînd şi o stare de interiorizare. E bine să purtăm verde în perioadele de tulburări emoţionale. La serviciu, verdele ajută la luarea deciziilor raţionale. Verdele din încăperi înveseleşte.
Verdele dezinfectează şi tonifică
În planul afecţiunilor, culoarea verde este agent terapeutic: are efect calmant în afecţiunile inflamatorii, scade tensiunea arterială, alungă insomnia, ajută vederea şi organismul să elimine toxinele şi să scape de constipaţie. Culoarea verde este considerată culoarea recoltei, contribuie la circulaţia limfei în organism, eliminarea sucului gastric şi a transpiraţiei. Stimulează producerea de celule, are efect dezinfectant, germicid, antiseptic şi bactericid, reduce febra şi aciditatea, stabilizează greutatea corporală, tonifică splina şi ficatul, stimulează hipofiza. Ajută în ulcer şi astm, nevralgii, dureri de spate, răceală, colici, afecţiuni cardiace, febră, sifilis şi boli genitale. Se recomandă să evităm să folosim culoarea verde în tumori cancerigene sau maligne, deoarece contribuie la creşterea lor. Absorţia în exces a culorii verde are efecte dăunătoare asupra ţesuturilor musculare şi a glandei pituitare. De asemenea, folosirea în exces a acestei culori poate determina o creştere patologică a activităţii bilei şi poate fi în acelaşi timp cauza apariţiei pietrelor în căile biliare. Nu se recomandă expunerea la verde închis timp îndelungat.Amănunte pe Doctorexpres.ro
Puștii lui FC Brașov nu merg la loturile naționale | Dan Spătaru , Edi Lambrinoc și Sergiu Pîrvulescu nu au intrat în vederile selecționerilor
Tinerii fotbaliști de la FC Brașov, Dan Spătaru (17 ani), Edi Lambrinoc (18 ani) și Sergiu Pîrvulescu (19 ani) nu au mai intrat în vederile selecționerilor echipei naționale pentru acțiunile din această perioadă.
Pîrvulescu, doar 20 de minute în patru jocuri!
Sergiu Pîrvulescu, un jucător obișnuit cu loturile naționale, a ratat convocarea la lotul U 20 al României pentru faptul că nu are meciuri în picioare. Fotbalistul transferat în această iarnă de la Gloria Buzău a jucat extrem de puțin în acest start de sezon. Pîrvulescu a bifat doar 20 de minute în finalul meciului cu Unirea Constanța!
Lambrinoc, 119 minute în sezonul de primăvară
O situație specială o are Edi Lambrinoc (18 ani), puștiul brașovean care a explodat în returul sezonului trecut. În sezonul de primăvară, deși Alexa îi laudă calitățile fotbalistului brașovean, acesta a prins doar 119 minute în trei partide ( 45 de minute în jocul cu Gloria Buzău, 29 de minute în meciul cu Unirea Constanța și 45 de minute în jocul cu Viitorul Pandurii), astfel că nu a intrat în atenția lui Alexandru Pelici, selecționerul U 19.
Randamentul lui Dan Spătaru nu l-a impresionat pe Mogoșanu
Dan Spătaru ( 17 ani) a jucat cel mai mult dintre tinerii jucători brașoveni, 186 de minute ( 45 de minute în meciul cu Gloria Buzău, 70 de minute în jocul cu Unirea Slobozia, 26 de minute în meciul cu Unirea Slobozia și 45 de minute în partea secundă a meciului cu Viitorul Pandurii, insuficient pentru a fi convocat de selecționerul Daniel Mogoșanu la lotul U 18 al României pentru dubla cu Italia, acolo unde merge în schimb un jucător brașovean care evoluează în liga a 3-a, Cătălin Stoica (ACS Kids Tâmpa).
Primul sens giratoriu suspendat din Brașov, la intersecția străzii Institutului cu Calea Făgărașului? Brașovenii, invitați la consultare publică
Primăria Brașov organizează o nouă consultare publică a locuitorilor pe teme de interes pentru comunitate, de această dată tema fiind lărgirea străzii Institutului și conectarea acesteia la Calea Făgărașului, ceea ce ar asigura un acces facil pentru locuitorii din Avantgarden și Bartolomeu, fiind eliminată trecerea la nivel cu calea ferată.
Cei interesați sunt invitați la consultarea publică marți, 21 martie, ora 16:30, la CATTIA în sala amfiteatru sau on-line.
,,Vă invit pe toți cei interesați, dar mai ales pe locuitorii din Bartolomeu și Avantgarden, să participați la dezbatere. Vorbim despre stabilirea unor soluții care să ajute la descongestionarea traficului în zonă. Pe lângă dezvoltarea imobiliară intensă din ultimii ani, apariția aeroportului în zonă va pune o presiune și mai mare pe infrastructură. Scenariul prezentat de proiectant prevede construirea unui sens giratoriu suspendat, care să facă legătura între viitorul pasaj peste calea ferată de pe strada Institutului și pasajul de pe Calea Făgărașului. Ar fi primul sens giratoriu de acest fel din Brașov, soluție care vine cu avantaje, cum ar fi eliminarea trecerii la nivel cu calea ferată, dar și cu o creștere a valorilor de trafic pe Calea Făgărașului. De aceea este foarte important să purtăm această discuție, astfel încât, la final, să avem concluzii pe care să le punem în practică în perioada imediat următoare”, a precizat primarul Allen Coliban.
Dezvoltarea a două proiecte majore, adică viitorul „Medical City“, format din Spitalul de Pneumoftiziologie și Infecțioase și Spitalul regional, și aeroportul transformă această arteră de circulație într-una majoră pentru dezvoltarea orașului, așa că extinderea ei și crearea de legături cu ocolitoarea și DN1 sunt vitale pentru asigurarea unui trafic optim către aceste proiecte de investiții.
Conform proiectului, aflat în faza de studiu de fezabilitate, lărgirea străzii Institutului presupune: extinderea carosabilului de la 2 la 4 benzi a 3,50 m, 2 benzi pe sens; zona verde: 1 m dreapta – stânga drumului; trotuar: 1,50 m dreapta – stânga drumului; pistă de bicicliști: 1,50 m dreapta – stânga drumului, care se conectează cu Calea verde – astfel că lățimea totală a străzii, lărgită și reabilitată, va fi de 22 metri.
Pe lângă legătura cu străzile adiacente acestei artere de circulație, dar și cu ocolitoarea municipiului, proiectul de lărgire a străzii Institutului are ca efect și rezolvarea problemei majore a legăturii dintre cartierul Bartolomeu Nord – Avantgarden cu restul orașului, influențate mai ales de trecerile la nivel cu calea ferată.
Scenariul propus de proiectant pentru a lega strada Institutului cu Calea Făgărașului constă din construirea unui pasaj denivelat, care să supratraverseze calea ferată și să se conecteze cu pasajul spre Ghimbav, printr-un sens giratoriu suspendat. Actualul pasaj de pe Calea Făgărașului va fi refăcut în zona în care supratraversează strada Curmăturii și se amenajează sensul giratoriu. În acest fel, s-ar elimina blocajele cauzate de circulația feroviară care îngreunează traficul rutier dinspre și spre acest cartier.
Programările online pentru paşapoarte, disponibile pe platforma HUB de servicii a Ministerului de Interne
Serviciul de programare online pentru depunerea cererilor de paşapoarte este disponibil, începând de luni, pe platforma HUB de servicii a Ministerului Afacerilor Interne, la adresa hub.mai.gov.ro/epasapoarte.
„Pornind de la nevoia de gestionare eficientă a fluxurilor de cetăţeni care se prezintă la structurile de paşapoarte, noul serviciu de programare online pentru depunerea cererilor de paşapoarte introduce posibilitatea de a efectua o programare începând cu ziua curentă pentru o perioadă de 90 de zile calendaristice. Astfel, cetăţenii vor avea la dispoziţie posibilitatea realizării unei programări în funcţie de volumul şi dinamica solicitărilor de paşapoarte înregistrate în timp real”, informează un comunicat al Direcţiei Generale de Paşapoarte transmis luni Agerpres.
Potrivit DGP, platforma beneficiază de noi forme de comunicare prietenoase şi facile şi permite adaptarea sistemului, din punct de vedere tehnologic, la perioada vârfurilor de utilizare, în cazul unui aflux mare de solicitanţi, asigurând astfel un nivel de disponibilitate maximal.
În vederea obţinerii unei programări, trebuie efectuaţi următorii paşi:
* pentru completarea formularului de programare, după alegerea judeţului, respectiv selectarea locaţiei în care se doreşte depunerea cererii, se va bifa opţiunea paşaport;
* în câmpul „Numărul de persoane programate” se va selecta numărul persoanelor (din familie) pentru care se face programare;
* se vor alege data şi ora la care se doreşte programarea, apoi se vor completa câmpurile: Nume, Prenume, Cod numeric personal, adresa de e-mail la care se vor primi datele programării, opţional numărul de telefon, iar în câmpurile Persoane suplimentare se vor menţiona numele, prenumele şi CNP-ul fiecărei persoane suplimentare;
* butonul „Salvează” se activează după ce este exprimat consimţământul expres cu privire la Politica de protecţie a datelor cu caracter personal;
* finalizarea programării se realizează prin selectarea butonului „Salvează”.
Programarea va fi confirmată printr-un mesaj transmis la adresa de e-mail indicată. Neconfirmarea programării în termen de 30 de minute duce la anularea acesteia.
În cazul în care o persoană nu se mai poate prezenta la data şi ora programată, se recomandă folosirea link-ului Anulează programarea din e-mailul de confirmare. Pentru anularea unei programări efectuate înainte de data de 20 martie este necesară accesarea modulului VERIFICĂ PROGRAMARE introducând adresa de email utilizată la efectuarea programării. Un nou mesaj va fi transmis către adresa de email respectivă de unde se va putea anula programarea.
Programarea este gratuită şi netransmisibilă. Neprezentarea la data şi ora programată, neconcordanţa între datele înscrise în formularul de programare (nume/prenume) şi datele de identificare ale persoanei care se prezintă la depunerea cererii de paşaport, lipsa actelor necesare sau a dovezii achitării taxei de paşaport duc la anularea programării.
De la operaţionalizarea noului serviciu, până la ora 12.00, au fost efectuate peste 5.500 de programări, dintre care 176 au fost efectuate pentru ziua în curs.
„Anotimpurile” lui Vivaldi și Piazzolla, în pași de dans, la Opera Brașov
Sâmbătă, 25 martie, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, este programat spectacolul de balet „Anotimpurile”, pe muzică de Antonio Vivaldi și Astor Piazzolla.
Spectacolul îmbină, în mod armonios, baletul clasic și pe cel neoclasic, având inserții de tango argentinian, un plus de originalitate și atractivitate în desfășurarea sezoanelor. Muzica celor doi compozitori, Vivaldi și Piazzolla, se va succeda alternativ, începând cu „Primăvara” italiană și încheindu-se cu „Primăvara” argentiniană, pentru a face un cerc al vieții și al ciclurilor naturii.
Fiecare anotimp este redat printr-o culoare specifică, scenografa Rodica Garștea imaginând primăvara „îmbracată” în nuanțe de verde, vara în corai, toamna în ruginiu, iar iarna în clasicul alb. Ținând cont de faptul că este un balet alb și având la dispoziție o scenă mică cum este cea a Operei Brașov, s-au folosit foarte puține elemente de recuzită, decorul fiind minimalist, însă se face apel la tehnologie prin proiecțiile video care vor rula pe parcursul spectacolului.
Invitați speciali în acest spectacol sunt dansatorii de tango argentinian Silvia Spătaru și Csongor Kicsi. Dansatorii și instructorii Silvia Spătaru și Csongor Kicsi formează un cuplu de dans din 2020, având o amprentă artistică, vibrantă și elegantă. Au participat ca artiști invitați la numeroase spectacole, concerte și diferite proiecte de tango argentinian atât naționale, cât și internaționale. Împărtășind pasiunea lor pentru tangoul argentinian prin seminarii speciale, spectacole și cursuri săptămânale, exprimă în fața publicului larg o parte din ceea ce înseamnă acest dans senzual, misterios și bucuria de a dansa.
Își dau concursul soliștii de balet ai Operei Brașov: Iustina Ciobanu, Melania Condoiu, Valentina Mirică, Anna Pasello, Claudiu Dane, Dorin Mirea, Teodor Pătrașcu, Bogdan Rădăcină. Participă, de asemenea, Ansamblul de Balet al Operei Brașov: Iulia Coșeriu, Diana Drăgan, Meda Enăcache, Ariana Marcu, Ramona Mezei, Valentina Mirică, Daria Nicoară, Mihaela Pop, Cristina Rotundu, Andreea Rusu, Raluca Șut-Gherman, Matei Rada, Adrian Scriminț.
Regia și coregrafia îi aparțin maestrului Alexandru Fotescu, care, de-a lungul carierei sale de balerin, a fost, în câteva rânduri, solist în spectacole ce au cuprins „Anotimpurile”, atât pe scene din țară, cât și din străinătate. Scenografia: Rodica Garștea. Asistent coregrafie: Iulia Coșeriu. Regie scenă: Alexandra Scriminț, Cristina Roșu.
Spectacolul durează o oră și 15 minute și nu are pauză. Pentru acest eveniment, nu mai sunt bilete disponibile.
Repetiția generală cu public pentru „Anotimpurile”, de Antonio Vivaldi și Astor Piazzolla
Vineri, 24 martie, de la ora 12.00, în Sala Operei Brașov, va avea loc repetiția generală cu public a spectacolului de balet „Anotimpurile”, pe muzică de Antonio Vivaldi și Astor Piazzolla. Preț bilete: 20 lei.
Recitalul vocal-instrumental „Classic Meets Musical”, în Foaierul Operei Brașov
Vineri, 24 martie, de la ora 18.30, în Foaierul Operei Brașov, va avea loc recitalul vocal-instrumental „Classic Meets Musical”, susținut de studenții Facultății de Muzică de la Universitatea „Transilvania” Brașov, de la clasa prof. asoc. drd. Anda Olimpia Pop. Interpretează: Maria Pană, Elisa Gheorghe, Andreea Șchiopu, Ștefania Necula, Ioana Lucia Berechet, Alis Nistor, Patrick Anton. La pian vor fi acompaniați de prof. asoc. Sena Ducariu și prof. asoc.drd. Ana Maria Negrea. Prezintă: Anda Pop. Recitalul din seara de 24 martie, din Foaierul Operei, readuce în fața publicului vocile tinerei generații din cadrul studioului condus de soprana Anda Olimpia Pop la Facultatea de Muzică din cadrul Universității „Transilvania”. „Classic Meets Musical” este o călătorie muzicală care începe luminos și vesel în patria lui W.A. Mozart, traversează continentul european prin șlagărele romantice ale secolului XIX și se încheie în Viena secolului XX, în acordurile musicalului „Sunetul muzicii” scris de Richard Rodgers și Oscar Hammerstein.
„Recitalul este o provocare pe care am lansat-o la începutul acestui an. Cred că a parcurge cât mai multe genuri muzicale dezvoltă muzicalitatea și versatilitatea vocal-interpretativă a tinerilor ce aspiră spre succes”, afirmă prof. asoc. drd. Anda Olimpia Pop, totodată, solistă a Operei Brașov.
Recitalul durează o oră și nu are pauză. Preț bilete: 30 lei.
Biletele pentru repetiția generală a spectacolului de balet „Anotimpurile” și pentru recitalul vocal-instrumental „Classic Meets Musical” se pot cumpăra atât online, de pe site-ul www.bilet.ro, cât și de la sediul Operei Brașov din str. Bisericii Române nr. 51. Program Casierie: Luni – Vineri 10 – 17 sau cu o oră înainte de începerea repetiției (în cazul în care rămân bilete disponibile). Informații se pot obține la telefon: 0268-419380.
„Cocoșelul neascultător”, de Ion Lucian, pentru copii
Miercuri, 22 martie, de la orele 10.00 și 12.00, în Sala Operei, cei mici pot urmări spectacolul dedicat lor, „Cocoșelul neascultător”, de Ion Lucian. Copiii vor avea ocazia să ia parte la aventurile animalelor din pădure și să tragă învățămintele cuvenite, toate transpuse, cu multă voioșie, pe muzică.
În distribuție: Cocoșelul – Andromeda Nemeș, Pisica – Anca Panait, Ursul – Ștefan Schuller, Vulpea – Cristina Roșu, Corbul – Florin Grama (debut), Codiță – Alina Ichim, Urechiușe – Mihaela Marele. Regia artistică este semnată de Constantin Ungureanu. Asistent regie: Lăcrămioara Schuller. Asistent mișcare scenică: Ramona Mezei. Regie scenă: Iulian Sandu. Spectacolul este organizat în colaborare cu instituțiile de învățământ din județul Brașov. Spectacolul durează o oră și nu are pauză. Pentru acest eveniment, nu mai sunt bilete disponibile.
„Recitalul de la ora cinci”, la Muzeul „Casa Mureșenilor” Brașov
Tot miercuri, 22 martie, de la ora 17.00, la Muzeul „Casa Mureșenilor”, se va desfășura „Recitalul de la ora cinci”, susținut de artiștii Operei Brașov: Maria Catrina – soprană, Corina Klein – soprană, Valentina Mărgăraș – soprană, Silvia Micu – soprană, Cristina Radu – soprană, Sonia Hazarian – mezzosoprană, Liviu Iftene – tenor, Valentin Marele – bariton. La pian îi va acompania Lioara Popa. Prezentarea evenimentului îi aparține Simonei Manole. Recitalul va cuprinde, de această dată, piese din creația românească și universală, cu caracter religios, deoarece este perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale: „Născătoare de Dumnezeu” și „Priceasnă” de Nicolae Bretan, „Poem pentru Madona de la Neamț” de Liana Alexandra, „Pie Jesu” de Ludwig van Beethoven, „Ave Maria” de J. S. Bach/Ch. Gounod, „Panis Angelicus” de Cesar Franck, dar și fragmente din lucrări vocal-simfonice: „Messiah” de Georg Friedrich Händel sau „La Grande Messe” de Gilles Vigneault. Recitalul durează o oră și nu are pauză. Preț bilete: 6 lei – adulți, 4 lei – pensionari și 1,5 lei – elevi, studenți. Acestea se pot achiziționa de la sediul Muzeului „Casa Mureșenilor” Brașov (Piața Sfatului nr. 25), înainte de începerea evenimentului.
Brașoveanul Cătălin Stoica, convocat la lotul României U18 pentru meciurile amicale cu Italia : „Este un jucător foarte talentat și serios”
Daniel Mogoșanu (55 de ani), selecționerul naționalei U18, a anunțat lotul convocat pentru cele două meciuri amicale programate în compania reprezentativei similare a Italiei. Ambele partide se vor disputa în Italia. Pentru această acțiune, Mogoșanu l-a convocat și pe brașoveanul Cătălin Stoica (Kids Tâmpa Brașov), cel care l-a înlocuit pe Mario Geană (FCSB) care s-a accidentat. Stoica este singurul jucător convocat care evoluează în Liga a 3-a din România. „Ne bucurăm foarte mult pentru Cătălin pentru că este din nou la lotul național. A crescut mult în ultima perioadă, a acumulat o experiență mai mare datorită evoluțiilor constante în Liga a 3-a și asta l-a readus în atenția echipei naționale. Este un jucător foarte talentat și serios și are șanse foarte mari de a ajuns acolo unde își dorește”, a declarat Ciprian Anghel, antrenorul lui ACS Kids Tâmpa. Italia U18- România U18 se joacă joi, 23 martie, de la ora 10:30 (ora României), la Potenza, iar al doilea meci este programat pe 26 martie, de la ora 10:30 (ora României), la Picerno.
Lotul României U 18:
Portari: Matyas Becze (AFK Csikszereda), Vlad Răfăilă (Farul Constanța)
Fundași: Andrei Aioanei (Farul Constanța), Mario Tudose (SL Benfica / Portugalia), Matteo Duțu (Lazio Roma / Italia), Darius Iurasciuc (UTA Arad), Robert Bădescu (Rapid), Denis Benga (Universitatea Craiova), Cătălin Stoica (Kids Tâmpa Brașov);
Mijlocași: Cosmin Costea (Farul Constanța), Luca Banu (Farul Constanța), Fabiano Cibi (UTA Arad), Andreas Burcea (Concordia Chiajna), Victor Stancovici (FCSB), Alexandru Șiman (AC Milan / Italia), Alexandru Capac (FC Torino / Italia), Codrin Cărăușu (FC Botoșani), Alberto Călin (Universitatea Craiova)
Atacanți: Iustin Răducan (Steaua București), Patrick Pașcalău (UTA Arad)
Un stâlp s-a prăbușit peste o maşină, în zona Coresi
Un stâlp s-a prăbușit peste o maşină, în zona Coresi. Accidententul rutier neobișnuit a avut loc în această dimineaţă, pe stada Zaharia Stancu. La fata locului s-au deplasat două echipaje SMURD si o autospecială de stingere cu modul de descarcaerare. Victima din autoturism a suferit un traumatism cranio facial, plagi la nivelul fetei si i s-a acordat asistenta medicală necesară la fata locului. Omul a fost transportat la UPU Brasov de către echipajul SMURD, a transmis ISU Braşov.
„La fața locului au fost direcționate echipaje ale Poliției Rutiere care au stabilit, până la acest moment, că în accident a fost implicat un autoturism care a intrat într-un stâlp metalic ce se afla în poziție orizontală pe platforma unui autovehicul de depanare și executare a lucrărilor la instalația de iluminat public.
Primele date indică existența unei singure victime, la acest moment fiind evaluată medical. Traficul rutier se desfășoară cu restricții în zonă pentru efectuarea cercetărilor la fața locului, motiv pentru care cerem conducătorilor auto să circule cu prudență.
Cercetările sunt în dinamică, polițiștii rutieri urmând să stabillească cu exactitate, la finalul cercetărilor, cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier.”, au precizat reprezentanții IPJ Braşov.