Acasă Blog Pagina 37

România a anunțat lotul lărgit pentru EURO 2026! Șapte jucătoare de la Corona Brașov, pe lista lui Mihăilă

0

Corona Brașov dă șapte jucătoare pentru lotul lărgit al României la Campionatul European de handbal feminin din decembrie.

Selecționerul Ovidiu Mihăilă a anunțat lotul lărgit al României pentru EHF EURO 2026, iar Corona Brașov are o reprezentare importantă. Șapte jucătoare ale echipei brașovene au fost incluse pe lista „tricolorelor”: Bianca Bazaliu, Sorina Grozav, Andreea Popa, Eva Kerekes, Gabriela Dumitrașcu, Anamaria Șerban și Ana Berbece.

România va evolua în Grupa B, alături de Norvegia, Elveția și Macedonia de Nord. Turneul final se va desfășura în perioada 3-20 decembrie 2026, România fiind una dintre țările gazdă.

Lotul lărgit al României pentru EHF EURO 2026

Portari: Diana Ciucă, Bianca Curmenț, Yuliya Dumanska, Daciana Hosu, Denisa Șandru.

Extreme stânga: Mariam Mohamed, Eva Kerekes, Gabriela Dumitrașcu, Corina Lupei.

Extreme dreapta: Oana Borș, Mihaela Mihai, Beatrice Raicea, Sonia Șeraficeanu, Sonia Vasiliu.

Interi stânga: Bianca Bazaliu, Sorina Grozav, Diana Lixăndroiu, Ștefania Stoica, Anamaria Șerban.

Interi dreapta: Alicia Gogîrlă, Elena Roșu, Andreea Popa, Diana Lixăndroiu.

Centri: Alisia Boiciuc, Cristina Laslo, Rebeca Necula, Teodora Damian.

Pivoți: Yaroslava Burlachenko, Asma Elghaoui, Lorena Ostase, Crina Pintea, Ana Berbece, Elena Șerban, Andreea Țîrle, Diana Lixăndroiu.

377 persoane şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM Brașov, în luna SEPTEMBRIE 2026

0

În perioada 1-30 septembrie 2026, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Brașov au fost încadrate în muncă 377 persoane, dintre care 199 femei.
Din totalul persoanelor ocupate în perioada de referință, 88 sunt tineri sub 25 de ani, 48 persoane între 25 și 30 de ani, 19 persoane cu vârsta intre 30-35 de ani, 74 persoane cu vârsta între 35 – 45 de ani, persoane cu varsta peste 45 de ani – 148, din care 51 de persoane au vârsta peste 55 de ani.

În funcţie de zona de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 255 persoane (68%) provin din mediul urban, iar 122 persoane (32%) sunt din mediul rural.
Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, structura se prezintă astfel: invatamant primar si fara studii 30 persoane, invatamant gimnazial 91 persoane, învățământul profesional/arte și meserii 48 persoane, studii de învățământ liceal 122 persoane, studii postliceale 12 persoane, absolventi de învățământ universitar 74 de persoane.

Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Brașov cele mai multe au ca și grad de ocupabilitate, rezultat în urma profilării, mediu ocupabil 277 persoane și ușor ocupabil 76 persoane, iar 24 de persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. AJOFM precizează că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele agenției.
Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

Astfel, în luna septembrie 2026, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 771 persoane (339 femei).
În perioada ianuarie – septembrie 2026, prin serviciile acordare in cadrul AJOFM Brașov, au fost încadrate în muncă 3.205 persoane (1.527 femei).
Pentru mai multe informații despre activitatea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Brașov puteți accesa www.anofm.ro.

Accident feroviar grav în Spania: cel puțin 46 de morți după coliziunea a două trenuri de mare viteză

0
Foto: Guardia Civil/ europapress.es

Cel puțin 46 de persoane au murit și zeci au fost rănite în urma coliziunii dintre două trenuri de mare viteză, produsă miercuri în provincia Toledo, Spania, informează Digi24.ro.

Circulația feroviară pe ruta Madrid–Andaluzia a fost suspendată. Potrivit presei spaniole, anchetatorii iau în calcul ipoteza unei erori umane, posibil asociate unei defecțiuni a sistemului de semnalizare.

Spitalele din regiune și din Madrid sunt pregătite să primească răniții. Premierul Pedro Sánchez a transmis un mesaj de solidaritate victimelor și familiilor acestora.

Aproape 70 de abateri rutiere, constatate de polițiștii brașoveni. Jumătate au fost comise de pietoni

0
Aproape 70 de abateri rutiere, constatate de polițiștii brașoveni. Jumătate au fost comise de pietoni

Polițiștii din cadrul Poliția Municipiului Brașov au organizat, la data de 27 octombrie, o acțiune în municipiul Brașov, care a avut drept scop prevenirea victimizării prin accidente rutiere a pietonilor, ca urmare a traversării prin locuri nepermise de lege.

La această activitate au fost angrenați polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov și Secțiilor 1-5 Poliție, aceștia acționând în zonele cu risc ridicat de producere a accidentelor rutiere.

Scopul principal al acțiunii a fost acela de a atrage atenția asupra pericolelor la care se expun aceste categorii de persoane din rândul participanților la trafic, prin nerespectarea regulilor de circulație. De asemenea, acolo unde polițiștii au identificat alte încălcări ale normelor rutiere au fost aplicate sancțiuni.

Astfel, în timpul activităților desfășurate, au fost constatate de către polițiști aproape 70 de abateri rutiere, dintre care jumătate fiind săvârșite de pietoni.

Tot aici, polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale și conducătorilor auto care au fost depistați încălcând diferite norme ale regimului rutier, dar și pentru nerespectarea legislației privind utilizarea spațiilor de parcare destinate persoanelor cu dizabilități.

Pentru încălcări grave constatate, au fost reținute un permis de conducere și un certificat de înamtriculare, valoarea totală a sancțiunilor aplicate fiind de aproximativ 7500 de lei.

Poliția Brașov precizează că, pe lângă sancționarea celor care au pus în pericol siguranța rutieră, acțiunile polițiștilor au avut și un important caracter preventiv,Poliția Brașov urmând să continue acțiunile de conștientizare și responsabilizare a participanților la trafic și în perioada următoare.

FC Argeș, în criză profundă, vine la Brașov cu sabia deasupra capului! Bogdan Andone: „Victoria este vitală”

0

Corona Brașov, liderul Seriei a 2-a din Liga 3, primește miercuri, de la ora 15:00, pe Stadionul „Carpați”, vizita celor de la FC Argeș, în etapa a doua a grupelor Cupei României. Piteștenii traversează o perioadă neagră, cu nouă meciuri consecutive fără victorie. Mai mult, în prima etapă a grupelor Cupei României, FC Argeș a fost umilită de FCSB, scor 0-5. În aceste condiții, duelul de la Brașov a devenit crucial pentru echipa lui Bogdan Andone.

„Victoria este vitală la Brașov!”

Antrenorul piteștenilor știe că un nou pas greșit le-ar compromite aproape definitiv șansele de calificare în Cupa Romînieiși le-a cerut jucătorilor concentrare maximă. „Este vitală victoria la Brașov. Fără trei puncte, șansele vor fi aproape zero. Le cer jucătorilor concentrare maximă. Întâlnim o echipă cu jucători cu experiență și jucăm pe un teren cu suprafață artificială, așa că va fi altceva. Trebuie să fim concentrați și să câștigăm jocul. Ne trebuie neapărat puncte”, a declarat Bogdan Andone, în cadrul unei conferințe de presă. Tehnicianul a atras atenția și asupra problemelor medicale din lot, solicitând prudență în cazul jucătorilor care revin după accidentări sau au avut probleme la genunchi, ligamente ori spate.

Doi brașoveni, în tabăra piteștenilor

În stafful lui Bogdan Andone se află, din această vară, și brașoveanul Alexandru Ungurianu. De asemenea, lotul lui FC Argeș îl include pe atacantul brașovean Daniel Sandu, în vârstă de 19 ani. Transferat în această vară la formația piteșteană, Sandu nu a apucat încă să debuteze pentru FC Argeș din cauza unei accidentări. Tânărul atacant speră să bifeze primul său meci în tricoul piteștenilor chiar la Brașov.

Accident pe DN 13, între Feldioara și Hoghiz. Un șofer a pierdut controlul volanului și a plecat de la locul evenimentului (VIDEO)

0

Un carosabil umed și o secundă de neatenție sunt suficiente pentru a pierde controlul volanului, așa cum s-a întâmplat ieri pe DN 13, între localitățile Feldioara și Hoghiz, din județul Brașov, potrivit Poliției Brașov, care menționează că din fericire, de această dată au fost doar avarii, însă consecințele puteau fi dramatice.

Primele verificări pe care polițiștii le-au efectuat în urma sesizării primite au arătat că un conducător auto, de 35 de ani, din județul Cluj, a condus un ansamblu de vehicule dinspre municipiul Brașov către municipiul Sighișoara, iar pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul acestuia și a lovit balizele care separă sensurile de mers proiectându-le într-un autovehicul care circula regulamentar din sens opus.

De asemenea, după producerea evenimentului rutier, conducătorul ansamblului de vehicule a părăsit locul evenimentului, fiind identificat de polițiști în județul Cluj. Astfel, față de cele constatate, acesta a fost sancționat contravențional cu amendă, în valoare de 1.297,5 lei.


Având în vedere condițiile meteorologice nefavorabile din această perioadă, polițiștii brașoveni atrag atenția asupra importanței adaptării conduitei la volan și fac un apel la responsabilitate și prudență din partea tuturor participanților la trafic, iar pentru a preveni producerea unor incidente similare, recomandă:
• Adaptați permanent viteza la condițiile de drum, având în vedere că un carosabil umed crește semnificativ distanța de frânare.
• Măriți distanța de siguranță față de vehiculul din fața dumneavoastră, pentru a putea reacționa prompt în caz de urgență.
• Evitați bruscarea comenzilor mașinii (accelerări sau frânări violente) pentru a preveni pierderea controlului direcției sau fenomenul de acvaplanare.
• Asigurați o vizibilitate optimă prin utilizarea corectă a luminilor de întâlnire și prin verificarea periodică a lamelelor ștergătoarelor și a sistemului de climatizare.
• Manifestați respect și atenție sporită în apropierea trecerilor de pietoni și în zonele aglomerate.

Siguranța pe drumurile publice este o responsabilitate comună, iar printr-o conduită preventivă, fiecare dintre noi poate contribui decisiv la evitarea unor evenimente rutiere grave.

Angajări la Spitalul Județean Brașov

0

Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov anunță organizarea unui concurs în vederea încadrării pe perioadă nedeterminată pentru 17 posturi de asistent medical medicină generală.
Data limită pentru depunerea dosarelor: 10 Noiembrie 2026.
Persoanele interesate pot consulta anunțul complet și criteriile de eligibilitate accesând platforma oficială a instituției.

Pașapoartele, Permisele și Înmatriculările se mută pe strada Panselelor

0
Pașapoartele, Permisele și Înmatriculările se mută pe strada Panselelor

Brașovenii vor trebui să meargă la o nouă adresă pentru pașapoarte, permise de conducere și înmatriculări. Cele două servicii ar urma să funcționeze temporar pe strada Panselelor nr. 23, însă data mutării nu a fost încă anunțată.

Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte și Serviciul Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor urmează să părăsească temporar sediul de pe strada Turnului nr. 13.

Primăria Brașov va propune Consiliului Local, în ședința de vineri, 30 octombrie, darea în folosință gratuită către Prefectură a unei părți din Centrul Multifuncțional de pe strada Panselelor nr. 23. Spațiul va fi utilizat timp de cel puțin un an, pe durata lucrărilor de renovare a actualului sediu.

Clădirea de pe strada Turnului va fi consolidată și modernizată printr-un proiect de aproximativ 21,2 milioane de lei. Lucrările includ reabilitarea termică, schimbarea ferestrelor, modernizarea instalațiilor, montarea panourilor fotovoltaice și realizarea unor sisteme noi de încălzire, ventilație și climatizare.

Mutarea nu începe imediat

Proiectul aflat pe ordinea de zi stabilește punerea la dispoziție a spațiului, nu și data efectivă la care serviciile își vor începe activitatea pe strada Panselelor. Prefectura nu a anunțat deocamdată un calendar al mutării, eventuale zile de întrerupere a activității sau modificări ale programărilor.

Până la publicarea unui anunț oficial, cetățenii trebuie să se prezinte la actualul sediu de pe strada Turnului nr. 13. Pentru operațiunile de permise și înmatriculări, primirea documentelor se face în baza programării online.

Cei care au deja programări trebuie să verifice, înainte de deplasare, adresa înscrisă în confirmare și eventualele informări publicate de Prefectura Brașov, Direcția Generală de Pașapoarte sau DGPCI.

Cum se ajunge la noul sediu

Centrul Multifuncțional se află în cartierul Astra, pe strada Panselelor nr. 23. Stația RATBV „Panselelor” este deservită de liniile 5 și 52.

Documentația publică nu precizează câte locuri de parcare vor fi rezervate solicitanților și nici cum va fi organizat accesul auto. Acest aspect este important, având în vedere numărul mare de persoane care se prezintă zilnic la cele două servicii și activitățile care se desfășoară deja în clădire.

Prefectura va trebui să anunțe din timp data mutării, programul ghișeelor, traseul de acces și modul în care vor fi preluate persoanele programate în perioada de tranziție.

Parcarea în Brașov, mai scumpă și controlată mai strict: Taxare până la ora 22.00 și 10 lei pe oră în weekend

0
Parcarea în Brașov, mai scumpă și controlată mai strict: Taxare până la ora 22.00 și 10 lei pe oră în weekend

Consiliul Local Brașov va vota vineri, 30 octombrie, noul regulament al parcărilor publice. Proiectul elimină gratuitatea de duminică, majorează tarifele și introduce blocarea roților pentru neplată. Până la adoptare, documentul poate fi modificat.

Parcările publice vor fi taxate zilnic, inclusiv duminica, între orele 8.00 și 22.00. În prezent, plata este obligatorie până la ora 20.00, iar duminica parcarea este gratuită.

În Zona 0 – Centrul Istoric, Poiana Brașov, zona Gării, Lacul Noua și Grădina Zoologică – tariful propus este de 5 lei pe oră de luni până vineri și 10 lei pe oră în weekend. În Zona I, parcarea va costa 3 lei pe oră, iar în Zona II, 2 lei. www.brasovcity.ro

Abonamentele lunare vor costa 300 de lei în Zona 0, 180 de lei în Zona I și 120 de lei în Zona II. Abonamentul pentru Zona 0 va fi valabil numai de luni până vineri.

Riveranii nu primesc un loc garantat

Abonamentul anual de riveran va costa 500 de lei în Zona 0, 400 de lei în Zona I și 350 de lei în Zona II. Acesta permite parcarea pe orice loc liber din aceeași zonă tarifară, la maximum 500 de metri de domiciliu, fără rezervarea unui loc.

Pot fi acordate cel mult două abonamente pentru fiecare apartament sau casă. Adresa din certificatul de înmatriculare trebuie să coincidă cu cea din actul de identitate. Pentru o mașină de serviciu va fi necesară o adeverință de la angajator, iar ITP-ul trebuie menținut valabil. www.brasovcity.ro

Amenzi și blocarea roții

Șoferii care nu plătesc parcarea vor putea achita un tarif majorat: 100 de lei în zonele I și II și în Zona 0 în timpul săptămânii, respectiv 200 de lei în Zona 0, în weekend.

În lipsa plății, amenda va fi cuprinsă între 500 și 1.000 de lei, iar în Zona 0, sâmbăta și duminica, între 1.000 și 1.500 de lei. Proiectul permite și blocarea roții. Până la 1 mai 2027 este prevăzută o perioadă tranzitorie, în care șoferul va putea achita tariful majorat în 48 de ore, fără imobilizarea mașinii.

Parcarea pe locurile rezervate, staționarea pe spații nemarcate sau blocarea unui loc cu diferite obiecte vor putea fi sancționate cu până la 2.000 de lei. În anumite situații, mașina va putea fi ridicată.

Primăria a respins propunerile privind acordarea a 30 de minute gratuite în apropierea instituțiilor publice și păstrarea gratuității de duminică pentru mașinile electrice.

Stabilus deschide o nouă linie de vopsire de 2,5 milioane de euro la fabrica de lângă Brașov

0
Stabilus deschide o nouă linie de vopsire de 2,5 milioane de euro la fabrica de lângă Brașov

Compania germană Stabilus a investit 2,5 milioane de euro într-o nouă linie de vopsire la fabrica din Sânpetru. Instalația va putea procesa anual aproximativ șapte milioane de componente și va contribui la creșterea capacității de producție a unității brașovene.

Investiția consolidează poziția fabricii din județul Brașov în cadrul grupului internațional, specializat în soluții pentru controlul mișcării. Produsele Stabilus sunt utilizate în industria auto, dar și în numeroase aplicații industriale, pentru operațiuni de ridicare, coborâre, amortizare sau menținere controlată.

Stabilus România a fost înființată în 2005, ca investiție de tip greenfield, prin transferarea la Brașov a producției de arcuri cu gaz pentru scaune de birou din fabrica grupului de la Koblenz. Compania și-a extins ulterior activitatea, iar în prezent operează două unități de producție: una destinată arcurilor cu gaz și alta pentru actuatoare electromecanice folosite inclusiv la automobilele din gama premium.

Platforma locală are peste 30.000 de metri pătrați și găzduiește, pe lângă producție, activități regionale de inginerie, cercetare-dezvoltare, finanțe și relații cu clienții. Potrivit companiei, numărul angajaților a crescut de aproximativ cinci ori față de anul 2006, iar cifra de afaceri s-a majorat de șapte ori.

Noua investiție arată că Brașovul rămâne un centru important pentru industria componentelor auto, într-o perioadă în care sectorul european traversează schimbări tehnologice și presiuni economice majore.