12.4 C
Braşov
Acasă Blog Pagina 334

S-a întâmplat la 27 mai

0
S-a întâmplat la 27 mai

1570: Diaconul Coresi a terminat tipărirea Psaltirii românești, care face parte din seria de scrieri imprimate de cărturarul român în tiparnița sa din Scheii Brașovului

1600 – Mihai Viteazul devine „domn al Țării Românești și al Ardealului și a toată Țara Moldovei“, realizând prima unire politică a celor trei țări române

1821 – Tudor Vladimirescu (n. 1780) a fost ucis lângă Târgoviște, din ordinul lui Alexandru Ipsilanti

1948 – Guvernul comunist al României, aservit Uniunii Sovieticii, a emis un decret privind intrarea în proprietatea statului a bunurilor regelui Mihai I și ale membrilor familiei regale

1998 – Comisia juridică a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a decis încetarea procesului de monitorizare specială a României

Rețeta zilei

0
Rețeta zilei
Ciocolată caldă cu mentă

Ingrediente: 4 căni de lapte, 200 g ciocolată albă, mărunțită, 35g ciocolată cu mentă, 2 linguri sirop de mentă, colorant alimentar lichid verde și albastru, ½ cană smântână îngroșată.

Mod de preparare: Laptele și ciocolata se încălzesc împreună într-o tigaie, la foc mic, amestecându-se continuu timp de 5 minute sau până la topirea ciocolatei. Crema astfel obținută se ia de pe foc și i se adaugă siropul (sau crema) de mentă, dar și coloranții alimentari. Băutura se toarnă apoi în căni rezistente, garnisite cu frișcă.

O carte pe săptămână

0
O carte pe săptămână
Vremea prădătorilor, de Giuliano Da Empoli

Autor și al bestsellerului Magul de la Kremlin, scriitorul si consilierul politic Giuliano da Empoli a avut șansa să acceadă la cele mai înalte niveluri ale puterii. Un privilegiu care nu i-a adus decât concluzii amare: trăim un moment de cotitura al civilizatiei fondate pe domnia legii, modelul democratic este subminat, presedintii alesi se transforma în dictatori, magnații din Silicon Valley se erijează în guru și lideri ai unei noi (dez)ordini, un haos supervizat de Inteligența Artificială.

Sfat Expres: Cum scapi de anxietate

0
Sfat Expres: Cum scapi de anxietate

Dacă te confrunți prea des cu anxietatea, există riscul să fii tentat să folosești metode nesănătoase, pentru a face față situației. Așa ajungi să mănânci excesiv sau din contră să nu mai mănânci, ori să te arunci în alcool sau calmante sau, și mai rău, să recurgi la droguri. Iar aceste alegeri nu reprezintă o soluție. Dimpotrivă, toate conduc rapid către degradare și boală pe toate planurile. Iată câteva sfaturi sănătoase pentru a face față anxietății.

1. Exerciții de respirație profundă

Mulți dintre noi respirăm din piept, nu din diafragmă, care este un mușchi mare din abdomen. Când inspiri, stomacul ar trebui să se extindă și apoi să se contracte când expiri. Respirând doar cu pieptul, vei avea respirații scurte și superficiale care îți pot provoca stres și anxietate.

2. Automonitorizarea

Ce îți declanșează anxietatea? Se poate ca anumite persoane, evenimente ori situații să te facă să te simți anxios. Sau unele gânduri, temeri pe care ți le reactivezi, scenarii pe care le faci în legătură cu ce este sau ce o să fie în viitor. Odată ce îți dai seama care sunt declanșatorii, este posibil să poți face ceva pentru a preveni următorul atac de anxietate.

3. Construiește-ți un mod pozitiv de gândi

Sprijinul din partea altor persoane este benefic, însă uneori s-ar putea să nu ai pe nimeni la care să apelezi. Și oricum ar fi, este nevoie ca tu să îți dezvolți propriile arme și instrumente de combatere a stărilor de panică, anxietate și stres. Începe să cultivi pe cât de mult posibil gânduri și sentimente care îți fac bine și îți ridică moralul. Nu te lăsa descurajat de faptul că nu vei produce din prima transformări extraordinare, continuă să lucrezi în direcția asta și vei observa curând schimbări în starea ta mentală, emoțională și fizică. Încearcă să te îndepărtezi de persoanele care îți alimentează sau agravează anxietatea, caută doar știrile care te interesează pentru a fi la curent cu noutățile necesare în comunitatea în care trăiești, evită să întreții discuții despre ce merge rău în jur. Citește zilnic informații pozitive, motivaționale, ascultă speakeri cu care rezonezi și care prin conținutul pe care îl promovează îți elevează starea de spirit.

4. Distragerea atenției

Uneori, când te concentrezi asupra emoțiilor tale le faci să fie și mai puternice și simți că situația ți-a scăpat și mai mult de sub control. Folosind distragerea atenției, mintea nu mai e concentrată asupra emoțiilor tale, care astfel devin mai ușor de gestionat. Poți face orice dorești pentru a-ți distrage atenția. O plimbare în natură este de obicei folosită ca metodă de refocalizare. La fel, puzzle-urile, dansul, jocurile interactive care îți pun mintea la contribuție sau chiar ajutarea unui prieten cu ceva ce îți stă în putere.

Concurs de pescuit pentru copii

0
Când începe prohibiția la pescuit 2024
Când începe prohibiția la pescuit 2024

Concurs de pescuit pentru copii

Copiii care vor să petreacă un 1 iunie diferit sunt așteptați pe lacul Cetății Făgăraș, la un concurs de pescuit.

Concursul se adresează copiilor cu vârste între 7 și 14 ani și va avea loc pe latura de nord a cetății, între orele 9:00 și 14:00.
Locurile de participare sunt limitate și este nevoie de înscriere prealabilă, la Centrul de Informare Turistică, situat în incinta primăriei.

Avem un număr limitat de 30 de locuri în prima fază, dar dacă vor fi solicitări, după cum pare, deja sunt cereri foarte multe, o să extindem aria de organizare. Oferim fiecărui participant kit-ul de pescuit, după care îl poate și păstra. Pe toată durata concursului, copiii o să aibă parte de sucuri, apă, cornuri și tot ce este nevoie pentru a întreține atmosfera de concurs. Premierea se va face la ora 14.00, în fața Cetății Făgăraș. Premianții o să primească echipamente sportive, a declarat Alex Luca, reprezentant al organizatorilor/

Se anunță spectacol total la Marele Premiu al Brașovului 2026. 105 piloți la startul competiției de pe Drumul Poienii

0

Se anunță spectacol total la Marele Premiu al Brașovului 2026

Marele Premiu al Brașovului revine după o absență de șase sezoane. Emblematica etapă de viteză în coastă de pe Drumul Poienii va avea loc la finalul acestei săptămâni

105 piloți înscriși la startul Marelui Premiu al Brașovului 

Cu nu mai puțin de 105 piloți înscriși în competițiile principale și încă 3 sportivi prezenți în calitate de deschizători, Marele Premiu al Brașovului 2026 confirmă statutul de reper al motorsportului românesc. Etapa a doua din Campionatul Național de Viteză în Coastă promite un weekend incendiar pe traseul brașovean, cu mașini spectaculoase, nume legendare și dueluri de top în toate categoriile.Distribuția concurenților impresionează prin diversitate și valoare: Categoria I adună 78 de sportivi, Categoria II propune 8 prototipuri spectaculoase, Categoria III are un record de 6 participanți, Campionatul Național pentru Automobile Istorice aliniază la start 10 concurenți, iar Clasa Națională Dacia Revival completează atmosfera cu încă 3 echipaje. Ediția din acest an aduce la start și o importantă componentă internațională, prin participarea a doi sportivi bulgari, a unui pilot german, respectiv a unuia italian.

Categoria I aduce la start unele dintre cele mai importante nume ale momentului în viteza în coastă românească. Radu Benea Cărpinișan revine cu spectaculosul Ferrari 488 Challenge Evo, Costel Cășuneanu va încânta publicul cu Škoda RXX, Călin Făgădar continuă lupta la vârf cu superbul Mitsubishi Lancer Evo, iar Horațiu Ionescu Cristea rămâne unul dintre reperele absolute ale disciplinei, la comenzile unui Porsche 991 GT3 MR.
În Categoria II, lupta pentru victorie se anunță explozivă între câteva dintre cele mai rapide prototipuri din campionat. Jerome France și al său Nova NP01 pornește ca unul dintre favoriți, însă Elias Julian Răduță, Octavian Ciovică și Emil Ghinea au toate argumentele pentru a transforma duelul într-unul memorabil pe Drumul Poienii.

Categoria III stabilește un nou record de înscrieri, Dominic Marcu pornind cu prima șansă la volanul spectaculosului Tesla Model S Plaid. Un interes uriaș pentru etapa brașoveană se arată și din partea piloților din Campionatul Național de Raliuri. Pe lista de înscrieri și-au confirmat prezența nume sonore precum Simone Tempestini, Norbert Maior, Sebastian Scîrlet, Andrei Gîrtofan, Andrei Cașcaval, Eduard Grigoriu, Niculae Șorodoc, István Soós și Alexandra Teslovan.

Fanii motorsportului vor avea ocazia să îi revadă în acțiune pe doi dintre adevărații titani ai vitezei în coastă românești: Günther Graef și același Horațiu Ionescu Cristea. Evenimentul este organizat de Asociația Sportivă Auto Blic Brașov sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și Agenției Naționale pentru Sport.

 

Parteneriat pentru îmbunătățirea condițiilor de tratament pentru pacienții oncologici

0

 

Primăria Brașov a semnat un protocol de colaborare cu reprezentanții Fundației Metropolis și ai Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov pentru modernizarea și dezvoltarea Secției de Oncologie Medicală (ce va fi mutată de la pavilionul Mârzescu în staționarul Tractorul) și pentru îmbunătățirea infrastructurii medicale din cadrul acesteia. Documentul a fost aprobat anterior în Consiliul Local, în ședința din 29 aprilie.

Nu e prima implicare în proiectele medicale din Brașov

Reprezentantul Fundației Filantropice Metropolis a subliniat continuitatea implicării în proiectele medicale din Brașov și sprijinul acordat de comunitate.

„Am primit mai multe solicitări din partea spitalelor din Brașov, iar noi ne bucurăm că nu suntem la primul proiect realizat aici. În urmă cu doi ani ne-am implicat într-un proiect de renovare, tot la Spitalul Tractorul, iar deschiderea și sprijinul comunității brașovene ne-au dat încrederea să mergem mai departe cu alte investiții importante pentru sistemul medical local. În urma solicitărilor primite, am decis să ne implicăm în proiectul secției de Oncologie. Primele fonduri strânse au fost destinate renovării acestei secții, iar după schimbările care au avut loc în cadrul spitalului, proiectul continuă acum la Tractorul. Până în prezent, am reușit să strângem suma de 565.000 de euro și sperăm ca, împreună cu întreaga comunitate din Brașov, să ducem acest proiect la bun sfârșit. Vreau să îi mulțumesc domnului primar pentru deschiderea și sprijinul oferit, pentru tot ceea ce a făcut astfel încât acest proiect să poată începe. De asemenea, mulțumesc conducerii spitalului pentru încrederea acordată și tuturor celor care au fost alături de noi până acum. Îi invit pe toți brașovenii care ne urmăresc să rămână alături de noi și să susțină acest proiect în continuare. Îl invit, totodată, să îl urmărească pe Codin Maticiuc, care este sufletul acestui proiect, și să ne sprijine prin toate metodele posibile pentru a reuși să finalizăm această investiție importantă pentru Brașov”, a declarat reprezentantul Fundației Metropolis, Daniel Epure.

După finalizarea lucrărilor, pacienții Secției de Oncologie Medicală vor beneficia de un cadru medical complet integrat, care include secții de medicină internă, chirurgie, imagistică medicală, terapie intensivă și servicii paliative, toate reunite în același complex medical.

Urmărire între Brașov și Sinaia după furtul unui autoturism din curtea unei case (VIDEO)

0

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov efectuează activități de cercetare în cadrul unui dosar penal, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, după ce o persoană ar fi sustras un autoturism și mai multe bunuri dintr-o locuință.

Cercetările au fost demarate la data de 26 mai, dimineața, când polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 2 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, o persoană necunoscută ar fi sustras un autoturism parcat în curtea unui imobil situat pe strada Triumfului, din municipiul Brașov.

Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, la aceeași dată, o persoană necunoscută ar fi pătruns, fără drept, în imobilul persoanei vătămate, din municipiul Brașov, iar din locuința acesteia ar fi sustras un telefon mobil, un laptop și cheile unui autoturism parcat în curte, pe care l-ar fi sustras și ar fi părăsit incinta.

Având în vedere aspectele sesizate, au fost efectuate investigații și verificări, iar datele obținute au condus la identificarea autoturismului reclamat sustras, aflat în deplasare din direcția Brașov către Predeal. Pentru că persoana aflată la volanul autovehiculului a încercat să se sustragă controlului și nu a oprit la semnal, continuându-și deplasarea, polițiștii au procedat la urmărirea vehiculului.

Astfel, împreună cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, autoturismul urmărit a fost oprit în stațiunea Sinaia.

La volanul autoturismului, polițiștii au identificat un bărbat, în vârstă de 26 de ani, din municipiul Brașov, care a fost imobilizat și condus la sediul unității de poliție pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii faptelor.

Poliția Brașov precizează faptul că, pe timpul intervenției, persoana bănuită a provocat avarii autospecialelor de poliție aflate în urmărirea acestuia.

Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și furtul în scop de folosință, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să se dispună măsurile legale.

Apa va fi oprită miercuri pe mai multe străzi din Brașov pentru lucrări la rețea

0
Apa va fi oprită miercuri pe mai multe străzi din Brașov pentru lucrări la rețea
Foto: Steven Ungermann/Unsplash

Compania Apa Brașov a anunțat că miercuri, 27 mai, pentru efectuarea unor lucrări de cuplare a conductelor, la intersecția str. Calea Feldioarei – str. Târgului, furnizarea apei va fi întreruptă în intervalul 10:00 – 17:00.

Străzile afectate sunt următoarele:

• Calea Feldioarei nr. 68A–106 și nr. 35–123
• Ioan Hozan
• Ardealului
• Aleea Domniței
• Aleea Crăițelor
• Livezilor
• Târgului nr. 2
• Strunga Mieilor nr. 4

Potrivit Companiei Apa Brașov, lucrările fac parte din programul de modernizare a rețelei publice de alimentare cu apă.

Clienții din zona afectată sunt rugați să își asigure o rezervă minimă de apă pentru perioada menționată.

Un an de vechime la pensie va costa mai mult de la 1 iulie

0
Românii care vor să își completeze stagiul de cotizare pentru pensie prin încheierea unui contract de asigurare socială vor plăti mai mult de la 1 iulie 2026, în contextul în care salariul minim brut pe economie va ajunge la 4.325 de lei, față de 4.050 de lei în prezent. Modificarea va influența direct valoarea contribuției minime datorate către sistemul public de pensii și, implicit, costul cumpărării vechimii.
Potrivit informațiilor transmise pentru Digi24.ro de Cristiana Dumitrescu, director executiv al Casei de Pensii a Municipiului București, recalcularea se va aplica inclusiv contractelor aflate deja în derulare, chiar și în situațiile în care contribuția a fost achitată în avans.
În prezent, stagiul minim de cotizare contributiv necesar pentru obținerea pensiei pentru limită de vârstă este de 15 ani, iar stagiul complet este de 35 de ani. Pentru persoanele care au perioade fără contribuții în sistemul public, asigurarea voluntară poate reprezenta o soluție pentru completarea stagiului de cotizare și pentru acumularea anilor luați în calcul la stabilirea drepturilor de pensie.

Cum poți să cumperi un an de vechime pentru pensie
„Persoanele interesate de completarea stagiului de cotizare în vederea obținerii pensiei pot încheia un contract de asigurare socială facultativă cu Casa Teritorială de Pensii. În cadrul acestui contract se menționează perioada pentru care se achită contribuția, aceasta putând fi cuprinsă între o lună și maximum 6 ani, în funcție de necesitățile fiecărei persoane, până la data ieșirii la pensie (îndeplinirii condițiilor de pensionare.)
Important de menționat:
Se poate cumpăra doar perioada necontributivă (fără contract de muncă, facultate, stagiu militar etc).
Conform legislației în vigoare, contribuția lunară minimă se calculează prin aplicarea unui procent de 25% asupra salariului minim brut pe economie. Până la 1 iulie 2026, salariul minim brut pe economie este de 4.050 lei/lună. Astfel, suma lunară minimă ce trebuie achitată până în iulie este de 1.012,50 lei, echivalentul a 12.150 lei pentru un an de stagiu de cotizare.
Totodată, persoanele care doresc pot opta pentru plata unei contribuții mai mari decât cea minima (de 25%), în funcție de propriile opțiuni sau obiective privind cuantumul pensiei viitoare. Acest aspect se stabilește prin contractul de asigurare încheiat cu Casa de Pensii”, a explicat Cristiana Dumitrescu.

Legată de salariul minim brut pe țară
Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 4.325 lei lunar începând cu data de 1 iulie 2026, față de 4.050 lei cât este în prezent.
(Majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată de la 4.050 lei în luna iunie 2026, la 4.325 lei începând cu luna iulie 2026, reprezintă o creștere de 6,8%, ceea ce în valoare absolută înseamnă 275 de lei în sumă brută. Astfel, în valoare netă, salariul va fi de 2.699 lei (cu deducerea de 200 lei), majorarea pe net fiind de 125 lei.)

Cât va costa un an de vechime
„Costul cumpărării vechimii în sistemul public de pensii va crește de la 1 iulie 2026, odată cu majorarea salariului minim brut pe economie la 4.325 de lei. Contribuția de asigurări sociale datorată în cazul contractelor este de 25% din venitul asigurat, iar nivelul minim al acesteia este raportat la salariul minim brut pe țară. Astfel, după intrarea în vigoare a noii valori, contribuția lunară minimă va ajunge la 1.081,25 lei, (rotunjit la 1.082 lei) față de aproximativ 1.013 lei în prezent. În consecință, costul unui an de stagiu de cotizare cumpărat prin contract de asigurare socială va crește la 12.975 de lei, sumă rezultată din aplicarea cotei de 25% la salariul minim brut de 4.325 de lei pentru o perioadă de 12 luni. Cuantumul contribuției este actualizat ori de câte ori salariul minim brut pe economie este modificat, deoarece baza minimă de calcul este legată direct de acest indicator”, a precizat directorul Casei de Pensii din București.
(Exemplu de calcul odată cu creșterea salariului minim brut: Potrivit calculelor realizate pe baza noului salariu minim brut de 4.325 de lei, contribuția minimă lunară pentru asigurarea în sistemul public de pensii va fi de 1.081,25 lei, reprezentând 25% din salariul minim brut pe economie.
În aceste condiții, costul unui an de stagiu de cotizare cumpărat prin contract de asigurare socială va ajunge la 12.975 de lei, față de aproximativ 12.150 de lei în prezent).

Contractele aflate în derulare vor fi actualizate automat
„Persoanele care au încheiat contracte de asigurare socială înainte de 1 iulie 2026 și sunt asigurate la nivelul salariului minim vor avea contribuția actualizată automat în funcție de noua valoare a acestuia. Cei vizați vor fi informați (vor primi o notificare) cu privire la modificarea bazei de calcul și la noul cuantum al contribuției datorate. De asemenea, chiar și în situația în care contribuția a fost achitată în avans pentru o perioadă de un an, recalcularea se va aplica după majorarea salariului minim. În aceste cazuri, persoanele asigurate vor trebui să achite diferența rezultată în urma actualizării contribuției”, a mai explicat sursa Digi24.ro.
Ce este asigurarea voluntară pentru pensii
Asigurarea voluntară este un mecanism prin care o persoană poate contribui, opțional, la sistemul public de pensii, chiar dacă nu este obligată prin lege să plătească contribuții sociale. Practic, persoana încheie un contract de asigurare socială cu Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) și plătește contribuția de asigurări sociale (CAS), la fel ca un salariat, dar în mod independent. Scopul este acumularea sau completarea stagiului de cotizare necesar pentru obținerea pensiei.
Cine poate încheia o asigurare voluntară
Pot opta pentru această formă de asigurare:
Persoanele care nu au un loc de muncă;
Românii plecați în străinătate care nu contribuie la un alt sistem de pensii;
Persoanele care nu au realizat stagiul minim de cotizare (15 ani);
Cei care doresc să își crească punctajul și, implicit, valoarea viitoarei pensii.
Nu există o limitare strictă privind statutul profesional, cât timp persoana nu este deja asigurată obligatoriu pentru veniturile respective. Procedura contractuală este relativ simplă: se depune o cerere la casa teritorială de pensii prin care se încheie un contract de asigurare socială în care se stabilește venitul lunar asigurat.
Venitul ales nu poate fi mai mic decât salariul minim brut pe economie și poate fi mai mare, în funcție de cât dorește persoana să contribuie. Durata este stabilită prin contract, iar contribuțiile se plătesc pentru lunile convenite. Există și situații reglementate prin acte normative speciale în care se permite cumpărarea vechimii pentru perioade anterioare, în anumite condiții și termene-limită.

Ai economisit când ți-ai luat elevatorul. Dar cât te costă când nu poți ridica mașina clientului?

Ai ales modelul mai ieftin care, pentru autoturismele care de obicei îți intră în service, pare suficient. Acum primești și autoutilitare, însă unele depășesc capacitatea lui. Ai și mecanicul disponibil și clientul programat, însă trebuie să refuzi lucrarea.

Și atunci ajungi la concluzia că suma economisită trebuie să o pui lângă încasările pe care le pierzi acum. De aceea, înainte să comanzi următorul echipament, iată câteva verificări concrete care te vor ajuta să alegi ceva potrivit pentru serviciile din atelierul tău.

Când utilajul se oprește iar programările rămân

Capacitatea insuficientă este doar una dintre probleme. Să presupunem că elevatorul auto s-a defectat, iar furnizorul trebuie să comande piesa de schimb. Dar, până aceasta ajunge la el, postul respectiv rămâne indisponibil. Și atunci ce faci? Reprogramezi reviziile, aglomerezi celelalte locuri de lucru și riști ca un client, care are nevoie urgent de mașină, să plece la alt service.

Da, reparația poate fi acoperită de garanție. Dar trebuie luate separat în calcul orele în care mecanicul nu poate folosi elevatorul și lucrările pierdute.

De aceea, întreabă înainte să plătești: cine intervine dacă apare o defecțiune, cum se procură piesele și ce presupune concret garanția?

Poți pierde bani și cu un utilaj care încă funcționează

Un aparat de dejantat nepotrivit pentru anvelopele primite frecvent vor prelungi intervențiile într-o vulcanizare. În timp ce următoarea mașină așteaptă în rând, mecanicul repetă manevrele, solicită ajutorul unui coleg și timpul trece.

Dacă lucrezi des cu anvelope cu talon jos sau run-flat, verifică explicit compatibilitatea și accesoriile necesare. Altfel, după livrare vei descoperi că trebuie să cumperi separat dotări pe care nu le-ai inclus în buget.

Același principiu se aplică la transport și montaj. Cere suma completă pentru echipamentul instalat și pregătit de utilizare, ca să compari ofertele pe aceleași condiții.

Cumpără pentru mașinile care intră la tine în service

Începe cu activitatea ta: ce vehicule deservești, câte intervenții faci zilnic și unde pierd mecanicii timp. Apoi verifică modelele care răspund acestor cerințe.

La Clever-Auto, de exemplu, elevatorul Reihmann RHM 242 PRO are o capacitate de 4,2 tone, brațe telescopice cu trei segmente și deblocare electrică automată. Aceste dotări îți oferă criterii concrete de comparație; alegerea trebuie să o raportezi și la punctele de ridicare ale vehiculelor, spațiul disponibil și condițiile de montaj.

(P) Nu orice utilaj ieftin pentru service auto este și rentabil

Poți discuta la telefon cu echipa Clever-Auto despre alegerea modelului și opțiunile de instalare. În așa fel, poți verifica înainte de a plasa comanda dacă varianta dorită se încadrează în atelierul tău.

Intră pe Clever-Auto.ro sau sună la +40 758 879 879. Spune ce mașini repari și ce vrei să poți face cu noul utilaj, apoi cere o ofertă completă.

La ei găsești elevatoare, dotări pentru vulcanizare, aparate de geometrie, linii ITP și utilaje pentru service-uri de toate dimensiunile.

Echipamentele vin cu certificat CE, garanție 2 ani, magazinul oferă livrare în toată țara în 24-48h și montaj autorizat cu dosar ISCIR.

Laptopul stă pe masa unde ai luat micul dejun, iar după câteva ore scaunul de dining începe să îți amintească faptul că nu a fost gândit pentru apeluri, rapoarte și e-mailuri. În multe locuințe, mai ales în apartamente compacte, masa din bucătărie preia două funcții în aceeași zi.

Nu ai nevoie de o renovare amplă ca să lucrezi mai comod și să păstrezi bucătăria primitoare la cină. În continuare, găsești cinci schimbări concrete pe care le poți adapta spațiului, bugetului și stilului tău.

1. Verifică masa înainte să îi ceri să fie și birou

Începe cu măsurătorile. Pentru utilizare uzuală, o masă cu înălțimea între 72 și 76 cm permite o poziție mai relaxată a brațelor, atât la tastatură, cât și la masă. Dacă blatul este prea jos, vei ridica umerii. Dacă este prea înalt, încheieturile și antebrațele pot sta tensionate.

Privește și suprafața disponibilă. Pentru laptop, mouse, agendă și spațiu pentru coate, rezervă aproximativ 70 cm lățime. Dacă folosești un monitor extern, măsoară adâncimea blatului înainte de a-l cumpăra. Pe o masă îngustă, ecranul ajunge prea aproape de ochi și îți limitează locul pentru tastatură.

Forma mesei influențează rutina de zi cu zi. O masă rotundă ajută circulația într-o bucătărie mică, însă oferă mai puțină zonă dreaptă pentru echipamente. Un model dreptunghiular, așezat lângă perete, poate susține mai ușor un setup de lucru. Dacă ai nevoie de flexibilitate, o masă extensibilă rămâne compactă în timpul programului și se deschide la cină.

Lasă, pe cât posibil, circa 70 cm liberi în jurul mesei. Astfel, poți deschide dulapurile, ajungi la frigider și nu blochezi traseul spre chiuvetă. Verifică și stabilitatea picioarelor. O masă care se mișcă la fiecare tastare devine obositoare după câteva ore.

2. Alege un scaun care îți susține postura

Scaunul influențează direct felul în care te simți la finalul zilei. Un model de dining cu spătar scurt poate arăta bine, dar rareori oferă sprijin lombar pentru lucru îndelungat. Așază-te pe scaun și verifică trei lucruri simple: tălpile ating podeaua, spatele se sprijină confortabil, iar genunchii formează un unghi apropiat de 90 de grade.

Dacă vrei ca zona de masă să păstreze un aspect unitar, caută scaune de bucatarie cu spătar mai înalt, șezut ferm și materiale ușor de întreținut. Tapițeria tratată pentru pete, pielea ecologică de calitate sau lemnul cu pernă detașabilă se curăță mai simplu după mesele de zi cu zi. O husă lavabilă te ajută mai ales dacă ai copii sau folosești masa frecvent pentru lucru și cină.

Pentru mai mult confort, poți adăuga o pernă lombară discretă. Alege una subțire, care nu te împinge prea mult în față. Dacă masa găzduiește mai multe persoane, păstrează scaunele suplimentare stivuibile sau pliabile. Le scoți la nevoie, apoi eliberezi rapid spațiul.

Materialele merită puțină atenție și după cumpărare. Aspiră regulat tapițeria, șterge lemnul cu o lavetă ușor umedă și evită soluțiile abrazive. Întreținerea consecventă păstrează aspectul mobilierului și îl ajută să reziste folosirii repetate.

3. Ridică ecranul și păstrează coatele relaxate

Laptopul pus direct pe blat te face să privești în jos. După mai multe ore, această poziție poate încărca zona gâtului și a umerilor. Un suport pliabil ridică ecranul aproape de nivelul privirii, iar tu poți regla unghiul mai ușor. În majoritatea cazurilor, partea superioară a ecranului ar trebui să stea aproximativ la nivelul ochilor.

După ce ridici laptopul, adaugă o tastatură și un mouse externe. Modelele wireless reduc numărul cablurilor de pe blat și se strâng rapid înainte de cină. Păstrează mouse-ul aproape de corp, fără să întinzi brațul lateral. Dacă masa este puțin prea înaltă pentru tine, un suport simplu pentru picioare poate stabiliza poziția.

Dacă lucrezi de acasă aproape zilnic, un scaun de birou ergonomic compact îți oferă reglaje utile pentru înălțime și sprijin. Alege roți blocabile sau o protecție pentru podea, mai ales dacă ai parchet. După program, îl poți muta lângă un perete, într-un dormitor sau într-un colț liber al locuinței.

Protejează blatul cu un desk mat, adică un suport mare pentru laptop, mouse și tastatură. Acesta limitează zgârieturile, adună obiectele într-o singură zonă și se ridică ușor înainte de masă.

4. Controlează lumina pentru lucru și pentru cină

Așază masa astfel încât lumina naturală să vină din lateral față de ecran. Dacă fereastra se află exact în fața ta, lumina puternică poate obosi ochii. Dacă rămâne în spatele tău, monitorul poate reflecta imaginea ferestrei. Un stor textil sau jaluzelele reglabile te ajută să controlezi lumina pe parcursul zilei.

Pentru documente, notițe și apeluri video, folosește o lampă cu braț ajustabil. Orienteaz-o spre tastatură sau spre caiet, nu direct spre ecran. O lampă cu lumină neutră este potrivită pentru lucru, iar seara poți trece la o lumină mai caldă, cu intensitate redusă.

Becurile cu intensitate reglabilă simplifică schimbarea dintre cele două momente ale zilei. La prânz, ai nevoie de lumină clară. La cină, un pendul deasupra mesei sau o lampă indirectă creează o atmosferă mai relaxată, fără să încarce spațiul.

Ține cablurile corpurilor de iluminat departe de chiuvetă și plită. Dacă adaugi o lampă pe masă, alege un model cu bază stabilă și cablu suficient de lung, ca să nu îl întinzi peste zona de trecere.

5. Creează un sistem care eliberează masa în câteva minute

Dezordinea prelungește mental programul de lucru. Dacă laptopul, facturile, cablurile și agenda rămân pe masă până seara, bucătăria păstrează aspectul unui birou. Alege un loc fix pentru toate obiectele de lucru: o tavă, o cutie cu capac, un sertar sau o geantă dedicată.

Un cărucior mobil poate ține imprimanta, încărcătoarele și documentele. Îl apropii de masă dimineața, apoi îl muți într-un colț după program. Într-o garsonieră, rafturile montate pe perete eliberează blatul și podeaua. O bancă cu spațiu de depozitare poate păstra cablurile sau accesoriile mai voluminoase.

Fă din încheierea programului un obicei de trei minute:

Această rutină separă mai clar timpul de lucru de cină. Dacă lucrezi cu alte persoane în casă, stabilește și câteva reguli simple pentru apeluri: intervale mai liniștite, căști pentru ședințe și un traseu liber în jurul mesei. Astfel, spațiul rămâne practic pentru tine și confortabil pentru toată familia.

Ramele din lemn organizează clar informațiile dintr-un spațiu și susțin stilul ales pentru amenajare. În magazine, restaurante sau birouri, ele pun în valoare oferte, indicatoare, fotografii și documente fără să încarce pereții sau zonele de lucru. Alegerea potrivită ține de mesaj, de poziționare, de dimensiune și de ritmul în care actualizezi materialele expuse.

Marchează promoțiile și produsele recomandate în magazine

Un afiș înrămat atrage atenția mai ușor decât o foaie lipită pe raft sau în vitrină. Magazinele de cadouri, florăriile, patiseriile și afacerile cu produse artizanale pot semnala astfel o ofertă de sezon, un produs nou sau o recomandare a echipei.

Lângă raftul cu produse pentru cadou, un mesaj scurt precum „Seturi pregătite pentru aniversări” sau „Idei de cadou” funcționează mai bine decât un text lung. Limitează-te la două informații utile, de exemplu prețul de pornire și categoria de produse.

Păstrează aceleași două-trei dimensiuni de rame în tot magazinul: A5 și A4 pentru mesaje de raft, A3 pentru vitrine și intrări. Amplasează rama la nivelul privirii, acolo unde clientul se oprește deja să analizeze produsele.

Creează repere clare pentru orientarea clienților

În spațiile cu multe categorii, ramele indică direcția fără panouri mari. Un magazin cu produse pentru casă poate marca zone precum „Bucătărie”, „Decorațiuni” sau „Reduceri”, iar o florărie poate separa buchetele gata pregătite de plantele la ghiveci.

Alege fonturi simple, lizibile de la câțiva metri, cu text închis pe fundal deschis. Dacă pereții sunt colorați sau lumina este slabă, testează afișul la locul montării înainte să printezi mai multe exemplare.

În spațiile cu mobilier din lemn, coșuri împletite sau rafturi în nuanțe naturale, ramele foto din lemn păstrează unitatea vizuală. Un finisaj apropiat de cel al mobilierului evită impresia de elemente adăugate întâmplător.

Actualizează meniurile și ofertele zilnice din restaurante

Restaurantele și cafenelele au nevoie de informații clare în zona de comandă. Meniul de perete, lista băuturilor sau oferta de prânz pot sta în rame ușor de deschis, astfel încât personalul să poată schimba rapid printul.

Separă meniul permanent de preparatele temporare. O cafenea poate afișa băuturile calde într-o ramă mare, iar „Desertul săptămânii”, cu preț și ingrediente principale, într-un format mic. Dacă preparatul conține alergeni frecvenți, menționează-i și verifică afișul ori de câte ori se modifică rețeta. Ca reper, A3 se potrivește la casă, iar A5 pe mese sau la standul de servire.

Pentru o galerie de perete cu preparate, echipă sau detalii din activitatea localului, alege rame foto din același model și păstrează între ele 5–8 centimetri. Imaginile reale, bine luminate, transmit mai mult decât fotografiile de catalog.

Expune diplomele și certificările fără să aglomerezi pereții

Diplomele și certificările inspiră încredere doar dacă sunt selectate. Alege câteva recunoașteri relevante pentru clienți sau parteneri și grupează-le într-o singură zonă, cu același finisaj și aliniate pe aceeași axă. Pentru documente de dimensiuni diferite, un passe-partout, adică un carton de încadrare între document și ramă, creează margini uniforme.

Evită lumina solară directă, care poate decolora hârtia și montează ramele departe de sursele de abur din bucătărie sau grupurile sanitare.

Construiește un perete cu povestea afacerii

Trei până la cinci rame cu informații distincte explică mai bine decât un text lung ce face afacerea și cine lucrează în ea. O cofetărie poate expune fotografia laboratorului, numele cofetarului și ingredientele folosite frecvent, iar un birou de arhitectură, imagini din proiecte finalizate, cu localitatea și anul. Fiecare text are doar câteva rânduri, iar conținutul se actualizează de două-trei ori pe an.

Organizează informațiile interne din birouri

Planul de evacuare, regulile din sala de ședințe sau instrucțiunile pentru echipamente devin ușor de găsit când au un loc stabil. Montează-le acolo unde oamenii au nevoie de ele, de exemplu regulile de rezervare lângă ușa sălii, și nu le amesteca cu fotografiile de echipă sau posterele motivaționale.

Pentru o galerie cu angajați, cere acordul colegilor fotografiați și adaugă numele, rolul și echipa fiecăruia. Noii angajați și vizitatorii se pot orienta astfel mai ușor.

Pregătește decorul pentru evenimente și campanii temporare

La lansări de produse, aniversări de companie sau petreceri private, aceeași structură de rame poate fi refolosită, schimbând doar printurile. Ramele pot indica masa de înscriere, programul serii sau colțul pentru fotografii, iar la un eveniment corporate pot prezenta agenda și vorbitorii. Pe mese folosește rame cu picior solid, iar pe perete sisteme de prindere potrivite greutății și suprafeței.

Întreține ramele și verifică materialele expuse

Șterge ramele cu o lavetă moale, uscată sau ușor umezită, fără detergenți abrazivi ori alcool concentrat. O dată pe lună, verifică printurile, prețurile și sistemele de prindere, iar în restaurante și magazine desemnează o persoană responsabilă pentru aceste actualizări.

Pregătește-ți spațiul cu rame potrivite din gama Craftup, alese după mesaj, dimensiune și stilul amenajării, pentru afișaje ordonate și ușor de actualizat.

Spania înseamnă mult mai mult decât vacanțe pe litoral. Dincolo de insule și stațiunile mediteraneene se află orașe în care arhitectura, arta, gastronomia și viața de cartier justifică singure o călătorie. Madrid concentrează colecții de artă importante și bulevarde animate, Granada păstrează moștenirea dinastiei nasride, Bilbao și-a construit o identitate contemporană puternică, iar Sevilla transformă influențele andaluze într-un peisaj urban imposibil de confundat.

Dacă vrei să descoperi latura culturală a țării, caută din timp bilete de avion din România către Spania și alege orașul în funcție de experiența pe care o cauți, nu doar de aeroportul de sosire. Iată câteva destinații care pot deveni punctul de plecare pentru o vacanță spaniolă construită în jurul artei, arhitecturii, gastronomiei și plimbărilor urbane.

Madrid combină marile muzee cu energia cartierelor

Madrid funcționează foarte bine pentru o primă vacanță urbană în Spania. Capitala nu depinde de un singur monument emblematic, ci de succesiunea de muzee, piețe, parcuri, bulevarde și cartiere cu personalități distincte.

Paseo del Arte reunește Muzeul Prado, Reina Sofía și Thyssen-Bornemisza într-o zonă care poate ocupa lejer o zi dacă arta reprezintă o prioritate. În apropiere se află Parcul Retiro, inclus împreună cu Paseo del Prado în patrimoniul UNESCO.

Pentru o perspectivă diferită asupra orașului, continuă spre Madrid de los Austrias, Plaza Mayor și Palatul Regal, apoi schimbă registrul în cartiere precum Malasaña, Chueca sau La Latina. Madrid devine interesant tocmai prin alternanța dintre patrimoniul monumental și zonele în care ritmul cotidian contează mai mult decât lista obiectivelor.

Barcelona se descoperă prin arhitectură, cartiere și design

Barcelona este asociată frecvent cu litoralul, însă identitatea sa urbană oferă suficiente motive pentru o vacanță în care plaja să rămână în plan secund.

Arhitectura lui Antoni Gaudí reprezintă un fir logic pentru explorarea orașului. Sagrada Família, Park Güell, Casa Batlló și La Pedrera permit observarea unor etape diferite din creația arhitectului. Merită însă să lași timp și pentru cartiere.

Barri Gòtic păstrează străzi înguste și piețe ascunse în jurul nucleului istoric, El Born combină patrimoniul cu galerii, magazine și restaurante, iar Eixample oferă o perspectivă complet diferită asupra planificării urbane. Passeig de Gràcia poate fi parcurs fără grabă, cu atenție la fațade, nu doar la magazine.

Barcelona este potrivită pentru călătorii interesați de arhitectură, design și gastronomie, dar și pentru cei care preferă să descopere un oraș mergând mult pe jos.

Sevilla pune patrimoniul andaluz în centrul experienței

Sevilla are o identitate vizuală imediat recognoscibilă, construită din influențe islamice, gotice, renascentiste și baroce. Real Alcázar, Catedrala și Giralda formează nucleul monumental al unei vizite, însă orașul nu se reduce la trei repere.

Cartierul Santa Cruz merită parcurs lent, prin străduțe, curți și piațete. Plaza de España și Parque de María Luisa pot ocupa o altă parte a zilei, iar promenada de lângă Guadalquivir deschide traseul spre cartierul Triana.

Seara schimbă ritmul orașului. Sevilla este un loc potrivit pentru a descoperi cultura tapas fără un itinerar rigid, alternând mici opriri în localuri diferite. Flamenco face parte din identitatea culturală andaluză, iar un spectacol ales cu atenție poate adăuga vacanței o experiență care nu poate fi reprodusă prin simpla vizitare a monumentelor.

Granada își construiește identitatea în jurul Alhambrei

Granada cere un alt ritm. Orașul este dominat simbolic de Alhambra, complexul monumental ridicat și dezvoltat în perioada nasridă, alături de grădinile și palatul Generalife.

Vizita trebuie planificată înaintea călătoriei. Accesul la Palatele Nasride este legat de ora înscrisă pe bilet, iar administrația Alhambrei recomandă achiziționarea anticipată din cauza cererii ridicate. Nu programa alt obiectiv important imediat după vizită: complexul merită câteva ore.

După Alhambra, explorează Albaicín, cartierul istoric întins pe dealul opus. Străzile sale păstrează structura urbană de origine medievală, iar Mirador de San Nicolás deschide perspectiva spre Alhambra și Sierra Nevada. Granada este potrivită pentru o vacanță în care patrimoniul devine experiența centrală, nu simplu decor.

Valencia aduce împreună centrul istoric și arhitectura contemporană

Valencia oferă un contrast bine conturat între patrimoniul vechi și intervențiile urbane recente. În centrul istoric poți lega într-o singură plimbare Catedrala, Plaza de la Virgen, Lonja de la Seda și Mercado Central.

Apoi, peisajul se schimbă radical în Ciudad de las Artes y las Ciencias, complexul cu arhitectură contemporană asociat în principal cu Santiago Calatrava. Diferența dintre cele două zone face orașul interesant pentru o vacanță de câteva zile.

Un alt element important este Jardín del Turia. Amenajat în fosta albie a râului Turia, parcul traversează orașul și funcționează ca un coridor verde între cartiere și numeroase puncte de interes. Valencia se pretează astfel explorării pe jos sau cu bicicleta, fără ca fiecare deplasare să devină doar o trecere între obiective.

Bilbao arată o Spanie urbană diferită

Bilbao schimbă complet decorul. Orașul basc are o scară mai compactă și o identitate în care patrimoniul industrial, arhitectura contemporană și gastronomia locală se întâlnesc firesc.

Muzeul Guggenheim, proiectat de Frank Gehry, a devenit reperul vizual al orașului, însă merită să continui traseul de-a lungul râului Nervión și apoi spre Casco Viejo. Centrul vechi, cunoscut și prin Siete Calles, oferă o atmosferă diferită de zona modernă dezvoltată în jurul muzeului.

Bilbao este și o destinație potrivită pentru explorarea culturii gastronomice basce. Pintxos nu reprezintă doar preparate servite în baruri, ci și un mod de a petrece seara, trecând dintr-un local în altul și descoperind specialități diferite.

O vacanță urbană dezvăluie o altă Spanie

Madrid, Barcelona, Sevilla, Granada, Valencia și Bilbao nu sunt variante ale aceleiași experiențe. Fiecare propune un raport diferit între istorie, arhitectură, gastronomie și viață urbană.

Poți alege un singur oraș pentru un city break sau poți lega două ori trei destinații într-un traseu mai amplu. Important este să nu tratezi Spania doar ca pe o destinație pentru vacanțe la mare. Dincolo de plajă există palate maure, colecții de artă, cartiere medievale, arhitectură avangardistă și orașe care merită descoperite fără grabă, stradă cu stradă.

Chirurgia plastică nu se limitează la intervenții estetice. O parte importantă a acestei specialități este reconstructivă și tratează afecțiuni concrete, precum leziuni ale pielii, cicatrici posttraumatice, afecțiuni ale mâinii sau reconstrucția mamară după afecțiuni oncologice. Un număr semnificativ dintre aceste proceduri pot fi decontate, integral sau parțial, prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Iată ce categorii de intervenții sunt frecvent decontate, ce condiții trebuie îndeplinite și cum poți verifica dacă problema ta se încadrează în aceste criterii.

Ce tipuri de proceduri pot fi decontate de CAS?

Decontarea se face în funcție de indicația medicală. CAS acoperă, în general, intervenții care rezolvă o problemă funcțională, elimină un risc medical documentat sau corectează o consecință a unei boli, a unui traumatism sau a unei malformații congenitale. Poți consulta direct lista de proceduri decontate de CAS pentru a vedea ce intervenții sunt disponibile în prezent și în ce condiții se acordă decontarea.

Printre categoriile frecvent întâlnite se numără:

Ce afecțiuni ale pielii sunt frecvent decontate?

Leziunile cutanate reprezintă una dintre cele mai comune situații care beneficiază de decontare. Alunițele suspecte, lipoamele voluminoase, chisturile sebacee infectate sau leziunile tegumentare care se modifică rapid pot necesita excizie, iar medicul recomandă adesea și o biopsie pentru confirmarea diagnosticului.

Carcinomul bazocelular și carcinomul spinocelular, cele mai frecvente forme de cancer de piele, se încadrează, de asemenea, în categoria afecțiunilor pentru care excizia chirurgicală este decontată, întrucât scopul principal este eliminarea țesutului canceros, nu un obiectiv estetic. Debridarea plăgilor sau a țesuturilor afectate urmează aceeași logică medicală.

Cicatricile posttraumatice sau cele rămase după arsuri pot fi decontate atunci când afectează mobilitatea unei articulații, provoacă durere sau limitează funcția zonei respective. Situația diferă de corecția unei cicatrici cu motivație exclusiv estetică, care rămâne în afara pachetului decontat. Medicul este cel care stabilește, pe baza examinării clinice, dacă o cicatrice are sau nu o componentă funcțională.

Ce proceduri de chirurgie a mâinii beneficiază de decontare?

Mâna este una dintre zonele cu cea mai mare varietate de afecțiuni reconstructive decontabile. Sindromul de tunel carpian, traumatismele complexe ale membrului superior, leziunile tendoanelor sau ale nervilor, tumorile mâinii și malformațiile congenitale ale mâinii se numără printre situațiile frecvent întâlnite în practica medicală.

De asemenea, intervențiile microchirurgicale, precum replantările sau revascularizările după amputații complete sau incomplete, fac parte din aceeași categorie. Severitatea afectării funcționale este criteriul pe baza căruia medicul stabilește dacă intervenția poate fi decontată.

Cum funcționează decontarea reconstrucției mamare?

Reconstrucția mamară după o intervenție oncologică reprezintă una dintre procedurile cu indicație reconstructivă clară. După mastectomie, pacienta poate opta pentru reconstrucție, iar decizia medicală ține cont de etapa tratamentului oncologic, de starea generală de sănătate și de preferințele pacientei privind tehnica folosită.

Pentru acest tip de intervenție, decontarea depinde de documentele medicale care atestă diagnosticul oncologic și tratamentul urmat, de contractul unității medicale cu casa de asigurări și de disponibilitatea fondurilor alocate furnizorului în perioada respectivă.

Ce pași trebuie să urmezi pentru a accesa decontarea?

Procesul începe, în majoritatea cazurilor, cu biletul de trimitere de la medicul de familie sau de la un specialist. Acesta permite accesul la consultația de specialitate necesară pentru stabilirea diagnosticului.

La consultație, medicul evaluează afecțiunea, solicită investigațiile necesare, precum analize, imagistică sau biopsie, și stabilește dacă intervenția are o indicație funcțională sau medicală clară. Dacă răspunsul este afirmativ, medicul oferă informații despre documentele necesare și despre etapele administrative pentru decontare.

Pregătirea din timp a dosarului medical, inclusiv rezultatele investigațiilor anterioare și scrisorile medicale de la alți specialiști implicați în caz, reduce riscul de întârziere a procesului. Pentru afecțiuni oncologice sau cronice, biletul de trimitere poate avea o valabilitate extinsă, de până la 90 de zile, față de perioada standard de 30 de zile, aspect util de clarificat încă de la prima consultație.

Este util să întrebi din timp:

Cum alegi clinica potrivită pentru o procedură decontată?

Alegerea unei clinici cu experiență în chirurgie reconstructivă și cu un contract activ cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate este esențială pentru un proces administrativ clar. O echipă cu experiență în evaluarea acestor afecțiuni te poate ghida de la prima consultație, astfel încât să înțelegi exact ce procedură ți se recomandă și dacă aceasta poate fi decontată.

Programează o consultație de specialitate, prezintă toate documentele medicale pe care le ai și cere o evaluare clară a situației tale. O discuție transparentă cu medicul rămâne cel mai sigur punct de pornire pentru a afla dacă intervenția ta se încadrează în procedurile decontate.

Disclaimer: Acest articol are scop informativ și nu înlocuiește consultația medicală de specialitate.

Surse de informare:

O crizantemă albă dusă la un mormânt, în România, transmite respect și amintire. Aceeași floare, expusă în Japonia la un festival de toamnă, poate vorbi despre sănătate, longevitate și prestigiu. Diferența dintre semnificațiile acestei flori constau în istoria și obiceiurile locului în care o dăruiești.

Dacă alegi un buchet cu crizanteme pentru cineva drag, merită să ții cont de culoare, ocazie și tradițiile familiei sau ale țării. Floarea are o simbolistică bogată, iar sensul ei se schimbă de la o cultură la alta. Află de ce Europa o leagă adesea de comemorare, de ce Japonia o sărbătorește și cum poți alege un aranjament potrivit.

Este crizantema o floare de doliu sau de sărbătoare?

Răspunsul depinde de locul și de contextul în care apare. În multe țări europene, crizantema se leagă de începutul lunii noiembrie și de zilele dedicate celor plecați. În Japonia, oamenii o asociază cu toamna, vitalitatea și familia imperială. În Regatul Unit, Statele Unite sau țările nordice, o găsești frecvent în buchete oferite la aniversări, fără vreo trimitere funerară.

Poți observa ușor această varietate de stiluri dacă privești buchetele de crizanteme de pe Floria: o combinație de flori roz, galbene și portocalii transmite o stare luminoasă, în timp ce albul, crem-ul și verdele pal se potrivesc unor momente sobre.

Numele plantei provine din greaca veche: chrysos înseamnă „aur”, iar anthemon înseamnă „floare”. Crizantema are origini asiatice, cultivatorii din China fiind cei care au apreciat-o cu multe secole înainte ca ea să ajungă în grădinile europene.

Atunci când alegi crizanteme pentru diverse contexte și ocazii, ține cont de aceste recomandări:

Crizantema în Europa: de ce o legăm de doliu și comemorare?

În România, Franța, Italia, Belgia, Polonia și Spania, crizantemele sunt preferate cu ocazia Zilei Tuturor Sfinților și a Zilei Morților. Calendarul a influențat această asociere: planta înflorește toamna târziu și suportă temperaturile mai scăzute mai bine decât multe flori de sezon.

În Franța, tradiția oferirii crizantemelor la morminte s-a răspândit după Primul Război Mondial, în cadrul comemorărilor pentru soldații căzuți. În timp, floarea a devenit un simbol larg al respectului față de cei plecați. În România, multe familii aleg ghivece cu crizanteme pentru cimitir, fiindcă rezistă bine afară în octombrie și noiembrie.

Inclusă într-un aranjament funerar, crizantema transmite mesaje precum:

Asta nu înseamnă că trebuie să eviți orice crizantemă la o aniversare. Nuanțele vii, alături de gerbera, alstroemeria sau eucalipt, pot alcătui un buchet potrivit pentru o prietenă, o rudă sau un coleg. Totuși, dacă persoana care primește florile are o legătură puternică cu tradițiile din România, Italia ori Polonia, evită un buchet alcătuit exclusiv din crizanteme albe.

Crizantema în Japonia: kiku, floarea longevității și a demnității

În Japonia, crizantema poartă numele de kiku. A ajuns din China în urmă cu mai bine de o mie de ani și a fost adoptată treptat de curtea imperială. Astăzi, crizantema cu 16 petale stilizate apare pe emblema imperială japoneză, iar expresia „Tronul Crizantemei” desemnează monarhia Japoniei.

Japonezii privesc floarea ca pe un simbol al vieții lungi, al ordinii și al frumuseții specifice toamnei. Pe 9 septembrie, în tradiția veche, se marchează Chōyō no Sekku, Sărbătoarea Crizantemei. Oamenii admirau florile, consumau sake aromatizat cu petale și își adresau urări de sănătate.

O poveste tradițională vorbește despre un tânăr care a găsit un izvor acoperit cu petale de crizantemă. După ce a băut apa, ar fi trăit sute de ani. Legenda nu oferă o explicație botanică, însă arată cât de strâns leagă cultura japoneză această floare de longevitate.

La expozițiile horticole de toamnă, poți vedea crizanteme crescute ani la rând în forme atent controlate: cascade de flori, tufe rotunde sau plante cu sute de inflorescențe. Cultivatorii urmăresc rezultate stabile prin tăieri regulate, susținerea tulpinilor și controlul luminii.

Există și aici o nuanță importantă: crizantemele albe pot apărea la funeralii japoneze, unde exprimă puritate și solemnitate. Totuși, sensul lor general rămâne mai larg decât în multe regiuni europene.

Semnificația crizantemelor după culoare

Culorile oferă indicii utile, însă nu reprezintă reguli fixe. Tradițiile diferă, iar preferințele destinatarului au aceeași greutate.

Tipuri de crizanteme și efectul lor în buchet

Forma schimbă aspectul aranjamentului chiar dacă păstrezi aceeași paletă cromatică. Crizantemele cu floare mare atrag privirea și se potrivesc în buchete cu puține tije. Cele ramificate, numite și spray, au mai multe flori pe aceeași tulpină și dau volum.

Poți alege dintre câteva variante întâlnite frecvent:

Pentru o aniversare, combină santini roz cu gerbera și eucalipt. Pentru un omagiu sobru, alege crizanteme albe cu verdeață discretă și evită contrastele puternice.

Cum alegi crizantemele potrivite pentru fiecare ocazie

Pentru funeralii și condoleanțe, alege alb, crem, verde pal sau mov discret. Coroanele și jerbele se potrivesc ceremoniilor, iar un buchet simplu poate fi o alegere atentă pentru familia îndoliată. Scrie un mesaj direct, de exemplu: „Sunt alături de voi cu gândul.”

Pentru comemorare sau morminte, crizantemele la ghiveci oferă rezistență mai bună în exterior. Alege plante cu mulți boboci sănătoși și frunze ferme, fără pete. Așază ghiveciul într-un loc luminos, ferit de vânt puternic.

Pentru aniversări, mizează pe roz, galben, roșu sau portocaliu. Evită aranjamentele exclusiv albe dacă știi că destinatarul le asociază cu doliul. Pentru casa ta, combină nuanțe arămii și bordo cu vase ceramice simple.

Ghiveci sau flori tăiate?

Alege crizanteme la ghiveci dacă vrei o plantă pentru balcon, terasă sau grădină. Plantează-le într-un sol afânat, care drenează apa, și lasă aproximativ 30–40 de centimetri între tufe. Udă la baza plantei, dimineața, fără să îmbibi frunzele. Îndepărtează florile trecute pentru a păstra un aspect îngrijit.

Alege flori tăiate pentru buchete, vase, jerbe sau coroane. În majoritatea cazurilor, crizantemele tăiate rezistă între 10 și 21 de zile dacă le îngrijești corect.

  1. Taie 1–2 centimetri din tulpini, oblic, cu un instrument curat.
  2. Îndepărtează frunzele care ar sta în apă.
  3. Spală bine vaza și umple-o cu apă proaspătă, la temperatura camerei.
  4. Schimbă apa la două zile și retează puțin tulpinile.
  5. Ține florile departe de soare direct, calorifer și fructe coapte.
  6. Înlătură florile ofilite imediat ce apar.

Dacă ai pisici sau câini, ține crizantemele într-un loc inaccesibil. Ingerarea plantei poate provoca disconfort digestiv animalelor de companie.

Ce merită să reții înainte să dăruiești crizanteme

Crizantema poate exprima respect, dor, sănătate, apreciere sau bucurie de toamnă. În Europa, ea păstrează o legătură puternică cu memoria celor plecați, mai ales în țările catolice și ortodoxe. În Japonia, aceeași floare evocă longevitatea și tradiția imperială, deși apare și în contexte funerare.

Alege culoarea și forma aranjamentului după ocazie, verifică tradițiile destinatarului și scrie câteva rânduri care clarifică intenția ta. Privește fiecare buchet ca pe un mesaj: adaptează-l persoanei care îl primește și oferă-l cu atenție.

Un container realizat la comandă pornește de la o nevoie concretă: spațiu de lucru, depozitare, vestiar, punct comercial sau spațiu de locuit. De aceea, costul nu se raportează doar la lungime și lățime. Structura, izolația, compartimentarea, dotările, transportul și condițiile din teren pot modifica oferta finală.

O estimare corectă începe cu o descriere clară a proiectului. Dacă stabilești de la început destinația containerului și nivelul de echipare dorit, poți compara mai ușor propunerile primite și poți evita costurile apărute după lansarea producției.

Destinația containerului stabilește nivelul de dotare

Utilizarea prevăzută influențează direct materialele și echipamentele incluse. Un container pentru depozitare are ușă metalică simplă sau dublă, protecție antiefracție, rafturi, accesorii de prindere, izolație standard din pereți din panouri sandwich din spumă PIR cu grosimea de 40 mm și vată minerală în tavan și în pardoseală.

Pentru un birou, proiectul include tâmplărie PVC, ferestre, instalație electrică completă, design personalizat. De obicei, se optează pentru izolație premium din pereți din panouri sandwich din spumă PIR cu grosimea de 60-80-100 mm și vată minerală în strat dublu în tavan și în pardoseală.

Containerele sanitare implică trasee de apă și evacuare, obiecte sanitare, boiler și compartimentări. Un container comercial necesită ferestre sau vitrine, obloane, circuite electrice separate pentru aparatura utilizată.

În cazul containerelor locuite sau unde activitarea are loc pe perioade îndelungate sau în zone cu variații mari de temperaturi, pe lângă izolația premium, la cerere, se poate incorpora din fabrică aer condiționat cu funcție dublă inverter (pentru încălzire și răcire) sau convectoare pentru căldură sau încălzire în pardoseală.

Înainte de solicitarea unei oferte, clarifică trei aspecte:

Dimensiunile și configurația proiectului

Suprafața influențează consumul necesar de materiale:

Costul crește și dacă proiectul include mai multe containere modulare sau dacă transportul se realizează pe distanțe mai mari între fabrică și amplasamentul final. Un proiect cu mai multe containere oferă însă o suprafață mai generoasă și posibilitatea de a amenaja spații distincte pentru activitățile prevăzute. Materialele premium folosite în construcție contribuie la durabilitatea și confortul spațiilor amenajate.

Pentru o imagine orientativă asupra configurațiilor disponibile, poți consulta orientativ prețul unui container, apoi poți solicita o ofertă adaptată proiectului tău, de la un producător cu experiență, precum Containere FDC.

Compartimentarea și instalațiile

Compartimentarea influențează costul prin numărul pereților interiori, al ușilor și al lucrărilor necesare pentru organizarea spațiului. Un container deschis permite folosirea întregii suprafețe pentru o activitate, iar împărțirea în încăperi oferă zone distincte pentru lucru, acces și funcțiuni sanitare. În etapa de proiect, stabilește dimensiunile încăperilor și poziția golurilor pentru uși și ferestre.

Instalațiile se dimensionează în funcție de aparatura și dotările prevăzute în container. Pentru partea electrică, precizează poziția prizelor, numărul punctelor de alimentare și puterea echipamentelor utilizate. Dacă proiectul include baie sau chicinetă, amplasarea lor determină lungimea traseelor de apă și evacuare, precum și componentele necesare. Transmite cerințele înainte de stabilirea ofertei, pentru ca estimarea să includă lucrările de execuție și montaj aferente configurației solicitate. Bugetul reflectă atât organizarea interiorului, cât și echiparea necesară desfășurării activității.

Personalizarea vizuală

Personalizarea vizuală permite integrarea containerului în identitatea brandului tău. În etapa de proiect, poți selecta culori pentru diverse suprafețe și elemente de design care reflectă imaginea companiei. Riflajele pot completa aspectul exterior prin textura și dispunerea lor. Alegerea cromaticii și a suprafețelor pe care se aplică permite estimarea materialelor și a lucrărilor necesare pentru realizarea designului solicitat.

Costul personalizării depinde de suprafața decorată, de materialele selectate și de complexitatea detaliilor. O culoare aplicată pe exterior presupune operațiuni diferite față de o compoziție cu mai multe accente cromatice și riflaje. Discută cu producătorul despre aspectul dorit și cere includerea elementelor selectate în ofertă. Vei putea evalua investiția în raport cu imaginea pe care containerul o va reprezenta pentru companie.

Transportul și montajul

Transportul se estimează în funcție de distanța dintre fabrică și destinație, dimensiunile containerelor și numărul de curse necesare. Pentru organizarea livrării, transmite adresa amplasamentului și informații despre căile de acces. Asigură accesul vehiculului de transport până la zona de descărcare și spațiul necesar manevrelor. Detaliile privind lățimea intrării și posibilitatea de apropiere de poziția finală permit alegerea echipamentelor pentru manipulare și calcularea serviciilor incluse.

Montajul se realizează pe dale sau piloni din beton, la minimum 10 cm de sol, pentru ventilația corespunzătoare a containerului. Poziționarea necesită echipamente de ridicare alese în funcție de dimensiuni, greutate și distanța față de vehiculul de transport. Pentru un proiect cu mai multe containere, oferta ține cont de numărul operațiunilor de descărcare și amplasare.

Termenul de execuție

Producția în fabrică a containerelor durează între 6 și 8 săptămâni. Intervalul cuprinde realizarea containerului potrivit dimensiunilor, compartimentării și echipării stabilite în etapa de proiect. Discută calendarul de execuție înainte de confirmarea comenzii și solicită data estimată pentru finalizarea producției. Termenul stabilit îți permite să planifici investiția și să organizezi deschiderea spațiului în raport cu programul companiei.

Montajul pe amplasament durează de la o zi pentru un container până la câteva zile pentru un ansamblu de containere. Durata depinde de numărul containerelor și de operațiunile prevăzute pentru amplasare. Timpul de lucru și echipamentele necesare contribuie la estimarea costului de montaj. Stabilește cu producătorul despre livrare și perioada rezervată montajului, pentru a include toate etapele în calendarul proiectului.

Ce trimiți pentru a primi o ofertă exactă?

Pentru o propunere clară, transmite furnizorului:

Descrie proiectul cât mai concret și solicită o ofertă personalizată de la un producător specializat, precum Containere FDC. Astfel, vei primi o soluție adaptată utilizării reale, materialelor necesare și condițiilor de livrare.

O bandă de alergare compactă îți permite să faci mișcare acasă fără să transformi o cameră întreagă în sală de fitness. Pentru un apartament sau o locuință cu spațiu limitat, contează dimensiunile aparatului, suprafața de alergare, viteza, sistemul de pliere și locul disponibil pentru depozitare. Descoperă în continuare cum să alegi un model potrivit spațiului disponibil și tipului de antrenament preferat:

Spațiul disponibil trebuie măsurat înainte de alegerea benzii

O bandă descrisă drept compactă poate ocupa mai mult loc decât estimezi din fotografiile produsului. Verifică dimensiunile aparatului în poziție de utilizare și, pentru un model pliabil, dimensiunile după pliere.

Măsoară zona în care vrei să te antrenezi și păstrează suficient spațiu liber pentru urcare, coborâre și utilizare în siguranță. Nu amplasa banda într-un loc în care ușile, mobilierul sau obiectele decorative limitează mișcarea.

Gândește-te și la depozitare. Dacă banda va fi strânsă după fiecare sesiune, verifică greutatea aparatului, prezența roților de transport și direcția în care se pliază. Un aparat compact pe hârtie devine incomod dacă trebuie să muți mobilierul de fiecare dată când vrei să îl folosești.

Formatul slim economisește spațiu fără să elimine criteriile tehnice

Modelele cu profil redus sunt concepute pentru locuințe în care fiecare metru pătrat contează. Unele au console simplificate, structură pliabilă sau dimensiuni reduse față de benzile clasice. În categoria de benzi de alergare slim, de exemplu, există modele cu viteze maxime de 6 sau 12 km/h și suprafețe de utilizare cu dimensiuni diferite.

Din acest motiv, eticheta „slim” nu spune singură dacă aparatul este potrivit pentru mers, jogging sau alergare. Un model limitat la 6 km/h este orientat în principal către mers. La 12 km/h devin posibile sesiuni într-un ritm superior, însă trebuie analizate și dimensiunile suprafeței de alergare, stabilitatea aparatului și caracteristicile utilizatorului.

Suprafața de alergare influențează libertatea de mișcare

O suprafață scurtă și îngustă poate fi suficientă pentru mers, însă poate deveni restrictivă pentru o persoană înaltă sau pentru alergare într-un ritm susținut. Nu compara, așadar, benzile doar după dimensiunile exterioare. Verifică separat suprafața utilă pe care calci.

În oferta actuală Go4Fit există, de exemplu, modele compacte cu suprafețe de 90 × 40 cm, 100 × 40 cm și 120 × 42 cm. Diferențele sunt relevante deoarece influențează spațiul disponibil pentru pas și tipul de utilizare.

Viteza și motorul trebuie raportate la antrenamentul planificat

O bandă cumpărată pentru mers zilnic nu are aceleași cerințe ca una destinată alergării regulate. Definește de la început ce vrei să faci pe aparat, nu doar cât spațiu ai disponibil.

Pentru mers, o viteză maximă redusă poate fi suficientă. Dacă vrei să introduci jogging sau alergare, verifică viteza maximă și specificațiile aparatului pentru utilizarea respectivă. În gama de benzi de alergare de la Go4Fit există modele compacte, dar și variante Performance și Premium, cu motoare, viteze și suprafețe de alergare diferite.

Greutatea maximă suportată trebuie verificată înainte de cumpărare

Limita de greutate indicată de producător este o specificație tehnică pe care nu trebuie să o ignori. Ea se referă la utilizarea aparatului în parametrii pentru care a fost construit.

Nu porni de la ideea că orice bandă compactă are automat o capacitate redusă. În gama Slim Go4Fit sunt listate modele care acceptă utilizatori de până la 120 kg. Capacitatea diferă însă de la un aparat la altul, deci verifică fișa produsului înainte de alegere.

Dacă banda va fi folosită de mai multe persoane din casă, ia în calcul utilizatorul cu greutatea corporală mai mare și cerințele de antrenament ale fiecăruia.

Zgomotul și vibrațiile contează într-un apartament

Motorul nu este singura sursă de zgomot. Contactul repetat al picioarelor cu suprafața benzii produce vibrații care se pot transmite prin podea, mai ales în timpul alergării.

Poziționează aparatul pe o suprafață dreaptă și stabilă și respectă recomandările producătorului privind instalarea. Un covoraș destinat echipamentelor fitness poate proteja pardoseala și poate contribui la limitarea transmiterii vibrațiilor, fără să facă însă aparatul complet silențios.

Contează și momentul antrenamentului. Într-un bloc, mersul la viteză moderată produce de regulă alt nivel de impact decât alergarea rapidă. Dacă locuiești deasupra altui apartament, ia în calcul inclusiv modul în care se transmite zgomotul structural.

Banda compactă poate susține antrenamente variate

Dimensiunile reduse nu înseamnă că trebuie să folosești aparatul în același mod la fiecare sesiune. În funcție de vitezele disponibile, poți alterna mersul relaxat, mersul alert și intervalele de intensitate diferită.

Pentru început, poți lucra cu sesiuni scurte și crește treptat durata. O altă variantă este antrenamentul pe intervale, cu perioade de efort alternate cu recuperare la viteză redusă. Intensitatea trebuie adaptată condiției fizice și limitelor aparatului.

Dacă modelul dispune de înclinare, aceasta poate modifica solicitarea antrenamentului fără să fie necesară creșterea vitezei. Verifică dacă reglarea este manuală sau automată, deoarece modul de utilizare diferă.

Depozitarea simplă ajută la folosirea constantă a aparatului

O bandă compactă este practică atunci când poate fi pregătită rapid pentru antrenament. Dacă scoaterea ei presupune mutarea repetată a unor obiecte grele, există riscul să o folosești mai rar decât ai planificat.

Alege dinainte un loc pentru utilizare și unul pentru depozitare. Verifică accesul la priză, spațiul necesar cablului și posibilitatea de a muta banda fără să zgârii pardoseala. Atenție, nu o depozita într-o poziție care nu este prevăzută de producător.

Banda potrivită combină dimensiunile compacte cu utilizarea dorită

Când alegi o bandă de alergare compactă, pornește de la două întrebări: cât spațiu ai și cum vrei să te antrenezi. Măsoară zona disponibilă, verifică suprafața de alergare, viteza, motorul, limita de greutate, sistemul de pliere și condițiile de depozitare.

Un model compact bine ales îți permite să integrezi mersul sau alergarea în program fără să ocupi permanent camera cu echipamente voluminoase. Compară specificațiile în funcție de antrenamentele planificate și alege o bandă pe care o poți folosi confortabil și constant acasă.

Stocarea energiei fotovoltaice înseamnă păstrarea surplusului produs de panouri într-o baterie, pentru a-l folosi mai târziu. Este o soluție utilă dacă produci energie în timpul zilei, dar consumi mai mult seara, noaptea sau în perioadele cu soare redus.

Pentru multe locuințe, producția fotovoltaică atinge valori ridicate între aproximativ 11:00 și 16:00. În același interval, casa poate fi goală, iar consumul rămâne redus. După apus pornesc iluminatul, electrocasnicele, sistemele de încălzire, aerul condiționat sau încărcarea mașinii electrice. Fără o baterie, surplusul pleacă în rețea, iar seara cumperi din nou energie.

Un sistem de stocare mută energia din intervalul de producție în intervalul în care ai nevoie de ea. Astfel, poți crește autoconsumul, poți reduce energia preluată din rețea și poți păstra o rezervă pentru aparatele prioritare, dacă sistemul include funcție de backup.

Ce înseamnă stocarea energiei produse de panourile fotovoltaice?

Un sistem de stocare include acumulatori, un invertor compatibil, protecții electrice și echipamente de monitorizare. Aceste componente preiau surplusul de energie solară, îl păstrează în baterii și îl livrează ulterior consumatorilor din casă sau din firmă.

Energia produsă de panouri poate urma trei trasee:

Fără acumulatori, consumi energia disponibilă pe loc și trimiți diferența în rețea. Cu stocare, păstrezi o parte mai mare din producția proprie pentru seară sau pentru intervalele în care panourile nu produc suficient.

Bateriile solare funcționează diferit față de un acumulator auto. Un acumulator auto livrează pentru câteva secunde un curent de descărcare mare, necesar pornirii motorului. O baterie destinată unui sistem fotovoltaic se încarcă și se descarcă repetat, de regulă zilnic. Acest ciclu de încărcare influențează durata de utilizare și trebuie luat în calcul înainte de alegerea echipamentului.

Pentru locuințe, cele mai răspândite soluții folosesc tehnologia Li-ion, iar multe sisteme moderne folosesc celule LiFePO4, adică litiu-fier-fosfat. Acestea oferă un comportament stabil pentru utilizare staționară și suportă multe cicluri de încărcare. Tehnologia Ni-MH apare mai des în baterii portabile și echipamente mici, în timp ce bateriile cu plumb rămân întâlnite în anumite aplicații, însă au limite diferite de eficiență, greutate și utilizare.

Cum funcționează stocarea energiei solare în practică?

Panourile produc curent continuu, iar invertorul îl transformă în curent alternativ, compatibil cu instalația electrică a casei. Într-un sistem bine configurat, energia urmează o ordine clară: acoperă mai întâi consumul instantaneu, apoi încarcă bateria, iar surplusul rămas poate merge în rețea.

După apus, bateria preia treptat alimentarea locuinței. Dacă nivelul ei de încărcare scade sub pragul configurat sau dacă aparatele cer mai multă putere decât poate livra sistemul, locuința preia energie din rețea.

De exemplu, dacă panourile produc într-o după-amiază 8 kWh peste consumul curent al casei, iar bateria poate stoca această energie, o poți utiliza ulterior pentru iluminat, frigider, router, televizor și alte aparate cu consum moderat. Durata reală depinde de consumul activ în acel moment.

Invertorul hibrid coordonează transferul energiei între panouri, baterie, rețea și consumatori. BMS-ul, prescurtare de la Battery Management System, monitorizează parametri precum tensiune nominală, temperatură, nivel de încărcare și curent de descărcare. Dacă detectează valori în afara limitelor admise, BMS-ul limitează funcționarea pentru protecția bateriei.

Nu este recomandat să descarci complet bateria în mod repetat. Producătorul stabilește praguri de protecție, iar instalatorul poate configura o rezervă de energie pentru situații neprevăzute. Dacă vrei alimentare în timpul unei pene de curent, această rezervă devine utilă.

De ce merită să stochezi energia produsă de panourile fotovoltaice?

Stocarea are sens mai ales dacă produci frecvent surplus la prânz și consumi mult după apus. În majoritatea locuințelor, acesta este profilul obișnuit: producție mare ziua și cerere ridicată seara.

În primul rând, crești autoconsumul. În loc să livrezi imediat surplusul, îl păstrezi pentru propriile nevoi. Acest lucru te ajută să folosești local o proporție mai mare din energia generată de panouri.

Apoi, reduci energia cumpărată din rețea. Bateria poate susține consumul de seară al frigiderului, luminilor, routerului, televizorului, laptopurilor sau al unor pompe de circulație. Economiile diferă de la un caz la altul și depind de capacitatea bateriei, puterea instalată a panourilor, tariful din contract, pierderile de conversie și obiceiurile de consum.

Stocarea îți oferă și mai mult control. În aplicația sistemului poți vedea producția, importul din rețea, nivelul bateriei și consumul casei. Dacă ai echipamente smart home, poți programa anumite activități în orele cu producție bună: încălzirea apei, funcționarea pompei de căldură sau încărcarea vehiculului electric.

Totuși, bateria nu transformă automat o casă conectată la rețea într-o locuință complet independentă. Iarna, producția fotovoltaică scade, iar consumul poate crește. Privește stocarea ca pe o metodă de a reduce dependența de rețea și de a îmbunătăți utilizarea energiei proprii.

Cum poate fi utilizată ulterior energia stocată?

Poți folosi energia păstrată în baterie pentru consumatori obișnuiți, pentru aparate cu putere mai mare sau pentru circuite de rezervă. Alegerea depinde de dimensiunea sistemului și de modul în care a fost proiectat.

Pentru utilizare uzuală, bateria poate alimenta seara:

Aparatele mari cer o analiză mai atentă. Plita cu inducție, cuptorul electric, boilerul, pompa de căldură, aerul condiționat sau stația de încărcare pentru vehicul electric pot avea consum ridicat. Aici trebuie să separi două noțiuni: capacitatea și puterea.

Capacitatea, exprimată în kWh, arată câtă energie poate stoca bateria. Puterea, exprimată în kW, arată cât poate livra simultan. O baterie de 10 kWh poate păstra o cantitate bună de energie, dar dacă invertorul livrează maximum 5 kW, nu vei putea alimenta în același timp toți consumatorii de mare putere.

Înainte să alegi un echipament, compară specificațiile complete pentru sisteme de stocare a energiei, inclusiv puterea nominală, puterea de vârf, capacitatea utilizabilă și compatibilitatea declarată cu invertorul.

Dacă ai o mașină electrică, poți folosi producția solară pentru încărcare în timpul zilei sau poți utiliza energia din baterie în anumite limite, seara. Evită însă configurările care descarcă rapid bateria casei doar pentru încărcarea vehiculului, dacă obiectivul tău principal este backup-ul. O stație de încărcare inteligentă poate ajusta curentul în funcție de surplusul solar disponibil.

Ce componente sunt necesare pentru un sistem cu stocare?

O instalație sigură nu se rezumă la baterie. Ai nevoie de componente compatibile, proiectate pentru aceeași configurație.

Panourile fotovoltaice determină câtă energie poți produce. Invertorul hibrid sau invertorul compatibil cu baterii gestionează fluxul dintre producție, consum, acumulator și rețea. Bateria păstrează energia, iar BMS-ul o protejează prin monitorizarea parametrilor electrici și termici.

Sistemul trebuie să includă siguranțe, întrerupătoare, protecții la supratensiune, cabluri dimensionate corect și, dacă dorești backup, o cutie de comutare sau o soluție EPS. EPS reprezintă ieșirea de alimentare de rezervă, care funcționează doar în configurațiile proiectate pentru acest scop.

Verifică mereu compatibilitatea dintre baterie și invertor. Două echipamente pot avea tensiune nominală apropiată, dar pot comunica diferit sau pot avea limite distincte de curent de descărcare. Folosește listele de compatibilitate publicate de producători și lasă instalatorul autorizat să confirme configurația.

Tipuri de sisteme de stocare

Sistemele DC-coupled conectează bateria pe partea de curent continuu, de regulă printr-un invertor hibrid. Această configurație apare frecvent în instalațiile noi.

Sistemele AC-coupled folosesc un invertor separat pentru baterie și pot fi potrivite pentru modernizarea unui sistem fotovoltaic existent. Alegerea depinde de echipamentele deja montate, de obiectivul de backup și de bugetul disponibil.

Poți alege și între sisteme modulare sau soluții compacte. Modelele modulare permit extinderea capacității prin adăugarea unor module compatibile. Această opțiune poate fi utilă dacă plănuiești să cumperi un vehicul electric, să instalezi o pompă de căldură sau să mărești puterea panourilor.

Un sistem on-grid poate folosi bateria pentru autoconsum, însă nu oferă automat energie în timpul unei întreruperi. Pentru backup ai nevoie de invertor cu funcție dedicată, circuite separate și decuplare sigură de rețeaua publică. Sistemele off-grid funcționează separat de rețea, dar cer o dimensionare atentă, deoarece trebuie să acopere și perioadele cu producție solară redusă.

Folosește direct energia solară atunci când este disponibilă, programează aparatele mari în orele cu producție bună și păstrează o rezervă de baterie dacă ai nevoie de continuitate pentru frigider, internet, iluminat sau centrală. Informează-te din documentația tehnică, compară datele relevante și discută configurația potrivită cu un specialist autorizat.

Profitul la bursă se poate obține din abordări foarte diferite, iar strategia potrivită depinde de obiectivele tale, timpul pe care îl poți dedica investițiilor și riscul pe care ești dispus să îl accepți. Problemele apar atunci când cumperi acțiuni după criterii diferite și ajungi să iei fiecare decizie în funcție de ce se întâmplă în piață în ziua respectivă. Strategia te ajută să îți stabilești reperele după care alegi investițiile, gestionezi portofoliul și reacționezi atunci când prețurile se mișcă în direcția opusă așteptărilor tale.

Pornește de la obiectivul pentru care investești

Strategia capătă sens atunci când știi ce urmărești cu banii investiți. Poate vrei să acumulezi capital pe parcursul următorilor 15 sau 20 de ani, să construiești treptat o sursă suplimentară de venit sau să urmărești oportunități care presupun mai multă implicare din partea ta. Fiecare obiectiv vine cu alte decizii privind perioada investiției, riscul acceptat și structura portofoliului.

Dacă încă lucrezi la aceste elemente și vrei să îți construiești baza înainte să alegi strategia, poți descoperi cursurile de investitii în care informațiile sunt organizate în funcție de nivelul și obiectivele investitorului.

Stabilește cât risc poți accepta în portofoliu

Randamentul urmărit trebuie pus în relație cu riscul pe care îl presupune strategia. Dacă o scădere de 20% te determină să renunți la poziții pe care intenționai să le păstrezi câțiva ani, o strategie cu fluctuații mari îți poate crea probleme chiar dacă, teoretic, se potrivește obiectivului de randament.

Contează și cât din capital ajunge într-o singură companie, industrie sau categorie de active. Riscul poate fi controlat prin alocarea capitalului și diversificare, iar limitele stabilite din timp reduc situațiile în care o mișcare puternică a pieței ajunge să schimbe întregul plan.

Decide cât timp vrei să aloci investițiilor

Strategia trebuie să se potrivească și programului tău. Analiza frecventă a companiilor, urmărirea rezultatelor trimestriale și ajustarea pozițiilor presupun timp, în timp ce alte abordări permit intervenții mai rare și un portofoliu administrat cu mai puțină implicare.

Ia în calcul câte ore poți dedica investițiilor într-o săptămână obișnuită, deoarece entuziasmul de la început poate susține temporar un ritm greu de păstrat ulterior. Dacă vrei să îți construiești propriul sistem de investiții și să aprofundezi procesul după care iei deciziile în piață, alege Beat the Market și lucrează la o strategie pe care să o poți aplica în mod consecvent.

Construiește reguli pentru cumpărare înainte să apară oportunitatea

O strategie bună ar trebui să îți spună în ce condiții merită să incluzi o companie în portofoliu. Criteriile pot ține de rezultatele businessului, evaluare, perspectivele industriei, nivelul datoriilor sau alți factori relevanți pentru abordarea pe care ai ales-o.

Fără câteva reguli stabilite dinainte, o scădere de 25% poate părea imediat o oportunitate, iar o companie care a crescut cu 40% poate deveni atractivă doar pentru că prețul continuă să urce. Criteriile de selecție te ajută să judeci fiecare situație în raport cu strategia ta și cu argumentele care susțin investiția.

Gândește strategia și pentru perioadele în care scade piața

Este simplu să urmezi planul atunci când majoritatea pozițiilor sunt pe profit. O perioadă în care portofoliul pierde 15% sau 20% pune însă strategia într-un context complet diferit, iar deciziile luate atunci pot avea un impact important asupra rezultatelor pe termen lung.

Planul ar trebui să includă modul în care tratezi scăderile și motivele pentru care o poziție poate fi redusă sau închisă. Corecția prețului, deteriorarea rezultatelor companiei și schimbarea argumentelor inițiale reprezintă situații diferite, iar strategia te ajută să le tratezi separat.

Profitul rămâne rezultatul mai multor decizii luate pe parcursul anilor, iar strategia îți dă cadrul în care le iei. Obiectivele, toleranța la risc, timpul disponibil și regulile după care îți gestionezi portofoliul te ajută să alegi o abordare pe care o poți susține inclusiv atunci când piața trece prin perioade dificile.