Luminaţia, flori şi lumânări la morminte în prima zi de noiembrie. În Ardeal, în această zi sunt comemoraţi cei plecaţi din această lume. De Luminaţie, aşa cum se numeşte sărbătoarea din 1 noiembrie, toţi credincioşii merg la mormintele celor dragi ca să pună flori şi să aprindă lumânări

1 noiembrie este ziua în care mergem cu flori şi lumânări la mormintele celor adormiţi în veci. Fiecare se roagă pentru sufletele celor dragi care care au plecat din această lume. Le curăţă mormintele, împart săracilor pomană şi aprind candele care să lumineze drumul de dincolo al morţilor. Pe înserate, peste cimitirele din Braşov coboară o ploaie de luminiţe.

Luminaţia, cum mai este numită sărbătoarea, e o zi deosebită pentru creştinii din Ardeal. Sărbătoarea are origine catolică, fiind denumită „Ziua Tuturor Sfinţilor“ încă din secolul VII. În Transilvania, ea s-a transformat în „Ziua Morţilor“, dar se mai numeşte şi „Luminaţia“.

În timp, obiceiul cinstirii celor trecuţi pe lumea cealaltă a fost adoptat şi de ortodocşi, de luterani, calvini şi unitarieni, fiind acum o sărbătoare care adună în jurul mormintelor toţi credincioşii. În calendarul catolic, şi ziua de 2 noiembrie este o sărbătoare dedicată celor dispăruţi, „Ziua tuturor sufletelor“. La originea Zilei Morţilor stă ceremonia celţilor de acum 2.000 de ani. Ei sărbătoreau pe 1 noiembrie Anul Nou, noapte în care credeau că fantomele se întorc printre cei vii. Americanii au transformat această zi religioasă într-un prilej de distracţie şi carnaval.

Obiceiuri de Ziua Morţilor

În calendarul maghiar, Ziua morţilor (Halottak napja) cade de fapt pe data de 2 noiembrie, iar ziua de 1 noiembrie este „sărbătoarea tuturor sfinţilor“ (Mindenszentek), adică ziua în care sunt sărbătoriţi toţi acei sfinţi carora nu li s-a dedicat o zi specială în calendarul catolic.

Se spune că luminile lumânărilor aprinse la cimitir ajută sufletele rătăcitoare să regăsească drumul spre odihna veşnică. În unele zone, oamenii pun un tacâm în plus la masa de seară, pentru că, se zice, sufletele morţilor ies din morminte şi colindă locurile dragi. Alţii, lasă lumina aprinsă peste noapte, ca sufletul decedaţilor din familie să-şi poată găsi drumul spre casă.

Sărbătoare creştină cu rădăcini păgâne

Ziua tuturor sfinţilor şi Ziua morţilor sunt două sărbători care au înlocuit de fapt ritualuri celtice de dinaintea erei noastre. În anul 835, papa Gregor al IV-lea a decretat ziua de 1 noiembrie ca sărbătoare religioasă închinată sufletelor martirilor credinţei, în încercarea de a eradica complet serbările păgâne şi a-i creştina pe bretoni, irlandezi, englezi şi alte popoare de origine celtă.

Tradiţia „laică“ a fost însă mai puternică şi, în cele din urmă, sărbătoarea a îmbinat atât elemente din vechile ritualuri, cât şi elemente creştine. Două secole mai târziu, în anul 1006, papa Johannes al XVIII-lea a decretat ziua de 2 noiembrie drept Ziua morţilor. În Marea Britanie, Ziua tuturor sfinţilor s-a numit All Saints Day sau All Hallows Day, iar seara de dinaintea ei, All Hallows Evening. În timp, prin prescurtare, a devenit Hallows E en şi apoi Halloween, aşa cum este cunoscută acum.

Şi ortodocşii pun flori şi candele pe morminte la 1 noiembrie

În tradiţia creştin-ortodoxă, sunt mai multe sărbători de pomenire a morţilor pe an. Şi ori de câte ori un credincios simte nevoia să-i pomenească pe cei dragi trecuţi la cele veşnice poate să facă asta într-o slujbă de pomenire.

În zonele în care ortodocşii au trăit alături de catolici sau protestanţi, aşa cum se întâmplă şi la Braşov, credincioşii s-au influenţat însă reciproc şi au ajuns să ţină obiceiurile împreună. În obiceiuri de acest fel nu este nimic rău. Dacă un creştin ortodox şi-a văzut vecinul catolic sau protestant plecând la cimitir de 1 noiembrie să se roage pentru morţi şi să pună o coroniţă la mormânt, s-a dus şi el la mormintele rudelor sale.

Este un obicei laic, frumos şi binevenit. De aceea, şi Sfântul Sinod a fixat o zi pentru pomenirea morţilor, dacă laicii au preluat acest obicei la început de noiembrie. Prima sâmbătă din noiembrie este o „zi a morţilor“, în care se face pomenirea acestora cu deosebire.

Biserica Ortodoxă a mai fixat o Sâmbătă a morţilor şi înainte de începerea Postului Mare şi în fiecare sâmbătă din post. Se pomenesc morţii şi în Joia Mare, şi de moşii de vară, şi în fiecare sâmbătă sau duminică, la liturghie, şi la soroacele de după înmormântare.