20.3 C
Braşov
Acasă Blog Pagina 3

Peste 2.900 de note contestate la Bacalaureat, în județul Brașov

0

În urma examenului de bacalaureat din sesiunea vară, elevii au contestat peste 2.900 de note. Cele mai multe au fost pentru limba română profil real, cu 980 de contestații, iar la limba română profil uman au fost contestate 305 rezultate. Alte peste 370 de lucrări au fost contestate la disciplina Istorie. La proba la
alegere a profilului și specializării, cele mai contestate rezultate au fost cele de la anatomie și geografie cu 167, respectiv 162 note. Înainte de contestații, rata de promovare în județul Brașov era de 77,66%, respectiv peste 2.360 de promovați din 3.040 candidați examinați.

Farmacii care asigură ajutor pe perioada caniculei

0

Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență Brașov a decis deschiderea a 17 puncte de ”răcorire” pentru brașoveni în perioadele caniculare. Cei care nu se simt bine sau au nevoie de o pauză pot apela la cele 17 farmacii pentru un pahar cu apă și pentru măsurarea tensiunii în mod gratuit. Farmaciile care au răspuns apelului municipalității sunt cele din tabel.

Cum votau strămoșii noștri? Istoria votului povestită în gazetele românilor

0

l Campaniile electorale de la începutul secolului trecut se făceau cu bătaie, înşelătorii, mituiri, şantaj, măsluiri şi alte arme, care n-au fost îngropate de tot nici în zilele noastre

N-a fost scrutin, în nicio perioadă istorică a României, în care campaniile electorale să nu se fi soldat cu incidente şi nemulţumiri. De mai bine de o sută de ani, opoziţia îi acuză pe cei de la putere că au măsluit rezultatele. Uneori, legea electorală permisivă a fost de vină, alteori regimul politic. Suveica şi turismul electoral par metode blânde şi banale. Au fost vremuri când luptele între alegători se soldau nu doar cu insulte, ci şi cu bătăi crâncene. Pentru câştigarea unor voturi în plus, se înscenau situaţii incredibile, astfel ca oamenii să voteze dirijat sau, dimpotrivă, să renunţe să se prezinte la urne. Se acţiona oriunde pe traseul procesului de la votare, de la ieşirea din casă a alegătorului, la intrarea în secţia de votare, la prezentarea actului de identitate, până la punerea ştampilei şi chiar pe drumul de întoarcere către casă. Nici astăzi nu este altfel…

Circumscripţii de vânzare

Alegeri electorale serioase au existat abia după Marea Unire din 1918. Însă şi în secolele anterioare, erau cetăţeni privilegiaţi care votau pentru alegerea conducătorilor. De exemplu, în vremea Sultanului Soliman, Transilvania avea dreptul să-şi aleagă principele, avizat apoi de Înalta Poartă. Asta nu însemna că sultanul ţinea cont cu adevărat de dieta ardeleană. Boierii votau, în general, după principiul dinastic. Aurel A. Mureşianu consemna că alegeri libere se petreceau mai degrabă la nivelul comunităţilor, decât în fruntea ţării. Astfel, în 17 martie 1783, conform arhivelor Magistratului Braşovului, acesta a decis „a se face o alegere în toată forma, la care fiecare gospodar al comunei să-şi exprime prin vot şi pe faţă dorinţa“. Cei 100 de gospodari prezenţi la „votare“ l-au ales pe Popa Bucur din Cristian, cu 52 de voturi. Ţăranii au votat cinstit, însă nu secret. Constantin Lacea a publicat autobiografia lui Stan Blebea (1809-1873), care descria astfel situaţia politică în preajma alegerilor: „Sunt două partide, adică roşii libertiţi şi albii aristocraţi, şi nu poate să izbutească Ţara Românească spre bine, până nu va unire între ei, şi înţelegere şi frăţie. Partidele politice sunt alcătuite din ciocoii cei mai ai dracului, mănâncă de la toţi banii, de la hoţii nu se depărtează, iar când se fac alegeri, se fac cu scandaluri şi morţi, bătăi, vai de om“. În perioada când Transilvania a fost sub ocupaţie austro-ungară, neregulile în alegeri erau la ordinea zilei. „Niciodată n-au fost contestate atâtea alegeri ca în campania electorală din vara trecută. De la 11 octombrie, aproape în fiecare săptămână s-a dezbătut înaintea Curţii de Casaţie din Budapesta câte un proces de contestaţie“ (1911). Circumscripţiile se puteau vinde la liber. Axente Baciu nota că: „Feciorul popii din Voila a vândut colegiul său electoral pentru 20.000 de florini milionarului Krausz“.

Noaptea se măsluiesc urnele

În anii ’20 din secolul trecut, tinerele partide se întreceau în câştigarea alegerilor, dar nu prin convingerea electoratului. În revista „Ţara Noastră“ din 1923, M. Paul descria cu umor ordinul prefectului cu privire la desfăşurarea campaniei electorale: „Nu trebuie să se exagereze propaganda şi teroarea faţă de opoziţie în timpul zilei. Opoziţia trebuie lăsată să-şi facă de cap cum va vrea. Noaptea, însă, toţi băieţii la lucru, la operatul urnelor“. La intrarea la urne, alegătorii erau întâmpinaţi de un preot care îi punea să jure că nu vor vota pe „tâlharii ăia de la guvern“ şi „Consti-hoţia“. La desfacerea urnelor, a intrat în scenă un „strigoi“, adică şeful secţiei înfăşurat în cearşafuri. Lumea s-a speriat, iar preotul i-a invitat pe toţi în biserică până la cântarea cocoşilor. În acest timp, urna a fost măsluită. Alteori făceau această înscenare cu o zi înaintea alegerilor, astfel că a doua zi, nimeni nu mai îndrăznea să calce pragul secţiei de votare bântuită de Necuratul. Autorii farsei au expediat o telegramă la centru: „Guvernul triumfat. Majoritate zdrobitoare. Banchet. Rugăm nu uitaţi promisiunile“. În „Realitatea Ilustrată“ din 7 decembrie 1933, găsim o retrospectivă a alegerilor de altădată, însoţită de imagini de arhivă. Autorul Alex F. Mihail e de părere că votul universal i-a desfiinţat pe „purtătorii de bâte electorale“, înlocuiţi acum de propagandişti moderni care „mânuiesc cu abilitate revolverul, petardele, bombele lacrimogene şi alte asemenea noi şi ştiinţifice procedee electorale“.

Un delegat vota pentru 50 de alegători

Electoratul era organizat în colegii electorale. „Dacă nu s-ar da din când în când la teatru «Scrisoarea pierdută» a lui Caragiale, generaţia tânără, care se ridică sub regimul votului universal, poate că nici n-ar bănui că am avut în vigoare până mai dăunăzi o lege (cea din 9 iunie 1884), care prevedea trei colegii electorale, şi că, în anul sosirii principelui Carol de Hohenzollern în România, s-a pus în aplicare (la 30 iulie 1866) legea celor patru colegii electorale. Din primele colegii cenzitare, adică plătind o anumită dare, făceau parte latifundiarii şi în genere bogătaşii, cari în virtutea legii, erau obligaţi să primească în rândul lor şi pe cei cu studii academice, având diplome de doctori, licenţiaţi. Colegiile acestea erau foarte restrânse deoarece era mic numărul bogătaşilor; dar şi mai mic era acela al diplomaţilor universitari.“ Uneori, 7 alegători erau de ajuns pentru a trimite un senator în parlament. Azi deputaţii sunt aleşi de câte 80.000 de alegători . Pe aceste liste ajungeau, pe baza fişelor pe care le ţineau politicienii, cei îndatoraţi la bănci, care voiau o casă nouă sau o bursă pentru copil sau o slujbă la stat. Această „tagmă privilegiată de arbitri ai situaţiei“, cum scria „Adevărul“, în 1888, „susţinea un anumit regim sau aştepta căderea lui spre a se pricopsi. De altfel, politica de pricopseală personală a mai rămas şi azi“. Primele două colegii alegeau senatorii şi deputaţii, al treilea, al ţăranilor, funcţiona pe baza reprezentanţilor, care votau în numele unui grup. „Colegiul al treilea, adică aproape întreaga ţară, abia avea dreptul la a şasea parte din numărul total al deputaţilor, venind cam un deputat de judeţ. Locuitorii cu ştiinţă de carte din colegiul III, preoţii şi învăţătorii votau direct. Iar ceilalţi, adică ţăranii, analfabeţii, alegeau 50 inşi câte un delegat. Abia acest delegat avea dreptul să voteze direct. Marea majoritate a locuitorilor ţării nici nu-l vedea pe candidatul la deputăţie. Aşa zişii «delegaţi» erau aduşi «pe caprării» la oraş şi după ce erau găzduiţi pe la diferite cârciumi şi hanuri, unde li se dădea «mâncărică şi băuturică», votau după ordin“.

Cine putea vota de două sau de trei ori?

Reprezentanţii alegătorilor în faţa urnelor erau foarte puţini, voinţa lor nu cântărea mai nimic în rezultatele alegerilor. Totuşi, erau numiţi „zestrea guvernului“, pentru că întotdeauna votau proguvern. La celelalte colegii, se putea strecura cu greu cel mult un astfel de deputat, care era, de regulă, al opoziţiei. Astfel că, „niciodată nu s-a întâmplat să cadă vreun guvern prin alegeri. Ţara devenea dintr-odată, din liberală, conservatoare, sau viceversa, în mod subit şi cu o preciziune matematică, după culoarea guvernului, care la un moment dat avea încrederea suveranului. «Presiunile electorale» şi «alegerile sălbatece», cum se scria atunci la gazetă, erau atât de introduse în moravuri, că se credea că aceasta este viaţa politică normală şi că nici n-ar putea fi altfel“. Mai mult, anumite categorii puteau vota şi de două, ba chiar de trei ori. În 1908, câte 10 analfabeţi cu vârste peste 24 de ani îşi desemnau un alegător direct. Cei 1.270.000 de români erau reprezentaţi de 127.000 de votanţi. 2.600.000 de alegători care ştiau să scrie şi să citească aveau dreptul la câte un vot. Câte două voturi aveau dreptul cei cu 4 clase secundare, cei ce ştiau să scrie, dar plăteau şi 20 de coroane sau aveau un angajat sau trei copii sau făcuseră armata. Trei voturi reveneau fiecărei persoane care a absolvit o şcoală medie sau care ştia să citească şi plătea 100 de coroane.

Suveica şi urna volantă

Printre metodele de fraudare a voturilor, celebră era „Suveica“, „o minunată invenţie electorală, cu ajutorul căreia o alegere se putea câştiga la sigur. Ea a fost pusă în practică odată cu buletinele de vot, pe care preşedintele biroului le înmâna alegătorilor. Acesta intra în sala de vot şi primea de la preşedinte un buletin. La ieşire, punea buletinul în urna din faţa preşedintelui. Dacă opoziţia reuşea să puie mâna pe un buletin în alb, lucrurile mergeau strună: buletinul era completat şi predat unui alegător nesigur, cu obligaţia să-l dea preşedintelui, iar pe cel gol, ce-1 va primi, să-l dosească şi să-l aducă afară, nescris. Al doilea buletin era iarăşi completat de agent şi predat apoi unui nou alegător, care, în schimb, aducea alt buletin alb, ascuns în buzunarul lui. Şi tot aşa mai departe, la infinit“. O altă întâmplare relatată de gazete spune că un student la drept a fost numit şeful biroului electoral în care candida profesorul lui. Atunci când în secţia de votare s-a iscat o altercaţie (pusă la cale chiar de către oamenii profesorului), studentul a plecat în camera alăturată cu urna în braţe, sub pretextul că trebuie s-o păzească bine, aşa cum cere legea. Deşi oamenii spuneau că nu l-au votat pe profesor, acesta a ieşit cîştigător. La examene, studentul a luat notă maximă, rămânând în istorie cu porecla de „inventator al urnei volante“. O altă manoperă electorală era votul în numele morţilor, cu cărţi de alegător furate. Sau vândute cu 40 lei bucata. Un preşedinte de secţie a observat că un tânăr s-a prezentat la urne de mai multe ori, cu mai multe cărţi de alegător. „Mai schimbă căciula nene, că mă bagi în bucluc!“, ar fi spus el.

„Trădătorii“ erau însemnaţi cu creta

Alegătorul era spionat şi în cabina de vot. Dacă vota cu opoziţia, deşi „promisese“ votul lui şi primise plata cuvenită, atunci agentul electoral îl însemna, făcându-i cu creta o cruce pe spate. La primul colţ de stradă, „trădătorul“ era luat la bătaie. Dacă preşedintele era vigilent, agenţii electorali îi speriau pe alegători că în tavan e o gaură prin care sunt spionaţi, iar dacă pun ştampila greşit, le presară mălai pe haine. Cei care votaseră cu adversarii erau uşor de dibuit, fiindcă bieţii oameni începeau să dea cu mâna peste haine. Şi lor li se făcea o cruce pe spate. Deseori, ca să nu ajungă la vot, oamenii erau arestaţi pentru diverse motive. Călătorilor li se introduceau în buzunare ţigări de contrabandă, jandarmilor nerămânându-le decât să-i aresteze pentru câteva zile, cât să treacă alegerile. Uneori, în jocul manipulărilor intrau şi gazetele. Ziarul „Adevărul“ a tipărit o ediţie specială numai pentru un orăşel de provincie, în care candida un politician neagreat de jurnalişti. Ziarul, pe care nu l-au citit decât localnicii, anunţa că guvernul a căzut. Cum lumea nu prea folosea telefonul pe vremea aceea, iar expedierea telegramelor a durat ceva timp, ştirea a fost luată de bună şi alegătorii au votat împotriva politicianului, generalul Algiu. Alegerile au fost validate. Cu toate că „Adevărul“ a fost acuzat de practici nedeontologice, gazetarii s-au lăudat că farsa lor a demonstrat că oamenii votează întotdeauna cu guvernul, oricare ar fi el, iar opţiunile politice se pot schimba într-o clipită.

Alegeri sângeroase

Întâmplările din secţiile de votare sau din campaniile electorale nu erau întotdeauna amuzante. În faţa urnelor, ieşeau adevărate încăierări, iar sala era devastată, cu toate că jandarmii erau la datorie. Se practica un fel de „consultare a corpului electoral cu vâna de bou“. Descrierile alegerilor din 1926 par desprinse dintr-un film horror: „capete sparte de cetăţeni paşnici, leşuri de oameni împuşcaţi pentru că au îndrăznit să meargă la urne“. Într-o comună hunedoreană, ţăranii care voiau să voteze au fost opriţi cu gloanţe. Au murit doi bărbaţi, 10 au fost răniţi. În 7 mai 1926, „Chemarea Tinerimei Române“ reclama că „Dl. Goga e hotărât să ducă la îndeplinire vorba spusă, că nu va vota nimeni altul decât acela pe care dânsul îl va duce la urnă“. Partidul lui, susţinea articolul, a arestat patru cetăţeni din Sibiu care strigau „Trăiască Iuliu Maniu!“. Candidaţii, prin ordin de prefect, nu aveau voie să meargă la sate, „ca să nu stea de vorbă cu poporul“. Jandarmii aveau ordin să oprească orice automobil străin de sat, dar şi la ieşirea din oraşe. Maşinile opoziţiei erau confiscate şi folosite de partidul aflat la putere. Materialele electorale erau interzise, fără aprobarea prefectului. „Adunaţi toţi oamenii de bine şi, în rânduri strânse, mergeţi la vot fără nicio teamă că cineva ar putea să vă facă ceva“, îndemnau jurnaliştii opoziţiei. Cât despre calificative, adepţii lui Goga erau troglodiţi, friptomani, gogamani, averescâni, mercenari şi mameluci. Într-un afiş electoral, PNŢ-ul anunţa că „aceste alegeri guvernul le pregăteşte cu ajutorul aparatului administrativ, cu jandarmul şi cu banul public. Unde agentul administrativ nu poate face ispravă, acolo intră în acţiune jandarmul, iar dacă nici baioneta nu produce efectul dorit, căci ţărănimea nu se intimidează, atunci se recurge la ban, mijlocul cel mai bun de a corupe“.

Niciodată câştigătorii n-au recunoscut nimic

Cu toate acuzaţiile opoziţiei, presa aservită guvernului scria că „actualele alegeri au fost, după impresia întregii lumi, dintre cele mai cinstite, cum nu s-a mai pomenit încă în România-Mare“. În 1930, aceste ziare îndrăzneau chiar să glumească pe seama presupuselor victime ale scrutinului, atrăgîndu-le atenţia „ziarelor opoziţioniste“ că au uitat să treacă pe listă şi un câine. Jurnaliştii proManiu susţineau că, dimpotrivă, în secţiile de votare, cei care provocau scandaluri erau adversarii politici. Altfel, lucrurile au decurs normal: „jandarmul a dispărut cu desăvârşire din arena electorală, bătaia nu mai formează mijloc de convingere, banul a încetat de a fi armă de corupţie, iar alegătorii au mers la urne cu voie bună. Îi mare lucru, fraţilor, să alegi liber, neforţat de nimeni. Pe vremuri, dacă cetăţeanul nu vota, îl convingea jandarmul. Dacă nici atunci nu vota, se bătea la el puţin“. Rezultatele au fost cele corecte, deoarece s-au folosit urnele cu un singur fund, spre deosebire de scrutinul din 1922, când urnele aveau fund dublu. Numărătoarea se măsluia şi prin alte metode: „Judecătorul scotea buletinele cu o preciziune diabolică, abia le desfăcea, adică nici nu le desfăcea“. Nicio campanie electorală n-a fost perfectă. În comunism, alegerile erau mai mult un simulacru de exprimare liberă a voinţei politice. Românii erau scoşi cu forţa la votare. Nu ştiau cine sunt candidaţii şi, orice nume ar fi ales, ieşea cine voia partidul, de obicei cu peste 90%, iar viaţa alegătorilor nu se schimba. După 1989, alegerile au devenit libere şi democratice. Însă, vreme de aproape 32 de ani, nu au dispărut total fraudele electorale, ba dimpotrivă, manipularea este mai perfidă, iar mita, calomnia şi minciuna par să fie instrumente electorale ,,rafinate“ la fel de eficiente ca odinioară. Poate de aceea, prezenţa la urne e tot mai scăzută de la un scrutin la altul. Istoria alegerilor electorale nu se repetă, dar nici nu pare să câştige în demnitate.

Preşedinţii României de după 1989

20 mai 1990-candidaţi: Ion Iliescu (FSN), Radu Câmpeanu (PNL), Ion Raţiu (PNŢCD)
Rezultate: Iliescu (85,07%)
Prezenţa la vot: 86,19%
1992- candidaţi: Ion Iliescu (FDSN), Emil Constantinescu (CDR), Gheorghe Funar (PUNR), Caius Traian Dragomir (FSN), Ioan Mânzatu (PR), Mircea Druc (indep.)
Prezenţa la vot: 76,29%
Rezultate primul tur: Ion Iliescu (47,34%), Emil Constantinescu (31,24%),
Rezultate al doilea tur: Ion Iliescu (61,43%)
1996-candidaţi: Ion Iliescu (PDSR), Emil Constantinescu (CDR), Radu Câmpeanu (ANLE), Petre Roman (USD), Gyorgy Frunda (UDMR), Gheorghe Funar (PUNR), Corneliu Vadim Tudor (PRM), Tudor Mohora (PS), Nicolae Manolescu (ANL), Adrian Păunescu (PSM), Ioan Pop de Popa (UNC), George Muntean (PPR), Nuţu Anghelina (indep.), Constantin Mudava (indep.), Constantin Niculescu (PNA), Nicolae Militaru (indep.)
Prezenţa la urne: 76,01%
Rezultate primul tur: Ion Iliescu (32,25%), Emil Constantinescu (28,22%),
Rezultate al doilea tur: Emil Constantinescu (54,41%)
2000-candidaţi: Ion Iliescu (PDSR), Corneliu Vadim Tudor (PRM), Theodor Stolojan (PNL), Mugur Isărescu (CDR), Gyorgy Frunda (UDMR), Petre Roman (PD), Teodor Meleşcanu (ApR), Eduard Gheorghe Manole (indep.), Graziela-Elena Bârlă (indep.), Paul-Phillipe Hohenzollern (PRN), Ion Sasu (PSM), Nicolae Cerveni (PLDR) Rezultate primul tur: Ion Iliescu (36,35%), Corneliu Vadim Tudor (28,35%),
Rezultate primul tur : Ion Iliescu 36,35%, C.V. Tudor 28,34%
Rezultate turul al doilea: Ion Iliescu (66,83%)
2004-candidaţi: Adrian Năstase (PSD+PUR), Traian Băsescu (Dreptate şi Adevăr), Corneliu Vadim Tudor (PRM), Marko Bela (UDMR), Gheorghe Ciuhandu (PNŢCD), George Becali (PNGCD), Petre Roman (PD), Gheorghe Dinu (indep.), Marian Petre Miluţ (AP), Octavian Tudorici (URR), Aurel Rădulescu (APCD), Alexandru Raj Tunaru (PTD)
Rezultate primul tur: Adrian Năstase (40,97%), Traian Băsescu (33,92%), Rezultate turul al doilea: Traian Băsescu (51,23%)
2009-candidaţi: Traian Băsescu (PDL), Mircea Geoană (PSD+PC), Crin Antonescu (PNL), Corneliu Vadim Tudor (PRM), Kelemen Hunor (UDMR), Sorin Oprescu (indep.), George Becali (indep.), Remus Cernea (PV), Gheorghe-Eduard Manole (indep.), Ovidiu Cristian Iane (PER), Constantin Ninel Potîrcă (indep.)
Rezultate primul tur: Traian Băsescu (32,44%), Mircea Geoană (31,15%)
Rezultate turul al doilea: Traian Băsescu (50,34%)
2014-candidaţi: Victor Ponta (PSD+PC+UNPR), Klaus Iohannis (ACL), Elena Udrea (PMP), Kelemen Hunor (UDMR), Dan Diaconescu (PP-DD), Corneliu Vadim Tudor (PRM), Szilagy Zsolt (PPMT), Monica Macovei (indep.), William Brânză (PER), Călin Popescu Tăriceanu (indep.), Teodor Meleşcanu (indep.), Gheorghe Funar (indep.), Constantin Rotaru (Alianţa Socialistă), Mirel Mircea Amariţei (Prodemo)
Rezultate primul tur : Victor Ponta 40,44%, Klaus Iohannis 30,37%,
Rezultate turul al doilea: Klaus Iohannis ( 54,43%)
2019-Candidați : Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă, Dan Barna, Mircea Diaconu, Theodor Paleologu, Kelemen Hunor, Ramona Ioana Bruynssels,Cătălin Ivan, Alexandru Cumpănașu, Viorel Cataramă, Bogdan Stanoevici, John Ion Banu, Ninel Peia, Sebastian-Constantin Popescu
Turul 1 : Klaus Iohannis 36,6%, Viorica Dăncilă 23,8%. Cea mai mica prezență la vot din ultimii 30 de ani, cu 8.683.688 de alegători prezenți la urne.
Turul 2 : Klaus Iohannis , 66,09%

Maşina de votare, invenţie românească

„Maşina de votare a fost inventată de inginerul bucureştean Stelian Russo“, anunţa revista Transilvania din luna mai 1914. Este vorba de un automat, plasat într-o cabină de vot. Uşa se închide şi se mai deschide doar la terminarea operaţiunii de votare, anunţată de o sonerie. „Cetăţeanul, închis singur, numai cu conştiinţa lui de alegător, vede în faţa sa atâtea table câte partide sunt“. Aceste panouri conţin semnele electorale ale partidelor şi fotografiile candidaţilor, astfel că formaţiunile politice pot fi identificate şi de către analfabeţi. Alegătorul votează apăsând butonul corespunzător opţiunii sale. Apoi se aude soneria. Butonul rămâne apăsat până iese cetăţeanul din cabină, astfel el nu va putea vota de două ori. Dacă ar vrea să apese un alt buton, acesta va rămâne inert. Maşinăria poate fi setată pentru mai multe voturi, în caz că trebuie aleşi candidaţi pentru mai multe camere. Conform inventatorului, într-o oră pot vota 10.000 de alegători. La numărarea voturilor, fiecare panou va afişa automat numărul apăsărilor de buton, astfel că membrii biroului electoral nu vor mai trebui să numere manual şi operaţiunea va fi scutită de erori. „Scrutinul se va termina în câteva minute, fără înşelătorie sau falsificare“. Se pare că invenţia i-a impresionat pe francezi care cereau să fie brevetată la ei.

Cugetări

0

Winston Churchill: „Succesul reprezintă abilitatea de a trece de la un eșec la altul fără să-ți pierzi entuziasmul”

Unde ieșim

0

Joi, 30 iunie, ora 19.00, Bastionul Țesătorilor, concert Isabella Fabbri, în cadrul JAZZ BASTION, ediția a II-a

Joi, 30 iunie, ora 19.00, Teatrul „Sică Alexandrescu”, spectacolul cu piesa „Ea şi numai ea” de Andrei Ivanov

Vineri, 1 iulie, ora 18.00, Rockstadt, recital al chitaristului australian Rob Tognoni -„The Tasmanian Devil”

Vineri, 1 iulie, ora 17.15, Cinema Astra, debutează Ediția din 2022 a Zilelor Filmului German, cu documentarul Walchensee Forever. De la ora 19.00, filmul Prietenii masculine

Sâmbătă, 2 iulie, Festivalul Musica Barcensis, ediția a XIII-a, începe cu tradiționala excursie muzicală, gândită și ghidată de cunoscuții muzicienii Ursula și Kurt Philippi (Detalii pe https://www.forumarte.ro/musica-barcensis-2022-2-iulie-excursie-muzicala/)

Sâmbătă, 2 iulie, Cinema Astra – Zilele Fillmului German: de la ora 18:00, filmul Suspiciunea; ora 20.00, filmul Leaving extremism behind

Sâmbătă, 2 iulie, ora 18.00, Biserica Neagră, Concertele Organ Nights – Trei secole de muzică de orgă – Clasa de orgă a UNMB, profesor Dan Racoveanu, în premieră în fața publicului brașovean.

Sâmbătă, 2 iulie, ora 19.00, Teatrul „Sică Alexandrescu”, spectacolul cu piesa „Doi pe o bancă” de Aleksandr Ghelman

Duminică, 3 iulie, Cinema Astra – Zilele Fillmului German: de la ora 19:00, scurt – metraje recente – filme experimentale contemporane și artă video din Germania

S-a întâmplat la 30 iunie

0

1606 – A murit domnitorul Moldovei Ieremia Movilă
1866 – A fost promulgată, de către regele Carol I, noua Constituție a României
1909 – S-a născut Jean Rânzescu, regizor de prestigiu al teatrului românesc de operetă
1964 – A fost înfiinţat studioul cinematografic Animafilm din București
1973 – Se produce cea mai lungă eclipsă totală de soare din secolul XX (6 min 20 s)
1993 – A încetat din viaţă baritonul roman Octav Enigărescu ( n. 1924)
2015 – Pe 30 iunie a fost adăugată o secundă în plus în dispozitivele care măsoară timpul universal, pentru a compensa încetinirea vitezei de rotație a Terrei în jurul propriei axe

Rețeta zilei

0

Chec cu fructe de pădure

Ingrediente: 200 g făină, 250 g fructe de pădure roşii decongelate, un plic praf de copt, 120 g zahăr tos, 3 ouă, un plic zahar vanilinat, o linguriţă lichior de fragi sau zmeură, un iaurt mic, 2 linguri ulei, zahăr pudră pentru servit, o linguriţă unt pentru uns tava, o lingură făină pentru uns tava. Mod de preparare: Fructele decongelate şi bine scurse trebuie amestecate cu o linguriţă de făină. Se amestecă ouăle întregi cu zahărul tos, apoi cu cel vanilinat şi când se obţine o compoziţie spumoasă, se adaugă făina şi praful de copt şi se amestecă bine. Se pun iaurtul şi uleiul, apoi lichiorul şi fructele roşii, fără a amesteca foarte mult. Se toarnă aluatul într-o formă de copt unsă şi presarată cu făină. Se coace 35 de minute şi, după răcire, se presară cu zahăr pudră.

O carte pe zi

0

Călătorii în centrul gândirii, de Alexandru Vlad Ciurea

Călătorii în centrul gândirii, editia a doua, de Alexandru Vlad Ciurea (consemnate de Tudor Artenie) este o carte-interviu în care medicul, dar și omul se dezvăluie. Aflăm despre copilărie, școală și facultate, despre valorile în care a fost educat. Sunt relatate întâmplari interesante pentru cititor, care altfel nu ar putea fi cunoscute.

Bancul zilei

0

Chelnerul: Șiii, cum ați găsit friptura noastră?
Clientul: Din întâmplare, când am ridicat un cartof prăjit…

Sfat Expres: Ikebana, arta vie a florilor

0

Apărute în secolul al X-lea, aranjamentele Ikebana au fost folosite mai întâi la decorarea templelor budiste din Japonia. Treptat, ele au început să facă parte din viaţa de zi cu zi a locuitorilor din această parte a globului. Devenită tradiţie, arta rafinată a Ikebanei este întâlnită astăzi peste tot în Japonia. Prin simplitate şi frumuseţe, ea a cucerit întreaga lume. Aranjarea florilor este o expresie a vitalităţii, a competiţiei neîntrerupte dintre viaţă şi moarte, o artă încărcată de simboluri care a devenit o parte indispensabilă a interioarelor japoneze şi nu numai. Plăcerea pentru aranjarea florilor caută să exprime pacea sufletească, echilibrul din natură şi al naturii cu omul. În aranjamentul florilor se urmăresc câteva reguli specifice şi necesare cum ar fi forma imperfectă, neregularitatea, înfăţişarea simplă, săracă, dar în acelaşi timp delicată şi fragilă.

Principii de bază

Potrivit unei anumite concepţii estetice, aranjamentul nu trebuie să copieze natura, ci să o corecteze. Sunt folosite tulpini, ramuri desfrunzite, frunze cu un contur deosebit. Aranjamentul simplu este preferat unui buchet bogat.
Asimetria este necesară pentru ca un aranjament Ikebana să fie atractiv. Japonezii consideră mai interesant un copac îndoit, răsucit, scorburos decât unul crescut normal.
Legătura dintre om şi natură apare prin trei linii, care simbolizează cerul, omul şi pământul. Cea mai importantă este reprezentată de ramura cea mai înaltă, care semnifică cerul. A doua este ramura mijlocie, care simbolizează omul. Ea trebuie aşezată oblic în vas, iar lungimea ei trebuie să acopere trei pătrimi din prima ramură. A treia linie este cea mai scurtă şi trebuie aşezată în partea din faţă a aranjamentului.

Timpul se vede în aranjament

Simbolurile trecerii timpului au o mare importanţă în Ikebana. Niciun aranjament nu este acceptat dacă nu sugerează acest lucru. Aranjamentele diferă în funcţie de anotimp, precum şi de perioadele vieţii omului.
Trecutul este simbolizat de plante înflorite şi frunze uscate, prezentul, de flori întredeschise şi frunze verzi, iar viitorul este simbolizat de boboci de floare. Bogăţia aranjamentului variază şi ea în funcţie de anotimp. Dacă primăvara şi vara aranjamentul este bogat, iarna el va fi mai sărac şi fără strălucire.

Florile

Pot fi folosite pentru aranjamente: trandafiri, bujori, tufănele, crizanteme, floarea-soarelui, lalele, gladiole, crini, margarete, cârciumărese, ochiul-boului. De asemenea, pot fi folosite frunze de ferigă şi ramuri de stejar, alun, salcie, liliac etc. De mare efect sunt rămurelele înflorite de măr, de cireş sau alţi pomi fructiferi. Alături de acestea, în aranjamente se folosesc şi plante exotice, cum sunt gerbera, diverse specii de orhidee, anthurium, croton, ficus, flori de bromelii şi frunze de palmier.

Semnificaţia florilor

Pentru un buchet destinat unor tineri căsătoriţi se folosesc rămurele înflorite, cum ar fi cele de piersic. Irişii ocupă un loc important în aranjamentele tradiţionale japoneze. Culoarea lor albastră simbolizează curajul bărbătesc. Ramurile de pin sunt folosite de obicei pentru a simboliza tăria caracterului uman. Bambusul folosit în Ikebana semnifică puterea şi rezistenţa.

Vasul

Acesta constituie o parte importantă a aranjamentului şi trebuie ales cu atenţie. În funcţie de dimensiunile plantelor şi ramurilor folosite, vasele pot fi înalte şi subţiri, scurte, cu gura largă sau îngustă, ori largi şi joase, asemenea unui bazin. Ele pot fi din sticlă, ceramică, metal, lemn sau piatră şi pot avea diverse culori. Cu puţină imaginaţie, un obiect considerat inutil poate deveni un vas potrivit pentru un aranjament Ikebana. Se poate folosi orice, de la o cutie de tablă, un coş de nuiele, un polonic din lemn. Pentru ca tulpinile să nu se răsfire, ele se fixează pe suporturi. Iniţial, acestea au fost confecţionate din paie de orez, legate în mănunchiuri.
Dimensiunea vasului poate varia în funcţie de mărimea aranjamentului. În aranjamentele moderne, care folosesc vase înalte, sunt întâlnite suporturi neconvenţionale. Astfel, o mătură, o împletitură de nuiele sau bucăţi din fier, îndoite şi legate între ele cu sârmă, pot ajuta la susţinerea aranjamentului. Pentru tăierea plantelor poate fi utilizată o foarfecă de grădină, bine ascuţită.