SofistiCAT, Salonul Felin Internațional București revine la Sala Palatului cu ediția specială “Flori și pisici”, în zilele de 25-26 martie, unde vor putea fi admirate peste 200 de pisici, din toate colțurile lumii.
Deschis în 25-26 martie, între orele 10-17, Salonul Felin SofistiCAT este o competiție internațională, care are ca principal punct de atracție finala “BEST IN SHOW”, unde cele mai frumoase pisici participante în timpul zilei se vor întrece pentru un loc pe podium. Publicul va putea urmări și susține evaluarea superbelor exemplare de pisici din rasele Abysiniană, Albastru de Rusia, Bengaleza, British Shorthair, British Longhair, Devon Rex, Exotică, Maine Coon, Neva Masquerade, Norvegiană de Pădure, Persană, Ragdoll, Singapura, Don Sphinx și pisica de casă.
SofistiCAT – Salonul Felin Internațional București este cel mai important eveniment felin din sud-estul Europei și unul dintre cele mai populare evenimente din România, fiind îndrăgit și mult așteptat de adulți, dar mai ales de copii.
Ca de fiecare dată, la SofistiCAT, un loc special îl ocupă zona pisicilor pentru adopții care așteptă să-și găsească familii iubitoare.
Evenimentul este organizat de Asociația Felină SofistiCAT, Federația Națională Felinologică din România (FNFR) și Federația Internațională Felină (FIFe).
Peste 200 de pisici, din toate colțurile lumii, vin la SofistiCAT – Salonul Felin Internațional București
FC Brașov și-a programat un amical cu Sepsi OSK
FC Brașov va disputa un meci amical în această pauză competiţională prilejuită de meciurile echipelor naţionale. Elevii lui Dan Alexa se vor duela, sâmbătă, de la ora 11.00, Sfântu Gheorghe, cu echipa de primă ligă, Sepsi OSK. Cel mai probabil meciul se va disputa pe terenul de antrenament al bazei Sepsi Arena. Sepsi OSK, echipă antrenată de Cristiano Bergodi, a început play-off-ul din Super Ligă cu un eșec, în deplasare, cu Farul, iar în etapa a 2-a covăsnenii vor juca acasa cu FCSB. Bergodi va pregăti duelul cu FCSB în meciul cu FC Brașov fără Andres Dumitrescu, convocat la lotul U21 al României.
Restart în relația Sepsi OSK – FC Brașov
Sepsi OSK și FC Brașov ar fi trebuit să se întâlnească într-un meci amical și în toamna trecută, însă brașovenii au anulat atunci jocul motivând că au mai mulți jucători accidentați. „Cei de la Brașov ne-au dat peste cap programul. Noi ne făcusem un program, trebuia să jucăm cu ei, dar luni seara am primit un mesaj de la Dan Alexa în care ne-a spus că are mulți jucători accidentați și că nu pot juca. Îmi pare rău pentru că așa am rămas fără joc amical, iar înainte refuzasem două echipe tocmai pentru a juca cu FC Brașov!”, declara Attila Hadnagy, directorul general al lui Sepsi OSK, iar Dan Alexa afirma că „avem mulți jucători cu probleme medicale. Le-am cerut scuze celor de la Sepsi și cred că au înțeles situația”. Între timp, relațiile dintre cele două cluburi s-au normalizat. „Nu mai contează ce a fost atunci. Ne-a sunat Mugurel Buga să jucăm cu ei și am acceptat“, a spus Hadnagy.
Două zile libere pentru brașoveni
De cealaltă parte, FC Brașov a început play-off-ul din Liga a 2-a cu o victorie scontată, 3-1, pe teren propriu, cu Viitorul Pandurii Tg. Jiu. FC Brașov rămâne pe locul 2 în Grupa B a play-out-ului, cu 31 de puncte, cu unul mai puțin față de liderul Concordia Chiajna. În runda a 2-a, programată peste două săptămâni, FC Brașov va juca în deplasare cu Progresul Spartac (locul 5, 17 puncte), care în prima etapă a stat. După meciul cu gorjenii, Dan Alexa le-a acordat două zile libere jucătorilor.
FOTO I Noile echipamente ale echipei naționale a României
FRF, în colaborare cu sponsorul tehnic Joma, a lansat noile echipamente pe care fotbaliștii echipelor naționale ale României le vor îmbrăca în perioada 2023-2024.
Echipamentul de ”acasă” al tricolorilor păstrează tradiționalul galben, culoare pe care o au tricoul, șortul și jambierele. Pentru meciurile din deplasare, tricolorii vor evolua fie în roșu complet, fie în albastru. Toate echipamentele au tricolorul pe mâneca, șort și jambiere, dar și inserții cu simboluri tradiționale pe lateralele tricoului.
”Federația Română de Fotbal lansează noul tricou al naționalei, inspirat de rezistența și perseverența care definesc suporterii români. Tricoul este conceput pentru a rezista la toate presiunile și provocările pe care suporterii le întâmpină, de la lacrimi și emoții până la minutele tensionate de la finalul meciurilor.
Echipamentul poartă brâul tradițional, drept un simbol al valorilor care ne-au ținut uniți de-a lungul timpului și care ne vor face să mergem înainte cu încredere. În folclorul românesc, puterea voinicilor luptători stătea în brâu și ne dorim ca acesta să ne inspire în continuare. Așadar, intrăm în luptă cu un tricou puternic pentru suporteri puternici.
Brâul conține elemente emblematice pentru regiunile istorice ale României, o trimitere la trecutul nostru comun, cel care ne aduce împreună și ne motivează să credem și să continuăm. Pe teren sau în tribune, avem același țel: să clădim succesul echipei naționale!”, se arată pe site-ul oficial al FRF.
Dosar penal pentru că a condus fără permis pe D.N.1, pe la Timișul de Sus, un ATV neînmatriculat
Duminică, 19 martie, în jurul orelor 15.40, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov au oprit pentru control, în trafic, un bărbat, din localitatea Râșnov, care conducea un ATV, pe D.N.1, în zona localității Timisul de Sus. Verificările pe care polițiștii le-au efectuat, au arătat faptul că autovehiculul condus nu este înmatriculat. De asemenea, interogările efectuate în bazele de date ale Poliției Române au indicat că bărbatul oprit în trafic nu este nici posesor de permis de conducere. În cauză, polițiștii au procedat la întocmirea unui dosar de cercetare penală privind săvârsirea celor două infracțiuni prevăzute de Codul Penal. Cercetările sunt continuate la Serviciul Rutier Brașov, sub coordonarea unui procuror desemnat, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Trei braşoveni, convocaţi în premieră la echipa naţională de minifotbal a României. Dîrstaru, Szanto şi Dumitrovici vor participa la Socca Eurocap Tournament
Braşovul revine pe prima scenă a minifotbalului naţional. Trei jucători de la ACS Reggio Liriada Braşov , campioană în Liga Pro a Braşovului la minifotbal, vor participa alături de lotul naţional la un puternic turneu ce are loc la Chişinău, în Republica Moldova. Sabin Dîrstaru, Erik Szanto şi Raul Dumitrovici vor participa alături de echipa naţională a României la Socca Eurocap Tournament, între 29 martie şi 2 aprilie. Convocarea celor trei braşoveni este o premieră atât pentru ACS Reggio Liriada cât și pentru campionatul local din Brașov.
„Mulțumesc pentru şansa acordată de a demonstra valoarea pe care o are minifotbalul românesc în lume. Sunt mândru să reprezint echipa națională. Totodată, voi munci cu aceeaşi pasiune și dăruire, pentru titlul de campioni.”, a spus Sabin Dîrstaru.„Sunt mândru că am ocazia de a reprezenta echipa națională, că mi s-a acordat această șansă. Sunt sigur că o să lăsăm o impresie bună, atât eu cât și colegii mei.”, a deszăluit Erik Szanto.„Este o onoare să îmbrac tricoul echipei naționale. O să dau tot ce am mai bun pentru a dovedi că naţionala de minifotbal a României este cea mai puternică de pe acest continent. Chiar dacă sunt mezinul echipei o sa încerc să arăt multă maturitate în joc și să respect cerințele antrenorului. Am încredere maximă că o să fim câştigători la final de turneu.”, a completat Raul Dumitrovici.
Meciurile României la „Socca Eurocup Tournament”
*România – Spania (miercuri, 29 martie, ora 21:00)
*România – Albania (joi, 30 martie, ora 18:00)
*România – Luxemburg (vineri, 31 martie, ora 18:00)
* Sâmbătă și duminică, 1-2 aprilie sunt programate fazele finale ale competiției
În Brașov, prins la volan drogat cu cannabis. În Râșnov, polițiștii au dat de rude care conduceau sub influența substanțelor interzise
Duminică, 19 martie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Brașov au oprit pentru control un autovehicul, care circula pe o stradă din Brașov. În cadrul controlului efectuat, conducătorul auto a manifestat o stare de agitație, ceea ce i-a determinat pe polițiști să afectueze un test de identificare a substanțelor psihoactive din organism, test care a ieșit pozitiv la substanța cannabis. Pentru cele stabilite, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, urmând ca în cadrul cercetărilor să se stabilească cu exactitate substanța prezentă în organism. La acest moment, dosarul este instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.
Tot duminică, 19 martie, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov au realizat un control pe raza localității și au oprit un autovehicul înmatriculat în județul Ilfov, la volanul căruia se afla un tânăr de 28 de ani. Întrucât pe parcursul verificărilor persoana prezenta o stare nefirească a acțiunilor sale, polițiștii au efectuat un test pentru stabilirea prezenței substanțelor interzise în organism, test care a fost pozitiv pentru substanțele AMPHETAMINE și METHAMPHETAMINE. Tot în cadrul aceluiași control, polițiștii au mai oprit un autoturism care circula în spatele celui oprit inițial, între cei doi conducărori auto existând o relație de rudenie. Și acest din urmă conducător auto, un bărbat de 30 de ani, din județul Ilfov, a fost testat pentru consumul de substanțe interzise, în cazul său aparatul identificând prezența substanței cocaină în organism. În cauză s-a luat măsura conducerii la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a substanțelor interzise prezente în organism. Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov efectuează cercetări, în cadrul unui dosar de cercetare penală, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. În cauză, polițiștii efectuează cercetări în cadrul dosarelor penale întocmite, urmând ca la finalizarea anchetei să fie dispuse măsurile legale sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești.
Cura cu verdețuri
Verdele crud al primăverii este regenerant şi întineritor nu doar pentru natură, ci şi pentru noi. Culoarea se datorează unei substanţe vitale, care stă la baza vieţii pe Pămînt: clorofila.
Datorită similitudinii structurale a moleculor de clorofilă cu globulele roşii din sîngele uman, clorofila este esenţială pentru plante, dar şi pentru procesele vitale din organismul nostru. Sîngele verde, cum mai este numită această substanţă, contribuie la detoxifiere, reglează tranzitul intestinal, încetineşte procesul de îmbătrînire, protejează împotriva radiaţiilor, prelungeşte tinereţea. Culoarea verde dinamizează procesele fiziolCURA_CU_clorofila_20160315091101ogice din organism şi induce o stare de expansivitate şi bună dispoziţie. Chiar şi o simplă privire asupra naturii verzi are darul de a îmbunătăţi sănătatea.
Culoarea antistres
Culoarea verde în care se îmbracă natura este culoarea vieţii. Efectele ei sînt binefăcătoare asupra sănătăţii şi stării de spirit. Putem folosi verdele în terapii, cu efect asupra psihicului sau trupului. Una dintre cele mai simple metode de tratament care foloseşte culoarea verde este cromoterapia. Această culoare îndepărtează stresul, echilibrează psihicul şi structura somatică, relaxează mintea şi trupul. Stimulează activitatea cerebrală, percepţia informaţiilor şi asigură o gîndire coerentă şi precisă. De aceea verdele este considerat ca fiind culoarea care calmează persoanele nevrotice. Tocmai de aceea majoritatea sanatoriilor sînt amplasate în zone cu multă verdeaţă. Prin urmare verdele se recomandă persoanelor irascibile şi epuizate. Verdele crud al primăverii dinamizează procesele fiziologice din organism şi induce o stare de expansivitate şi bună dispoziţie. Verdele profund al pădurilor de răşinoase este calmant, favorizînd şi o stare de interiorizare. E bine să purtăm verde în perioadele de tulburări emoţionale. La serviciu, verdele ajută la luarea deciziilor raţionale. Verdele din încăperi înveseleşte.
Verdele dezinfectează şi tonifică
În planul afecţiunilor, culoarea verde este agent terapeutic: are efect calmant în afecţiunile inflamatorii, scade tensiunea arterială, alungă insomnia, ajută vederea şi organismul să elimine toxinele şi să scape de constipaţie. Culoarea verde este considerată culoarea recoltei, contribuie la circulaţia limfei în organism, eliminarea sucului gastric şi a transpiraţiei. Stimulează producerea de celule, are efect dezinfectant, germicid, antiseptic şi bactericid, reduce febra şi aciditatea, stabilizează greutatea corporală, tonifică splina şi ficatul, stimulează hipofiza. Ajută în ulcer şi astm, nevralgii, dureri de spate, răceală, colici, afecţiuni cardiace, febră, sifilis şi boli genitale. Se recomandă să evităm să folosim culoarea verde în tumori cancerigene sau maligne, deoarece contribuie la creşterea lor. Absorţia în exces a culorii verde are efecte dăunătoare asupra ţesuturilor musculare şi a glandei pituitare. De asemenea, folosirea în exces a acestei culori poate determina o creştere patologică a activităţii bilei şi poate fi în acelaşi timp cauza apariţiei pietrelor în căile biliare. Nu se recomandă expunerea la verde închis timp îndelungat.Amănunte pe Doctorexpres.ro
Puștii lui FC Brașov nu merg la loturile naționale | Dan Spătaru , Edi Lambrinoc și Sergiu Pîrvulescu nu au intrat în vederile selecționerilor
Tinerii fotbaliști de la FC Brașov, Dan Spătaru (17 ani), Edi Lambrinoc (18 ani) și Sergiu Pîrvulescu (19 ani) nu au mai intrat în vederile selecționerilor echipei naționale pentru acțiunile din această perioadă.
Pîrvulescu, doar 20 de minute în patru jocuri!
Sergiu Pîrvulescu, un jucător obișnuit cu loturile naționale, a ratat convocarea la lotul U 20 al României pentru faptul că nu are meciuri în picioare. Fotbalistul transferat în această iarnă de la Gloria Buzău a jucat extrem de puțin în acest start de sezon. Pîrvulescu a bifat doar 20 de minute în finalul meciului cu Unirea Constanța!
Lambrinoc, 119 minute în sezonul de primăvară
O situație specială o are Edi Lambrinoc (18 ani), puștiul brașovean care a explodat în returul sezonului trecut. În sezonul de primăvară, deși Alexa îi laudă calitățile fotbalistului brașovean, acesta a prins doar 119 minute în trei partide ( 45 de minute în jocul cu Gloria Buzău, 29 de minute în meciul cu Unirea Constanța și 45 de minute în jocul cu Viitorul Pandurii), astfel că nu a intrat în atenția lui Alexandru Pelici, selecționerul U 19.
Randamentul lui Dan Spătaru nu l-a impresionat pe Mogoșanu
Dan Spătaru ( 17 ani) a jucat cel mai mult dintre tinerii jucători brașoveni, 186 de minute ( 45 de minute în meciul cu Gloria Buzău, 70 de minute în jocul cu Unirea Slobozia, 26 de minute în meciul cu Unirea Slobozia și 45 de minute în partea secundă a meciului cu Viitorul Pandurii, insuficient pentru a fi convocat de selecționerul Daniel Mogoșanu la lotul U 18 al României pentru dubla cu Italia, acolo unde merge în schimb un jucător brașovean care evoluează în liga a 3-a, Cătălin Stoica (ACS Kids Tâmpa).
Primul sens giratoriu suspendat din Brașov, la intersecția străzii Institutului cu Calea Făgărașului? Brașovenii, invitați la consultare publică
Primăria Brașov organizează o nouă consultare publică a locuitorilor pe teme de interes pentru comunitate, de această dată tema fiind lărgirea străzii Institutului și conectarea acesteia la Calea Făgărașului, ceea ce ar asigura un acces facil pentru locuitorii din Avantgarden și Bartolomeu, fiind eliminată trecerea la nivel cu calea ferată.
Cei interesați sunt invitați la consultarea publică marți, 21 martie, ora 16:30, la CATTIA în sala amfiteatru sau on-line.
,,Vă invit pe toți cei interesați, dar mai ales pe locuitorii din Bartolomeu și Avantgarden, să participați la dezbatere. Vorbim despre stabilirea unor soluții care să ajute la descongestionarea traficului în zonă. Pe lângă dezvoltarea imobiliară intensă din ultimii ani, apariția aeroportului în zonă va pune o presiune și mai mare pe infrastructură. Scenariul prezentat de proiectant prevede construirea unui sens giratoriu suspendat, care să facă legătura între viitorul pasaj peste calea ferată de pe strada Institutului și pasajul de pe Calea Făgărașului. Ar fi primul sens giratoriu de acest fel din Brașov, soluție care vine cu avantaje, cum ar fi eliminarea trecerii la nivel cu calea ferată, dar și cu o creștere a valorilor de trafic pe Calea Făgărașului. De aceea este foarte important să purtăm această discuție, astfel încât, la final, să avem concluzii pe care să le punem în practică în perioada imediat următoare”, a precizat primarul Allen Coliban.
Dezvoltarea a două proiecte majore, adică viitorul „Medical City“, format din Spitalul de Pneumoftiziologie și Infecțioase și Spitalul regional, și aeroportul transformă această arteră de circulație într-una majoră pentru dezvoltarea orașului, așa că extinderea ei și crearea de legături cu ocolitoarea și DN1 sunt vitale pentru asigurarea unui trafic optim către aceste proiecte de investiții.
Conform proiectului, aflat în faza de studiu de fezabilitate, lărgirea străzii Institutului presupune: extinderea carosabilului de la 2 la 4 benzi a 3,50 m, 2 benzi pe sens; zona verde: 1 m dreapta – stânga drumului; trotuar: 1,50 m dreapta – stânga drumului; pistă de bicicliști: 1,50 m dreapta – stânga drumului, care se conectează cu Calea verde – astfel că lățimea totală a străzii, lărgită și reabilitată, va fi de 22 metri.
Pe lângă legătura cu străzile adiacente acestei artere de circulație, dar și cu ocolitoarea municipiului, proiectul de lărgire a străzii Institutului are ca efect și rezolvarea problemei majore a legăturii dintre cartierul Bartolomeu Nord – Avantgarden cu restul orașului, influențate mai ales de trecerile la nivel cu calea ferată.
Scenariul propus de proiectant pentru a lega strada Institutului cu Calea Făgărașului constă din construirea unui pasaj denivelat, care să supratraverseze calea ferată și să se conecteze cu pasajul spre Ghimbav, printr-un sens giratoriu suspendat. Actualul pasaj de pe Calea Făgărașului va fi refăcut în zona în care supratraversează strada Curmăturii și se amenajează sensul giratoriu. În acest fel, s-ar elimina blocajele cauzate de circulația feroviară care îngreunează traficul rutier dinspre și spre acest cartier.
Programările online pentru paşapoarte, disponibile pe platforma HUB de servicii a Ministerului de Interne
Serviciul de programare online pentru depunerea cererilor de paşapoarte este disponibil, începând de luni, pe platforma HUB de servicii a Ministerului Afacerilor Interne, la adresa hub.mai.gov.ro/epasapoarte.
„Pornind de la nevoia de gestionare eficientă a fluxurilor de cetăţeni care se prezintă la structurile de paşapoarte, noul serviciu de programare online pentru depunerea cererilor de paşapoarte introduce posibilitatea de a efectua o programare începând cu ziua curentă pentru o perioadă de 90 de zile calendaristice. Astfel, cetăţenii vor avea la dispoziţie posibilitatea realizării unei programări în funcţie de volumul şi dinamica solicitărilor de paşapoarte înregistrate în timp real”, informează un comunicat al Direcţiei Generale de Paşapoarte transmis luni Agerpres.
Potrivit DGP, platforma beneficiază de noi forme de comunicare prietenoase şi facile şi permite adaptarea sistemului, din punct de vedere tehnologic, la perioada vârfurilor de utilizare, în cazul unui aflux mare de solicitanţi, asigurând astfel un nivel de disponibilitate maximal.
În vederea obţinerii unei programări, trebuie efectuaţi următorii paşi:
* pentru completarea formularului de programare, după alegerea judeţului, respectiv selectarea locaţiei în care se doreşte depunerea cererii, se va bifa opţiunea paşaport;
* în câmpul „Numărul de persoane programate” se va selecta numărul persoanelor (din familie) pentru care se face programare;
* se vor alege data şi ora la care se doreşte programarea, apoi se vor completa câmpurile: Nume, Prenume, Cod numeric personal, adresa de e-mail la care se vor primi datele programării, opţional numărul de telefon, iar în câmpurile Persoane suplimentare se vor menţiona numele, prenumele şi CNP-ul fiecărei persoane suplimentare;
* butonul „Salvează” se activează după ce este exprimat consimţământul expres cu privire la Politica de protecţie a datelor cu caracter personal;
* finalizarea programării se realizează prin selectarea butonului „Salvează”.
Programarea va fi confirmată printr-un mesaj transmis la adresa de e-mail indicată. Neconfirmarea programării în termen de 30 de minute duce la anularea acesteia.
În cazul în care o persoană nu se mai poate prezenta la data şi ora programată, se recomandă folosirea link-ului Anulează programarea din e-mailul de confirmare. Pentru anularea unei programări efectuate înainte de data de 20 martie este necesară accesarea modulului VERIFICĂ PROGRAMARE introducând adresa de email utilizată la efectuarea programării. Un nou mesaj va fi transmis către adresa de email respectivă de unde se va putea anula programarea.
Programarea este gratuită şi netransmisibilă. Neprezentarea la data şi ora programată, neconcordanţa între datele înscrise în formularul de programare (nume/prenume) şi datele de identificare ale persoanei care se prezintă la depunerea cererii de paşaport, lipsa actelor necesare sau a dovezii achitării taxei de paşaport duc la anularea programării.
De la operaţionalizarea noului serviciu, până la ora 12.00, au fost efectuate peste 5.500 de programări, dintre care 176 au fost efectuate pentru ziua în curs.