Acasă Blog Pagina 297

Fostele rampe de deșeuri din Timiș Triaj, transformate într-o zonă de agrement. Lucrările sunt în plină desfășurare

0
Fostele rampe de deșeuri din Timiș Triaj, transformate într-o zonă de agrement. Lucrările sunt în plină desfășurare

Primăria Brașov a anunțat marți că transformarea fostelor depozite de deșeuri din zona Timiș Triaj într-o zonă de agrement capătă contur din ce în ce mai mult. După ce anul trecut au început lucrările de închidere a rampei de deșeuri menajere, care deja au ajuns la un stadiu de 90%, în luna iunie au început lucrările și la cea de deșeuri industriale nepericuloase, din vecinătate, pentru care municipalitatea a obținut o finanțare nerambursabilă de 67 de milioane de lei, prin programul Regiunea Centru.

Închiderea celor două rampe creează o nouă zonă de agrement, dar și rezolvă una dintre problemele cu care se confrunta România în relația cu Uniunea Europeană, cea a închiderii ecologice a fostelor rampe de depozitare a deșeurilor.

Potrivit proiectului tehnic, pentru închiderea definitivă a depozitului, pe suprafața actuală a acestuia este necesară relocarea unui volum de cca. 700.000 mc deșeuri, modelarea corpului depozitului într-o formă cât mai regulată, realizarea de berme la fiecare 10 m înălțime, cu lățime 6 m și pantă de 2,5-3% spre interiorul corpului depozitului, în vederea realizării drumurilor perimetrale și de intervenție.

Lucrările au început în forță, fiind angrenate peste 65 de utilaje în relocarea deșeurilor pentru remodelarea depozitului conform proiectului; firma care execută lucrările a reușit deja relocarea a 220.000 de metri cubi.

După relocarea deșeurilor în corpul depozitului, se aplică acoperire cu un strat de 55.670 mc de pământ, ușor coeziv, cu grosime de minimum 0,50 m, peste care se vine cu un strat de aproximativ 15 cm sol fertil, care se însămânțează cu gazon și se plantează cu specii de arbuști cu rol antierozional (16.531 arbuști pe o suprafață de cca 82.656 mp).

Se vor realiza și lucrări de protecție antierozională cu materiale geosintetice pe 111.340 mp; lucrări de colectare și evacuare ape pluviale pe o lungime de 4.189 m; lucrări de sprijinire: zid din beton armat și zid din gabioane cu înălțimi de aprox. 3 m în elevație pe latura dinspre pârâul Timișul Sec; lucrări de amenajare peisajeră (înierbare și plantare arbuști cu densitatea de minim 1 buc/5mp); lucrări de monitorizare (sistem de monitorizare a apei freatice).

Lucrările sunt realizate de Asocierea S.C. Inoveco SRL și SC SOCOT S.A. având ca termen de realizare maxim 12 luni.

Depozitele Timiș Triaj au început să funcționeze la sfârșitul anilor 1940 și au fost utilizate pentru depozitarea deșeurilor industriale nepericuloase (nisip de turnătorie, zgură de oțelărie etc.) și deșeuri menajere. Activitatea de depozitare a încetat practic în anul 1992. Proprietarul terenului până în 1990 a fost Statul Român, iar ulterior, abia în perioada 2014-2016 s-a reglementat situația juridică a terenului și se atestă apartenența la domeniul public și privat al Municipiului Brașov.

Închiderea definitivă a depozitului de deșeuri nepericuloase Timiș Triaj-Cod SMIS 352130, este finanțată prin Programul „Regiunea Centru” 2021 – 2027 PRC/686/PRC_P3/OP2/RSO2.7/PRC_A28 – Acțiunea 3.3. Investiții în infrastructură verde și albastră în mediul urban regional -– municipii – Apel 2.

Compania Apa intervine după viiturile de săptămâna trecută

0
Compania Apa Brașov continuă acțiunile de curățare a rețelei de canalizare pluvială, concentrând intervențiile în zonele afectate de viitura produsă săptămâna trecută. Prioritate au Centrul Vechi, cartierul Schei și cartierul Noua, unde aluviunile, pietrișul, crengile și alte materiale aduse de ploile torențiale de săptămâna trecută au redus capacitatea de preluare a apelor pluviale.
În această săptămână, echipele Companiei Apa, cu ajutorul utilajului special achiziționat pentru curățarea gurilor de scurgere a apelor pluviale, vor interveni cu prioritate în Centrul vechi, cartierul Schei și cartierul Noua, zone afectate de viitura produsă săptămâna trecută.
Aceste intervenții au rolul de a îndepărta aluviunile depuse și de a reda capacitatea optimă de funcționare a sistemului de canalizare pluvială.
Iată programul intervențiilor din această săptămână. Echipele vor acționa pe următoarele străzi:
– Mureșenilor
– Gheorghe Barițiu
– Constantin Brâncoveanu
– Șirul Gheorghe Dima
– Prundului
– Șirul Ludwig van Beethoven
– Mesteacănului
– Ghiocelului
– Ferigii
– Ederei
Programul poate fi adaptat în funcție de situațiile apărute în teren și de urgențele care necesită intervenție.

Noapte plină pentru Poliția Locală Brașov: unii desenau graffiti, alții se plimbau cu bagaje pline de flori de tei și ciocolată

0
Noapte plină pentru Poliția Locală Brașov: unii desenau graffiti, alții se plimbau cu bagaje pline de flori de tei și ciocolată
Foto: Politia Locala Brasov/Facebook

Poliția Locală Brașov a anunțat că în noaptea dinspre 6 spre 7 iulie 2026, efectivele instituției au intervenit în două situații de încălcare a legii pe raza municipiului.

Tineri prinși în timp ce desenau graffiti în Skate Park-ul din Pasajul Independenței

În jurul orei 23:34, operatorii din cadrul Dispeceratului Poliției Locale Brașov au observat, prin intermediul camerelor de supraveghere, mai multe persoane care desenau graffiti pe elementele din cadrul Skate Park-ului situat în Pasajul Independenței.

O patrulă din cadrul Serviciului Ordine Publică a fost redirecționată imediat la fața locului. Polițiștii locali au interceptat și legitimat doi tineri, confirmând faptele surprinse de camere. Cei doi contravenienți au fost sancționați cu amenzi în valoare totală de 3.000 de lei. Ca măsură complementară, acestora li s-a pus în vedere să curețe zona afectată. Tinerii s-au conformat dispozițiilor și au îndepărtat desenele sub supravegherea polițiștilor locali.

Grup de persoane cu bagaje suspecte în zona Gării

În aceeași noapte, în jurul orei 02:50, o altă patrulă aflată în misiune în zona Terminalului RAT Brașov – Gara Centrală a interceptat un grup format din cinci persoane care transportau bagaje voluminoase.

Procedând la legitimarea acestora și la controlul preventiv al bagajelor, polițiștii locali au descoperit mai multe plase pline cu flori de tei, dar și 22 de tablete de ciocolată din diverse sortimente. Persoanele în cauză nu au putut justifica proveniența bunurilor. Documentele întocmite vor fi înaintate Secției 3 Poliția Brașov, în vederea continuării cercetărilor și stabilirii cu exactitate a stării de fapt.

ANM a emis două avertizări cod galben de furtuni. Brașovul, printre județele vizate

0
ANM a emis două avertizări cod galben de furtuni. Brașovul, printre județele vizate
Foto: Dovydas Žilinskas/Unsplash

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare cod galben pentru perioada 7 iulie, ora 23 – 8 iulie, ora 12, fenomenele vizate fiind instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și vijelii, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei.

În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și jumătatea de nord a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze de 50…70 km/h), descărcări electrice și averse (pe arii restrânse 15…25 l/mp).

Potrivit ANM, manifestări de instabilitate atmosferică vor fi și în după-amiaza și seara zilei de marți (7 iulie) local în Maramureș, Transilvania, Moldova, Dobrogea, nordul Olteniei și al Munteniei și izolat în rest.

ANM a mai emis o atenționare cod galben pentru perioada 8 iulie, ora 12 – 8 iulie, ora 23, fenomenele vizate fiind instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului, vijelii și averse însemnate cantitativ.

Astfel, pe parcursul zilei de miercuri (8 iulie) în cea mai mare parte a țării vor fi intensificări ale vântului și vijelii cu viteze 50…70 km/h, iar pe arii restrânse de peste 80 km/h, dar și perioade cu averse însemnate cantitativ, descărcări electrice și grindină de mici și medii dimensiuni (1…3 cm). În intervale scurte de timp (1…3 ore) vor fi cantități de apă de 15…20 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

FOTO | Premierea echipei CSM Făgăraș U19 : Trofeul, medaliile și tricourile de campioni trimise de FRF înmânate de antrenorul Octavian Cocan

0

Echipa de juniori U19 de la CSM Făgăraș, echipă pregătită de Octavian Cocan, a câștigat etapa pe regiune a campionatului, competiție la care au participat câștigătoarele campionatelor județene la această categorie de vârstă. CSM Făgăraș U19 a devenit campioana regională a Regiunii 4 Centru, după o victorie clară în finala disputată sâmbătă, 20 iunie 2026, pe Park Arena, cu AFC Tălmaciu, scor 5-0. Golurile echipei făgărășene au fost marcate de Adrian Drăgan 2, David Croitoru 2 și Cristian Rohat.

 FRF s-a trezit!

Cum la finală nu a fost prezent niciun reprezentant al FRF, abia acum făgărășenii au primit trofeul, medaliile și tricourile de campioni. Echipa campioană a fost recompensată și cu 12 mingi. Cocan i-a chemat luni pe jucători al stadion pentru a le înmâna trofeul și tricourile trimise de FRF la Fagăraș.

Ordine de protecție emise în două cazuri de violență domestică, la Codlea și Victoria

0
Ordine de protecție emise în două cazuri de violență domestică, la Codlea și Victoria

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Codlea au fost sesizați, printr-un apel de urgență, la data de 6 iulie, în jurul orelor 18.00, de către o femeie, din municipiul Codlea, care semnala faptul că, pe fondul unor neînțelegeri cu partenerul său, acesta ar fi agresat-o fizic.

Verificările polițiștilor au stabilit că incidentul ar fi avut loc în aceeași zi, la o adresă din municipiul Codlea, unde cei doi locuiesc, iar pe fondul unor discuții contradictorii, bărbatul, de 50 de ani, ar fi agresat-o fizic pe femeie, fapt ce i-a creat o stare de temere. De asemenea, în cadrul conflictului, acesta ar fi amenintat-o cu acte de violență si pe fiica femeii, o tânără de 19 ani.

Având în vedere cele constatate și în conformitate cu prevederile legislației privind prevenirea și combaterea violenței domestice, polițiștii au completat formularule de evaluare a riscului, din care a rezultat existența unui risc iminent de violență față de femeie și fiica sa, astfel că, au fost emise două ordine de protecție provizorii pentru o perioadă de 5 zile.

Totodată, polițiștii au dispus și interdicția bărbatului de a se apropia de cele două, fiind impusă o distanță de siguranță de 100 de metri.

Tot în aceeași zi, în jurul orei 23.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Victoria, au fost sesizați de către o femeie, de 45 de ani, cu privire la faptul că, în urma unui conflict spontan cu partenerul său, ar fi fost agresată fizic de acesta, fiindu-i provocate suferințe fizice.

Și în acest caz, polițiștii au întocmit formularul de evaluare al riscului de violență în vederea emiterii ordinului de protecție provizoriu, pe numele bărbatului, de 37 de ani, fiind emis un ordin de protecție provizoriu și dispuse mai multe măsuri de protecție a femeii.

În ambele situații, persoanele implicate au fost informate cu privire la posibilitatea monitorizării electronice, însă au refuzat această măsură.

În cele două cauze, date fiind aspectele de ilegalitate constatate, au fost întocmite dosare penale, în care cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunior de violență în familie, cercetări ce se desfășoară sub coordonarea unităților de parchet competente.

Poliția Brașov precizează că tratează cu maximă seriozitate toate sesizările privind violența domestică și acționează cu fermitate pentru prevenirea escaladării conflictelor și protejarea celor implicați. De asemenea, reamintește că orice formă de violență, fie ea fizică sau verbală, trebuie semnalată în cel mai scurt timp autorităților, pentru a putea interveni eficient și a putea preveni situații cu urmări grave.

Trei tineri din Tărlungeni, reținuți după furtul unor cabluri din cupru de pe un șantier din Valea Timișului Sec

0
Trei tineri din Tărlungeni, reținuți după furtul unor cabluri din cupru de pe un șantier din Valea Timișului Sec
Foto cu rol ilustrativ

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu trei bărbați în stare de reținere, după ce aceștia ar fi sustras cabluri din cupru, de pe un șantier organizat situat pe Valea Timișului Sec.

La data de 5 iulie, în jurul orelor 22.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele au fost sesizați cu privire la faptul că, persoane necunoscute ar fi pătruns, fără drept, în incinta unui șantier organizat pe Valea Timișului Sec, aparținând unei societăți comerciale, de unde au sustras mai multe cabluri din cupru.

Astfel, în urma investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit că fapta ar fi fost comisă de trei bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, toți din comuna Tărlungeni.

După identificare, persoanele bănuite au fost conduse la sediul unității de poliție pentru audieri, iar față de acestea a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun la finalizarea acestora.

Olimpic Zărnești a anunțat programul din presezon! Când e reunirea și ce amicale va avea echipa lui Mihai Stere

0
Mihai Stere

Olimpic Zărnești a anunțat programul din presezon

Olimpic Zărnești a anunțat programul pentru pregătirea sezonului 2026-2027 al Ligii a 3-a. Mihai Stere, antrenorul echipei zărneștene, a creionat programul de pregătire al verii. Olimpic Zărnești va relua pregătirile sâmbătă, 11 iulie, direct cu meci amical cu Metaloglobus, echipă de Liga 2 pregătită de Ianis Zicu. Până la startul campionatului, zărneștenii vor mai juca încă 7 jocuri de pregătire.

Program meciuri amicale:

11 iulie: Olimpic Zărnești – Metaloglobus București (ora 11.00, baza sportivă Zărnești)
15 iulie: Olimpic Zărnești – SC Popești-Leordeni (ora 18.00, baza sportivă Zărnești)
18 iulie: Olimpic Zărnești – Viitorul Onești (ora 11.00 Celuloza)
25 iulie: Olimpic Zărnești – Corona Brașov ( ora de disputare și locația nu au fost stabilite)
1 august: Olimpic Zărnești – KSE Targu Secuiesc ( ora de disputare și locația nu au fost stabilite)
8 august: Olimpic Zărnești – Viitorul Vărbilău a (ora 11.00 stadion Celuloza)
15 august: Olimpic Zărnești – Măgura Codlea ( ora de disputare și locația nu au fost stabilite)
19 august : Olimpic Zărnești – ARO Câmpulung Muscel (ora 17.00, baza sportivă Zărnești)

S-au publicat rezultatele la Bacalaureat

0

Rezultatele la examenul de Bacalaureat au fost publicate în această dimineață, cu câteva ore înainte de termenul-limită care era astăzi, ora 12.

Rata de promovare la sesiunea din iulie a examenului de Bacalaureat este 74,8%, uşor mai mare decât în 2025, când a fost 74,3%, conform rezultatelor la probele scrise publicate marţi, anunţă Ministerul Educaţiei. Cele mai multe note de 10 au fost obţinute la Matematică şi la Logică şi argumentare.

Niciun brașovean cu 10

La nivelul județului Brașov, niciun candidat nu a obținut media 10. Cea mai mare notă a fost obținută de doi absolvenți de la Colegiul Național Andrei Șaguna, cu media generală de 9.95, urmați de doi de la Colegiul Național Unirea și unul de la Colegiul Național Dr. Ioan Meșotă, care au obținut media generală de 9.91.
Primele 30 de medii au fost obținute de candidați care au studiat la Șaguna, Unirea, Meșotă, Racoviță și Moisil.

Rezultatele pentru județul Brașov sunt aici.

635 candidați „picați”

În total, 715 absolvenți din județul Brașov au luat la Bac media între 9 și 9.95.
75 dintre din 3.474 de candidați înscriși nu s-au prezentat la examen, unul a fost eliminat, iar 635 nu au reușit să ia cel puțin 6.
Astfel, din județul Brașov, 2.763 au luat bacalaureatul în această sesiune, reprezentând o promovare de 81,3% la acest examen.

Doar astăzi se pot depune cererile de vizualizare

Conform metodologiei, doar astăzi, 7 iulie, între orele 14.00 și 17.00, se pot depune cererile de vizualizare a lucrărilor.

Acest lucru îi ajută să decidă, dar nu îi condiționează să depună sau nu contestație.

Tot azi, între orele 17:00 și 18:00, candidații vor putea vizualiza lucrările și vor putea depune contestații.

Procesul de vizualizare propriu-zisă și de depunere a contestațiilor continuă pe 8 și pe 9 iulie, în intervalul 9:00-17:00, când lucrările vor putea fi consultate conform programului afișat de fiecare centru de examen.

Vizualizarea lucrării nu obligă la depunerea contestației. După consultarea lucrării, candidatul poate decide dacă solicită sau nu reevaluarea lucrării.

De asemenea, depunerea contestației nu e condiționată de vizualizarea tezei.

Cei care aleg să conteste nota trebuie să completeze și să semneze o declarație prin care confirmă că au luat cunoștință de faptul că nota poate fi modificată atât prin crețtere, cât și prin scădere.

ISU Brașov recrutează candidați pentru Facultatea de Pompieri. Sunt disponibile 38 de locuri la admiterea din 2026

0
ISU Brașov recrutează candidați pentru Facultatea de Pompieri. Sunt disponibile 38 de locuri la admiterea din 2026

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Țara Bârsei” al județului Brașov a anunțat marți începerea procesului de recrutare a candidaților pentru admiterea la Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București, sesiunea de admitere 2026.

Pentru această sesiune sunt disponibile 38 de locuri alocate Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Tinerii care își doresc o carieră construită pe responsabilitate, disciplină, profesionalism și spirit de sacrificiu sunt invitați să se înscrie și să facă primul pas către profesia de pompier.

Persoanele interesate pot consulta informațiile complete privind condițiile de recrutare și admitere pe site-ul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Țara Bârsei” al județului Brașov, la secțiunea Carieră → Admitere în învățământul militar.

Dosarul de recrutare se inițiază prin transmiterea, exclusiv în format electronic, a următoarelor documente:
cererea-tip de înscriere (Anexa nr. 4);
declarația de confirmare a îndeplinirii condițiilor și criteriilor de recrutare (Anexa nr. 8);
după caz, consimțământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar (Anexa nr. 5).

Documentele se transmit la adresa de e-mail sru@isujbv.ro, până la data de 24 iulie 2026, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.

Informații suplimentare privind admiterea și documentele necesare pot fi consultate pe site-ul inspectoratului, la secțiunea Carieră – Admitere în învățământul militar.