Acasă Blog Pagina 268

Un elev din Brașov a obținut medalie de argint la Olimpiada Internațională de Biologie 2026

0
Un elev din Brașov a obținut medalie de argint la Olimpiada Internațională de Biologie 2026
Foto: Ministerul Educației - România/Facebook

România a obținut la a 37-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Biologie (International Biology Olympiad – IBO), care s-a desfășurat în perioada 12–19 iulie 2026, la Vilnius, în Lituania, o medalie de argint, două de bronz și un premiu special, a anunțat Ministerul Educației.

Distincțiile câștigate de România:

Teodor Petcu, Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă”, Brașov, medalie de argint;
Liliana-Maria Drăgan, Colegiul Național „Sfântul Sava”, București, medalie de bronz;
Ioana Iasmina Huțupașu, Colegiul Național Iași, medalie de bronz;
Rebeca-Lidia Ungurean, Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, Suceava, premiu special.

Pregătirea lotului a fost realizată de cadre didactice ale Facultății de Biologie și Geologie și ale Facultății de Științe Medicale și ale Sănătății din Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Cluj.

La competiție, lotul României a fost însoțit de conf. univ. dr. Dorina Podar, din cadrul Facultății de Biologie și Geologie a Universității Babeș-Bolyai, și de prof. dr. Kerekes Adelhaida, reprezentant al Inspectoratului Școlar Județean Cluj.

La nivelul Ministerului Educației și Cercetării, coordonarea olimpiadei a fost asigurată de Direcția Olimpiade, Concursuri, Parteneriate și Educație Extracurriculară.

Ministerul Educației și Cercetării sprijină participarea loturilor naționale ale țării noastre la olimpiadele internaționale prin acoperirea taxelor de participare și a costurilor deplasărilor, diurnă aferentă zilelor de ședere, precum și în organizarea și desfășurarea etapelor ce preced olimpiadele internaționale – etapele locale/ județene/ municipale și naționale ale acestor competiții.

Continuă mutările surpriză la Corona Brașov. Antrenor la echipa de Liga 4 și schimbări majore la Centrul de Copii și Juniori

0
Continuă mutările surpriză la Corona Brașov. Antrenor la echipa de Liga 4 și schimbări majore la Centrul de Copii și Juniori

Reorganizare totală la Coronare Brașov după promovarea echipei de fotbal in Liga 3. Cum șefii clubului vor și o echipă secundă în Liga 4 Brașov, discuțiile pentru o postul de antrenor principal au demarat cu Petre Lucian. Din motive necunoscute, Petre Lucian a refuzat, astfel că antrenorul va continua în cadrul clubului la o grupă de juniori.

Rareș Forika va antrena Corona 2

Soluția găsită de oficialii clubului pentru postul de antrenor al echipei care va activa în Liga 4 Brasov este Rareș Forika, fost antrenor principal la SR Brașov, iar în sezonul trecut a activat la grupele de Tineret si U17 de la Kids Tâmpa Brașov.

Bogdan Leca preia conducerea Centrului de Copii și Juniori

O mutare surprinzătoare are loc la Centrul de Copii și Juniori, unde Bogdan Leca, fost director la CSS Brașovia, și unul dintre apropiații directorului general Bogdan Oancea, va prelua conducerea. La Corona ajunge și Lucia Ghioc, antrenoare care va coordona o grupă de fotbal feminin. În ultima perioadă, Lucia Ghioc a activat la Kinder Brașov.

Ziua Sfântului Ilie, mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme de secetă

0
De Sfântul Ilie nu e bine să tăiem nimic cu cuțitul, ca să nu atragem grindina

Ziua Sfântului Ilie, mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme de secetă

La data de 20 iulie, Biserica Ortodoxă Română sărbătorește ridicarea la cer a Sfântului Mare Proroc Ilie Tesviteanul. Unul dintre cei mai importanți prooroci din Vechiul Testament, Sf. Ilie este celebrat ca un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme de secetă. Sfântul și marele Proroc Ilie, înger întrupat în carne ce a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide și închide cerurile, era fiul unui preot al Legii vechi, care locuia în cetatea Tesve, din Galaad (Israel), situată dincolo de Iordan. De aici și numele prorocului – Ilie Tesviteanul. Tradiția apocrifă, care a transmis aceste detalii despre nașterea Prorocului, precizează că el era din tribul lui Aaron și deci era preot. Se spune că, la nașterea sa, tatăl său a văzut oameni îmbrăcați în alb învelindu-l în scutece de foc și, dându-i numele, i-au dat să mănânce o flacără, simbol al râvnei pentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul întregii sale vieți. Încă din copilărie, ținea strict toate poruncile Legii și se ținea în permanență în fața lui Dumnezeu printr-o feciorie indiferentă, post neîncetat și rugăciune arzătoare, care îi făcură sufletul ca focul și făcură din el modelul vieții mănăstirești.

Legenda biblică

A trăit în secolul al IX-lea înainte de Hristos. Pe vremea aceea, împărățea peste Israel împăratul Ahab, acesta urmând în răutate celorlalți împărați închinători la idoli. Văzând Ilie atâta rătăcire de la dreapta credință și atâta orbire și întunecare, s-a dus înaintea lui Ahab și, după ce l-a mustrat pentru nebunia și idolatria lui, l-a amenintat, atât pe el, cât și pe poporul cel orbit și înșelat de el, că vor fi pedepsiți cu mare grozăvie de către Dumnezeu: „În acești ani nu va fi nici rouă, nici ploaie!“. Odată cu aceste cuvinte, s-a încuiat cerul și s-a făcut secetă mare, încât nici o picătură de ploaie sau rouă n-a căzut pe pământ timp de trei ani și jumătate. Apoi, a urmat nerodirea pământului, lipsa de hrană și foamete în tot poporul. Ahab l-a amenințat pe Ilie cu moartea. Din această cauză, proorocul Ilie a fost nevoit să stea ascuns până au trecut anii de secetă. Ascunzătoarea sa a fost mai întâi aproape de pîrîul Cherit. Acolo a fost hrănit de un corb care-i aducea zilnic pâine. A stat și în casa unei văuve, din Țara Feniciei. Şi acolo a fost hrănit minunat, căci bruma de făină și ulei ce avea acea văduvă s-a ajuns tot timpul cât a fost găzduit Ilie la ea. Acestei femei, Ilie i-a înviat și copilul care-i murise. Spre sfârșitul anilor de secetă, pentru cunoașterea adevăratului Dumnezeu, Sfântul Ilie îi propune împăratului să ridice un jertfelnic pe Muntele Carmel și să se roage mai întâi prorocii lui Baal, apoi el lui Dumnezeu. Acesta a fost momentul în care Ilie a înlăturat cultul zeului Baal. El a reușit să coboare foc din cer peste jertfa sa, ceea ce 450 de preoți ai lui Baal nu au reușit să facă. Sfântul n-a murit, ci s-a înălțat la cer într-un car de foc, pe 20 iulie, atunci când e prăznuit. Minunile pe care le-a facut în timpul vieții sale l-au trecut în rândul sfinților.

Sântilie și dracii

Sfântul Ilie, sfânt războinic al calendarului ortodox, a fost învestit de popor cu atributele zeilor tunetelor și fulgerelor. Ca și aceștia, el mână un car de foc în timpul furtunilor și își trimite fulgerele către diavoli și păcătoși. La trăsura sa sunt înhămați doi sau patru cai albi, înaripați. Acolo, pe cer, Sfântul Ilie aleargă printre nori, tună, fulgeră și trăsnește. Speriați, dracii se ascund pe pământ: prin pomi, pe sub streașina caselor, în turlele bisericilor și chiar în corpul unor animale, în special câini și pisici. Dorind să nu-i scape nici unul, trăsnește și arborii, oamenii, vitele, casele, bisericile în care s-au ascuns dracii. Pentru a nu distruge lumea, Dumnezeu sau Maica Precista l-au lăsat ciung de mâna dreaptă, l-au asurzit sau i-au scos un ochi. Cu toate acestea, el continuă să alunge dracii și să-i omoare, lovindu-i cu biciul de foc ținut în mâna stângă. Este bine ca în vreme de furtună, ferestrele și ușile caselor să nu fie lăsate deschise, ca să nu se poată strecura vreo spurcăciune de drac înăuntru și casa să fie trăsnită. În vreme de furtună, este bine să stai la luminișuri și mai bine să te plouă, căci la adăposturi toți dracii trag. Trebuie să-ți faci cruce des, căci Dumnezeu i-a zis lui Ilie, când i-a dat biciul în mână: „Ilie, în toate să dai, dar în cruce nouă să nu dai!“

Miezul verii pastorale

Ziua de 20 iulie, ziua de cinstire a Sfântului Mare Proroc Ilie Tesviteanul este numită și Sântilie. În calendarul popular, ea marchează miezul verii pastorale, când ciobanii separă oile, iar pe munți se organizează vestitele Nedei și Sântilii. Ca personaj profan, Sântilie apare în tradițiile populare ca soldat, vânător, agricultor, crescător de animale, negustor de vite. Fiind ispitit și înșelat de drac, Sântilie își omoară unul sau mai mulți membri ai familiei. Păcatele sunt ispășite de Sântilie în diferite moduri. Scenariul ritual specific acestei zile conține descântece pentru prevenirea sau îndepărtarea vijeliilor, grindinei și ploilor torențiale.

Credințe și tradiții populare

• Spun țăranii că Sfântul Ilie se plimbă pe cer într-un car care, pentru a nu aluneca, are niște cuie pe roți. Aceste cuie găuresc cerul, iar apa se scurge pe pământ sub formă de ploaie.
• Alte credințe străvechi afirmă că Sf. Ilie este stăpânul unei ființe puternice, numită „sorb“. Acesta bea apele (uneori chiar le seacă) sau soarbe broaște și balauri. Așa explică poporul și ploile cu broaște.
• Bunicile povestesc că acest sfânt așteaptă întotdeauna nerăbdător ziua sa, întrebându-l pe Dumnezeu când va fi aceasta. Domnul însă, știind că de bucurie sfântul va plesni năpraznic din biciul sau neiertător, prăpădind omenirea, îl tot amăgește, spunându-i „Va veni, Ilie, va veni…“. După câteva zile, Dumnezeu îi răspunde sfântului că ziua sa a trecut deja, iar Ilie se supără și trimite pe pământ ploi, trăsnete și fulgere.
• La fel ca în toate sărbătorile populare importante, oamenii nu ar trebui să lucreze. Cum mărul este pomul Sfântului, se duc mere la biserică și de-abia apoi se mănâncă. Tot acum se culeg plante de leac și se fac descântece pentru a ține departe forțele naturii aflate în puterea lui Sântilie.
• În popor s-a păstrat credința că, dacă plouă și tună de Sântilie, merele și alunele vor fi viermănoase.
• În această zi, apicultorii încep să reteze stupii și să ia mierea
• Legenda spune că, în timpul furtunilor, Ilie mână un car de foc, la care sunt înhămați cai albi înaripați, și își trimite fulgerele către diavoli și păcătoși
• Când afară fulgeră, e bine să-ți faci cruce des, căci Dumnezeu i-a zis lui Ilie, când i-a dat biciul în mână: „Ilie, în toate să dai, dar în cruce nouă să nu dai!“

Protectorul aviatorilor

Sărbătoarea proorocului Ilie Tesviteanul este și Ziua Aviației române, acest sfânt fiind considerat, începând cu anul 1913, ocrotitorul și patronul aviatorilor. Acest fapt se datorează felului în care s-a săvârșit din viață, fiind purtat în văzduh pe un car de foc.

La mulți ani!

Tot azi, aproape 3.500 de  brașoveni care poartă numele Sfântului Ilie își sărbătoresc onomastica. Monitorul Expres le urează tuturor „La mulți ani“!

Spania este campioana mondială! Argentina lui Messi, replică modestă

0

Spania este campioana mondială! Argentina lui Messi, replică modestă
Spania a învins-o cu 1-0 pe Argentina, după prelungiri, în finala Cupei Mondiale 2026.Ferran Torres a reușit să înscrie golul victoriei în minutul 106, cu un voleu sub transversală! În prelungirile timpului regulamentar, Enzo Fernandez a fost eliminat, iar Argentina nu a reușit să revină. Spania a fost superioară pe tot parcursul finalei, in fața unei echipe a Argentinei care nu a contat în ofensivă

SPANIA – ARGENTINA 1-0 (0-0, 0-0)

A marcat: Torres ‘106
Stadion „New York/New Jersey Stadium”, East Rutherford, spectatori 80.000.
SPANIA: Simon – Porro, Cubarsi, Laporte (’99 Garcia), Cucurella – Rodri (’99 Zubimendi), Ruiz (’62 Pedri) – Yamal, Olmo (’75 Merino), Baena (’75 Williams) – Oyarzabal (’62 Torres). Selecționer: Luis de la Fuente.
ARGENTINA: E. Martinez – Montiel (’58 Molina), Romero, Li. Martinez (’44 Otamendi), Tagliafico – De Paul (’70 Simeone), Mac Allister, Fernandez, Gonzalez (’46 Paredes) – Messi, Alvarez (‘102 Senesi). Selecționer: Lionel Scaloni.
Arbitru: Vincic (Slovenia).
Cartonaș roșu: Fernandez ’90+3.

 

 

Inundaţii violente la Buşteni, după o ploaie torenţială

0
Traficul rutier pe DN 1 este afectat în zona centrală a orașului Bușteni, fiind inundate mai multe străzi și semnalate acumulări importante de apă care afectează circulația și accesul în anumite zone, a informat, duminică, IPJ Prahova.
„Recomandăm cetățenilor să evite deplasările în zonele afectate, să nu încerce traversarea sectoarelor de drum inundate, fie pietonal, fie cu autoturismele, și să respecte recomandările autorităților și ale forțelor de intervenție” a precizat IPJ.
Conform sursei citate, echipajele de intervenție acționează în teren pentru evacuarea apei, limitarea efectelor produse de inundații și sprijinirea persoanelor aflate în dificultate. Totodată, sunt monitorizate zonele cu risc, iar situația este în dinamică.
„Pentru situațiile care pun în pericol viața, integritatea persoanelor sau bunurile, cetățenii sunt rugați să apeleze numărul unic pentru apeluri de urgență 112”, a mai menționat IPJ Prahova.
Polițiștii le recomandă oamenilor să evite deplasările în zonele afectate, să nu încerce traversarea sectoarelor de drum inundate, fie pietonal, fie cu autoturismele, și să respecte recomandările autorităților și ale forțelor de intervenție.
Județul Prahova se află sub avertizări Cod galben și Cod portocaliu emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), care anunță ploi torențiale, vijelii și descărcări electrice până luni.

Azi e celebrată Ziua Națională a Înotului

0
Potrivit Federației Române de Natație și Pentatlon Modern (FRNPM), Ziua Națională a Înotului a fost instituită conform Legii 279/2021, cu scopul de a promova practicarea înotului în rândul tuturor categoriilor de vârstă, conștientizând populația cu privire la rolul esențial al acestui sport în menținerea sănătății, prevenirea înecului și formarea unor deprinderi fundamentale de siguranță acvatică.
Un sport fără vârstă
În expunerea de motive a actului normativ se menționează: înotul este cel mai eficient și complex sport datorită faptului că nu prezintă rezervele tipice majorității sporturilor. Fiind un sport fără vârstă, acesta poate fi practicat din prima zi de viață până în ultima, asigurând, prin eficiența și complexitatea sa, un climat favorabil menținerii sănătății; printre beneficiile practicării înotului putem aminti buna dezvoltare a calităților motrice, tonifierea întregii musculaturi, sporirea capacității de coordonare și eleganța în mișcări și postură.
Dan Ghiță, viceprimar: „Pe data de 19 este Ziua Națională a Înotului și doresc să le urez «La mulți ani!» tuturor celor care practică de performanță acest sport! Îmi aduc aminte cu mare, mare plăcere de perioada când eram la Generală 19 și veneam la bazin să fac orele de sport, pentru că diriginta mea de la școală era profesoară de înot. Si ca mesaj de final, nu pot decât să vă spun: Înotați, înotați și vă dezvoltați!“
Ioana Mitrofan profesoară de înot: „Este un sport pe care ar trebui să-l practice toți copiii. Lucrează toți mușchii corpului. La vârsta fragedă, copiii își dezvoltă mai întâi sistemul osos și apoi musculatura!“.
Simbolistica datei de 19 iulie este una cu totul aparte pentru natația mondială. La 19 iulie 1908, cu prilejul desfășurării celei de-a IV-a ediții a Jocurilor Olimpice de Vară de la Londra, era înființată Federația Internațională de Natație.
Sărbătorire la nivel mondial
Alegerea datei de 19 iulie pentru Ziua Națională a Înotului are în vedere recunoașterea și celebrarea în România a datei de 19 iulie, în armonie cu sărbătorirea la nivel mondial de către Federația Internațională de Natație a World Aquatics Day.
Cel mai cunoscut sportiv român la această disciplină este David Popovici, campion mondial la Singapore în 2025, pentru probele de 100 și 200 metri liber, și în 2022, la Budapesta, pentru aceleași probe. Cel mai recent trofeu câștigat de David a fost aurul de la Settecolli 2026 (Roma) – iunie 2026, unde sportivul român a câștigat proba de 100 m liber, cu timpul de 47,26 secunde, un nou record al competiției, și argintul la proba de 50 m.
Mihai Gergely este cel mai important înotător brașovean al generației sale. A participat la Jocurile Olimpice de la München 1972, a fost multiplu campion național și recordman al României în probele de liber, iar după retragere a devenit unul dintre antrenorii care au contribuit la dezvoltarea natației brașovene.
Deși nu este brașovean de origine, Norbert Trandafir este cel mai valoros înotător care a reprezentat Brașovul, fiind legitimat la CSM Brașov în cea mai importantă parte a carierei. A participat la trei ediții ale Jocurilor Olimpice (2008, 2012 și 2016), este medaliat cu bronz la Campionatele Europene (100 m liber, Debrecen 2012), campion european de juniori, multiplu campion și recordman național.
Personalitatea emblematică a natației brașovene este însă Mihai Mitrofan, al cărui nume îl poartă și Bazinul Olimpic, din 2015. Este considerat părintele natației brașovene, pentru că a format, în cele peste patru decenii de activitate, peste 10.000 de copii.
„Învaţă să înoţi pentru siguranţa vieţii tale şi pentru a fi capabil să-i salvezi pe cei aflaţi în pericol de înec” a fost motto-ul său.

Grevă de avertisment, luni, și în spitale din județul Brașov

0

O parte din personalul sanitar din spitalele județului Brașov se va alătura grevei de avertisment din sănătate, programată de Sindicatul Sanitas pentru luni, 20 iulie, timp de două ore.

Protestatarii vor ieși în fața unităților medicale, iar activitatea va fi întreruptă între orele 9.00 și 11.00.

„Deocamdată strângem semnăturile pentru grevă, nu vrem să afectăm pacienții, problema este că într-un fel suntem toți afectați în momentul acesta, deoarece este o lipsă acută de personal în spitale. Este și perioadă de concedii și încercăm, cât de cât, ca cineva dintre noi să mai și plece în concediu, că nu se poate munci la nesfârșit. Luni vom avea între orele 9 și 11 grevă de avertisment. Probabil la cele mai multe spitale din Brașov, la Zărnești, la Făgăraș”, a declarat Mirela Scoican, președinta sindicatului Medisan-Sanitas Brașov.

O treime din activitate va fi asigurată

Activitatea spitalelor nu va fi oprită complet. Potrivit legii, cel puțin o treime din activitatea obișnuită trebuie asigurată, iar urgențele medicale vor fi preluate în continuare.
Acesta este motivul pentru care în spitalele mici ale județului nu se va organiza această formă de protest, deși cadrele medicale au semnat în acest sens.

Nemulțumirile sindicaliștilor

Printre nemulțumirile sindicaliștilor se numără diminuarea veniturilor în urma reformelor salariale propuse de actualul Guvern și blocarea posturilor vacante în spitale, ceea ce pune presiune în activitatea personalului medical existent.

„Nu suntem mulţumiţi de prevederile acestei legi. Ni se vor diminua destul de mult salariile, sporurile de tură, cele pentru orele de sâmbătă-duminică şi aşa mai departe. Se spune că vom primi nişte sume compensatorii pe care nu ne putem baza. Limita sporurilor va începe de la zero. Nu suntem de acord cu faptul că o parte din personal nu mai beneficiază de indemnizaţie de hrană şi de vouchere de vacanţă. Este efectiv o discriminare între angajaţi ca unii să primească, unii să nu primească”.

Grevă generală din 28 iulie

Greva de avertisment de luni este doar prima etapă înaintea declanșării grevei generale. Dacă revendicările angajaților nu vor fi soluționate, protestul va continua, din 28 iulie, cu o grevă generală, potrivit sindicaliștilor din Federația Sanitas.

Galerie foto: Stere Halep, meci demonstrativ la Hărman cu selecționata Brașovului: „Athletic Bilbao de România”

0

Stere Halep a jucat într-un meci demonstrativ cu selecționata Brașovului

Stere Halep, tatăl Simonei Halep, și-a invitat prietenii de la Săgeata Stejaru Old Boys pentru a petrece un weekend în Poiana Brașov. Stere Halep (64 de ani) joacă fotbal de mai bine de 20 de ani la, la fiecare final de săptămână, împreună cu prietenii săi din copilărie.

Meci demonstrativ la Hărman

Stere Halep și compania au ținut să joace la Brașov un meci demonstrativ cu o selecționata similară a Brașovului. Mircea Minescu a fost cel care s-a ocupat de alcătuirea lotului selecționatei Braşovului. Printre foștii fotbaliști care au răspuns invitației lui Minescu s-au aflat Sandu Andrași, Ionuț Pîrvu, Mugurel Buga, Laszlo Balint, Romeo Surdu, Florin Petrus, Marius Benciu, Codrin Ghioc, Virgil Marsavela, Attila Vajda sau Remus Danalache. Meciul de la Hărman a fost arbitrat de Florin Ghimbașan și s-au desfășurat pe durata a două reprize a câte 30 de minute.

Stere Halep a jucat accidentat

Meciul demonstrativ s-a jucat sâmbătă seara la Hărman, pe terenul echipei locale de Liga 4, antrenate de Marius Filip, cel care a jucat și el pentru selecționata Brașovului. Brașovenii s-au impus cu 5-3 cu golurile marcate de Aron Tigăaeru, Romeo Surdu, Ilie Blaj 2 și Ionuț Pîrvu. Pentru constănțeni au punctat Nicolae Panait și Ciprian Lepedat 2, ultimul fiind șoferul lui Stere Halep! Deși s-a confruntat cu o problema medicală la gambă, Stere Halep a jucat cam 20 de minute în prima repriză și încă 10 minute în partea secundă. „Nu prea am avut multe șanse în atac, cei de la Brașov au fost mult mai tineri. Am făcut o mișcare bună și asta a fost cel mai important”, a spus Stere Halep.”Toți suntem machedoni și ne întâlnim, de cate ori este posibil, pe terenul de fotbal. Suntem prieteni încă din copilărie, iar pasiunea pentru fotbal rămâne”, spune Anagnoste Dimciu, managerul, dar și căpitanul celor de la Săgeata Stejaru Old Boys. Dimciu se mândrește cu faptul că lotul este format de machedoni. „Suntem Atletic Bilbao de România!”. Doar doi jucători din lotul celor de la Săgeata Stejaru pentru meciul de la Hărman nu au fost machedoni, Eduard Munteanu (Părintele Serafim) din Replica Moldova și Ciprian Lepedat, un brașovean angajat la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov. Lotul constănțenilor a fost format de jucători cu vârste peste 60 de ani. Veteranul lotului la meciul de la Hărman a fost Nicolae Culina (68 de ani). „Ne bucurăm de fotbal de fiecare dată când ne întâlnim…”, a spus Culina.

Foto: Monitorul Expres 

 

Facebook a avut probleme de funcționare duminică dimineață. Utilizatorii din România și din alte țări nu s-au putut autentifica

0
Mesaj de eroare la logare: „Contul tău este momentan indisponibil”

Platforma Facebook a întâmpinat dificultăți în cursul dimineții de duminică, 19 iulie, în jurul orei 10:40. Numeroși utilizatori din România au raportat probleme la accesarea rețelei de socializare, atât din browser, cât și din aplicația mobilă.

La încercarea de autentificare în varianta web, utilizatorii au primit un mesaj care anunță indisponibilitatea temporară a contului, indicând o problemă tehnică la nivelul platformei. Mesajul îi îndeamnă pe utilizatori să încerce din nou peste câteva minute.

Eroarea apare atât în browser, cât și în aplicația mobilă

Potrivit relatărilor, problema afectează accesarea Facebook indiferent de dispozitiv. Unii utilizatori nu își pot încărca conturile, în timp ce alții nu reușesc să se conecteze la serverele platformei prin aplicația mobilă.

Dificultățile au fost raportate nu doar în România, ci și în alte țări, ceea ce indică o posibilă problemă globală.

Meta nu a oferit încă explicații

Până la această oră, compania Meta nu a transmis un comunicat oficial privind cauza incidentului sau durata estimată a întreruperii serviciului, potrivit ziare.com.

Specialiștii recomandă utilizatorilor să nu modifice parolele sau setările contului, deoarece mesajul afișat indică o problemă tehnică la nivelul platformei, nu o breșă de securitate.

Situația este în curs de actualizare

Problemele par a fi temporare, iar utilizatorii sunt sfătuiți să reîncerce accesarea platformei după câteva minute. Știrea rămâne în curs de actualizare, pe măsură ce Meta va oferi informații suplimentare.

Conducător auto cercetat penal după ce a refuzat inițial să oprească la un control rutier

0
Șofer cercetat penal după ce a fost implicat într-un accident. Testarea făcută a stabilit că se afla sub influența alcoolului
A încercat să evite controlul rutier

Polițiștii din Făgăraș au deschis un dosar penal după ce un șofer a refuzat inițial să oprească la semnalul agenților. Incidentul a avut loc pe 19 iulie, în jurul orei 03.00, pe o stradă din Ucea de Sus. Conducătorul auto a ignorat semnalul de oprire și și-a continuat deplasarea, fiind urmărit și oprit la scurt timp.

Șoferul era în stare avansată de ebrietate

La volan a fost identificat un bărbat de 36 de ani, care prezenta indicii clare de consum de alcool. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost dus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, necesare stabilirii alcoolemiei exacte.

Dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului

Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului. La finalizarea anchetei va fi propusă soluția legală.