Monitorul Expres vă propune o incursiune imaginară în Brașovul de acum 37 de ani, pentru a face mai lesne o comparație cu viața de azi a brașovenilor.

Au trecut de la Revoluție 37 de ani. Pentru unii brașoveni, 22 decembrie 1989 parcă a fost ieri. Alții au aruncat lucrurile vechi și, odată cu ele, au dispărut și indiciile care îi legau de condițiile negre de viață de atunci. Câți au păstrat bibelourile, carnetul UTC, sticlele de lapte sau pick-up-ul de atunci? Astăzi le mai găsim doar pe Internet. Viața noastră s-a schimbat evident, oricât ar spune unii că progresele sunt mici. Nimic nu mai e la fel. Gândim altfel, ne îmbrăcăm altfel și mâncăm altceva. Oamenii s-au schimbat și ei, deși uneori avem impresia că mentalitățile și năravurile au rămas la fel.

Brașovul e alt oraș. Cu greu mai recunoaștem străzile, clădirile, peisajul urban. Puține au rămas la fel. Monitorul Expres încearcă să vă readucă în fața ochilor imagini din regimul Ceaușescu. Și vă provoacă la un simplu exercițiu de memorie: Dumneavoastră ce vă mai amintiți de atunci?

Același Brașov, dar cu aer de oraș vestic

Să presupunem că un brașovean rănit în zilele Revoluției a stat în comă timp de 22 de ani și s-a trezit abia azi, în decembrie 2012. La început, nu și-ar da seama că a trecut atât de mult timp. Pacienții sunt la fel în pijamalele jerpelite de spital, saloanele arată cam la fel, iar obiceiul „atenției” e cam același. E adevărat însă că nici „Kentul”, nici punga de cafea nu mai înseamnă valută forte. S-ar minuna însă de geamurile termopan. Abia la computerul tomograf ar constata cu bucurie că tehnologia medicală e „ca pe dincolo”. Va înțelege mai greu cum e cu sărăcia în spitalele de stat și de ce îi trebuie o avere să fie transferat într-o clinică privată.

Buimac va fi cu adevărat pacientul imaginar doar când va pleca spre casă. Odată ieșit în stradă, va face ochi mari când va vedea clădirile băncilor, hipermarketurile, giratoriile, noile fațade ale blocurilor. Bannerele l-ar putea ameți de tot, așa pline de cuvinte în limba engleză: discount, catering, Smiley. Acum se face reclamă la pâine? Acea pâine pe care o primea raționalizat, pe cartelă. Și oamenii sunt mai frumos îmbrăcați, dar la fel de îngrijorați. În locul Daciilor și al Trabanturilor, e plin de mașini străine. Abia ai loc să te strecori. Troleibuzele circulă bine, fără oameni agățați pe scări, iar autobuzele moderne nu mai au butelii cu butan pe caroserie.

Fostele alimentare au dispărut. Oricum erau goale. În locul lor sunt pub-uri pline sau case de pariuri sportive și buticuri. Modarom-ul este însă la locul lui. Aproape neschimbat, deși au dispărut cooperativele meșteșugărești care făceau acolo bijuterii, haine sau pantofi pe comandă, pentru ocazii.

Tâmpa e și ea la locul ei. Și e luminată. Ba mai scrie și Brașov. Piața Sfatului nu se mai numește 23 August, Mureșenilor nu mai e 7 Noiembrie. Iar vechiul burg, Brașovul istoric, seamănă a oraș vestic. Așa cum vedeai prin vederi un colț de Viena sau Praga. Sunt totuși la locul lor Biserica Neagră, fântânile, Casa Armatei, Universalul, Teatrul, Biblioteca, Șcheiul, Cetățuia, vechile ziduri. E, totuși, acasă.

Revoluția a pus la pământ toate uzinele

Uzinele nu mai sunt însă. Niciuna. Ruine la Steagu, ruine la Tractorul, ruine la Rulmentul, n-a mai rămas nici fir de IUS, Rafinărie sau Romradiatoare. Nici Hidromecanica nu mai e. Uzina și casele au dispărut și n-a apărut nimic în locul lor. Calea București e alta: mai multe benzi, mai multă lumină, numai străzi asfaltate. Intrarea în oraș e și mai schimbată. E greu de recunoscut. Nu numai că au dispărut cele două rânduri de plopi. Sau că mozaicul uriaș de la uzina Steagul Roșu s-a volatilizat odată cu uzina. Dar mulțimea de hipermarketuri și reprezentanțe auto ar năuci orice brașovean care a lipsit de acasă 37 de ani.

Pe Bulevardul Saturn s-ar întreba unde e tramvaiul? Și zgomotul camioanelor care tăiau orașul pe din două și tocau asfaltul și nervii locuitorilor. Și Gara centrală pare alta. Din păcate, doar de afară. În Poiană, însă, un nou șoc poate avea cel care vede stațiunea după 22 de ani. Puzderie de hoteluri și vile luxoase, mai multe pârtii și telecabinele moderne.

Revoluția din apartamente

Cea mai mare revoluție au trăit-o însă bătrânele apartamente din blocurile comuniste. Aproape nicio casă nu mai e ca înainte de ’89. Termopane, gresie, faianță, centrale termice, uși metalice și parchet laminat. Acum, orice locatar are apă caldă, lumină și gaz metan după pofta inimii sau buzunar. În locul televizoarelor alb-negru, locatarii au acum aparate subțiri, cu ecrane imense. Casetofonul și casetele au dispărut, video recorder-ul, pick-up-ul, discurile de vinil, aparatul de radio, diafilmul sunt piese de muzeu. În schimb, oricine poate vedea filme și poate asculta muzică la computer. Pentru că aproape toată lumea își permite un computer. Și mobila e altfel. Doar în vreo casă de bunici mai există vitrine cu pahare și bibelouri.

Din nefericire, din noile case au dispărut, odată cu vechile covoare, și bibliotecile. Oare ce face lumea fără cărți, s-ar putea întreba un român care „a dormit” 22 de ani? Va afla cu uimire că lumea nu prea mai citește, iar o parte dintre cei care și-au păstrat bunul obicei au biblioteca pe tabletă. Fiecare e liber să facă ce vrea. Oamenii au libertatea de a citi orice, dar au și dreptul să scrie și să tipărească tot ce vor. Un computer, o imprimantă sau chiar o ditamai tipografia nu mai trebuie declarate la Securitate. Poți tipări și împrăștia „manifeste”, despre oameni sau pizza, nu deranjează pe nimeni. Iar scriitor poate fi oricine publică o carte, pe banii lui sau pe ai unei edituri. Poți să fii scriitor de cărți, chiar dacă nu te citește nimeni. După cum poți fi un foarte citit scriitor, dacă scrii doar pe un blog.

Altă lume la televizor

Deschizând televizorul, personajul nostru imaginar s-ar cruci de zecile de canale, de culorile intense și de imaginea clară de pe ecran, pentru care nu mai trebuie să potrivească antena. Cât despre emisiuni, nu ar înțelege nimic. Cum e posibil să se difuzeze la Telejurnal știri cu infractori? De ce doar discutăm despre un polițist criminal și despre un prim-ministru pungaș? De ce li se cere părerea în chestiuni importante unor femei cam prostuțe și pe jumătate dezbrăcate? De ce sunt admise la televiziune dezacordul gramatical, incultura, înjurătura? Bine măcar că mai apar Stela și Arșinel. Dar de ce sunt așa de scurte sketch-urile din ziua de azi și de ce se joacă în farmacie, s-ar întreba dezamăgit omul venit din 1989.

Deși va fi bucuros să afle că poate vedea câte filme vrea el, la ce oră vrea, iar dacă n-are chef de televizor, poate juca un joc pe computer. Și, mai ales, are să se mire de o invenție la care cu greu se putea gândi când se milogea la conducerea de partid și de stat pentru un telefon „măcar la cuplaj”. Cum poate suna acum un prieten, de oriunde și la orice oră, de la cutiuța fără fir. Mai mare mirare să descopere smartphone-ul și iPhone-ul și iPad-ul.

Parcă trăim, totuși, mai bine

Și mai poate avea omul nostru un șoc! „Acum e lumină, căldură și apă caldă fără program, iar frigiderul e plin. Atunci, de ce mănâncă lumea tot soia, de care fugea acum 22 de ani?” Nu e obligat să mănânce soia. Poate înfuleca lacom tot felul de brânzeturi, salamuri și delicatese din carne. Bune toate la gust, dar cu aditivi și conservanți. Alte minuni nici în poze nu le vedea înainte de ’89: broccoli, avocado, mascarpone, ulei de palmier. O bere străină se găsește peste tot. Iar la cea românească, la fel de bună, nu se mai stă la coadă. Cozi mai sunt, dar pe la oferte cu tigăi și drujbe sau de Black Friday. Și prin București, la pomenile de la sfintele moaște sau Vanghelionul de la Romexpo.

Întrebări după 37 de ani

Cu ce plătesc oamenii de azi toată această bunăstare, se va întreba omul aterizat din 1989. Din leafa de muncitor, de bună seamă, crede el. Numai că află că nimeni nu mai are nevoie de forjori, turnători formatori, oțelari, macaragii sau strungari. Chiar nu mai există nicio uzină din cele care împânzeau Brașovul?
Unde muncesc azi brașovenii, se întreabă omul anului 1989? Prin firme particulare, au alte meserii. Unii și-au câștigat libertatea de a munci la negru pentru patroni de carton. Alții și-au descoperit talentul de a face afaceri. Foarte mulți au plecat la țară, și mai mulți au plecat din țară. Mulți șomeri, mai mulți ca niciodată. Și mai mulți ca niciodată absolvenți de facultate. Culmea, acum elevii pică Bacalaureatul, nu admiterea la facultate, iar la universități se intră fără examen.

Cu siguranță, pentru un om care s-a trezit brusc în România celui de-al 37-lea an fără comunism, lumea nouă e greu de înțeles. Brașoveanul care n-a văzut cum a evoluat treptat România după Revoluție s-ar întreba firesc: De ce în țara europeană cu cei mai mulți săraci există cele mai multe mașini de lux? De ce în țara cu cel mai mic salariu pe economie există cei mai mulți proprietari de reședințe de lux? De ce, din tot ce-a început românul de rând cu elan și gânduri bune, a ieșit prost pentru el? Dar, pentru că putem pune acum și aici aceste întrebări, tot înseamnă că s-a schimbat ceva în viața noastră, după Revoluție.

Surse foto:
www.orasulmemorabil.ro
www.latrecut.ro
www.etimpu.com
www.comunismulinromania.ro