Acasă Blog Pagina 24

Bancul zilei

0
Bancul zilei

Se întâlnesc doi rockeri:
– Am auzit că ai intrat într-o formație de manele.
– Da, nu m-au ținut frânele.

Cugetări

0
Cugetări

Elbert Hubbard: „Cea mai mare greşeală pe care o poate face omul este să îi fie frică să facă vreuna”

Trafic restricționat la pasajul Zizinului și la podul Remat

0

Î

Primăria Braşov a anunţat că, începând din această seară, 3 noeimbrie, pe pasajul Zizinului şi pe podul Remat sunt instituite restricţii de circulaţie.
„Se lucrează la refacerea rosturilor de dilataţie de la pasajul Zizinului. Lucrările se desfăşoară pe timp de noapte, între orele 20.00-06.00, circulaţia desfăşurându-se pe o singur sens, dirijată prin semafoare. Pe timpul zilei circulaţia se desfăşoară pe ambele sensuri, cu restricţie de viteză”, au precizat reprezentanții Primăriei Braşov.

Pentru a nu fi afectată circulaţia pe timp de zi, pe banda pe care lucrează noaptea, dimineaţa se montează profile de metal peste rosturile de dilataţie.

Pe de altă parte, tot de astăzi, 3 noiembrie, au început lucrările de frezare, aşternere de mixtură asfaltică la podul Remat de pe strada Zaharia Stancu.
Lucrările sunt programate noaptea şi se fac pe câte o bandă de circulaţie/sens de mers, urmând ca ziua să fie deschise traficului ambele benzi.
Lucrările de frezare/asfaltare vor dura 2 zile, urmând ca după terminarea montării dispozitivelor de rost la pasajul Hărmanului şi pasajul Zizinului, să se monteze şi la podul Remat.
Termenul de finalizare estimat pentru cele 3 obiective este 20 noiembrie.

Făgărașul are o nouă bază sportivă! Investiție de 1,7 milioane de euro, inaugurată în prezența lui Răzvan Burleanu

0

Făgărașul are o nouă bază sportivă! Complexul de tip 1, construit prin Compania Națională de Investiții (CNI), a fost inaugurat luni, 3 noiembrie, în prezența președintelui Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu. Șeful FRF a venit la Făgăraș însoțit de Felix Grigore, președintele Departamentului Competiții, și Mihai Stoichiță, președintele Comisiei Tehnice.

Fără Gabriel Bodescu!

Un detaliu remarcat la eveniment a fost absența lui Gabriel Bodescu, secretarul general al FRF, care nu a făcut parte din delegația condusă de Răzvan Burleanu.La inaugurare au participat primarul municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu, reprezentanți ai cluburilor locale, președintele AJF Brașov, Octavian Goga, dar și oficiali ai cluburilor Olimpic Zărnești (Bogdan Chirițescu) și CSM Săcele (Aurel Bărbuță). În județul Brașov, o altă bază sportivă de tip 1, construită prin același program, este finalizată în comuna Feldioara.

Investiție de 1,7 milioane de euro

Investiția de la Făgăraș se ridică la aproximativ 1,7 milioane de euro și cuprinde un teren sintetic de fotbal, la dimensiuni standard, instalație de nocturnă, tribună cu 500 de locuri, vestiare și un teren multifuncțional de 40×20 de metri.

Coordonatorul proiectului, Sandu Gherghe, și-a văzut astfel visul împlinit. Acesta a explicat că identificarea finanțării și demersurile făcute la București au fost esențiale pentru realizarea investiției.

„Intră în fișa postului, ca președinte al secției de fotbal de la CSM Făgăraș, să găsesc finanțări din surse externe pentru dezvoltare. Am căutat și am găsit această oportunitate la FRF și m-am apucat de treabă. Am găsit înțelegere la FRF, sprijin total la primărie și, cu multe drumuri la București, ne-a ieșit! Fără o infrastructură modernă la primul nivel de dezvoltare al fotbalului nu avem cum să creștem fotbaliști!”, a declarat Sandu Gherghe.

Ideea construirii bazei sportive a fost prezentată încă din februarie 2021, când Răzvan Burleanu, aflat în campanie electorală, a venit la Făgăraș pentru a evalua terenul pe care urma să fie realizată investiția. Lucrările propriu-zise au început în primăvara anului 2024, după finalizarea etapelor de documentație și pregătire a amplasamentului. Recepția bazei a avut loc în luna august, iar complexul de pe Șoseaua Combinatului a intrat în administrarea Clubului Sportiv Municipal Făgăraș.

Primarul promite dezvoltarea Complexului 

Primarul Gheorghe Sucaciu a anunțat că la CSM Făgăraș sunt înscriși deja aproximativ 210 juniori, de la categoria U10 până la U19, care vor beneficia de condițiile oferite de noua bază sportivă.

„Baza sportivă reprezintă o primă componentă a viitorului Complex Sportiv și de Agrement Regina Maria, pe care ne dorim să îl dezvoltăm în această zonă. Dincolo de investiția în sine, cel mai mult mă bucură faptul că tinerii din Făgăraș vor avea condiții mai bune pentru a face sport, pentru a învăța ce înseamnă disciplina, munca în echipă și spiritul de competiție”, a transmis primarul pe pagina sa de Facebook.

 

Piatră naturală cioplită pentru refacerea zidului de sprijin al malului Pârâului Graft

0

Primăria Brașov testează și soluții de restaurare a orașului medieval folosind tehnici și meșteșuguri tradiționale.
Una dintre zonele vizate este cea de După Ziduri, unde zidurile care îndiguiesc cursul pârâului Graft sunt afectate pe anumite porțiuni.
Astfel, după ce acum două luni reprezentanții primăriei și arhitecta care coordonează proiectele de restaurare ale municipalității au încercat să identifice soluția constructivă pentru amenajarea albiei utilizate în secolele trecute, acum testează această soluție, „ziduri din piatră seacă (cioplită)” fără mortar.

„Din punct de vedere istoric, canalul a fost realizat artificial, începând cu secolele XIV–XV, pentru a prelua surplusul de apă care traversa Cetatea Brașovului. Acesta se desfășoară paralel cu zidul de apărare, pe latura nord-vestică a cetății, având atât rolul de a prelua apele, cât și de a proteja fortificațiile medievale. În urma inspecțiilor și analizelor efectuate în ultimele luni, am identificat două zone în care se mai păstrează tehnica istorică a zidăriei uscate, utilizată la construirea zidului inițial. Prima se află la ieșirea din porțiunea acoperită a canalului, iar cea de-a doua în zona Bastionului Graft. În rest, constatările noastre arată că cea mai mare parte a zidului existent a fost realizată în anii ’60, folosindu-se preponderent zidărie de piatră cu mortar, asupra căreia s-au efectuat ulterior diverse intervenții și reparații. Având în vedere că au trecut mai multe decenii de la ultimele lucrări majore, este necesar să stabilim soluțiile potrivite pentru consolidarea și punerea în siguranță a zidului. Obiectivul principal este atât protejarea structurii existente, cât și, mai ales, protejarea zidului medieval al cetății în eventualitatea unor viituri care ar putea coborî din cartierul Șchei“, a declarat arhitectul Alexandra Stoica, specializată în monumente istorice.

Pietrar originar din Franța

Având în vedere această soluție de refacere cu piatră cioplită, primăria a trebuit să găsească un meșteșugar specializat în acest domeniu care să poată lucra utilizând această metodă, utilizată în urmă cu câteva sute de ani. Unul dintre puținii specialiști în domeniu este un pietrar originar din Franța, stabilit de mai mulți ani în România, Romain Giudicelli Bernard.
Dat fiind specificul acestei refaceri – o zonă care include zidurile cetății, o alee pietonală și albia pârâului Graft – el a fost nevoit să optimizeze soluțiile astfel încât să poată executa această refacere.
„În momentul în care am desfăcut zidul existent, am descoperit în spatele acestuia cabluri electrice care asigură alimentarea cu energie a Spitalului de Obstetrică-Ginecologie – Maternitatea Brașov. Inițial, proiectul prevedea realizarea unui zid din piatră uscată, cu o structură dimensionată corespunzător, care ar fi trebuit să aibă o lățime de aproximativ 80 de centimetri la bază. Însă, având în vedere prezența cablurilor electrice, a fost necesară adaptarea soluției tehnice. Astfel, am decis să realizăm o zidărie semi-uscată pe partea vizibilă a zidului, respectând tehnica tradițională și specificul arhitectural local. Pietrele au fost cioplite și ajustate individual, astfel încât să se îmbine și să aibă contact direct unele cu altele, fără a depinde de mortar pentru fixare. Mortarul a fost utilizat doar în partea din spate a zidăriei, pentru a limita infiltrarea apei și a proteja zona în care sunt amplasate cablurile electrice. În acest fel, am adaptat intervenția la condițiile identificate în teren, păstrând aspectul tradițional al zidăriei și asigurând, în același timp, protecția infrastructurii existente”, a explicat Romain Giudicelli Bernard.
În paralel, primăria a pregătit documentația pentru realizarea proiectului de refacere a întregii zone descoperite a pârâului Graft, de După Ziduri, fie prin refacerea zidurilor de sprijin cu piatră cioplită, fie, acolo unde zidurile sunt din chesoane de beton, proiectantul trebuie să vină cu soluții care să îmbrace aceste ziduri din beton armat.

Acțiune BLITZ pe Bulevardul Saturn din Brașov

0
Pentru prevenirea accidentelor rutiere, creșterea gradului de siguranță pe șosele și responsabilizarea șoferilor sau pietonilor care ignoră regulile de circulație, Poliția Rutieră organizează periodic filtre de amploare în puncte-cheie din municipiu. O astfel de intervenție rapidă și concentrată, cunoscută sub denumirea de acțiune de tip BLITZ, a avut loc ieri seară, 2 noiembrie, pe bulevardul Saturn din Brașov, fiind coordonată de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier.
Acțiunile de acest tip presupun desfășurarea simultană a unor verificări riguroase, vizând în mod direct acele abateri frecvente care generează riscuri majore pentru siguranța traficului.
Eficiența acestor filtre fulger a fost demonstrată rapid: în doar o oră de la instituirea controlului pe bulevardul Saturn, polițiștii brașoveni au identificat și sancționat prompt numeroase abateri de la normele rutiere. Oamenii legii au aplicat 12 sancțiuni contravenționale conducătorilor auto, dar și pietonilor care au pus în pericol siguranța rutieră.
Printre cele mai frecvente nereguli constatate s-au numărat nerespectarea regulilor de circulație de către pietoni, utilizarea telefonului mobil fără dispozitiv de tip hands-free în timpul conducerii autovehiculului – o abatere care distrage grav atenția de la drum – precum și nepurtarea centurii de siguranță, un element esențial pentru protecția pasagerilor în caz de impact.
Activitățile preventive vor continua pe tot parcursul anului.

Florin Iacob, în doliu. A murit tatăl fotbalistului brașovean

0

Florin Iacob, în doliu. A murit tatăl fotbalistului brașovean

Doliu în familia lui Florin Iacob. Tatăl portarului brașovean, căpitanul echipei ASA Târgu Mureș, a murit astăzi, la vârsta de 71 de ani. Gheorghe Iacob se confrunta cu probleme medicale în ultima perioadă.
Vestea tristă a fost anunțată de clubul ASA Târgu Mureș, printr-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

„Clubul AFC ASA Târgu Mureș este alături de jucătorul nostru, Florin Iacob, în aceste momente dificile, cauzate de trecerea în neființă a tatălui său. Condoleanțe și multă putere, Florin!”, au transmis reprezentanții clubului mureșean.

Povestea poreclei „Pensionarul”

Florin Iacob a primit porecla „Pensionarul” încă din perioada junioratului, de la antrenorul cu portarii Andrei Șanta, cel care l-a descoperit la FC Brașov. Povestea este legată chiar de tatăl său. La doar șapte ani, la unul dintre primele antrenamente, Andrei Șanta l-a întrebat pe Florin ce meserie are tatăl său. Răspunsul copilului l-a amuzat pe antrenor: „Tata e pensionar!”, deși Gheorghe Iacob lucra atunci la o firmă de construcții! „Aveam doar 7 ani, iar când am fost întrebat ce meserie are tata am răspuns că tata e pensionar. Era un cuvânt pe care îl auzisem în acele zile, nici nu știam ce înseamnă, drept dovadă că tata nu ieșise la pensie și lucra în acea perioadă la o firmă de construcții. Și de atunci «Pensionarul» îmi spuneau”, povestea Florin Iacob pentru Monitorul Expres.

(P) Industria lemnului, aport real la balanța comercială: Kronospan conectează Brașovul la piețele internaționale

0
(P) Industria lemnului, aport real la balanța comercială: Kronospan conectează Brașovul la piețele internaționale

Cu exporturi de peste 3 miliarde de euro în zece ani, compania ilustrează contribuția industriei de prelucrare a lemnului la balanța comercială a României și rolul Brașovului în această industrie.

Industria de prelucrare a lemnului se numără printre sectoarele care contribuie pozitiv la balanța comercială a României, iar Brașovul ocupă un loc important pe această hartă industrială. Kronospan operează aici o unitate de producție de plăci OSB, integrată în activitatea companiei din România, ale cărei produse ajung pe piețe din Europa, Asia, Africa, America și Australia.

Un material publicat recent de Profit.ro arată că industria de prelucrare a lemnului ajută România să exporte mai mult și să importe mai puțin. Pentru o zonă cu tradiție industrială precum Brașovul, exporturile înseamnă activitate pentru fabricile locale, locuri de muncă, comenzi pentru furnizori și venituri care se întorc în economia locală.

Un exemplu relevant este Kronospan România, care operează o fabrică și la Brașov. La nivelul activității sale din România, compania exportă produse în peste 75 de țări, iar valoarea cumulată a exporturilor din ultimii zece ani depășește 3 miliarde de euro. Aceste rezultate arată că produsele fabricate în România sunt competitive și căutate pe piețe cu cerințe și standarde diferite.

Relațiile construite pe termen lung reprezintă una dintre bazele acestei performanțe. Kronospan lucrează cu parteneri care cumpără produse din România încă din 2001, inclusiv din țări precum Egipt și Japonia.

„Avem clienți cu tradiție, care cumpără de la noi încă din 2001, inclusiv din țări precum Egipt sau Japonia. Produsele realizate în România ajung și pe piețe mai îndepărtate, precum Madagascar. Activitatea de export este susținută de o echipă extinsă, cu colegi în Australia, Nigeria, China, Egipt și Japonia. Fiecare piață are propriile exigențe și standarde, iar pentru fiecare dintre acestea avem certificările și produsele care răspund cerințelor specifice”, declară Mircea Nedelea, Directorul de Vânzări al Kronospan Trading.

Această extindere geografică presupune adaptarea produselor la cerințe tehnice, standarde și certificări diferite. Exporturile nu se bazează astfel doar pe capacitatea de producție, ci și pe cunoașterea fiecărei piețe, pe relațiile comerciale construite în timp și pe capacitatea companiei de a livra produse conforme cu cerințele clienților.

Brașov, parte a unei industrii care aduce bani în economia României

Importanța activității industriale de la Brașov trebuie privită și în contextul mai larg al industriei românești de prelucrare a lemnului. Conform analizei amintite, industria lemnului și cea a mobilei au exportat împreună produse în valoare de 4,25 miliarde de euro în 2024, aproximativ dublul importurilor, generând un excedent comercial de circa 2 miliarde de euro.

Datele UN Comtrade incluse în analiză indică exporturi românești de lemn și articole din lemn în valoare de 1,941 miliarde de dolari în 2024. Dintre acestea, exporturile de plăci aglomerate au avut o valoare de 475 de milioane de dolari, iar cele de plăci fibrolemnoase, de 165 de milioane de dolari. În 2023, România s-a situat pe locul al patrulea la nivel mondial între exportatorii de plăci aglomerate.

Dincolo de aceste cifre, exportul produselor prelucrate în România înseamnă valoare adăugată creată în țară. Înainte de a ajunge la clienții externi, produsele trec prin procese industriale, controlul calității, certificare și logistică, activități care susțin locuri de muncă și servicii specializate.

Pentru Brașov, activitatea Kronospan conectează economia locală la circuite comerciale internaționale. Fabrica locală produce plăci OSB, utilizate în construcții și alte aplicații, iar activitatea sa susține producția industrială, logistica, serviciile specializate și competențele tehnice din zonă. În același timp, relațiile comerciale dezvoltate de companie pe piețele externe confirmă competitivitatea produselor fabricate în România.

Industria are nevoie de predictibilitate și de o imagine bazată pe date

Performanța la export nu elimină însă dificultățile cu care se confruntă industria. Analiza amintită mai sus semnalează birocrația, accesul dificil la materia primă, suprareglementarea și lipsa predictibilității drept obstacole care pot afecta competitivitatea companiilor românești. În același timp, o percepție publică negativă asupra întregului sector poate afecta reputația producătorilor inclusiv pe piețele externe.

Datele economice arată că industria de prelucrare transformă lemnul în produse cu valoare adăugată, exporturi, locuri de muncă și venituri pentru comunitățile locale. Exemplul Kronospan România arată concret cum o capacitate industrială dezvoltată la Brașov poate fi conectată la piețe internaționale și poate susține relații comerciale construite pe termen lung.

Cu exporturi cumulate de peste 3 miliarde de euro în zece ani și o prezență comercială extinsă la nivel global, activitatea Kronospan plasează și Brașovul pe harta industriei românești de prelucrare a lemnului. Contribuția poate fi măsurată nu doar prin valoarea produselor exportate la nivelul companiei, ci și prin legătura dintre producția locală, furnizori, servicii specializate și piețele internaționale.

Proiect educațional pentru copii și tineri, derulat de Biblioteca Județeană Brașov, Poliție și Inspectoratul Școlar

0
Foto: Jamie Taylor/Unsplash

În perioada octombrie 2026 – august 2027 Centrul de Excelență pentru Copii și Tineret al Bibliotecii Județene „George Barițiu” Brașov își propune să dezvolte, împreună cu Inspectoratul de Poliție Județean Brașov și Inspectoratul Școlar Județean Brașov, un proiect educațional destinat copiilor și tinerilor, având ca direcție principală prevenirea situațiilor de risc și dezvoltarea comportamentelor responsabile.

Proiectul își propune, astfel, să apropie instituțiile publice de comunitate și, în special, de copii și tineri, contribuind la construirea unui climat bazat pe încredere, respect, responsabilitate și comunicare.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Brașov vor aduce în cadrul activităților experiența profesională și informațiile necesare pentru ca beneficiarii proiectului să înțeleagă mai bine teme precum: siguranța personală, prevenirea violenței, bullyingul, siguranța în mediul online, responsabilitatea socială, prevenirea comportamentelor antisociale și importanța respectării regulilor prin activități individuale și de grup dar și sesiuni de întrebări și răspunsuri.

Activități propuse în cadrul proiectului:
„Siguranța începe cu mine”

Activitatea de deschidere a proiectului s-a derulat în data de 02.11.2026, cu participarea elevilor din Școala Gimnazială Vulcan și Școala Gimnazială Bran, activitatea fiind destinată familiarizării copiilor cu principalele reguli de siguranță personală și cu modalitățile de solicitare a ajutorului.

Temele de siguranță se vor derula lunar, având următoarele subiecte:
Stop bullying!

Ateliere și discuții despre bullying, agresivitate, empatie, respect și modalități de gestionare a situațiilor conflictuale.

În siguranță pe internet

Întâlniri dedicate siguranței online, protejării datelor personale, comunicării responsabile și identificării situațiilor de risc din mediul virtual.

Când trebuie să cer ajutor?

Activitate educativă despre recunoașterea situațiilor de risc și identificarea persoanelor și instituțiilor cărora copiii și tinerii li se pot adresa.

Cartea care ne învață să fim responsabili

Lecturi tematice urmate de discuții cu bibliotecarii și polițiștii despre responsabilitate, curaj, respect, prietenie și consecințele alegerilor personale.

Detectiv pentru o zi

Joc educativ bazat pe observație, logică, atenție și rezolvarea unor situații-problemă, adaptat diferitelor categorii de vârstă.

Siguranța în comunitate, siguranță rutieră

Discuții despre comportamentul responsabil în spațiile publice, în mijloacele de transport, în apropierea școlii, în parcuri și în alte spații frecventate de copii și adolescenți.

Curajul de a spune NU

Activități de informare și prevenire privind presiunea grupului, luarea deciziilor și dezvoltarea capacității de a refuza comportamentele care pot pune în pericol sănătatea sau siguranța.

Povești cu tâlc despre reguli și responsabilitate

Lecturi interactive și discuții despre siguranță personală pornind de la personaje și situații din literatura pentru copii și adolescenți.

Concursuri și expoziții tematice

Pe parcursul derulării proiectului vor fi organizate concursuri de desene, afișe, eseuri, povești, mesaje preventive, materiale creative.

Temele selecționate pentru concursuri:

-„Eu aleg să fiu în siguranță!”
-„O lume fără bullying”
-„Eroul din comunitatea mea”
-„Internetul în siguranță”
-„Respectul începe cu mine”
-„Cartea care m-a învățat ceva important”.

Activitățile se vor desfășura în incinta Centrului de Excelență pentru Copii și Tineret al Bibliotecii Județene „George Barițiu” Brașov, unde instituțiile de învățământ se pot înscrie și pot participa pe toată durata proiectului.

Bunuri de aproximativ 12.500 de lei, furate dintr-o proprietate din Poiana Brașov. Percheziție în dosar (VIDEO)

0
Bunuri de aproximativ 12.500 de lei, furate dintr-o proprietate din Poiana Brașov. Percheziție în dosar (VIDEO)

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 3 noiembrie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Poliția Stațiunii Poiana Brașov, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, într-o cauză penală ce are ca obiect săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat.

Cercetările polițiștilor efectuate până în prezent au dus la stabilirea faptului că un bărbat, de 42 de ani, din localitatea Zizin, județul Brașov, ar fi sustras, în perioada ianuarie – februarie 2026, în stațiunea Poiana Brașov, de la o proprietate privată, bunuri de aproximativ 12.500 de lei.

Totodată, la aceeași locație, a fost pus în aplicare și un mandat de aducere emis pe numele persoanei cercetate.


Cercetările sunt în curs, urmând ca la finalizarea acestora să fie luate măsurile legale care se impun.