Acasă Blog Pagina 222

Raacția lui Ovidiu Burcă după ce Cosmin Matei a fost suspendat pentru dopaj: „Mare pierdere”

0

Raacția lui Ovidiu Burcă după ce Cosmin Matei a fost suspendat pentru dopaj: „Mare pierdere”

Ovidiu Burcă (46 de ani), antrenorul lui Sepsi OSK , a reacționat după suspendarea lui Cosmin Matei. ”Sincer, eu am trăit cu teama asta de foarte mult timp, după ce am aflat că dosarul a fost redeschis. Îmi pare foarte rău pentru Cosmin Matei, el era într-un moment foarte bun, mental, fizic, era extraordinar. A rămas lângă echipă în liga secundă, a avut răbdare un an și acum, când suntem în prima ligă, a venit vestea asta. Am vorbit cu el și era abătut, însă trebuie să mergem înainte, vor trece repede lunile astea, în aprilie va fi lângă noi. Nu e ușor, mai ales că nu putem să-l primim la antrenamente. Cosmin e un profesionist extraordinar, nu își arată vârsta, are grijă de el, e atent la ce mănâncă. Și de-asta e cu atât mai ciudat ce s-a întâmplat. Mare pierdere, eu sunt sigur că așa cum el a fost lângă club în momentele grele și clubul va fi alături de el în momentele astea”, a spus Ovidiu Burcă pentru Prosport.

Suspendat nouă luni pentru dopaj 

Cosmin Matei, căpitanul lui Sepsi OSK,a fost suspendat pentru nouă luni de Tribunalul de Arbitraj Sportiv, după ce a admis în parte apelul formulat de WADA.În actualul sezon, Matei a jucat în toate cele trei partide disputate de Sepsi OSK și a marcat un gol. În această etapă, Sepsi OSK o va înfrunta pe  FCSB luni, de la 21:30.

 

Pericol pentru șoferii care circulă pe Autostrada Soarelui

0
Turiștii care merg spre litoral pe Autostrada Soarelui (A2) sunt avertizați să fie atenți la șosea, unde drumarii constănțeni au găsit obiecte care pot provoca explozii ale anvelopelor.
„În ultima perioadă, pe Autostrada A2 au fost identificate, în mod repetat, pe partea carosabilă, obiecte metalice confecționate artizanal. Acestea reprezintă un pericol pentru participanții la trafic, putând provoca explozii ale anvelopelor, pene de cauciuc și imobilizarea vehiculelor”, au spus reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Constanța, care au publicat și poze cu aceste obiecte.
Drumari au explicat că în cele mai multe cazuri, obiectele provin din încărcături neasigurate corespunzător, în special de la vehicule care transportă fier vechi sau alte materiale metalice.
„Din păcate, au fost constatate și situații în care persoane rău intenționate confecționează și aruncă în mod deliberat astfel de obiecte pe partea carosabilă, punând în pericol siguranța tuturor participanților la trafic”, au mai spus oficialii de la DRDP Constanța.
Sursa citată a precizat că drumarii curăță în mod regulat carosabilul de astfel de capcane, însă a atenționat șoferii să fie atenți și să semnaleze orice problemă întâlnită.
„Facem apel la toți conducătorii auto: să circule cu prudență și să adapteze viteza la condițiile de trafic; să păstreze o distanță corespunzătoare față de vehiculul din față, astfel încât să poată reacționa la timp în cazul apariției unor obstacole pe carosabil; dacă observă astfel de obiecte pe partea carosabilă sau dețin informații cu privire la vehiculele din care acestea provin, să sesizeze de îndată Dispeceratul D.R.D.P. Constanța ( 0745 349 334)/CNAIR (021.9360), sau să apeleze numărul unic de urgență 112”, a conchis Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța.

Handbal feminin: România a încheiat cu o înfrângere Campionatul Mondial U18. Doar locul 12 pentru tricolore

0

România a încheiat cu o înfrângere Campionatul Mondial U18

Naţionala de junioare a României a pierdut vineri, 7 august, la Piteşti, cu reprezentativa Ţărilor de Jos. Tricolorele au cedat cu 27-33 (13-14), în meciul de clasament final pe locurile 11-12, la Campionatul Mondial găzduit de ţara noastră.
„România încheie IHF Women’s Youth World Championship 2026 pe locul 12. Ultimul meci al competiției a fost cel împotriva Țărilor de Jos. Mulțumim jucătoarelor, staffului și tuturor celor care au fost alături de echipă”, au scris cei de la FRH pe pagina de Facebook

Brașovul, în topul național al județelor cu cele mai multe firme dizolvate în primul semestru din 2026

0

Numărul firmelor dizolvate la nivel național a crescut cu 12,95% în primele șase luni din 2026, ajungând la un total de 29.818, comparativ cu cele 26.400 de firme înregistrate în perioada similară a anului trecut, informează datele furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC).

Mediul de afaceri din județul Brașov reflectă această tendință de presiune economică, menținându-se în eșalonul superior al zonelor cu cel mai mare număr de închideri de companii.

Județul Brașov depășește borna de 1.000 de firme dizolvate

În primul semestru din 2026, județul Brașov a consemnat 1.036 de firme dizolvate, înregistrând o ușoară creștere de 2,37% față de primele șase luni din 2025. Această evoluție plasează Brașovul în topul național al regiunilor cu o activitate intensă de radieri și sistări ale activității economice.

Clasamentul național este condus de Capitală și de câteva dintre cele mai mari județe din țară:

  • București: 6.402 de firme dizolvate (+23,81% față de S1 2025)

  • Cluj: 1.740 de firme (+17,65%)

  • Ilfov: 1.552 de firme (+15,39%)

  • Timiș: 1.325 de firme (+20,56%)

  • Constanța: 1.320 de firme (+2,48%)

  • Iași: 1.070 de firme (+11,92%)

  • Brașov: 1.036 de firme (+2,37%)

La polul opus, județele din proximitatea Brașovului au consemnat cifre mult mai reduse de dizolvări, dar cu evoluții procentuale în creștere: Covasna a raportat 178 de dizolvări (+14,1%), iar Harghita 229 de firme dizolvate (+14,5%). Cele mai puține dizolvări din țară s-au înregistrat în Mehedinți (146, în scădere cu 20,22%).

Unde s-au înregistrat cele mai mari fluctuații din țară

Cele mai severe creșteri ale numărului de firme dizolvate au fost raportate în județele Călărași (+47,13%), Ialomița (+40,4%) și Mureș (+33,18%).

În schimb, scăderile cele mai pronunțate ale acestui indicator au fost consemnate în Mehedinți (-20,22%), Brăila (-9,85%) și Bistrița-Năsăud (-7,36%).

Sectoarele economice cele mai grav afectate

La nivel național, domeniul de activitate cel mai lovit de valul de dizolvări în primele șase luni din 2026 rămâne comerțul cu ridicata și cu amănuntul, precum și repararea autovehiculelor și motocicletelor, cu un total de 5.371 de dizolvări (deși în scădere cu 13,5% față de perioada similară din 2025).

Alte sectoare economice care au consemnat pierderi semnificative de firme includ:

  • Activități profesionale, științifice și tehnice: 2.091 de firme dizolvate (-8,05%)

  • Construcții: 1.950 de firme dizolvate (-15,03%)

  • Transport și depozitare: 1.732 de firme dizolvate (-8,6%)

Luna iunie aduce 145 de dizolvări noi în Brașov

Doar în luna iunie 2026, la nivel național au fost dizolvate 4.394 de companii.

Județul Brașov a contribuit la această statistică lunară cu 145 de firme dizolvate, fiind din nou printre polii economici regionali cei mai afectați din țară, alături de București (1.022), Cluj (257), Ilfov (262), Timiș (184) și Constanța (174).

Câine atacat în zona Lacului Noua din Brașov 

0

Un câine de companie a fost atacat de un Malinois scăpat din țarc, miercuri seară, în apropierea unui local din zona Lacului Noua din Brașov. Polițiștii au intervenit la fața locului și l-au sancționat pe proprietarul animalului pentru neglijență.

Incidentul s-a produs în 6 august, în jurul orei 21:00, după ce proprietarul câinelui atacat a solicitat ajutorul poliției. Câinele atacat a murit în urma rănilor provocate. Conform cititorilor nostri nu este primul incident de acest fel si nu s-a luat nicio măsură până în prezent.

Conform comunicatului transmis de IPJ ,în urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că animalul agresor, un câine din rasa Malinois, ieșise din țarcul în care era ținut și a atacat câinele unui client aflat în zona localului.

Polițiștii au identificat proprietarul câinelui, un bărbat de 64 de ani din municipiul Brașov, și au constatat că acesta nu a asigurat supravegherea corespunzătoare a animalului. Pentru neregulile constatate au fost aplicate sancțiuni contravenționale, conform legislației în vigoare.

Cazul este cercetat în continuare de polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Brașov, care verifică dacă au fost respectate obligațiile legale privind deținerea, supravegherea și bunăstarea câinelui. În funcție de rezultatul verificărilor, vor fi dispuse măsurile legale care se impun.

Poliția reamintește proprietarilor de animale că au obligația de a le supraveghea corespunzător și de a lua toate măsurile necesare pentru prevenirea incidentelor care pot pune în pericol alte animale sau siguranța persoanelor

Noul tren PESA a ajuns astăzi la Brașov cu o oră întârziere și fără aer condiționat

0

Prima cursă a noului tren electric PESA pe ruta București-Brașov s-a încheiat cu nemulțumiri din partea pasagerilor. Garnitura, fabricată în Polonia și recent intrată în posesia CFR Călători, a ajuns la destinație cu o întârziere de aproape o oră, iar călătorii s-au plâns că în vagoane a fost extrem de cald, potrivit Digi24.

Potrivit pasagerilor, aerul condiționat nu a funcționat, iar călătoria s-a desfășurat în condiții dificile, în contextul temperaturilor ridicate.
„Groaznic, execrabil, să se desființeze acest tip de tren.”, a spus unul din pasageri.
Întrebat despre nemulțumiri, un alt pasager a răspuns:
„Întârzieri, căldură… din stație în stație reparat la el… pentru ce ne ia banii?”
Un alt călător a atras atenția asupra faptului că trenul era nou: „Tren nou acesta, e prima folosire…”

Replica unui alt pasager a venit imediat:
„Este, dar cu ce întârziere și câte complicații, că nici nu l-au anunțat…”
Au existat însă și pasageri care au apreciat curățenia garniturii:
„Sperăm să fie așa de curat și pe viitor, că știm cu toții cum sunt garniturile de tren în ziua de azi.”

Garnitura care a circulat pe ruta București-Brașov este una dintre cele cinci trenuri PESA care au intrat în posesia CFR Călători. În zilele următoare, celelalte patru trenuri urmează să fie introduse pe rutele București Nord–Constanța, București Obor–Constanța și Constanța–Fetești.

Se schimbă taxarea pe drumurile din România: STRR și TollRo intră în implementare din 31 august 2026

0
Se schimbă taxarea pe drumurile din România: STRR și TollRo intră în implementare din 31 august 2026

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că Sistemul de Tarifare Rutieră Electronică din România (STRR) și sistemul TollRo vor fi implementate începând cu 31 august 2026, iar aplicarea tarifelor va începe de la 1 octombrie.

CNAIR a transmis că potrivit art. 12, alin. (1) din Legea nr. 170/2026 coroborat cu prevederile Legii nr. 226/2023, implementarea Sistemului de Tarifare Rutieră Electronică din România (STRR) și a sistemului TollRo va intra în vigoare începând cu data de 31 august 2026, astfel:
va fi introdus Sistemul de Tarifare Rutieră Electronică din România (STRR), implementat pe domeniul SETRE România;
va fi introdus sistemul TollRo, aplicabil vehiculelor înmatriculate utilizate pe domeniul SETRE România, concepute și construite pentru transportul de marfă, cu masa totală maximă autorizată (MTMA) mai mare de 3,5 tone. Tariful va fi colectat prin intermediul STRR, iar vehiculele de transport mixt vor fi asimilate, din perspectiva aplicării TollRo, vehiculelor de transport marfă.

În același timp, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 226/2023 prevede că „aplicarea rovinietei și TollRo de către CNAIR, conform dispozițiilor prezentei legi, se realizează începând cu data de 1 octombrie 2026”, în condițiile stabilite de lege.

În consecință, data de 31 august 2026 reprezintă termenul pentru implementarea infrastructurii și a sistemelor STRR și TollRo pe teritoriul României, iar aplicarea tarifelor pentru rovinietă și TollRo va începe la 1 octombrie 2026.

În conformitate cu prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 226/2023, modificată prin Legea nr. 103/2026, interoperabilitatea sistemului românesc de tarifare rutieră electronică cu sistemele similare din celelalte state membre ale Uniunii Europene, prin intermediul Serviciului European de Taxare Rutieră (SETRE), va deveni operațională începând cu data de 15 ianuarie 2027.

Promovare online și transport către clienți: anchetă de proxenetism cu percheziții în două județe (VIDEO)

0
Promovare online și transport către clienți: anchetă de proxenetism cu percheziții în două județe

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Brașov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov și cu sprijinul polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Prahova, Constanța și Dolj, au pus în executare, la data de 5 august, șase mandate de percheziție domiciliară, pe raza județelor Prahova și Dolj, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea unor infracțiuni de proxenetism.

Activitățile desfășurate în cadrul perchezițiilor au avut ca scop administrarea probatoriului într-o cauză în care, din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat că, în perioada ianuarie – iunie 2026, un bărbat, de 20 de ani, din județul Prahova, ar fi înlesnit practicarea prostituției de către două femei, de vârstă apropiată persoanei cercetate, prin asigurarea transportului acestora în municipiul Brașov și către alte locații unde erau solicitate de diferite persoane.

De asemenea, persoana cercetată s-ar fi ocupat și de gestionarea și promovarea anunțurilor de oferire a serviciilor sexuale pe o platformă online, precum și prin identificarea și închirierea unui imobil folosit în acest scop, existând indicii că persoana cercetată ar fi obținut foloase patrimoniale de pe urma activității desfășurate de cele două persoane.

În urma perchezițiilor domiciliare, polițiștii au ridicat o sumă de bani, precum și mai multe sisteme informatice și medii de stocare, despre care există suspiciunea că pot conține date informatice relevante pentru soluționarea cauzei.

Totodată, cinci persoane au fost conduse la sediul unității de poliție pentru audieri și continuarea activităților de cercetare, iar față de bărbatul de 20 de ani a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând ca, față de acesta, să fie luate alte măsuri corespunzătoare.

Cercetările, în acest caz, sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de proxenetism, pentru stabilirea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale la finalizarea acestora.

Poliția Brașov precizează că efectuarea urmăririi penale și dispunerea măsurilor procesuale reprezintă etape ale procesului penal care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Pianistul Mikhail Pletnev, la deschiderea noii stagiuni a Filarmonicii Brașov

0
Noua Stagiune 2026–2027 a Filarmonicii Brașov se va deschide oficial pe 24 septembrie 2026, cu un eveniment care aduce la Sala Patria una dintre marile personalități ale vieții muzicale internaționale: Mikhail Pletnev, pentru prima dată în România în ipostaza de pianist.
Pianist, dirijor, compozitor și aranjor, Pletnev este unul dintre cei mai originali muzicieni ai timpului nostru. După aparițiile sale în România ca dirijor, publicul îl va putea asculta la Brașov la pian, într-un concert care marchează deschiderea oficială a unei stagiuni construite în jurul unor mari artiști și al unor partituri de referință ale repertoriului universal.
Concertul din 24 septembrie, de la ora 19:00, în Sala Mare a Sălii Patria, va fi dirijat de David Molard Soriano.
Programul va reuni Rondo-ul în Re major de Wolfgang Amadeus Mozart, monumentala Fantezie „Wanderer” de Franz Schubert, în versiunea pentru pian și orchestră semnată chiar de Mikhail Pletnev, și Simfonia nr. 2 în La major de George Enescu, una dintre cele mai ample și solicitante creații ale marelui compozitor român.
Prezența lui Mikhail Pletnev ca pianist reprezintă unul dintre reperele majore ale începutului de stagiune și un eveniment aparte în viața muzicală românească.
Înaintea deschiderii oficiale, publicul este invitat la Sala Patria și pe 10 septembrie 2026, de la ora 19:00, în Sala Mare, la un concert care va reuni două personalități cu parcursuri artistice de peste o jumătate de secol: dirijorul Cristian Mandeal și pianista Elisabeth Leonskaja. Una dintre marile figuri ale pianisticii internaționale, Elisabeth Leonskaja are o legătură specială cu România încă de la începutul carierei sale. În 1964, la numai 18 ani, câștiga Premiul I la Concursul Internațional de Pian „George Enescu” de la București.
Programul serii va cuprinde Uvertura italiană în Re major de Franz Schubert, Concertul pentru pian nr. 22 în Mi bemol major de Wolfgang Amadeus Mozart, cu cadența semnată de Benjamin Britten, și Simfonia nr. 2 în Re major de Ludwig van Beethoven.
Întâlnirea dintre Elisabeth Leonskaja, Cristian Mandeal și Orchestra Filarmonicii Brașov va anticipa astfel direcția artistică a unui sezon în care marile personalități ale scenei internaționale se întâlnesc cu unele dintre cele mai complexe pagini ale repertoriului simfonic.
Stagiunea 2026–2027 se conturează drept una dintre cele mai ambițioase din ultimii ani, atât prin numele invitaților, cât și prin amploarea programelor propuse.
Printre artiștii care vor urca pe scena Filarmonicii Brașov se numără dirijorul Anton Shaburov, care va reveni la Brașov, și violonistul Roman Kim, cunoscut pentru tehnica sa neconvențională și pentru modul în care extinde posibilitățile expresive și sonore ale viorii. Publicul îi va putea asculta și pe pianistul Andrey Gugnin, apreciat pentru virtuozitatea și forța expresivă a interpretărilor sale, pe contrabasista Uxía Martínez Botana, una dintre cele mai importante reprezentante internaționale ale instrumentului său, și pe acordeonistul Radu Rățoi, care va urca pe scena Filarmonicii
în apropierea sărbătorii Mărțișorului.
Stagiunea va prilejui noi întâlniri și cu dirijorii Sergey Smbatyan, Tiberiu Soare, Steffen Schlandt, Rumon Gamba, Antoine Marguier și Gianluca Marcianò, într-un sezon care va pune în lumină versatilitatea și maturitatea Orchestrei Filarmonicii Brașov.
Repertoriul va traversa unele dintre cele mai spectaculoase și dificile teritorii ale muzicii simfonice.
Publicul va putea redescoperi poemul simfonic Don Quijote de Richard Strauss, o lucrare în care orchestra devine un vast organism narativ și în care fiecare compartiment contribuie la conturarea personajelor și a aventurilor imaginate de compozitor.
Simfonia nr. 3 de Serghei Rahmaninov va aduce la Sala Patria amploarea melodică, tensiunea și rafinamentul orchestral specifice compozitorului, iar Simfonia nr. 2 de Aram Haciaturian va reveni în repertoriul Filarmonicii Brașov după mai multe decenii.
Muzica lui Richard Strauss va fi prezentă și prin poemele simfonice Moarte și transfigurație și O viață de erou, cea din urmă fiind una dintre cele mai ample și solicitante creații ale repertoriului postromantic.
În primă audiție la Brașov va putea fi ascultată Simfonia nr. 3 de Aaron Copland, una dintre cele mai importante creații simfonice ale compozitorului american.
Stagiunea va include și Concertul pentru orchestră de Béla Bartók, o partitură care pune în valoare toate compartimentele ansamblului și solicită atât forța colectivă a orchestrei, cât și virtuozitatea fiecărui grup instrumental.
Un alt moment special va fi versiunea orchestrală realizată de Arnold Schönberg după Cvartetul cu pian nr. 1 în sol minor de Johannes Brahms, care transformă lucrarea camerală într-o partitură de adevărată amploare simfonică.
Alături de marile programe simfonice, noua stagiune va aduce concerte de muzică de film, evenimente dedicate sărbătorilor, proiecte speciale, o nouă ediție a Festivalului Internațional al Muzicii de Cameră și numeroase programe educative.
Prin diversitatea invitaților și complexitatea repertoriului, Stagiunea 2026–2027 continuă dezvoltarea artistică a Orchestrei Filarmonicii Brașov și propune publicului un sezon în care lucrările monumentale, repertoriile rar abordate și întâlnirile cu artiști internaționali ocupă un loc central.
Până la începerea noii stagiuni, seria evenimentelor estivale continuă în Piața Sfântul Ioan. Pe 12 august, de la ora 20:00, va avea loc concertul „Summer Wind – An Evening of Swing & Jazz”, susținut de New Vegas Show, cu Petru Călinescu și Maximilian Muntean la voce, Ciprian Pop la chitară și Vlady Săteanu la contrabas. Programul va include piese precum Fly Me to the Moon, On the Sunny Side of the Street și You Don’t Know Me.
Evenimentele estivale vor continua apoi la Bastionul Țesătorilor, pe 21, 22 și 23 august.
Biletele pentru concertele noii stagiuni sunt deja disponibile la casieria Filarmonicii Brașov de la Sala Patria sau online, pe bilet.ro.

Percheziții în județul Brașov după ce aproape 200 de baloți de lucernă au fost furați. Trei bărbați au fost reținuți (VIDEO)

0
Percheziții în județul Brașov după ce aproape 200 de baloți de lucernă au fost furați. Trei bărbați au fost reținuți (VIDEO)

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al specialiștilor Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Brașov, au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal ce vizează săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat.

Activitățile de percheziție s-au desfășurat în continuarea cercetărilor pe care polițiștii le-au demarat la data de 3 august, când au fost sesizați cu privire la sustragerea a aproximativ 200 de baloți de lucernă de pe un teren agricol situat în localitatea Bod.

În urma perchezițiilor efectuate în localitatea Sânpetru, polițiștii au identificat și recuperat baloții de lucernă sustrași, administrând totodată probatoriul, care a conturat activitatea infracțională a persoanelor bănuite.

Astfel, din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că, la începutul lunii august, trei bărbați, cu vârste între 22 și 40 de ani, din județul Brașov, s-ar fi deplasat cu o autoutilitară pe terenul agricol și ar fi efectuat mai multe transporturi, sustrăgând baloții de lucernă, pe care ulterior i-ar fi depozitat la o proprietate din localitatea Sânpetru.


Față de cele trei persoane, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, acestea fiind introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov, urmând ca cercetările să fie continuate, sub coordonarea procurorului de caz, pentru documentarea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale la finalizarea acestora.