Acasă Blog Pagina 201

Grav accident pe Drumul Poienii. Două persoane au murit

0
Echipajele medicale de la ISU Brașov au fost solicitate, luni seara, să intervină la un accident rutier produs pe DN1E (Drumul Poienii), în care au fost implicate o motocicletă și un autoturism.
La locul accidentului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și un echipaj cu medic din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean.
La sosirea echipajelor au fost identificate două victime inconștiente (cele două persoane aflate pe motocicletă).
„Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de personalul medical, ambele victime, respectiv un bărbat în vârstă de 34 de ani și o tânără în vârstă de 19 ani, au fost declarate decedate”, a transmis ISU Brașov.

Polițiștii rutieri au demarat deja o anchetă penală extinsă pentru ucidere din culpă.

„Din primele date obţinute la faţa locului, un bărbat, de 38 de ani, conducător al unei motociclete, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, în circumstanţe ce urmează a fi clarificate, împrejurare în care a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus”, a anunţat Poliţia Braşov.

În zonă, traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri, pentru mai bine de o oră.

George Ganea a ajuns la Concordia Chiajna

0

La Chiajna este legitimat și brașoveanul Andreas Chirițoiu

După o scurtă experiență de câteva luni la ASA Tg. Mureș, George Ganea, fiul lui Ionel Ganea a început o nouă aventură în cariera de fotbalist.George Ganea (27 de ani) este noul jucător al divizionarei secunde Concordia Chiajna. Ganea Jr. a câștigat o ediție a Ligii 2, cu Rapid, în 2016, cât și Cupa României și Supercupa, cu Viitorul Constanța, în 2019. În cariera sa, atacantul a mai evoluat în România pentru CFR Cluj, CFC Argeș și FCU Craiova, dar a jucat și în Italia, la juniorii celor de la Virtus Entella și AS Roma, cât și la seniorii de la Ujpest, în Ungaria. La Concordia Chiajna, George Ganea va fi coleg cu atacantul brașovean Andreas Chirițoiu.

”Bine ai venit, George Ganea!
Un nou jucător se alătură familiei Concordia Chiajna.
George Ganea este pregătit pentru o nouă provocare în tricoul nostru.
La 27 de ani, George Ganea are experiență în fotbalul românesc și în străinătate.
De-a lungul carierei a evoluat pentru Rapid București, CFR Cluj, Farul Constanța, FC Argeș, FC U Craiova 1948 și ASA Târgu Mureș iar in străinătate pentru Újpest FC.
În perioada junioratului, George Ganea a trecut și pe la Virtus Entella și AS Roma.
Bine ai venit la Concordia Chiajna, George Ganea!
Îți dorim cât mai multe goluri și cât mai multe momente frumoase în tricoul nostru!”, a transmis clubul ilfovean. Concordia  Chiajna este una dintre cele trei echipe cu punctaj maxim după primele trei etape și se află pe locul 2 în clasamentul Ligii 2, fiind depășită la golaveraj de CSM Slatina, 8-2 față de 7-2.

 

 

 

 

Deputatul AUR Mohammad Murad propune constituirea unei Celule de Criză pentru economie

0

Deputatul AUR Mohammad Murad propune constituirea unei Celule de Criză pentru economie și capitalul românesc, lansând în acest sens o invitație reprezentanților partidelor parlamentare de a se prezenta, marți, la Comisia pentru antreprenoriat și turism din Camera Deputaților.

„În calitate de președinte al Comisiei pentru antreprenoriat și turism din Camera Deputaților, invit toate partidele parlamentare marți, 18 august 2026, ora 13:00, la Comisia pentru antreprenoriat și turism, pentru constituirea unei Celule de Criză, pentru economie și capitalul românesc. Propun ca această Celulă de Criză să primească un mandat foarte clar: în maximum 15 zile să prezinte un pachet de măsuri concrete, aplicabile imediat, pentru protejarea companiilor românești, a locurilor de muncă, a investițiilor și a capitalului autohton. Nu peste șase luni. Nu după alte conferințe. Nu după alte sute de falimente. În 15 zile”, a scris Mohhamad Murad, luni, pe Facebook.

El a punctat că ușa comisiei este deschisă pentru oricine vine cu soluții și „cu dorința reală de a pune umărul la salvarea economiei românești”.

„Nu declarăm război niciunui partid. Nu chemăm pe nimeni la o alianță politică. Declarăm lupta împotriva falimentului României. Iar în această luptă trebuie să existe un singur partid: România”, a afirmat Murad.

„România nu are nevoie de încă o analiză a crizei, ci de intervenție”

„Am ascultat cu atenție analiza PSD, exprimată prin vocea domnului Sorin Grindeanu, despre situația mediului de afaceri, despre valul de falimente care lovește capitalul autohton și despre dispariția zilnică a aproximativ 180 de locuri de muncă. Sunt realități pe care nu numai că le confirm, dar asupra cărora avertizez de multă vreme. Și atunci pun o întrebare simplă: când trecem la fapte? Se spune că de la vorbe la fapte este un drum lung. În România de astăzi, problema este mai gravă: între vorbe și fapte nici măcar nu mai există un drum. Când România este lovită de inundații, epidemii, pandemii sau alte situații excepționale, statul constituie celule de criză. Instituțiile sunt chemate la aceeași masă, se stabilesc responsabilități și se intervine pentru limitarea dezastrului. Este firesc. Este obligația statului”, a mai spus Murad.

Controale în pădurile din Rupea și Hoghiz. Amenzi de 126.000 de lei și aproape 1.000 de metri cubi de lemn confiscați

0
Controale în pădurile din Rupea și Hoghiz. Amenzi de 126.000 de lei și aproape 1.000 de metri cubi de lemn confiscați

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au desfășurat, în cursul anului 2026, mai multe activități de verificare a modului în care sunt respectate prevederile legale în domeniul silvic, respectiv în fondul forestier administrat de R.P.L. O.S. Pădurea Bogății R.A., situat pe raza administrativ-teritorială a localităților Rupea și Hoghiz.

Astfel, la data de 7 iulie, echipe de polițiști, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii Forestiere Naționale și ai Gărzii Forestiere Brașov, au verificat mai multe cantoane silvice și partizi de exploatare, constituite în fondul forestier administrat de ocolul silvic precizat.

Aici, în urma verificărilor efectuate și pentru neregulile identificate, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol Brașov, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Naționale, au continuat controalele în fondul forestier național administrat de aceeași entitate silvică.

Cu această ocazie, în cadrul unei parcele aflate pe raza localității Hoghiz, au fost identificate mai multe cioate provenite din tăieri ilegale de arbori, fapt pentru care polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori, fapte prevăzute și pedepsite de Codul Silvic.

Activitățile de control și verificare desfășurate de polițiști pe parcursul anului 2026 au vizat mai multe partizi constituite în fondul forestier situat în localitățile Rupea și Hoghiz, urmărind respectarea legislației în domeniul exploatării, transportului și gestionării materialului lemnos.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate, în total, 20 de sancțiuni contravenționale entității silvice, cu o valoare de 126.000 de lei, și a fost dispusă, ca măsură complementară, confiscarea unei cantități totale de aproape 1000 de metri cubi de material lemnos, din diferite specii și sortimente, cu o valoare estimată la 280.000 de lei.

În ceea ce privește aspectele de natură penală constatate, cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol Brașov, sub coordonarea unității de parchet competente, pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt, a tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele și a răspunderii persoanelor implicate, la finalizarea acestora.

Violența domestică în județul Brașov: 535 de ordine de protecție emise în primele șase luni ale anului

0
Violența domestică în județul Brașov: 535 de ordine de protecție emise în primele șase luni ale anului

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au desfășurat activități constante, în primele șase luni ale acestui an, pentru prevenirea și combaterea faptelor comise în mediul familial, precum și pentru asigurarea unui climat de siguranță pentru persoanele aflate în situații de risc.

Astfel, în perioada de referință, au fost emise 306 ordine de protecție provizorii, iar instanțele de judecată competente au dispus alte 229 de ordine de protecție.

Analiza faptelor înregistrate a evidențiat faptul că infracțiunea de „loviri sau alte violențe” reprezintă 61% din totalul faptelor de violență domestică semnalate, fiind urmată de infracțiunea de „amenințare”, cu o pondere de 14%. „Nerespectarea ordinelor de protecție” reprezintă 8%, „abandonul de familie” 6%, iar „nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului” 4,5%.

De asemenea, din totalul persoanelor cercetate pentru comiterea unor infracțiuni de violență domestică, 84% sunt bărbați, 14% sunt femei, iar într-un procent de 1% sunt minori.

În ceea ce privește victimele, datele statistice arată că 78,4% sunt femei, 21,6% sunt bărbați, iar 16,2% sunt minori.

Totodată, prin intermediul Compartimentului Monitorizare Electronică, polițiștii au montat 85 de dispozitive electronice de monitorizare în cazurile de violență domestică, măsură care a permis supravegherea permanentă a respectării obligațiilor impuse persoanelor vizate și intervenția rapidă în situațiile în care acestea au fost încălcate.

Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a transmis că va manifesta aceeași fermitate în toate cazurile de violență domestică și încurajează persoanele aflate în astfel de situații să solicite sprijinul, întrucât sesizarea promptă a faptelor poate contribui la prevenirea unor consecințe grave și la protejarea victimelor.

Doi șoferi au fost depistați băuți la volan în județul Brașov. Etilotestul a indicat 0,71 și 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat

0
Doi șoferi au fost depistați băuți la volan în județul Brașov. Etilotestul a indicat 0,71 și 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au desfășurat, la data de 16 august, acțiuni punctuale, ce au avut ca principal scop reducerea riscului rutier și prevenirea accidentelor rutiere.

Astfel, în jurul orelor 03.30 un echipaj de poliție din cadrul Serviciului Rutier Brașov a depistat, un bărbat, de 31 de ani, din aceeași localitate, care conducea un autoturism, pe o stradă din localitatea Satu Nou, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare pozitivă a consumului de alcool, respectiv de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tot la aceeași dată, în jurul orei 07.30 dimineața, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier au oprit pentru control un autoturism, care circula pe Calea Feldioarei din municipiul Brașov, la volanul căruia se afla un bărbat, de 74 de ani, din localitatea Feldioara.

Și în această situație, în urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta avea o alcoolemie de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cazurile prezentate, persoanele identificate sub influența alcoolului au fost conduse la unități medicale, unde le-au fost prelevate mostre biologice, a căror analiză de specialitate va stabili, cu certitudine, valoarea alcoolemiei.

Față de cele constatate, polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarelor penale pe care le-au deschis, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, dosare instrumentate de procurorii de caz din cadrul unităților de parchet competente, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

Poliția Brașov continuă activitățile de menținere a ordinii publice și de verificare a participanților la trafic și reiterează recomandările adesate cetățenilor de a respecta legislația în vigoare și de a sesiza orice faptă care poate aduce atingere ordinii și siguranței publice.

Bărbat din Săcele, reținut după ce și-ar fi agresat partenera

0
Bărbat din Săcele, reținut după ce și-ar fi agresat partenera

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele au intervenit, la data de 16 august, în jurul orelor 01.00, la un incident de violență în familie, care s-ar fi petrecut într-un imobil din municipiul Săcele.

Din verificările efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, pe fondul unui conflict spontan, un bărbat, de 32 de ani, și-ar fi agresat fizic partenera în timp ce se aflau în locuința comună. De asemenea, investigațiile au relevat faptul că, un incident similar s-ar fi petrecut în interiorul aceleiași locuințe și în urmă cu câteva zile, fapt ce i-a creat femeii o stare de temere.

Astfel, în cadrul intervenției, polițiștii au evaluat situația de risc, în urma căreia au emis un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile, în care au fost stabilite măsuri de protecție a victimei, conform prevederilor Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice.

De asemenea, pentru protecția femeii, polițiștii i-au solicitat consimțământul cu privire la montarea unui dispozitiv electronic de monitorizare a agresorului, însă aceasta a refuzat.

Față de cele constatate, pentru bărbatul agresor, pe baza probatoriului administrat până în acest moment, a fost dispusă reținerea acestuia și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă pentru o perioadă de 24 de ore.


În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluția legală.

Acțiuni de prevenire în zonele turistice din județul Brașov. Polițiștii au discutat cu sute de copii și adolescenți

0
Acțiuni de prevenire în zonele turistice din județul Brașov. Polițiștii au discutat cu sute de copii și adolescenți

Pentru a preveni evenimentele negative și pentru a asigura un mediu de relaxare sigur, polițiștii brașoveni din cadrul Biroului Siguranță Școlară au desfășurat o amplă campanie preventiv-informativă în cele mai tranzitate puncte turistice din județ, precum Dino Parc Râșnov, Promenada Sissi, Cetatea Râșnov și Peștera Valea Cetății – dar și în municipiul Brașov, în incinta complexului de agrement Paradisul Acvatic.

Fiind puncte de atracție majore, acțiunea a avut un impact extins, beneficiarii direcți fiind nu doar tineri din comunitatea locală, ci și sute de copii și adolescenți veniți în vacanță din toate colțurile țării.

Astfel, obiectivul central al polițiștilor a fost responsabilizarea tinerilor și oferirea de soluții practice pentru a evita capcanele specifice vârstei.

De asemenea, în cadrul interacțiunii cu tinerii și părinții acestora, au fost oferite și recomandări cu privire la:
– conștientizarea riscurilor pe care alcoolul și substanțele psihoactive le au asupra sănătății, libertății și viitorului lor.
– prevenirea violenței și gestionarea anturajului, prin importanța evitării conflictelor, a comportamentelor agresive și a grupurilor de risc.
– siguranța în mediul online prin protejarea strictă a datelor personale și a imaginilor private pe platformele de socializare, pentru a nu deveni ținte ale cyberbullying-ului sau șantajului.
– vigilența în spațiile aglomerate prin supravegherea atentă a bunurilor personale în zonele cu flux mare de persoane și la bazine.

O altă componentă importantă a acțiunii a vizat și agenții economici care își desfășoară activitatea în aceste perimetre strategice. Aici, au fost purtate discuții ferme cu reprezentanții societăților comerciale, reamintindu-le obligațiile legale stricte. Aceștia au fost instruiți cu privire la interdicția de a comercializa băuturi alcoolice, băuturi energizante sau produse din tutun către minori, fiind avertizați că nerespectarea legii atrage sancțiuni drastice.

Poliția Brașov a transmis că siguranța copiilor nu este opțională, iar activitățile de monitorizare, informare și combatere a comportamentelor de risc vor continua în toate zonele de interes turistic din județ.

Marian Barbu va arbitra Glasgow Rangers- FK Jablonec din play-off-ul Conference League

0

Marian Barbu va arbitra Glasgow Rangers- FK Jablonec din play-off-ul Conference League
Arbitrul făgărășean Marian Barbu a fost delegat la un meci tare din in prima manșă a play-off-ului Conference League. Marian Barbu va arbitra pe Ibrox Stadium duelul dintre Glasgow Rangers (Scoția) și FK Jablonec (Cehia), programat joi, 20 august, de la ora 21:45. Partida va conta pentru play-off-ul UEFA Conference League, prima manșă. Marian Barbu îi va avea alături pe asistenții Mircea Grigoriu și Imre Bucsi, pe al patrulea oficial George Roman, în timp ce în camera VAR se vor afla Cătălin Popa și Marcel Bîrsan. În acest sezon, Marian Barbu a arbitrat duelul dintre Benfica (Portugalia) și Hearts (Scoția), din turul al treilea preliminar al Europa League, câștigat de lusitani cu 6-1.

Trafic închis marți pe strada Plugarilor din Brașov. Se lucrează la refacerea unui podeț

0
Trafic închis marți pe strada Plugarilor din Brașov. Se lucrează la refacerea unui podeț

Primăria Brașov a anunțat că în cadrul lucrărilor demarate pe strada Plugarilor pentru refacerea carosabilului, a fost identificată cedarea unei grinzi a unui podeț, situat pe tronsonul dintre Ocolitoarea Brașov și strada Merilor. Pentru refacerea podețului, marți, 18 august, traficul auto va fi închis în intervalul 07:00–21:00.

Zona afectată este tronsonul cuprins între 6B și 6L.

Rute alternative:

dinspre Ocolitoarea Brașov, accesul se va face până în zona 6B;
pentru accesul către strada Merilor, se recomandă ruta str. Târgului – DN13 – str. Merilor.

Primăria Brașov recomandă șoferilor să utilizeze rutele alternative și să respecte semnalizarea rutieră din zonă.