16.8 C
Braşov
Acasă Blog Pagina 2

Un proiect readus periodic din arhive: Tunelul de sub Tâmpa, opt decenii de promisiuni

0
Un proiect readus periodic din arhive: Tunelul de sub Tâmpa, opt decenii de promisiuni

Investiție strategică sau drum scump spre un centru și mai aglomerat?

Primăria Brașov plătește pentru un nou studiu de prefezabilitate al legăturii rutiere dintre Răcădău și Centrul Istoric. Proiectul a fost invocat politic din anii 2000, deși municipalitatea anunța încă din 2015 că dispunea de o asemenea documentație. Cele trei trasee analizate până acum ridică probleme de trafic, mediu și protejare a patrimoniului.

Tunelul rutier pe sub Tâmpa revine în agenda Brașovului după o istorie de peste 80 de ani, presărată cu schițe, studii, estimări și promisiuni electorale. De fiecare dată a fost prezentat drept soluție pentru legătura dintre Valea Cetății și centrul orașului. De fiecare dată a rămas pe hârtie.

În 2026, Primăria a reluat proiectul printr-o procedură pentru realizarea unui nou studiu de prefezabilitate. Valoarea estimată este de 244.000 de lei plus TVA, iar oferta depusă de firma Beta-Cops din București ajunge la 268.800 de lei plus TVA. Documentația ar trebui să stabilească traseul, costurile, riscurile geologice și efectele asupra traficului.

Demersul readuce însă o întrebare elementară: de ce cumpără municipalitatea un nou studiu de prefezabilitate, după ce în 2015 anunța că avea deja unul?

De la planurile anilor ’40 la tunelul comunist

Primele relatări despre străpungerea Tâmpei datează din jurul anului 1940. Sursele de presă susțin că ar fi început chiar unele lucrări de forare, abandonate odată cu războiul. Documentația originală nu este însă prezentată public, astfel că episodul trebuie tratat cu rezervă.

Proiectul tehnic cel mai des invocat a fost întocmit în 1979, odată cu dezvoltarea cartierului Valea Cetății. Tunelul ar fi urmat să fie realizat paralel cu străzile Dobrogeanu Gherea și Tâmpei. Avea 842 de metri lungime, 9,8 metri lățime și 7,65 metri înălțime, iar săparea sa presupunea excavarea a aproximativ 100.000 de metri cubi de rocă.

Costul era evaluat la 163 de milioane de lei la nivelul anilor ’80. În 2003, specialiștii Consiliului Județean estimau investiția la aproape 11 milioane de euro, valoare care nu mai are nicio relevanță pentru costurile actuale.

Proiectul comunist nu a fost executat. Au rămas în schimb legendele despre un presupus lac subteran care ar inunda orașul dacă muntele ar fi străpuns. Existența acestuia nu a fost confirmată de specialiști, însă riscurile geologice și hidrologice pot fi stabilite numai prin investigații serioase.

Imagine ilustrativă generată cu Inteligența Artificială
Relansat politic, uitat administrativ

După 1990, tunelul a reapărut periodic în discursul politic. În jurul anului 2005, ideea a fost relansată de deputatul PSD Constantin Niță, dar nu a fost urmată de finanțare sau de un proiect tehnic.

În 2015, administrația condusă de George Scripcaru anunța că studiul de prefezabilitate fusese realizat și că urma achiziția studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic. Intenția declarată era solicitarea unei finanțări europene din exercițiul 2014–2020.

Tunelul a fost introdus și în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă din 2015. Estimarea era extrem de largă: între 18,4 și 90,7 milioane de euro. În scenariul bugetar al documentului, proiectul apărea cu valoarea maximă de 90,7 milioane de euro.

Nu a urmat nici studiul de fezabilitate anunțat, nici proiectul tehnic și nici cererea de finanțare promisă. Tunelul a revenit în oferta electorală a lui George Scripcaru în 2024, iar în mai 2026 primarul declara că va căuta prin arhive planurile din perioada comunistă și specialiștii care lucraseră la acestea.

Astfel, după trei decenii de relansări, administrația s-a întors aproape în punctul de plecare: un nou studiu preliminar care trebuie să stabilească dacă proiectul merită făcut.

Trei variante, trei probleme

Studiul prezentat public în 2015 analiza trei trasee.

Prima variantă pornea din zona barajului „La Iepure” și ieșea lângă Bastionul Țesătorilor, pe Aleea Tiberiu Brediceanu. Traseul avea 2.030 de metri, dintre care 1.273 în tunel. Primăria o considera atunci soluția optimă, deoarece terenul din Răcădău aparținea municipalității și permitea organizarea șantierului.

Această variantă nu elimină însă traficul, ci îl introduce direct într-o zonă istorică sensibilă. Mașinile ar ajunge spre Poarta Șchei, George Barițiu și Mureșenilor, străzi care suportă deja presiunea traficului local și turistic.

A doua variantă avea tot intrarea în zona „La Iepure”, dar ieșirea afecta aproximativ 450 de metri pătrați din curtea Bastionului Țesătorilor, monument istoric de categoria A. Panta ar fi impus limitarea vitezei la 25 km/h. Costul intervenției și riscul pentru patrimoniu fac această soluție greu de justificat.

A treia variantă prevedea un tunel de aproximativ 920 de metri între strada Tâmpei și zona din spatele magazinului Star. În 2015, municipalitatea nu o considera oportună, deoarece dubla legătura existentă pe Dobrogeanu Gherea și putea produce aglomerație la Star.
În 2026, tocmai traseul Star–strada Tâmpei a revenit în declarațiile primarului. Nu există deocamdată o explicație publică privind schimbarea evaluării.

Tunelul poate atrage mai multe mașini

Argumentul administrației este că tunelul ar reduce traficul de pe Calea București–Toamnei–Mureșenilor și ar oferi o legătură mai rapidă pentru locuitorii din Răcădău. Afirmația trebuie însă demonstrată printr-un studiu de trafic actualizat.

O infrastructură rutieră nouă nu conduce automat la reducerea aglomerației. Prin scurtarea traseului, tunelul poate încuraja folosirea automobilului și poate atrage trafic suplimentar către Centrul Istoric. Fenomenul este cunoscut drept cerere indusă: capacitatea rutieră nouă generează, în timp, deplasări auto noi.

Problema nu este numai câte mașini intră în tunel, ci unde ajung acestea. Nici zona Star, nici Poarta Șchei și nici străzile de lângă Bastionul Țesătorilor nu au capacitatea nelimitată de a prelua un flux rutier suplimentar. Brașovul riscă să cheltuiască zeci sau chiar sute de milioane de euro pentru a muta ambuteiajul de la intrarea în Răcădău în centrul orașului.

Proiectul intră și în contradicție cu obiectivul declarat de reducere a traficului auto din Centrul Istoric, extinderea zonelor pietonale și încurajarea transportului public.

O investiție a cărei utilitate nu a fost demonstrată

După opt decenii de discuții, municipalitatea nu a prezentat date care să demonstreze că tunelul este indispensabil. Nu există încă un trafic estimat, un raport între costuri și beneficii, o sursă de finanțare sau o comparație serioasă cu alternativele.

Cu o fracțiune din valoarea probabilă a tunelului ar putea fi îmbunătățite transportul public dintre Răcădău și centru, frecvența autobuzelor, benzile dedicate, infrastructura pietonală și velo sau managementul traficului pe traseele existente. Aceste soluții pot fi aplicate gradual, au riscuri mai mici și nu presupun intervenții în vecinătatea rezervației Tâmpa și a fortificațiilor istorice.

Un studiu poate fi justificat dacă oferă răspunsuri reale. Dar nu trebuie folosit pentru a legitima retrospectiv o promisiune politică. Primăria trebuie să publice documentația din 2015, costul ei, motivele pentru care a fost abandonată și diferențele față de noul studiu.

Până la apariția unor date contrare, tunelul de sub Tâmpa rămâne o investiție cu utilitate nedemonstrată: foarte scumpă, dificilă tehnic și capabilă să aducă mai multe mașini într-o zonă din care administrația declară că vrea să le scoată. După 80 de ani de promisiuni, Brașovul are nevoie mai întâi de justificarea proiectului, nu de încă o poveste despre ieșirea la lumină de la capătul tunelului.

Unde mai puteți face analize și investigații decontate în Brașov: Lista furnizorilor care mai au fonduri

0
Noi reguli la analize medicale. Cine pierde prioritatea?
Noi reguli la analize medicale. Cine pierde prioritatea?

Pacienții din județul Brașov mai pot efectua analize de laborator și investigații de imagistică sau radiologie decontate pe baza biletului de trimitere la mai mulți furnizori privați și de stat.

Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Brașov a publicat lista actualizată a furnizorilor care mai dispun de fonduri pentru servicii paraclinice.

Datele de contact ale furnizorilor se găsesc pe site-ul CAS Braşov, la adresa aceasta.
Analize medicale de laborator
CLINICA SANTE VIE SRL
BIOSSAN SRL
CENTRUL MEDICAL DE VEST SRL
LABORATOR DE ANALIZE MEDICALE DR. PITICAS MIHAELA ALICE
LABORATOR DE ANALIZE MEDICALE DR. ARNAUT ILEANA
SC MEDO SRL
DANIMED RECOVER PLUS SRL
TEO HEALTH SA
MEDILAB MEDICAL CENTER SRL
SPITALUL CLINIC DE OBSTETRICA GINECOLOGIE DR.IOAN AUREL
SBARCEA BRASOV
SPITALUL ORASENESC DR.C.T SPARCHEZ ZARNESTI
SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
Investigații medicale de radiologie-imagistică și medicină nucleară
CLINICA SANTE VIE SRL
SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA BRASOV
SPITALUL MUNICIPAL SACELE
SPITAL CLINIC DE URGENTA PT. COPII BRASOV
SPITALUL ORASENESC RUPEA
SPITALUL MUNICIPAL DR.AUREL TULBURE FAGARAS
SPITALUL GENERAL CF BRASOV
MNT HEALTHCARE EUROPE SRL
SPITAL CLINIC DE PSIHIATRIE SI NEUROLOGIE BRASOV
SPITALUL ORASENESC DR.C.T SPARCHEZ ZARNESTI
SPITALUL CLINIC DE PNEUMOFTIZIOLOGIE SI BOLI INFECTIOASE
BRASOV
SPITALUL ORASENESC VICTORIA

Comori zugrăvite: Misterioasele fresce din Șchei

0
Comori zugrăvite: Misterioasele fresce din Șchei
Apocalipsa pictatã de Ioan Hranite în Șchei

În Biserica Sfântul Nicolae din Șchei există o pictură numită „Roata Lumii“, în care Apocalipsa pare să fie vestită de inversarea polilor magnetici ai Pământului.

Multe predicții despre nenorociri s-au aglomerat în ultimii ani. Dar despre sfârșitul lumii se știe încă din secolul I, când a fost scrisă binecunoscuta, dar și controversata, Apocalipsă după Ioan. Ultimul capitol din Biblie a fost ilustrat în fel și chip. De la pictura laică până la frescele din biserici și mănăstiri, sfârșitul lumii e zugrăvit cât se poate de înfricoșător. În România, avem puține reprezentări ale apocalipsei, iar una dintre ele este la Brașov. În Biserica Sfântul Nicolae din Șchei, mai precis în paraclisul „Buna Vestire“, un loc în care nu a intrat niciun turist de zeci de ani, există nu mai puțin de 13 scene ale Apocalipsei, pictate pe bolta locașului. Plus o frescă năucitoare pe care n-a reușit să o înțeleagă nimeni până acum, dar care seamănă izbitor cu ceea ce vedem în documentarele despre predicțiile apocalipsei: explozii solare și inversarea polilor magnetici.

Din „lăsământul“ fiicei lui Brâncoveanu

Biserica Nicolae din Șchei nu și-a etalat încă toate surprizele. Acest loc de închinăciune, leagăn al limbii române și tezaur de vestigii istorice prețioase, mai ascunde încă multe comori. Una dintre ele este paracliserul de nord, o încăpere aflată în lateralul bisericii care, prin anii ’70, a fost închisă publicului. Este de fapt, tot o bisericuță, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“. Se pot vedea altarul, iconostasul împodobit cu picturi deosebite, mica turlă pictată. Frescele deteriorate sporesc farmecul, dar și misterul paraclisului. Scenele Apocalipsei, Iisus ținând sabia în gură, ochiul lui David, toate acestea sunt zugrăvite pe pereții locașului, încurcând mințile celor ce încearcă să le deslușească tâlcul.

Istoria picturilor începe cu istoria paraclisului, pe care profesorul părinte Vasile Oltean a izbutit s-o afle, după o îndelungată muncă de cercetare. „Iulie 9 zile, luni, la 7 ceasuri, s-au pus temeliile paraclisului, care s-au făcut pentru treaba ispovedaniei, întru hramul Blagoveștenilor Precestei, care s-au făcut prin îndrumarea și purtarea de grijă a popei Radului, fiul popei Radu Tempea“, spune o cronică din 1733. O inscripție din vechiul catastif al bisericii de la 1759 arată că „fundator“ a fost Costanda lui Manole. „Este vorba de soția lui Apostol Manole, vestit negustor, slujitor al voievodului Constantin Brâncoveanu, care avea la Brașov un han pe actuala Stradă De Mijloc“, explică părintele Oltean. Cert e că această construcție a fost posibilă prin strădania protopopului cronicar Radu Tempea II, în baza daniei domnilor Grigore Matei Ghica și Constantin Mavrocordat, dar și din „lăsământul“ domniței Ancuța, fiica voievodului Constantin Brâncoveanu. „Mormântul ei a fost depistat de curând în paraclisul de nord, ea locuind la Brașov, unde a și decedat în 1730“. Timp de doi ani, șcheienii au făcut demersuri pentru ridicarea acestui locaș.

Ziduri îmbrăcate în scene biblice

Paraclisul are doar 12,6 metri lungime, cu tot cu altar, și 4,5 metri lățime, este dreptunghiular, cu bolți semicilindrice și o turlă în zona centrală. „Purtând hramul Bunei Vestiri, noul paraclis a fost îmbrăcat în pictură murală între anii 1735-1738 de vestiții zugravi craioveni Hranite Grigore, fratele său Gheorghe, fii săi Ioan și Mihail, cunoscuți pentru fresca din naosul Tismanei și a bisericii din Vlădeni“, spune profesorul Vasile Oltean, care descrie astfel picturile: pe bolta turlei este pictat Pantocratorul, adică Iisus Hristos, ca împărat al lumii. Spre răsărit, este reprezentată Maica Domnului cu pruncul pe tron, între doi arhangheli. Spre vest, găsim mai multe scene din Ciclul Patimilor. Este bogat ilustrată tema Învierii, cu zeci de scene. Cu totul deosebită este și fresca înfățișând Întâiul Sinod de la Niceea din 325 al celor 318 Sfinți Părinți, în care împăratul Constantin cel Mare e înconjurat de episcopi. Câteva scene din Vechiul Testament sunt și ele zugrăvite pe pereți.

Picturile au fost realizate în 1737, de către Gheorghe Hranite și fratele său Grigore, pe cheltuiala șcheienilor Hagi Radu și fratele său Șandru, Teodor Ciurcu și fratele său Hagi Dimitrie, după cum e precizat în catastiful bisericii. Icoana de hram a paraclisului păstrează inscripția, confirmând autorul și data: „Iconopiseț Gheorghie Zugrav, 1738“. Pridvorul paraclisului a fost pictat de zugravul Ioan, fiul lui Grigorie, cel care a realizat și scenele din Apocalipsa lui Ioan. Inițial, paraclisul a funcționat ca sacristie (casă de taină) și loc pentru spovedanie, ulterior a devenit capelă funerară, din 1856 până în 1978.

Îngerii inversează polii Pământului

Cea mai interesantă frescă o găsim pe un contrafort. Se numește „Roata lumii“ și „redă o scenă unică a rotirii pământului în jurul soarelui, rotație executată de sfinți, program iconografic surprinzător și apreciat de marii specialiști în domeniu“, după cum mărturisește profesorul Oltean. Nu se poate să treci pe lângă această pictură fără să o remarci. Soarele, în mijlocul căruia este un triunghi echilateral care încadrează „ochiul cel neobosit“, aruncă spre Pământ raze ucigătoare. Este Ochiul lui David, după cum precizează profesorul, dar seamănă și cu simbolul masonic. Pământul este o sferă susținută de patru personaje. Două câte două și la poli opuși, aceste personaje au haine de aceeași culoare. Par să fie doi bărbați și două femei. Nu au aceeași vârstă, nici aceeași rasă nu par să fie. Dar cel mai ciudat lucru este poziția lor. Personajele încearcă să urnească planeta, dar nu în plan orizontal, al mișcării de rotație, ci în plan vertical, de parcă ar vrea s-o dea peste cap.

Dacă această roată a lumii face parte din ansamblul scenelor care descriu apocalipsa, atunci nu se poate să nu facem legătura cu mult vehiculata teorie a inversării polilor magnetici ai Terrei, una din spaimele care anunță sfârșitul lumii. De unde să fi știut pictorul Ioan Hranite de schimbarea polilor magnetici? Dar de exploziile solare, două dintre teoriile care prezic venirea apocalipsei în 2012? Dacă exploziile solare sunt inevitabile, ciclul de 11 ani al activității solare încheindu-se în decembrie 2012, inversarea polilor magnetici nu reprezintă nicio amenințare. Este un fenomen natural, vizibil deja, dar care durează mii de ani, deci e imperceptibil. Totuși, rămâne o enigmă cum de i-a trecut pictorului prin minte să asocieze aceste două catastrofe.

Patru îngeri (puncte cardinale) rãstoarnã
axul Pãmântului (Foto: Bogdan Bălaș)
Pictori de icoane plângătoare

Oricum, îngerii care rotesc Pământul e o reprezentare cel puțin bizară, dacă nu chiar unică în lume. La momentul când a fost pictată, Biserica Catolică încă nu admisese revoluționara teorie a lui Galilei, deși trecuse un secol. În 1741, Vaticanul a permis publicarea cărților savantului și abia în 1992 a recunoscut formal că Pământul se rotește în jurul Soarelui. Cu atât mai mult, în 1738, pictorul Ioan Hranite a fost un pionier al științei în Țările Române. Dar, curios lucru, a pictat o teorie științifică într-o biserică. Cu ce scop? „Roata Lumii“ ar trebui să atragă atenția teologilor și oamenilor de știință, deopotrivă, în căutarea unei interpretări. În acest moment, fresca din Șchei e doar un imens semn de întrebare.

Poate că lucrurile s-ar lumina dacă am afla mai multe despre cel care a zugrăvit-o. Ioan Hranite făcea parte dintr-o familie de pictori de biserici. Bunicul său era considerat un pictor faimos, din grupul de la Hurez. Tatăl său, Grigore Hranite (sau Ranite) s-a născut în 1712, în zona Craiovei, deși originea acestei familii nu e pe deplin elucidată. Grigore Hranite a fost unul dintre cei mai talentați zugravi din cea de-a doua generație care a practicat stilul brâncovenesc și unul dintre cei mai apreciați dascăli, în preajma sa formându-se câteva dintre cele mai reprezentative figuri ale artei românești de la mijlocul secolului XVIII. A pictat o icoană la Blaj din care Maica Domnului a lăcrimat în 1764. Icoana s-a pierdut, după ce a fost studiată la Viena. A mai pictat încă două, care, la rândul lor, au plâns. Ioan a învățat tot de la tatăl său, cu care a semnat câteva fresce bisericești. A făcut studii de teologie și, găsim că în 1785, semna cu numele „Popa Ioan zugrav“ o frescă numită Roata Vieții la Rășinari, diferită mult de Roata Lumii din Brașov.

Aceeași viziune ca la Muntele Athos

Deși a pictat câteva biserici și troițe, despre o bună perioadă din viața zugravului Ioan Hranite nu se știe nimic. Cercetătorul Marius Porumb susține chiar că artistul s-ar fi stabilit la Brașov. Este foarte posibil ca Ioan Hranite să fi vizitat mănăstirea Dionisiu de la Muntele Athos, de unde să-l fi inspirat stilul frescelor care tratează Apocalipsa după Ioan. Asemănările dintre reprezentările din Grecia și cele din Șchei sunt izbitoare: aceleași fuioare de nori, simboluri ale îngerilor sau alte făpturi cerești prezente la fiecare eveniment biblic. Picturile cu care Ioan Hranite a decorat zidurile bisericilor din Șchei, dar și din Tismana, conțin și alte ciudățenii care pot fi interpretate drept nave extraterestre, avioane, costume de protecție.

La fel ca „Roata Lumii“, acestea introduc elemente laice, de ordin științific. Mănăstirea Dionisiu sau „Nea Petra“ a fost construită pe o stâncă, la 80 de metri deasupra mării, în secolul XIV, mulți principi români contribuind cu sume importante și obiecte de cult la dezvoltarea locașului care poartă hramul Ioan Botezătorul. Dată fiind apropierea acestei mănăstiri de Țările Române, e posibil ca Ioan Hranite să o fi vizitat și, cu această ocazie, să fi admirat picturile realizate în 1546. Inspirat sau nu de frescele de la Muntele Sfânt, Hranite ne-a lăsat pe zidurile bisericii din Șchei câteva picturi unice, care, din lipsă de fonduri, se degradează cu fiecare zi care trece. Restaurarea lor ar putea scoate la lumină și alte scene la fel de surprinzătoare ca „Roata lumii“. Cât despre semnificația lucrării, descifrarea ei este o provocare care începe abia acum.

Apocalipsa, o singură carte, o sută de interpretări

Apocalipsa lui Ioan (sau Revelația lui Ioan) este ultima carte din Noul Testament. Autorul este de obicei denumit Ioan Teologul din Insula Patmos din Marea Egee. Dar nu s-a ajuns încă la un consens, unele interpretări identificându-l pe Ioan cu Apostolul Ioan. Apocalipsa cunoaște sute de interpretări, de la stimulent moral pentru creștini, până la scenarii complexe asupra viitorului. Unii consideră chiar că nu are niciun înțeles.

Primele tălcuiri teologice asupra Apocalipsei au fost scrise în limba greacă, la începutul secolului al VI-lea, în Capadocia, de către Sfântul Andrei, arhiepiscopul Cezareei Capadociei. Astăzi, ortodocșii consideră că Apocalipsa este un avertisment pentru a fi gata din punct de vedere moral și spiritual pentru sfârșitul vremurilor, oricând ar decide Dumnezeu. În orice caz, acel moment nu poate fi prezis de către muritori. „Nu știe decât Dumnezeu când va veni sfârșitul lumii“, spune și părintele Oltean. Cartea Apocalipsei este singura carte din Noul Testament care nu este citită în cursul slujbelor Bisericii Ortodoxe.

Judecata de Apoi în bisericile românești

Viziunile pictorilor asupra Apocalipsei pot fi întâlnite în puține locașuri de cult ortodox din lume. Cele mai cunoscute și cele mai vechi sunt picturile din Mănăstirea Dionisiou, realizate în secolul XVI de zugravul cretan Tzortzis. Pictura se datorează generozității domniței Ruxandra, fiica lui Petru Rareș și soția voievodului Alexandru Lăpușneanu. Pe mănăstirile din Moldova, ridicate sau împodobite de Petru Rareș, găsim de asemenea scene ale Judecății de Apoi, care e de fapt ultima scenă din Apocalipsă. Alte fresce găsim și la Mănăstirea Văcărești, Biserica Icoanei și Biserica Kretzulescu din București, Biserica „Buna Vestire“ și paraclisul episcopiei din Râmnicu-Vâlcea. Toate au fost realizate în secolul XVIII.

Brașovul găzduiește primul Parasport Forum 2026. CNP vrea 300 de antrenori până în 2032

0
Brașovul găzduiește primul Parasport Forum 2026. CNP vrea 300 de antrenori până în 2032

Comitetul Național Paralimpic (CNP) lansează Parasport Forum 2026, o inițiativă națională pentru atragerea de noi antrenori și dezvoltarea sportului paralimpic din România.

Prima ediție are loc vineri, 23 octombrie, de la ora 09:30, la Universitatea Transilvania din Brașov, sub sloganul „De la primul pas la performanță”.
În prezent, România are aproximativ 50 de antrenori activi în sportul paralimpic, 284 de sportivi legitimați și 53 de cluburi în evidența CNP. Obiectivul organizației este formarea și certificarea a 300 de antrenori și creșterea numărului de sportivi la 3.000 până în 2032.

„Pentru a avea mai mulți sportivi la Jocurile Paralimpice, trebuie să construim un sistem care să îi descopere, să îi pregătească și să îi susțină. Iar antrenorii sunt esențiali”, afirmă Eduard Carol Novák, președintele CNP.

Forumurile se adresează antrenorilor, profesorilor de educație fizică, studenților și cluburilor sportive interesate de parasport. După Brașov, evenimentele continuă la Constanța (13 noiembrie), Timișoara (20 noiembrie) și Miercurea Ciuc (27 noiembrie).

Primăria Comunei Cristian-Informare publică

0

În temeiul dispozițiilor art. 11 alin. (5) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, Primăria Comunei Cristian aduce la cunoștința persoanelor interesate că în data de 05.11.2026, ora 10:00, la sediul Consiliului Local al Comunei Cristian, își începe activitatea Comisia de verificare a dreptului de proprietate ori a altor drepturi reale și de acordare a despăgubirilor pentru imobilele (terenuri) proprietate privată afectate de coridorul de expropriere aferent lucrării de utilitate publică de interes local ,,Modernizare rețea stradală conform PUZ Lunca Gării – Dorobei”. Începând cu data de 20.10.2026, au fost afișate la sediul Consiliului Local al Comunei Cristian, situat în comuna Cristian, str. Piața Libertății nr. 1, județul Brașov, precum și pe pagina de internet a instituției, tabelele prevăzute la art. 11 alin. (4) din Legea nr. 255/2010, cuprinzând imobilele proprietate privată afectate de coridorul de expropriere, proprietarii sau deținătorii acestora și sumele individuale aferente despăgubirilor. Persoanele interesate pot consulta tabelele la sediul Consiliului Local al Comunei Cristian și pe pagina de internet a instituției.

Pentru publicarea anunțurilor, contactează-ne pe e-mail: monitorulexpres@yahoo.com sau la tel. 0268/543.316, 0731.018.277 sau vino la sediul nostru din Brașov, str. Prahova, nr. 3, birou 1.

COMUNA CAȚA-acord de mediu

0

COMUNA CAȚA din județul Brașov, anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Modernizare străzi în comuna Cața, județul Brașov”, propus a fi amplasat în comuna Cața din județul Brașov, respectiv în intravilanul satelor Cața și Paloș. Informaţiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul autorității competente pentru protecția mediului Braşov, str. Politehnicii nr. 3, în zilele de Luni – Joi între orele 8 – 16:30 şi Vineri între orele 8 – 14. Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul autorității competente pentru protecția mediului Brașov.

Pentru publicarea anunțurilor, contactează-ne pe e-mail: monitorulexpres@yahoo.com sau la tel. 0268/543.316, 0731.018.277 sau vino la sediul nostru din Brașov, str. Prahova, nr. 3, birou 1.

SC SYNGENTA AGRO SRL-revizuire autorizație de mediu

0

SC SYNGENTA AGRO SRL cu sediul social în Splaiul Independenței 319H etaj 6, 060044, Sector 6, București, înregistrată la Registrul Comerțului București sub nr. J1995001380404, C.U.I. RO7025525, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de obținere a revizuirii autorizației de mediu cu nr. 166 / 12.06.2023 revizuită la data de 04.12.2025 pentru activitatea 4675 – Comerț cu ridicata al produselor chimice. desfășurată în punctul de lucru din mun. Codlea, jud. Brașov, str. Campul Alb nr. 1. Observațiile publicului se primesc zilnic în scris la sediul DJM Brașov, str, Politehnicii nr. 3, pe toată perioada derulării procedurii.

Pentru publicarea anunțurilor, contactează-ne pe e-mail: monitorulexpres@yahoo.com sau la tel. 0268/543.316, 0731.018.277 sau vino la sediul nostru din Brașov, str. Prahova, nr. 3, birou 1.

Un dovleac uriaș gonflabil a scăpat pe o șosea din SUA și a fost oprit de un șofer de Uber

0
Un dovleac uriaș gonflabil a scăpat pe o șosea din SUA și a fost oprit de un șofer de Uber

Un incident extrem de amuzant a atras atenția comunității din statul american Carolina de Nord, unde o decorațiune uriașă pregătită pentru sărbătoarea de Toamnă s-a eliberat din ancoraje și a plecat la plimbare pe străzile din oraș. Dovleacul gigant gonflabil a rulat pe șosea printre mașini până când un șofer de Uber a intervenit prompt.

O aventură neașteptată provocată de rafalele de vânt

Reprezentanții fermei Phillips Farms din orașul Cary au explicat într-o postare pe rețelele de socializare că figurina gonflabilă de mari dimensiuni făcea parte din decorul pregătit special pentru festivalul anual „Pumpkinfest”. În cursul zilei de duminică, din cauza rafalelor puternice de vânt, ancorajele au cedat, iar dovleacul a fost purtat direct pe artera de circulație din apropiere.

Aventura pe asfalt a dovleacului gigant a creat scene desprinse din filme de comedie, mai mulți conducători auto fiind nevoiți să încetinească pentru a evita neobișnuitul obstacol purtat de vânt pe carosabil.

Salvat de un șofer de Uber și returnat la festival

Aventura decorului s-a încheiat rapid și fără pagube datorită reacției inspirate a unui șofer de Uber care se afla în zonă. Acesta, sprijinit de alți martori care au asistat la scenă, a reușit să oprească dovleacul gonflabil și să îl securizeze pe marginea drumului până la sosirea echipei de la fermă.

Administratorii fermei au transmis că uriașa figurină a fost returnată în siguranță la locul ei din cadrul festivalului, fiind ancorată suplimentar pentru a preveni alte escapade urbane înainte de Halloween.

Proiectul a trecut de votul decisiv al Parlamentului: Însoțitor la naștere și mai multă intimitate în maternități

0
Proiectul a trecut de votul decisiv al Parlamentului: Însoțitor la naștere și mai multă intimitate în maternități

Femeile însărcinate vor putea fi însoțite, la cerere, pe durata travaliului și a nașterii. Spitalele publice și private vor avea obligații explicite privind demnitatea pacientelor și contactul dintre mamă și nou-născut.

Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul care completează Legea drepturilor pacientului cu prevederi speciale pentru perioada sarcinii, travaliului, nașterii și internării. După votul Parlamentului, actul normativ urmează să fie transmis președintelui pentru promulgare.

Principala modificare este introducerea dreptului femeii însărcinate de a fi însoțită, la cerere, de o persoană aleasă de ea pe tot parcursul travaliului, nașterii și transferului în interiorul unității sanitare. Însoțitorul poate fi partenerul sau o altă persoană de încredere.

Prezența acestuia va trebui să respecte regulile de igienă, normele epidemiologice și cerințele de siguranță medicală. Dreptul va putea fi restrâns numai în situații obiective, justificate medical sau epidemiologic, care privesc siguranța mamei, a copilului, a personalului ori a celorlalte paciente.

Intimitatea, obligație pentru maternități

Proiectul stabilește că femeia însărcinată are dreptul la respectarea demnității și a vieții private pe durata sarcinii, travaliului, nașterii și până la externare.

Spitalele publice și private vor trebui să asigure protejarea intimității prin măsuri organizatorice sau tehnice adaptate spațiilor disponibile. În sălile comune de travaliu și de naștere trebuie asigurată inclusiv o separare vizuală corespunzătoare între paciente.

Inițiatorii au motivat schimbarea prin diferențele mari existente între maternități. În unele unități, accesul partenerului este permis, în timp ce în altele acesta nu poate intra nici măcar în zona de internare. Au fost semnalate și situații în care femeile aflate în travaliu sunt cazate în spații comune, fără suficiente condiții de intimitate.

Noile prevederi urmăresc ca aceste drepturi să nu mai depindă exclusiv de regulamentul intern sau de configurația fiecărui spital.

Mama și copilul, împreună după naștere

Proiectul reglementează și contactul dintre mamă și nou-născut. Imediat după naștere și pe durata internării, copilul va avea dreptul să rămână împreună cu mama și să nu fie separat de aceasta.

Excepțiile vor trebui să fie motivate medical, epidemiologic, de siguranță sau de forță majoră și consemnate în documentele medicale. Unitățile sanitare vor avea obligația să organizeze îngrijirea postnatală astfel încât să favorizeze contactul precoce, inițierea alăptării și sistemul „rooming-in”, în care mama și copilul sunt găzduiți în același salon.

Aplicarea va fi testul decisiv

Inițiativa a fost adoptată de Senat în luna iunie și a trecut ulterior de Camera Deputaților. Până la promulgare și publicarea în Monitorul Oficial, prevederile nu sunt încă aplicabile ca lege în vigoare.

După intrarea în vigoare, principala provocare va fi aplicarea unitară în maternități cu spații, circuite și resurse diferite. Dreptul la însoțitor nu va putea înlocui decizia medicală în situații de risc, dar nici nu va mai putea fi refuzat printr-o regulă generală, fără o justificare concretă.

Schimbarea mută accentul de la practica stabilită separat de fiecare maternitate către un standard național privind demnitatea, intimitatea și sprijinul acordat femeii la naștere.

Un bucătar finlandez a băut o jumătate de litru de suc în 3,16 secunde

0
Un bucătar finlandez a băut o jumătate de litru de suc în 3,16 secunde

Pasiunea pentru un suc de portocale i-a adus unui tânăr bucătar din Finlanda un titlu oficial în Cartea Recordurilor. Acesta a reușit să dea gata o jumătate de litru de băutură carbogazoasă într-un timp uimitor, de doar 3,16 secunde.

Performanță stabilită cu băutura sa preferată

Performanța spectaculoasă a fost realizată de Tomi Kotilainen, în vârstă de 26 de ani, în localitatea Järvenpää. Tânărul a stabilit oficial recordul mondial Guinness pentru cel mai rapid timp în care cineva a băut 500 de mililitri de suc carbogazos.

Alegerea bucătarului pentru această tentativă a fost Jaffa, un brand extrem de popular de suc de portocale din Finlanda, pe care acesta îl consideră drept cea mai bună băutură din lume. Cu un timp de 3,16 secunde, finlandezul a spulberat pragul de referință de 5 secunde impus de reprezentanții Guinness World Records.

Planuri pentru noi recorduri de viteză

Tomi Kotilainen a devenit prima persoană din lume care deține în mod oficial acest titlu. Tehnicienii și arbitrii oficiali au analizat cu atenție înregistrările cadru cu cadru pentru a confirma că întreaga cantitate de lichid a fost consumată în timpul omologat.

Tânărul bucătar a declarat că nu intenționează să se oprească aici. El plănuiește să încerce și alte recorduri de băut rapid în viitor, fiind convins că își poate îmbunătăți propriul timp cu puțin mai mult antrenament.

Ai economisit când ți-ai luat elevatorul. Dar cât te costă când nu poți ridica mașina clientului?

Ai ales modelul mai ieftin care, pentru autoturismele care de obicei îți intră în service, pare suficient. Acum primești și autoutilitare, însă unele depășesc capacitatea lui. Ai și mecanicul disponibil și clientul programat, însă trebuie să refuzi lucrarea.

Și atunci ajungi la concluzia că suma economisită trebuie să o pui lângă încasările pe care le pierzi acum. De aceea, înainte să comanzi următorul echipament, iată câteva verificări concrete care te vor ajuta să alegi ceva potrivit pentru serviciile din atelierul tău.

Când utilajul se oprește iar programările rămân

Capacitatea insuficientă este doar una dintre probleme. Să presupunem că elevatorul auto s-a defectat, iar furnizorul trebuie să comande piesa de schimb. Dar, până aceasta ajunge la el, postul respectiv rămâne indisponibil. Și atunci ce faci? Reprogramezi reviziile, aglomerezi celelalte locuri de lucru și riști ca un client, care are nevoie urgent de mașină, să plece la alt service.

Da, reparația poate fi acoperită de garanție. Dar trebuie luate separat în calcul orele în care mecanicul nu poate folosi elevatorul și lucrările pierdute.

De aceea, întreabă înainte să plătești: cine intervine dacă apare o defecțiune, cum se procură piesele și ce presupune concret garanția?

Poți pierde bani și cu un utilaj care încă funcționează

Un aparat de dejantat nepotrivit pentru anvelopele primite frecvent vor prelungi intervențiile într-o vulcanizare. În timp ce următoarea mașină așteaptă în rând, mecanicul repetă manevrele, solicită ajutorul unui coleg și timpul trece.

Dacă lucrezi des cu anvelope cu talon jos sau run-flat, verifică explicit compatibilitatea și accesoriile necesare. Altfel, după livrare vei descoperi că trebuie să cumperi separat dotări pe care nu le-ai inclus în buget.

Același principiu se aplică la transport și montaj. Cere suma completă pentru echipamentul instalat și pregătit de utilizare, ca să compari ofertele pe aceleași condiții.

Cumpără pentru mașinile care intră la tine în service

Începe cu activitatea ta: ce vehicule deservești, câte intervenții faci zilnic și unde pierd mecanicii timp. Apoi verifică modelele care răspund acestor cerințe.

La Clever-Auto, de exemplu, elevatorul Reihmann RHM 242 PRO are o capacitate de 4,2 tone, brațe telescopice cu trei segmente și deblocare electrică automată. Aceste dotări îți oferă criterii concrete de comparație; alegerea trebuie să o raportezi și la punctele de ridicare ale vehiculelor, spațiul disponibil și condițiile de montaj.

(P) Nu orice utilaj ieftin pentru service auto este și rentabil

Poți discuta la telefon cu echipa Clever-Auto despre alegerea modelului și opțiunile de instalare. În așa fel, poți verifica înainte de a plasa comanda dacă varianta dorită se încadrează în atelierul tău.

Intră pe Clever-Auto.ro sau sună la +40 758 879 879. Spune ce mașini repari și ce vrei să poți face cu noul utilaj, apoi cere o ofertă completă.

La ei găsești elevatoare, dotări pentru vulcanizare, aparate de geometrie, linii ITP și utilaje pentru service-uri de toate dimensiunile.

Echipamentele vin cu certificat CE, garanție 2 ani, magazinul oferă livrare în toată țara în 24-48h și montaj autorizat cu dosar ISCIR.

Laptopul stă pe masa unde ai luat micul dejun, iar după câteva ore scaunul de dining începe să îți amintească faptul că nu a fost gândit pentru apeluri, rapoarte și e-mailuri. În multe locuințe, mai ales în apartamente compacte, masa din bucătărie preia două funcții în aceeași zi.

Nu ai nevoie de o renovare amplă ca să lucrezi mai comod și să păstrezi bucătăria primitoare la cină. În continuare, găsești cinci schimbări concrete pe care le poți adapta spațiului, bugetului și stilului tău.

1. Verifică masa înainte să îi ceri să fie și birou

Începe cu măsurătorile. Pentru utilizare uzuală, o masă cu înălțimea între 72 și 76 cm permite o poziție mai relaxată a brațelor, atât la tastatură, cât și la masă. Dacă blatul este prea jos, vei ridica umerii. Dacă este prea înalt, încheieturile și antebrațele pot sta tensionate.

Privește și suprafața disponibilă. Pentru laptop, mouse, agendă și spațiu pentru coate, rezervă aproximativ 70 cm lățime. Dacă folosești un monitor extern, măsoară adâncimea blatului înainte de a-l cumpăra. Pe o masă îngustă, ecranul ajunge prea aproape de ochi și îți limitează locul pentru tastatură.

Forma mesei influențează rutina de zi cu zi. O masă rotundă ajută circulația într-o bucătărie mică, însă oferă mai puțină zonă dreaptă pentru echipamente. Un model dreptunghiular, așezat lângă perete, poate susține mai ușor un setup de lucru. Dacă ai nevoie de flexibilitate, o masă extensibilă rămâne compactă în timpul programului și se deschide la cină.

Lasă, pe cât posibil, circa 70 cm liberi în jurul mesei. Astfel, poți deschide dulapurile, ajungi la frigider și nu blochezi traseul spre chiuvetă. Verifică și stabilitatea picioarelor. O masă care se mișcă la fiecare tastare devine obositoare după câteva ore.

2. Alege un scaun care îți susține postura

Scaunul influențează direct felul în care te simți la finalul zilei. Un model de dining cu spătar scurt poate arăta bine, dar rareori oferă sprijin lombar pentru lucru îndelungat. Așază-te pe scaun și verifică trei lucruri simple: tălpile ating podeaua, spatele se sprijină confortabil, iar genunchii formează un unghi apropiat de 90 de grade.

Dacă vrei ca zona de masă să păstreze un aspect unitar, caută scaune de bucatarie cu spătar mai înalt, șezut ferm și materiale ușor de întreținut. Tapițeria tratată pentru pete, pielea ecologică de calitate sau lemnul cu pernă detașabilă se curăță mai simplu după mesele de zi cu zi. O husă lavabilă te ajută mai ales dacă ai copii sau folosești masa frecvent pentru lucru și cină.

Pentru mai mult confort, poți adăuga o pernă lombară discretă. Alege una subțire, care nu te împinge prea mult în față. Dacă masa găzduiește mai multe persoane, păstrează scaunele suplimentare stivuibile sau pliabile. Le scoți la nevoie, apoi eliberezi rapid spațiul.

Materialele merită puțină atenție și după cumpărare. Aspiră regulat tapițeria, șterge lemnul cu o lavetă ușor umedă și evită soluțiile abrazive. Întreținerea consecventă păstrează aspectul mobilierului și îl ajută să reziste folosirii repetate.

3. Ridică ecranul și păstrează coatele relaxate

Laptopul pus direct pe blat te face să privești în jos. După mai multe ore, această poziție poate încărca zona gâtului și a umerilor. Un suport pliabil ridică ecranul aproape de nivelul privirii, iar tu poți regla unghiul mai ușor. În majoritatea cazurilor, partea superioară a ecranului ar trebui să stea aproximativ la nivelul ochilor.

După ce ridici laptopul, adaugă o tastatură și un mouse externe. Modelele wireless reduc numărul cablurilor de pe blat și se strâng rapid înainte de cină. Păstrează mouse-ul aproape de corp, fără să întinzi brațul lateral. Dacă masa este puțin prea înaltă pentru tine, un suport simplu pentru picioare poate stabiliza poziția.

Dacă lucrezi de acasă aproape zilnic, un scaun de birou ergonomic compact îți oferă reglaje utile pentru înălțime și sprijin. Alege roți blocabile sau o protecție pentru podea, mai ales dacă ai parchet. După program, îl poți muta lângă un perete, într-un dormitor sau într-un colț liber al locuinței.

Protejează blatul cu un desk mat, adică un suport mare pentru laptop, mouse și tastatură. Acesta limitează zgârieturile, adună obiectele într-o singură zonă și se ridică ușor înainte de masă.

4. Controlează lumina pentru lucru și pentru cină

Așază masa astfel încât lumina naturală să vină din lateral față de ecran. Dacă fereastra se află exact în fața ta, lumina puternică poate obosi ochii. Dacă rămâne în spatele tău, monitorul poate reflecta imaginea ferestrei. Un stor textil sau jaluzelele reglabile te ajută să controlezi lumina pe parcursul zilei.

Pentru documente, notițe și apeluri video, folosește o lampă cu braț ajustabil. Orienteaz-o spre tastatură sau spre caiet, nu direct spre ecran. O lampă cu lumină neutră este potrivită pentru lucru, iar seara poți trece la o lumină mai caldă, cu intensitate redusă.

Becurile cu intensitate reglabilă simplifică schimbarea dintre cele două momente ale zilei. La prânz, ai nevoie de lumină clară. La cină, un pendul deasupra mesei sau o lampă indirectă creează o atmosferă mai relaxată, fără să încarce spațiul.

Ține cablurile corpurilor de iluminat departe de chiuvetă și plită. Dacă adaugi o lampă pe masă, alege un model cu bază stabilă și cablu suficient de lung, ca să nu îl întinzi peste zona de trecere.

5. Creează un sistem care eliberează masa în câteva minute

Dezordinea prelungește mental programul de lucru. Dacă laptopul, facturile, cablurile și agenda rămân pe masă până seara, bucătăria păstrează aspectul unui birou. Alege un loc fix pentru toate obiectele de lucru: o tavă, o cutie cu capac, un sertar sau o geantă dedicată.

Un cărucior mobil poate ține imprimanta, încărcătoarele și documentele. Îl apropii de masă dimineața, apoi îl muți într-un colț după program. Într-o garsonieră, rafturile montate pe perete eliberează blatul și podeaua. O bancă cu spațiu de depozitare poate păstra cablurile sau accesoriile mai voluminoase.

Fă din încheierea programului un obicei de trei minute:

Această rutină separă mai clar timpul de lucru de cină. Dacă lucrezi cu alte persoane în casă, stabilește și câteva reguli simple pentru apeluri: intervale mai liniștite, căști pentru ședințe și un traseu liber în jurul mesei. Astfel, spațiul rămâne practic pentru tine și confortabil pentru toată familia.

Ramele din lemn organizează clar informațiile dintr-un spațiu și susțin stilul ales pentru amenajare. În magazine, restaurante sau birouri, ele pun în valoare oferte, indicatoare, fotografii și documente fără să încarce pereții sau zonele de lucru. Alegerea potrivită ține de mesaj, de poziționare, de dimensiune și de ritmul în care actualizezi materialele expuse.

Marchează promoțiile și produsele recomandate în magazine

Un afiș înrămat atrage atenția mai ușor decât o foaie lipită pe raft sau în vitrină. Magazinele de cadouri, florăriile, patiseriile și afacerile cu produse artizanale pot semnala astfel o ofertă de sezon, un produs nou sau o recomandare a echipei.

Lângă raftul cu produse pentru cadou, un mesaj scurt precum „Seturi pregătite pentru aniversări” sau „Idei de cadou” funcționează mai bine decât un text lung. Limitează-te la două informații utile, de exemplu prețul de pornire și categoria de produse.

Păstrează aceleași două-trei dimensiuni de rame în tot magazinul: A5 și A4 pentru mesaje de raft, A3 pentru vitrine și intrări. Amplasează rama la nivelul privirii, acolo unde clientul se oprește deja să analizeze produsele.

Creează repere clare pentru orientarea clienților

În spațiile cu multe categorii, ramele indică direcția fără panouri mari. Un magazin cu produse pentru casă poate marca zone precum „Bucătărie”, „Decorațiuni” sau „Reduceri”, iar o florărie poate separa buchetele gata pregătite de plantele la ghiveci.

Alege fonturi simple, lizibile de la câțiva metri, cu text închis pe fundal deschis. Dacă pereții sunt colorați sau lumina este slabă, testează afișul la locul montării înainte să printezi mai multe exemplare.

În spațiile cu mobilier din lemn, coșuri împletite sau rafturi în nuanțe naturale, ramele foto din lemn păstrează unitatea vizuală. Un finisaj apropiat de cel al mobilierului evită impresia de elemente adăugate întâmplător.

Actualizează meniurile și ofertele zilnice din restaurante

Restaurantele și cafenelele au nevoie de informații clare în zona de comandă. Meniul de perete, lista băuturilor sau oferta de prânz pot sta în rame ușor de deschis, astfel încât personalul să poată schimba rapid printul.

Separă meniul permanent de preparatele temporare. O cafenea poate afișa băuturile calde într-o ramă mare, iar „Desertul săptămânii”, cu preț și ingrediente principale, într-un format mic. Dacă preparatul conține alergeni frecvenți, menționează-i și verifică afișul ori de câte ori se modifică rețeta. Ca reper, A3 se potrivește la casă, iar A5 pe mese sau la standul de servire.

Pentru o galerie de perete cu preparate, echipă sau detalii din activitatea localului, alege rame foto din același model și păstrează între ele 5–8 centimetri. Imaginile reale, bine luminate, transmit mai mult decât fotografiile de catalog.

Expune diplomele și certificările fără să aglomerezi pereții

Diplomele și certificările inspiră încredere doar dacă sunt selectate. Alege câteva recunoașteri relevante pentru clienți sau parteneri și grupează-le într-o singură zonă, cu același finisaj și aliniate pe aceeași axă. Pentru documente de dimensiuni diferite, un passe-partout, adică un carton de încadrare între document și ramă, creează margini uniforme.

Evită lumina solară directă, care poate decolora hârtia și montează ramele departe de sursele de abur din bucătărie sau grupurile sanitare.

Construiește un perete cu povestea afacerii

Trei până la cinci rame cu informații distincte explică mai bine decât un text lung ce face afacerea și cine lucrează în ea. O cofetărie poate expune fotografia laboratorului, numele cofetarului și ingredientele folosite frecvent, iar un birou de arhitectură, imagini din proiecte finalizate, cu localitatea și anul. Fiecare text are doar câteva rânduri, iar conținutul se actualizează de două-trei ori pe an.

Organizează informațiile interne din birouri

Planul de evacuare, regulile din sala de ședințe sau instrucțiunile pentru echipamente devin ușor de găsit când au un loc stabil. Montează-le acolo unde oamenii au nevoie de ele, de exemplu regulile de rezervare lângă ușa sălii, și nu le amesteca cu fotografiile de echipă sau posterele motivaționale.

Pentru o galerie cu angajați, cere acordul colegilor fotografiați și adaugă numele, rolul și echipa fiecăruia. Noii angajați și vizitatorii se pot orienta astfel mai ușor.

Pregătește decorul pentru evenimente și campanii temporare

La lansări de produse, aniversări de companie sau petreceri private, aceeași structură de rame poate fi refolosită, schimbând doar printurile. Ramele pot indica masa de înscriere, programul serii sau colțul pentru fotografii, iar la un eveniment corporate pot prezenta agenda și vorbitorii. Pe mese folosește rame cu picior solid, iar pe perete sisteme de prindere potrivite greutății și suprafeței.

Întreține ramele și verifică materialele expuse

Șterge ramele cu o lavetă moale, uscată sau ușor umezită, fără detergenți abrazivi ori alcool concentrat. O dată pe lună, verifică printurile, prețurile și sistemele de prindere, iar în restaurante și magazine desemnează o persoană responsabilă pentru aceste actualizări.

Pregătește-ți spațiul cu rame potrivite din gama Craftup, alese după mesaj, dimensiune și stilul amenajării, pentru afișaje ordonate și ușor de actualizat.

Spania înseamnă mult mai mult decât vacanțe pe litoral. Dincolo de insule și stațiunile mediteraneene se află orașe în care arhitectura, arta, gastronomia și viața de cartier justifică singure o călătorie. Madrid concentrează colecții de artă importante și bulevarde animate, Granada păstrează moștenirea dinastiei nasride, Bilbao și-a construit o identitate contemporană puternică, iar Sevilla transformă influențele andaluze într-un peisaj urban imposibil de confundat.

Dacă vrei să descoperi latura culturală a țării, caută din timp bilete de avion din România către Spania și alege orașul în funcție de experiența pe care o cauți, nu doar de aeroportul de sosire. Iată câteva destinații care pot deveni punctul de plecare pentru o vacanță spaniolă construită în jurul artei, arhitecturii, gastronomiei și plimbărilor urbane.

Madrid combină marile muzee cu energia cartierelor

Madrid funcționează foarte bine pentru o primă vacanță urbană în Spania. Capitala nu depinde de un singur monument emblematic, ci de succesiunea de muzee, piețe, parcuri, bulevarde și cartiere cu personalități distincte.

Paseo del Arte reunește Muzeul Prado, Reina Sofía și Thyssen-Bornemisza într-o zonă care poate ocupa lejer o zi dacă arta reprezintă o prioritate. În apropiere se află Parcul Retiro, inclus împreună cu Paseo del Prado în patrimoniul UNESCO.

Pentru o perspectivă diferită asupra orașului, continuă spre Madrid de los Austrias, Plaza Mayor și Palatul Regal, apoi schimbă registrul în cartiere precum Malasaña, Chueca sau La Latina. Madrid devine interesant tocmai prin alternanța dintre patrimoniul monumental și zonele în care ritmul cotidian contează mai mult decât lista obiectivelor.

Barcelona se descoperă prin arhitectură, cartiere și design

Barcelona este asociată frecvent cu litoralul, însă identitatea sa urbană oferă suficiente motive pentru o vacanță în care plaja să rămână în plan secund.

Arhitectura lui Antoni Gaudí reprezintă un fir logic pentru explorarea orașului. Sagrada Família, Park Güell, Casa Batlló și La Pedrera permit observarea unor etape diferite din creația arhitectului. Merită însă să lași timp și pentru cartiere.

Barri Gòtic păstrează străzi înguste și piețe ascunse în jurul nucleului istoric, El Born combină patrimoniul cu galerii, magazine și restaurante, iar Eixample oferă o perspectivă complet diferită asupra planificării urbane. Passeig de Gràcia poate fi parcurs fără grabă, cu atenție la fațade, nu doar la magazine.

Barcelona este potrivită pentru călătorii interesați de arhitectură, design și gastronomie, dar și pentru cei care preferă să descopere un oraș mergând mult pe jos.

Sevilla pune patrimoniul andaluz în centrul experienței

Sevilla are o identitate vizuală imediat recognoscibilă, construită din influențe islamice, gotice, renascentiste și baroce. Real Alcázar, Catedrala și Giralda formează nucleul monumental al unei vizite, însă orașul nu se reduce la trei repere.

Cartierul Santa Cruz merită parcurs lent, prin străduțe, curți și piațete. Plaza de España și Parque de María Luisa pot ocupa o altă parte a zilei, iar promenada de lângă Guadalquivir deschide traseul spre cartierul Triana.

Seara schimbă ritmul orașului. Sevilla este un loc potrivit pentru a descoperi cultura tapas fără un itinerar rigid, alternând mici opriri în localuri diferite. Flamenco face parte din identitatea culturală andaluză, iar un spectacol ales cu atenție poate adăuga vacanței o experiență care nu poate fi reprodusă prin simpla vizitare a monumentelor.

Granada își construiește identitatea în jurul Alhambrei

Granada cere un alt ritm. Orașul este dominat simbolic de Alhambra, complexul monumental ridicat și dezvoltat în perioada nasridă, alături de grădinile și palatul Generalife.

Vizita trebuie planificată înaintea călătoriei. Accesul la Palatele Nasride este legat de ora înscrisă pe bilet, iar administrația Alhambrei recomandă achiziționarea anticipată din cauza cererii ridicate. Nu programa alt obiectiv important imediat după vizită: complexul merită câteva ore.

După Alhambra, explorează Albaicín, cartierul istoric întins pe dealul opus. Străzile sale păstrează structura urbană de origine medievală, iar Mirador de San Nicolás deschide perspectiva spre Alhambra și Sierra Nevada. Granada este potrivită pentru o vacanță în care patrimoniul devine experiența centrală, nu simplu decor.

Valencia aduce împreună centrul istoric și arhitectura contemporană

Valencia oferă un contrast bine conturat între patrimoniul vechi și intervențiile urbane recente. În centrul istoric poți lega într-o singură plimbare Catedrala, Plaza de la Virgen, Lonja de la Seda și Mercado Central.

Apoi, peisajul se schimbă radical în Ciudad de las Artes y las Ciencias, complexul cu arhitectură contemporană asociat în principal cu Santiago Calatrava. Diferența dintre cele două zone face orașul interesant pentru o vacanță de câteva zile.

Un alt element important este Jardín del Turia. Amenajat în fosta albie a râului Turia, parcul traversează orașul și funcționează ca un coridor verde între cartiere și numeroase puncte de interes. Valencia se pretează astfel explorării pe jos sau cu bicicleta, fără ca fiecare deplasare să devină doar o trecere între obiective.

Bilbao arată o Spanie urbană diferită

Bilbao schimbă complet decorul. Orașul basc are o scară mai compactă și o identitate în care patrimoniul industrial, arhitectura contemporană și gastronomia locală se întâlnesc firesc.

Muzeul Guggenheim, proiectat de Frank Gehry, a devenit reperul vizual al orașului, însă merită să continui traseul de-a lungul râului Nervión și apoi spre Casco Viejo. Centrul vechi, cunoscut și prin Siete Calles, oferă o atmosferă diferită de zona modernă dezvoltată în jurul muzeului.

Bilbao este și o destinație potrivită pentru explorarea culturii gastronomice basce. Pintxos nu reprezintă doar preparate servite în baruri, ci și un mod de a petrece seara, trecând dintr-un local în altul și descoperind specialități diferite.

O vacanță urbană dezvăluie o altă Spanie

Madrid, Barcelona, Sevilla, Granada, Valencia și Bilbao nu sunt variante ale aceleiași experiențe. Fiecare propune un raport diferit între istorie, arhitectură, gastronomie și viață urbană.

Poți alege un singur oraș pentru un city break sau poți lega două ori trei destinații într-un traseu mai amplu. Important este să nu tratezi Spania doar ca pe o destinație pentru vacanțe la mare. Dincolo de plajă există palate maure, colecții de artă, cartiere medievale, arhitectură avangardistă și orașe care merită descoperite fără grabă, stradă cu stradă.

Chirurgia plastică nu se limitează la intervenții estetice. O parte importantă a acestei specialități este reconstructivă și tratează afecțiuni concrete, precum leziuni ale pielii, cicatrici posttraumatice, afecțiuni ale mâinii sau reconstrucția mamară după afecțiuni oncologice. Un număr semnificativ dintre aceste proceduri pot fi decontate, integral sau parțial, prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Iată ce categorii de intervenții sunt frecvent decontate, ce condiții trebuie îndeplinite și cum poți verifica dacă problema ta se încadrează în aceste criterii.

Ce tipuri de proceduri pot fi decontate de CAS?

Decontarea se face în funcție de indicația medicală. CAS acoperă, în general, intervenții care rezolvă o problemă funcțională, elimină un risc medical documentat sau corectează o consecință a unei boli, a unui traumatism sau a unei malformații congenitale. Poți consulta direct lista de proceduri decontate de CAS pentru a vedea ce intervenții sunt disponibile în prezent și în ce condiții se acordă decontarea.

Printre categoriile frecvent întâlnite se numără:

Ce afecțiuni ale pielii sunt frecvent decontate?

Leziunile cutanate reprezintă una dintre cele mai comune situații care beneficiază de decontare. Alunițele suspecte, lipoamele voluminoase, chisturile sebacee infectate sau leziunile tegumentare care se modifică rapid pot necesita excizie, iar medicul recomandă adesea și o biopsie pentru confirmarea diagnosticului.

Carcinomul bazocelular și carcinomul spinocelular, cele mai frecvente forme de cancer de piele, se încadrează, de asemenea, în categoria afecțiunilor pentru care excizia chirurgicală este decontată, întrucât scopul principal este eliminarea țesutului canceros, nu un obiectiv estetic. Debridarea plăgilor sau a țesuturilor afectate urmează aceeași logică medicală.

Cicatricile posttraumatice sau cele rămase după arsuri pot fi decontate atunci când afectează mobilitatea unei articulații, provoacă durere sau limitează funcția zonei respective. Situația diferă de corecția unei cicatrici cu motivație exclusiv estetică, care rămâne în afara pachetului decontat. Medicul este cel care stabilește, pe baza examinării clinice, dacă o cicatrice are sau nu o componentă funcțională.

Ce proceduri de chirurgie a mâinii beneficiază de decontare?

Mâna este una dintre zonele cu cea mai mare varietate de afecțiuni reconstructive decontabile. Sindromul de tunel carpian, traumatismele complexe ale membrului superior, leziunile tendoanelor sau ale nervilor, tumorile mâinii și malformațiile congenitale ale mâinii se numără printre situațiile frecvent întâlnite în practica medicală.

De asemenea, intervențiile microchirurgicale, precum replantările sau revascularizările după amputații complete sau incomplete, fac parte din aceeași categorie. Severitatea afectării funcționale este criteriul pe baza căruia medicul stabilește dacă intervenția poate fi decontată.

Cum funcționează decontarea reconstrucției mamare?

Reconstrucția mamară după o intervenție oncologică reprezintă una dintre procedurile cu indicație reconstructivă clară. După mastectomie, pacienta poate opta pentru reconstrucție, iar decizia medicală ține cont de etapa tratamentului oncologic, de starea generală de sănătate și de preferințele pacientei privind tehnica folosită.

Pentru acest tip de intervenție, decontarea depinde de documentele medicale care atestă diagnosticul oncologic și tratamentul urmat, de contractul unității medicale cu casa de asigurări și de disponibilitatea fondurilor alocate furnizorului în perioada respectivă.

Ce pași trebuie să urmezi pentru a accesa decontarea?

Procesul începe, în majoritatea cazurilor, cu biletul de trimitere de la medicul de familie sau de la un specialist. Acesta permite accesul la consultația de specialitate necesară pentru stabilirea diagnosticului.

La consultație, medicul evaluează afecțiunea, solicită investigațiile necesare, precum analize, imagistică sau biopsie, și stabilește dacă intervenția are o indicație funcțională sau medicală clară. Dacă răspunsul este afirmativ, medicul oferă informații despre documentele necesare și despre etapele administrative pentru decontare.

Pregătirea din timp a dosarului medical, inclusiv rezultatele investigațiilor anterioare și scrisorile medicale de la alți specialiști implicați în caz, reduce riscul de întârziere a procesului. Pentru afecțiuni oncologice sau cronice, biletul de trimitere poate avea o valabilitate extinsă, de până la 90 de zile, față de perioada standard de 30 de zile, aspect util de clarificat încă de la prima consultație.

Este util să întrebi din timp:

Cum alegi clinica potrivită pentru o procedură decontată?

Alegerea unei clinici cu experiență în chirurgie reconstructivă și cu un contract activ cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate este esențială pentru un proces administrativ clar. O echipă cu experiență în evaluarea acestor afecțiuni te poate ghida de la prima consultație, astfel încât să înțelegi exact ce procedură ți se recomandă și dacă aceasta poate fi decontată.

Programează o consultație de specialitate, prezintă toate documentele medicale pe care le ai și cere o evaluare clară a situației tale. O discuție transparentă cu medicul rămâne cel mai sigur punct de pornire pentru a afla dacă intervenția ta se încadrează în procedurile decontate.

Disclaimer: Acest articol are scop informativ și nu înlocuiește consultația medicală de specialitate.

Surse de informare:

O crizantemă albă dusă la un mormânt, în România, transmite respect și amintire. Aceeași floare, expusă în Japonia la un festival de toamnă, poate vorbi despre sănătate, longevitate și prestigiu. Diferența dintre semnificațiile acestei flori constau în istoria și obiceiurile locului în care o dăruiești.

Dacă alegi un buchet cu crizanteme pentru cineva drag, merită să ții cont de culoare, ocazie și tradițiile familiei sau ale țării. Floarea are o simbolistică bogată, iar sensul ei se schimbă de la o cultură la alta. Află de ce Europa o leagă adesea de comemorare, de ce Japonia o sărbătorește și cum poți alege un aranjament potrivit.

Este crizantema o floare de doliu sau de sărbătoare?

Răspunsul depinde de locul și de contextul în care apare. În multe țări europene, crizantema se leagă de începutul lunii noiembrie și de zilele dedicate celor plecați. În Japonia, oamenii o asociază cu toamna, vitalitatea și familia imperială. În Regatul Unit, Statele Unite sau țările nordice, o găsești frecvent în buchete oferite la aniversări, fără vreo trimitere funerară.

Poți observa ușor această varietate de stiluri dacă privești buchetele de crizanteme de pe Floria: o combinație de flori roz, galbene și portocalii transmite o stare luminoasă, în timp ce albul, crem-ul și verdele pal se potrivesc unor momente sobre.

Numele plantei provine din greaca veche: chrysos înseamnă „aur”, iar anthemon înseamnă „floare”. Crizantema are origini asiatice, cultivatorii din China fiind cei care au apreciat-o cu multe secole înainte ca ea să ajungă în grădinile europene.

Atunci când alegi crizanteme pentru diverse contexte și ocazii, ține cont de aceste recomandări:

Crizantema în Europa: de ce o legăm de doliu și comemorare?

În România, Franța, Italia, Belgia, Polonia și Spania, crizantemele sunt preferate cu ocazia Zilei Tuturor Sfinților și a Zilei Morților. Calendarul a influențat această asociere: planta înflorește toamna târziu și suportă temperaturile mai scăzute mai bine decât multe flori de sezon.

În Franța, tradiția oferirii crizantemelor la morminte s-a răspândit după Primul Război Mondial, în cadrul comemorărilor pentru soldații căzuți. În timp, floarea a devenit un simbol larg al respectului față de cei plecați. În România, multe familii aleg ghivece cu crizanteme pentru cimitir, fiindcă rezistă bine afară în octombrie și noiembrie.

Inclusă într-un aranjament funerar, crizantema transmite mesaje precum:

Asta nu înseamnă că trebuie să eviți orice crizantemă la o aniversare. Nuanțele vii, alături de gerbera, alstroemeria sau eucalipt, pot alcătui un buchet potrivit pentru o prietenă, o rudă sau un coleg. Totuși, dacă persoana care primește florile are o legătură puternică cu tradițiile din România, Italia ori Polonia, evită un buchet alcătuit exclusiv din crizanteme albe.

Crizantema în Japonia: kiku, floarea longevității și a demnității

În Japonia, crizantema poartă numele de kiku. A ajuns din China în urmă cu mai bine de o mie de ani și a fost adoptată treptat de curtea imperială. Astăzi, crizantema cu 16 petale stilizate apare pe emblema imperială japoneză, iar expresia „Tronul Crizantemei” desemnează monarhia Japoniei.

Japonezii privesc floarea ca pe un simbol al vieții lungi, al ordinii și al frumuseții specifice toamnei. Pe 9 septembrie, în tradiția veche, se marchează Chōyō no Sekku, Sărbătoarea Crizantemei. Oamenii admirau florile, consumau sake aromatizat cu petale și își adresau urări de sănătate.

O poveste tradițională vorbește despre un tânăr care a găsit un izvor acoperit cu petale de crizantemă. După ce a băut apa, ar fi trăit sute de ani. Legenda nu oferă o explicație botanică, însă arată cât de strâns leagă cultura japoneză această floare de longevitate.

La expozițiile horticole de toamnă, poți vedea crizanteme crescute ani la rând în forme atent controlate: cascade de flori, tufe rotunde sau plante cu sute de inflorescențe. Cultivatorii urmăresc rezultate stabile prin tăieri regulate, susținerea tulpinilor și controlul luminii.

Există și aici o nuanță importantă: crizantemele albe pot apărea la funeralii japoneze, unde exprimă puritate și solemnitate. Totuși, sensul lor general rămâne mai larg decât în multe regiuni europene.

Semnificația crizantemelor după culoare

Culorile oferă indicii utile, însă nu reprezintă reguli fixe. Tradițiile diferă, iar preferințele destinatarului au aceeași greutate.

Tipuri de crizanteme și efectul lor în buchet

Forma schimbă aspectul aranjamentului chiar dacă păstrezi aceeași paletă cromatică. Crizantemele cu floare mare atrag privirea și se potrivesc în buchete cu puține tije. Cele ramificate, numite și spray, au mai multe flori pe aceeași tulpină și dau volum.

Poți alege dintre câteva variante întâlnite frecvent:

Pentru o aniversare, combină santini roz cu gerbera și eucalipt. Pentru un omagiu sobru, alege crizanteme albe cu verdeață discretă și evită contrastele puternice.

Cum alegi crizantemele potrivite pentru fiecare ocazie

Pentru funeralii și condoleanțe, alege alb, crem, verde pal sau mov discret. Coroanele și jerbele se potrivesc ceremoniilor, iar un buchet simplu poate fi o alegere atentă pentru familia îndoliată. Scrie un mesaj direct, de exemplu: „Sunt alături de voi cu gândul.”

Pentru comemorare sau morminte, crizantemele la ghiveci oferă rezistență mai bună în exterior. Alege plante cu mulți boboci sănătoși și frunze ferme, fără pete. Așază ghiveciul într-un loc luminos, ferit de vânt puternic.

Pentru aniversări, mizează pe roz, galben, roșu sau portocaliu. Evită aranjamentele exclusiv albe dacă știi că destinatarul le asociază cu doliul. Pentru casa ta, combină nuanțe arămii și bordo cu vase ceramice simple.

Ghiveci sau flori tăiate?

Alege crizanteme la ghiveci dacă vrei o plantă pentru balcon, terasă sau grădină. Plantează-le într-un sol afânat, care drenează apa, și lasă aproximativ 30–40 de centimetri între tufe. Udă la baza plantei, dimineața, fără să îmbibi frunzele. Îndepărtează florile trecute pentru a păstra un aspect îngrijit.

Alege flori tăiate pentru buchete, vase, jerbe sau coroane. În majoritatea cazurilor, crizantemele tăiate rezistă între 10 și 21 de zile dacă le îngrijești corect.

  1. Taie 1–2 centimetri din tulpini, oblic, cu un instrument curat.
  2. Îndepărtează frunzele care ar sta în apă.
  3. Spală bine vaza și umple-o cu apă proaspătă, la temperatura camerei.
  4. Schimbă apa la două zile și retează puțin tulpinile.
  5. Ține florile departe de soare direct, calorifer și fructe coapte.
  6. Înlătură florile ofilite imediat ce apar.

Dacă ai pisici sau câini, ține crizantemele într-un loc inaccesibil. Ingerarea plantei poate provoca disconfort digestiv animalelor de companie.

Ce merită să reții înainte să dăruiești crizanteme

Crizantema poate exprima respect, dor, sănătate, apreciere sau bucurie de toamnă. În Europa, ea păstrează o legătură puternică cu memoria celor plecați, mai ales în țările catolice și ortodoxe. În Japonia, aceeași floare evocă longevitatea și tradiția imperială, deși apare și în contexte funerare.

Alege culoarea și forma aranjamentului după ocazie, verifică tradițiile destinatarului și scrie câteva rânduri care clarifică intenția ta. Privește fiecare buchet ca pe un mesaj: adaptează-l persoanei care îl primește și oferă-l cu atenție.

Un container realizat la comandă pornește de la o nevoie concretă: spațiu de lucru, depozitare, vestiar, punct comercial sau spațiu de locuit. De aceea, costul nu se raportează doar la lungime și lățime. Structura, izolația, compartimentarea, dotările, transportul și condițiile din teren pot modifica oferta finală.

O estimare corectă începe cu o descriere clară a proiectului. Dacă stabilești de la început destinația containerului și nivelul de echipare dorit, poți compara mai ușor propunerile primite și poți evita costurile apărute după lansarea producției.

Destinația containerului stabilește nivelul de dotare

Utilizarea prevăzută influențează direct materialele și echipamentele incluse. Un container pentru depozitare are ușă metalică simplă sau dublă, protecție antiefracție, rafturi, accesorii de prindere, izolație standard din pereți din panouri sandwich din spumă PIR cu grosimea de 40 mm și vată minerală în tavan și în pardoseală.

Pentru un birou, proiectul include tâmplărie PVC, ferestre, instalație electrică completă, design personalizat. De obicei, se optează pentru izolație premium din pereți din panouri sandwich din spumă PIR cu grosimea de 60-80-100 mm și vată minerală în strat dublu în tavan și în pardoseală.

Containerele sanitare implică trasee de apă și evacuare, obiecte sanitare, boiler și compartimentări. Un container comercial necesită ferestre sau vitrine, obloane, circuite electrice separate pentru aparatura utilizată.

În cazul containerelor locuite sau unde activitarea are loc pe perioade îndelungate sau în zone cu variații mari de temperaturi, pe lângă izolația premium, la cerere, se poate incorpora din fabrică aer condiționat cu funcție dublă inverter (pentru încălzire și răcire) sau convectoare pentru căldură sau încălzire în pardoseală.

Înainte de solicitarea unei oferte, clarifică trei aspecte:

Dimensiunile și configurația proiectului

Suprafața influențează consumul necesar de materiale:

Costul crește și dacă proiectul include mai multe containere modulare sau dacă transportul se realizează pe distanțe mai mari între fabrică și amplasamentul final. Un proiect cu mai multe containere oferă însă o suprafață mai generoasă și posibilitatea de a amenaja spații distincte pentru activitățile prevăzute. Materialele premium folosite în construcție contribuie la durabilitatea și confortul spațiilor amenajate.

Pentru o imagine orientativă asupra configurațiilor disponibile, poți consulta orientativ prețul unui container, apoi poți solicita o ofertă adaptată proiectului tău, de la un producător cu experiență, precum Containere FDC.

Compartimentarea și instalațiile

Compartimentarea influențează costul prin numărul pereților interiori, al ușilor și al lucrărilor necesare pentru organizarea spațiului. Un container deschis permite folosirea întregii suprafețe pentru o activitate, iar împărțirea în încăperi oferă zone distincte pentru lucru, acces și funcțiuni sanitare. În etapa de proiect, stabilește dimensiunile încăperilor și poziția golurilor pentru uși și ferestre.

Instalațiile se dimensionează în funcție de aparatura și dotările prevăzute în container. Pentru partea electrică, precizează poziția prizelor, numărul punctelor de alimentare și puterea echipamentelor utilizate. Dacă proiectul include baie sau chicinetă, amplasarea lor determină lungimea traseelor de apă și evacuare, precum și componentele necesare. Transmite cerințele înainte de stabilirea ofertei, pentru ca estimarea să includă lucrările de execuție și montaj aferente configurației solicitate. Bugetul reflectă atât organizarea interiorului, cât și echiparea necesară desfășurării activității.

Personalizarea vizuală

Personalizarea vizuală permite integrarea containerului în identitatea brandului tău. În etapa de proiect, poți selecta culori pentru diverse suprafețe și elemente de design care reflectă imaginea companiei. Riflajele pot completa aspectul exterior prin textura și dispunerea lor. Alegerea cromaticii și a suprafețelor pe care se aplică permite estimarea materialelor și a lucrărilor necesare pentru realizarea designului solicitat.

Costul personalizării depinde de suprafața decorată, de materialele selectate și de complexitatea detaliilor. O culoare aplicată pe exterior presupune operațiuni diferite față de o compoziție cu mai multe accente cromatice și riflaje. Discută cu producătorul despre aspectul dorit și cere includerea elementelor selectate în ofertă. Vei putea evalua investiția în raport cu imaginea pe care containerul o va reprezenta pentru companie.

Transportul și montajul

Transportul se estimează în funcție de distanța dintre fabrică și destinație, dimensiunile containerelor și numărul de curse necesare. Pentru organizarea livrării, transmite adresa amplasamentului și informații despre căile de acces. Asigură accesul vehiculului de transport până la zona de descărcare și spațiul necesar manevrelor. Detaliile privind lățimea intrării și posibilitatea de apropiere de poziția finală permit alegerea echipamentelor pentru manipulare și calcularea serviciilor incluse.

Montajul se realizează pe dale sau piloni din beton, la minimum 10 cm de sol, pentru ventilația corespunzătoare a containerului. Poziționarea necesită echipamente de ridicare alese în funcție de dimensiuni, greutate și distanța față de vehiculul de transport. Pentru un proiect cu mai multe containere, oferta ține cont de numărul operațiunilor de descărcare și amplasare.

Termenul de execuție

Producția în fabrică a containerelor durează între 6 și 8 săptămâni. Intervalul cuprinde realizarea containerului potrivit dimensiunilor, compartimentării și echipării stabilite în etapa de proiect. Discută calendarul de execuție înainte de confirmarea comenzii și solicită data estimată pentru finalizarea producției. Termenul stabilit îți permite să planifici investiția și să organizezi deschiderea spațiului în raport cu programul companiei.

Montajul pe amplasament durează de la o zi pentru un container până la câteva zile pentru un ansamblu de containere. Durata depinde de numărul containerelor și de operațiunile prevăzute pentru amplasare. Timpul de lucru și echipamentele necesare contribuie la estimarea costului de montaj. Stabilește cu producătorul despre livrare și perioada rezervată montajului, pentru a include toate etapele în calendarul proiectului.

Ce trimiți pentru a primi o ofertă exactă?

Pentru o propunere clară, transmite furnizorului:

Descrie proiectul cât mai concret și solicită o ofertă personalizată de la un producător specializat, precum Containere FDC. Astfel, vei primi o soluție adaptată utilizării reale, materialelor necesare și condițiilor de livrare.

O bandă de alergare compactă îți permite să faci mișcare acasă fără să transformi o cameră întreagă în sală de fitness. Pentru un apartament sau o locuință cu spațiu limitat, contează dimensiunile aparatului, suprafața de alergare, viteza, sistemul de pliere și locul disponibil pentru depozitare. Descoperă în continuare cum să alegi un model potrivit spațiului disponibil și tipului de antrenament preferat:

Spațiul disponibil trebuie măsurat înainte de alegerea benzii

O bandă descrisă drept compactă poate ocupa mai mult loc decât estimezi din fotografiile produsului. Verifică dimensiunile aparatului în poziție de utilizare și, pentru un model pliabil, dimensiunile după pliere.

Măsoară zona în care vrei să te antrenezi și păstrează suficient spațiu liber pentru urcare, coborâre și utilizare în siguranță. Nu amplasa banda într-un loc în care ușile, mobilierul sau obiectele decorative limitează mișcarea.

Gândește-te și la depozitare. Dacă banda va fi strânsă după fiecare sesiune, verifică greutatea aparatului, prezența roților de transport și direcția în care se pliază. Un aparat compact pe hârtie devine incomod dacă trebuie să muți mobilierul de fiecare dată când vrei să îl folosești.

Formatul slim economisește spațiu fără să elimine criteriile tehnice

Modelele cu profil redus sunt concepute pentru locuințe în care fiecare metru pătrat contează. Unele au console simplificate, structură pliabilă sau dimensiuni reduse față de benzile clasice. În categoria de benzi de alergare slim, de exemplu, există modele cu viteze maxime de 6 sau 12 km/h și suprafețe de utilizare cu dimensiuni diferite.

Din acest motiv, eticheta „slim” nu spune singură dacă aparatul este potrivit pentru mers, jogging sau alergare. Un model limitat la 6 km/h este orientat în principal către mers. La 12 km/h devin posibile sesiuni într-un ritm superior, însă trebuie analizate și dimensiunile suprafeței de alergare, stabilitatea aparatului și caracteristicile utilizatorului.

Suprafața de alergare influențează libertatea de mișcare

O suprafață scurtă și îngustă poate fi suficientă pentru mers, însă poate deveni restrictivă pentru o persoană înaltă sau pentru alergare într-un ritm susținut. Nu compara, așadar, benzile doar după dimensiunile exterioare. Verifică separat suprafața utilă pe care calci.

În oferta actuală Go4Fit există, de exemplu, modele compacte cu suprafețe de 90 × 40 cm, 100 × 40 cm și 120 × 42 cm. Diferențele sunt relevante deoarece influențează spațiul disponibil pentru pas și tipul de utilizare.

Viteza și motorul trebuie raportate la antrenamentul planificat

O bandă cumpărată pentru mers zilnic nu are aceleași cerințe ca una destinată alergării regulate. Definește de la început ce vrei să faci pe aparat, nu doar cât spațiu ai disponibil.

Pentru mers, o viteză maximă redusă poate fi suficientă. Dacă vrei să introduci jogging sau alergare, verifică viteza maximă și specificațiile aparatului pentru utilizarea respectivă. În gama de benzi de alergare de la Go4Fit există modele compacte, dar și variante Performance și Premium, cu motoare, viteze și suprafețe de alergare diferite.

Greutatea maximă suportată trebuie verificată înainte de cumpărare

Limita de greutate indicată de producător este o specificație tehnică pe care nu trebuie să o ignori. Ea se referă la utilizarea aparatului în parametrii pentru care a fost construit.

Nu porni de la ideea că orice bandă compactă are automat o capacitate redusă. În gama Slim Go4Fit sunt listate modele care acceptă utilizatori de până la 120 kg. Capacitatea diferă însă de la un aparat la altul, deci verifică fișa produsului înainte de alegere.

Dacă banda va fi folosită de mai multe persoane din casă, ia în calcul utilizatorul cu greutatea corporală mai mare și cerințele de antrenament ale fiecăruia.

Zgomotul și vibrațiile contează într-un apartament

Motorul nu este singura sursă de zgomot. Contactul repetat al picioarelor cu suprafața benzii produce vibrații care se pot transmite prin podea, mai ales în timpul alergării.

Poziționează aparatul pe o suprafață dreaptă și stabilă și respectă recomandările producătorului privind instalarea. Un covoraș destinat echipamentelor fitness poate proteja pardoseala și poate contribui la limitarea transmiterii vibrațiilor, fără să facă însă aparatul complet silențios.

Contează și momentul antrenamentului. Într-un bloc, mersul la viteză moderată produce de regulă alt nivel de impact decât alergarea rapidă. Dacă locuiești deasupra altui apartament, ia în calcul inclusiv modul în care se transmite zgomotul structural.

Banda compactă poate susține antrenamente variate

Dimensiunile reduse nu înseamnă că trebuie să folosești aparatul în același mod la fiecare sesiune. În funcție de vitezele disponibile, poți alterna mersul relaxat, mersul alert și intervalele de intensitate diferită.

Pentru început, poți lucra cu sesiuni scurte și crește treptat durata. O altă variantă este antrenamentul pe intervale, cu perioade de efort alternate cu recuperare la viteză redusă. Intensitatea trebuie adaptată condiției fizice și limitelor aparatului.

Dacă modelul dispune de înclinare, aceasta poate modifica solicitarea antrenamentului fără să fie necesară creșterea vitezei. Verifică dacă reglarea este manuală sau automată, deoarece modul de utilizare diferă.

Depozitarea simplă ajută la folosirea constantă a aparatului

O bandă compactă este practică atunci când poate fi pregătită rapid pentru antrenament. Dacă scoaterea ei presupune mutarea repetată a unor obiecte grele, există riscul să o folosești mai rar decât ai planificat.

Alege dinainte un loc pentru utilizare și unul pentru depozitare. Verifică accesul la priză, spațiul necesar cablului și posibilitatea de a muta banda fără să zgârii pardoseala. Atenție, nu o depozita într-o poziție care nu este prevăzută de producător.

Banda potrivită combină dimensiunile compacte cu utilizarea dorită

Când alegi o bandă de alergare compactă, pornește de la două întrebări: cât spațiu ai și cum vrei să te antrenezi. Măsoară zona disponibilă, verifică suprafața de alergare, viteza, motorul, limita de greutate, sistemul de pliere și condițiile de depozitare.

Un model compact bine ales îți permite să integrezi mersul sau alergarea în program fără să ocupi permanent camera cu echipamente voluminoase. Compară specificațiile în funcție de antrenamentele planificate și alege o bandă pe care o poți folosi confortabil și constant acasă.

Stocarea energiei fotovoltaice înseamnă păstrarea surplusului produs de panouri într-o baterie, pentru a-l folosi mai târziu. Este o soluție utilă dacă produci energie în timpul zilei, dar consumi mai mult seara, noaptea sau în perioadele cu soare redus.

Pentru multe locuințe, producția fotovoltaică atinge valori ridicate între aproximativ 11:00 și 16:00. În același interval, casa poate fi goală, iar consumul rămâne redus. După apus pornesc iluminatul, electrocasnicele, sistemele de încălzire, aerul condiționat sau încărcarea mașinii electrice. Fără o baterie, surplusul pleacă în rețea, iar seara cumperi din nou energie.

Un sistem de stocare mută energia din intervalul de producție în intervalul în care ai nevoie de ea. Astfel, poți crește autoconsumul, poți reduce energia preluată din rețea și poți păstra o rezervă pentru aparatele prioritare, dacă sistemul include funcție de backup.

Ce înseamnă stocarea energiei produse de panourile fotovoltaice?

Un sistem de stocare include acumulatori, un invertor compatibil, protecții electrice și echipamente de monitorizare. Aceste componente preiau surplusul de energie solară, îl păstrează în baterii și îl livrează ulterior consumatorilor din casă sau din firmă.

Energia produsă de panouri poate urma trei trasee:

Fără acumulatori, consumi energia disponibilă pe loc și trimiți diferența în rețea. Cu stocare, păstrezi o parte mai mare din producția proprie pentru seară sau pentru intervalele în care panourile nu produc suficient.

Bateriile solare funcționează diferit față de un acumulator auto. Un acumulator auto livrează pentru câteva secunde un curent de descărcare mare, necesar pornirii motorului. O baterie destinată unui sistem fotovoltaic se încarcă și se descarcă repetat, de regulă zilnic. Acest ciclu de încărcare influențează durata de utilizare și trebuie luat în calcul înainte de alegerea echipamentului.

Pentru locuințe, cele mai răspândite soluții folosesc tehnologia Li-ion, iar multe sisteme moderne folosesc celule LiFePO4, adică litiu-fier-fosfat. Acestea oferă un comportament stabil pentru utilizare staționară și suportă multe cicluri de încărcare. Tehnologia Ni-MH apare mai des în baterii portabile și echipamente mici, în timp ce bateriile cu plumb rămân întâlnite în anumite aplicații, însă au limite diferite de eficiență, greutate și utilizare.

Cum funcționează stocarea energiei solare în practică?

Panourile produc curent continuu, iar invertorul îl transformă în curent alternativ, compatibil cu instalația electrică a casei. Într-un sistem bine configurat, energia urmează o ordine clară: acoperă mai întâi consumul instantaneu, apoi încarcă bateria, iar surplusul rămas poate merge în rețea.

După apus, bateria preia treptat alimentarea locuinței. Dacă nivelul ei de încărcare scade sub pragul configurat sau dacă aparatele cer mai multă putere decât poate livra sistemul, locuința preia energie din rețea.

De exemplu, dacă panourile produc într-o după-amiază 8 kWh peste consumul curent al casei, iar bateria poate stoca această energie, o poți utiliza ulterior pentru iluminat, frigider, router, televizor și alte aparate cu consum moderat. Durata reală depinde de consumul activ în acel moment.

Invertorul hibrid coordonează transferul energiei între panouri, baterie, rețea și consumatori. BMS-ul, prescurtare de la Battery Management System, monitorizează parametri precum tensiune nominală, temperatură, nivel de încărcare și curent de descărcare. Dacă detectează valori în afara limitelor admise, BMS-ul limitează funcționarea pentru protecția bateriei.

Nu este recomandat să descarci complet bateria în mod repetat. Producătorul stabilește praguri de protecție, iar instalatorul poate configura o rezervă de energie pentru situații neprevăzute. Dacă vrei alimentare în timpul unei pene de curent, această rezervă devine utilă.

De ce merită să stochezi energia produsă de panourile fotovoltaice?

Stocarea are sens mai ales dacă produci frecvent surplus la prânz și consumi mult după apus. În majoritatea locuințelor, acesta este profilul obișnuit: producție mare ziua și cerere ridicată seara.

În primul rând, crești autoconsumul. În loc să livrezi imediat surplusul, îl păstrezi pentru propriile nevoi. Acest lucru te ajută să folosești local o proporție mai mare din energia generată de panouri.

Apoi, reduci energia cumpărată din rețea. Bateria poate susține consumul de seară al frigiderului, luminilor, routerului, televizorului, laptopurilor sau al unor pompe de circulație. Economiile diferă de la un caz la altul și depind de capacitatea bateriei, puterea instalată a panourilor, tariful din contract, pierderile de conversie și obiceiurile de consum.

Stocarea îți oferă și mai mult control. În aplicația sistemului poți vedea producția, importul din rețea, nivelul bateriei și consumul casei. Dacă ai echipamente smart home, poți programa anumite activități în orele cu producție bună: încălzirea apei, funcționarea pompei de căldură sau încărcarea vehiculului electric.

Totuși, bateria nu transformă automat o casă conectată la rețea într-o locuință complet independentă. Iarna, producția fotovoltaică scade, iar consumul poate crește. Privește stocarea ca pe o metodă de a reduce dependența de rețea și de a îmbunătăți utilizarea energiei proprii.

Cum poate fi utilizată ulterior energia stocată?

Poți folosi energia păstrată în baterie pentru consumatori obișnuiți, pentru aparate cu putere mai mare sau pentru circuite de rezervă. Alegerea depinde de dimensiunea sistemului și de modul în care a fost proiectat.

Pentru utilizare uzuală, bateria poate alimenta seara:

Aparatele mari cer o analiză mai atentă. Plita cu inducție, cuptorul electric, boilerul, pompa de căldură, aerul condiționat sau stația de încărcare pentru vehicul electric pot avea consum ridicat. Aici trebuie să separi două noțiuni: capacitatea și puterea.

Capacitatea, exprimată în kWh, arată câtă energie poate stoca bateria. Puterea, exprimată în kW, arată cât poate livra simultan. O baterie de 10 kWh poate păstra o cantitate bună de energie, dar dacă invertorul livrează maximum 5 kW, nu vei putea alimenta în același timp toți consumatorii de mare putere.

Înainte să alegi un echipament, compară specificațiile complete pentru sisteme de stocare a energiei, inclusiv puterea nominală, puterea de vârf, capacitatea utilizabilă și compatibilitatea declarată cu invertorul.

Dacă ai o mașină electrică, poți folosi producția solară pentru încărcare în timpul zilei sau poți utiliza energia din baterie în anumite limite, seara. Evită însă configurările care descarcă rapid bateria casei doar pentru încărcarea vehiculului, dacă obiectivul tău principal este backup-ul. O stație de încărcare inteligentă poate ajusta curentul în funcție de surplusul solar disponibil.

Ce componente sunt necesare pentru un sistem cu stocare?

O instalație sigură nu se rezumă la baterie. Ai nevoie de componente compatibile, proiectate pentru aceeași configurație.

Panourile fotovoltaice determină câtă energie poți produce. Invertorul hibrid sau invertorul compatibil cu baterii gestionează fluxul dintre producție, consum, acumulator și rețea. Bateria păstrează energia, iar BMS-ul o protejează prin monitorizarea parametrilor electrici și termici.

Sistemul trebuie să includă siguranțe, întrerupătoare, protecții la supratensiune, cabluri dimensionate corect și, dacă dorești backup, o cutie de comutare sau o soluție EPS. EPS reprezintă ieșirea de alimentare de rezervă, care funcționează doar în configurațiile proiectate pentru acest scop.

Verifică mereu compatibilitatea dintre baterie și invertor. Două echipamente pot avea tensiune nominală apropiată, dar pot comunica diferit sau pot avea limite distincte de curent de descărcare. Folosește listele de compatibilitate publicate de producători și lasă instalatorul autorizat să confirme configurația.

Tipuri de sisteme de stocare

Sistemele DC-coupled conectează bateria pe partea de curent continuu, de regulă printr-un invertor hibrid. Această configurație apare frecvent în instalațiile noi.

Sistemele AC-coupled folosesc un invertor separat pentru baterie și pot fi potrivite pentru modernizarea unui sistem fotovoltaic existent. Alegerea depinde de echipamentele deja montate, de obiectivul de backup și de bugetul disponibil.

Poți alege și între sisteme modulare sau soluții compacte. Modelele modulare permit extinderea capacității prin adăugarea unor module compatibile. Această opțiune poate fi utilă dacă plănuiești să cumperi un vehicul electric, să instalezi o pompă de căldură sau să mărești puterea panourilor.

Un sistem on-grid poate folosi bateria pentru autoconsum, însă nu oferă automat energie în timpul unei întreruperi. Pentru backup ai nevoie de invertor cu funcție dedicată, circuite separate și decuplare sigură de rețeaua publică. Sistemele off-grid funcționează separat de rețea, dar cer o dimensionare atentă, deoarece trebuie să acopere și perioadele cu producție solară redusă.

Folosește direct energia solară atunci când este disponibilă, programează aparatele mari în orele cu producție bună și păstrează o rezervă de baterie dacă ai nevoie de continuitate pentru frigider, internet, iluminat sau centrală. Informează-te din documentația tehnică, compară datele relevante și discută configurația potrivită cu un specialist autorizat.

Profitul la bursă se poate obține din abordări foarte diferite, iar strategia potrivită depinde de obiectivele tale, timpul pe care îl poți dedica investițiilor și riscul pe care ești dispus să îl accepți. Problemele apar atunci când cumperi acțiuni după criterii diferite și ajungi să iei fiecare decizie în funcție de ce se întâmplă în piață în ziua respectivă. Strategia te ajută să îți stabilești reperele după care alegi investițiile, gestionezi portofoliul și reacționezi atunci când prețurile se mișcă în direcția opusă așteptărilor tale.

Pornește de la obiectivul pentru care investești

Strategia capătă sens atunci când știi ce urmărești cu banii investiți. Poate vrei să acumulezi capital pe parcursul următorilor 15 sau 20 de ani, să construiești treptat o sursă suplimentară de venit sau să urmărești oportunități care presupun mai multă implicare din partea ta. Fiecare obiectiv vine cu alte decizii privind perioada investiției, riscul acceptat și structura portofoliului.

Dacă încă lucrezi la aceste elemente și vrei să îți construiești baza înainte să alegi strategia, poți descoperi cursurile de investitii în care informațiile sunt organizate în funcție de nivelul și obiectivele investitorului.

Stabilește cât risc poți accepta în portofoliu

Randamentul urmărit trebuie pus în relație cu riscul pe care îl presupune strategia. Dacă o scădere de 20% te determină să renunți la poziții pe care intenționai să le păstrezi câțiva ani, o strategie cu fluctuații mari îți poate crea probleme chiar dacă, teoretic, se potrivește obiectivului de randament.

Contează și cât din capital ajunge într-o singură companie, industrie sau categorie de active. Riscul poate fi controlat prin alocarea capitalului și diversificare, iar limitele stabilite din timp reduc situațiile în care o mișcare puternică a pieței ajunge să schimbe întregul plan.

Decide cât timp vrei să aloci investițiilor

Strategia trebuie să se potrivească și programului tău. Analiza frecventă a companiilor, urmărirea rezultatelor trimestriale și ajustarea pozițiilor presupun timp, în timp ce alte abordări permit intervenții mai rare și un portofoliu administrat cu mai puțină implicare.

Ia în calcul câte ore poți dedica investițiilor într-o săptămână obișnuită, deoarece entuziasmul de la început poate susține temporar un ritm greu de păstrat ulterior. Dacă vrei să îți construiești propriul sistem de investiții și să aprofundezi procesul după care iei deciziile în piață, alege Beat the Market și lucrează la o strategie pe care să o poți aplica în mod consecvent.

Construiește reguli pentru cumpărare înainte să apară oportunitatea

O strategie bună ar trebui să îți spună în ce condiții merită să incluzi o companie în portofoliu. Criteriile pot ține de rezultatele businessului, evaluare, perspectivele industriei, nivelul datoriilor sau alți factori relevanți pentru abordarea pe care ai ales-o.

Fără câteva reguli stabilite dinainte, o scădere de 25% poate părea imediat o oportunitate, iar o companie care a crescut cu 40% poate deveni atractivă doar pentru că prețul continuă să urce. Criteriile de selecție te ajută să judeci fiecare situație în raport cu strategia ta și cu argumentele care susțin investiția.

Gândește strategia și pentru perioadele în care scade piața

Este simplu să urmezi planul atunci când majoritatea pozițiilor sunt pe profit. O perioadă în care portofoliul pierde 15% sau 20% pune însă strategia într-un context complet diferit, iar deciziile luate atunci pot avea un impact important asupra rezultatelor pe termen lung.

Planul ar trebui să includă modul în care tratezi scăderile și motivele pentru care o poziție poate fi redusă sau închisă. Corecția prețului, deteriorarea rezultatelor companiei și schimbarea argumentelor inițiale reprezintă situații diferite, iar strategia te ajută să le tratezi separat.

Profitul rămâne rezultatul mai multor decizii luate pe parcursul anilor, iar strategia îți dă cadrul în care le iei. Obiectivele, toleranța la risc, timpul disponibil și regulile după care îți gestionezi portofoliul te ajută să alegi o abordare pe care o poți susține inclusiv atunci când piața trece prin perioade dificile.