Acasă Blog Pagina 2

Restricții de trafic majore pentru Crosul 15 Noiembrie

0
Sâmbătă, 14 noiembrie, Brașovul găzduiește cea de-a 37-a ediție a Crosului 15 Noiembrie, eveniment dedicat comemorării Revoltei Anticomuniste din 15 Noiembrie 1987, când muncitorii de la Uzina de Autocamioane Roman au avut curajul să se ridice împotriva regimului comunist.

La 39 de ani de la acel moment care a marcat istoria orașului, ne întoarcem pe traseul istoric al Revoltei, pentru a le aduce un omagiu celor care au luptat pentru libertate. Anul acesta, 1.800 de participanți – adulți și copii – sunt așteptați la start, fiecare pas devenind un gest de recunoștință și o promisiune că povestea curajului lor va fi transmisă mai departe.

Ediție dedicată lui Dănuț Iacob

Ediția din acest an îi este dedicată lui Dănuț Iacob, unul dintre liderii Revoltei Anticomuniste din 15 Noiembrie 1987 și o prezență activă și implicată în toate acțiunile Asociației 15 Noiembrie 1987 Brașov.

În semn de respect și recunoștință pentru contribuția sa la păstrarea vie a memoriei Revoltei, chipul său se regăsește atât pe medalia, cât și pe trofeul ediției din acest an. Prin acest omagiu, ne dorim să îi păstrăm vie amintirea și să transmitem mai departe povestea celor care au avut curajul să lupte pentru libertate.
Cursa principală are o distanță de 5 kilometri și urmează traseul parcurs de manifestanții din 1987: Uzina de Autocamioane Roman – Strada Poienelor – Calea București – Spitalul Județean – Spitalul Astra – Intersecția „Trei Alimentare” – Biserica de Lemn – Hidromecanica – Spitalul CFR – Sala Patria – Teatrul „Sică Alexandrescu” – Prefectură. Evenimentul este deschis atât alergătorilor amatori, cât și sportivilor de performanță, fiind structurat pe categorii de vârstă, la feminin și masculin.
Cursa Copiilor rămâne unul dintre momentele speciale ale evenimentului. Cu startul de la Prefectură, aceasta le oferă celor mici ocazia de a descoperi bucuria mișcării și de a deveni parte din povestea Crosului 15 Noiembrie.
Participanții vor fi împărțiți în patru categorii de vârstă, fiecare cu o distanță adaptată:
● 0 – 3 ani: 250 m
● 4 – 6 ani: 500 m
● 7 – 9 ani: 800 m
● 10 – 12 ani: 1.200 m.
Cei mai rapizi alergători vor fi recompensați cu premii, acordate separat la feminin și masculin, după cum urmează:
● Premii în bani pentru categoriile de adulți, începând cu 16 ani: Locul I – 300 lei, Locul II – 250 lei, Locul III – 200 lei.
● Premii sub formă de vouchere pentru categoriile 4 – 6 ani, 7 – 9 ani, 10 – 12 ani și 13 – 15 ani, în valoare de 300 lei, 250 lei și 200 lei.
● Premii în produse pentru categoria 0 – 3 ani și categoria Open. Categoriile de vârstă pentru adulți sunt: 16 – 29 ani | 30 – 39 ani | 40 – 49 ani | 50 – 59 ani | 60 – 69 ani | +70 ani.
În cadrul festivității de premiere, programată în fața Prefecturii, va avea loc și o tombolă cu premii pentru participanți.
Programul evenimentului:
Miercuri, Joi, Vineri (11 – 13 noiembrie 2026):
15:30 – 20:00 – Ridicarea kiturilor de concurs de la Magazinul SportGuru Brașov.
Sâmbătă, 14 noiembrie 2026:
11:00 – START Crosul 15 Noiembrie 1987 – ROMAN SA
12:00 – Încheierea timpului limită al cursei principale – Prefectură
12:15 – START Cursa Copiilor – Prefectură
13:30 – Festivitatea de premiere și tombola – în fața Prefecturii
Restricții de circulație
Desfășurarea Crosului 15 Noiembrie va presupune instituirea unor restricții de circulație în mai multe zone ale municipiului Brașov. Ca atare, conducătorii auto să țină cont de următorul program:
Vineri, 13 noiembrie 2026:
● Bulevardul Eroilor, tronsonul dintre Modarom și Colegiul Național „Unirea”: circulația va fi restricționată între orele 09:00 și 23:59. Parcările de pe acest tronson vor fi indisponibile începând de joi, 12 noiembrie, ora 16:00.
Sâmbătă, 14 noiembrie 2026:
● Bulevardul Eroilor, tronsonul dintre Modarom și Colegiul Național „Unirea”: circulația va fi restricționată între orele 00:00 și 17:30.
● Strada Poienelor: între orele 10:00 și 12:00.
● Calea București (doar sensul de mers spre McDonald’s): între orele 10:00 și 12:00.
● Bulevardul 15 Noiembrie: între orele 10:00 și 12:00.
● Bulevardul Eroilor, dinspre Modarom: între orele 10:00 și 12:00.
● Bulevardul Eroilor, tronsonul dintre Modarom și Teatrul Dramatic: între orele 12:00 și 13:30.
Organizatorii recomandă conducătorilor auto să își planifice deplasările în funcție de aceste restricții, să folosească rutele ocolitoare și să respecte indicațiile agenților de poliție, ale voluntarilor și ale arbitrilor de traseu.
Crosul 15 Noiembrie este deopotrivă o competiție sportivă și un eveniment comemorativ prin care se păstrează vie memoria muncitorilor de la Uzina de Autocamioane Roman și prin care transmitem generațiilor tinere povestea celor care au avut curajul să lupte pentru libertate.
„Alergăm împreună, amatori și profesioniști, adulți și copii, pe drumul pe care istoria Brașovului a fost schimbată. Crosul 15 Noiembrie este organizat de Asociația 15 Noiembrie și Primăria Municipiului Brașov, cu sprijinul Climb House & Cestra Events”, precizează organizatorii

Șofer prins băut la volan, în județul Brașov. Etilotestul a indicat 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat

0
Șofer prins băut la volan, în județul Brașov. Etilotestul a indicat 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, deschis după ce au identificat, în trafic, un bărbat, care ar fi încălcat prevederile legislației rutiere, respectiv a condus în timp ce se afla sub influența alcoolului.

La data de 12 noiembrie, în jurul orei 19.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila, aflați în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control al traficului rutier, au oprit pentru control un autoturism, care circula pe un drum comunal.

Polițiștii au procedat la identificarea conducătorului auto, stabilind că este un bărbat, de 61 de ani, din comuna Drăguș. Acesta prezenta semne vizibile ale consumului de alcool, iar în urma testării de către polițiști cu aparatul etilotest, a rezultat că avea o valoare de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Astfel, având în vedere rezultatul afișat de aparat, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice, a căror analiză de specialitate va stabili, cu certitudine, valoarea alcoolemiei.

Cercetările în cauză sunt continuate de polițiști în cadrul dosarului penal întocmit, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rupea, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

Trei bărbați, arestați preventiv după mai multe furturi din firme din Brașov. Prejudiciul de peste 20.000 de lei, recuperat

0
Trei bărbați, arestați preventiv după mai multe furturi din firme din Brașov. Prejudiciul de peste 20.000 de lei, recuperat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 5 Poliție, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, au desfășurat activități complexe de cercetare penală într-un dosar penal ce vizează săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat.

Cercetările au fost demarate de polițiști la sfârșitul lunii octombrie, după ce, la nivelul Secției 5 Poliție Brașov au fost înregistrate mai multe dosare penale, în care erau sesizate infracțiuni de furt calificat, din societăți comerciale, fapte ce ar fi fost comise de persoane necunoscute, în municipiul Brașov.

Pentru identificarea celor bănuiți de comiterea faptelor, polițiștii au efectuat mai multe activități operative și de investigare, cu sprijinul mai multor structuri operative, care au dus la conturarea unui cerc de persoane bănuite, acestea provenind din comunele Tărlungeni, județul Brașov și Slimnic, județul Sibiu.

Astfel că, la data de 10 noiembrie, înainte și după miezul nopții, în baza datelor obținute și a activităților desfășurate de polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție și Biroului de Investigații Criminale, au oprit și verificat un autoturism staționat în zona unei societăți comerciale, bănuit că ar fi supravegheat zona și transportat bunurile provenite din activitatea infracțională, pe care alte persoane ar fi desfășurat-o. La scurt timp, alți doi bărbați, au fost surprinși în flagrant, în aceeași zonă din municipiul Brașov, după ce ar fi încercat să sustragă mai multe bunuri și să părăsească locul faptei. La momentul depistării, asupra persoanelor, cât și în autoturism au fost identificate diferite bunuri susceptibile de a proveni din comiterea faptelor, dar și categorii de bunuri pe care le-ar fi folosit în activitatea infracțională.

Pentru completarea materialului probator, polițiștii au pus în aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară, la adresele de domiciliu a doi dintre bărbați, în vederea identificarii și ridicării altor categorii de bunuri de interes.

De asemenea, prejudiciul cauzat celor două societăți comerciale, în valoare de peste 20.000 de lei, a fost recuperat integral.

Având în vedere cele constatate și după administrarea probatoriului în cauză, față de trei bărbați identificați, cu vârste cuprinse între 26 și 34 de ani, din comuna Tarlungeni, județul Brașov, respectiv comuna Slimnic, județul Sibiu, polițiștii au dispus măsura reținerii și introducerii în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov, pentru 24 de ore.

Ulterior acestei măsuri, după prezentarea în fața instanței de judecată de către procurorul de caz, față de aceștia judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și complicitate la furt calificat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să se dispună măsurile legale.

Avarie la rețeaua de termoficare din Brașov. 55 de apartamente de pe strada Înfrățirii au rămas fără încălzire

0
Avarie la rețeaua de termoficare din Brașov. 55 de apartamente de pe strada Înfrățirii au rămas fără încălzire

Serviciul Public Local de Termoficare Brașov a anunțat că, începând de astăzi, 13 noiembrie 2026, furnizarea agentului termic pentru încălzire este întreruptă temporar la imobilul situat pe strada Înfrățirii nr. 16, ca urmare a unei avarii apărute la rețeaua de distribuție.

Sunt afectate 55 de apartamente racordate la sistemul centralizat de termoficare, avaria vizând aproximativ 150 de metri de conductă.

Echipele de intervenție au început lucrările de remediere și depun toate eforturile pentru restabilirea încălzirii în cel mai scurt timp posibil.

Reluarea furnizării agentului termic este estimată cel târziu pentru sâmbătă, 14 noiembrie 2026, ora 20:00.

Apa de ploaie este considerată apă uzată? Cine plătește colectarea și epurarea apelor pluviale în Brașov

0
Apa de ploaie este considerată apă uzată? Cine plătește colectarea și epurarea apelor pluviale în Brașov

Apa de ploaie care ajunge în rețeaua publică de canalizare nu este lipsită de impurități și trebuie colectată, transportată și epurată înainte de evacuarea în mediul natural. Compania Apa Brașov explică de ce apele pluviale sunt tratate ca un serviciu distinct, cine plătește pentru preluarea lor și cum se calculează cantitatea facturată.

Compania Apa Brașov a transmis că apele pluviale (meteorice) sunt apele provenite din precipitații, care se scurg de pe acoperișuri, străzi, parcări, alei sau alte suprafețe și ajung în sistemul public de canalizare.

Pe traseu, apele pluviale antrenează nisip, mâl, pietriș, resturi vegetale, reziduuri petroliere, uleiuri, resturi de construcții, particule provenite din uzura anvelopelor și alte impurități. Acestea trebuie colectate, transportate și epurate înainte de a fi evacuate în mediul natural.

Pentru a asigura funcționarea corespunzătoare a rețelei, Compania Apa Brașov verifică, întreține periodic și curăță gurile de scurgere a apelor pluviale de pe domeniul public.

Cine plătește acest serviciu

În aria de operare a Companiei Apa Brașov, serviciul de preluare a apelor pluviale este facturat agenților economici, instituțiilor publice, fundațiilor și asociațiilor nonprofit. Consumatorii casnici nu plătesc acest serviciu.

Cum se calculează

Cantitatea facturată se stabilește în funcție de:
• media anuală a precipitațiilor comunicată de ANM;
• suprafața totală construită și neconstruită a incintei;
• coeficientul mediu de scurgere aplicat – 0,6
(sunt luați în calcul doar 60 de litri de precipitații din 100)

Colectarea apei pluviale este un serviciu distinct prestat de companie, calculat independent de consumul de apă.

Tariful pentru un metru cub de apă pluvială este egal cu tariful pentru un metru cub de apă uzată.

Compania Apa Brașov a mai transmis că nu se plătește ploaia, ci serviciul de colectare, transport și epurare a apei provenite din precipitații, care ajunge în sistemul public de canalizare.

Hochei: Corona Brașov, asalt în Italia pentru turneul final al Cupei Continentale

0

Corona Brașov luptă pentru calificarea la turneul final al Cupei Continentale

Corona Brașov începe vineri seria meciurilor din turul secund al Cupei Continentale la hochei pe gheață, turneu găzduit de Italia. Vicecampioana României va evolua în Grupa D, alături de Herlev Eagles (Danemarca), Nomad Astana (Kazahstan) și HC Asiago (Italia), cu obiectivul calificării la turneul final.

Brașovenii vor debuta vineri, de la ora 17:30, în compania danezilor de la Herlev Eagles. Sâmbătă, de la aceeași oră, Corona va întâlni campioana Kazahstanului, Nomad Astana, iar duminică, de la ora 21:00, va juca împotriva gazdelor de la HC Asiago.

Primele trei clasate din grupă se vor califica la turneul final, programat în perioada 14-17 ianuarie 2027. Corona Brașov a ajuns în această fază a competiției după ce a câștigat turneul din primul tur, desfășurat în Estonia. Echipa brașoveană a obținut victorii pe linie în fața formațiilor Akademia Budapesta, Viru Sputnik și KHL Zagreb.

Prezența Coronei în competiție a fost posibilă după ce ACSH Gheorgheni, campioana României, a declinat participarea, invitația revenind vicecampioanei Corona Brașov.

Liga 4 Brașov, etapa a 12-a | Derby la Făgăraș! Liderul Măgura Codlea joacă acasă

0

Etapa a 12-a din Liga 4 Brașov, sezonul 2026/2027, este programată sâmbătă, 14 noiembrie. Liderul Măgura Codlea va juca pe teren propriu cu Inter Cristian, în timp ce derby-ul rundei se dispută la Făgăraș, între CSM Făgăraș și Chimia Victoria. SR Brașov va sta în această etapă.

Liga 4 Brașov, etapa a 12-a – arbitrii și observatorii

Sâmbătă, 14 noiembrie, ora 11:00

Corona Brașov – ACS Hoghiz (arbitri: Raul Cupu – Claudiu Șchiopeț, Daniel Borțan; observator: Adrian Broscăteanu)

ACS Prejmer – Teutonii Ghimbav (Mihai Hârlab – Ioan Scortia, George Broștic; observator: Ion Ercuși)

CSM Făgăraș – Chimia Victoria (Liviu Dîrjan – Dragoș Băjenescu, Mihai Mitarcă; observator: Florin Joantă)

ACS Zona Rupea – Internațional Brașov (Valentin Florescu – Marian Tunsoiu, Felix Butcaru; observator: Florin Hîncu)

Măgura Codlea – Inter Cristian (Ionuț Labăr – Ovidiu Nicolae, Alexandru Paraschiv; observator: Răzvan Polexe)

Unirea Hărman – Aripile Brașov (Eusebiu Velea – George Comiza, Patrick Grigoraș; observator: Petre Neamțu)

SR Brașov stă

Clasament Liga 4 Brașov: 1. Măgura Codlea 25p, 2. Chimia Victoria 24p, 3. SR Brașov 20p, 4. CSM Făgăraș 20p,5. Internațional Brașov 20p, 6. ACS Zona Rupea 19p, 7. Corona Brașov II 17p, 8. Teutonii Ghimbav 12p, 9. Inter Cristian 9p, 10. Aripile Brașov 9p, 11. Unirea Hărman 6p, 12. ACS Hoghiz 4p,13. ACS Prejmer 3p.

Vânt extrem de puternic la munte, în județul Brașov. Salvamont recomandă evitarea drumețiilor

0

Salvamont Brașov a anunțat că astăzi, 13 noiembrie, în intervalul orar 10:00–21:00, în județul Brașov, sunt prognozate intensificări puternice ale vântului, cu viteze de 90–120 km/h, iar la altitudini mari rafalele pot atinge 120–140 km/h.

În aceste condiții, deplasarea pe traseele montane, în special în zonele alpine expuse, pe creste și în apropierea versanților abrupți, poate deveni extrem de periculoasă.

Salvamont Brașov recomandă evitarea drumețiilor și a activităților montane pe durata avertizării, precum și amânarea ascensiunilor planificate.

Câștig de peste 5,2 milioane de lei la Loto 6/49! Biletul norocos a fost jucat în Călărași

0

Loteria Română a anunțat că la tragerea Loto 6/49 de joi, 12 noiembrie, s-a câștigat premiul de categoria I în valoare de 5.226.582,80 de lei (980 de mii de euro).

Biletul norocos a fost jucat la agenția 40-020 din Călărași, și a fost completat cu trei variante simple la Loto 6/49 și două variante la Noroc, prețul biletului fiind de 32,50 de lei.

Acesta este al patrulea câștig de categoria I obținut în acest an la Loto 6/49.

Ultima dată, premiul de categoria I la Loto 6/49 a fost câștigat în data de 22.10.2026 și a fost în valoare de 17.760.754,40 lei.

Conform Regulamentului privind organizarea și administrarea jocurilor de tip loto tradițional, câștigătorul are la dispoziție 90 de zile începând cu data tragerii pentru a-și revendica premiul.

Vântul puternic a făcut pagube în Brașov. Un copac a avariat trei mașini, iar o bucată de tablă s-a desprins de pe un acoperiș

0

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brasov a anunțat că vineri dimineață, din cauza vântului puternic, pompierii brașoveni au fost solicitați să intervină în două situații, în municipiul Brașov, după cum urmează:
Bulevardul Victoriei – un copac s-a prăbușit, avariind trei autoturisme. La fața locului s-au deplasat o autospecială de intervenție și un echipaj SMURD.
Strada Ștefan Octavian Iosif – o bucată de tablă s-a desprins de pe acoperișul unui imobil, fiind necesară intervenția pompierilor pentru îndepărtarea acesteia. La fața locului s-a deplasat o autospecială de intervenție.

Din fericire, în urma celor două evenimente, nu s-au înregistrat victime.

Pentru prevenirea unor situații care vă pot pune în pericol siguranța, ISU Brașov recomandă:
Evitați deplasarea sau staționarea în apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare și a elementelor de construcție care pot fi dislocate de vânt.
Evitați parcarea autoturismelor în apropierea copacilor sau a clădirilor de pe care se pot desprinde elemente de construcție.
Asigurați obiectele care pot fi luate de vânt de pe balcoane și terase.
Închideți ferestrele și ușile locuințelor.
Nu atingeți cablurile electrice căzute la pământ și semnalați imediat astfel de situații.

În cazul producerii unor situații de urgență, apelați numărul unic 112!