Cetate Râșnov a câștigat cu 3-1 meciul amical disputat, astăzi, pe terenul sintetic de la Tărlungeni, cu CS Ștefăneștii de Jos (Liga 4 Ilfov). Golurile victoriei râșnovenilor au fost marcate de Solovăstru (13,27) și Ciopo (68). Meciul a început cu o întârziere de o oră pentru ca terenul să fie degajat de zăpadă. „Chiar dacă meciul a început cu întârziere, jocul s-a disputat pe un teren impecabil si asta datorită celor de la Colțea care au degajat zăpada. A fost un test reușit din toate punctele de vedere”, a spus antrenorul Petre Lucian.
Cetate Râșnov : Gârniță – David, Stăncuțu, Mitrică, Dragomir- Drugă, Ciopo, Vîrlan – Solovăstru, Roșu, Ciobotea. Au mai jucat: Iszak- Mitroi, Ghețu, S. Marin, Toderașcu, Machidon, Lupan. Următorul meci de pregătire al râșnovenilor este programat, miercuri, în deplasare, cu Olimpic Zărnești.
Debut cu victorie. Cetate Râșnov a cîştigat primul amical al iernii
FOTO: SR Brașov, amical cu patru goluri cu Olimpic Zărneşti
În primul amical al iernii, SR Brașov a terminat la egalitate, scor 2-2, meciul disputat astăzi, în deplasare, cu Olimpic Zărnești. Elevii lui Ionuț Pîrvu au deschis scorul cu golul marcat de Mihai Ion. După pauză, zărneștenii au egalat prin Ionuț Grideanu, care a transformat un penalty. Elevii lui Mihai Stere au marcat pentru 2-1, grație reușitei lui Horia Ilie, servit de Grideanu. Brașovenii au revenit până la final și au reușit egalarea, după un penalty transformat de Dragoș Sandu.
Olimpic Zărnești – SR Brașov 2-2 (0-1)
Au marcat: Grideanu (55-pen), Horia Ilie (75) / Ion Mihai (24), Dragoș Sandu (79-pen)
Olimpic Zărnești : Botiș – Cantauz, Șerban, Albu, Portic – Necula, Codreanu, Micliș, H. Ilie – Marinescu, Berloiu
Au mai jucat: Florescu, Adam – Crihan, Mariean, Lazăr, Somandru, Dobre, Marcu, Mielușoiu, Grideanu,
Antrenor: Mihai Stere
SR Brașov: A.Popa – Sosa, Crețu, Renta, Munteanu – Danciu, Botea, Neculoiu, H.Popa – Trucă, Mihai Ion
Au mai jucat: Maxim – Răchisan, Sterian, Dragoș Sandu, Hamciuc, Dedu, D.Popa, Răsinariu
Antrenor: Ionut Pirvu
Alex Chipciu, șocat și frustrat după eșecul umilitor de la Craiova: „Doar la FC Brașov am mai pierdut așa. Mă simt abuzat fotbalistic! ”
Alex Chipciu, căpitanul lui U Cluj, a avut un discurs tăios după eșecul umilitor din meciul cu FC U Craiova, scor 0-5. „Nu am fost nicăieri. Am intrat relaxați în meci și ne-am trezit cu 5-0 și o mare umilință. Nu știu ce să zic, m-am și plictisit de mine, mă enervează rău de tot! Ce să zic, eu mă simt abuzat fotbalistic. Nu știu dacă am mai pierdut așa. Cred că la Brașov la un meci cu CFR Cluj (nr. meciul CFR Cluj – FC Brașov, scor 4-0 din 2010). Dacă aveam 20 de ani, cred că luam 3 cartonașe roșii azi. Înnebuneam să îmi dea cu călcâiul Bauza și Bahassa. O să mă duc acasă și în loc să visez familia, o să îi visez pe Bauza și Bahassa.Trebuie să facem ceva cu rănile astea și să trezim monstrul din noi la următorul meci ”, a spus Alex Chipciu, la flash-interviul de după meci.
Video : Cum se bat urșii în pădurile României ?
Imagini foarte rare și spectaculoase cu o confruntare puternică între doi urși într-o pădure administrată de Ocolul Silvic Broșteni din cadrul Direcției Silvice Suceava, au fost surprinse de un angajat al Romsilva.
”Urșii sunt animale teritoriale și au habitatul în pădurile întinse de munte și cele dese din zonele deluroase. În căutarea hranei, urșii fac deplasări lungi, folosindu-și toate simțurile, în special cel olfactiv, foarte dezvoltat. Hrana lor este predominant vegetală, dar se hrănesc și cu pești, cervide, mamifere mici, până la păsări sau ouă de păsări și insecte”, au explicat reprezentanții Direcției Silvice Suceava.
Încă un ”șmecher” de șofer care s-a pus pe locul pasagerului când a văzut poliția pe stradă. Era singur în mașină !
Ieri în jurul orei 02.00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Bod, în timp ce desfășurau activități specifice pe raza localității, au observat un autoturism care a oprit pe marginea carosabilului, în fața filtrului rutier.
Pentru că acțiunea șoferului a creat polițiștilor suspiciuni, aceștia s-au îndreptat către vehiculul vizat și au identificat, pe locul din partea dreapta-față, un bărbat în vârstă de 29 ani, din comuna Hărman.
Bărbatul a indicat inițial că este pasager în vehicul, dar pentru că în interiorul acestuia nu a mai fost identificată o altă persoană, a recunoscut că el este cel care a condus și a oprit înaintea filtrului de poliție, crezând că în felul acesta va scăpa de control. Bărbatul a fost testat din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, iar rezultatul a fost de 0,18 mg/l alcool pur. Mai mult, conducătorul auto nu a putut prezenta niciun document de identitate, motiv pentru care au fost interogate bazele de date aparținând Poliției Române, în urma cărora polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere.
Polițiștii, miloși, l-au lăsat să plece acasă, dar cu un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de
”conducerea unui vehicul fără permis și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”. Judecâtorii vor decide viitorul individului !
Autocar din Brașov, răsturnat în Slovenia. Trei persoane au murit
Un autocar înmatriculat în județul Brașov care transporta 32 de români spre Italia s-a răsturnat astăzi, în nord-vestul Sloveniei.
Accidentul a avut loc dimineață, pe autostrada Pomurska, între Gančani și Murska Sobota. Autobuzul cu număr de înmatriculare e Brașov a ieșit de pe șosea și s-a răsturnat. Trei persoane au murit și patru au fost rănite, potrivit presei din Slovenia. Trei răniți au fost internați la spitalul din Murskosobo. “Deocamdată, niciuna dintre aceste persoane nu se află în pericol de moarte, dar rănile sunt destul de grave și necesită tratament spitalicesc. Toți cei trei răniți au peste 50 de ani”, a declarat directorul spitalului, Daniel Grabar, pentru Radio Slovenia.
Un copil bulgar rătăcit a fost găsit și salvat de jandarmii brașoveni, în Poiana Brașov !
În această după-amiază, un monitor de schi a sesizat patrulei de jandarmi aflată în serviciu în Poiana Brașov, faptul că a găsit pe pârtia Drumul Roșu un minor speriat și dezorientat, care părea ca s-a pierdut de părinții lui.
Minorul de naționalitate bulgară a reușit sa le explice jandarmilor ca a plecat din zona superioară a masivului Postăvaru alături de părinții săi, dar din cauza ceții și a vizibilității reduse s-a pierdut de aceștia.
Jandarmii l-au coborât în siguranță în zona telegondolei și cu sprijinul angajaților instalațiilor de transport pe cablu, care au difuzat mesaje vocale în cât mai multe locuri din stațiune, au reușit în mai puțin de o oră, s-o găsească pe mama băiatului.
Cu lacrimi în ochi și plină de emoție aceasta le-a mulțumit jandarmilor pentru ajutorul primit.
”Mulțumim angajatiilor instalațiilor de transport pe cablu din Poiana Brașov pentru sprijinul acordat, și de asemenea mulțumim componenților Școlii de Schi „Ana” pentru ajutorul dat necondiționat, și astfel acest incident nedorit a avut un deznodământ fericit”, au transmis jandarmii brașoveni.
Prins beat de 2 ori, în mai puțin de o oră, la volan! Prima dată a rămas fără permis, a doua a ajuns în arest !
În data de 02.02.2023, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov au dispus reținerea unui bărbat, în vârstă de 50, după ce ar fi fost depistat de două ori, în mai puțin de o oră, în timp ce conducea autovehiculul sub influența alcoolului.
Astfel, in cadrul unei acțiuni pe care au desfășurat-o ieri, polițiștii rutieri din Brașov au oprit în trafic un autovehicul la volanul căruia se afla un bărbat, în vârstă de 50 de ani, care se afla sub influența alcoolului. La testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest, valoarea indicată a fost de 0,36 mg/l alcool pur în aerul expirat.
După întocmirea documentelor de constatare, bărbatului i-a fost reținut permisul de conducere și i s-a atras atenția că nu mai are dreptul să conducă autovehicule până la expirarea perioadei de suspendare. Cu toate acestea, individul a ignorat măsura luată de polițiști, iar după aproximativ o oră a fost din nou identificat în trafic. Și de această dată conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar alcoolemia acestuia a indicat valoarea de 0,58 mg/l.
Pentru rezultatul stabilit, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală autorizată și i s-au recoltat mostre biologice care au stabilit o alcoolemie în sânge de 1,57 g/l.
de această dată, polițiștii l-au reținut pe șofer pentru 24 de ore și i-au întocmit dosar penal pentru infracțiunile de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Beat și fără permis, a furat o mașină și a dat jos un stâlp cu ea!!
Ieri în jurul orei 08.30, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, pe o stradă din localitatea Zizin, a fost rupt un stâlp de electricitate de către un autoturism.
Investigațiile efectuate de polițiștii Postului de Poliție Tărlungeni au arătat că în acea dimineață în jurul orei 03.00, un bărbat în vârstă de 37 de ani a sustras autoturismul unei rude de-ale sale, ce se afla parcat cu cheia în contact, și l-a condus pe mai multe drumuri din localitatea Zizin. În timpul ce ”șofa”, individul a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat într-un stâlp de electricitate, pe care, din impact, l-a rupt.
După incident bărbatul a abandonat autovehiculul, însă a fost identificat, iar interogările efectuate în bazele de date aparținând Poliției Române au arătat că persoana nu posedă permis de conducere. De asemenea, testarea cu aparatul etilotest a evidențiat faptul că se afla și sub influența alcoolului.
La acest moment cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință sub supravegherea procurorului de caz.
Polițiștii șpăgari, eliberați din arest și cercetați sub control judiciar ! 4 din 5 !
Iată ce au comunicat procurorii despre datele din anchetă :
”După coroborarea probelor s-a conturat suspiciunea rezonabilă că 4 dintre persoanele cercetate au săvârşit infracţiuni de corupţie în legătură cu funcţiile publice deţinute, respectiv agenţii de poliţie rutieră în cadrul Poliţiei mun. Codlea, iar ca urmare a acestui fapt a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de ei şi li s-a adus la cunoştinţă actul de inculpare în prezenţa unui avocat. De asemenea, în cursul zilei de azi, după analiza condiţiilor legale, s-a dispus faţă de toţi cei 4 inculpaţi măsura controlului judiciar, stabilindu-se printre obligaţii şi aceea de a nu desfăşura activitatea de agent de poliţie rutieră în legătură cu care ar fi săvârşit faptele pentru care sunt cercetaţi. Reamintim că persoanele cercetate beneficiază de prezumţia de nevinovăţie până la momentul în care instanţa se pronunţă printr-o hotărâre judecătorească definitivă”.
Știrea inițială aici :