17.4 C
Braşov
Acasă Blog Pagina 2

Campanie de colectare deșeuri electrice în Zărnești

0
Campanie de colectare deșeuri electrice în Zărnești

Sâmbătă, 25 mai, în Zărnești, are loc o campanie de colectare deșeuri electrice, potrivit Centrului de colectare deșeuri electrice și electronice Eco Civica Center.

Pentru preluări gratuite de la domiciliu se poate suna la numărul de telefon 0742 400 404.

Campania este susținută de Organizația ECOTIC, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară “ISO Mediu” Brașov si Primăria Orașului Zărnești.

Brașov: Târg volant, schimb de cărți, ateliere pentru copii, tombole, portrete, muzică folk, în Răcădău

0
Brașov: Târg volant, schimb de cărți, ateliere pentru copii, tombole, portrete, muzică folk, în Răcădău

Serviciul Public Administrare Piețe Brașov a anunțat că sâmbătă, 25 mai, în Răcădău, se va desfășura un târg volant de producători.
„Vă invităm să descoperiți gustul autentic al produselor românești, la târgul volant din Răcădău, de Sâmbătă, 25 Mai, de pe pietonală, în intervalul orar 9:00-15:00!
O abundență de produse de sezon proaspete, brânzeturi, produse lactate și multe altele vă așteaptă, direct de la producători români autentici, în principal de la producători locali.
Vom fi bucuroși să vă avem alături și să descoperiți abundența de produse, să cunoașteți producătorii care stau la baza acestora, să vă asigurați că sprijiniți economia locală, dar și aveți un stil de viață sănătos. În cazul în care vom avea cumpărători, târgul se va prelungi până la ora 17:00.
Prin generozitatea și pasiunea voastră pentru lectură, aducem evenimentele noastre „Parte de carte” ca un accesoriu și un plus al târgului volant organizat în Răcădău. Pe lângă descoperirea și schimbul de cărți în mod gratuit, vom organiza ateliere pentru copii, tombole cu premii atractive și multe alte surprize!
De asemenea, avem doi invitați speciali la această ediție: Valentin Volin Stratulat, artist plastic care va face portrete la fața locului și Doru-Marian Ciuban, care va avea un moment de muzică folk.
Așteptăm cu nerăbdare să vă întâlnim și să împărtășim pasiunea pentru produsele românești de calitate, dar și pentru artă, lectură și activități creative cu copiii”, a transmis Serviciul Public Administrare Piețe Brașov.

Premierul Marcel Ciolacu: „De la 1 iulie, salariul minim va crește la 3.700 de lei brut”

0
Premierul Marcel Ciolacu:
Foto: Facebook/ Marcel Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a spus joi că de la 1 iulie salariul minim va ajunge la 3.700 de lei brut lunar.

„De la 1 iulie, salariul minim va crește la 3.700 de lei brut. Totodată, vom menține până la sfârșitul anului facilitatea acordată angajatorilor privind cei 200 de lei scutiți de taxe. Suntem în direcția corectă către implementarea salariului minim european”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu a mai spus că decizia a fost luată joi, în Consiliul Tripartit, alături de sindicate și patronate.

Salariul minim brut în prezent este 3300 de lei lunar.

Irineu Darău, cu privire la managementul Aeroportului: “Conducerea PNL a Consiliului Județean recompensează lipsa de performanță și prelungește mandate vechi în CA, ocolind concursul pe bune între candidați meritorii”

0
Irineu Darău, cu privire la managementul Aeroportului: “Conducerea PNL a Consiliului Județean recompensează lipsa de performanță și prelungește mandate vechi în CA, ocolind concursul pe bune între candidați meritorii”

Senatorul USR Brașov Irineu Darău a criticat dur decizia Consiliului Județean Brașov de a numi provizoriu, pentru încă 5 luni, aceiași oameni în Consiliul de Administrație al Aeroportului Internațional Brașov. Senatorul a participat joi la ședința Consiliului Județean pentru a-și exprima punctul de vedere, însă nu i s-a permis să intervină decât la finalul ședinței, când consilierii PNL nu mai ascultau și începuseră deja votul, intervenția sa fiind întreruptă repetat.

“Este o dovadă a faptului că nu le place să audă adevărul. Eșecurile lor îi dor, iar argumentele îi deranjează. De aceea întrerup intervențiile. Se continuă cu contra-performanța. Rușine PNL!”

În privința numirii aceluiași CA al Aeroportului ca viitor for provizoriu, senatorul Irineu Darău acuză conducerea PNL a Consiliului Județean Brașov că a întârziat nepermis de mult procedura de recrutare a unui nou CA, cu singurul scop de a prelungi cu încă 5 luni mandatele pentru aceiași oameni. Mai mult decât atât, acum Consiliul Județean Brașov a împins numirea CA-ului provizoriu chiar înainte de expirarea mandatului actualului CA pe 28 mai.

“Ignoră neperformanțele, ba chiar le recompensează. Mai mult, consilierii județeni au fost puși în situația de a vota fără să aibă CV-urile, avizul AMEPIP sau rezultatul auditului. Aceiași oameni vechi sunt lăsați pe funcții, deși există 27 de candidați pentru viitorul CA, iar ambițiile și pretențiile ar trebui să fie mult mai mari – pe cifre și rezultate, nu pe vorbe.”
Irineu Darău, cu privire la managementul Aeroportului: “Conducerea PNL a Consiliului Județean recompensează lipsa de performanță și prelungește mandate vechi în CA, ocolind concursul pe bune între candidați meritorii”
La fiecare etapă, în CJ sau în Parlament, reprezentanții USR s-au consultat cu experți și au propus soluții. Dar PNL nu are vreo viziune pentru aeroport și blochează soluțiile corecte.

“Tot PNL și PSD au împiedicat în Parlament soluția bugetară corectă și au votat împotriva amendamentului nostru la buget, care ar fi acoperit gaura pe 2023+2024 generată de plățile pentru serviciile Romatsa, Brașov-Ghimbav fiind singurul aeroport discriminat în acest fel.

Când voi fi președintele Consiliului Județean, voi prioritiza rezolvarea situațiilor de la aeroport și îi voi respecta pe toți, de la cetățean simplu la parlamentar.” – a încheiat senatorul brașovean.

Toate acestea dovedesc faptul că PSD-PNL protejează conducerea politică actuală lipsită de performanță a aeroportului și amână concursul între cei 27 de candidați existenți – și datorită largii publicități făcute de USR pentru viitorul CA, publicitate evitată de conducerea PNL a CJ.

Mai multe detalii aici:
https://www.facebook.com/irineu.darau/videos/1025842048891648/


Înregistrarea ședinței Consiliului Județean – intervenția senatorului Irineu Darău este la minutul 54:
https://www.facebook.com/ConsiliulJudeteanBrasov/videos/1196774491499507

Cod mandatar financiar: 21240009

*Articol al USR Brașov (P)

Liga 3 ajunge la final. Ultimele reprezentații pentru SR Brașov și Ciucaș Tărlungeni

0
Liga 3 ajunge la final. Ultimele reprezentații pentru SR Brașov și Ciucaș Tărlungeni

Sâmbătă sunt programate meciurile etapei a 10-a din play-out, ultima a sezonului din Liga a 3-a. Pentru cele două echipe brașovene din play -out-ul Seriei a 5-a, SR Brașov și Ciucaș Tărlungeni, finalul este unul trist în condițiile în care ambele echipe au retrogradat. SR Brașov va juca ultimul meci pe teren propriu cu Sepsi OSK II, iar o victorie a elevilor lui Rareș Forika le asigură locul 9, penultimul din C5.

Gândurile lui Liviu Nicolae

Ciucaș Tărlungeni va încheia sezonul cu un meci pe terenul celor de la AFC Odorheiu Secuiesc. Antrenorul Liviu Nicolae nu și-a ascuns dezamăgirea retrogradării, nu a căutat vinovați pentru această situație, și-a asumat eșecul și spune că „viața merge înainte”.

„Când am venit la Ciucaș Tărlungeni, în luna februarie, nu am luat în calcul acest deznodământ. Îmi asum în totalitate rezultatele echipei din aceste trei luni. Nu regret decizia luată în februarie, este o experiență din care am învățat foarte multe lucruri. Viața merge înainte! Aceasta echipă este formată din jucători tineri care au evoluat pe sume modice pentru Liga 3. Știam că nu ne va fi ușor să obținem rezultate. Acum mă gândesc doar la meciul de sâmbătă , sper să terminăm acest campionat cu un joc bun și cu un rezultat pozitiv. După meciul de la Odorheiu Secuiesc vom face o analiză mult mai profundă a acestor trei luni”, a spus Liviu Nicolae.
Liga 3 ajunge la final. Ultimele reprezentații pentru SR Brașov și Ciucaș Tărlungeni

Liga 3, etapa 10 din play-out

Sâmbătă, ora 18.00
SR Brașov – Sepsi OSK II
KSE Tg Secuiesc – Viitorul Curița
AFC Odorheiu Secuiesc – Ciucaş Tărlungeni
Clasament: 1. AFC Odorheiu Secuiesc 44 p, 2. Sepsi OSK II 31p, 3. Viitorul Curița 30 p, 4. KSE Tg Secuiesc 29 p, 5. SR Brașov 22p, 6. Ciucaș Tărlungeni 21 p.

Putem admira, din nou, lebede pe lacul Cetății Făgărașului

0
Putem admira, din nou, lebede pe lacul Cetății Făgărașului
Putem admira, din nou, lebede pe lacul Cetății Făgărașului

Putem admira, din nou, lebede pe lacul Cetății Făgărașului. De astăzi au fost aduse două lebede albe și două negre, care, potrivit administratorilor cetății, provin din zona Sucevei. Tot pe lac a apărut, în aceste zile, și o pereche de rațe sălbatice. Lebedele Cetății Făgărașului sunt un simbol pentru monumentul istoric, încă din cele mai vechi timpuri.

Fostul șef al SRI Florian Coldea și fostul general Dumitru Dumbravă, la DNA într-un dosar de trafic de influență

0
Fostul șef al SRI Florian Coldea și fostul general Dumitru Dumbravă, la DNA într-un dosar de trafic de influență
Fostul șef al SRI Florian Coldea și fostul general Dumitru Dumbravă, la DNA într-un dosar de trafic de influență

Fostul șef al SRI Florian Coldea și fostul general Dumitru Dumbravă, la DNA într-un dosar de trafic de influență

Fostul șef al SRI Florian Coldea și fostul general SRI Dumitru Dumbravă au fost chemați la DNA, joi, într-un dosar de trafic de influență.

La DNA a ajuns mai întâi fostul general SRI Dumitru Dumbravă. Generalul în rezervă Dumitru Dumbravă, fost șef al Direcției juridice a SRI și secretar general al acestei instituții, a ajuns în atenția presei și a publicului în 2015, după declarațiile sale potrivit cărora instanțele au constituit „câmp tactic” pentru Serviciul Român de Informații. LA DNA a ajuns apoi și fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, conform hotnews.ro.

Suspecți într-un dosar de trafic de influență și spălare de bani

 

Conform unor surse judiciare citate de G4 Media, care a publicat inițial informația, Coldea, Dumbravă și avocatul Doru Trăilă – care a ajuns și el joi la DNA -, ar fi suspecți într-un dosar de trafic de influență în instanțe și spălare de bani.

Cei trei au fost chemați la audieri ca urmare a unei plângeri depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg, scriu News.ro și G4Media.

Mai exact, casa de avocatură a lui Doru Trăilă, pentru care oferă servicii de consultanță firmele lui Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, a încheiat un contract de 600.000 de euro cu Hideg pentru reprezentarea în innstanță. Din acești 600.000 de euro, Hideg a plătit efectiv 100.000 de euro. Procurorii DNA susțin că avocatul Trăilă și consultanții Coldea și Dumbravă i-ar fi promis lui Hideg că în schimbul banilor îl ajută să obțină o condamnare cu suspendare și să îi fie ridicat controlul judiciar, potrivit informațiilor G4Media.

 Într-un interviu acordat recent   la Realitatea Plus, omul de afaceri Cătălin Hideg a susținut că Florian Coldea și Dumitru Dumbravă i-ar fi cerut 720.000 de euro, pentru „optimizarea” dosarului său de corupție aflat în instanță.

Omul de afaceri Cătălin Hideg şi firma acestuia, Sanimed Internaţional, au fost trimişi în judecată de Parchetul European, în octombrie 2022, într-un dosar de fraudă cu fonduri europene, prejudiciul fiind estimat la 3 milioane de euro.

„Pentru a câştiga o licitaţie pentru RECUMED, un proiect finanţat de Uniunea Europeană pentru crearea unui centru de cercetare-dezvoltare în domeniul recuperării medicale şi reconstrucţiei biologice, omul de afaceri a prezentat mai multe declaraţii şi documente false şi inexacte. Acestea se refereau la procedura de atribuire a contractului de furnizare de echipamente medicale şi la lucrările de construcţie necesare pentru realizarea proiectului. Ulterior, acesta a reuşit să primească, între 2018 şi 2020, subvenţii nerambursabile în valoare de peste 3 milioane de euro”, anunţa atunci EPPO.

În acest dosar, Hideg a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare, în februarie anul acesta. Faptele pentru care a fost condamnat sunt: folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, cu consecinţe deosebit de grave şi pentru infracțiunea de spălare a banilor.

În ianuarie 2017, Florian Coldea a demisionat din funcția de prim-adjunct al directorului de atunci al SRI Eduard Hellvig, fiind trecut în rezervă după aproape 12 ani la conducerea operativă a serviciului. În cei 12 ani, Coldea a fost protagonistul unor momente controversate, dar și al implicării SRI în lupta anticorupție, alături de DNA.

Coldea a fost numit prim-adjunct al directorului Serviciului Român de Informații în 1 august 2005, iar în perioada iulie – octombrie 2006 a fost director interimar al SRI, după demisia lui Radu Timofte (cauzată de fuga lui Omar Hayssam) și până la numirea lui George Maior ca director. Coldea a fost remarcat de Traian Băsescu în timpul crizei ziariștilor răpiți în Irak, prestația sa în celulă de criză propulsându-l la vârful SRI. Anterior, el a condus direcția antiteroristă din serviciu.

După numirea la șefia operativă a SRI, Coldea s-a remarcat prin implicarea instituției într-o cooperare sporită cu serviciile secrete aliate din NATO, mai cu seamă cu serviciile americane de informații. Tot în mandatul sau de șef operativ, SRI s-a implicat masiv în lupta anti-corupție, prin cooperarea cu DNA.

Coldea a mai fost suspendat în 2007, în urma unei sesizări a lui Mircea Geoană

Coldea a mai fost suspendat în 2007, în urma unei sesizări a lui Mircea Geoană (la acel moment președinte PSD). Geoană a prezentat două notițe atribuite lui Coldea pe care erau trecute numele unor judecători de la Curtea Constituțională, chiar în perioada primei suspendări a lui Băsescu. Geoană l-a acuzat pe Băsescu de implicarea SRI și SIE în obținerea de informații compromițătoare despre judecătorii din Curtea Constituțională. După o anchetă internă, SRI a decis păstrarea lui Coldea în funcție, anunțând că acesta nu se face vinovat de încălcarea legii.

După 2012, anul celei de-a două suspendări eșuate a lui Traian Băsescu, Coldea a început să fie tot mai des ținta atacurilor campaniilor de presă duse de politicieni și lideri de opinie care îl acuzau de implicarea SRI în jocuri politice. Amploarea luată de lupta anticorupție a dus la apariția expresiei „binomul DNA – SRI”, o serie de politicieni cu dosare penale acuzându-l pe Coldea de implicare ilegală în dosare.

Până la dezvăluirile lui Sebastian Ghiță, cel mai virulent atac la adresa lui Coldea a fost lansat de Elena Udrea, în ianuarie 2015.

Imediat după alegerile parlamentare din decembrie 2016, și Sebastian Ghiță a lansat o serie de acuzații împotriva lui Coldea, prin intermediul unor înregistrări video difuzate de RTV în timp ce Ghiță era dat în urmărire generală. Ghiță l-a acuzat pe Coldea că ar fi fost în vacanțe plătite de el în Seychelles, în Italia și la Disneyland Paris, dar și la întâlniri la vila sa de la Cheia.

Generalul Dumbravă a fost acuzat că ar fi controlat o rețea de judecători

La rândul său, generalul Dumbravă a fost acuzat că ar fi controlat o rețea de judecători, cărora le impunea luarea unor hotărâri în procesele judecate, dar și că și-ar fi construit o rețea similară în rândul ziariștilor, pe care îi alimenta cu informații privilegiate din dosare.

De altfel, acuzele publice aduse lui Dumitru Dumbravă au făcut obiectul audierii sale în Comisia parlamentară de control al SRI, care în noiembrie 2017 i-a cerut demisia din funcția pe care o ocupa atunci – cea de secretar general al Serviciului. La audierea din comisia parlamentară, generalul a spus, potrivit lui Claudiu Manda, șeful acestei comisii, că atunci când a vorbit despre „câmpul tactic” nu s-a referit la influențarea justiției, ci mai degrabă la faptul ca inculpații ar putea să influențeze actul de justiție și că „în acest sens era un atribut și o implicare a SRI”. În august 2018, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de trecere în rezervă a lui Dumbravă.

Alexandru Dedu nu are emoții după acuzele de blat de la meciul Corona Brașov – Vâlcea: „Să dai din gură e ușor. În handbal se întâmplă!“

0
Oficialii Coronei Brașov au reacționat după acuzele de blat

FRH s-a autosesizat după meciul Corona Brașov – SCM Rm. Vâlcea (38-34) din ultima etapă a Ligii Naționale. În meciul de la Brașov, SCM RM. Vâlcea a condus la pauză cu 7 goluri, dar Corona a câștigat repriza secundă la 11 goluri diferență. Cu această victorie, Corona Brașov a evitat barajul de menținere în Liga Națională.

Oficialii Coronei Brașov au reacționat: „Suntem încrezători că investigația va clarifica toate aspectele“

În cadrul unei conferințe de presă, oficialii Coronei în frunte cu Alexandru Dedu și Aurelia Brădeanu, dar și antrenorul Iulian Stamate, au reacționat după acuzele de blat. Dedu a citit mai întâi din răspunsul oficial al Coronei către Comisia de Disciplină a FRH. „Noi, clubul Corona Brașov, respingem categoric orice idee sau sugestie de implicare sau de trucare a meciului cu SCM Rm. Vâlcea. Rezultatul meciului, o victorie cu scorul de 38-34, a fost fost obținut, exclusiv, prin efortul sportivelor noastre și al staff-ului nostru tehnic depus în cadrul jocului sportiv. Subliniem disponibilitatea totală de a colabora în desfășurarea acestei investigații.  Ne menținem poziția de cooperare totală cu FRH și suntem încrezători că investigația va clarifica toate aspectele. Așteptăm, cu respect și încredere, rezultatele acestei cercetări“, este răspunsul Coronei către FRH.

Dedu nu are emoții: „Nu este datoria noastră să ne apărăm“

Alexandru Dedu spune că nu are nicio emoție în ceea ce privește ancheta FRH. „Nu am nici cea mai mică emoție! Pentru ce? Pentru faptul că am câștigat?  Celor care speculează le aduc aminte că Vâlcea a mai condus cu 7 goluri în acest campionat și a pierdut! Să dai din gură e ușor. În handbal se întâmplă! Poarta noastră a apărat în prima repriză o minge, iar în partea secundă 13! Reversul lor. Vorbim despre niște acuze bazate în urma unor postări pe Facebook ale unor terți. Nu este datoria noastră să ne apărăm împotriva unei afirmații, ei trebuie să aducă probe. Când acuzi pe cineva o faci în baza unor probe pe care trebuie să le prezinți. În momentul de față, singurele probe sunt niște comentarii pe Facebook. Comisia de Disciplină ne cere nouă să venim cu documente să probăm nevinovăția! Lucrurile sunt un pic invers. Am încredere totală în Comisia de Disciplină a FRH!“, a spus managerul Coronei.

Suspiciunea lui Dedu: „Conotație politică“

Dedu are și suspiciunea că toate aceste acuze vin dintr-o parte a politicului. „În momentul de față, toate acțiunile care se întâmplă în România au conotație politică. E posibil să fie și aici un reprezentat politic dintr-o zonă care să fie nemulțumit. E suspiciunea mea!“.

Iureș la vestiare cu Iulian Stamate

Șefa secției de handbal de la Corona, Aurelia Brădeanu, spune că meciul cu Vâlcea a fost câștigat cu stres maxim și a dezvăluit că Iulian Stamate a făcut iureș la vestiare.
„Nu cred că am putea să ne coborâm la nivelul cel mai jos pentru a face asemenea lucruri. Rezultatele noastre la echipa de handbal feminin sunt demonstrate, nu cred că putem să ne agățăm de ultimul meci. Eu vă spun sincer, ultimul meci a fost câștigat cu efort maxim, cu stres maxim și, ce să vă zic, dorință maximă, pentru că ne doream să câștigăm. La pauză a fost un șoc după intervenția lui Iulian (nr. Stamate), care chiar a funcționat și echipa a arătat cu totul și cu totul altceva“ a spus Brădeanu.

Iulian Stamate: „Motive stupide, paralele cu sportul“

Antrenorul Iulian Stamate spune că acest scandal este „ridicol“. „Mi se pare jignitor doar să deschid gura să vorbesc despre asta, pentru că este absolut ridicol. În momentul în care câștigi niște meciuri, tot timpul să găsesc niște motive absolut stupide și paralele cu sportul, să încercăm să umbrim performanța care s-a realizat“, a declarat Stamate.

Handbal masculin la Corona Brașov! Proiect construit cu juniori de la ACS Avatar Brașov. Titus Donosa și Iulian Stamate, în conducerea echipei

0
Titus Donosa readuce handbalul masculin la nivel de seniori la Brașov

Handbal masculin la Corona Brașov! Proiect construit cu juniori de la ACS Avatar Brașov. Titus Donosa și Iulian Stamate, în conducerea echipei

Corona Brașov va avea și echipă de handbal masculin din această vară. Echipa va fi formată din cei mai buni juniori de la ACS Avatar Brașov, club condus de Titus Donosa, dar și din handbaliști din țară. Avatar Brașov este singurul club sportiv din județul Brașov cu piramidă completă la nivel de handbal masculin (J1, J2, J3, J4 și minihandbal), Echipa va fi înscrisă în liga secundă și va fi condusă de Titus Donosa și Iulian Stamate. Obiectivul echipei este promovarea în Liga Zimbrilor.

Motan pierdut în zona Bulevardului Griviței. Se oferă recompensă

0
Motan pierdut în zona Bulevardului Griviței. Se oferă recompensă

Motanul din imagine a fost pierdut în Brașov, în zona Bulevardului Griviței.
Cine are informații este rugat să sune la nr. de tel. 0722849284.
Se oferă recompensă.

SDA Servicii de Depozitare și Arhivare oferă soluții complete și de înaltă calitate pentru depozitarea și consultarea documentelor arhivate, cu respectarea normelor în vigoare și a condițiilor de siguranță impuse prin LEGEA ARHIVELOR NAȚIONALE NR. 16/1996.

Arhivare și depozitare documente în maximă siguranță

Firma dispune de două depozite proprii, situate în București și Brașov, echipate cu spații de arhivare documente și depozitare conform standardelor internaționale. În plus, SDA Servicii de Depozitare și Arhivare oferă servicii complete de arhivare, inclusiv depozitarea documentelor, prelucrarea arhivistică, scanarea documentelor, transportul și distrugerea securizată a acestora.

SDA – Servicii de Depozitare și Arhivare pune la dispoziția clienților săi spații de depozitare dotate cu sisteme automate de supraveghere video, alarmare și stingere a incendiilor, controlul umidității și microclimatului, pază umană asigurată de echipe specializate 24/24h. De asemenea, soluția software complexă și echipamentele IT de ultimă generație monitorizează în permanență parametrii mediului de depozitare și asigură trasabilitatea, securitatea și integritatea documentelor.

Consultarea rapidă a documentelor arhivate

Documentele pot fi consultate fie în mod electronic – acestea fiind trimise prin e-mail- fie în format fizic la sediul SDA – Servicii de Depozitare și Arhivare, fie la sediul clientului. În acest ultim caz, documentele sunt expediate pentru consultare prin servicii de curierat sau transport prin flotă proprie cu vehicule specializate și monitorizate prin GPS. În plus, compania oferă sali individuale de consultare documente echipate cu tehnologie de ultimă generație pentru copierea și scanarea documentelor.

SDA – Servicii de Depozitare și Arhivare are în vedere dezvoltarea continuă și inovația tehnologică pentru a asigura un parteneriat de durată cu clienții săi. Firma are certificat Sistemului de Management al Securității Informației conform standardului internațional SR ISO/IEC 27.001: 2018, fiind de asemenea certificată conform standardelor ISO 9001:2015 – Sistemul de Management al Calității, ISO 14.001: 2016 – Sistemul de Management de Mediu și ISO 45.001:2018 – Sistemul de Management al Sănătății și Securității Ocupaționale.

Prin certificarea conform standardelor ISO mentionate mai sus, SDA – Servicii de Depozitare și Arhivare demonstrează preocuparea pentru dezvoltare și inovație tehnologică continuă, precum și angajamentul pentru calitate, mediu, sănătate și securitate ocupatională.

SDA – SERVICII DE DEPOZITARE ȘI ARHIVARE se remarcă prin soluții complete, securizate și accesibile pentru depozitarea și consultarea documentelor arhivate, fiind un partener de încredere pentru orice business care își dorește să aibă acces rapid și sigur la informațiile sale.

De ce sa apelezi la un detectiv particular Iasi ? Pentru ca viata este scurta si nu merita sa te framanti, sa iti faci zile amare si sa nu ajungi la niciun rezultat. Pentru ca un detectiv particular Iasi are experienta, metodologia si gadgeturile necesare pentru a descoperi raspunsurile la intrebarile tale si, uneori, chiar si solutiile.

Esti persoana fizica si o problema cu una sau mai multe necunoscute nu te lasa sa dormi? Apeleaza la un detectiv particular Iasi! Esti o companie si crezi ca cineva iti spioneaza afacerea sau ai o oferta care te intriga? Apeleaza la un detectiv privat Iasi! Esti avocat si clientul tau are nevoie de dovezi? Apeleaza la un detectiv Iasi! Stii zicala “a nu vedea padurea de copaci”? Uneori avem nevoie de o viziune noua, din exterior.

In plus, cautand adevarul de unul singur, mai ales in cazurile personale, esti subiectiv. Un detectiv privat este obiectiv, el nu este afectat emotional de cazul pe care il preia. Ramane mereu focusat pe obiectivul anchetei si pe rezultate.

Salvezi timp si resurse cu un detectiv particular Iasi

Munca de detectiv particular Iasi implica mai mult decat urmarirea suspectilor, implica tactici moderne si o inalta pregatire, inclusiv in investigatie digitala. Astazi, o parte din infractiuni sau actiuni care iti pot aduce prejudicii sunt operate din spatele unui telefon, a unei tablete sau a unui computer. Tocmai de aceea, cu experienta si profesionalismul dobandite in ani de studii si practica, detectivii particulari descopera rapid ADEVARUL.

In plus, tu ramai anonim. Detectivul, care poate fi un barbat sau o femeie, in fuctie de natura cazului, este bine pregatit si va obtine informatii fara ca cei vizati sa banuiasca vreo clipa ceva. Tocmai de aceea este important sa iti alegi un detectiv particular Iasi cu experienta si o conduita profesionala fara cusur.

Care este cea mai buna agentie de detectivi particulari din Iasi?

Raspunsul este simplu. Este aceea care iti rezolva cazul repede si cu tarife onorabile. Indiferent de natura spetei, experienta, reputatia si integritatea sunt cele ma bune unitati de masura.

Keto Diet, Detonic, Alkozeron, Insumed, Clean Vision si Urotrin sunt suplimente alimentare cu rezultate confirmate de clienti.

1. Toate cele de mai sus sunt suplimente alimentare, remedii 100% naturale care au rezultate bune in tratarea diverselor afectiuni cu care cei mai multi dintre noi ne luptam zi de zi.
2. Toate informatiile de care aveti nevoie legate de aceste medicamente organice sunt descrise cu lux de amanunte (prospect, pret, recenzii, formule active) si obiectivitate pe Evonet, un motor de cautare pentru suplimente alimentare, medicamente naturiste si remedii sigure si testate.
3. Sunt suplimente alimentare care pot fi achizitionate din Romania, direct de la distribuitorii autorizati.

Suplimentele alimentare sunt o solutie de intretinere sau tratament usor de administrat si fara efecte negative, fara compusi periculosi, blande, cu efect rapid si de lunga durata. Stresul, anxietatea, lipsa timpului liber, grijile de zi cu zi, lipsa activitatilor sportive, alimentele de proasta calitate sau mult prea procesate s.a.m.d. ne degradeaza fizic si psihic.

Cu vitaminele si mineralele ne-am obisnuit deja, dar se pare ca nu este suficient. Este nevoie de o sustinere mai mare a organismului si asta cu tinte exacte. Tocmai de aceea au aparut suplimente alimentare dedicate unor disfunctionalitati sau unor probleme care pot fi tinute sub control sau pot fi corectate, chiar vindecate.

Evonet aduna in acelasi loc toate informatiile care pot fi de folos pacientilor, celor care cauta solutii alternative la o problema de sanatate, medicilor din diverse ramuri deschisi catre medicamente 100% naturale si tuturor celor care vor sa fie informati.

Va propun o scurta trecere in revista a celor mai apreciate suplimente alimentare, atat din punct de vedere al recenziilor adunate de la pacienti si specialisti cat si din punct de vedere al comenzilor inregistrate de distribuitorii autorizati de producatori.

Keto Diet, capsule pentru slabit

Dieta Keto, datorita eficientei si a unui regim usor de urmat si-a gasit repede adepti. Rezultatele obtinute i-au mobilizat pe cercetatori care au dezvoltat Keto Diet capsule, un supliment alimentar natural care sa ii ajute sa slabeasca pe cei supraponderali sau pe cei care doresc sa renunte la cateva kilograme fara efort.

Conform datelor adunate de Evonet, poti slabi de la cateva kilograme pana la 14-20 de kilograme pe luna. La prima vedere pare foarte mult, utilizatorii povestind de topirea grasimilor rapida dupa ce starea de cetoza se instaleaza in organism.
Obezitatea este un factor de risc din multe puncte de vedere, motiv pentru care orice ajutor este bine-venit.

Detonic, medicament pudra pentru hipertensiune

Foarte multi oameni sunt hipertensivi si asta se datoreaza mediului in care traim si stresului la care suntem supusi zi de zi. Tocmai de aceea, in UK s-au facut studii si s-a recomandat consumul de Detonic persoanelor cu predispozitie la AVC.

Imbunatatirea functiilor cardiace intr-un mod natural este un pas mare atat pentru cercetatori cat si pentru pacietii care pot recurge la acest medicament sub forma de pudra care reduce natural hipertensiunea.

Inca o problema in care pudra naturala Detonic ajuta, este combaterea aparitiei aterosclerozei, medicamentul fiind un aliat de nadejde in curatarea vaselor de sange si oxigenarea excelenta a creierului.

Era si timpul ca cercetarile in domeniu sa scoata la lumina un medicament natural de intretinere a inimii si functiilor ei.

Alkozeron, tratament alcoolism

Vedem foarte des reclame la suplimente alimentare pentru ficat in care este atins si consumul de alcool. Sa recunoastem ca situtia este mai grava decat dramatizarea din reclamele TV si ca era nevoie de un medicament care sa lupte impotriva dependentei e alcool.

Consumul de alcool este o problema atat pentru persoana dependenta cat si pentru cei din jur, mai ales pentru familia consumatorului. Cele mai multe acte de violenta se desfasoara pe sub efectul consumului de alcool, violenta domestica fiind inca o problema care trebuie privita cu maxima seriozitate.

Dependenta este o boala si trebuie tratata ca atare, acesta este motivul pentru care cercetatorii au lucrat ani de zile la o formula terapeutica naturala care sa inhibe pofta de alcool si il ajute ce cel dependent sa scape de acest viciu. Evonet a strans toate datele si recenziile pentru ava informa corect despre Akkozon, medicament care ajuta la tratarea alcoolismului.

Insumed, reduce zaharul din sange

Conform ultimelor statistici Diabetul a devenit o problema de sanatate atat in cazul celor trecuti de prima tinerete cat si in cazul celor mai tineri, chiar si in randul copiilor. Consumul de alimente dulci, sucuri si junk food are si un revers al medaliei, si anume, Diabetul.

Insumed capsule pentru diabet este o solutie naturala si eficienta pentru reducerea nivelului glicemic si pentru normalizarea acestuia. Diabetul poate avea consecinte grave, schimbarea stilului de viata fiind prima masura care este recomandata pacientului suferind sau celui cu glicemia ridicata aproape de valorile acestei afectiuni.

Curele cu Insumed pastile, conform recenziilor adunate de la pacienti, medici in nutritie, diabet si endocrinologie au ajutat multi pacienti cu mentinerea sub control a glicemiei. Insumed poate fi consumat si preventiv de persoanele care au in familie cazuri de diabet, Evonet fiind locul de unde va puteti informa corect.

Clean Vision, medicament pentru vedere

Vederea este inca o functie a organismului nostru greu incercata. Petrecem din ce in ce ai mult timp cu ochii in ecranul telefonului, in monitoare sau privind la TV. Ochii nostri au nevoie de pauze, au nevoie de odihna si somn, altfel veti ajunge sa purtati ochelari.

Medicamentele pe baza de luteina ajuta, iar daca vorbim de suplimente alimentare naturale, cu compusi organici, este si mai bine. Clean Vision capsule pentru ochi actioneaza asupra prediunii aflate la nivelul globilor oculari si sustine vederea de la interior catre exterior.

Imbunatatirea vederii intr-un mod natural si neinvaziv nu poate fi decat o veste buna pentru pacientii cu plobleme de vedere.

Urotrin tablete naturale pentru prostata

Tabletele pentru prostata nu sunt o moda, sunt necesare pentru ca functiile acesteia sa fie complete pentru ca altfel, aceasta problema de ordin medical isi intinde plasa catre partea psihologica si produce dezechilibre pe mai multe planuri. Urotrin tablete pentru prostata este un medicament natural pentru barbati si problemele lor specifice.

Vedem des la TV reclame la tot felul de remedii pentru prostata. Pentru barbati, functionarea prostatei la un nivel optim este direct propotionala cu o viata sexuala normala. Problemele legate de prostata pot duce la erectii slabe, la ejaculari premature si chiar la infertilitate si impotenta.

Urotrin pentru prostatita este destinat barbatilor atat pentru vindecarea inflamatiilor la nivelul aparatului uro-genital cat si pentru imbunatatirea performantelor in viata intima. Pentru orice problema exista o solutie.

Concluzie

Legatura dintre Keto Diet, Detonic, Alkozeron, Insumed, Clean Vision si Urotrin o reprezinta Evonet, site-ul in care se regasesc toate informatiile despre aceste suplimente alimentare. Prospect, pret, recenzii, pareri de pe forumuri, indicatii si contraindicatii, toate pot fi gasite intr-o sursa de incredere: www.evonet.ro.

Noi, brașovenii, suntem obișnuiți cu turiștii, îi vedem la fiecare pas făcut în centru, îi recunoaștem după interesul cu care privesc în jur și după obiectivele aparatelor foto. Orașul abundă de unități de cazare cu 3 și 4 stele, dar mulți turiști preferă cazarea în regim hotelier Brașov.

Citisem într-un articol despre cât de profitabilă este închirierea artamentelor în regim hotelier. Oare chir așa să fie? Oare totul se reduce la profit? Cum rămâne cu toate investiția făcută de proprietar? Cum rămâne cu confortul care de multe ori este peste cel oferit de hoteluri cu multe stele? Cele mai multe apartamente sau garsoniere care sunt oferite spre închiriere în regim hotelier sunt amenajate modern și oferă condiții de lux.

Eu am un apartament mic, motiv pentru care, atunci când îmi vin prietenii din Sibiu sau Timișoara în vizită, caut rapid cazare în regim hotelier care, dacă mă mulțumește pe mine, îi va mulțumi și pe ei. În astfel de momente am descoperit apartamentele Promenada Studios, mai exact studiouri în regim hotelier Brașov.

Lux și bun gust

Eu le-am văzut pozele pe site, dar cum am o coastă împrumutată tocmai de la Toma Necredinciosu’, m-am dus să mă conving. Apartamentele se află într-un bloc nou, aproape de Coresi, lucru care m-a bucurat enorm. E liniște și ai un sentiment de intimitate, apropierea de mall fiind ca bomboana pe colivă.

Fiind un bloc nou, te simți binevenit de la intrare, din casa scării. Intrarea în apartament se face cu cartelă, nu cu cheie. Încă de la primii pași, apartamentul te încânta prin design și calitatea obiectelor folosite. Nici nu știi unde să te uiți prima dată.
Aici sigur este mâna unui designer de interior, îmi dau seama după culori, după obiectele de mobilier, după nuanța lemnlui sau textura tapetului.

Electocasnice hi-tech în bucătărie

Nu cred că se vor omorî prietenii mei cu gătitul, dar eu una nu am așa ceva acasă și îmi doresc. Nu știu câți dintre clienți folosesc plita și cumptorul, dar pentru cei care vor să își gătească ceva în casă, în bucătărie se găsesc toate cele necesare, ba chiar mai mult. Ai cafetieră, ai cană termică, ai vase și ustensile de cea mai bună calitate. Aproape că îți e milă să le folosești.

Camera este open space și ai, pe lângă canapeaua soft, un birou de la care poți lucre oricând. Insula care desparte elegant bucătăria de living, este un mare televizor. Totul este la superlativ.

Dormitor cu parfum de somn ușor

Știi ce nu suport eu la cele mai multe hoteluri? Paturile! Sunt mici și , de cele mai multe ori, au saltelele uzate. La Promenada Studios totul este nou, camerele au început să fie închiriate în regim hotelier în urmă cu câteva luni.
Lenjeria de pat este albă și miroase a proaspăt spălat. Pernele par confortabile, deși nu le-am testat. Draperiile sunt opace, tapetul de bun gust și lumina poate fi reglată.

Baie mare cu produse de igienă

Știți prospapele moi, halatele și papucii de unică folosință de la hoteluri? Sunt și aici, ambalate frumos și așezate elegant. Încă o bilă albă îi dau acestui studio destinat cazării în regim hotelier pentru produsele de igienă din baie. Nici la hoteluri de 4 stele nu am întâlnit o gamă de produse de îngrijire de calitate superioară.

Îmi place totul! Sincer, i-aș lasă pe prietenii mei să stea la mine și eu m-aș muta câteva zile într-unul din apartamentele închiriate în regim hotelier Promenada Studios.

Daca unii dintre noi au intrat intr-un concediu prelungit, altii, pe fondul prezentei virusului pandemic, au muncit mai mult decat oricand si este firesc sa simta nevoia unei pauze, al unui concediu fara a se limita la propriul apartament. Nu stiu in ce masura turismul are portile deschise dar stiu o solutie sigura: inchiriere autorulota Brasov.

Daca locuiesti intr-un oras la munte nu inseamna ca esti in concediu. Oricat de minunat ar fi Brasovul de sarbatori sau in timpul anului, simti nevoia sa evadezi, sa pleci o perioada, sa descoperi un colt de rai uitat de lume sau sa te retragi undeva unde la orele 11 sa nu fii nevoit sa tragi zavoarele.

Eu am descoperit ca pot avea libertatea de a petrece un concediu alaturi de familie daca apelez la o firma care sa imi ofere servicii de inchiriere autorulota Brasov, servicii de calitate si extinse, facilitati multiple si preturi de Romania, nu de Europa.

Care sunt avantajele serviciilor de inchiriere autorulota Brasov?

1. Libertatea de miscare
Daca inchiriezi o autorulota, poti petrece concediul departe de casa si izolat in acelasi timp. Poti campa la marginea unei paduri sau pe malul unui lac si te poti reconecta cu natura, cu cerul si pamantul si nu in ultimul rand, cu familia pe care cu siguranta ai neglijat-o putin din cauza timpului scurt petrecut impreuna.

2. Siguranta
Acum, mai mult decat oricand, datorita numarului tot mai mare de imbolnaviri vrei sa fii in siguranta. Poti campa intr-un loc izolat, departe de orice “picior de om”, fara a fi nevoit sa parcurgi distante mari fata de Brasov.
Daca tot vorbim despre siguranta, permite-mi sa te asigur, din proprie experienta, ca dupa fiecare serviciu de inchiriere autorulota, aceasta este igienizata temeinic, tocmai pentru a oferi siguranta impotriva colectarii de virusuri si bacterii.

3. Facilitati
Daca te numeri printre cei care au nevoie de caldura, curent, de baie si bucatarie cu apa calda, poti sta linistit, vei avea parte de ele 🙂 Vei avea si smart TV pentru emisiunile preferate, frigider si tot ce inseamna o bucatarie echipata modern, doar ca la dimensiuni mai mici. Inchipuie-ti ca ai facut rezervare la un mini hotel cu servicii de self catering accommodation.

Daca vrei sa-ti surprinzi iubita, apeleaza la servicii de inchiriere autorulota Brasov. Ai grija sa pui in frigider cate ceva de ale gurii, un vin bun si cateva dulciuri, fructe si inghetata. Nu va trebuie multe, puteti campa sau opri oriunde are voie si un autoturism, puteti chiar sa va faceti aprovizionarea de la un supermarket aflat in drumurile voastre.

4. Fara program
Un lucru care pe mine ma irita putin la hoteluri si pensiuni este programul. Nu imi plac vacantele in care cineva imi face program de masa sau pentru alte activitati. Vreau sa ma trezesc cand am chef, sa mananc cand am chef si sa imi fac bagajele la plecare fara sa bata cineva la usa mea in ideea in care vrea sa se apuce de curatenie pentru urmatorii turisti cazati.

5. Fara noaptea de Revelion la fereastra
Nu stiu sincer cum va fi noaptea dintre ani. Mai sunt cateva zile pana atunci si lucrurile nu se anunta prea incurajator. Multi dintre noi vom sarbatori in familie, fara uratori, fara vizite la cei dragi, fara prieteni. Ma intristez la simplul gand, nici nu imi mai vine sa scriu.

Daca nu vrei sa fii printre cei care se vor zgai la cer pentru a vedea artificiile, daca nu vrei sa te numeri printre cei care isi vor lipi nasurile de fereastra rece si vor inchina un pahar de sampanie privind la vecinii de vis a vis, fugi in natura. Apeleaza la servicii de inchiriere autorulota Brasov si petrece altfel mini-vacanta de sarbatori. Sper din tot sufletul sa gasesti o autorulota de inchiriat, sunt convinsa ca nu sunt singura care s-a gandit la aceasta posibilitate.

In incheiere nu-mi ramane decat sa iti urez un an mai bun, mai frumos si cu rezultate negative la teste ;).

Acum, mai mult decât oricând cred că ai conștientizat cât de important este să ai un apartament cu 3 camere în Brașov. Punând de cele mai multe ori cheltuielile pentru întreținere deasupra confortului, sau diferența de preț dintre 2 și 3 camere, mulți dintre oamenii aflați în căutarea unui apartament s-au îndreptat către cele cu 2 camere. Până în martie, când mulți dintre noi am fost nevoiți să lucrăm de acasă, nu am înțeles cât de util ar fi fost să avem un apartament cu 3 camere.

Apartamente 3 camere Brașov finalizate și gata de mutare

În contextual pandemiei cu care ne confruntăm acum, o cameră este sală de clasă și o cameră a devenit birou. Dacă ai 2 copii, atunci biroul tău se mută în bucătărie. Mai în glumă, mai în serios, cred că o camera în plus este mai mult decât utilă.

Dacă vorbim însă de apartamente noi, cheltuielile de întreținere de la 2 camere la 3 camere sunt nesemnificative. Nu e târziu să faci pasul nici acum, deja sunt zvonuri că în curând vom lucra iar de acasă. O să zici că multe apartamente se vând în stadiu de proiect și că până te vei muta se va termina și nebunia asta. Ei bine, eu știu din surse sigure că există apartamente cu 3 camere finalizate în Brașov, numai bune să te muți în ele.

Ce dezvoltator imobiliar mai are disponibile pe piața imobiliară apartamente noi cu 3 camere Brașov? Mosaic Residence este cel care îți poate pune la dispoziție apartamente cu 3 camere finalizate chiar în vecinătatea mall-ului Coresi. Și nu orice fel de apartamente, ci unele spațioase, bine compartimentate și izolate pentru cele 5-6 luni de iarnă, câte sunt de obicei în Brașov.

Credibilitatea dezvoltatorului imobiliar trage la cântar

Mosaic Residence nu este la primul bloc construit, așa că, dacă ai nevoie de feedback, ai de unde să-l obții. În plus, apartamentele sunt finisate cu tot ce este mai bun în materie de parchet, gresie, faianță, tâmplărie PVC, uși sau obiecte sanitare. Calitatea nu este doar un cuvânt, ea se vede în materialele folosite și se simte atunci când vine vorba de confort.

Cei mai mulți dintre cunoscuții mei s-au mutat în noile blocuri de lângă Coresi, unii chiar în apartamente construite de Mosaic Residence. Mi-ar fi spus dacă ar fi întâmpinat vreo neplăcere… Dacă vrei și tu să faci acest pas, achiziționează un apartament nou cu 3 camere Brașov, finalizat și finisat, adică la cheie. Lasă în urmă și fără nici un regret micul apartament constuit în “anii de glorie” și mută-te într-un apartament spațios, căduros, modern și bine poziționat.

Birou sau dormitor pentru oaspeți, o cameră în plus înseamnă mai mult confort. Ai multiple avantaje la care aș mai adăuga și faptul că nu mai sunt necesare renovări sau intervenții în următorii ani, asta dacă ai ales un apartament nou în Brașov.

Brazi în ghiveci sau brazi tăiați de Craciun? Iată o întrebare care pe care și-o pun cei care nu sunt interesați de brazii de palstic și preferă naturalul.

Deși este noiembrie, în acest an parcă nici Crăciunul nu se anunța cu același avant ca în anii trecuți. Dacă în alți ani vitrinele magazinelor te orbeau și muzica cu tematică îți zgâria urechile înainte de căderea frunzelor, acum, ca efect secundar al pandemiei, e liniște și pace.

Dragii mei, acum, mai mult decât oricând, avem nevoie de Crăciun, avem nevoie de magie, de speranță și de brad împodobit. Dacă nu sunteți adeptii brazilor artificiali, aveți de ales între brazii gata tăiați și cei în ghiveci. Puteți să vă îndreptați către marile magazine sau direct către o pepinieră Brașov.

Brazi tăiați livrați la domiliu

Chiar și cei care nu erau adepții cumpărăturilor online s-au obișnuit deja cu livrările. Nu știu cum e în alte orase, dar în Brașov , Pepiniera Brazi Argintii livrează coniferele gata tăiate, pe mai multe înălțimi și categorii (economic, standard și premium).

Eu sper din toată inima că astfel, tăierile masive de brazi și molizi sunt reduse sau chiar stopate. Mulți vor spune că nici așa nu e bine, că e o risipă și că obiceiul bradului de Crăciun o crimă împotriva naturii. Personal, eu sunt împotriva plasticului, cei mai mulți brazi artificiali sunt confectionati din plastic și cred că sunt un pericol mult mai mare pentru natură. Fără brad Crăciunul ar fi incomplet…

Brazii crescuți în pepiniere cu scopul de a fi tăiați de Crăciun nu afectează natura, nu implică defrișare, tăiere ilegală și nu au legatură cu fauna. Este drept ca nu vor opri peste noapte tăierile ilegale, dar nici folosirea brazilor artificiali nu va avea acest efect, cei care se ocupă cu astfel de „îndeletniciri” nu sunt activi doar de Crăciun și nu sunt focusați doar pe brazi.

Vorbim despre brazi sau conifere crescute fix cu scopul de a fi tăiate în preajma Crăciunului pentru a împodobi casele celor care își doresc să respecte tradițiile. Achiziționând un brad argintiu sau unul obișnuit de la o pepinieră Brașov veți fi siguri de proveniența acestuia și veți susține o aface locală. Este momentul să avem grijă de cei de lângă noi.

De acasă sau de birou, puteți acum să comandați bradul dorit și pepiniera Brașov Brazi Argintii îl va livra GRATUIT în ziua și la ora stabilită.

Brazi în ghiveci pentru Crăciun

De ceva ani încoace, eu cumpăr câte un braduț în ghiveci și apoi, după sărbători, încep să îmi sun prietenii care stau la casă spre a vedea cine vrea sa îl găzduiască într-o curte pentru restul vieții.

Cred ca soluția brazilor în ghiveci împacă pe toata lumea, nu se taie și apoi nu se aruncă nici un brad. Este dezolant peisajul de după sărbători, o multime de brazi stau aruncați pe langă tomberoanele din oraș. Brazii în ghiveci achizitionați de la pepiniere vin și cu garanția că vor putea fi plantați și vor rezista la temeraturile locale.

Eu sper că ne vom bucura de aceste sărbători și că vom avea parte de bucurii, de familie, de prieteni și de tradiții.