Acasă Blog Pagina 188

Pompierii români intervin în Serbia pentru stingerea incendiilor de vegetație

0
Pompierii români intervin în Serbia pentru stingerea incendiilor de vegetație
Foto: IGSU - Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Romania/Facebook

Duminică, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a anunțat că modulul de pompieri români, dislocat în Republica Serbia, a început misiunile de sprijin pentru protejarea localităților Kajtasovo și Grebenac, în contextul incendiilor de vegetație și fond forestier care se manifestă în zonă.

Activitatea operațională a început cu deplasarea personalului către cele două localități, iar pentru desfășurarea intervenției au fost constituite două sectoare de intervenție, câte unul în fiecare localitate, pompierii români având ca principal obiectiv limitarea propagării incendiilor și protejarea comunităților.

Echipele acționează pentru localizarea și lichidarea focarelor care se manifestă la nivelul litierei pădurii, în proximitatea celor două localități. Intervenția presupune identificarea și stingerea focarelor existente, precum și supravegherea permanentă a zonelor afectate, pentru prevenirea reaprinderilor și a extinderii incendiului.

Intervenții Salvamont în mai multe zone montane. 18 persoane salvate și o victimă găsită decedată

0
Intervenții Salvamont în mai multe zone montane. 18 persoane salvate și o victimă găsită decedată
Foto cu caracter ilustrativ/Salvamont Romania-Dispeceratul National Salvamont/Facebook

Salvamontiștii din România au primit 24 de apeluri de urgență în ultimele 24 de ore și au intervenit pentru salvarea a 18 persoane. Șase dintre acestea au fost transportate la spital, în timp ce o persoană a fost găsită decedată.

„În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 24 de apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor, astfel:
4 apeluri pentru Salvamont Județul Brașov,
4 apeluri pentru Salvamont Cluj,
2 apeluri pentru Salvamont Municipiul Brașov,
2 apeluri pentru Salvamont Neamț,
2 apeluri pentru Salvamont Sibiu,
1 apel pentru Salvamont Caraș Severin,
1 apel pentru Salvamont Maramureș,
1 apel pentru Salvamont Mureș,
1 apel pentru Salvamont Prahova,
2 apeluri pentru Județul Buzău,
2 apeluri pentru Județul Cluj,
2 apeluri pentru Județul Caraș Severin.
În cazul acestor intervenții au fost salvate 18 persoane. Dintre acestea, 6 persoane au fost transportate și predate Serviciului de Ambulanță (SAJ) sau SMURD pentru transport la spital. Din păcate, o persoană a fost găsită decedată. În cadrul intervenției a fost mobilizat și elicopterul SMURD, victima fiind ulterior predată Serviciului IML.
S-au primit și 54 de apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană.
Echipele Salvamont România vă îndeamnă la prudență și responsabilitate în derularea activităților montane și vă invită să le fiți alături în campania de reducere a numărului de accidente montane.
Salvamont România este singurul serviciu de salvare montană abilitat legal să acorde primul ajutor și să salveze persoanele accidentate pe munte. Mergi cu încredere pe munte, iar dacă ai nevoie de ajutor, cheamă-ne fără ezitare: suntem prietenii muntelui, partenerii tăi de încredere și sprijinul pe care te poți baza întotdeauna!”, a transmis Salvamont România.

Alte exproprieri pentru linia ferată Brașov – Sighișoara

0
Grevă de avertisment la CFR pe 15 septembrie

Alte exproprieri pentru linia ferată Brașov – Sighișoara

Guvernul României a aprobat în ședința de joi, 20 august,  exproprieri suplimentare pentru realizarea căii ferate Brașov – Sighișoara, mai precis, o hotărâre privind declanșarea procedurilor de expropriere a unor terenuri amplasate pe teritoriul administrativ al comunei Bod.
În nota de fundamentare a actului normativ amintit se precizează că pentru asigurarea suprafețelor de teren necesare implementării proiectului, este necesară ocuparea unor suprafeţe de 3.489 mp (2 imobile terenuri afectate) aparţinând proprietăţii private a persoanelor juridice, 125 mp (1 imobil afectat) aparținând proprietății publice a statului şi o suprafață de 12.351 mp (10 imobile afectate), aparținând proprietății publice a unităţilor administrativ-teritoriale.
Suma necesară aferentă despăgubirii pentru imobilele proprietate privată este de 481,7 mii lei şi se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

Lucrările la reabilitarea sectoarelor de cale ferată Brașov – Apața și Cața-Sighișoara (componentă a Coridorului Rin – Dunăre), cu o lungime totală de 112 kilometri, au fost începute în 2020 și ar trebui să fie finalizate în 2028.

Corona nu a emis pretenții! Gloria Bistrița a câștigat SuperCupa României

0

Corona Brașov a pierdut finala Supercupei cu Gloria Bistrița

Gloria Bistrița a câștigat finala Supercupei României la handbal feminin,după o victorie clară cu 31-18 în fața Coronei Brașov. Campioana a condus de la început până la final și-a obținut al treilea trofeu al anului, după titlul, Cupa României şi Supercupa. Principalele marcatoare ale finalei au fost Engel 9 goluri Nusser 6, pentru Gloria, respectiv Neagu 5, pentru Corona. În finala mică, tot duminică, CSM Bucureşti – SCM Râmnicu Vâlcea, scor 35-34 (16-17, 30-30), după prelungiri.În semifinalele de sâmbătă s-au înregistrat rezultatele: Corona Braşov – Vâlcea 25-24 şi Gloria Bistriţa – CSM Bucureşti 40-38, după prelungiri.

Un turist a căzut în gol 30 de metri în Masivul Ceahlău

0

Un turist în vârstă de 42 de ani, din județul Cluj, a fost rănit grav după ce a căzut aproximativ 30 de metri de pe o stâncă, în apropierea cabanei turistice Poiana Prințului din Masivul Ceahlău. Bărbatul a fost preluat de elicopterul SMURD și transportat de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe din Târgu Mureș.

Bărbatul se afla în concediu la munte împreună cu soția și copiii. Familia făcea o drumeție la cota 1.250 din Masivul Ceahlău, în județul Neamț, când turistul a alunecat și a căzut aproximativ 30 de metri de pe o stâncă. La fața locului au intervenit salvatorii montani din cadrul Salvamont Neamț, care l-au recuperat și transportat pe bărbat până la punctul de aterizare a elicopterului ESA 350 Iaşi.

Potrivit medicilor, turistul a suferit mai multe traumatisme, fiind conștient și cooperant la momentul preluării.

„La momentul ajungerii la caz şi preluării, pacientul era conştient, cooperant, stabil hemodinamic şi respirator, normoglicemic, cu amnezie retrogradă. Prezenta traumatism cranio-cerebral cu pierderea cunoştinţei, plăgi contuze regiune temporo-parietală dreaptă şi regiune frontală 1/2 dreapta, fractură închisă cu deplasare claviculă dreapta; fractură închisă cu deplasare pumn drept, fractură închisă cu deplasare 1/3 medie gambă stângă şi fractură închisă cu deplasare glezna stângă”, a precizat coordonatorul SMURD Iaşi, medicul Diana Cimpoeşu.

După stabilizare şi imobilizarea fracturilor, pacientul a fost transportat cu elicopterul SMURD la Unitatea de Primiri Urgențe din Târgu Mureș, unde a fost preluat de medicii de gardă.

 

Structura anului școlar 2026-2027: când încep cursurile și care este calendarul vacanțelor

0
Elevii vor da „note” profesorilor prin intermediul unor „fișe de feedback”

Ministerul Educației a publicat structura oficială pentru noul an școlar 2026-2027, care va însuma o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Anul școlar este împărțit în cinci module de învățare, alternate cu cinci vacanțe, elevii urmând să revină în bănci luni, 7 septembrie 2026.

Structura pe module a anului școlar 2026-2027

  • Modulul 1: 7 septembrie 2026 – 23 octombrie 2026

  • Modulul 2: 2 novembre 2026 – 22 decembrie 2026 (după vacanța de toamnă)

  • Modulul 3: 11 ianuarie 2027 – mijlocul lunii februarie 2027 (data de încheiere variază în funcție de vacanța mobilă decisă la nivel județean)

  • Modulul 4: de la sfârșitul lunii februarie / începutul lunii martie 2027 – 23 aprilie 2027

  • Modulul 5: 5 mai 2027 – 18 iunie 2027

Elevii din clasele terminale vor încheia cursurile mai devreme decât restul elevilor, conform reglementărilor specifice.

Calendarul vacanțelor elevilor
  • Vacanța de toamnă: 24 octombrie – 1 noiembrie 2026

  • Vacanța de iarnă: 23 decembrie 2026 – 10 ianuarie 2027

  • Vacanța mobilă din februarie/martie: O săptămână, stabilită de inspectoratele școlare județene în intervalul 15 februarie – 7 martie 2027

  • Vacanța de Paște: 24 aprilie – 4 mai 2027

  • Vacanța de vară: 19 iunie – 5 septembrie 2027

Programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde”

Programele naționale „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se vor desfășura în perioada 7 septembrie 2026 – 23 aprilie 2027. Fiecare unitate de învățământ va stabili planificarea acestora în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, derularea urmând să aibă loc în module de cursuri diferite.

Până la data de 1 octombrie 2026, fiecare școală are obligația de a comunica elevilor și părinților structura detaliată, incluzând perioada exactă a vacanței mobile stabilite la nivelul județului.

Intervenție aeriană cu elicopter Black Hawk în Marea Neagră

0

Un elicopter Black Hawk din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie (IGAv) al Ministerului Afacerilor Interne a intervenit, duminică, în zona Neptun Deep din Marea Neagră, pentru evacuarea medicală a unei persoane aflată la bordul unei nave, care acuza o stare de rău. Aceasta a fost dusă la spital.
Potrivit IGAv, inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Dobrogea” al judeţului Constanţa a fost informat de către MRCC cu privire la situaţia medicală a persoanei, nava aflându-se în proximitatea perimetrului Neptun Deep, la aproximativ 83 de mile marine de ţărm.

Echipajul elicopterului Black Hawk a preluat persoana de la bordul navei, aterizând pe platforma acesteia. Ulterior, persoana a fost transportată la spital pentru investigaţii medicale suplimentare.

Doi bărbați reținuți după o altercație violentă pe strada Rozmarinului din Brașov

0

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, au reținut doi bărbați în urma unui conflict stradal. Incidentul a avut loc pe fondul consumului de alcool, cei doi agresându-se reciproc.

Conflictul de pe strada Rozmarinului

Evenimentul s-a petrecut la data de 20 august 2026, în jurul orei 23:00. Un bărbat în vârstă de 41 de ani a sunat la poliție pentru a sesiza că a fost agresat fizic pe strada Rozmarinului din municipiul Brașov.

Echipajul de la Secția 4 Poliție care s-a deplasat la fața locului a stabilit că victima a fost abordată de doi necunoscuți. Pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan, bărbatul de 41 de ani a fost agresat fizic de un tânăr în vârstă de 23 de ani. În urma investigațiilor operative, polițiștii au descoperit că, în timpul aceleiași altercații, și tânărul de 23 de ani a fost la rândul său agresat de către bărbatul de 41 de ani.

Măsuri legale dispuse de autorități

Având în vedere probele strânse în cauză, ambele persoane implicate au fost conduse la sediul poliției pentru audieri. Polițiștii au dispus reținerea celor doi bărbați pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al IPJ Brașov.

Cercetările sunt continuate într-un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând a fi dispuse măsurile legale corespunzătoare la finalizarea anchetei.

Razie economică în zona Lacului Noua din Brașov: amenzi de peste 45.000 de lei și sume confiscate

0
Razie economică în zona Lacului Noua din Brașov: amenzi de peste 45.000 de lei și sume confiscate

Polițiștii brașoveni au desfășurat vineri, 22 august 2026, o acțiune de amploare în cartierul Noua și în zona de agrement din jurul lacului Noua, vizând combaterea evaziunii fiscale și a încălcărilor privind drepturile de proprietate intelectuală.

La misiune au participat polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Brașov, sprijiniți de efective ale Poliției Municipiului Brașov și de specialiști din cadrul Serviciului Criminalistic.

Rezultatele controalelor economice

În cadrul verificărilor efectuate la mai mulți operatori economici care își desfășoară activitatea în zonă, oamenii legii au constatat mai multe abateri de la legislația în vigoare. Urmare a neregulilor descoperite, polițiștii au aplicat 6 sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 45.000 de lei și au procedat la confiscarea unor sume de bani.

De asemenea, doi dintre administratorii agenților economici verificați au fost chemați la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor și dispunerea măsurilor legale care se impun.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au subliniat că astfel de acțiuni de control vor continua în mod constant pentru protejarea mediului economic, combaterea faptelor ilegale și asigurarea respectării legii în zonele comerciale și de agrement din județ.

NOTĂ: Dintr-o eroare de ilustrare, în prima variantă a acestui articol a fost folosită o imagine cu intrarea în Parc Aventura Brașov. Precizăm că operatorul economic menționat nu a fost sancționat în cadrul acestor controale, activitatea sa fiind găsită complet în regulă.

Canicula extremă și riscurile pentru sănătate: semnele de alarmă care impun consultul medical sau urgența la 112

0
Recomandările medicilor: Cele mai frecvente greșeli pe care le facem pe caniculă

Valurile de căldură reprezintă un stres major pentru organism, forțând corpul să reacționeze prin dilatarea vaselor de sânge și transpirație abundentă pentru a-și menține temperatura constantă. Atunci când pierderile de lichide și electroliți depășesc aportul, apar riscuri majore de deshidratare, îngroșare a sângelui și suprasolicitare a inimii, rinichilor și sistemului digestiv. Persoanele vârstnice, cele cu afecțiuni cronice, cum ar fi insuficiența cardiacă, hipertensiunea, diabetul sau bolile renale, precum și persoanele care lucrează în aer liber sunt cele mai vulnerabile în aceste perioade.

Primele semne de alarmă ale corpului

Atenționările specialiștilor arată că primele indicii prin care organismul semnalează că nu mai face față temperaturilor ridicate includ setea persistentă, uscăciunea gurii, oboseala neobișnuită, transpirațiile abundente, crampele musculare, durerile de cap și stările de greață.

Simptome care impun prezentarea de urgență la medic sau apelul la 112

Situația devine critică și necesită intervenție medicală de specialitate atunci când apar manifestări severe precum amețeli la ridicare, scăderea bruscă a tensiunii arteriale, palpitații și tulburări de ritm. De asemenea, confuzia, somnolența neobișnuită, leșinul, convulsiile, alterarea stării de conștiență ca semn de maximă urgență, reducerea drastică a cantității de urină, imposibilitatea de a mai consuma lichide, febra foarte ridicată, pielea fierbinte și vărsăturile repetate cer asistență medicală imediată. În funcție de gravitate, pentru simptome ușoare este recomandat consultul medicului de familie, în timp ce manifestările digestive persistente, vărsăturile sau stările de leșin cer prezentarea la unitățile de primiri urgențe ori apelarea numărului 112.

Recomandări esențiale pentru prevenire

Pentru prevenirea complicațiilor, hidratarea corectă presupune consumul regulat de apă, ceaiuri neîndulcite sau supe, fără a aștepta apariția setei, deși pacienții cu afecțiuni renale sau cardiace trebuie să respecte strict cantitățile recomandate de medic. Alcoolul, băuturile foarte dulci și excesul de cafea sporesc riscul de deshidratare și trebuie evitate. Protecția termică se realizează prin evitarea expunerii directe la soare și a efortului fizic intens între orele 11:00 și 18:00, purtarea de haine lejere, deschise la culoare, și adăpostirea în spații răcoroase. În ceea ce privește regimul medicamentelor, tratamentele pentru hipertensiune sau alte boli cronice nu trebuie niciodată modificate sau întrerupte fără acordul medicului, iar pastilele trebuie ferite de căldură conform indicațiilor din prospect.