Acasă Blog Pagina 180

Lucrările de restaurare a Bisericii Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului avansează conform graficului

0
Lucrările de restaurare a Bisericii Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului avansează conform graficului

Primăria Brașov a anunțat miercuri că lucrările de restaurare și punere în valoare a Bisericii „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului avansează conform graficului. Unul dintre cele mai importante monumente istorice și spirituale ale Brașovului se află într-un amplu proces de restaurare, intervențiile desfășurându-se în această perioadă atât la interior, cât și la exterior.

„În prezent, pe șantierul de restaurare a Bisericii Sfântul Nicolae din Brașov se lucrează pe mai multe componente. Se desfășoară lucrări de restaurare a picturilor, intervenții la instalațiile de alimentare cu energie electrică și la cele de curenți slabi, precum și lucrări la tencuielile exterioare, inclusiv decopertarea acestora. Totodată, sunt în desfășurare săpături arheologice în zona de sud, între paraclisul de sud și altar. Până în acest moment, lucrările s-au desfășurat fără probleme deosebite. Singurul inconvenient a fost reprezentat de temperaturile ridicate, care, în anumite perioade, au îngreunat activitatea pe șantier. Suntem în grafic cu lucrările și avem doi subantreprenori care se ocupă de instalațiile electrice și de curenți slabi și care își desfășoară activitatea într-un ritm bun. În ceea ce privește sistemul de încălzire, încă nu s-a ajuns la această etapă. Trebuie mai întâi să fie create condițiile necesare pentru montarea ventiloconvectoarelor”, a declarat Vasile Stancu, maistru de execuție.

O componentă importantă a intervențiilor o reprezintă combaterea umidității din zidărie. De jur împrejurul bisericii se realizează lucrări de injectare a unor substanțe speciale pentru întreruperea ascensiunii capilare a apei. În timpul intervențiilor au fost descoperite și vechi drenuri realizate pentru protejarea zidurilor bisericii, unele dintre acestea având o vechime de aproximativ 300 de ani. Specialiștii urmează să stabilească starea acestora și în ce măsură mai pot fi utilizate.

„În această etapă au fost curățate zonele în care am constatat infiltrații importante de apă. În urma intervențiilor, am descoperit drenurile construite de-a lungul timpului pentru protejarea zidurilor bisericii, unele dintre ele având chiar și aproximativ 300 de ani. Acum trebuie să stabilim care dintre acestea mai sunt funcționale și pot fi păstrate. În paralel, de jur împrejurul bisericii se realizează lucrări de injectare a unor substanțe speciale pentru întreruperea ascensiunii capilare a apei în zidărie. Pentru că tencuiala era deja afectată și se exfolia, aceasta a fost decopertată, urmând să fie refăcută cu o tencuială nouă, adecvată lucrărilor de restaurare. Se lucrează, de asemenea, la restaurarea tâmplăriei ferestrelor de la turnul mare, turnurile mici și turnul cu ceas. După montarea paratrăsnetelor pe fiecare turn, schelele vor fi coborâte treptat, astfel încât să putem continua cu etapa finală a tencuielilor și cu intervențiile la zidurile bisericii”, a declarat preotul Valentin Moșoiu.

Lucrările de restaurare a Bisericii Sfântul Nicolae au început la 1 august 2025 și vizează consolidarea monumentului, restaurarea picturilor, refacerea finisajelor interioare și exterioare, modernizarea instalațiilor și punerea în valoare atât a bisericii, cât și a celor două paraclise, „Buna Vestire” și „Înălțarea Domnului”.

Proiectul „Consolidare, restaurare pictură, finisaje interioare și exterioare, instalații și punere în valoare a Bisericii cu Hramul «Sf. Nicolae» cu Paraclisele «Bunavestire și Înălțarea Domnului», amenajare incintă și sistematizare verticală” este derulat în parteneriat de Municipiul Brașov și Parohia Ortodoxă Română Sfântul Nicolae – Șcheii Brașovului.

Valoarea totală a proiectului este de 24.776.325,57 lei, acesta beneficiind de finanțare prin Programul Regiunea Centru 2021–2027. Perioada de implementare este 16 iulie 2025 – 15 decembrie 2028.

Weekend dedicat patrimoniului rural în Țara Făgărașului: 12 sate își deschid porțile

0
Weekend dedicat patrimoniului rural în Țara Făgărașului: 12 sate își deschid porțile

În ultimul weekend din august, mai multe sate din Țara Făgărașului își deschid porțile pentru un program comun de activări dedicate patrimoniului rural.

Inițiativa aparține Comunității Iubitorilor de Patrimoniu din Țara Făgărașului și împrejurimi, așezată sub umbrela Fundației Comunitare Țara Făgărașului, iar programul reunește activări pregătite în mai multe localități din zonă.

Ideea unui weekend comun s-a născut din întâlnirile de lucru ale comunității, formată în urma proiectului „Eco-sisteme muzeale rurale vii”, dedicat valorificării patrimoniului cultural rural ca motor pentru coagulare comunitară și regenerare locală.

În anul 2025, în cadrul acestui proiect, proprietari și administratori de muzee, colecții și obiective de patrimoniu din Țara Făgărașului s-au întâlnit într-un proces de formare și schimb de experiență desfășurat sub coordonarea echipei Nopții Muzeelor la Sate. Cu această ocazie a fost creată la Mândra o stație a Nopții Muzeelor la Sate.

De atunci, ecosistemul a rămas viu. Membrii comunității continuă să se întâlnească, să schimbe idei și resurse și să construiască proiecte împreună, cu sprijinul educatorului muzeal Mona-Silvia Timofte, din partea Asociației Da’DeCe, coordonatorul Nopții Muzeelor la Sate.

Weekendul dedicat patrimoniului este unul dintre primele rezultate vizibile ale acestei colaborări și propune publicului să descopere Țara Făgărașului nu printr-un singur obiectiv, ci printr-o întreagă rețea de locuri, oameni și povești care merită cunoscute. Comunitățile active din acest ecosistem: Mândra, Veneția de Jos, Cincu, Cincșor, Mărgineni, Ileni, Drăguș, Șinca Veche, Sâmbăta de Jos, Șona, Calbor, Felmer.

Programul fiecărui obiectiv poate fi văzut pe site-ul oficial Noaptea Muzeelor la Sate: https://noapteamuzeelor-la-sate.ro/harta/.

SOTAE GEORGETA-aviz SGA

0

Această informare este efectuată de: SOTAE GEORGETA ce intenționează să solicite de la S.G.A. Brașov, aviz SGA pentru: “Întocmire PUZ-locuință unifamilială maxim S+P+M, punct gastronomic local (atelier artizanal patiserie, ceainărie)” în sat Sirnea, comuna Fundata, Jud. Brașov. Această investiție este nouă. Apele uzate menajere provenite de la obiectivele propuse vor fi colectate într-un bazin vidanjabil etans, până la extinderea rețelei publice de canalizare menajeră. Apele pluviale provenite de pe construcții și de pe suprafețele amenajate vor fi colectate și gestionate local, în incinta amplasamentului, fără deversarea acestora în sistemul de canalizare menajeră. Această solicitare de aviz este conformă cu prevederile Legii apelor nr. 107/1996, cu modificările si completările ulterioare. Persoanele care doresc să obțină informații suplimentare cu privire la solicitarea avizului de gospodărire a apelor pot contacta solicitantul de aviz la adresa menționată. Persoanele care doresc să transmită observații, sugestii si recomandări se pot adresa solicitantului sau la numărul de telefon: 0747884982 – ITS Proiect Solution SRL după data de 15.09.2026, data estimată la care se va transmite solicitarea de aviz.

Pentru publicarea anunțurilor, contactează-ne pe e-mail: monitorulexpres@yahoo.com sau la tel. 0268/543.316, 0731.018.277 sau vino la sediul nostru din Brașov, str. Prahova, nr. 3, birou 1.

Trei persoane arestate preventiv la Brașov pentru ultraj, complicitate și tulburarea ordinii publice

0

În urma incidentului petrecut la data de 25 august 2026 în municipiul Brașov, cele trei persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de ultraj, complicitate la ultraj și tulburarea liniștii și ordinii publice au fost plasate în spatele gratiilor.

După reținerea inițială efectuată de polițiști, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov a înaintat instanței de judecată propunerea de luare a măsurilor preventive. Judecătorii au admis solicitarea, dispunând emiterea mandatelor de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile pe numele celor trei inculpați. Aceștia au fost reintroduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz pentru stabilirea cu exactitate a întregii activități infracționale și tragerea la răspundere a tuturor celor implicați, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale corespunzătoare.

RATBV prelungește durata traseelor deviate pe două linii

0
Orar schimbat la autobuzele RATBV de pe linia metropolitană 611, Brașov (terminal Roman) – Cărpiniș – Tărlungeni
Din motive independente de RATBV, respectiv prelungirea duratei efectuării lucrărilor de pe strada Nicolae Labiș, autobuzele de pe liniile 2B și 9 vor circula și mâine, 27 august, pe traseul deviat prezentat mai jos.
Autobuzele de pe liniile urbane 2B (Rulmentul – Livada Poștei) și 9 (Rulmentul – Municipal) vor circula mâine, 26 august 2026, pe un traseu modificat, fără a mai efectua intrarea în zona nouă a cartierului Tractorul. Schimbarea este determinată de faptul că mâine vor fi efectuate lucrări de asfaltare pe strada Nicolae Labiș, făcând imposibilă circulația autobuzelor prin zonă.
„În aceste condiții, după plecarea de la capătul de linie Rulmentul, autobuzele de pe traseele 2B și 9 vor circula, pe ambele sensuri, doar pe strada 13 Decembrie, astfel că nu vor mai fi deservite perechile de stații: Nicolae Labiș (pe strada Nicolae Labiș), Liviu Rebreanu și Ioan Popasu și stația 13 Decembrie, pe sensul de întoarcere spre Rulmentul. Pentru a facilita îmbarcarea și debarcarea călătorilor din zona afectată vor fi efectuate opriri în perechea de stații Nicolae Labiș de pe strada 13 Decembrie. Ne cerem scuze călătorilor pentru disconfortul creat și îi asigurăm că de îndată ce condițiile de trafic vor permite circulația în siguranță în zona în care se efectuează lucrări autobuzele de pe liniile 2B și 9 vor relua traseele obișnuite”, anunță operatorul local de transport în comun.

Pavilionul Astra va fi modernizat cu 2 milioane de lei

0

Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a demarat lucrări ample de reparații și modernizare la Pavilionul Astra, o investiție de aproape 2 milioane de lei finanțată de Consiliul Județean Brașov. Proiectul vizează refacerea completă a acoperișului și modernizarea Bazei de Recuperare Medicală.

„Spitalul nostru funcționează într-o structură de tip pavilionar, iar păstrarea acestor clădiri istorice în condiții optime reprezintă o provocare continuă, dar și o prioritate absolută pentru echipa de management.
Astăzi vorbim despre Pavilionul Astra, unde am demarat lucrări esențiale de reparații și modernizare.

Pentru ca pacienții să beneficieze de condiții cât mai bune, iar cadrele medicale să își poată desfășura activitatea în siguranță, cu sprijinul și finanțarea alocată de Consiliul Județean Brașov, în valoare de aproape 2 milioane de lei, lucrările includ:
-refacerea completă a acoperișului, pentru a elimina infiltrațiile și a asigura protecția structurală a clădirii.
-modernizarea Bazei de Recuperare Medicală, un spațiu esențial pentru redobândirea sănătății pacienților noștri, care va beneficia de condiții considerabil îmbunătățite”, au transmis reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov.

Peste 200 de sancțiuni în județul Brașov. Peste 166 de șoferi, prinși cu viteză

0
Peste 200 de sancțiuni în județul Brașov. Peste 166 de șoferi, prinși cu viteză

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au desfășurat la data de 25 august o serie de acțiuni cu efective mărite ce au avut ca obiectiv principal creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor rutiere produse ca urmare a nerespectării regimului legal de viteză.

Activitățile s-au desfășurat în întreg județul, pe mai multe intervale orare, fiind angrenați polițiști din cadrul structurilor de Poliție Rutieră și Ordine Publică. În total, peste 40 de polițiști au acționat în teren, folosind 16 aparate destinate monitorizării traficului și identificării conducătorilor auto care nu respectă limitele legale de viteză.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au identificat mai multe situații de pericol pentru siguranța rutieră, unde au aplicat peste 200 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora fiind de aproximativ 90.000 de lei.

Majoritatea abaterilor constatate au vizat depășirea limitei legale de viteză, aici fiind sancționați peste 166 de conducători auto pentru această încălcare a legislației rutiere.

Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut 16 permise de conducere pentru încălcări grave constatate și au retras 5 certificate de înmatriculare pentru defecțiuni tehnice care puneau în pericol siguranța traficului rutier.

Poliția Brașov reamintește conducătorilor auto că respectarea regimului legal de viteză reprezintă una dintre cele mai importante condiții pentru prevenirea accidentelor rutiere, iar viteza excesivă sau cea neadaptată la condițiile de drum rămâne una dintre principalele cauze generatoare de evenimente rutiere grave, iar astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.

Tânăr din Brașov, căutat în Germania pentru jaf organizat, arestat

0
Tânăr din Brașov, căutat în Germania pentru jaf organizat, arestat

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov, în urma unor activități specifice desfășurate, au reușit identificarea, în cursul zilei de 25 august, a unui tânăr, de 20 de ani, din municipiul Brașov, pe numele căruia autoritățile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de jaf organizat sau armat, în formă agravată și jaf organizat sau armat, în forma agravată, conform Codului penal german.

După identificare și punerea în executare a mandatului european de arestare, persoana a fost prezentată procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, care a dispus reținerea acesteia pentru 24 de ore.

Ulterior, persoana a fost prezentată în fața judecătorului din cadrul Curții de Apel Brașov, care a dispus arestarea acesteia pentru o perioadă de 15 zile, în vederea continuării procedurilor judiciare specifice mandatului european de arestare.

(P) Orientarea solară și starea de spirit: Lumina naturală într-un ansamblu rezidențial Brașov

0
(P) Orientarea solară și starea de spirit: Lumina naturală într-un ansamblu rezidențial Brașov

Când cauți un apartament nou în Brașov, începi probabil cu zona, suprafața, compartimentarea și bugetul. La vizionare apare însă un criteriu pe care îl simți înainte să îl măsori: lumina. Intri într-un living luminos, vezi muntele prin ferestre, spațiul pare mai aerisit și îți imaginezi instantaneu cum ar arăta diminețile, zilele de lucru de acasă sau după-amiezile petrecute cu familia.

Lumină, confort, vibrație

Lumina naturală merită să devină un criteriu concret de selecție. Orientarea clădirii, poziția apartamentului pe etaj, suprafața vitrată și distanța față de construcțiile învecinate influențează numărul de ore în care locuința beneficiază de lumină pe parcursul zilei. Într-un oraș aflat la latitudinea Brașovului, diferențele dintre o orientare estică, sudică, vestică sau sud-vestică devin foarte vizibile de la un anotimp la altul.

De aceea, atunci când analizezi un ansamblu rezidențial Brașov, merită să privești planul apartamentului și prin filtrul soarelui: unde se află livingul, în ce direcție sunt orientate ferestrele principale, cât de amplu este vitrajul și ce perspectivă există în fața clădirii. Arhitectura bioclimatică pornește exact de aici: folosește orientarea, lumina, căldura solară, anvelopa clădirii și umbrirea ca elemente ale confortului zilnic.

Orientarea solară într-un apartament nou: lumină folosită inteligent

Orientarea spre sud captează o parte amplă a traseului solar, iar sud-vestul favorizează lumina din a doua parte a zilei, foarte apreciată în livinguri, dininguri, balcoane și terase. Pentru cumpărător, diferența se traduce simplu: un spațiu în care după-amiaza continuă cu lumină naturală, culori mai vii și o conexiune vizuală plăcută cu exteriorul. În proiectarea bioclimatică, orientarea și vitrajul se analizează împreună cu soluțiile de umbrire și performanța termică a ferestrelor, astfel încât lumina și confortul interior să funcționeze ca un sistem.

Welmont, proiect dezvoltat de ROKMAN în zona Bartolomeu – Șoseaua Cristianului, arhitectura este inspirată de natură, cu volume aerisite și o orientare către munte, gândită pentru o viață luminoasă și deschisă spre exterior. Proiectul este dezvoltat conform standardului nZEB și integrează inclusiv surse regenerabile de energie. Este exact genul de abordare în care locuința se privește ca parte a unui ecosistem: lumină, energie, priveliște, spațiu și conectare cu orașul.

Lumina naturală influențează felul în care trăiești acasă

Lumina dimineții susține trecerea organismului către activitate, iar variația naturală a luminii pe parcursul zilei oferă corpului repere temporale. O casă bine luminată creează și un avantaj funcțional: lucrezi mai confortabil, citești într-un spațiu plăcut, folosești balconul mai mult și percepi volumele interioare ca fiind mai deschise.

Aici apare diferența dintre „are ferestre” și „este proiectat pentru lumină”. Ferestrele generoase, proporția lor față de suprafața încăperii, adâncimea camerei și amplasarea mobilierului contribuie împreună la experiența finală. O fereastră amplă într-un living bine orientat devine parte din arhitectură, parte din atmosferă și parte din stilul tău de viață.

Peste 8 ore de lumină pe zi: ce înseamnă, concret

În sezonul cald, cele peste 15 ore de lumină astronomică disponibile în Brașov creează premise pentru apartamente care pot beneficia de intervale foarte lungi de iluminare naturală. O țintă de peste 8 ore pe zi devine realistă pentru anumite apartamente cu orientare favorabilă, vitraje generoase și perspectivă deschisă. Cifra se validează pentru fiecare unitate în funcție de etaj, azimutul fațadei, clădirile din jur, balcoane, console, vegetație și geometria exactă a ferestrelor.

Ca viitor proprietar, poți transforma această analiză într-un checklist foarte simplu la alegerea apartamentului:

  • cere orientarea exactă a livingului și dormitoarelor pe punctele cardinale;
  • verifică planul de situație și distanțele față de clădirile din vecinătate;
  • analizează dimensiunea și poziția suprafețelor vitrate;
  • întreabă cum este gestionată umbrirea în lunile foarte însorite;
  • vizitează apartamentul sau amplasamentul la ore diferite, atunci când stadiul proiectului permite;
  • analizează împreună orientarea, etajul și priveliștea, deoarece fiecare contribuie la calitatea luminii.

Astfel, expresia „apartament luminos” capătă informație concretă. Ai o orientare, un traseu solar, o suprafață vitrată, un context urban și o anumită durată potențială de expunere. Exact genul de informații care ajută un cumpărător să compare două locuințe pe criterii relevante pentru următorii ani.

Cum alegi apartamentul luminos potrivit pentru tine

Orientarea ideală depinde și de ritmul tău. Pentru cine iubește cafeaua în lumina dimineții, camerele orientate spre est au un farmec aparte. Pentru un living folosit intens după program, sudul și sud-vestul devin opțiuni foarte atractive. Pentru o familie, distribuirea orientărilor între zona de zi și dormitoare poate crea un ritm plăcut al luminii de dimineața până seara.

De aceea, când compari apartamente, privește dincolo de suprafața utilă. Întreabă-te: Cum va arăta aici o zi obișnuită? Unde intră soarele la micul dejun? Cum arată livingul la ora 17:00? Unde vei amplasa biroul? Ce vezi de pe balcon? Cât de deschisă este perspectiva? Sunt întrebări simple, cu impact mare asupra experienței de locuire.

Un apartament bine ales îți oferă mai mult decât metri pătrați. Îți oferă cadrul în care poți lucra, crește, te poți odihni, întâlni cu prietenii și construi următoarea etapă din viața ta.

Într-un oraș precum Brașovul, lumina naturală poate deveni una dintre cele mai simple și mai valoroase forme ale libertății: să deschizi dimineața draperiile și să simți că locuința aleasă lucrează împreună cu tine, cu orașul și cu ritmul fiecărei zile.

Noi tronsoane modernizate se deschid pe calea ferată Brașov – Sighișoara

0

CFR Infrastructură anunță că, începând cu 26 august 2026, noi porțiuni de infrastructură feroviară reabilitată pe secțiunea Brașov–Sighișoara sunt transferate în circulație, marcând avansul etapizat al proiectului de modernizare pentru viteze de până la 160 km/h pe Coridorul Rin–Dunăre. Noile deschideri vizează zona Mureni – Vânători – Albești – Cristur și permit continuarea lucrărilor pe traseul vechi, în timp ce traficul este mutat pe infrastructura modernizată.

Pe firul I Mureni–Vânători intră în exploatare o porțiune reabilitată de 4,741 km, construită cu șină tip 60 montată pe traverse de beton, proiectată pentru viteze de 160 km/h pentru trenurile de călători și 120 km/h pentru trenurile de marfă. Pe acest tronson au fost realizate lucrări de drenaj, poduri noi sau reabilitate și infrastructura aferentă Punctului de Oprire Saschiz, unde a fost construit un peron de 150 m.
În HM Vânători sunt incluse în noua configurație liniile 1 și II, cu lungimi constructive de 1.667 m și 2.240 m, alături de o porțiune de 2,819 km pe firul I Vânători–Albești. În zona stației au fost realizate lucrări de drenaj și amenajarea trecerii la nivel cu DN 13C, consolidând accesul și siguranța circulației.

O etapă importantă o reprezintă noua variantă de traseu Vânători–Cristur, realizată pe două sectoare de 572 m și 1,883 km, ambele construite cu suprastructură nouă din șină tip 60 pe traverse de beton. Deschiderea acestor porțiuni permite continuarea lucrărilor pe secțiunea Brașov–Sighișoara și transferul circulației pe infrastructura reabilitată, conform etapizării stabilite prin proiect.
Aceste deschideri succesive reprezintă pași esențiali în modernizarea unuia dintre cele mai importante coridoare feroviare din România, contribuind la creșterea vitezelor, siguranței și capacității de transport pe relația Brașov–Sighișoara.