Acasă Blog Pagina 179

Polițiștii au făcut controale în mai multe zone din Brașov. 15 sancțiuni aplicate

0
Polițiștii au făcut controale în mai multe zone din Brașov. 15 sancțiuni aplicate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov au desfășurat, la data de 27 august, o amplă actiune, care a fost organizată în mai multe intervale orare și s-a desfășurat în municipiul Brașov, cu precădere, în zona societăților comerciale din cartierul Gemenii, zona Bulevardului Gării și Bulevardului Victoriei, precum și pe străzile adiacente, acolo unde se concentrează un număr ridicat de persoane, existând un posibil risc de săvârșire a faptelor antisociale.

La actiune au participat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secțiile 1-5, Biroul de Investigații Criminale, Biroul Rutier, Secția 1 Rurală Feldioara – precum și politiști din cadrul Serviciului Criminalistic și Biroului Județean de Poliție Transporturi Brașov.

Scopul acțiunii a fost dublu, pe de o parte urmărindu-se prevenirea și combaterea infracțiunilor contra persoanei și a patrimoniului, iar pe de altă parte, creșterea gradului de siguranță rutieră. În plus, prin prezența polițiștilor s-a urmărit și menținerea climatului de ordine publică.

Punctele de acțiune au fost stabilite strategic, inclusiv pe baza sesizărilor primite de la cetățeni, care au semnalat posibile incidente din perspectiva siguranței publice și a traficului rutier.

Ca urmare a acțiunii desfășurate, au fost legitimate aproximativ 200 de persoane, iar aceste măsuri au avut un rol esențial în identificarea și monitorizarea persoanelor cu potențial infracțional sau care au încălcat prevederile legale.

În ceea ce privește componenta de siguranță rutieră, au fost verificate autovehicule și s-au efectuat testări cu aparatul alcooltest.

Pentru alte abateri constatate au fost reținute un permis de conducere și un certificat de înmatriculare, fiind aplicate 15 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 3.500 de lei.

Poliția Municipiului Brașov a transmis că va continua organizarea de astfel de acțiuni cu fermitate și responsabilitate, cu același obiectiv principal, anume protejarea vieții, a siguranței și bunurilor persoanelor din județ.

Apel pentru donare de sânge la Brașov. Stocurile sunt la nivel minim sau insuficient

0
Apel pentru donare de sânge la Brașov. Stocurile sunt la nivel minim sau insuficient

Stocurile de sânge din Brașov sunt la nivel minim sau insuficient pentru toate grupele sanguine, iar ASV România și Salvamont Brașov fac apel la persoanele eligibile să doneze sânge.

„APEL PUBLIC PENTRU DONARE DE SÂNGE
Stocurile de sânge din Brașov se află la nivel minim sau insuficient pentru toate grupele sanguine. În spatele acestor date sunt pacienți care au nevoie de transfuzii pentru continuarea unui tratament, pentru o intervenție medicală sau pentru a depăși o situație critică.
ASV ROMÂNIA și Salvamont Brașov fac un apel către întreaga comunitate: dacă sunteți eligibili, vă rugăm să donați sânge. Este un gest simplu de solidaritate, dar care poate oferi unui om o șansă reală atunci când are cea mai mare nevoie.
Programarea se poate face rapid prin aplicația BlooDoChallenge. După descărcarea aplicației și crearea contului, selectați Centrul de Transfuzie Sanguină Brașov, apoi alegeți data și intervalul disponibile. Aplicația permite și consultarea situației stocurilor, păstrarea istoricului donărilor și urmărirea perioadei rămase până la următoarea donare.
Nu toți putem interveni într-o situație de urgență, dar mulți dintre noi putem oferi sângele de care cineva are nevoie. Dacă puteți dona, transformați acest mesaj într-o programare. Dacă momentan nu puteți, ajutați-ne prin distribuirea apelului.
Fiecare donare contează!
BlooDoChallenge: https://bloodochallenge.com/„, a transmis Salvamont Brașov.

Record la Noaptea Muzeelor la Sate: Peste 180 de muzee din România și Republica Moldova își deschid porțile pe 29 august

0
Record la Noaptea Muzeelor la Sate: Peste 180 de muzee din România și Republica Moldova își deschid porțile pe 29 august

Noaptea Muzeelor la Sate anunță o participare record pentru ediția cu numărul patru: peste 180 de muzee și colecții de patrimoniu rural din România și Republica Moldova. Obiectivele vor fi deschise publicului cu acces gratuit sâmbătă, 29 august 2026. Harta evenimentului propune una dintre cele mai diverse selecții de patrimoniu rural care pot fi explorate pe noapteamuzeelor-la-sate.ro.

Ediția din acest an aduce și o premieră: 14 obiective din Republica Moldova participă pentru prima dată la Noaptea Muzeelor la Sate, alăturându-se unei rețele care, în România, a crescut de la an la an și a ajuns să cuprindă aproape toate regiunile țării.

Pe harta evenimentului nu se află doar muzee în sensul clasic al cuvântului. Publicul poate vizita biserici de lemn și biserici fortificate, cule și conace, case tradiționale și gospodării țărănești, mori și cuptoare, ateliere și colecții de obiecte vechi, situri arheologice, case memoriale, gospodării tradiționale, centre culturale, școli sătești, hanuri, parcuri, șure creative, mocănițe, colecții de artă contemporană, livezi cu sculpturi, castele și palate, puncte gastronomice, mausolee, parcuri dendrologice și sate pescărești, care păstrează povești locale, ce nu pot fi întâlnite într-un muzeu convențional.

De partea cealaltă a Prutului, cele 14 obiective din Republica Moldova aduc în premieră în cadrul Nopții Muzeelor la Sate: case tradiționale, muzee sătești, colecții etnografice, șezători și cercuri de lucru manual. Este o ocazie de a descoperi forme de patrimoniu comune celor două maluri ale Prutului, dar și particularitățile fiecărei comunități.

„180 de participanți înseamnă 180 de motive să pleci la drum pe 29 august. Faptul că am ajuns la un număr de atât de mare de participanți și că, pentru prima dată, avem o prezență atât de puternică din Republica Moldova, ne arată că Noaptea Muzeelor la Sate a devenit mai mult decât un eveniment. Este o rețea care crește de la an la an și care pune în legătură oameni, comunități și locuri care au nevoie să fie văzute”, a spus Dragoș Neamu, inițiatorul Nopții Muzeelor la Sate și managerul proiectului.

Harta completă a celor 180 de participanți și programul fiecărui obiectiv sunt disponibile pe noapteamuzeelor-la-sate.ro.

Exercițiu de adăpostire la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov

0
Sursa foto Melinte Daniel https://www.dreamstime.com/melintedaniel_info

Ieri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov a fost gazda unui exercițiu public de adăpostire, organizat pentru a testa capacitatea de reacție a comunității în situații de urgență.

În cadrul exercițiului au fost urmărite:
familiarizarea populației cu semnificația semnalelor de alarmare publică;
verificarea dotării corespunzătoare a adăpostului de protecție civilă;
verificarea capacității de operaționalizare a acestuia în termenele prevăzute de lege;
informarea și pregătirea populației cu privire la măsurile care trebuie întreprinse în cazul unei situații care impune adăpostirea.

„Astfel de exerciții ne ajută să verificăm ceea ce funcționează, să identificăm ce poate fi îmbunătățit și, mai ales, să fim mai bine pregătiți atunci când o situație reală o impune. Pregătirea nu se face doar în situații de urgență. Se construiește din timp, prin informare, exercițiu și responsabilitate”, au transmis reprezentanții ISU Brașov.

 

Sursa Foto: ISU Brașov FB

Pisică pierdută în zona Triaj. Răspunde la Missy

0
Pisică pierdută în zona Triaj. Răspunde la Missy

Pisica din imagine s-a pierdut în zona Triaj, în Brașov. Răspunde la numele Missy. Pisica are probleme de sănătate și necesită îngrijire specială.
Cine are infromații este rugat să sune la nr. de tel. 0727638012.

Pompierii ISU Brașov vor fi prezenți zilnic la Oktoberfest, în Parcul Tractorul

0
Pompierii ISU Brașov vor fi prezenți zilnic la Oktoberfest, în Parcul Tractorul

În perioada 27 august – 6 septembrie 2026, municipiul Brașov va găzdui Festivalul Oktoberfest, care se va desfășura în Parcul Tractorul.

Pentru siguranța participanților, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov va asigura zilnic prezența în cadrul festivalului cu o autospecială de stingere cu modul de prim ajutor.

Pe durata evenimentului, echipajele operative vor fi pregătite să intervină pentru:
• prevenirea și stingerea incendiilor;
• acordarea primului ajutor calificat și a asistenței medicale de urgență;
• evacuarea persoanelor în cazul producerii unor situații de urgență.

Totodată, specialiștii Inspecției de Prevenire din cadrul ISU Brașov vor desfășura activități de control, verificare și îndrumare, în vederea respectării măsurilor de securitate la incendiu și pentru asigurarea unui climat de siguranță pe întreaga durată a evenimentului.

Recomandări pentru participanți

Pentru prevenirea producerii unor situații de urgență, ISU Brașov recomandă participanților:
• să respecte indicațiile organizatorilor și ale pompierilor aflați în dispozitiv;
• să nu blocheze căile de acces, circulație și evacuare;
• să nu utilizeze focul deschis în locuri nepermise și să nu arunce țigări aprinse;
• să acorde atenție copiilor și persoanelor vulnerabile în zonele aglomerate;
• să identifice din timp căile de evacuare și să urmeze indicațiile personalului de intervenție în cazul producerii unei situații de urgență;
• în cazul unei situații de urgență, să își păstreze calmul, să urmeze indicațiile autorităților și să apeleze numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

Potrivit ISU Brașov, prezența pompierilor la evenimentele cu public numeros are rolul de a asigura un răspuns rapid și eficient în cazul producerii unor situații de urgență și de a contribui la prevenirea acestora.

Consiliul Judeţean Braşov finanțează două proiecte sociale cu peste 87.000 de lei

0
Consiliul Judeţean Braşov finanțează două proiecte sociale cu peste 87.000 de lei

Consiliul Judeţean Braşov a anunțat că finanţează în această perioadă două proiecte sociale propuse de furnizori acreditaţi de servicii sociale.

În urma procedurilor de selecţie şi evaluare a proiectelor depuse în cadrul Programului de finanţări nerambursabile acordate din bugetul propriu al judeţului pentru domeniul social – 2026, organizaţiile neguvernamentale beneficiare sunt:
• Asociaţia de Servicii Sociale SCUT, cu proiectul „Împreună în comunitate”, finanţat cu suma nerambursabilă de 43.784,81 lei;
• Asociaţia Rază de Speranţă în Intervenţia şi Terapia Tulburărilor din Spectrul Autist, cu proiectul „ReConnect & Respiro 2026”, care primeşte o finanţare nerambursabilă de 43.796,60 lei.

Astfel, din bugetul total al programului, cifrat la 200.000 de lei, 87.581,41 lei au revenit celor două proiecte. Acestea se adresează persoanelor cu probleme cronice de sănătate mintală, respectiv copiilor cu tulburări din spectrul autist, alături de familii şi comunitate.

Activităţile din cadrul ambelor proiecte vor începe la 1 septembrie şi se vor încheia la 31 octombrie.

Potrivit prevederilor din Ghidul solicitantului, 15 noiembrie 2026 reprezintă data până la care trebuie finalizate toate activităţile proiectelor, inclusiv plăţile efectuate de asociaţiile beneficiare ale finanţărilor nerambursabile.

Modernizarea DJ 102i Valea Doftanei–Brădet a ajuns la 23%

0

Lucrările la modernizare a Drumului Județean 102I, pe tronsonul Valea Doftanei – Brădet, au ajuns la 23% pe întregul proiect.
Valoarea totală actualizată a investiției este de 431.496.876,97 lei. În șantier sunt 130 de muncitori și 27 de utilaje. În această perioadă , constructorul Erbașu execută lucrări la zidurile de debleu și rambleu, gabioane, umpluturi în spatele zidurilor și podețe.

Modernizarea DJ 102I va crea o nouă conexiune rutieră între Valea Doftanei și județul Brașov.
Reabilitarea și modernizarea DJ102I se va realiza pe o lungime totală de 25,63 km și va asigura legătura între partea de sud a țării (județul Prahova) și partea centrală (județul Brașov), traversând Munții Baiului (Gârbova) prin pasul Predeluț la o altitudine de 1.285 m.

La finalul lucrărilor, DJ102I va avea o structură rutieră modernizată de la fundație și până la asfalt. Va fi un drum cu o lățime a platformei de 8 metri, care va dispune de două benzi de circulație, acostamente și rigole pe întreaga lungime, de noi poduri și podețe transversale, de o modernizare a acceselor la drumurile laterale, precum și de parcări amenajate.

Proiectul este finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții, Consiliul Județean Prahova și Consiliul Județean Brașov.

Negocierile pentru legea salarizării unitare au eșuat oficial

0

Negocierile pentru Legea salarizării unitare au eșuat oficial, iar în ciuda tuturor eforturilor depuse de Guvern și Ministerul Muncii și a medierii asigurate de Administrația Prezidențială consensul nu a putut fi atins, a afirmat, miercuri seara, ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

„În ciuda tuturor eforturilor depuse de Guvern și Ministerul Muncii și în ciuda medierii asigurate de Administrația Prezidențială, consensul nu a putut fi atins. Cine este principalul vinovat al acestui eșec? Răspunsul este unul singur: PSD.
Vreme de 4 ani și jumătate din PNRR, Ministerul Muncii a fost condus de PSD, cu 3 miniștri succesivi.
În toți acești ani, PSD nu a pus pe masă niciun proiect și nu a organizat nicio consultare cu sindicatele și partenerii sociali. Au făcut promisiuni despre care știau că nu pot fi onorate și apoi, în stilul caracteristic, au fugit de răspundere.
Am preluat mandatul de ministru interimar al Muncii luna în aprilie și, din păcate, spre deosebire de celelalte subiecte grele din PNRR, aici nu am reușit să realizez o minune.
Ce am pus pe masa partidelor: un proiect elaborat tehnic, nu politic, care pornește de la constrângerile puternice ale contextului bugetar și de la angajamentul României de a reveni la un minim de disciplină în finanțele publice, după dezmățul populist din jurul alegerilor 2023-2024.
Fără pretenția unei perfecțiuni imposibil de atins în condițiile date, proiectul rezolvă probleme reale de echitate, cauzate de promisiunile neîndeplinite ale Legii nr. 153/2017.
Și aici intervine primul paradox: la sfârșitul anului 2016, când încă eram ministru, sindicatele au fost amăgite să accepte o variantă de lege cu un cost de 50 miliarde lei, pentru a nu trece proiectul la care lucrasem, în guvernul tehnocrat, timp de mai bine de 7 luni — proiect care, după consultările cu Ministerul Finanțelor, era limpede că nu putea depăși 32 miliarde lei buget.
Ce s-a întâmplat atunci? PSD a bătut palma cu sindicatul SANITAS și cu sindicatele din educație, le-a promis ce era limpede că bugetul nu poate duce, a adoptat Legea 153/2017, și, 10 ani mai târziu, constatăm că suntem fix în același punct, dacă nu chiar mai rău.
Legea nu a fost implementată decât în proporție de 60%, iar inechitățile au crescut considerabil, pentru că, între timp, au apărut multiple legi speciale și amendamente punctuale, care au transformat caracterul unitar al sistemului într-o competiție a influenței politice și a capacității fiecăruia de a-și obține sporuri mai mari.
Ziua Cârtiței, cu aceiași actori — mai puțin faptul că acum avem o miză mare pentru România, de 770 de milioane de euro, pentru că reforma este prinsă în PNRR. Doar-doar se face, de data asta, ca lumea. Însă UE îți dă, dar nu îți bagă în traistă”, a scris ministrul.

https://www.facebook.com/Dragos.Pislaru

UPDATE. Grevă spontană la Carfil Brașov și Fabrica de Pulberi Făgăraș. Angajații cer plata salariilor

0
UPDATE. Grevă spontană la Carfil Brașov și Fabrica de Pulberi Făgăraș. Angajații cer plata salariilor
Foto: Radio România Brașov FM

Angajații Carfil Brașov și cei ai Fabricii de Pulberi Făgăraș au declanșat joi dimineața greve spontane. La Carfil, salariații cer plata salariilor și resping eventualele restructurări, pe fondul unor probleme financiare ale companiei.

UPDATE. Angajații de la Carfil Brașov au oprit lucrul joi dimineața și au declanșat o grevă spontană. Potrivit informațiilor publicate de G4Media, un protest similar a fost declanșat și de angajații Fabricii de Pulberi Făgăraș.

Salariații Carfil cer plata salariilor și transmit, prin mesajele afișate în timpul protestului, că nu doresc restructurări. „Vrem plata salariilor. Fără minciuni și promisiuni. Fără restructurări. Vrem să muncim”, este mesajul de pe unul dintre bannerele protestatarilor.

Din primele informații, problemele companiei ar fi legate de lipsa comenzilor. Plata salariilor aferente datei de 15 august nu ar fi fost efectuată, iar societatea s-ar confrunta cu dificultăți și în privința avansului programat pentru 30 august.

Carfil Brașov a intrat în atenția publică în ultima perioadă după începerea producției de drone militare românești.

Știrea inițială. Angajații companiei Carfil au oprit lucrul joi dimineața și au declanșat o grevă spontană, informează Radio România Brașov FM.

Salariații au protestat în timpul programului de lucru.