7.4 C
Braşov
Acasă Blog Pagina 178

Zece militari ai Forțelor Aeriene Române, înaintați în grad

0

Ministrul interimar al Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a semnat, miercuri, ordinele de înaintare în gradul următor, în mod excepţional, pentru trei ofiţeri şi şapte maiştri militari care au contribuit la succesul misiunilor desfăşurate în Lituania şi în România. Totodată, Miruţă a analizat în detaliu situaţia de securitate de la graniţa cu Ucraina şi evoluţiile din zona Mării Negre.

„Armata României nu s-a culcat pe o ureche după misiunile reuşite din ultimele zile. Dimpotrivă. Zi şi noapte, 24 de ore din 24, sunt analizate toate scenariile, sunt reevaluate permanent procedurile, sunt reconfigurate dispozitivele şi sunt adaptate măsurile de răspuns la fiecare evoluţie din teren”, a transmis ministrul interimar scrie News.ro.

„Astăzi am avut onoarea să confer înaintarea în grad, în mod excepţional, pentru zece militari ai Forţelor Aeriene Române, alături de şeful Statului Major al Forţelor Aeriene, generalul – locotenent Leonard Baraboi. Sunt oameni care au contribuit direct la succesul misiunilor de combatere a dronelor desfăşurate atât în România, cât şi în Lituania. Da, asta presupune ca este misiunea lor, dar orice analiză la rece arată ca fac lucruri extraordinare cu ceea ce ai la dispoziţie”, a scris, miercuri, pe Facebook, ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă.

Acesta precizează că a fost un moment de recunoaştere a meritelor lor, dar şi un prilej de a transmite un mesaj clar: ”succesul nu aparţine niciodată unui singur om”.

„În spatele fiecărei aeronave care decolează la timp, al fiecărei drone identificate şi neutralizate, al fiecărei misiuni îndeplinite fără ca populaţia să fie pusă în pericol, există o echipă întreagă. Piloţi, controlori de trafic aerian, personal tehnic, mecanici, specialişti în supraveghere, comandă şi control. Oameni care lucrează coordonat, cu profesionalism şi, de multe ori, sub o presiune pe care cei mai mulţi dintre noi nu o văd. Le mulţumesc tuturor! România este mai sigură datorită lor”, a transmis Radu Miruţă.

Ministrul interimar a precizat că, de asemenea, la Baza 86 Aeriană Borcea, împreună cu generalul Leonard Baraboi şi cu locţiitorul şefului Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Dragoş Iacob, a analizat în detaliu situaţia de securitate de la graniţa cu Ucraina şi evoluţiile din zona Mării Negre.

„Vreau ca românii să ştie un lucru: Armata României nu s-a culcat pe o ureche după misiunile reuşite din ultimele zile. Dimpotrivă. Zi şi noapte, 24 de ore din 24, sunt analizate toate scenariile, sunt reevaluate permanent procedurile, sunt reconfigurate dispozitivele şi sunt adaptate măsurile de răspuns la fiecare evoluţie din teren. Le-am cerut comandanţilor să folosească la maximum toate capabilităţile pe care le avem astăzi la dispoziţie pentru ca populaţia să fie protejată în faţa oricărei ameninţări. Iar responsabilitatea mea este să mă asigur că Armata primeşte resursele, echipamentele şi sprijinul de care are nevoie pentru a-şi îndeplini această misiune”, a mai transmis ministrul interimar al Apărării.
Potrivit acestuia, siguranţa României nu este rezultatul norocului, ci este rezultatul muncii neîntrerupte a unor profesionişti.

Atac cibernetic asupra Administrației Naționale a Penitenciarelor. Mai multe servicii au fost oprite temporar

0
Atac cibernetic asupra Administrației Naționale a Penitenciarelor. Mai multe servicii au fost oprite temporar

Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a anunțat că miercuri, 29 iulie 2026, a fost vizată de un atac cibernetic de tip ransomware asupra mai multor stații de lucru și servere care aparțin ANP.

Echipa IT a ANP a contactat imediat Directoratul Național de Securitate CIbernetică (DNSC), care a intervenit cu celeritate pentru limitarea impactului acestui atac, fiind izolate fizic toate echipamentele.

În prezent, specialiștii IT ai ANP și DNSC lucrează pentru remedierea problemei, dar și pentru investigarea atacului, în acest sens fiind depusă și o plângere la DIICOT.

Ca măsuri de precauție, unele dintre serviciile ANP precum IMS Web, Infokiosk, telefonia pentru persoanele private de libertate, portal programare vizite, conexiunile VPN între locații și site-ul www.anp.gov.ro au fost oprite.

Cu privire la prezentarea persoanelor custodiate la instanțele de judecată, ANP a transmis că pentru ziua de miercuri au fost respectate termenele stabilite anterior, urmând ca în următoarele zile să se realizeze în sistem videoconferință, cu anunțarea prealabilă a instanțelor de judecată.

În ceea ce privește transferul persoanelor private de libertate la unitățile penitenciare, cursele au fost stopate, situațiile excepționale fiind organizate și realizate punctual, dacă situația va impune.

ANP a anunțat următoarele, pentru asigurarea drepturilor persoanelor private de libertate:

1. Efectuarea de convorbiri telefonice de către persoanele private de libertate
zilnic, fiecare persoană privată de libertate va avea posibilitatea să inițieze apeluri telefonice de max. 5 min, cu ultimele numere apelate anterior atacului cibernetic;

2. Dreptul la vizită și comunicări online
programarea prealabilă a vizitelor și comunicărilor online se va realiza prin metodele alternative existente, respectiv telefonic și fizic la ghișeu;

3. Dreptul la cumpărături
cumpărăturile vor putea fi realizate de către persoanele private de libertate de la punctul comercial din incinta unității (acolo unde există) sau, pe bază de tabel, prin deplasarea personalului desemnat la magazine situate în afara locului de deținere;

4. Dreptul la cereri și petiții
toate cererile și petițiile vor fi întocmite în format fizic;

5. Recompensele cu permisiunea de ieșire din penitenciar
punerea în aplicare a celor deja aprobate va fi temporizată până la remedierea situației.

Filarmonica Brașov încheie luna iulie cu concerte estivale

0

Filarmonica Brașov încheie luna iulie cu concerte estivale

Filarmonica Brașov încheie luna iulie cu două seri muzicale în Piața Sfântul Ioan, dedicate jazzului și muzicii de taraf, iar pe 2 august, programul continuă la Sala Patria cu un recital de percuție susținut de artiști din Coreea de Sud.

Concert estival de jazz

Joi, 30 iulie, de la ora 20:00, publicul este invitat în Piața Sfântul Ioan la Concertul Estival de Jazz susținut de formația Opening Theory.

Din componența grupului fac parte George-Ioan Păiș, la sintetizatoare și semnatar al compozițiilor, Ștefan Stoianovici, la pian și claviaturi, și Alex Mușat, la baterie. Programul serii va reuni piesele „Cytology”, „The Lonely Sirens”, „Sweet Like You”, „Irish Laughter”, „A Hint of London” și „The Great Cherry”.

Seară cu muzică de taraf

Vineri, 31 iulie, tot de la ora 20:00, Piața Sfântul Ioan va găzdui o Seară cu Muzică de Taraf, susținută de Taraful Nicoleta Tudorache.

Nicoleta Tudorache, la țambal, revine în fața publicului brașovean după participarea la concertul caritabil „Oameni pentru oameni”, organizat cu prilejul Zilei Naționale a României. Alături de ea vor cânta Silviu-Gabriel Gherasimescu, la vioară, Vadar Vasile, la orgă, și Drăgoi Ion, la acordeon.

Programul va cuprinde colaje adaptate după lucrări de Johannes Brahms, Vittorio Monti, Grigoraș Dinicu, George Enescu, Gheorghe Pantazi și Toni Iordache, într-o seară care va aduce împreună muzica tradițională și teme cunoscute din repertoriul clasic.

La ambele evenimente din Piața Sfântul Ioan, accesul în piață este liber. Locurile pe scaune costă 20 de lei, iar biletele pot fi achiziționate la fața locului, înaintea concertelor.

În cazul vremii nefavorabile, este posibil ca evenimentele programate în aer liber să fie mutate la Sala Patria. Orice modificare va fi anunțată în timp util pe paginile de social media ale Filarmonicii Brașov.

ICon Arts la Sala Patria

Programul muzical continuă duminică, 2 august, de la ora 19:00, în Sala Mare a Sălii Patria, cu recitalul „The Power of Percussion”, organizat în cadrul Festivalului ICon Arts.

Protagoniștii serii vor fi solistul Seung Myeong Oh și PerFI Group din Coreea de Sud, care vor aduce pe scena brașoveană un program dedicat forței expresive, ritmului și diversității instrumentelor de percuție.

Biletele pentru recitalul de la Sala Patria pot fi achiziționate de la casieria Filarmonicii Brașov sau online, de pe bilet.ro.

Foto concerte: Iosif Trif

Ambele reactoare de la Cernavodă, oprite controlat din cauza nivelului scăzut al Dunării

0
Ambele reactoare de la Cernavodă, oprite controlat din cauza nivelului scăzut al Dunării
Foto: Nuclearelectrica Oficial/Facebook

Nuclearelectrica a anunțat miercuri într-un comunicat transmis Bursei de Valori București că oprește controlat și Unitatea 2 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, ca urmare a nivelului extrem de scăzut al Dunării, potrivit Monitorul de Cluj.

Decizia vine după ce, pe 27 iulie, a fost oprită controlat și Unitatea 1, în baza procedurilor aplicabile în condiții de secetă severă. Compania precizează că măsura are caracter preventiv și urmărește menținerea marjelor de siguranță în exploatarea centralei.

Potrivit Nuclearelectrica, oprirea Unității 2 și deconectarea acesteia de la Sistemul Energetic Național se întâmplă în funcție de evoluția nivelului Dunării, apa fluviului fiind utilizată în procesul tehnologic al centralei.

Compania monitorizează permanent situația și anunță că cele două unități vor fi reconectate la Sistemul Energetic Național imediat ce condițiile vor permite, cu respectarea tuturor normelor de securitate nucleară.

Salvamont Brașov, cele mai multe intervenții din țară în ultimele 24 de ore

0
Salvamont Brașov, cele mai multe intervenții din țară în ultimele 24 de ore
Foto cu caracter ilustrativ/Salvamont Romania-Dispeceratul National Salvamont/Facebook

Salvamont România a anunțat joi dimineața că a intervenit în ultimele 24 de ore în urma a opt apeluri de urgență, jumătate dintre acestea fiind înregistrate în municipiul Brașov. În total, opt persoane au fost salvate, iar patru au fost transportate la spital. Salvatorii montani au oferit și zeci de informații turiștilor despre traseele montane și fac apel la responsabilitate în drumeții.

„În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 8 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor, astfel:
4 apeluri pentru Salvamont Municipiul Brașov,
1 apel pentru Salvamont Straja,
1 apel pentru Salvamont Maramureș,
1 apel pentru Salvamont Alba,
1 apel pentru Salvamont Gorj.
În cazul acestor intervenții au fost salvate 8 persoane. Dintre acestea, 4 persoane au fost transportate și predate serviciului de Ambulanța SAJ, SMURD sau SALVAMONT pentru transport la spital.
S-au primit și 28 de apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană.
Echipele Salvamont România vă îndeamnă la prudență și responsabilitate în derularea activităților montane și vă invită să le fiți alături în campania de reducere a numărului de accidente montane.
Iubește muntele, respectă-l și nu uita că ai un prieten de încredere: Salvamont România. Suntem singurul serviciu de salvare montană abilitat legal să acorde primul ajutor și să salveze persoane accidentate pe munte. Oriunde te poartă pașii, noi suntem pregătiți să fim sprijinul tău atunci când ai cea mai mare nevoie de ajutor”, a transmis Salvamont România.

Topul salariilor din România în 2026: IT-ul conduce, retailul și turismul rămân la coadă

0
Topul salariilor din România în 2026: IT-ul conduce, retailul și turismul rămân la coadă

IT-ul a rămas și în prima jumătate a anului 2026 domeniul cu cele mai mari salarii din piață, în ciuda faptului că s-a contractat volumul de angajări și au existat chiar disponibilizări în companiile de profil. Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, media salarială netă înregistrată în primele 6 luni ale anului pentru IT a fost de 8.000 de lei, în creștere cu aproximativ 5% față de perioada similară a anului trecut. Al doilea cel mai bine plătit sector din piață a fost petrol/gaze, cu o medie netă de 7.000 de lei, urmat de cercetare/dezvoltare – 6.800 de lei. Toate acestea sunt sectoare care se regăseau și anul trecut în clasamentul domeniilor care plătesc cel mai bine. Următoarele industrii sunt construcții/instalații (6.500 de lei), inginerie, telecomunicații, audit/consultanță și naval/aeronautic – fiecare cu 6.000 de lei net pe lună.

„Chiar dacă în majoritatea domeniilor vorbim despre creșteri salariale comparativ cu anul trecut, în termeni reali puterea de cumpărarea a angajaților a scăzut, inclusiv acolo unde salariile au crescut cel mai mult, pentru că majorările au fost, în cele mai multe cazuri, chiar și la jumătate din nivelul inflației. În luna iunie, rata inflației a fost de 10,4%”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

Tocmai în acest context, datele Salario arată că așteptările angajaților depășesc, în medie, cu 30% salariile încasate. Cele mai mari diferențe apar chiar în cazul IT-ului, unde așteptările salariale exprimate de candidați sunt cu 50% mai mari decât cele oferite de angajatori, media netă a așteptărilor fiind de 11.993 de lei. Asigurările au diferențe de 42%, iar industria auto, juridic și sectorul bancar de 40%.

Unul dintre cel mai bine plătite domenii apare și în clasamentul cu cele mai mici diferențe între realitate și așteptări. Este vorba despre petrol/gaze, unde media salarială încasată este 7.000 de lei, iar așteptările sunt cu 29% mai mari, adică 9.000 de lei. În medicină alternativă, diferența este de doar 14%, în instalații sanitare de 20% și în relații clienți de 25%.

Datele mai arată că în topul domeniilor cu salariile cele mai mici se află industriile care scot în piață cele mai multe locuri de muncă. Este vorba despre retail, servicii, industria alimentară sau turism. Mediile salariale nete pentru aceste sectoare sunt de 4.300 de lei pentru retail, 4.500 de lei pentru industria alimentară, 4.400 de lei pentru call-center/BPO, 5.000 de lei pentru transport/logistică și 5.500 de lei pentru servicii. Tot aici se află și saloanele și clinicile de înfrumusețare cu o medie netă de 4.000 de lei. Cele mai mici salarii se găsesc în zonele pair/babysitting/curățenie – 3.300 de lei.

De la începutul anului și până acum, angajatorii din retail au postat 27.000 de locuri de muncă, cei din servicii 17.000, industria alimentară – 14.000 și call-center/BPO – 12.000 de joburi.

În acest moment, 15.000 de locuri de muncă sunt disponibile pe eJobs.ro și 8.000 pe iajob.ro, platforma de locuri de muncă lansată de eJobs România și dedicată candidaților care își doresc să se angajeze rapid, fără a mai trece prin pașii tradiționali ai unui proces de recrutare, precum crearea unui CV.

Râșnov: Intersecția DN1E cu strada I.L. Caragiale intră în reabilitare. Primăria și DRDP Brașov pregătesc noi lucrări de infrastructură

0
Râșnov: Intersecția DN1E cu strada I.L. Caragiale intră în reabilitare. Primăria și DRDP Brașov pregătesc noi lucrări de infrastructură

Primăria Rășnov a anunțat că miercuri au fost efectuate măsurători în intersecția DN1E cu strada I.L. Caragiale, pentru identificarea suprafeței care urmează să fie frezată și pe care va fi așternut un nou covor asfaltic. În perioada următoare, întreaga suprafață carosabilă din intersecție va fi refăcută, cu sprijinul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov, în vederea îmbunătățirii condițiilor de circulație și a creșterii siguranței rutiere.

Tot miercuri, primarul orașului Râșnov, viceprimarul, arhitectul-șef al orașului și reprezentanții DRDP Brașov au avut o întâlnire de lucru în cadrul căreia au fost analizate mai multe proiecte de infrastructură rutieră.

Printre subiectele discutate s-a aflat și amenajarea trotuarului de pe DN73, pe tronsonul cuprins între strada Postăvarului și strada Mihai Eminescu, un proiect important pentru creșterea siguranței pietonilor. De asemenea, a fost analizată soluția privind montarea unei balustrade în zona magazinului Kaufland, pentru a împiedica staționarea autovehiculelor de mare tonaj.

Primăria Orașului Râșnov a mai transmis că se continuă colaborarea cu DRDP Brașov pentru implementarea proiectelor care contribuie la modernizarea infrastructurii și la creșterea siguranței participanților la trafic.

Olimpic Zărnești, eșec dur în amicalul cu CSM Unirea Alba Iulia

0
Olimpic Zărnești, eșec dur în amicalul cu CSM Unirea Alba Iulia

Olimpic Zărnești a suferit o înfrângere umilitoare în amicalul disputat, miercuri seara, pe teren propriu, cu CSM Unirea Alba Iulia, scor 0-7 (0-4).

Trupa lui Cristi Pustai a defilat la Zărnești, iar la pauză oaspeții conduceau deja cu 4-0 cu golurile marcate de Niakate (3, 45), Ciubăncan (27) și Tonini (42).

După pauză, Unirea a continuat recitalul ofensiv cu golurile marcate de Cordeiro (55), Ayeni (60) și Anton (89). La Unirea Alba Iulia, brașoveanul Vlad Prejmerean a fost titular, iar la pauză Pustai a schimbat toată echipa.

SC KRAFTPACK SRL-acord de mediu

0

SC KRAFTPACK SRL prin COCA SEBASTIAN cu sediul în Mun. Făgăraș str. TABACARI bl. 12, sc. A, ap. 6, jud. Brașov, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul “CONSTRUIRE CENTRU COMERCIAL PARTER CU DESFACERE MĂRFURI ALIMENTARE ȘI NEALIMENTARE, POST TRAFO, GRUP ELECTROGEN, PADOC CĂRUCIOARE, CONTAINERE DEȘEURI, AMENAJARE EXTERIOARĂ, REALIZARE ACCES, ÎMPREJMUIRE LATERALĂ ȘI STRADALĂ, ELEMENTE SEMNALISTICĂ CLĂDIRE ȘI TOTEM PUBLICITAR INTRARE, ASIGURARE UTILITĂȚI ȘI ORGANIZARE EXECUȚIE” propus a fi amplasat în comuna Hălchiu, sat Hălchiu, str. Bodului nr. 737B. Informațiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul autorității competente pentru protecția mediului din municipiul Brașov, str. Politehnicii, nr. 3, în zilele de luni – joi între orele 8-16:30 și vineri 8-14. Observațiile publicului se primesc zilnic la sediul autoritatii competente pentru protectia mediului din municipiul Brașov, str. Politehnicii nr. 3, în zilele de luni – joi intre orele 8 – 16:30 și vineri între orele 8 – 14.

Pentru publicarea anunțurilor, contactează-ne pe e-mail: monitorulexpres@yahoo.com sau la tel. 0268/543.316, 0731.018.277 sau vino la sediul nostru din Brașov, str. Prahova, nr. 3, birou 1.

Trimiși în judecată pentru balastiera ilegală de la Ghimbav

0
Patronul şi firma care au exploatat timp de trei ani balastiera de la Ghimbav fără să deţină permis de exploatare a agregatelor minerale au fost trimişi în judecată, pentru infracţiunea de „executare de activităţi miniere fără permis sau licenţă”.
În 24 iulie, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au luat această decizie, după ce au stabilit că, în perioada iulie 2019 – septembrie 2022, în zona cunoscută sub denumirea „perimetrul Ghimbav” sau „balastiera Ghimbav”, situată pe terasa malului drept al râului Bârsa, inculpatul a desfăşurat activităţi de exploatare a agregatelor minerale, constând în nisip şi pietriş, fără a deţine permis sau licenţă de exploatare eliberat de A.N.R.M. pentru acest amplasament.

Descoperit în 2019, a mai continuat trei ani
Anchetatorii precizează că firma a deţinut un permis de exploatare de agregate minerale (nisip și pietriș) în aceeași zonă, valabil un an (2018-2019), în temeiul acordului de reabilitare încheiat cu U.A.T. Ghimbav, care însă nu a putut fi prelungit din cauza inexistenței unui drept de servitute de trecere asupra terenurilor învecinate și a lipsei acordului administratorului drumului de exploatare.
Controlul din 3 decembrie 2019 a constatat că angajaţii societăţii inculpate executau lucrări de decopertare a terenului şi de excavare a pietrişului şi nisipului, deşi societatea nu deţinea permis ori licenţă de exploatare, aspect consemnat în nota de control.
Procurorii mai spun că exploatarea agregatelor minerale s-a desfăşurat fără întrerupere din dispoziţia administratorului firmei până în septembrie 2022:
„În cauză a fost administrat un probatoriu complex din care a rezultat neîndoielnic că exploatarea agregatelor minerale s-a desfășurat fără întrerupere din dispoziția inculpatului persoană fizică până în septembrie 2022, agregatele fiind extrase cu excavatorul din albia sau de pe malul râului Bârsa, apoi erau încărcate în mijloacele de transport și expediate către stația de sortare ori către stația de beton pe care inculpata – persoană juridică o deține în municipiul Brașov”.
Rechizitoriul, însoţit de dosar, a fost înaintat Tribunalului Braşov spre soluţionare.

Profitul la bursă se poate obține din abordări foarte diferite, iar strategia potrivită depinde de obiectivele tale, timpul pe care îl poți dedica investițiilor și riscul pe care ești dispus să îl accepți. Problemele apar atunci când cumperi acțiuni după criterii diferite și ajungi să iei fiecare decizie în funcție de ce se întâmplă în piață în ziua respectivă. Strategia te ajută să îți stabilești reperele după care alegi investițiile, gestionezi portofoliul și reacționezi atunci când prețurile se mișcă în direcția opusă așteptărilor tale.

Pornește de la obiectivul pentru care investești

Strategia capătă sens atunci când știi ce urmărești cu banii investiți. Poate vrei să acumulezi capital pe parcursul următorilor 15 sau 20 de ani, să construiești treptat o sursă suplimentară de venit sau să urmărești oportunități care presupun mai multă implicare din partea ta. Fiecare obiectiv vine cu alte decizii privind perioada investiției, riscul acceptat și structura portofoliului.

Dacă încă lucrezi la aceste elemente și vrei să îți construiești baza înainte să alegi strategia, poți descoperi cursurile de investitii în care informațiile sunt organizate în funcție de nivelul și obiectivele investitorului.

Stabilește cât risc poți accepta în portofoliu

Randamentul urmărit trebuie pus în relație cu riscul pe care îl presupune strategia. Dacă o scădere de 20% te determină să renunți la poziții pe care intenționai să le păstrezi câțiva ani, o strategie cu fluctuații mari îți poate crea probleme chiar dacă, teoretic, se potrivește obiectivului de randament.

Contează și cât din capital ajunge într-o singură companie, industrie sau categorie de active. Riscul poate fi controlat prin alocarea capitalului și diversificare, iar limitele stabilite din timp reduc situațiile în care o mișcare puternică a pieței ajunge să schimbe întregul plan.

Decide cât timp vrei să aloci investițiilor

Strategia trebuie să se potrivească și programului tău. Analiza frecventă a companiilor, urmărirea rezultatelor trimestriale și ajustarea pozițiilor presupun timp, în timp ce alte abordări permit intervenții mai rare și un portofoliu administrat cu mai puțină implicare.

Ia în calcul câte ore poți dedica investițiilor într-o săptămână obișnuită, deoarece entuziasmul de la început poate susține temporar un ritm greu de păstrat ulterior. Dacă vrei să îți construiești propriul sistem de investiții și să aprofundezi procesul după care iei deciziile în piață, alege Beat the Market și lucrează la o strategie pe care să o poți aplica în mod consecvent.

Construiește reguli pentru cumpărare înainte să apară oportunitatea

O strategie bună ar trebui să îți spună în ce condiții merită să incluzi o companie în portofoliu. Criteriile pot ține de rezultatele businessului, evaluare, perspectivele industriei, nivelul datoriilor sau alți factori relevanți pentru abordarea pe care ai ales-o.

Fără câteva reguli stabilite dinainte, o scădere de 25% poate părea imediat o oportunitate, iar o companie care a crescut cu 40% poate deveni atractivă doar pentru că prețul continuă să urce. Criteriile de selecție te ajută să judeci fiecare situație în raport cu strategia ta și cu argumentele care susțin investiția.

Gândește strategia și pentru perioadele în care scade piața

Este simplu să urmezi planul atunci când majoritatea pozițiilor sunt pe profit. O perioadă în care portofoliul pierde 15% sau 20% pune însă strategia într-un context complet diferit, iar deciziile luate atunci pot avea un impact important asupra rezultatelor pe termen lung.

Planul ar trebui să includă modul în care tratezi scăderile și motivele pentru care o poziție poate fi redusă sau închisă. Corecția prețului, deteriorarea rezultatelor companiei și schimbarea argumentelor inițiale reprezintă situații diferite, iar strategia te ajută să le tratezi separat.

Profitul rămâne rezultatul mai multor decizii luate pe parcursul anilor, iar strategia îți dă cadrul în care le iei. Obiectivele, toleranța la risc, timpul disponibil și regulile după care îți gestionezi portofoliul te ajută să alegi o abordare pe care o poți susține inclusiv atunci când piața trece prin perioade dificile.

Dacă ai grijă de ten, faci naveta pe jos sau ieși la plimbare chiar și când e frig, protecția solară în sezonul rece te privește. La fel, dacă plănuiești o zi la munte ori petreci mult timp afară. Nu aștepta până se încălzește: temperatura nu arată câtă radiație ultravioletă ajunge la piele, iar senzația de frig nu te avertizează asupra expunerii.

Sfaturile despre SPF iarna par adesea să se contrazică. Unele recomandă aplicarea fără excepție, altele îl scot complet din rutină. În realitate, contează indicele UV, timpul petrecut afară, zăpada și suprafața pielii rămase descoperite.

Protecția nu trebuie să transforme o dimineață obișnuită într-un ritual complicat. Cu o cremă potrivită din selecția de produse La Roche-Posay de pe HelpNet, haine și puțină atenție la prognoza UV, poți alege o rutină care se schimbă odată cu planurile tale.

Cum te ajută SPF-ul când frigul ascunde radiația UV

Frigul nu filtrează razele. Senzația de pe obraz îți spune dacă aerul e rece, nu câtă radiație ultravioletă ajunge la piele. De aceea, o zi înnorată sau cu vânt nu este automat o zi fără expunere. Contează planul zilei.

În sezonul rece, nivelul UV este de obicei mai scăzut decât vara, dar nu dispare. Temperatura și radiația nu cresc și nu scad împreună. NIH MedlinePlus explică faptul că norii pot reduce radiația UV, fără să o oprească, iar protecția pielii rămâne relevantă când stai afară (NIH MedlinePlus, 2023). E o distincție simplă, dar ușor de ratat când soarele nu încălzește fața.

Contează și ce înseamnă factorul de protecție de pe ambalaj. SPF-ul se raportează în principal la protecția împotriva UVB, asociate mai direct cu arsurile. Mențiunea „spectru larg” indică protecție atât împotriva UVA, cât și UVB. American Academy of Dermatology recomandă un produs cu spectru larg și SPF 30 sau mai mare pentru pielea expusă (pagina consultată în 2026). Nu ai nevoie să alegi automat cel mai mare număr de pe raft. Ai nevoie de protecție potrivită planului și de o formulă pe care chiar o aplici.

Ca să alegi fără să-ți complici dimineața, verifică următoarele:

– caută pe ambalaj mențiunea „spectru larg”, nu doar cifra SPF;

– alege SPF 30 sau mai mare pentru zonele expuse, conform recomandării AAD (pagina consultată în 2026);

– verifică indicele UV al localității, mai ales înaintea unei ieșiri prelungite;

– alege o textură pe care o suporți pe piele; o cremă rămasă nefolosită în sertar nu te ajută.

Dacă folosești deja o cremă hidratantă, o variantă cu SPF poate scurta rutina, cu condiția să fie aplicată conform etichetei și să aibă protecție cu spectru larg (Scenic Dermatology, 2024). Pielea uscată de iarnă poate face unele formule mai greu de purtat. Caută una care se așază bine, nu una care promite totul. Pentru detalii despre produsele cu SPF, poți consulta helpnet.ro.

Zăpada schimbă expunerea, chiar dacă aerul rămâne rece

Zăpada reflectă radiația UV spre zonele care rămân neacoperite. Într-un articol publicat în 2024, Scenic Dermatology notează că zăpada proaspătă poate reflecta până la 80% din radiația UV care ajunge la suprafața ei (Scenic Dermatology, 2024). Asta nu înseamnă că expunerea totală se dublează pentru fiecare persoană: contează și durata, vremea, altitudinea și suprafețele din jur. Pe pârtie sau pe un traseu luminos, nasul, pomeții și urechile pot primi lumină din mai multe direcții.

De exemplu: pleci dimineața la schi și rămâi pe pârtie până la prânz. Casca și geaca acoperă mult, dar nasul, obrajii, urechile și buzele pot rămâne la vedere. Aplici un produs cu spectru larg și SPF 30 sau mai mare pe pielea expusă, porți ochelari cu protecție UV și reaplici aproximativ la fiecare două ore cât timp ești afară, precum și după transpirație intensă, conform recomandării AAD (2026). Pe buze poți folosi un balsam cu SPF. Pentru pielea uscată, o formulă mai hidratantă poate fi mai ușor de purtat.

Într-o ieșire cu zăpadă, ține la îndemână câteva repere:

– acoperă urechile și gâtul când activitatea permite;

– poartă ochelari cu protecție UV sau ochelari de schi;

– aplică SPF pe față, mâini și alte zone descoperite;

– ia produsul cu tine dacă petreci mult timp afară, ca să îl reaplici.

Indicele UV, nu calendarul, trebuie urmărit

Două persoane pot ieși în aceeași zi de iarnă și totuși să aibă expuneri diferite. Una merge la birou și petrece aproape toată ziua înăuntru; alta stă pe pârtie, pe zăpadă, ore în șir. Aceeași rutină pentru amândouă poate însemna fie protecție insuficientă, fie o obligație mai apăsătoare decât e nevoie. Un pic de context ajută.

Ca reper, CDC recomandă măsuri de protecție când indicele UV local ajunge la 3 sau mai mult (CDC, 2026). Verifică prognoza pentru localitatea ta, nu doar pictograma cu nori. Dacă ai primit de la dermatolog o recomandare personalizată pentru o afecțiune sau un tratament, urmeaz-o pe aceea, nu un prag general.

Pentru a potrivi obiceiul cu ziua ta:

– când indicele UV ajunge la 3 sau mai mult, folosește protecție pe pielea expusă, conform CDC (2026);

– la schi ori într-o plimbare lungă pe zăpadă, adaugă ochelari, haine și reaplicare aproximativ la două ore, conform AAD (2026);

– într-o zi petrecută în interior, nu transforma automat intervalul recomandat pentru exterior într-o obligație de reaplicare; ține cont de expunerea reală și de sfatul medicului;

– dacă SPF-ul obișnuit îți irită pielea sau nu-ți place cum se așază, caută o formulă pe care o vei folosi cu plăcere.

Nu e nevoie să porți SPF în fiecare clipă sau să-l abandonezi până la primăvară. Alege în funcție de planul zilei și de indicele UV, nu doar de anotimp. Dacă vrei să compari texturi, vezi detalii despre produsele cu SPF pe helpnet.ro. Le poți cumpăra online sau în farmaciile HelpNet.

Poate cel mai înșelător lucru iarna este lipsa senzației de arsură. Fără căldură pe obraji, e ușor să crezi că pielea nu primește radiație, deși frigul și expunerea sunt lucruri diferite. Calendarul spune anotimpul, nu intensitatea UV din locul în care ești.

Pune verificarea indicelui UV lângă alegerea hainelor, mai ales când ai în plan pârtia ori o plimbare lungă. În zilele obișnuite, păstrează o rutină pe care o poți respecta fără să te streseze. La următoarea ieșire, lasă prognoza și timpul petrecut afară să conteze, nu doar temperatura.

Informațiile din acest articol au scop exclusiv informativ și educațional. Nu înlocuiesc consultul unui medic sau specialist.

Referințe:

– https://www.aad.org/media/stats-sunscreen 

– https://www.cdc.gov/skin-cancer/sun-safety/index.html

– https://magazine.medlineplus.gov/article/sunscreen-in-the-winter

– https://www.scenicdermatology.com/sunscreen-in-winter-and-snow-a-guide-for-minnesotans/

Materialul unui telefon influențează mai mult decât aspectul: confortul în mână, greutatea, încălzirea în timpul jocurilor și costul reparațiilor. Un telefon din titan nu e indestructibil, iar unul din aluminiu nu e automat mai fragil. Producătorii aleg materialele ca să echilibreze greutatea, rigiditatea, conectivitatea și prețul.

Din ce e alcătuită carcasa

Un smartphone modern combină mai multe materiale. Rama laterală e de obicei din titan, aluminiu sau, mai rar, oțel. Spatele folosește sticlă, uneori metal sau compozite, iar ecranul e acoperit cu sticlă tratată. În interior, aluminiul, cuprul și grafitul susțin componentele și disipă căldura. Contează ansamblul, nu doar rama.

Titanul

Telefoanele folosesc aliaje de titan, mai ales pentru ramă. Titanul rezistă bine la deformare, coroziune și transpirație, oferă rigiditate fără greutatea oțelului și se potrivește finisajelor mate, care ascund amprentele.

Are însă limite. Transferă căldura mai lent decât aluminiul, așa că telefonul are nevoie de răcire internă eficientă. Nici nu protejează ecranul: la o cădere pe colț, rama poate scăpa intactă, iar sticla se poate fisura.

Aluminiul

Aluminiul este ușor, ușor de prelucrat și disponibil în multe culori prin anodizare. Transferă rapid căldura, permite telefoane subțiri și poate reduce costurile de producție și reparație. Fiind mai moale, adună mai ușor zgârieturi fine, dar o ramă bine proiectată face față utilizării zilnice.

Compară dimensiunile, masa și finisajul. Pagina dedicată modelului iPhone 18 Pro te ajută să verifici detaliile de construcție înainte să compari variante similare.

Sticla

Sticla de pe spate permite încărcarea wireless, accesoriile magnetice și buna funcționare a antenelor. NFC, tehnologia folosită la plățile contactless, are nevoie de materiale care lasă semnalul să treacă. Sticla mată ascunde amprentele și alunecă mai puțin, cea lucioasă scoate în evidență culorile.

Rezistența la zgârieturi nu înseamnă rezistență la căderi: zgârierea apare prin frecare, iar fisura printr-un impact concentrat. Pentru detalii despre aliaje, poți consulta și pagina despre titan.

Comparație rapidă

Pe scurt, titanul se folosește la ramă și structură, oferă rezistență bună raportat la greutate, dar transferă căldura lent și costă mai mult. Aluminiul apare la ramă și șasiu, e foarte ușor, conduce rapid căldura și are un cost accesibil, deși se zgârie mai ușor. Sticla acoperă spatele și ecranul, cântărește mai mult, iar rezistența ei la zgârieturi depinde de tratament.

De aceea, majoritatea telefoanelor combină titan sau aluminiu cu sticlă.

Contează materialul la cădere?

Da, dar nu decide singur rezultatul. Contează unghiul căderii, forma colțurilor, grosimea ramei și cât de mult iese modulul foto în relief. O cădere pe spate poate sparge capacul de sticlă, chiar dacă rama rămâne intactă, iar pe beton sau piatră riscul crește. Dacă scapi des telefonul, nu te baza doar pe titan: folosește o husă cu margini ridicate și o folie de calitate, și caută teste de rezistență pentru modelul exact.

Materialul și temperatura

Aluminiul conduce căldura mai bine, dar temperatura depinde mai ales de răcirea internă, precum camerele de vapori sau foile de grafit. Un telefon din titan nu e automat mai fierbinte. Caută recenzii care testează telefonul după 20–30 de minute de joc sau filmare, iar dacă se încinge, scoate temporar husa groasă.

Greutate, aderență și confort

Forma contează la fel de mult ca materialul. Marginile drepte pot deveni incomode la un telefon lat și greu, iar cele rotunjite se așază mai bine în palmă. Titanul oferă o senzație densă, aluminiul e mai ușor, iar sticla lucioasă poate aluneca. Compară greutatea, grosimea, lățimea și aderența cu și fără husă.

Materiale și preț

Titanul poate crește prețul prin costul materiei prime și prelucrarea dificilă, dar plătești și pentru ecran, procesor, camere și actualizări. Aluminiul lasă adesea buget pentru dotări mai utile. Verifică din timp costul înlocuirii ecranului și a spatelui de sticlă. Dacă păstrezi telefonul doi sau trei ani, aceste costuri pot conta mai mult decât denumirea atractivă a ramei din fișa tehnică.

Flagship, gama medie și pliabile

Flagship-urile combină titan sau aluminiu cu sticlă mată, iar în aceeași familie modelul standard poate avea aluminiu și cel mai scump, titan. Gama medie folosește aluminiu, sticlă sau compozite mai ușoare și mai rezistente la spargere. La pliabile contează mai ales balamaua și protecția la praf.

Cum alegi materialul potrivit

Alege materialul după rutina ta, nu după reclamă. Pentru jocuri și filmare, urmărește testele de temperatură, iar pentru un telefon ușor, compară greutatea exactă, grosimea și lățimea. Fără husă, preferă un spate mat. Verifică și unde apare titanul sau aluminiul, ce sticlă protejează ecranul și cât costă reparațiile pentru modelul ales.

Concluzie

Titanul, aluminiul și sticla au fiecare rolul lor, iar cel mai bun telefon le combină inteligent. Nu alege doar după materialul din reclamă, ci după greutate, confort, răcire și costul reparațiilor. Cu o husă bună și o folie de calitate, orice telefon premium îți poate servi bine ani la rând.

Învie Tradiția îi invită pe bucureșteni la Târgul Roadelor de Toamnă, organizat între 1 și 31 octombrie 2026, în showroom-ul din Str. Mihai Eminescu nr. 142, Sector 2.

Timp de o lună, vizitatorii pot descoperi produse românești de sezon, obiecte realizate de meșteri și producători locali, dar și o selecție de cadouri, suveniruri și produse pentru casă. Showroom-ul este deschis de luni până vineri, între orele 09:00 și 17:00.

Târgul pornește de la una dintre cele mai cunoscute imagini ale toamnei românești: cămara care începe să se umple și gospodăria care se pregătește pentru sezonul rece. În această perioadă, la Învie Tradiția pot fi găsite produse pentru cămară, precum zacuscă, miere și dulcețuri, dar și ceramică, obiecte din lemn, textile și alte produse inspirate din tradiția românească.

În același timp, târgul este și un prilej pentru cei care cunosc deja produsele din magazinul online să le vadă de aproape și să descopere mai ușor ce li se potrivește.

Produsele pot fi comandate și online

Cei care nu pot ajunge în showroom pot descoperi și comanda produsele și de pe invietraditia.ro, astfel încât Târgul Roadelor de Toamnă să poată fi urmărit și de cei din afara Bucureștiului.

Pentru vizitatorii showroom-ului există însă și un motiv în plus să treacă pragul Învie Tradiția: pe toată durata evenimentului este organizată o tombolă cu un premiu special, la care pot participa exclusiv cei care vin fizic în showroom.

Tombola nu este disponibilă online.

O lună dedicată produselor românești

Prin Târgul Roadelor de Toamnă, Învie Tradiția continuă să aducă în prim-plan produsele românești și meșteșugarii care păstrează tradițiile vii. Brandul promovează obiecte și produse realizate în România și colaborează cu artizani și producători din diferite zone ale țării.

Evenimentul este deschis atât celor care caută produse pentru casă sau pentru cămară, cât și celor aflați în căutarea unui cadou românesc sau care vor pur și simplu să descopere mai multe despre produsele tradiționale și oamenii din spatele lor.

Informații despre Târgul Roadelor de Toamnă

Perioada: 1–31 octombrie 2026
Program: luni–vineri, 09:00–17:00
Locație: Str. Mihai Eminescu nr. 142, Bloc 1, parter, ap. 1, intrarea din stânga blocului, Sector 2, București
Intrarea: liberă
Online: produsele pot fi comandate și pe invietraditia.ro
Tombola: disponibilă exclusiv pentru vizitatorii showroom-ului

Despre Învie Tradiția

Învie Tradiția promovează produse românești și meșteșugari care duc mai departe tradițiile și tehnicile locale. În portofoliul brandului se regăsesc produse din ceramică, lemn și textile,
alimente tradiționale, suveniruri și pachete de cadou. Brandul Învie Tradiția este marcă
înregistrată la OSIM din 2016.

Contact:

office@invietraditia.ro
0740 821 317
invietraditia.ro

Alegerea dintre BCA de 25 cm și BCA de 30 cm apare frecvent atunci când construiești o casă, faci o extindere sau refaci pereții exteriori. Diferența pare mică, însă poate influența structura, performanța termică a fațadei, suprafața utilă și costul total al lucrării.

BCA-ul, numit și beton celular autoclavizat, este realizat din ciment, var, nisip silicios, apă și agent de expandare. Blocurile sunt tratate în autoclavă, la temperatură și presiune controlate. Materialul are o greutate mai redusă decât betonul și permite o execuție relativ rapidă a zidăriei, însă grosimea trebuie aleasă conform proiectului.

Ce diferă, concret, între cele două grosimi

Un perete din BCA de 30 cm este mai gros decât unul de 25 cm și poate contribui la o rezistență termică mai bună a zidăriei. În anumite proiecte, grosimea suplimentară poate conta și din punct de vedere structural. În același timp, un perete mai gros ocupă mai mult spațiu și poate necesita adaptări la fundație, elevație sau soclu.

Nu porni de la ideea că un perete mai gros înseamnă automat o construcție mai sigură. Inginerul structurist stabilește grosimea necesară în funcție de numărul de niveluri, dimensiunea și poziția golurilor pentru uși și ferestre, tipul planșeelor și condițiile terenului.

Primul criteriu: rolul peretelui

Înainte să compari produsele, stabilește rolul fiecărui perete din proiect. Pereții exteriori, pereții portanți interiori și compartimentările au cerințe diferite.

Dacă construiești o anexă ușoară, precum o magazie sau o cameră tehnică, verifică mai întâi soluția prevăzută în proiect. Chiar și în cazul construcțiilor mici, fundația și zidăria trebuie gândite împreună.

Densitatea și conductivitatea termică trebuie comparate împreună

Grosimea blocului nu spune totul despre performanța peretelui. Consultă fișa tehnică și compară caracteristicile declarate pentru fiecare produs.

Urmărește în special:

De exemplu, un BCA de 25 cm cu o conductivitate termică redusă poate contribui la o performanță termică bună a peretelui, mai ales atunci când este integrat într-un sistem de termoizolație corect dimensionat. Verifică și declarația de performanță a produsului, precum și conformitatea cu standardul aplicabil blocurilor din beton celular autoclavizat.

Izolația termică: zidăria face parte dintr-un sistem

În cazul unui perete exterior, performanța finală depinde de toate straturile: tencuiala interioară, zidăria, adezivul, termoizolația, stratul de armare și finisajul fațadei. BCA-ul de 30 cm oferă, în general, o rezistență termică mai mare decât cel de 25 cm, însă termoizolația exterioară are de obicei o influență importantă asupra coeficientului U al peretelui complet.

Cere proiectantului calculul termotehnic pentru întreaga fațadă, nu doar pentru blocul de zidărie. Acordă atenție și zonelor în care pot apărea pierderi de căldură, precum soclul, buiandrugii, stâlpii, centurile, glafurile și îmbinările cu planșeele. Dacă aceste detalii nu sunt executate corect, performanța termică a peretelui poate scădea.

Suprafață utilă, fundație și buget

La aceeași amprentă a casei, pereții de 30 cm ocupă mai mult spațiu decât cei de 25 cm. Diferența de 5 cm se adună pe întregul contur al clădirii și poate conta mai ales în camere mici, holuri sau băi.

Compară costul întregului sistem, nu doar prețul unui bloc. Include în calcul cantitatea de BCA, mortarul, transportul, manipularea, manopera, termoizolația, buiandrugii și celelalte elemente necesare zidăriei.

Dacă vrei să schimbi grosimea prevăzută în proiect, verifică și modul în care peretele se așază pe fundație, precum și alinierea dintre soclu și fațadă.

Când alegi 25 cm și când alegi 30 cm

BCA-ul de 25 cm poate fi potrivit atunci când această grosime este prevăzută în proiect, iar caracteristicile produsului corespund cerințelor structurale și termice ale construcției. Avantajul este că ocupă mai puțin spațiu și poate fi utilizat împreună cu un sistem de termoizolație exterioară dimensionat corespunzător.

BCA-ul de 30 cm poate fi necesar atunci când proiectul prevede o grosime mai mare a zidăriei sau când configurația construcției impune această soluție. În acest caz, trebuie luate în calcul cantitatea mai mare de material, spațiul ocupat de perete și eventualele adaptări ale fundației sau soclului.

Alegerea finală trebuie făcută conform proiectului, nu doar în funcție de diferența de preț dintre cele două variante.

Execuția face diferența

Primul rând de BCA se montează pe mortar de nivelare, peste hidroizolația prevăzută în proiect. Verifică atent nivelul și alinierea blocurilor, deoarece abaterile de la bază se vor transmite și către rândurile următoare.

Aplică mortarul pentru rosturi subțiri conform instrucțiunilor producătorului și acordă atenție blocurilor care trebuie tăiate. Respectă modul de țesere a zidăriei la colțuri și decalarea rosturilor verticale.

Nu modifica poziția pereților portanți, dimensiunea golurilor sau grosimea zidăriei fără acordul arhitectului și al inginerului structurist.

Checklist înainte de comandă

  1. Verifică grosimile prevăzute în proiectele de arhitectură și structură.
  2. Stabilește care pereți sunt portanți și care au doar rol de compartimentare.
  3. Compară densitatea, rezistența la compresiune și valoarea lambda.
  4. Analizează peretele în ansamblu, inclusiv termoizolația și detaliile fațadei.
  5. Verifică impactul grosimii asupra fundației, soclului și suprafeței utile.
  6. Alege mortarul și accesoriile compatibile cu blocurile folosite.
  7. Calculează necesarul de materiale și verifică stocul și condițiile de livrare.
  8. Cere acordul proiectantului înainte de orice modificare față de soluția prevăzută în proiect.

Alegerea dintre BCA de 25 cm și BCA de 30 cm trebuie făcută în funcție de proiect, rolul peretelui și cerințele construcției. Grosimea influențează atât partea structurală, cât și performanța termică, suprafața utilă și costul final al lucrării.

Compară caracteristicile tehnice ale produselor, analizează peretele ca sistem complet și respectă soluția stabilită de proiectant. Astfel, alegerea BCA-ului va fi corelată cu întreaga construcție, nu doar cu diferența de 5 cm dintre cele două variante.

O vacanță la mare cu bunici, părinți și copii poate crea unele dintre cele mai frumoase amintiri de familie. În același timp, fiecare generație are propriul ritm. Cei mici vor joacă și activități, bunicii apreciază confortul și momentele de liniște, iar părinții își doresc, de cele mai multe ori, să se relaxeze fără să organizeze programul în fiecare zi.

De aceea, alegerea resortului este foarte importantă. Un loc potrivit pentru întreaga familie reduce drumurile, simplifică mesele și oferă suficiente alternative încât fiecare să își poată petrece vacanța așa cum îi place.

Pornește de la nevoile fiecărei generații

Înainte să compari camere și facilități, gândește-te la oamenii cu care pleci. Vârsta copiilor, mobilitatea bunicilor și activitățile preferate de adulți pot schimba complet alegerea.

Dacă îți dorești un sejur în sudul litoralului, poți alege hotel Mera Resort din Venus, un resort de 4 stele cu servicii all-inclusive, potrivit pentru vacanțele în familie.

Stabilește două sau trei lucruri importante pentru toată lumea. Pot fi apropierea de plajă, piscinele, mesele incluse sau activitățile pentru copii. În felul acesta, compararea variantelor devine mult mai simplă.

Alege camere care oferă confort și intimitate

O vacanță în familie nu înseamnă că trebuie să petreceți fiecare minut împreună. Bunicii pot avea propria cameră, în timp ce părinții și copiii au nevoie de suficient spațiu pentru odihnă și lucrurile celor mici.

Dacă rezervi mai multe camere, întreabă dacă acestea pot fi amplasate în apropiere. Astfel, vă întâlniți ușor pentru mese sau activități, fără ca fiecare generație să renunțe la intimitate.

Verifică și detalii precum existența liftului, balconul, tipul paturilor și distanța față de restaurant, piscine sau plajă. Pentru bunicii ori pentru părinții care se deplasează mai greu, câteva minute în minus de mers pot conta mult.

Verifică accesul la facilitățile importante

Într-un resort mare, nu este suficient să existe multe facilități. Contează și cât de ușor ajungeți la ele.

Analizează traseele dintre camere, restaurant, piscine și plajă. Aleile ușor de parcurs sunt utile atât pentru seniori, cât și pentru familiile cu copii mici. Zonele de odihnă și spațiile umbrite sunt, de asemenea, binevenite în zilele călduroase.

Accesul facil la plajă simplifică programul. Dacă cel mic are nevoie de somnul de prânz sau bunicii vor să se retragă mai devreme, revenirea în cameră nu trebuie să fie dificilă.

Caută activități pentru copii, dar și momente de liniște

Cei mici au nevoie de varietate. Piscinele, locurile de joacă și programele de animație le pot umple ziua cu experiențe noi, însă un resort potrivit pentru trei generații trebuie să ofere și alternative pentru adulți.

În timp ce copiii se joacă, bunicii pot savura o cafea pe terasă, pot face o plimbare sau se pot bucura de câteva ore de odihnă. Părinții pot profita, la rândul lor, de momentele în care programul celor mici le permite să se relaxeze.

Nu încercați să faceți totul împreună. Puteți păstra micul dejun, cina sau plimbarea de seară drept momente comune, iar restul zilei să rămână flexibil.

Alege un sistem de masă care simplifică vacanța

Pentru un grup format din mai multe generații, mesele pot deveni rapid o provocare. Copiii pot avea nevoie de mese mai mici și dese, bunicii pot prefera anumite preparate, iar adulții nu vor să caute un restaurant diferit în fiecare zi.

Un sistem all-inclusive poate simplifica această parte a vacanței. Verifică, însă, ce include concret pachetul, programul meselor și opțiunile disponibile pentru copii sau pentru persoanele cu anumite preferințe alimentare.

Nu le cere bunicilor să aibă grijă de copii întregul concediu

Vacanța este și pentru ei. Chiar dacă bunicii își doresc să petreacă timp cu nepoții, este bine să discutați înainte despre program și așteptări.

Poate exista o după-amiază în care bunicii stau cu cei mici, iar părinții se relaxează separat, dar acest lucru ar trebui să fie o alegere, nu o obligație. La fel de firesc este ca bunicii să își dorească o dimineață liniștită sau o plimbare în doi.

Un program flexibil îi ajută pe toți să se bucure de vacanță fără senzația că trebuie să respecte permanent agenda întregului grup.

Păstrați câteva momente pentru toată familia

Farmecul unei vacanțe cu trei generații vine tocmai din timpul petrecut împreună. Nu este nevoie de un program elaborat. O cină relaxată, câteva fotografii pe plajă, o plimbare după masă sau câteva ore petrecute la piscină pot deveni amintirile despre care veți vorbi mult timp.

Alege un resort care oferă suficientă varietate pentru copii, confort pentru bunici și timp de relaxare pentru părinți. Atunci când fiecare generație își găsește propriul ritm, vacanța la mare devine mai simplă, mai relaxată și, mai ales, mai frumoasă pentru întreaga familie.

Filtrul de ulei păstrează lubrifiantul cât mai curat înainte ca acesta să circule prin motor. În timpul funcționării, uleiul preia particule metalice rezultate din uzură, reziduuri de ardere, praf și depuneri. Dacă filtrul se încarcă prea mult, debitul de ulei poate avea de suferit, iar motorul ajunge să funcționeze cu ulei insuficient filtrat.

Problema nu apare mereu brusc. Uneori, șoferul observă martorul de ulei aprins, zgomote la pornire sau un motor care devine mai gălăgios după ce se încălzește. Alteori, filtrul înfundat reprezintă doar efectul unei probleme mai vechi, cum ar fi schimburile întârziate de ulei, depunerile din motor sau folosirea unui lubrifiant necorespunzător.

Ce rol are filtrul de ulei și cum protejează motorul

Filtrul face parte din sistemul de ungere și curăță uleiul înainte ca pompa să îl trimită către componentele aflate în mișcare. Alege un filtru ulei compatibil cu marca, modelul, motorizarea și anul de fabricație al mașinii.

Este important de menționat că filtrul nu poate reface proprietățile unui ulei degradat. El reține impuritățile, însă nu poate corecta o vâscozitate nepotrivită sau lipsa aditivilor de protecție dintr-un ulei folosit peste intervalul recomandat.

Sistemul de ungere deservește piese care funcționează la viteze și temperaturi ridicate. Printre acestea se numără arborele cotit, cuzineții, arborele cu came, tacheții hidraulici, lanțul de distribuție și turbocompresorul. La motoarele moderne, canalele de ungere au dimensiuni mici, iar depunerile pot afecta circulația uleiului.

Un filtru de ulei include, de regulă, câteva componente importante:

Supapa de by-pass protejează motorul de lipsa totală a lubrifierii. Totuși, ea permite uleiului nefiltrat să circule prin motor, iar această situație nu trebuie ignorată.

Ce înseamnă, de fapt, un filtru de ulei înfundat

Un filtru se înfundă atunci când mediul filtrant reține mai multe impurități decât poate gestiona în condiții normale. Uleiul întâmpină rezistență la trecere, iar presiunea din circuit poate varia. În majoritatea cazurilor, supapa de by-pass se deschide înainte ca motorul să rămână complet fără ulei.

Această protecție temporară nu rezolvă cauza. Particulele abrazive continuă să circule și pot afecta lagărele, tacheții, distribuția sau turbina. Un filtru colmatat prematur poate indica și nămol acumulat în baie, contaminare cu combustibil, antigel ajuns în ulei sau uzură internă avansată.

Filtrul de ulei nu trebuie confundat cu filtrul de combustibil. Un filtru de motorină sau benzină înfundat provoacă, de obicei, pornire dificilă, ezitări la accelerație și pierdere de putere. Filtrul de ulei afectează în primul rând lubrifierea și protecția pieselor interne.

Simptomele frecvente ale unui filtru de ulei înfundat

Semnele de mai jos nu confirmă singure un filtru colmatat. Ele pot apărea și din cauza unei pompe de ulei uzate, a unui senzor defect, a unui sorb înfundat sau a nivelului redus de ulei. Totuși, merită să acționezi rapid dacă apar.

Martorul de presiune a uleiului se aprinde sau pâlpâie

Martorul roșu de ulei indică o posibilă lipsă de presiune în circuit. Dacă se aprinde în mers și rămâne activ, oprește motorul într-un loc sigur. Nu continua deplasarea până la service, deoarece câteva minute de funcționare cu presiune insuficientă pot provoca avarii costisitoare.

Martorul poate apărea la ralanti, după încălzirea motorului, în viraje sau la frânare. Verifică mai întâi nivelul uleiului, însă nu presupune că problema dispare dacă joja indică un nivel corect.

Zgomote neobișnuite la pornire sau după încălzire

Ticăitul tacheților hidraulici, zgomotul lanțului de distribuție sau bătăile metalice din partea inferioară a motorului pot semnala lubrifiere slabă. La motoarele turbo, un sunet ascuțit sau neobișnuit din zona turbinei merită verificat imediat.

Unele zgomote apar doar la pornirea la rece. În acest caz, supapa anti-retur a filtrului poate să nu mai păstreze uleiul în circuit. Dacă zgomotul persistă mai mult de câteva secunde sau reapare frecvent, un service trebuie să verifice presiunea reală a uleiului.

Ulei îngroșat, depuneri sau miros de combustibil

Uleiul închis la culoare nu arată automat un filtru înfundat, mai ales la diesel. Mai relevante sunt nămolul vizibil sub capacul de umplere, consistența foarte groasă, particulele metalice sau mirosul puternic de motorină.

La mașinile diesel echipate cu filtru de particule, regenerările întrerupte pot dilua uleiul cu combustibil. Nivelul de pe jojă poate chiar să crească, iar uleiul își pierde capacitatea de lubrifiere. În această situație, service-ul trebuie să identifice cauza înainte de montarea unui filtru nou.

Scăderea performanței, un semn indirect

Filtrul de ulei nu reduce direct puterea motorului. Totuși, depunerile și presiunea redusă pot afecta turbina, distribuția variabilă sau tacheții hidraulici. Motorul poate răspunde mai lent la accelerație, poate funcționa neregulat sau poate intra în regim de protecție.

Riscurile pentru motor dacă ignori problema

Un filtru încărcat excesiv nu produce mereu o defecțiune imediată. Riscul crește dacă mașina circulă mult timp cu ulei vechi sau cu martorul de presiune aprins.

Printre consecințele posibile se află:

Costul unui schimb de ulei și filtru rămâne mult mai mic decât reparația unei turbine sau refacerea motorului. Nu amâna verificarea dacă observi bătăi puternice, miros de ulei încins, fum în compartimentul motor sau scurgeri mari de ulei.

Cauzele înfundării filtrului de ulei

Schimburile întârziate de ulei reprezintă una dintre cele mai întâlnite cauze. Uleiul oxidează în timp și formează depuneri care ajung în filtru. Intervalele extinse de 20.000–30.000 km pot apărea în planurile de service ale unor producători, însă traficul urban din România, drumurile scurte și pornirile dese pun presiune suplimentară pe ulei.

Mulți specialiști recomandă un interval de aproximativ 10.000–15.000 km sau un an, în funcție de manualul mașinii, motor și stilul de condus. Pentru mașinile folosite predominant în oraș, intervalul mai scurt oferă rezultate mai bune.

Alte cauze frecvente includ:

  1. folosirea unui ulei fără aprobarea cerută de producător;
  2. montarea unui filtru nepotrivit sau de calitate slabă;
  3. depunerile acumulate după un istoric de service incert;
  4. contaminarea uleiului cu apă, antigel sau combustibil;
  5. probleme la pompă, sorb sau ventilația carterului.

Cum se verifică problema într-un service

Dacă suspectezi un filtru de ulei înfundat, oprește motorul în cazul în care se aprinde martorul roșu. Apoi verifică nivelul uleiului pe teren drept, conform procedurii din manual. Nu adăuga aditivi care promit creșterea presiunii și nu face spălări interne agresive fără recomandarea mecanicului.

În service, mecanicul ar trebui să verifice:

Diagnoza electronică ajută, dar nu înlocuiește măsurarea mecanică a presiunii. Aceasta arată dacă motorul primește suficient ulei în condiții reale de funcționare.

Prevenție și recomandări de înlocuire

Pentru a asigura o lubrifiere corectă, se recomandă schimbarea filtrului la fiecare schimb de ulei. Un filtru nou montat cu ulei vechi se poate încărca rapid cu impuritățile rămase în circuit.

Respectă câteva reguli simple:

Dacă ai cumpărat recent o mașină second-hand fără istoric clar, programează o revizie completă cât mai curând. Verifică nivelul uleiului periodic și urmărește orice zgomot nou sau martor aprins. Alege filtrul compatibil și solicită o verificare într-un service dacă apar semne de presiune scăzută ori lubrifiere necorespunzătoare.

Holul este prima cameră pe care o vezi când intri în casă și ultima pe care o traversezi când ieși. Primește cel mai mult trafic din toată locuința, de multe ori direct cu încălțăminte de afară, așa că gresia aleasă pentru acest spațiu trebuie să fie, în același timp, rezistentă și primitoare la vedere. Iată ce merită să iei în calcul, atât la alegerea plăcilor, cât și la montajul lor.

De ce holul are nevoie de o gresie rezistentă

Spre deosebire de alte camere, în hol se calcă zilnic, de mai multe ori, uneori cu pantofi murdari sau uzi, direct de afară. O gresie de calitate inferioară se uzează vizibil în timp, își pierde luciul și se zgârie ușor, mai ales în zona de lângă ușa de intrare. Alegerea unei gresii rezistente la trafic intens și la zgârieturi este primul criteriu, indiferent de model sau culoare.

Tipuri de gresie potrivite pentru un aer primitor

Pentru un hol care se simte cald, nu rece, culorile calde sau modelele cu aspect de lemn sunt o alegere sigură. Gresia cu aspect de lemn combină avantajele practice ale gresiei, rezistență și ușurință la curățare, cu senzația vizuală a parchetului, fără dezavantajele acestuia la umezeală. 

Modelele geometrice sau cele inspirate din plăcile tradiționale românești sunt, de asemenea, populare pentru un hol cu personalitate, mai ales dacă restul locuinței are un stil mai neutru. Formatele mari de gresie dau senzația de spațiu mai generos, ceva util mai ales în holurile mai înguste.

Detaliul care contează pentru siguranță: gresia antiderapanta

Un hol este locul unde apa, zăpada topită sau noroiul ajung cel mai des, mai ales toamna și iarna. Din acest motiv, gresia antiderapantă este recomandată aici mult mai mult decât în alte camere ale casei. Verifică indicele de alunecare al plăcilor înainte de a le cumpăra, mai ales dacă holul se conectează direct cu exteriorul sau are o ușă spre balcon sau spre curte.

Culoarea rosturilor, un detaliu ușor de trecut cu vederea

Rosturile deschise la culoare arată curat imediat după montaj, dar se murdăresc vizibil mai repede în holul cu trafic mare. O nuanță de rost mai apropiată de culoarea gresiei sau ușor mai închisă ascunde mai bine murdăria zilnică, fără să afecteze aspectul general al pardoselii.

Ce contează la montaj

Montajul pornește de la o suprafață bine pregătită înainte de aplicarea gresiei, curată, plană și fără resturi de material vechi. Adezivul potrivit pentru tipul de placă și pentru zona de trafic intens face diferența pe termen lung, la fel ca rosturile de dilatare, necesare mai ales dacă holul are o suprafață mai mare. Lângă ușa de intrare, o hidroizolație suplimentară previne infiltrațiile de apă sub gresie, o problemă frecventă în timp la acest tip de spațiu.

Pentru ca toate aceste detalii tehnice să fie respectate, montajul are nevoie de o echipă cu experiență, nu de o lucrare făcută în grabă. Aici intervine serviciul de montaj gresie și faianță oferit de Hornbach – cumperi gresia din magazin sau de pe site, iar montajul se adaugă separat, realizat de echipele de profesioniști cu care Hornbach colaborează.

Procesul pornește cu o discuție cu coordonatorul serviciilor de montaj, fie direct în magazin, fie prin e-mail. Ești apoi contactat de un meșter, cu care stabilești o dată pentru vizita la locația unde vrei să montezi gresia. La vizită se fac măsurătorile necesare și se inspectează spațiul, apoi se întocmește devizul.  

După finalizarea lucrărilor, Hornbach oferă garanție de doi ani pentru manoperă, produsele beneficiind de garanția producătorului.

Alegerea gresiei potrivite pentru hol îmbină estetica cu rezistența la trafic și umezeală. Investind într-un material antiderapant și într-un montaj realizat de profesioniști, te asiguri că vei avea un spațiu primitor pentru mulți ani. Dacă vrei să vezi și alte lucrări pentru care poți apela la acest tip de serviciu, nu doar montajul gresiei din hol, mergi la cel mai apropiat magazin Hornbach sau caută pe site, la secțiunea de servicii, unde găsești toate situațiile în care poți apela la specialiștii în montaj.

Toamna înseamnă recoltat, pregătirea terenului, semănat și multe ore în care utilajele lucrează aproape fără pauză. Dacă verificările rămân pentru ultima săptămână, problemele mici se adună exact când vremea începe să dicteze programul. Citește în continuare și află cum să intri în sezon fără comenzi urgente, piese căutate în grabă și drumuri repetate la atelier.

Verifică utilajele de care vei avea nevoie

Începe cu lista lucrărilor planificate și notează echipamentele necesare pentru fiecare etapă. Tractorul, plugul, grapa, combinatorul, semănătoarea și remorcile trebuie verificate înainte ca programul să devină aglomerat. Dacă puterea disponibilă nu mai acoperă suprafața lucrată sau tractorul actual petrece prea mult timp în reparații, consultă din timp oferta de pret pentru tractoare agricole de la Royal DRU și calculează investiția alături de consum, dotări și costurile de întreținere.

Fă reviziile înainte să înceapă lucrările

Schimbă uleiul și filtrele dacă ai ajuns la intervalul menționat în manual, apoi controlează nivelul lichidului de răcire, bateria, furtunurile și instalația hidraulică. Verifică și presiunea anvelopelor, deoarece valorile nepotrivite cresc consumul și pot tasa pământul mai mult decât este necesar.

Treci apoi la echipamentele atașate pentru că discurile uzate, cuțitele tocite, rulmenții cu joc și curelele crăpate nu se repară singure peste vară, chiar dacă au fost lăsate frumos în magazie.

Stabilește ce lucrări cere fiecare parcelă

După recoltare, verifică resturile vegetale, gradul de tasare și umiditatea solului. Pământul prea ud se lipește de organele active și se compactează sub greutatea utilajelor, iar solul foarte uscat solicită tractorul și lasă bulgări greu de mărunțit. Momentul potrivit contează uneori mai mult decât numărul trecerilor.

Asigură puterea necesară pentru echipamentele folosite

Tractorul trebuie corelat cu greutatea, lățimea și necesarul de putere al utilajelor pregătite pentru toamnă. De exemplu, modelul ARMATRAC 1054 E poate fi luat în calcul pentru lucrări care au nevoie de tracțiune și putere ridicată. Configurația include motor Perkins cu patru cilindri, tracțiune 4×4 și transmisie cu 12 trepte înainte și 12 înapoi, iar seria ajunge la aproximativ 105 CP, în funcție de versiune.

Pregătește semințele și materialele necesare

Verifică necesarul de sămânță după suprafață, densitatea recomandată și masa a 1.000 de boabe, fără să comanzi cantitățile doar după consumul din anul anterior. Păstrează și o rezervă rezonabilă pentru reglajele semănătorii ori eventualele diferențe dintre suprafața calculată și cea lucrată.

Reglează utilajele înainte să ajungi pe câmp

Semănătoarea trebuie calibrată pentru fiecare tip de sămânță, deoarece diferențele de dimensiune și greutate schimbă cantitatea distribuită. Verifică tuburile, brăzdarele, distribuitoarele și adâncimea de lucru pe o distanță scurtă, apoi măsoară cantitatea consumată. Zece minute de probă pot salva hectare întregi de la semănat prea rar sau prea des.

Pentru plug, grapă și scarificator, controlează adâncimea, unghiurile de lucru și fixarea componentelor. Reglajele făcute în curte sunt mai ușoare decât ajustările începute după primul hectar lucrat prost.

Organizează lucrările după timp și vreme

Notează suprafețele, ordinea lucrărilor și intervalele potrivite pentru fiecare cultură. Lasă loc în program pentru ploi, reparații și transport, deoarece calendarul fără nicio rezervă cedează după prima zi cu probleme. Prioritate au lucrările care depind direct de umiditatea solului și de perioada optimă pentru semănat. Pregătește și traseele dintre parcele, spațiile de descărcare și persoanele implicate. Când fiecare știe unde trebuie să ajungă și ce echipament folosește, dispar multe telefoane, așteptări și drumuri făcute fără rost.

Sezonul agricol de toamnă se pregătește prin revizii, piese comandate la timp, reglaje verificate și lucrări stabilite după starea fiecărei parcele. Câteva zile rezervate acestor verificări pot reduce opririle tocmai în săptămânile în care programul depinde de vreme. Vezi gama Royal DRU și discută despre tractoare, utilaje pentru pregătirea solului și echipamentele necesare în lunile următoare. Nu uita, cere detalii despre preț, livrare, dotări și piese, apoi pornește lucrările de toamnă cu tot ce ai nevoie deja pregătit.

Un palton bine ales ajută orice ținută de sezon rece să arate mai îngrijit. Îl poți purta peste un costum într-o zi de birou, dar îl poți integra la fel de ușor într-o combinație cu jeanși, pulover și ghete. Diferența o fac croiala, lungimea, materialul și felul în care se așază pe corp.

Dacă alegi un palton pentru partenerul tău, pentru un cadou sau pentru propria garderobă, începe cu o întrebare simplă: va fi purtat mai ales în ținute elegante sau în outfituri urbane, de zi cu zi? Răspunsul te ajută să alegi între o croială clasică, mai lejeră, și una modernă, cu o linie mai apropiată de corp.

Ambele variante au puncte forte și limite. Citește ghidul de mai jos, compară opțiunile și alege modelul care se potrivește modului real în care va fi purtat.

Croială clasică sau modernă: care este diferența?

Croiala influențează atât confortul, cât și imaginea generală a unei ținute. Un palton bărbați poate arăta bine pe umeraș, însă proporțiile trebuie să funcționeze și peste hainele pe care le porți frecvent. De aceea, merită să verifici spațiul din zona umerilor, a pieptului și a brațelor înainte să te uiți doar la culoare sau la detalii.

Ce înseamnă croiala clasică?

Croiala clasică, numită uneori regular fit, urmărește o linie dreaptă și lasă mai mult spațiu în interior. Umerii stau relaxat, pieptul nu este strâns, iar talia nu urmărește foarte aproape forma corpului. Acest tip de palton se potrivește bine peste sacou, costum, cardigan gros sau pulover tricotat.

Modelele clasice au adesea rever standard, nasturi discreți și buzunare simple. Culorile întâlnite frecvent sunt bleumarin, gri antracit, negru, maro închis și camel. Aceste nuanțe se asortează ușor cu haine elegante și rămân potrivite mai multe sezoane.

Croiala clasică ajută în special dacă:

Ai grijă însă la mărime. Un palton clasic nu trebuie să fie prea mare. Cusătura umerilor trebuie să se oprească aproape de capătul umerilor, iar materialul nu ar trebui să formeze pliuri ample în zona spatelui sau a brațelor.

Ce caracterizează croiala modernă?

Croiala modernă, cunoscută și ca modern fit, urmează mai aproape linia corpului. Nu înseamnă automat un palton strâmt. În majoritatea cazurilor, modelul păstrează suficient spațiu pentru o cămașă, o maletă sau un pulover de grosime medie, dar talia și brațele au o formă mai precisă.

Un palton modern poate avea guler înalt, fermoar ascuns, buzunare cu design discret, închidere simplă sau rever mai îngust. Aceste detalii merg bine cu ținute smart-casual și urbane. De exemplu, un palton gri mediu, cu croială modernă, arată foarte bine cu jeanși drepți, pulover negru și ghete din piele.

Această croială poate fi potrivită dacă:

Pentru un rezultat echilibrat, verifică paltonul închis. Ar trebui să poți mișca brațele, să urci scări și să stai pe scaun fără senzația că materialul trage în piept sau în spate.

Modern fit vs. slim fit: diferența care contează

Modern fit și slim fit pot părea apropiate, dar oferă niveluri diferite de confort. Modern fit urmărește corpul fără să îl strângă excesiv. Slim fit se apropie mai mult de talie, piept și brațe, iar purtarea peste un pulover gros poate deveni incomodă.

Testează croiala prin câteva mișcări simple:

  1. Încheie paltonul peste un pulover.
  2. Ridică brațele până la nivelul umerilor.
  3. Întinde brațele în față, ca și cum ai ține volanul.
  4. Așază-te și verifică dacă nasturii sau fermoarul tensionează materialul.
  5. Observă dacă apar cute orizontale în zona pieptului și a spatelui.

Dacă simți presiune sau paltonul se ridică mult pe umeri, ai nevoie fie de o mărime diferită, fie de o croială mai lejeră.

Comparație rapidă între croiala clasică, modernă și slim

Criteriu Croială clasică Croială modernă Croială slim
Spațiu în interior Generos Echilibrat Redus
Aspect general Elegant, tradițional Actual, structurat Apropiat de corp
Purtare peste costum Potrivită Bună, dacă modelul are loc în umeri Mai dificilă
Libertate de mișcare Ridicată Bună Mai limitată
Stil recomandat Business, formal, clasic Smart-casual, urban Minimalist, elegant

Alege paltonul în funcție de felul în care îl porți

Înainte să alegi modelul, gândește-te la hainele pe care le are deja în garderobă persoana care îl va purta. Un palton care arată bine cu un costum poate părea prea formal peste hanorac. La fel, un model scurt cu glugă poate fi confortabil în oraș, dar nu acoperă corect un sacou.

Palton elegant pentru costum și birou

Pentru ținute business, un palton drept sau ușor cambrat oferă rezultate stabile. Alege un model care acoperă complet sacoul și ajunge în jurul genunchiului sau puțin deasupra lui. Lungimea protejează mai bine de frig și păstrează proporțiile costumului.

Paltonul cu un singur rând de nasturi rămâne o alegere practică pentru birou. Îl poți purta cu costum bleumarin, gri sau negru, cămașă simplă și pantofi eleganți. Pentru un aspect mai formal, un model cu două rânduri de nasturi adaugă structură în partea superioară a corpului.

Verifică trei detalii înainte de achiziție:

Palton pentru ținute smart-casual

Pentru ieșiri, întâlniri, drumuri prin oraș sau zile în care nu porți costum, croiala modernă poate funcționa foarte bine. Un model de lungime medie, până în zona coapsei sau aproape de genunchi, se combină ușor cu pantaloni chino, jeanși drepți, malete și ghete Chelsea.

Bejul, camelul, griul, bleumarinul, maroul și verdele închis se potrivesc în multe combinații. De exemplu, un palton camel arată bine cu jeanși albaștri, pulover crem și ghete maro. Un model bleumarin se potrivește cu pantaloni gri, maletă albă și sneakers simpli, curați.

Palton casual pentru oraș și weekend

Modelele scurte oferă libertate de mișcare la mers, în mașină sau în transportul public. Peacoat-ul, paltonul cu glugă, modelul cu fermoar sau cel cu guler înalt completează bine ținutele casual.

Poți combina un palton scurt bleumarin cu jeanși negri, hanorac gri și bocanci. Pentru un outfit mai curat, înlocuiește hanoracul cu un pulover simplu și alege sneakers fără imprimeuri mari. Păstrează restul ținutei echilibrat: dacă paltonul are glugă, multe buzunare sau închideri vizibile, evită accesorii prea încărcate.

Tipuri de paltoane bărbătești: modele clasice și moderne

Modelul ales schimbă felul în care porți paltonul de la o zi la alta. Iată câteva dintre variantele întâlnite frecvent.

Paltonul cu un singur rând de nasturi

Acest model creează o linie simplă și se potrivește multor tipuri de siluetă. Îl poți integra într-o ținută formală cu costum, dar și într-una de zi cu zi, cu pulover și pantaloni chino. Pentru primul palton elegant, un astfel de model oferă multă libertate la asortare.

Paltonul cu două rânduri de nasturi

Paltonul cu două rânduri de nasturi are o construcție mai pronunțată în zona pieptului. Poate avantaja o siluetă înaltă sau atletică și merge bine în combinații business. Pentru rezultate echilibrate, alege o mărime care permite închiderea comodă și nu adaugă prea mult volum.

Paltonul lung

Paltonul lung ajunge la genunchi sau sub genunchi. Oferă protecție mai bună împotriva vântului și completează ținutele cu costum. Îl poți purta și cu jeanși drepți și maletă, mai ales dacă alegi un model simplu, într-o culoare neutră.

Paltonul scurt

Un model scurt se oprește în zona șoldului sau la jumătatea coapsei. Este practic pentru deplasări rapide și pentru condus. De regulă, se potrivește mai bine cu haine casual decât cu sacouri lungi, care ar putea rămâne vizibile sub tiv.

Trenciul, peacoat-ul și paltonul cu glugă

Trenciul este o opțiune mai ușoară pentru primăvară, toamnă și zile umede. Peacoat-ul are de obicei două rânduri de nasturi și o lungime mai scurtă. Paltoanele cu glugă sau fermoar susțin un stil relaxat și practic.

Cum alegi lungimea paltonului bărbătesc?

Lungimea influențează confortul, proporțiile și nivelul de formalitate. Nu există o regulă care se aplică tuturor, însă câteva repere te pot ajuta.

Pentru o statură mai mică, un model până la jumătatea coapsei sau puțin deasupra genunchiului păstrează proporțiile clare. Pentru statură medie, lungimile medii și cele până la genunchi sunt, în majoritatea cazurilor, ușor de purtat. O persoană înaltă poate alege și modele sub genunchi, mai ales dacă poartă pantaloni drepți și încălțăminte cu formă simplă.

Privește paltonul din față, din profil și din spate. Dacă tivul taie corpul într-un loc care pare nepotrivit sau dacă materialul acoperă prea mult pantalonii, încearcă o altă lungime.

Cum alegi paltonul în funcție de siluetă?

Croiala trebuie să susțină confortul și proporțiile naturale ale corpului. Nu încerca să copiezi un look doar pentru că apare des în imagini. Alege o formă în care persoana se mișcă ușor și se simte bine.

Pentru silueta atletică sau în V

Umerii lați și talia mai îngustă arată bine într-un palton modern fit sau într-un model ușor cambrat. Modelele cu unul ori două rânduri de nasturi pot funcționa, însă zona pieptului trebuie să rămână confortabilă. Evită variantele prea strâmte în brațe.

Pentru silueta dreaptă

O croială cu talie discret conturată poate adăuga structură. Reverele bine proporționate, buzunarele verticale și modelele cu două rânduri de nasturi pot echilibra vizual silueta. Evită paltoanele foarte largi, fără formă, mai ales dacă materialul este gros.

Pentru silueta cu abdomen mai pronunțat

Un palton cu un singur rând de nasturi și croială dreaptă oferă de obicei un aspect ordonat. Alege o lungime medie și culori închise sau tonuri neutre. Nu forța o croială slim, deoarece materialul tensionat atrage atenția asupra zonelor în care nu te simți confortabil.

Pentru statură mică sau medie

Modelele prea lungi pot încărca proporțiile. Încearcă paltoane scurte sau medii, cu nasturi plasați simplu și detalii moderate. O închidere cu un singur rând de nasturi creează o linie verticală curată.

Materiale, culori și întreținere pentru purtare îndelungată

Materialul schimbă confortul termic și felul în care paltonul își păstrează forma. Lâna sau amestecurile cu lână sunt potrivite pentru zilele reci, deoarece oferă căldură și au o ținută bună. Modelele cu fibre sintetice pot fi mai ușor de întreținut și se usucă mai repede, însă verifică eticheta pentru proporția materialelor.

La culori, începe cu ce există deja în garderobă. Bleumarinul merge cu negru, gri, maro și denim. Griul antracit se potrivește ținutelor de birou. Camelul și bejul aduc lumină unei combinații cu jeanși închiși sau pantaloni negri. Carourile fine pot fi o alegere inspirată dacă restul hainelor rămân simple.

Pentru a păstra paltonul în stare bună:

Alege modelul care se potrivește garderobei tale

Croiala clasică oferă mai mult spațiu și se potrivește bine ținutelor formale sau zilelor în care porți mai multe straturi. Croiala modernă conturează mai clar silueta și completează ușor outfiturile smart-casual. Slim fit poate arăta bine, dar cere mai multă atenție la mărime și la confort.

Înainte să alegi, verifică trei lucruri: ce porți sub palton, cât de des îl vei folosi și în ce situații apare cel mai des în ținutele tale. Compară lungimea, croiala și materialul, apoi alege modelul pe care îl poți purta cu plăcere în zile obișnuite, nu doar la o singură ocazie.