Acasă Blog Pagina 163

Arhitecții, chemați abia acum pentru parcarea de sub Parcul Titulescu

0

La aproape o săptămână de când a stârnit reacții vehemente ale brașovenilor cu proiectul parcării de sub Parcul Titulescu, inclusiv una din partea Ordinului Arhitecţilor din România, Filiala Teritorială Braşov-Covasna-Harghita (OAR BV-CV-HR) – entitate care a cerut transparență, studii, amplasamente alternative și dezbateri -, Primăria Brașov anunță colaborarea cu ordinul amintit.
Printre altele, pentru proiectul controversat.
Reamintim, în ședința de plen a Consiliului Local din 28 august, aleșii locali au aprobat două proiecte ce vizează concesionarea pentru 49 de ani, a parcării de la Regina Maria, alături de viitoarea parcare de sub parc, precum și un studiu de fundamentare pentru proiectul de parcare de sub parc.
Contractul total, care include operarea combinată a parcării subterane Titulescu și a celei supraterane Regina Maria, ajunge la o valoare de 518,6 milioane de lei fără TVA.

Specialiștii, convocați tardiv

Conform comunicatului muncipalității, discuţiile au vizat în principal identificarea unor soluţii pentru îmbunătăţirea mobilităţii şi accesibilităţii în zona centrală şi în centrul istoric, reconfigurarea unor spaţii pietonale, precum şi analizarea variantelor pentru dezvoltarea infrastructurii de parcare.
În timpul întâlnirii, li s-a propus arhitecţilor să lucreze împreună cu echipa municipalităţii, inclusiv cu Direcţia Arhitectură şi Direcţia Tehnică, astfel încât proiectele importante pentru dezvoltarea oraşului să beneficieze de expertiza profesioniştilor din domeniu.
Colaborarea va urmări dezvoltarea unor concepte şi soluţii comune pentru proiectele importante ale Braşovului, astfel încât deciziile privind amenajarea şi dezvoltarea oraşului să beneficieze atât de expertiza administraţiei, cât şi de cea a profesioniştilor din domeniul arhitecturii şi urbanismului.

Arhitecții cer soluții alternative la parcarea de sub parc

„Ne dorim un dialog cu Primăria Braşov şi, bineînţeles, avem toată deschiderea pentru a lucra împreună în beneficiul oraşului. Mă bucur că există această dorinţă de colaborare şi sper ca, într-un timp cât mai scurt, să putem avea pe masă propuneri concrete atât pentru zona Piaţa Star, cât şi în ceea ce priveşte identificarea unor eventuale soluţii alternative pentru parcarea propusă în zona Parcului Nicolae Titulescu”.

Protest oficial anunțat în centrul Brașovului

Reamintim, comunitatea civică și activiștii de mediu se mobilizează pentru salvarea spațiului verde. Mișcarea „Scut pentru spații verzi” a anunțat un protest oficial programat pentru duminică, 6 septembrie 2026, începând cu ora 11:00.
Participanții sunt chemați să se întâlnească pe aleea principală a parcului, în zona trecerii de pietoni dinspre Hotelul ARO, urmând să înconjoare parcul în semn de solidaritate.

Proiect unic în România: Salvamont Brașov are o nouă dronă pentru misiuni de căutare-salvare

0
Proiect unic în România: Salvamont Brașov are o nouă dronă pentru misiuni de căutare-salvare
Foto: Salvamont Brașov/Facebook

Salvamont Brașov a anunțat joi că, în luna august, Serviciul Public Județean Salvamont – Salvaspeo Brașov a primit o nouă dronă dedicată misiunilor de căutare-salvare. Dotarea face parte din parteneriatul dintre Salvamont România, Vodafone România și Fundația Vodafone, prin care fiecare dintre cele 40 de servicii Salvamont din țară beneficiază de un astfel de echipament.

Echipată cu zoom optic și cameră termică de înaltă performanță, noua dronă permite salvatorilor să cerceteze rapid suprafețe extinse și zone greu accesibile, să identifice persoane dispărute sau accidentate și să transmită echipelor din teren informații esențiale atunci când fiecare minut contează.

Odată cu această etapă, cele 40 de servicii Salvamont ajung să opereze împreună o flotă de aproximativ 200 de drone, cea mai mare flotă de acest tip din România.

În misiunile Salvamont, dronele sunt utilizate pentru căutare și salvare cu ajutorul camerelor optice și termale, transmiterea în direct a imaginilor către centrele de comandă, colectarea de fotograme și cartografierea zonelor de intervenție, transportul unor echipamente esențiale, iluminarea zonelor greu accesibile și ghidarea salvatorilor în teren cu ajutorul fasciculelor luminoase.

Proiectele speciale dezvoltate de Salvamont includ și soluții aeriene pentru generarea temporară a semnalului de telefonie și internet în zone fără acoperire, sisteme pentru verificarea automată a domeniilor schiabile după închiderea programului, precum și drone și echipamente robotizate destinate cercetării subacvatice.

Salvamont România dispune de un Centru Național de Analiză a Fotogramelor cu ajutorul inteligenței artificiale, cu acoperire la nivelul întregii țări, precum și de 17 centre locale de analiză. Unul dintre acestea funcționează la Brașov și și-a demonstrat deja utilitatea în repetate rânduri, oferind un sprijin real în desfășurarea misiunilor de căutare.

Liga 3, etapa 2 I CSM Săcele are meci dificil la Sibiu

0
Liga 3, etapa 2 I CSM Săcele are meci dificil la Sibiu

Vineri, 4 august 2026, sunt programate primele meciuri din runda a 2-a a Ligii a 3-a. Restul jocurilor sunt programate sâmbătă, 5 septembrie. CSM Săcele are parte de o deplasare dificilă la Sibiu, cu echipa locală Inter Stars. Meciul se va juca de la ora 18.00, pe stadionul Municipal. În prima etapă, ambele echipe au câștigat. Săcelenii lui Marian Cristescu s-au impus cu 2-1 în derbiul cu Kids Tâmpa, iar Inter Stars Sibiu a câștigat la pas meciul cu Tricolorul Breaza, scor 4-0. Sâmbătă vor juca și celelalte echipe brașovene. Kids Tâmpa are meci dificil în deplasare cu CSO Băicoi, iar Corona va întâlni pe ACS Mediaș. Olimpic Zărnești are o misiune facilă cu nou – promovata Carpați Covasna.

Liga 3, Seria 2, etapa 2

Vineri, 4 septembrie:
Sepsi OSK – Tricolorul Breaza (ora 17.00)
Inter Stars Sibiu – CSM Săcele (ora 18.00)

Sâmbătă, 5 septembrie, ora 17.00:
CSO Băicoi – Kids Tâmpa
CSO Teleajenul – ARO Câmpulung
Corona – ACS Mediaș
Olimpic Zărnești – Carpați Covasna

Clasament: 1. Sepsi OSK II 3p, 2. Inter Sibiu 3p, 3. ACS Mediaș 3p, 4. ARO 3p, 5. CSM Săcele 3p, 6. CSO Băicoi 1p, 7. Corona Brașov 1p, 8. Kids Tâmpa 0p, 9. Olimpic Zărnești 0p, 10. CSO Teleajenul 0p, 11. Tricolorul Breaza 0p, 12. Carpați Covasna 0p.

S.C. PERFORMINNOVA S.R.L.-autorizație de mediu

0

S.C. PERFORMINNOVA S.R.L., cu sediul social în Jud. Brașov, Mun. Brașov, Str. Spătarul Luca Arbore, nr.18, Ap. 2A, CUI 42800742, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de obținere a autorizației de mediu pentru activitatea 4685 – Comerț cu ridicata al produselor chimice, desfășurată în Municipiul Codlea, str. Câmpul Alb nr.1, jud. Brașov. Observațiile publicului se primesc zilnic în scris la sediul DJM Brașov, str. Politehnicii, nr. 3, pe toată perioada derulării procedurii.

Pentru publicarea anunțurilor, contactează-ne pe e-mail: monitorulexpres@yahoo.com sau la tel. 0268/543.316, 0731.018.277 sau vino la sediul nostru din Brașov, str. Prahova, nr. 3, birou 1.

CAS RESIDENTIAL APART S.R.L-Aviz de gospodărire a apelor

0

CAS RESIDENTIAL APART S.R.L, cu sediul în Sânpetru, strada Universului, nr. 2, județul Brașov, a solicitat la Administrația Bazinală de Apă Olt-SGA BRAȘOV Avizul de gospodărire a apelor pentru desfășurarea activității de Construire locuințe colective (cu câte 9 unități locative), împrejmuire și organizare șantier, în comuna Sânpetru, județul Brașov. Aceste lucrări se execută de către solicitant, în baza avizelor de gospodărire a apelor, conform prevederilor Legii Apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare și Ord. MMP nr. 828/2019. Persoanele care doresc să obțină informații cu privire la solicitarea avizului de gospodărire a apelor, pot contacta solicitantul de aviz la adresa sus menționată sau pe domnul Oros Ștefan la tel. 0731600197 începând cu data de 03.09.2026.

Pentru publicarea anunțurilor, contactează-ne pe e-mail: monitorulexpres@yahoo.com sau la tel. 0268/543.316, 0731.018.277 sau vino la sediul nostru din Brașov, str. Prahova, nr. 3, birou 1.

S.C. VESTAS AIRCOIL ROMÂNIA SRL-decizie de încadrare

0

S.C. VESTAS AIRCOIL ROMÂNIA SRL, titular al proiectului ”Retehnologizarea și modernizarea parțială a secției de producție prin înlocuirea echipamentelor existente cu echipamente eficiente energetic, în vederea creșterii competitivității și reducerii consumurilor specifice de resurse” anunţă publicul interesat asupra asupra luării deciziei etapei de încadrare “continuarea procedurii privind emiterea aprobării de dezvoltare“, pentru proiectul ”Retehnologizarea și modernizarea parțială a secției de producție prin înlocuirea echipamentelor existente cu echipamente eficiente energetic, în vederea creșterii competitivității și reducerii consumurilor specifice de resurse”, propus a fi amplasat în oraşul Ghimbav, str. Hermann Oberth, nr. 23, Parcul Industrial Ghimbav, Hala 1, jud. Brașov, cod 507075. Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul DJM Brașov, str. Politehnicii nr. 3, în zilele de luni-joi, între orele 8.00-16.30 și vineri între orele 8-14, precum şi la următoarea adresă de internet https://djmbv.anmap.gov.ro/. Publicul interesat poate înainta comentarii/observaţii la proiectul deciziei de încadrare în termen de 10 de zile de la data publicării anunțului pe pagina de internet a DJM Brașov.

Pentru publicarea anunțurilor, contactează-ne pe e-mail: monitorulexpres@yahoo.com sau la tel. 0268/543.316, 0731.018.277 sau vino la sediul nostru din Brașov, str. Prahova, nr. 3, birou 1.

Pierdere

0

Tibrea Marian declar pierdută diploma școala de arte și meserii Tiberiu Brediceanu din Brașov specialitatea clarinet anii 84-85;85-86;86-87;.

Pentru publicarea anunțurilor, contactează-ne pe e-mail: monitorulexpres@yahoo.com sau la tel. 0268/543.316, 0731.018.277 sau vino la sediul nostru din Brașov, str. Prahova, nr. 3, birou 1.

Un nou inspector școlar general adjunct la Brașov

0

Bogdana Gabriela Grapa este noul inspector școlar general adjunct în cadrul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Brașov, anunță Radio România Brașov FM.

Învățătoare la Școala Gimnazială Cristian, Bogdana Gabriela Grapa preia postul rămas vacant după pensionarea, anul școlar trecut, a prof. Eugenia Crețoi.

În prezent, echipa de la Inspectorat este alcătuită din prof. Ovidiu Tripșa, inspector școlar general, Ștefania Molnar și Nicolae Savin, inspector școlari generali adjuncți, cărora li s-a alăturat, prin numirea de la Ministerul Educației, Bogdana Grapa.

Cupa României, etapa 1 din faza grupelor! Rezultatele complete

0

S-a încheiat prima etapă din faza grupelor Cupei României

Rezultatele, marcatorii, clasamentele meciurilor din prima etapă a fazei grupelor Cupei României.

Grupa A
Minerul Lupeni – UTA Arad 0-3 (Abdallah ’23, Dorobanțu ’34, Tzionis ’76)
FC Botoșani – Corvinul Hunedoara 0-1 (E. Yeboah ’16)
Poli Timișoara – Rapid  0-2 (Kamara 85, Bubanja 88)
Clasament: 1. UTA Arad (3p, +3), 2. Rapid (2p, +2), 3. Corvinul (3p, +1), 4. FC Botoșani (0p, -1), 5. Poli Timișoara (0p, -2), 6. Minerul Lupeni (0p, -3).
Grupa B
Progresul Spartac – Concordia Chiajna 2-5 (R. Mirea ’38, D. Dumitrescu ’65 / Carnat ’11, Jipa ’25, ’33, R. Ion ’73, S. Banu ’84)
Sepsi OSK – CFR Cluj 1-3 (Davordzie ’66 / Ad. Păun ‘8, A. Șfaiț ’47, Korenica ’86)
Universitatea Cluj – Petrolul 1-0 (Macalou ’73 pen.)
Clasament: 1. Concordia Chiajna (3p, +3), 2. CFR Cluj (3p, +2), 3. U Cluj (3p, +1), 4. Petrolul Ploiești (0p, -1), 5. Sepsi (0p, -2), 6. Progresul Spartac (0p, -3).
Grupa C
Corona Brașov – FC Bihor Oradea 2-2 (Grozav ’63, Mateiu ’87 / Boiciuc ‘8, Hora ’69)
Gloria Bistrița – Csikszereda 0-2 (Stahl ’42, Eppel ’89)
FC Argeș – FCSB 0-5 (Miculescu ’30, ’38, Boutoutaou ’69, Dav. Popa ’82, Gnahore ’90)
Clasament: 1. FCSB (3p, +5), 2. Csikszereda (3p, +2), 3. Corona Brașov (1p, 0), 4. FC Bihor (1p, 0), 5. Gloria Bistrița (0p, -2),  6. FC Argeș (0p, -5).
Grupa D
Chindia Târgoviște – FC Voluntari 0-1 (Merloi ’16)
Sporting Liești – Dinamo 1-4 (P. Voinea ’86 pen. / Musi ‘4, ’19, Cîrjan ’15 pen., Hintsa ’83)
FC Bacău – U Craiova 1-2 (R. Ciobanu 52 / Nsimba 25, Roux 45)
Clasament: 1. Dinamo (3p, +3), 2. U Craiova (3p,+1), 3. FC Voluntari (3p, +1), 4. FC Bacău (0p,-1) 5. Chindia (0p, -1), 6. Sporting Liești (0p, -3).

„Dinți sănătoși, zâmbet frumos” pentru copiii din școlile fără cabinet

0
Primăria Municipiului Brașov, prin Direcția de Asistență Socială Brașov, derulează programul de prevenție stomatologică „Dinți sănătoși, zâmbet frumos!”, destinat copiilor înscriși în școlile publice din municipiu în care nu există cabinet stomatologic.
Prin acest program, copiii cu vârste cuprinse între 6 și 8 ani pot beneficia gratuit de sigilarea molarului permanent de 6 ani, procedură recomandată pentru prevenirea apariției cariilor dentare.
Molarul permanent de 6 ani este primul molar definitiv care erupe și poate apărea fără ca părinții să observe imediat acest lucru, fiind poziționat în spatele dinților de lapte și fără să înlocuiască un dinte temporar. În perioada imediat următoare erupției, smalțul nu este încă complet mineralizat, ceea ce face ca dintele să fie mai vulnerabil la atacul acid și la apariția cariilor.
O procedură simplă, nedureroasă și neinvazivă

 

Sigilarea dentară presupune, într-o primă etapă, igienizarea și pregătirea suprafeței molarului, după care medicul aplică materialul sigilant în șanțurile și fosetele dintelui. Se obține astfel o suprafață mai netedă și mai ușor de igienizat, care limitează acumularea resturilor alimentare și a plăcii bacteriene.
Procedura este nedureroasă și neinvazivă, fiind ușor tolerată de copii și reprezentând, în același timp, o oportunitate pentru cei mici de a se familiariza cu cabinetul și cu medicul stomatolog.
Potrivit informațiilor medicale care stau la baza programului, sigilarea poate reduce riscul apariției cariilor la nivelul molarilor permanenți cu până la 80% în primii doi ani, protecția menținându-se și în anii următori.
Pentru păstrarea eficienței sigilării sunt importante controalele stomatologice periodice, o igienă orală corectă și limitarea consumului de alimente lipicioase și produse cu un conținut ridicat de zahăr.
„Prevenția făcută la momentul potrivit poate însemna mai puține probleme pentru copii și mai puține griji pentru părinți. Sănătatea copiilor trebuie protejată înainte să apară problemele. Tocmai acesta este rolul programului «Dinți sănătoși, zâmbet frumos!». O intervenție simplă, făcută la vârsta potrivită, poate preveni apariția cariilor și poate proteja pentru ani de zile un dinte permanent. În același timp, copilul are primul contact cu cabinetul stomatologic într-un context de prevenție, fără durere și fără teama asociată unei intervenții complicate. Ne dorim ca un număr cât mai mare de părinți eligibili să beneficieze de acest serviciu gratuit oferit de municipalitate.”, a declarat Lucian Patrașcu, viceprimarul municipiului Brașov.
Unde se realizează sigilarea molarului permanent de 6 ani
Procedura gratuită de sigilare a molarului permanent de 6 ani se realizează, în principal, la cabinetul stomatologic al Colegiului Tehnic „Transilvania” Brașov, situat pe Str. Iuliu Maniu nr. 52. Accesul la cabinet se face din curtea Secției 1 Poliție Brașov.
Programările se efectuează exclusiv online, prin platforma https://dasbrasov.programero.ro/
Pentru elevii de la Școala Gimnazială nr. 2, Școala Gimnazială nr. 19 și Colegiul „Nicolae Titulescu”, sigilarea molarului permanent de 6 ani poate fi realizată și direct în cabinetele stomatologice ale unităților de învățământ respective.
Celelalte servicii stomatologice gratuite se realizează la cabinetul de la Colegiul Tehnic „Transilvania”.
Informații suplimentare sunt disponibile pe pagina Direcției de Asistență Socială Brașov, în secțiunea „Domenii de activitate / Asistență medicală în unități de învățământ”.
Prin acest program, municipalitatea pune accent pe prevenție și pe accesul copiilor la servicii medicale gratuite, astfel încât problemele stomatologice să fie prevenite cât mai devreme, iar deprinderile privind sănătatea orală să fie formate încă din primii ani de școală.