Acasă Blog Pagina 154

Liceul Silvic din Brașov va avea o sală de sport cu tribună de 186 de locuri

0

Primul clopoțel al anului școlar 2026/2027 nu a însemnat pentru elevii de la Liceul Silvic „Dr. N. Rucăreanu” din Brașov nu doar bucuria revederii cu colegii și profesorii sau prima zi de licean, ci și prima veste bună din acest an școlar: unitatea de învățământ va avea o sală de sport de mari dimensiuni, care va permite inclusiv jocuri de handbal, baschet sau volei. Totodată, sala va avea vestiare pentru elevi și profesori, dar și o tribună de 186 de locuri.

Sala de sport va avea o suprafață construită de 1.460 mp și o suprafață desfășurată de 1.845 mp, cu două niveluri, parter și etaj parțial.
La parter, pe lângă terenul de sport (care va permite desfășurarea orelor de sport, inclusiv a meciurilor pentru mai multe discipline, cum ar fi handbal, baschet, volei), vor fi: zona de primire – foaier, un cabinet prim ajutor, un cabinet și un vestiar profesori/ antrenori, vestiare pentru elevi (două pentru băieței și două pentru fete, cu grupurile sanitare aferente), grup sanitar pentru persoanele cu dizabilități, alte spații anexă.
La etaj va fi tribuna de 186 de locuri, grupuri sanitare pentru spectatori și spații tehnice.
Pe acoperișul de tip terasă vor fi amplasate panouri fotovoltaice, iar încălzirea pentru suprafața de joc și spațiile tehnice se va face prin pardoseală.
Valoarea totală a proiectului este de 21.626.874,50 lei, inclusiv TVA. Termenul maxim de realizare a proiectului este de 16 luni, din care 4 luni pentru proiectare și 12 pentru execuție.
Lucrările sunt realizate de Asocierea SC Har & H SRL – SC Romfit Grup SRL, iar proiectul tehnic va fi realizat de S.C. 2 GMG Construct S.R.L.
Elaborarea proiectului tehnic va începe din data de 14 septembrie.

Proiect început de Coliban, întârziat de Scripcaru

Proiectul a fost început de Allen Coliban, în mandatul său de primar. Conform datelor de pe site-ul său, în aprilie 2024 era finalizat studiul de fezabilitate actualizat. Amplasamentul și studiul de fezabilitate fuseseră predate către Compania Națională de Investiții (CNI), conform HCL 262 din 25 aprilie 2024. Urma aprobarea indicatorilor tehnico-economici. Durata estimată de proiectare era de 6 luni, iar de execuție de 12 luni.
După consultarea de piață, pregătirea documentelor de achiziție, procedura de achiziție, atribuirea contractului de servicii proiectare – proiect tehnic și execuție lucrări, elaborare DTAC și PT, obținerea autorizației de construire era programată pentru finalul de august 2025, iar acum ar fi trebuit să fie recepționată sala construită.

Simon Maurer, din nou pe stadion. Sponsorul principal al Coronei este precaut: „Vremuri grele”

0

 

Omul de afaceri Simon Maurer a revenit pe stadion. Pasionat de fotbal, Maurer a fost sponsor principal la FC Brașov, dar și investitor la SR Brașov în sezonul în care echipa suporterilor brașoveni a promovat în Liga 3. Din toamna trecută este sponsor principal la Corona Brașov.

 

Spectator de lux pe Carpați 

La meciul din prima etapă a grupelor Cupei României, Corona – FC Bihor, Maurer a fost pe stadion. A fost primul meci al Coronei la care Maurer a fost prezent. Întrebat dacă se va implica mai mult financiar în proiectul fotbalistic finanțat de municipalitate, Maurer a precizat doar că „nu este o perioadă bună pentru mediul de afaceri. Sunt vremuri grele”, a declarat Maurer pentru Monitorul Expres.Pentru sezonul 2026-2027, secția de fotbal a Coronei Brașov are un buget de aproximativ un milion de euro.

 

Zoo Brașov a revenit la programul normal odată cu începerea școlii

0
Zoo Brașov a revenit la programul normal odată cu începerea școlii
Foto: Zoo Brasov/Facebook

Zoo Brașov a revenit, începând de luni, 7 septembrie, la programul normal de funcționare, odată cu începerea noului an școlar.

Grădina Zoologică poate fi vizitată de marți până duminică, între orele 09:00 și 19:00.

Ultimele bilete sunt puse în vânzare la ora 18:15.

Acord de colaborare parlamentară USR și PNL

0

Grupurile Parlamentare ale USR și ale PNL din Camera Deputaților și Senat au semnat astăzi un acord de colaborare parlamentară, prin care își propun coordonarea acțiunilor legislative și politice pe durata actualei legislaturi.

Acordul reunește 54 de deputați și 26 de senatori PNL, respectiv 40 de deputați și 19 senatori USR, și stabilește un cadru comun de acțiune cu respectarea deplină a autonomiei de decizie și a specificității fiecărui grup parlamentar semnatar.

Obiectul colaborării

„Acest acord nu este doar un gest simbolic, ci un angajament concret de a transforma priorități comune în legi adoptate. USR și PNL, care împreună reprezintă o treime din numărul de parlamentari, au demonstrat că, atunci când există voință politică reală, colaborarea parlamentară poate produce rezultate — de la reforma administrației publice până la un sistem electoral mai corect. Ne dorim ca acest parteneriat să fie un model de responsabilitate și eficiență legislativă, în beneficiul cetățenilor”, a declarat Diana Stoica.

Cele două grupuri parlamentare vor coordona susținerea comună a proiectelor legislative aflate în procedură parlamentară, inițierea de noi propuneri legislative, precum și desfășurarea de activități politice coordonate pentru promovarea unor politici publice rezultate din inițiativele comune.

Regula de bază a colaborării sunt votul convergent și coinițierea propunerilor legislative, pe baza deciziilor liderilor de grup.

Priorități legislative comune

Pentru sesiunea parlamentară curentă, PNL și USR au stabilit primele patru direcții prioritare de acțiune legislativă:

– Reforma administrației publice
– Reforma administrativ-teritorială
– Reforma electorală (reducerea dimensiunii Parlamentului, un nou sistem electoral)
– Eliminarea supraimpozitării muncii part-time

Pentru fiecare dintre aceste priorități, cele două grupuri vor constitui grupuri de lucru comune, care vor elabora forme unitare ale propunerilor legislative, ulterior supuse aprobării în plenul fiecărui grup parlamentar și înregistrării în procedura parlamentară.

Substanțe psihoactive, alcool și lipsa permisului. Trei șoferi, depistați de polițiști

0
Substanțe psihoactive, alcool și lipsa permisului. Trei șoferi, depistați de polițiști

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov desfășoară în mod constat activități, cu scopul de institui un grad ridicat de siguranță rutieră, prin combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere în municipiului Brașov, fiind astfel identificați pe drumurile publice din județ mai mulți conducători auto care au încălcat normele rutiere.

La data de 5 septembrie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov, au oprit, pentru control, un autoturism, ce se deplasa pe strada Hărmanului din municipiul Brașov, la volanul căruia se afla un bărbat, de 32 de ani.

Pentru că au observat indicii specifice, polițiștii l-au testat cu aparatul din dotare, iar rezultatul a indicat, prezența substanțelor psihoactive în organism.

Astfel, persoana a fost condusă la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în organism, iar buletinul de analiză toxicologică transmis ulterior de către Institutul de Medicină Legală a confirmat prezența substanțelor interzise în sânge.

O altă situație de pericol pentru participanții la trafic a fost identificată de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rupea, la data de 7 septembrie, când, aproape de ora 07.30 dimineața, au oprit, pentru control, un bărbat, de 46 de ani, care conducea un autoturism pe strada Republicii, din localitate.

Conducătorul auto, vizibil aflat sub influența alcoolului, a fost scos la timp din trafic de către polițiști, deoarece alcoolemia sa în urma testării cu aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și acest conducător auto a fost condus la unitatea medicală pentru recoltarea mostrelor biologice.

Tot la data de 7 septembrie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila au depistat în trafic, în jurul orei 19.00, un bărbat, de 26 de ani, din municipiul Timișoara, județul Timiș, care conducea un autoturism pe un drum județean, din localitatea Ileni și care nu a putut prezenta pentru control permisul de conducere.

Totodată, din verificările efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că bărbatul nu este deținător de permis de conducere.

Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul dosarelor penale pe care le-au deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, dosare instrumentate sub coordonarea procurorilor de caz din cadrul unitățiilor de parchet competente, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

Poliția Brașov va continua să desfășoare, cu regularitate, astfel de acțiuni menite să reducă accidentele rutiere și să protejeze viețile tuturor celor care circulă pe drumurile publice din județ.

Trei cazuri de violență domestică în județul Brașov. Agresorii, vizați de ordine de protecție

0
Trei cazuri de violență domestică în județul Brașov. Agresorii, vizați de ordine de protecție

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov efectuează cercetări în cadrul unor dosare penale, în care au fost emise, totodată, ordine de protecție provizorii pe numele persoanelor care s-ar fi manifestat agresiv față de partenerele lor.

În primul caz, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Victoria au fost sesizați, la data de 6 septembrie, aproape de miezul nopții, cu privire la faptul că, la un imobil de pe strada George Coșbuc, din localitate, ar avea loc un conflict.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, pe fondul unor discuții în contradictoriu, o femeie, de 27 de ani, ar fi fost agresată fizic de soțul său, fiindu-i provocate suferințe fizice.

Astfel, față de cele constatate, după întocmirea formularului de evaluare a riscului, din care a rezultat risc iminent de violență, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului agresiv, prin care au dispus măsuri pentru protecția persoanei vătămate.

De asemenea, în baza materialului probator administrat în cadrul dosarului penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.

Al doilea caz semnalat a fost la data de 7 septembrie, în jurul orelor 16.00, de către o femeie, din municipiul Făgăraș, care reclama faptul că, în timp ce se afla la adresa de domiciliu împreună cu soțul său, acesta din urma ar fi agresat-o fizic, în urma unui conflict spontan.

În urma evaluării riscului de violență, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au constatat existența unui pericol iminent, fapt pentru care au emis, pe loc, un ordin de protecție provizoriu.

Totodată, la solicitarea și cu acordul victimei, agresorului i-a fost montat un dispozitiv electronic de monitorizare, menit să asigure respectarea măsurilor dispuse de polițiști și protejarea persoanei vătămate, prin interzicerea agresorului de a se apropia de persoana protejată.

Un alt incident a fost sesizat Poliției Municipiului Făgăraș, în aceeași zi, de către o femeie, care, la data de 6 septembrie, în jurul orei 22.00, pe fondul consumului de alcool al partenerului, ar fi fost agresată și amenințată cu acte de violență de către acesta, în timp ce se aflau la adresa de domiciliu din municipiul Făgăraș.

În urma intervenției polițiștilor, s-a constatat faptul că faptele bărbatului i-au generat femeii o stare de temere, iar în urma completării formularului de evaluare a riscului, a fost stabilit un risc iminent, motiv pentru care polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, iar ca măsură suplimentară de protecție s-a dispus măsura monitorizării electronice a agresorului prin montarea unei brățări electronice de supraveghere.

Cercetările în cauzele prezentate urmează a fi continuate în cadrul dosarelor penale constituite sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și violență în familie, cercetări ce se derulează sub coordonarea procurorilor de caz din cadrul unităților de parchet competente, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

Salvamont și echipajele SMURD se pregătesc pentru intervenții aero. Prima sesiune, la Bușteni

0
Salvamont și echipajele SMURD se pregătesc pentru intervenții aero. Prima sesiune, la Bușteni

Salvamont România a anunțat că luni, la Bușteni, în Masivul Bucegi, a început prima serie a unui amplu program de pregătire în domeniul salvării aero, destinat personalului echipajelor aero și medicale de pe elicopterele SMURD, precum și salvatorilor montani din cadrul structurilor Salvamont din întreaga țară.

Programul este organizat de Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General de Aviație, cu sprijinul și expertiza unor lectori din cadrul REGA – Swiss Air-Rescue, una dintre cele mai prestigioase organizații europene în domeniul salvării aeriene.

În următorii trei ani, programul va cuprinde câte patru sesiuni de pregătire în fiecare an, oferind astfel posibilitatea unui număr cât mai mare de salvatori montani și membri ai echipajelor aeromedicale să își dezvolte și să își perfecționeze competențele necesare intervențiilor cu elicopterul.

Pentru structurile Salvamont, participarea la acest program a fost stabilită în urma unei analize la nivel național, a consultărilor cu toate serviciile Salvamont, a evaluării numărului de salvatori montani aero operaționali, a specificului zonelor montane și a cazuisticii intervențiilor din ultimii ani.

Reluarea acestui program reprezintă un moment important și o continuare firească a procesului de formare a salvatorilor montani aero, proces întrerupt în urmă cu aproape cinci ani.

Potrivit Salvamont România, experiența acumulată până în prezent a demonstrat fără echivoc valoarea acestei pregătiri. Un salvator bine pregătit pentru intervenția aero înseamnă intervenții mai rapide, proceduri mai sigure, o mai bună coordonare cu echipajul aeromedical și, în final, șanse mai mari pentru persoanele aflate în dificultate în zonele montane.

În ultimii trei ani, în România au fost realizate 463 de acțiuni de salvare montană cu sprijinul elicopterelor. Aceste cifre demonstrează cât de important a devenit suportul aerian în misiunile de salvare și necesitatea ca pregătirea tuturor celor implicați să țină pasul cu complexitatea acestor intervenții.

Prin acest program sunt făcuți pași importanți pentru consolidarea unui sistem integrat de salvare montană aero, în care experiența salvatorilor montani se îmbină cu expertiza echipajelor aeromedicale și cu capacitatea operațională a elicopterelor SMURD.

Numărul urșilor și lupilor este în creștere în județul Brașov. Pagube de peste 425.000 de lei în 2026

0
Numărul urșilor și lupilor este în creștere în județul Brașov. Pagube de peste 425.000 de lei în 2026
Foto: pixabay.com

Direcția Județeană de Mediu (DJM) Brașov a anunțat marți că, în județul Brașov, în ultimii ani, numărul exemplarelor de carnivore mari a fost în creștere. Această creștere se datorează, în principal, măsurilor de protecție a unor specii incluse în Anexa nr. 2 la Legea nr. 407/2006 a vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic: urs, lup, râs și pisica sălbatică, la care vânătoarea este interzisă. Astfel, interacțiunea dintre om și aceste specii de carnivore a devenit tot mai frecventă și a condus la conflicte și pagube.

Pentru a putea urmări evoluția numerică și distribuția acestor specii, reprezentanții DJM Brașov realizează primăvara, în cursul lunilor aprilie-mai, acțiuni de evaluare a acestor specii la nivelul tuturor fondurilor cinegetice de pe raza județului Brașov.

Analiza datelor oferă o imagine asupra tendinței recente a populațiilor de carnivore mari din județul Brașov. Datele indică o ușoară creștere a numărului de exemplare de la an la an, creșteri care pot fi puse în legătură cu măsurile de protecție, dar și cu condițiile favorabile de habitat din județul Brașov. În anul 2025, au fost evaluate 1568 exemplare de urs și 412 exemplare lup, iar în anul 2026 au fost evaluate 1691 exemplare de urs și 436 exemplare de lup. Această creștere a condus la intensificarea conflictelor cu comunitățile locale: atacuri asupra animalelor domestice, pagube produse culturilor agricole/autovehiculelor sau apropierea frecventă a urșilor în apropierea localităților.

Analiza numărului de pagube înregistrate în județul Brașov în ultimii ani oferă o imagine asupra intensității acestui conflict. Modalitatea de acordare a despăgubirilor pentru pagubele şi/sau daunele produse de speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexele 1 si 2 la Legea nr. 407/2006 a vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic este reglementată de HG nr. 3/2023.

”În cursul anului 2026 până la data de 01 septembrie, la nivelul județului Brasov s-a înregistrat un număr de 79 cazuri de pagube produse de speciile strict protejate (urs, lup, castor) la animale domestice, culturi agricole si vehicule rutiere (accidente auto în care au fost implicate specii strict protejate). Exemplare din specia urs au fost responsabile de pagube în 62 de cazuri, iar din specia lup în 16 de cazuri, înregistrându-se și un caz produs de specia castor.
Din analiza datelor înregistrate la DJM Brașov, rezultă faptul că, până în prezent, frecvența pagubelor produse de speciile protejate urs și lup este mai ridicată în zonele: Homorod, Bunești, Jibert, Șinca, Hârseni. Dosarele întocmite doar la nivelul județului Brașov, până la începutul acestei luni, însumează un cuantum al pagubelor de 425.877,86 RON”, a declarat Ciprian Băncilă, directorul DJM Brașov.

La acest număr de pagube se pot adăuga și comisiile de constatare și evaluare care nu s-au soldat cu dosare valide de despăgubire, nu au fost verificate documentele de către reprezentanții unităților administrative teritoriale sau nu au fost îndeplinite criteriile de acordare ale despăgubirilor. Printre altele, comisia trebuie să constate în teren daca persoana păgubită își îndelinește obligațiile legale care îi revin: deținere în condiții legale a animalelor, asigurare pază permanentă, asigurare adăpost pe timpul nopții.

DJM Brașov face un apel către persoanele care înregistrează pagube, să acorde o atenție sporită măsurilor de prevenire și protecție a bunurilor, animalelor domestice și culturilor agricole.

Pe lângă pagubele economice și materiale menționate, o altă problemă este impactul pe care carnivorele îl au asupra oamenilor: frica oamenilor, accidentele soldate cu victime.

În acest context, este necesar ca autoritățile administrației publice locale să utilizeze toate instrumentele pe care legislația le pune la dispoziție pentru prevenirea și gestionarea acestor situații, inclusiv prin încheierea contractelor de permanență și intervenție imediată, prevăzute de OUG nr. 81/2021 și prin desășurarea acțiunilor de intervenție prevăzute de lege. Potrivit DJM Brașov, la nivelul județului, acest lucru nu se întâmplă în toate cazurile. Astfel, DJM Brașov face un apel către primari, să își asume rolul pe care îl au în gestionarea acestor situații.

Începe Campionatul European de Volei. În lotul României se află și doi jucători de la Corona Brașov

0
FOTO: FRV

Ștefan Lupu și Victor Asmarandei sunt în lotul României

În perioada 9-26 septembrie se va desfășura Campionatul European de volei masculin, iar România e una din țările organizatoare. Tricolorii lui Sergiu Stancu au fost repartizați în grupa D, alături de Letonia, Elveția, Germania, Turcia și Franța, urmând să joace în BTarena din Cluj-Napoca. Programul tricolorilor în grupa D: cu Letonia (9 septembrie), cu Elveţia (11 septembrie), cu Germania (12 septembrie), cu Turcia (14 septembrie) şi cu dubla campioană olimpică Franţa (16 septembrie). Toate meciurile României vor avea loc de la ora 20.00 şi vor fi transmise de către TVR Sport. România are cinci medalii la Campionatul European: una de aur (1963), două de argint (1955, 1958) şi două de bronz (1971, 1977).
Obiectivul României este calificarea în sferturile de finală.

Sergiu Stancu vrea un volei de calitate

Selecționerul României, brașoveanul Sergiu Stancu, îşi doreşte ca tricolorii să repete jocul bun şi performanţele de la ultimul Campionat European, locul 7. ”Ne dorim foarte mult să repetăm performanţele din ediţia trecută. Dar mai întâi jocul prestat la Campionatul European din 2023. Deci ne dorim foarte mult să jucăm volei de calitate şi să câştigăm meciuri”, a spus Stancu. În lotul pregătit de brașoveanul Sergiu Stancu se află și doi jucători de la Corona Brașov: Ștefan Lupu și Victor Asmarandei. Lipsește însă surprinzător brașoveanul Mircea Peța, unul dintre cei mai buni jucători ai campioanei Dinamo! Echipa României are următoarea componenţă: Sebastian Bratu, Claudiu Dumitru, Alexandru Raţă, David Ţăranu, Adrian Aciobăniţei, Marian Bala, Rareş Bălean, Daniel Chiţigoi, Victor Asmarandei, Bela Bartha, Ştefan Lupu, Paul Magdaş, Sergiu Diaconescu şi Carol Kosinski.

Intervențiile continuă pentru închiderea depozitului Timiș-Triaj

0

Lucrările pentru închiderea definitivă a depozitului de deșeuri industriale nepericuloase Timiș-Triaj avansează.
În această perioadă se desfășoară lucrări de săpătură, transport și depozitare a deșeurilor în corpul depozitului proiectat.
„Până în prezent, au fost relocate 557 mc de deșeuri, ceea ce reprezintă 78% din volumul total al lucrărilor de terasamente. Intervențiile continuă conform etapelor prevăzute pentru închiderea definitivă și punerea în siguranță a amplasamentului”, anunță reprezemtanții Primăriei Brașov.