Acasă Blog Pagina 142

Incendiu puternic la o hală din Brașov. Au ars două service-uri auto, o stație ITP și o spălătorie (VIDEO)

0
Incendiu puternic la o hală din Brașov. Au ars două service-uri auto, o stație ITP și o spălătorie (VIDEO)

Un incendiu a izbucnit în noaptea de duminică spre luni la o hală din municipiul Brașov, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brașov.

La fața locului s-au deplasat 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară și un echipaj SMURD.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat în interiorul halei, pe o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați. Au fost cuprinse de flăcări două service-uri auto, o stație ITP, precum și o spălătorie/curățătorie.

Pompierii au acționat atât pentru localizarea și lichidarea incendiului, cât și pentru protejarea construcțiilor învecinate, având în vedere pericolul de propagare a flăcărilor la imobilele din apropiere.

După aproximativ patru ore de intervenție, incendiul a fost lichidat în jurul orei 07:30.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Cauza izbucnirii incendiului este în curs de stabilire.

Trageri și activități cu exploziv real în poligonul Măgurele, până în decembrie

0
Trageri și activități cu exploziv real în poligonul Măgurele, până în decembrie
Foto: Primăria Municipiului Braşov/Facebook

Unitatea Militară 01119 Brașov a anunțat că în perioada septembrie-decembrie 2026, în poligonul Măgurele, vor fi desfășurate activități specifice Ministerului Apărării Naționale, potrivit Primăriei Brașov.

Programul include trageri cu armamentul din dotare și activități de distrugere cu exploziv real, în intervalele 14-18 septembrie, 21-25 septembrie, 28 septembrie-2 octombrie, 5-9 octombrie, 12-16 octombrie, 19-23 octombrie, 26-30 octombrie, 2-6 noiembrie, 9-13 noiembrie, 16-20 noiembrie, 23-27 noiembrie, 30 noiembrie-4 decembrie, 7-11 decembrie și 14-18 decembrie 2026.

În perioadele menționate, accesul în zonele adiacente poligonului de tragere va fi restricționat.

Handbal│Corona Brașov, doar o remiză la Craiova

0
Handbal│Corona Brașov, doar o remiză la Craiova

Corona Brașov a obținut, duminică, primul punct al sezonului în Liga Florilor, 26-26 cu SCM Universitatea Craiova. Trupa lui Bent Dahl a condus și cu șapte goluri diferență în Bănie, însă nu a reușit să bifeze prima victorie a sezonului! Oltencele lui Costică Buceschi au revenit incredibil pe final și chiar au preluat conducerea in minutul 58, 25-24!

În final s-a terminat 26-26, iar Corona rămâne în subsolul clasamentului cu doar un punct , după primele trei meciuri! Pentru Corona au marcat Magda Balsam 10, Karolina Kochaniak 8, Sorina Grozav 3, Afentaler 2, Dumitrașcu 1, Varga 1 și Makeeva 1. În etapa următoare, Corona va juca pe teren propriu joi, 17 septembrie, de la ora 18.45, cu Rapid București.

Ancoled-Impex SRL Braşov „în faliment”-licitaţie publică

0

Ancoled-Impex SRL Braşov „în faliment”, vinde prin licitaţie publică cu strigare „Teren arabil 6.900 mp” comuna Putineiu sat Vieru jud. Giurgiu preţ strigare 5.500 lei, şi mărfuri tip abrazive preţ strigare 1.500 lei. Licitaţia va avea loc în 25.09.2026 ora 10.00 la biroul lichidatorului situat în Lunca Câlnicului, str. IC Frimu, nr. 1, corp 1, judeţul Braşov. În caz de neadjudecare licitaţia se repetă în aceleaşi condiţii în 02.10.2026 şi/sau 09.10.2026. Informaţii suplimentare la telefon 0722320648.

Pentru publicarea anunțurilor, contactează-ne pe e-mail: monitorulexpres@yahoo.com sau la tel. 0268/543.316, 0731.018.277 sau vino la sediul nostru din Brașov, str. Prahova, nr. 3, birou 1.

Pierdere

0

Pierdut legitimație și carnet student pe numele Popa Andrei Tudor. Se declară nule.

Pentru publicarea anunțurilor, contactează-ne pe e-mail: monitorulexpres@yahoo.com sau la tel. 0268/543.316, 0731.018.277 sau vino la sediul nostru din Brașov, str. Prahova, nr. 3, birou 1.

Încep înscrierile la concursul pentru directori de școli. 221 de posturi vacante în județul Brașov

0

Înscrierile pentru concursul de directori de școli 2026 încep azi, 14 septembrie, ora 8:00. Peste 7.800 de posturi de director și director adjunct sunt scoase la concurs în această sesiune, iar candidații au termen până pe 2 octombrie pentru depunerea dosarelor. Proba scrisă este programată pentru 20 octombrie.
La Brașov, este vorba despre 221 de posturi de directori și directori adjuncți. Lista posturilor vacante este aici.

Până pe 14 septembrie, ora 8:00, fiecare inspectorat trebuie să publice pe propriul site adresa de e-mail dedicată concursului și să numească un membru al comisiei de organizare responsabil de corespondența cu candidații. De la această dată, cererile de înscriere ajung la inspectorat pe adresa respectivă.
Inspectoratul verifică apoi statutul de titular al fiecărui solicitant.

Termenele pentru accesul la platforma de înscriere

După verificarea statutului de titular, candidatul primește acces la platforma concursdirectori.edu.ro pe baza codului numeric personal furnizat în cerere. Termenul standard este de maximum cinci zile calendaristice de la transmiterea cererii.

Pentru cei care depun cererea în ultimele cinci zile ale perioadei de înscriere, accesul se acordă în aceeași zi, dacă au statut de titular.

În ultima zi de înscriere, 2 octombrie, cererile pot fi trimise până la ora 16:00, iar accesul la platformă este acordat în maximum două ore. Documentele pentru dosar pot fi încărcate până la ora 23:59 în aceeași zi.

După ce primesc acces, candidații încarcă în platformă documentele prevăzute de metodologia concursului.

Persoanele desemnate de inspectorate pentru verificarea dosarelor au acces la platformă din momentul depunerii primului dosar și până pe 7 octombrie, ora 16:00, interval în care trebuie finalizată verificarea tuturor cererilor.

Calendarul complet al concursului

Perioada de înscriere a dosarelor este 14 septembrie, 2 octombrie 2026, iar verificarea acestora se realizează în perioada 15 septembrie, 7 octombrie.

Pe 7 octombrie se afișează lista candidaților care îndeplinesc condițiile de înscriere și lista celor cu dosare incomplete, urmând ca în perioada 7, 9 octombrie candidații cu dosare incomplete să poată solicita remedierea erorilor.

Lista finală a candidaților admiși, respectiv respinși, se afișează pe 9 octombrie. Pe 12 octombrie se stabilesc centrele de concurs pentru proba de competențe și proba scrisă, iar candidații sunt repartizați pe centre.

Proba pentru evaluarea de competențe are loc pe 13 octombrie, cu afișarea imediată a rezultatelor; contestațiile se depun în 13, 14 octombrie, iar rezultatele finale se afișează pe 15 octombrie.

Proba scrisă are loc pe 20 octombrie, cu afișarea rezultatelor în aceeași zi; contestațiile se depun în 20, 21 octombrie, iar rezultatele finale se afișează pe 22 octombrie.

Proiectele planurilor manageriale ale candidaților care au promovat cele două probe anterioare sunt transmise președinților comisiilor de interviu în perioada 21, 23 octombrie.

Evaluarea administrativă a acestor proiecte se desfășoară în perioada 21 octombrie, 4 noiembrie, cu contestații în perioada 23 octombrie, 5 noiembrie și soluționarea lor până pe 9 noiembrie.

Rezultatele finale ale evaluării administrative a proiectelor se afișează pe 10 noiembrie, dată la care se stabilește și dreptul candidaților de a susține a doua etapă a interviului.

Ziua Crucii: ce este interzis să faci pe 14 septembrie

0

Pe 14 septembrie, creștinii ortodocși și catolici sărbătoresc Înălțarea Sfintei Cruci sau Ziua Crucii, una dintre cele mai vechi și importante sărbători creștine dedicate lemnului pe care a fost răstignit Iisus Hristos. Această zi este cinstită prin post și rugăciune, având o puternică încărcătură religioasă și tradițională.

Semnificația religioasă a Înălțării Sfintei Cruci

Sărbătoarea amintește de două momente istorice esențiale:

  • descoperirea Sfintei Cruci de către împărăteasa Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, la Ierusalim, în anul 326;

  • readucerea Sfintei Cruci la Ierusalim de către împăratul bizantin Heraclius, în anul 629, după ce fusese recuperată din mâinile perșilor.

Crucea este pentru creștini simbolul biruinței vieții asupra morții, al iubirii lui Dumnezeu și al mântuirii întregii omeniri.

Tradiții și obiceiuri de Ziua Crucii

Ziua Crucii este una de post aspru, fiind interzis consumul de usturoi, nuci, prune și pește, iar credincioșii țin post negru pentru purificarea trupului și a sufletului. În această zi se sfințesc busuiocul, menta, cimbrul și maghiranul, considerate plante de leac, dar și viile și butoaiele de vin.

În tradiția populară, sărbătoarea mai este cunoscută ca Cârstovul Viilor sau Ziua Șarpelui:

  • marchează începutul culesului viilor și sfârșitul verii;

  • se spune că șerpii și alte reptile se retrag în pământ până la primăvară;

  • în sate, oamenii aprind focuri din viță uscată, iar podgorenii lasă ultimii struguri ca ofrandă pentru păsările cerului, numiți „strugurii lui Dumnezeu”.

Superstiții și credințe populare
  • nu se muncește pentru a nu atrage necazuri și primejdii;

  • monedele și cruciulițele sfințite în această zi aduc belșug și spor;

  • dacă va tuna, toamna va fi lungă;

  • dacă ciorile se adună pe garduri, bruma va cădea curând

  • nu se mănâncă alimente precum nucile, prunele sau usturoiul, deoarece miezul lor amintește de forma crucii.

Tolea Ciumac, arestat după un scandal în fața unui local

0
Fostul luptător K1 Anatoli „Tolea” Ciumac a primit mandat de arestare preventiv pentru următoarele 30 de zile. Decizia nu este definitivă.

El fusese reținut pentru 24 de ore după o bătaie izbucnită în fața unui local de pe strada Lipscani, în Centrul Vechi al Capitalei.

Incidentul a ajuns în atenția polițiștilor la 12 septembrie 2026, după ce în spațiul public au apărut imagini în care doi bărbați se agresează fizic.

Polițiștii Secției 27 s-au sesizat din oficiu și au început verificările pentru identificarea persoanelor implicate și stabilirea împrejurărilor conflictului. Potrivit Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, cei doi bărbați s-ar fi agresat reciproc inițial, însă conflictul ar fi escaladat. Unul dintre ei ar fi continuat să-l lovească în mod repetat pe celălalt.
Cei doi au fost identificați și conduși la sediul secției pentru audieri și îndeplinirea procedurilor legale. Persoana vătămată a declarat că nu dorește să formuleze plângere.
Anatoli Ciumac a fost reținut pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.

Decizia instanței

Redăm decizia completului de la Judecătoria sector 3 în dosarul nr 33389/301/2026:
„Tip soluție scurt: Admite în parte propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti de arestare preventivă a inculpatului CIUMAC ANATOLIE. În baza art. 226 C.p.p. rap la art. 223 alin. 2 C.p.p. ?i art. 202 C.p.p. dispune arestarea preventivă a inculpatului CIUMAC ANATOLIE … cu antecedente penale), sub aspectul comiterii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 371 alin. 2 Cod penal, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 13.09.2026 şi până la data de 12.10.2026, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă. În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 822 lei, urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 13.09.2026, ora 15:30.

Antecedente penale legate de Brașov

Anatolie Ciumac a fost condamnat la patru ani şi jumătate de închisoare de către magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru un scandal violent în faţa barului Scotch Club în 1999.
Pe vremea aceea își disputa supremația asupra Brașovului cu alt interlop, Marius Ilie.
Ciumac a fost judecat și condamnat pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor și încarcerat la Penitenciarul Rahova, de unde a mai ajuns ocazional la Penitenciarul Codlea, pentru că avea alte procese cu termene la instanțele brașovene.

Hochei: Corona Brașov a pierdut finala Cupei României în fața celor de la ACSH Gheorgheni

0

Corona Brașov a pierdut finala Cupei României la hochei pe gheață

ACSH Gheorgheni a cucerit ediția 2026-2027 a Cupei României la hochei pe gheață, dupa ce au învins pe Corona Brașov cu scorul de 3-2 (0-1, 2-1, 0-0, 1-0). Brașovenii au condus cu 1-0 și 2-1 cu golurile marcate de David Levin și Rokaly Szilard, dar harghitenii au revenit de fiecare dată cu reușitele lui Akos Szigeti și Zsolt Adam. Cum în repriza a treia nu s-a marcat, finala a intrat în prelungiri, unde Bodo Christopher a adus echipei sale victoria și implicit trofeul! La finala de la Remetea au asistat 1643 de spectatori. În finala mică, CSHC Fenestela 68 s-a impus cu 4-0 în fața celor de la CSA Steaua București.

 

 

 

Câte zile libere pot primi angajații pentru căsătorie, naștere sau deces

0

Angajații din România pot beneficia de zile libere în cazul unor evenimente familiale deosebite, însă numărul acestora și condițiile de acordare diferă în funcție de sectorul de activitate și de regulile aplicabile la locul de muncă.

Pentru unele situații, zilele libere sunt plătite. În alte cazuri, salariatul poate beneficia de absențe pentru care perioada trebuie recuperată sau de concediu fără plată.

Ce spune Codul muncii

Codul muncii prevede, la articolul 152, dreptul salariaților de a lipsi de la serviciu în situații de urgență familială provocate de boală sau accident, atunci când prezența imediată este indispensabilă.

Aceste absențe pot ajunge la maximum 10 zile lucrătoare într-un an calendaristic, cu condiția ca perioada să fie recuperată. Modalitatea de recuperare este stabilită de comun acord între angajat și angajator.

Pentru rezolvarea unor situații personale, salariații pot beneficia și de concediu fără plată. Durata acestuia este stabilită prin contractul colectiv de muncă sau prin regulamentul intern.

Câte zile libere se acordă pentru evenimente familiale

Pentru anumite categorii de angajați din sectorul public, HG nr. 250/1992 stabilește durate concrete pentru evenimente familiale deosebite:

  • căsătoria salariatului – 5 zile;
  • nașterea sau căsătoria unui copil – 3 zile;
  • decesul soțului sau al unei rude până la gradul al II-lea – 3 zile.

Aceste zile sunt acordate cu plată, la cererea angajatului.

În cazul salariaților din mediul privat, numărul zilelor libere pentru astfel de evenimente trebuie verificat în contractul colectiv de muncă, dacă există, sau în regulamentul intern al angajatorului. Durata poate fi diferită de la o companie la alta.

Când se poate acorda concediu fără plată

Codul muncii prevede, prin articolul 153, posibilitatea acordării concediului fără plată pentru rezolvarea unor situații personale.

Nu există însă un număr unic de zile stabilit prin Codul muncii pentru toți angajații. Durata este stabilită prin contractul colectiv de muncă sau prin regulamentul intern.

Cum se solicită zilele libere

Codul muncii nu stabilește o procedură unică și un termen general pentru depunerea cererii. Angajatul trebuie să urmeze regulile stabilite de angajator.

În funcție de situație, angajatorul poate solicita documente justificative, precum certificatul de căsătorie, certificatul de naștere sau certificatul de deces.

Zilele libere acordate pentru evenimente familiale deosebite sunt distincte de concediul de odihnă și nu se scad din zilele de concediu anual.

Ce trebuie să verifice angajații

Înainte de depunerea cererii, salariatul trebuie să verifice contractul colectiv de muncă și regulamentul intern. Aceste documente stabilesc, în funcție de locul de muncă, ce evenimente sunt recunoscute, câte zile libere se acordă și ce acte trebuie prezentate.