Acasă Blog Pagina 125

Urmărire ca în filme la Dumbrăvița: Hoți de lemne prinși de polițiști după ce au fugit cu căruțele

0
Urmărire ca în filme la Dumbrăvița: Hoți de lemne prinși de polițiști după ce au fugit cu căruțele

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara au întocmit un dosar penal, în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni silvice, după ce, la data de 18 septembrie, în jurul orei 16:00, au fost sesizați cu privire la faptul că, mai multe persoane ar fi fost observate într-o zonă forestieră din localitatea Dumbrăvița, în timp ce tăiau și transportau material lemnos cu ajutorul a trei atelaje hipo.

În zona indicată s-a deplasat un echipaj de poliție, iar la observarea acestuia, persoanele în cauză au abandonat materialul lemnos pe un teren din apropiere și și-au continuat deplasarea cu atelajele.

Unul dintre acestea a fost oprit la fața locului, iar celelalte două au fost identificate și urmărite în localitate întrucât nu au respectat semnalele de oprire ale polițiștilor.

Pentru identificarea tuturor persoanelor implicate a fost solicitat sprijinul altor echipaje, fiind efectuate căutări.

În cauză, date fiind aspectele constatate, a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de material lemnos, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Un nou drapel pe Tâmpa

0

Jandarmeria Montană, împreună cu Primăria Municipiului Brașov, a arborat un nou drapel pe Tâmpa, pe unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale orașului.

Cod Galben de vânt puternic în județul Brașov: Recomandările ISU pentru populație

0
Cod Galben de vânt puternic în județul Brașov: Recomandările ISU pentru populație
Foto: ISU Brasov/Facebook

Potrivit avertizărilor emise de Administrația Națională de Meteorologie, județul Brașov se află sub avertizare cod galben de vânt puternic. Vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a Transilvaniei, inclusiv în zonele montane. Avertizările sunt valabile până luni seara, la ora 21:00.

Pentru prevenirea incidentelor, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brașov recomandă:
Evitați deplasarea prin apropierea arborilor, stâlpilor, panourilor publicitare sau a altor structuri care pot fi doborâte de vânt;
Amânați activitățile în aer liber, în special lucrul în spații deschise sau la înălțime;
Închideți ferestrele și fixați corespunzător obiectele aflate în curți, pe balcoane sau terase;
Parcați autoturismele la distanță de copaci, stâlpi și construcții instabile;
Urmăriți informările transmise de autorități și respectați recomandările acestora.

Pentru informații despre modul de comportare înainte, în timpul și după producerea unei situații de urgență, accesați platforma fiipregatit.ro sau utilizați aplicația DSU.

Avertizările meteorologice actualizate pot fi consultate pe site-ul oficial al Administrației Naționale de Meteorologie:
https://www.meteoromania.ro/avertizari.

Unde mai poți face analize și imagistică decontate în Brașov: Lista furnizorilor care mai au fonduri CAS

0
Unde mai poți face analize și imagistică decontate în Brașov: Lista furnizorilor care mai au fonduri CAS
Foto: pixabay.com

Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Brașov a publicat lista actualizată a centrelor medicale și spitalelor care încă mai dispun de fonduri pentru servicii paraclinice. Pacienții din județul Brașov mai pot efectua analize de laborator și investigații de imagistică sau radiologie decontate pe baza biletului de trimitere la mai mulți furnizori privați și de stat.

ANALIZE MEDICALE DE LABORATOR:

FURNIZOR
CLINICA SANTE VIE SRL
BIOSSAN SRL
CENTRUL MEDICAL DE VEST SRL
LABORATOR DE ANALIZE MEDICALE DR. PITICAS MIHAELA ALICE
LABORATOR DE ANALIZE MEDICALE DR. ARNAUT ILEANA
SC MEDO SRL
SC SYNEVO ROMANIA SRL
CENTRELE MEDICALE POLIANA SRL
SC HIPERDIA SA
DANIMED RECOVER PLUS SRL
TEO HEALTH SA
MEDILAB MEDICAL CENTER SRL
SPITALUL CLINIC DE OBSTETRICĂ GINECOLOGIE DR.IOAN AUREL SBÂRCEA BRAȘOV
SPITALUL ORĂȘENESC DR.C.T SPARCHEZ ZĂRNEȘTI
SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ BRAȘOV

 

INVESTIGAȚII MEDICALE DE RADIOLOGIE-IMAGISTICĂ ȘI MEDICINĂ NUCLEARĂ:

FURNIZOR
CLINICA SANTE VIE SRL
CENTRUL MEDICAL UNIREA SRL
SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ BRAȘOV
POLIMED DACIA SRL
SPITALUL MUNICIPAL SĂCELE
SPITAL CLINIC DE URGENȚĂ PT. COPII BRAȘOV
SPITALUL ORĂȘENESC RUPEA
SPITALUL MUNICIPAL DR.AUREL TULBURE FĂGĂRAȘ
SPITALUL GENERAL CF BRAȘOV
MNT HEALTHCARE EUROPE SRL
SPITAL CLINIC DE PSIHIATRIE ȘI NEUROLOGIE BRAȘOV
SPITALUL ORĂȘENESC DR.C.T SPARCHEZ ZĂRNEȘTI
SPITALUL CLINIC DE PNEUMOFTIZIOLOGIE ȘI BOLI INFECȚIOASE BRAȘOV
SPITALUL ORĂȘENESC VICTORIA

Datele de contact ale furnizorilor se găsesc pe site-ul CAS Brașov la adresa https://cas.cnas.ro/casbv/informatii-furnizori/furnizori-de-servicii-medicale .

Mașină răsturnată pe DN1E, între Poiana Brașov și Brașov

0
Mașină răsturnată pe DN1E, între Poiana Brașov și Brașov

Un accident de circulație s-a produs luni pe DN1E, dinspre stațiunea Poiana Brașov către municipiul Brașov, informează Poliția Brașov. În urma producerii accidentului, traficul rutier se desfășoară cu restricții, dirijat în mod alternativ de polițiști.

În eveniment a fost implicat un singur autovehicul al cărui conducător auto, un bărbat de 60 de ani, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare pe segmentul de drum în curbă, în condiții ce urmează a fi clarificate, fapt ce a dus la lovirea unui parapet de protecție și, în final, la răsturnarea vehiculului.

În urma incidentului, conducătorul auto a suferit leziuni pentru care, în acest moment, beneficiază de sprijin de specialitate.

La locul accidentului se află echipaje de poliție rutieră și se efectuează cercetări pentru lămurirea împrejurărilor și stabilirea cauzei care a dus la producerea incidentului.

Poliția Brașov recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență în condus pe carosabil umed și să adapteze în permanență viteza la condițiile drumului.

Circulația va fi reluată, în integralitate, după îndepărtarea vehiculului și a elementelor de caroserie de pe carosabil.

Liga de Tineret | Etapa #9. Kids Tâmpa Brașov, înfrângere cu CFR Cluj

0

Kids Tâmpa Brașov a pierdut meciul cu CFR Cluj din runda a 9-a din Liga de Tineret

Duminică, s-a disputat etapa a 9-a a Ligii de Tineret. În Seria Vest, Kids Tâmpa Brașov a pierdut meciul disputat în deplasare cu CFR Cluj, scor 3-1. Brașovenii pregătiți de Adrian Szabo și Cristea Cristea au deschis scorul cu reușita lui Mihai Vlad din minutul 19, dar la pauză scorul a fost 1-1, clujenii reușind egalarea prin David Ilieș (30). În partea secundă, CFR Cluj s-a desprins cu golurile lui Andrei Bolboacă (60) și Han Patrisio (90+3). Brașovenii au coborât pe locul 10 cu 10 puncte, iar etapa viitoare vor juca în deplasare cu Universitatea Cluj (locul 7 cu 13 puncte).

Corona Brașov – CSM Săcele, în nocturnă! Stadionul Carpați din Brașov, gata să organizeze primul meci din istorie la lumina reflectoarelor

0

Meciul Corona Brașov – CSM Săcele se joacă în nocturnă!

La finalul acestei săptămâni, Corona Brașov se va duela cu CSM Săcele, meci contând pentru etapa a 6-a a Seriei a 2-a din Liga 3. Partida va consemna o premieră pentru baza sportivă Carpați. Meciul apare deja programat pe site-ul FRF, sâmbătă, 26 septembrie,  de la ora 19.00. Runda trecută, Corona a jucat meciul cu Carpați Covasna pe terenul de iarbă la Metrom, arenă care a fost omologată de FRF pentru meciuri de Liga 3. La primul meci pe iarba de la Metrom, elevii lui Marian Constantinescu s-au impus cu 7-0 (2-0)! A fost primul meci oficial de Liga 3 disputat pe Stadionul Metrom după 20 de ani! După primele patru etape din noua ediție a Ligii 3, Corona Brașov ocupă locul 2 în clasamentul Seriei 2 cu 10 puncte. De cealaltă parte, săcelenii lui Marian Cristescu sunt pe locul 7 cu 6 puncte. Corona și CSM Săcele s-au întâlnit în acest sezon și în turul doi preliminar din Cupa României. În meciul disputat la începutul lunii august, pe sinteticul de la Carpați, Corona s-a impus clar, scor 3-0 cu golurile marcate de Bogdan Rusu (2) și Andrei Lascu.

Răcire accentuată și ninsori la munte. ANM a emis Cod Galben de vânt și ploi

0
Răcire accentuată și ninsori la munte. ANM a emis Cod Galben de vânt și ploi

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat că în perioada 21 septembrie, ora 10 – 24 septembrie, ora 10, vor fi fenomene precum intensificări ale vântului, răcire accentuată, ploi moderate cantitativ.

Temporar vântul va avea intensificări, luni (21 septembrie) în cea mai mare parte a țării, iar marți (22 septembrie) în Oltenia, local în Banat, Muntenia și la munte. Vor fi viteze în general de 45…55 km/h, iar în zona montană înaltă de 70…80 km/h.

Valorile termice vor scădea accentuat (în medie cu 8…12 grade), vremea devenind rece pentru această perioadă, luni în jumătatea de nord a teritoriului, iar marți și miercuri și în cea de sud. În general, maximele termice se vor situa între 14 și 21 de grade, iar minimele din nopțile de marți spre miercuri (22/23 septembrie) și miercuri spre joi (23/24 septembrie) vor fi cuprinse între 2 și 11 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiuni, unde vor fi condiții pentru brumă.

Vor fi perioade cu averse, temporar însoțite de descărcări electrice, luni în nord, centru, est și sud-est, apoi și în rest. Izolat va cădea grindină, în seara zilei de luni în special în sud-est, iar marți după-amiază în sud. Se vor acumula cantități de apă de 10…15 l/mp și pe arii restrânse de 20…30 l/mp. Din noaptea de luni spre marți, la munte, în special la altitudini de peste 1700 m, trecător vor fi și precipitații sub formă de măzăriche, lapoviță și ninsoare.

ANM a emis o atenționare cod galben pentru 21 septembrie, ora 10 – 21 septembrie, ora 21, când vor fi intensificări ale vântului, în Oltenia, sud-vestul și nord-estul Munteniei, centrul și sudul Moldovei, cea mai mare parte a Transilvaniei, Munții Banatului, Carpații Meridionali și de Curbură.

Pe parcursul zilei de luni vântul va avea intensificări în Oltenia, sud-vestul și nord-estul Munteniei, centrul și sudul Moldovei, cea mai mare parte a Transilvaniei, Munții Banatului, Carpații Meridionali și de Curbură cu viteze de 50…70 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, de 80…90 km/h.

Spectacol total la Râșnov: Anna Twardosz a reușit dubla în Grand Prix-ul de Vară!

0

Poloneza a realizat o „dublă” de senzație la Grand Prix-ul de la Baza Olimpică de Sărituri cu Schiurile din Valea Cărbunării

Anna Twardosz a fost de neoprit la Grand Prix-ul de vară de la Râșnov ! Poloneza a realizat dubla, cu 221 puncte (94 și 83 m), urmată în clasament de chinezoaica Ping Zeng, cu 211 puncte (89 și 91,5 m), de slovena Ema Klinec, cu 208,8 puncte (88 și 88 m). Reprezentanta României, Daniela Vasilica Toth, a ocupat poziția a 16, cu 170,6 puncte (84 și 80 m). Ema Klinec și-a consolidat poziția de lider în clasamentul general, cu 345 puncte, urmată de japoneza Yuki Ito, 278 puncte, și de Anna Twardosz, 274 puncte. Toth se află pe locul 37, cu 327 de puncte.

Jason Colby a câștigat concursul de duminică

Americanul Jason Colby, care sâmbătă s-a clasat pe locul secund la Râșnov, s-a impus duminică cu 244,9 puncte (91 și 93,5 m), urmat de polonezul Pawel Wasek, cu 234,1 puncte (92 și 87,5 m), și de kazahul Danil Vasiliev, 233,5 puncte (89 și 91 m). Japonezul Naoki Nakamura, câștigătorul de sâmbătă, a ocupat doar locul șapte.Daniel Andrei Cacina s-a clasat pe locul 34, cu 92,7 puncte (83,5 m), iar Mihnea Alexandru Spulber a încheiat pe 43, cu 66,5 puncte (73,5 m).
Naoki Nakamura, virtual câștigător, conduce în ierarhia generală, cu 428 de puncte, urmat de Danil Vasiliev, 201 puncte, austriacul Daniel Tschofenig, 200 puncte. Ultima etapă va avea loc în Germania, la Klingenthal, pe 24 octombrie.

Campanie de colectare a deșeurilor electrice, la Săcele. Cinci puncte de predare și ridicare gratuită de la domiciliu

0
Campanie de colectare a deșeurilor electrice, la Săcele. Cinci puncte de predare și ridicare gratuită de la domiciliu

Locuitorii municipiului Săcele pot participa sâmbătă, 26 septembrie 2026, la o campanie de colectare a deșeurilor electrice și electronice, informează newsbv.ro. Colectarea se desfășoară între orele 10:00 și 18:00, în cinci puncte din oraș.

Deșeurile pot fi predate la următoarele locații: Ștefan cel Mare – Parc Agrement, strada Ciucaș – intersecția cu Bulevardul Brașovului, Baciu – Școala Generală nr. 1, Electroprecizia – Piața Agroalimentară și Bulevardul G. Moroianu – pod Medianu.

Pentru deșeurile electrice voluminoase, precum frigiderele și mașinile de spălat, este disponibil serviciul gratuit de ridicare de la domiciliu. Programările se pot face la numărul 0742 400 404.

Campania este organizată de Organizația ECOTIC, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „ISO Mediu” Brașov, Municipiul Săcele și Eco Civica Center. Participanții pot intra automat într-o tombolă cu premii, printre acestea numărându-se o trusă de scule, un uscător de păr, un aparat de tuns și un aspirator vertical.