Acasă Blog Pagina 107

Când revine Albert Zagidullin la Corona Brașov. Explicațiile lui Bogdan Oancea

0

Când revine Albert Zagidullin

Atacantul Albert Zagidullin va îmbrăca din nou tricoul Coronei Brașov. Potrivit oficialilor clubului, hocheistul în vârstă de 37 de ani va semna un nou contract cu formația brașoveană în momentul în care va fi recuperat complet din punct de vedere medical.

Zagidullin este accidentat la umăr încă din sezonul trecut și se află în plină perioadă de recuperare. Rusul este unul dintre jucătorii apreciați de fanii Coronei, care și-au manifestat în repetate rânduri dorința ca acesta să continue la Brașov.

Oancea: „Toată lumea îl așteaptă pe Zagidullin”

Bogdan Oancea spune că Zagidullin este un jucător important pentru Corona și că revenirea sa pe gheață este așteptată de toată lumea.

„Zagidullin este un jucător emblematic pentru brandul Corona Brașov, astfel că îi datorăm respect și considerație. Sunt ferm convins că, odată depășite problemele medicale, el va reveni acolo unde îi este locul, adică în tricoul Coronei. Cred că mai are nevoie de o perioadă de refacere. Toată lumea îl așteaptă pe Zagidullin. Eu sunt ferm convins că marea parte a publicului știe despre ce este vorba”, a declarat Bogdan Oancea.

Când va fi înmormântat Dragoș David

0

Dragoș David, fostul director al Agenției Netropolitane Brașov, decedat sâmbătă, în urma unui infarct, va fi înmormântat miercuri, 30 septembrie.

„Priveghiul marți 29.09.2026, ora 19.00. Cimitirul cu capelă de peste linii, in dreptul bisericii Schimbarea la Față, Micsunica. El se numeste Cimitirul Sfinții Arhangheli.
Inmormântarea miercuri la 13.00. Preoti Ciprian si Eugen Comsulea.
Avem nevoie de liniște. Multă liniște.
Mulțumim”, a transmis familia.

RATBV modifică traseul liniei TE 13 și suplimentează transportul pentru elevii din Stupini

0
RATBV modifică traseul liniei TE 13 și suplimentează transportul pentru elevii din Stupini

RATBV a anunțat că începând de joi, 1 octombrie, se modifică traseul Liniei TE 13 prin mutarea capătului de linie din ”Fundăturii” la cap linie ”Gazon”, schimbarea fiind determinată de faptul că pe o porțiune a actualei rute nu era niciun elev care să folosească acest serviciu, iar pentru viitorul traseu există cerere de transport.

În aceste condiții, ruta parcursă de autobuzul alocat TE 13 va fi următoarea: STUPINI (GAZON – cap linie) – Str. Bârsei – Str. Izvorului – Str. Fagurului – Str. Plugarilor – Str. Dimitrie Anghel – Str. Gheorghe Doja – Str. Borzești – Str. Abatorului – Str. Ecaterina Teodoroiu – Str. Grigore Ureche – B-dul. Griviței – Str. 13 Decembrie – Str. I. Maniu – Str. Nicolae Iorga – Str. Lungă – LIVADA POȘTEI – Str. Mureșenilor – Piața Sfatului – Str. Ghe. Barițiu – Str. Șirul Beethoven – cap linie ȘIRUL BEETHOVEN.

Schimbarea traseului determină eliminarea din traseu a stațiilor cap linie Fundăturii, Ghimbășel, Nicovalei și Surlașului, în care nu exista niciun solicitant pentru acest tip de transport și introducerea stațiilor capăt de linie Gazon, Bârsei și Capra Neagră, în zonă existând cerere pentru serviciul de transport elevi.

În ceea ce privește programul de sosire în stații în noua configurație a traseului, acesta va fi următorul: [06:52] Gazon – [06:53] Bârsei – [06:54] Capra Neagră – [06:55] Lujerului – [06:56] Dulgherului – [06:57] Stupini Izvorului – [06:59] Facultativă Izvorului – [07:00] Str. Izvorului – [07:01] Fagurului – [07:02] Augustin Tătaru – [07:03] Stupini Centru – [07:04] Plugarilor – [07:05] Oițelor – [07:06] Merilor – [07:07] Racordnorm – [07:09] Pensiunea Stupina – [07:10] Stația Epurare – [07:11] Stația Coștila – [07:12] Cimitirul Central – [07:13] Dimitrie Anghel – [07:16] Grigore Ureche – [07:20] Plevnei – [07:22] Universitate – [07:25] Onix – [07:27] Sanitas – [07:29] Primărie – [07:31] Livada Poștei – [07:45] Șirul Beethoven.

RATBV a mai transmis că tot pentru o cât mai bună deservire a zonei Stupini, începând de joi, 1 octombrie, se suplimentează capacitatea de transport pe linia 40, prin efectuarea unei semicurse cu plecare la ora 06.23 pe relația Terminal Gară Brașov – capăt linie Gazon, doar în zilele în care se desfășoară cursuri în învățământul preuniversitar.

Doi români și un columbian, prinși în flagrant la Brașov cu aproximativ 300 de grame de cocaină. Drogurile ar fi fost destinate vânzării (VIDEO)

0
Doi români și un columbian, prinși în flagrant la Brașov cu aproximativ 300 de grame de cocaină. Drogurile ar fi fost destinate vânzării (VIDEO)

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov, au documentat activitatea infracțională a 3 bărbați, doi cetățeni români și un cetățean columbian, de 27, 28 și 37 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc (autorat și complicitate).

Ieri, 28 septembrie, aceștia au fost prinși în flagrant delict, în municipiul Brașov, în timp ce ar fi deținut aproximativ 300 de grame de cocaină destinată comercializării pentru 24.000 de euro.

De asemenea, în autoturismul cu care s-ar fi deplasat, alături de cantitatea de drog de mare risc au fost descoperite și ridicate și alte substanțe, aflate în curs de expertizare.

La aceeași dată, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov au dispus reținerea celor 3 bărbați.


Astăzi, 29 septembrie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov cu propunere de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Poliția Brașov precizează că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

A încercat să spargă un magazin din Făgăraș, apoi a cerut unui trecător să cheme poliția (VIDEO)

0

La data de 28 septembrie, în jurul orei 03.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană ar fi încercat să pătrundă, prin forțarea ușii de acces, într-un magazin alimentar din localitate, cu intenția de a sustrage bunuri.

La fața locului, echipajul de poliție a constatat că persoana ar fi încercat să forțeze ușa de acces a magazinului, fără a reuși însă să o deschidă, fapt pentru care, ulterior, ar fi folosit o bucată de beton pentru a sparge unul dintre geamurile imobilului, în încercarea de a pătrunde în interior.

Deși nu a reușit să intre în magazin, bărbatul a rămas în zona acestuia și, în mod neașteptat, i-ar fi solicitat unei persoane care trecea prin apropiere să anunțe autoritățile.


Persoana bănuită a fost identificată și condusă la sediul poliției, iar în urma probatoriului administrat în cauză, polițiștii au dispus măsura reținerii acesteia pentru o perioadă de 24 de ore și introducerii sale în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

Accident cu o autoutilitară în Brașov. Șoferul era băut, nu avea permis și ar fi luat vehiculul fără acordul proprietarului

0
Accident cu o autoutilitară în Brașov. Șoferul era băut, nu avea permis și ar fi luat vehiculul fără acordul proprietarului

La data de 28 septembrie, în jurul orei 01.30 dimineața, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale, produs pe o stradă din municipiul Brașov.

Din verificările efectuate de echipajul de poliție sosit la fața locului, s-a stabilit că un bărbat de 26 de ani, din județul Galați, ar fi condus o autoutilitară pe mai multe străzi din municipiul Brașov, fără a deține permis de conducere. De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, s-a stabilit că bărbatul avea o valoare a alcoolemiei de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tot din verificările efectuate de polițiști, aceștia au stabilit că bărbatul ar fi luat și condus autoutilitara fără consimțământul proprietarului.

Astfel, date fiind aspectele constatate, față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov. În acest caz, cercetările sunt continuate sub coordonarea unității de parchet competente, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-au petrecut faptele și a se dispune măsurile legale la finalizarea acestora.

Acțiune a polițiștilor pe DN1E, între Brașov și Poiana Brașov: 25 de sancțiuni și 6 permise reținute

0
Acțiune a polițiștilor pe DN1E, între Brașov și Poiana Brașov: 25 de sancțiuni și 6 permise reținute

În zilele de 27 și 28 septembrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier au desfășurat acțiuni punctuale pe DN1E, pe tronsonul de drum dintre municipiul Brașov și stațiunea Poiana Brașov, având ca principal obiectiv reducerea riscului de producere a accidentelor rutiere prin combaterea nerespectării regimului legal de viteză.

Activitățile au avut loc în două intervale orare țintă și au urmărit, pe lângă identificarea celor care pun în pericol siguranța rutieră prin circulația cu viteză excesivă, prevenirea, depistarea și sancționarea altor abateri de la normele privind deplasarea pe drumurile publice.

Astfel, în urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 25 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 20.000 de lei, pentru încălcarea normelor rutiere.

Dintre acestea, 5 sancțiuni au fost aplicate unor conducători auto care au depășit limita legală de viteză cu mai mult de 50 km/h, iar o altă sancțiune a fost aplicată pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 70 km/h, față de limita maximă de 50 km/h stabilită.

De asemenea, ca măsură complementară, polițiștii au dispus și reținerea a 6 permise de conducere cu suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, respectiv 120 de zile în cazul conducătorului auto depistat circulând cu o viteză de peste 120 km/h, suspendare care a fost operată chiar de la momentul depistării.

Astfel de acțiuni vor continua pe principalele artere de circulație din județ, cu unicul scop de prevenire a accidentelor și creștere a gradului de siguranță rutieră.

Poliția Brașov reamintește, de asemenea, conducătorilor auto că viteza excesivă sau neadaptată la condițiile de drum reprezintă una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere, iar respectarea limitelor legale de viteză reprezintă o obligație și nu o recomandare.

Șofer băut și cu viteză peste limita legală, oprit de polițiști pe Varianta Ocolitoare Brașov

0
Șofer băut și cu viteză peste limita legală, oprit de polițiști pe Varianta Ocolitoare Brașov

Polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene Brașov au oprit pentru control, la data de 28 septembrie, în jurul orei 11:20, un autoturism care circula cu o viteză peste limita legală pe Varianta Ocolitoare a municipiului Brașov, din direcția București către Sibiu.

La volanul autoturismului, polițiștii au stabilit că se afla un bărbat de 56 de ani, din județul Constanța, care circulase cu o viteză de 101 km/h pe un sector de drum unde era instituită o limitare de viteză.

De asemenea, pentru că acesta prezenta indicii ale consumului de alcool, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o valoare a alcoolemiei de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Astfel, ca urmare a acestui rezultat, bărbatul care se afla în calitate de turist în județul Brașov a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, iar cercetările urmează a fi continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul unității de parchet competente, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

Poliția Brașov reamintește conducătorilor auto că legislația penală prevede consecințe de pedepsire cu închisoare pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Mai mult decât atât, în cazul producerii unui accident rutier mortal, atunci când infracțiunea de ucidere din culpă este săvârșită în condițiile conducerii fără permis sau sub influența alcoolului ori a altor substanțe, „Legea Anastasia” exclude posibilitatea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în condițiile prevăzute de Codul penal.

Academia Forțelor Aeriene din Brașov cumpără un simulator pentru instruirea studenților în combaterea dronelor

0
Academia Forțelor Aeriene din Brașov cumpără un simulator pentru instruirea studenților în combaterea dronelor

Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov va achiziționa un simulator de artilerie antiaeriană destinat instruirii studenților, informează Bună Ziua Brașov. Valoarea estimată a achiziției este de 1.652.892 de lei, fără TVA.

Potrivit specificațiilor tehnice publicate pe platforma electronică de achiziții publice, simulatorul va include un sistem de operare pentru drone și contra-dronă, scenarii de antrenament, un simulator antiaerian, un sistem de sonorizare și alte echipamente necesare funcționării.

Echipamentul va permite desfășurarea unor exerciții de instruire pentru identificarea și neutralizarea dronelor, dar și pentru simularea unor situații care implică avioane sau elicoptere.

Potrivit documentației de achiziție, toate echipamentele trebuie livrate de furnizor în termen de 30 de zile de la lansarea comenzii.

Noi reguli pentru comercianți și consumatori

0
Noi reguli pentru comercianți și consumatori
Foto: Shutter Speed/Unsplash

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunțat că începând cu 27 septembrie 2026, au devenit aplicabile o serie de modificări aduse Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor comerciale incorecte și OUG nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii.

Noi reguli privind practicile comerciale înșelătoare

Una dintre cele mai importante modificări o reprezintă extinderea listei practicilor comerciale considerate înșelătoare și introducerea unor noi practici comerciale interzise, în special în ceea ce privește afirmațiile referitoare la mediu, durabilitatea produselor, reparabilitatea acestora și informarea consumatorilor.

Printre practicile vizate se numără:
utilizarea unei etichete de durabilitate care nu se bazează pe un sistem de certificare sau care nu este stabilită de o autoritate publică;
formularea unor afirmații generice privind protecția mediului, atunci când comerciantul nu poate demonstra performanța de mediu relevantă pentru afirmația respectivă;
formularea unei afirmații privind mediul pentru întregul produs, atunci când aceasta se referă, în realitate, doar la o anumită componentă;
afirmarea, pe baza compensării emisiilor de gaze cu efect de seră, că un produs are un impact neutru, redus sau pozitiv asupra mediului;
prezentarea unor cerințe impuse prin lege ca fiind o caracteristică distinctivă a produsului;
prezentarea unui bun ca fiind reparabil atunci când acesta nu poate fi reparat;
determinarea consumatorului să înlocuiască sau să reîncarce consumabile mai devreme decât este necesar din punct de vedere tehnic;
neinformarea consumatorului cu privire la faptul că utilizarea anumitor consumabile, piese sau accesorii poate afecta funcționalitatea bunului.

Noi informații privind caracteristicile și durabilitatea produselor

În cadrul informațiilor privind principalele caracteristici ale produsului pot deveni relevante elemente precum:
caracteristicile sociale și de mediu;
circularitatea;
durabilitatea;
posibilitatea de reparare și reciclare;
asistența postvânzare;
anumite informații privind fabricarea și originea produsului.

Noi obligații de informare pentru comercianți

Comercianții trebuie să informeze consumatorii cu privire la:
existența și principalele elemente ale garanției legale de conformitate;
existența și durata unei garanții comerciale de durabilitate oferite gratuit de producător pentru o perioadă mai mare de doi ani;
existența garanției legale de conformitate pentru conținutul digital și serviciile digitale;
serviciile postvânzare și garanțiile comerciale;
perioada minimă pentru care sunt furnizate actualizări software, atunci când aceste informații sunt puse la dispoziția comerciantului;
punctajul posibilității de reparare, atunci când acesta există;
disponibilitatea pieselor de schimb și, după caz, costul estimat, modalitatea de comandare și informațiile privind repararea și întreținerea;
modalitățile de livrare ecologică, dacă sunt disponibile.

Totodată, sunt introduse instrumente standardizate pentru informarea consumatorilor:
notificarea armonizată privind garanția legală de conformitate;
eticheta armonizată privind garanția comercială de durabilitate.

Potrivit ANPC, modificările aplicabile de la 27 septembrie 2026 aduc un accent important pe corectitudinea, transparența și verificabilitatea informațiilor comunicate consumatorilor, în special în ceea ce privește mediul, sustenabilitatea, durabilitatea, reparabilitatea și funcționalitatea produselor.