În timpul Primului Război Mondial, austriecii au promis că vor înființa o universitate la Brașov, în schimbul trecerii României de partea Puterilor Centrale. Propunerea a fost refuzată de unguri, dar și de români.

În anii de neutralitate ai României, Antanta și Puterile Centrale curtau țara noastră cu promisiuni tentante, încercând să ne convingă să intrăm în război de partea unui bloc sau altul. Politicienii noștri cântăreau și ezitau să ia o hotărâre pripită. Turcia și Bulgaria au intrat de partea Puterilor Centrale, iar Italia de partea Antantei. Era timpul ca și România să iasă din pasivitate.

România avea însă o mare durere: teritoriile locuite de români aflate sub stăpânirea ambelor tabere, Basarabia ocupată de Rusia, iar Transilvania, Bucovina și Banatul de austro-ungari. Propuneri de realipire a acestor teritorii la România au venit din ambele părți. Istoricii pun accent pe oferta Rusiei, cea pe care am și acceptat-o în final. Dar nu se vorbește deloc de vara lui 1915, când Puterile Centrale au promis retrocedarea Bucovinei, fără niciun alt cuvânt despre celelalte ținuturi.

Fiindcă oferta era destul de săracă, guvernul austro-ungar a adăugat încă un privilegiu: înființarea unei universități la Brașov. Concesia a fost considerată atât de minoră, încât tratatele de istorie nici nu o pomenesc. Însă presa vremii a consemnat ideea unei universități la Brașov acum 100 de ani. Iată cum descrie negocierile de atunci un jurnalist de război american.

Între Rusia și Austro-Ungaria

La declanșarea Primului Război Mondial, România a ales să rămână neutră, în ciuda tratatului de alianță cu Germania și Austro-Ungaria din 1883. Dar nu puteam sta deoparte mult timp, România era o miză importantă pentru ambele tabere, atât prin poziție, cât și prin putere militară, politică, geostrategică. În 1914, la 16 septembrie, împăratul german Wilhelm îi scria împăratului austro-ungar Franz Joseph: „Cheia reușitei în războiul contra Rusiei este în mâna României. Sper că guvernul tău va reuși să-i convingă pe români să intervină”. Mareșalul Paul von Hindenburg era convins că: „judecând după situația militară, e suficient ca România să intre în acțiune pentru a decide soarta războiului mondial”.

Puterile Centrale au folosit toate metodele de propagandă și manipulare, astfel că multe personalități, de la scriitori, la preoți, jurnaliști și lideri politici transilvăneni, au căzut în mirajul promisiunilor Berlinului și Vienei. După ce Rusia a anunțat că va ceda Bucovina, germanii și austriecii au venit și ei cu aceeași ofertă. Mai mult, n-au mai cerut românilor să se alieze cu ei, ci doar să rămână neutri.

În același timp, la fel de insistente erau și eforturile Antantei. Guvernul Brătianu nu voia să treacă la acțiune fără garanții serioase, scrise și asumate de toate puterile Antantei. În special Rusia ne trezea suspiciuni, după ce dovedise că duce o politică brutală și expansionistă. Îndoielile s-au dovedit a fi îndreptățite, rușii trădându-ne ca și în alte dăți. Nici ceilalți nu erau mai binevoitori, ce voia Germania, nu accepta Ungaria. „Față de România să luăm o atitudine de așa natură ca să-i treacă pofta de a intra în războiu încontra noastră”, spunea prim-ministrul ungar István Tisza. Deși înțelegea că trebuie să înapoieze teritorii românești, „Ardealul ne-ar putea fi luat numai dacă vom fi biruiți într-o luptă la cuțite”. El era de acord ca negocierile să se poarte doar asupra Bucovinei. „Ar trebui ca germanii să fie invitați foarte serios de a ne lăsa odată în pace cu ideea concesiunilor pentru românii noștri. Românii trebuie să înțeleagă că năzuințele teritoriale se pot îndrepta exclusiv numai asupra Bucovinei”.

Negocieri cu minciuni și iluzii

Negocierile evoluau în funcție de situația de pe front. După o victorie a nemților, rușii ne invitau să trecem de partea lor. După o victorie a rușilor, ne presau germanii, plusând cu noi promisiuni. Rușii ne promiteau Bucovina, aflată în mâna dușmanului, în loc să ne ofere ceea ce aveau deja, județele din sudul Basarabiei luate în 1878. Banatul l-ar fi dat, dar fără Timișoara.

La 1 octombrie 1914, guvernul român a semnat doar un tratat de păstrare a unei neutralități binevoitoare față de Rusia, în schimbul mutării graniței la Prut și al recunoașterii pretențiilor românești asupra Transilvaniei, Banatului și Bucovinei. Toți încercau să ne câștige, cu orice preț. Marea Britanie și Franța voiau intrarea imediată a României în război, dar se îndoiau că armata română va face față Puterilor Centrale. Nici relațiile cu Serbia nu voiau să le strice cedând Banatul.

Peste această presiune extraordinară s-a adăugat și exportul de voie de nevoie a mii de vagoane de cereale către ambele tabere. În timp ce guvernul Brătianu se mai gândea și aștepta garanții, România era singură și izolată, Bulgaria intrase în război de partea Puterilor Centrale. Iar Rusia a început chiar să dea înapoi. Generalul Alexeev spunea că acțiunea României „nu este atât de importantă pentru a justifica recompensa politică pe care guvernul român o pretinde fără doar și poate”. Când situația s-a agravat, a trecut la amenințări: „Intrarea în acțiune a României, în momentul acesta, va avea o valoare corespunzătoare în desfășurarea comună a sforțărilor puterilor aliate, ceea ce nu va fi cazul când hotărârea ei va fi amânată pentru o epocă nedefinită. Situația poruncește românilor de a se alătura nouă acum ori niciodată!”.

Un tezaur și sute de mii de vieți pierdute

Pe data de 17 august, reprezentanții celor patru puteri aliate au semnat la București tratatul prin care România se obliga ca cel târziu la 25-28 august să declare război și să atace Austro-Ungaria. Nu de frică a intrat România în război la 27 august 1916 de partea Antantei, ci pentru a-și realiza aspirațiile naționale, după ce toate cererile i-au fost recunoscute de către aliați, prin tratat, inclusiv cele militare, printr-o convenție semnată în acest sens.

Pentru a face o evaluare a situației, germanii l-au trimis la Brașov chiar pe fratele regelui Ferdinand, prințul Wilhelm de Hohenzollern. S-au dat bătălii grele în cei doi ani de război, printre cele mai cumplite fiind masacrele de la Predeal.

La 11 noiembrie 1918, în suburbia Parisului, în pădurea Compiègne a fost semnat armistițiul de încetare a ostilităților. Astfel s-a încheiat prima conflagrație mondială. Dispariția imperiului va duce la începutul mișcării de eliberare națională a populației de origine română care locuia în Bucovina și Transilvania.

La 1 decembrie 1918, odată cu Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, unde au participat 100.000 de români din ținuturile Transilvaniei și Banatului, s-a luat hotărârea de unire a Transilvaniei și a Banatului cu România.

În timpul acestui război, având prea multă încredere în ruși, am trimis la Moscova tezaurul țării, pentru siguranță și păstrare: 93,4 tone de aur, care astăzi ar valora 3 miliarde de euro. În anul 1956, ca semn al prieteniei dintre URSS și România, Hrușciov ne-a înapoiat 33 de kg de aur.

În 1916, România a mobilizat 750.000 de bărbați, dintre care 535.706 au fost uciși, răniți, luați prizonieri sau au dispărut în luptă. 200.000 de civili au murit de tifos. România a plătit scump reîntoarcerea Transilvaniei, Bucovinei și Basarabiei.

O universitate la Brașov, o concesie minoră

Revenind la perioada neutralității, atât de dezbătută la acea vreme, dar și astăzi, pe 23 iunie 1915, premierul Brătianu a respins propunerea contelui Ottokar Czernin, ministrul plenipotențiar al Austro-Ungariei la București și viitorul ministru de Externe al Austro-Ungariei (1916-1918), privind intrarea în război de partea Puterilor Centrale, în schimbul retrocedării Bucovinei și a unor concesii minore oferite de guvernul Ungariei.

Care erau aceste concesii atât de puțin importante? La 8 iunie 1915, deputatul Erzberger îi scria contelui Tisza care sunt concesiile suplimentare ale germanilor pentru românii din Transilvania:
1. Admiterea limbei române în fața autorităților inferioare.
2. Acordarea unei autonomii școlare, în sensul ca limba maghiară să aibă precădere, iar limba română să se predea în același timp paralel în toate clasele și școalele.
3. Lărgirea dreptului de vot, astfel ca românii să obțină 30 de locuri în parlament.

Pe lângă retrocedările teritoriale și aceste concesii politice pentru românii din Transilvania, germanii au încercat să cumpere bunăvoința guvernului român cu înființarea unei universități la Brașov. La vremea aceea, existau universități doar la Iași, Cluj și București. În acest colț al Imperiului, o instituție de învățământ cu predare în limba română nu însemna recunoașterea Brașovului ca teritoriu românesc, ci doar o bunăvoință din partea stăpânitorilor, susținuți și de unii lideri români, printre care și brașoveanul Aurel Popovici, autorul tratatului „Statele Unite ale Austriei”, o propunere de federalizare a fostului imperiu.

„O monstruozitate culturală”

Răspunsul lui Ion I.C. Brătianu a fost scurt și neînduplecat: „Pentru moment, cooperarea este imposibilă. Dacă se va întâmpla mai târziu, atunci se va face numai în schimbul unor concesiuni teritoriale în Bucovina și în Ungaria”.

Nici contele Tisza nu a înghițit aceste propuneri. Pe 30 iunie 1915, îi povestea contelui Czernin cum a decurs întâlnirea cu cancelar german: „Germania ar oferi României credite ieftine, pe când Austro-Ungaria ar urma să-i cedeze cele 3 județe din sudul Bucovinei și să facem ceva pentru românii din Ungaria. Lista de bucate se compunea, afară de punctele cunoscute ție, încă dintr-un portofoliu ministerial pe seama românilor (Landsmann-minister) și dintr-o universitate românească. Pe aceste două din urmă am fost nevoit să le suprim: pe cel dintâi, fiindcă era o idee absurdă, care nu ar folosi nimic românilor și ar schimba întreaga structură a sistemului de guvernământ maghiar, iar universitatea, fiindcă ar fi o monstruozitate culturală”.

Ideea unei universități la Brașov, fie și doar ca proiect iluzoriu, n-a trecut însă neobservată în presa vremii. A fost larg dezbătută chiar și peste Ocean. Corespondentul de la The Morning Post scria că propunerea germană s-a concretizat chiar într-un proiect de lege „primit cu o violentă opoziție de către aristocrați. S-ar putea crede că indulgențele acordate de împărat liderilor minorităților maghiare au fost încercări de a forma un cabinet de coaliție”. The Evening Star adăuga de la corespondentul său că „Germania va îndeplini aceste condiții în cel mult o lună. Principala diferență dintre propunerile austriece și cele rusești către România este înlocuirea Basarabiei, cu 1.000.000 de locuitori, cu Transilvania, cu 3.000.000 de locuitori, promisă de ruși”. The New York Times scria, pe 14 iulie 1915, că propunerea germanilor, cu aceea universitate la Brașov, e mai avantajoasă, iar rușilor a început să li se facă frică.

Un american atent la detalii

Americanul Granville Roland Fortescue (1875-1952), vărul colonelului Theodore Roosevelt, în calitate de corespondent de război, a scris pentru London Daily Telegraph știri din timpul Primului Război Mondial și a Războiului Civil Spaniol. La întoarcerea de pe front, maiorul jurnalist a scris și o carte, „Russia. The Balkans and the Dardanelles”.

Bun cunoscător al situației politice din Est și a României, în special, el a descris anii neutralității și propunerile austriece respinse de guvernul român: „În prima săptămână din iulie, care a coincis cu succesele militare austro-germane în Galicia, ministrul meciului austriac de la București, contele Czernin, a prezentat o notă din țara sa către Guvernul României. Aceasta conține două seturi de propuneri condiționate în primul rând de neutralitatea prietenoasă a acestei națiuni balcanice și în al doilea rând, pe ajutorul militar imediat. Dacă România menținea neutralitatea (dreptul austriecilor de a transporta muniție în Turcia prin teritoriile românești), Austria ar fi dat Bucovina, cu Siretul ca limită de nord. Aceasta era propunerea principală, dar au existat și alte concesii, cum ar fi diverse numiri publice pentru românii din Transilvania și fundația unei universități la Kronstadt. Dacă România i-ar fi pus la dispoziție austriecilor cinci corpuri de armată și două divizii de cavalerie, atunci ar fi primit întreaga porțiune românească a Bucovinei și teritoriul de pe malul nordic al Dunării, din zona Porților de Fier. Dacă prin ajutorul României, ar fi cucerit Basarabia, această provincie i-ar fi fost transferată ca posesiune permanentă. Nimic despre Transilvania”.

Jurnalistul american, singurul care a consemnat amănuntul despre universitatea din Brașov, a remarcat și că Brătianu era prea puternic angajat față de Antantă, nu ceda la lingușeli sau amenințări, el a încercat doar, diplomatic, „să se aibă bine cu toți beligeranții”.

Acest crâmpei de istorie, încă nedezvăluit sau doar uitat, ne învață ceva. Chiar dacă nu a ajuns centru universitar decât peste 33 de ani, Brașovul a câștigat ceva mult mai de preț: a redevenit al României.

Predeal – ultima frontieră

Predealul a însemnat vreme de secole hotarul dintre două provincii românești: Transilvania și Țara Românească. În Primul Război Mondial, prin Predeal au trecut batalioanele române Carpații, înaintând în Transilvania. În „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, Camil Petrescu a evocat, ca participant la război, luptele de la Predeal, în capitolul „Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu”.

În august 1916, frontiera de la Predeal a fost forțată de o companie de grăniceri români care a ocupat gara ungară, luând prizonieri. Prăpădul s-a soldat cu decimarea efectivelor românești. „Odată cu bucățile de pământ săreau în aer capete, brațe, picioare, paturi de armă, ori jumătăți de trup ostășesc care se agățau de crengile brazilor”. „Trupele germane, cu hainele cafenii ca pământul, apar la atac, val după val. De undeva, din dosul brazilor, gorniștii batalionului nostru sună întruna atacul. Companiile se avântă una după alta, dar pare că pier sub pământ, așa sunt secerate de mitralierele dușmane, care țăcăne întruna, împrăștiind moartea. Nu-mi vine să cred că sunt teafăr și neatins”, scria Iordache Tacu, un predelean din acele vremuri.

După Marea Unire, Predealul a devenit simbol al jertfelor din Carpați, oraș-martir. La plecare, în 1918, nemții au distrus toate instalațiile, liniile telegrafice și telefonice. În Predeal există un monument al eroilor din Primul Război Mondial care au luptat la gara Predeal și un obelisc pe care scrie: „Aici se odihnesc osemintele ostașilor căzuți în luptele din jurul Predealului în anul 1916”.