• La Braşov, în zilele de 23-25 decembrie, s-a înregistrat cel mai mare consum de muniţie după Bucureşti și au fost înregistraţi 76 de morţi
• 2.000 de oameni înarmaţi, militari şi civili, au tras în noaptea de 22 spre 23 decembrie la Braşov, deşi în oraș nu fusese nicio acţiune de reprimare a manifestanţilor până la căderea lui Ceauşescu
Manifestaţiile începute la Timişoara, în 15 decembrie 1989, însoţite de o reprimare sângeroasă, dar şi declararea primului oraş liber de comunism, în 20 decembrie 1989, şi-au găsit ecoul la Bucureşti în 21 decembrie. Protestele şi luptele de stradă au dus la căderea regimului Ceauşescu. După o noapte de foc, dictatorul fugea.
Puterea a rămas, pentru scurtă vreme, în mâinile poporului din stradă. Apoi a apărut Ion Iliescu. Și a început măcelul, pentru legitimarea noii puteri. Ce a urmat nu a fost elucidat nici acum, după 34 de ani. Pentru sutele de crime nu a fost nimeni pedepsit cu adevărat.
Primele anchete, ultimii judecați
După instalarea noii puteri, în frunte cu Ion Iliescu, în 1990 primele anchete au început cu „lotul CPEx”, adică oamenii lui Ceaușescu: Tudor Postelnicu – fost ministru de interne, Emil Bobu – fost secretar și membru al Comitetului Politic al C.P.Ex al PCR, Manea Mănescu – fost vicepreședinte al Consiliului de Stat și membru C.P.Ex și Ion Dincă – fost viceprim-ministru.
Încep și primii pași înapoi. Inculpaților li se schimbă încadrarea din genocid în omor deosebit de grav. Au fost condamnați la închisoare pe viață și confiscarea averii de către Tribunalul Militar București. Dar după aceea, li s-a redus condamnarea la pedepse cuprinse între 7 și 14 ani. Dar, toți au fost eliberați mai devreme. Mai ales pe ,,motive medicale”.
În anul 2000, apar primele condamnări în Dosarul Revoluției. Generalii Mihai Chițac și Victor Stănculescu au fost condamnați la 15 ani de închisoare, dar eliberați în urma recursului în anulare făcut de fostul procuror general al României, brașoveanul Tănase Joița. Au fost încarcerați în 2008. Chițac a murit în 2010, acasă. Stănculescu a fost eliberat în 2014 și a murit doi ani mai târziu într-un azil de lux. În 2007, Dosarul Revoluției este blocat.

În urma proceselor intentate de brașoveanca Elena Vlase, al cărei fiu a fost ucis în decembrie 89, dar și de Asociația „21 Decembrie”, România a fost condamnată prima oară la CEDO.
Dosar clasat și îngropat
În octombrie 2015, procurorii militari din Parchetul instanţei supreme au clasat Dosarul Revoluţiei din decembrie 1989. În care au fost făcute cercetări privind 709 morţi, 2.198 de răniţi, dintre care 1.855 împuşcaţi, şi 924 de reţinuţi. În ordonanţa de clasare, PICCJ arată că, din cauza oboselii şi a stresului, la revoluţie s-au tras focuri de armă între militari. În 2016, Dosarul Revoluției este redeschis. Iar în 2019, este trimis în instanță cu doar 4 inculpați.
În 2020, Curtea Supremă exclude mai multe probe din dosar. În 2021, dosarul se întoarce la procurorii militari. În 2022, Parchetul General retrimite dosarul Instanței Supreme. Iar în 2023, ÎCCJ retrimite dosarul la Curtea Apel București. ICCJ susține că nu are competența să judece acest caz. Deoarece Ion Iliescu nu era șef de stat pe 22 decembrie 1989, ci doar membru al Consiliului FSN.
În octombrie 2023, dosarul ajunge la Curtea de Apel București. Cu 3 inculpați. Ion Iliescu (93 de ani), fost președinte, Gelu Voican Voiculescu (82 de ani), fost vicepremier, şi Iosif Rus (87 de ani), fost șef al Aviației Militare, vor fi judecați pentru „săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii”.
Cum a început revoluția în stradă: discursul lui Ceaușescu
Într-un discurs televizat, Ceauşescu, întors din Iran în 20 decembrie 1989, îi etichetează pe curajoșii protestari de la Timişoara drept huligani, duşmani ai revoluţiei socialiste. Pentru a doua zi, convoacă o mare adunare populară menită să exprime sprijinul populaţiei faţă de conducerea de partid şi de stat. A vrut ca mitingul să fie în faţa Comitetului Central.
De la balconul CC, în vremea prânzului, Ceauşescu se adresează mulţimii evocând realizările revoluţiei socialiste. Și ale “societăţii socialiste multilateral dezvoltate“ din România. Însă reacţia mulţimii nu este cea aşteptată. Este aplaudat doar în primele rânduri. Și se aud primele huiduieli din mulțime.
21 decembrie ’89 – transmisia tv se întrerupe
„Alo! Alo! Alo! Tovarăşi, aşezaţi-vă liniştiţi la locurile voastre!”, încearcă Ceauşescu să îi potolească pe oameni. De la care aștepta să condamne mişcările de la Timişoara. Oamenii însă nu mai rabdă…Încep să arunce steagurile roşii şi pancartele cu lozinci. Se aud primele voci puternice: „Jos dictatorul!”, „Moarte criminalului!”, „Noi suntem poporul, jos cu dictatorul!”, „Jos Ceauşescu!“, „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!“.
Imaginea lui Ceauşescu din acel moment – cu figura schimonosită de mirare şi frică, cu buzele încercând fără succes să articuleze câteva cuvinte şi cu mâna dreaptă ridicată – a fost transmisă în foarte scurt timp la televiziunile din toată lumea. Cu această imagine se întrerupea însă transmisia în direct a Televiziunii Române. După o scurtă pauză, televiziunea şi-a reluat programul, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Cu câteva imagini de închidere grăbită a marii adunări populare din Capitală. Înainte de a se retrage în sediul CC, Ceauşescu promite de la balcon creşterea salariilor cu 100 de lei.
Ceauşescu cere lichidarea manifestanţilor
Între timp, manifestanţii se regrupaseră la Universitate. La Intercontinental a fost improvizată o baricadă din mese şi scaune. Tot mai mulţi oameni ies în stradă ocupând tot centrul Capitalei. Apar şi steagurile naţionale cu ,,gaură“ şi începe să se cânte „Deşteaptă-te române”, imn interzis în timpul regimului comunist. Ceauşescu cere mobilizarea tuturor forţelor armate pentru lichidarea manifestanţilor.
Spre seară începe represiunea, coordonată de ministrul Apărării Naţionale Vasile Milea, care va dura până a doua zi. Sunt detaşaţi soldaţi, tancuri, TAB-uri, ofiţeri ai Unităţii Speciale de Lupta Antiteroristă (USLA) şi ofiţeri de Securitate îmbrăcaţi în haine civile. Se trăgea asupra mulţimii de pe clădiri, străzi laterale şi din tancuri. Au fost oameni împuşcaţi, înjunghiaţi, striviţi de vehiculele armatei.
Alţii au fost bătuţi şi reţinuţi de miliţieni şi securişti. Baricada de la Inter a fost spulberată după miezul nopţii. Măcelul a continuat până la 3.00 dimineaţa. Caldarâmul a fost spălat de sânge de maşinile pompierilor şi Salubrităţii. În acea noapte au fost omorâţi 49 de oameni, alţi 500 de oameni au fost răniţi şi peste 1.000 reţinuţi şi duşi la închisoarea Jilava.
22 decembrie – reluarea măcelului
Vestea celor petrecute în timpul nopţii în centrul Bucureştiului ajunge la primele ore ale dimineţii la muncitorii de pe marile platforme industriale din jurul oraşului. La ora 7.00 dimineaţa, zeci de mii de muncitori din marile uzine vin spre centrul oraşului, purtând steaguri fără stemă.
Barajele instalate pentru a împiedica accesul în Piaţa Universităţii şi în Piaţa Palatului s-au dovedit inutile. Două ore mai târziu, Piaţa Universităţii era plină de demonstranţi, cu care începuseră să fraternizeze şi forţele armate. Oamenii au ieşit cu miile în faţa judeţenelor de partid şi în alte mari oraşe din ţară, printre care şi Braşovul.
Vasile Milea s-a sinucis
În jurul orei 9.30, Vasile Milea s-a sinucis, Victor Stănculescu fiind numit noul ministru al Apărării. S-a instituit starea de necesitate în întreaga ţară, care interzicea întrunirea în grupuri mai mari de cinci persoane. La acea oră, în centrul Bucureştiului se aflau peste 100.000 de oameni.
În jurul orei 11.30, Ceauşescu a luat o portavoce şi a încercat să se adreseze mulţumii de la balconul Comitetului Central, dar a fost întâmpinat cu un val de dezaprobare şi furie. Din elicoptere erau împărţite manifeste în care li se spunea oamenilor că este o diversiune şi li se cerea să nu se lase manipulaţi şi să meargă acasă.
Fuga Ceauşeştilor
Manifestanţii care au ocupat piaţa din faţa Comitetului Central au forţat uşile masive ale clădirii şi au escaladat balconul. Nicolae şi Elena Ceauşescu s-au refugiat pe acoperişul clădirii, unde erau aşteptaţi de un elicopter.
După fuga dictatorului, manifestanţii au ocupat atât Comitetul Central, cât şi sediul televiziunii publice, în jurul orei 12.30, acesta fiind considerat momentul victoriei Revoluţiei. În jurul orei 12.50, Televiziunea Română îşi reia emisia. Mircea Dinescu şi Ion Caramitru apar în fruntea unui grup de revoluţionari, anunţând fuga dictatorului.
Iliescu preia comanda

După ora 14.00, soseşte la Televiziune şi Ion Iliescu. Petre Roman citeşte de pe balconul CC al PCR Declaraţia în trei puncte a Frontului Unităţii Poporului, care este citită în jurul orei 15.00 şi la Televiziune. În jurul lui Iliescu se formează un grup care se deplasează la sediul CC, unde sunt rostite discursuri. Se întorc apoi la Televiziune, iar în jurul orei 23.00 este anunţată constituirea Consiliului Frontului Salvării Naţionale, ca noul organ al puterii.
Noua putere s-a legitimat cu sânge
Din seara zilei de 22 decembrie, starea de euforie generală a fost înlocuită de haos, odată cu atacarea cu focuri de armă a unor instituţii publice de către indivizi necunoscuţi, numiţi generic “terorişti”. Populaţia şi armata sunt chemate să apere ,,cuceririle revoluţiei“.
Ion Iliescu personal, prin televiziune şi radio, a făcut apel la populaţie să iasă din nou pe străzi pentru apărarea revoluţiei. La Bucureşti, începe să se tragă asupra mulţimii şi sunt atacate Piaţa Universităţii, Piaţa Palatului, Televiziunea, Radioul, sediile companiei de telefoane, Casa Scânteii, oficii poştale, aeroporturile Otopeni şi Băneasa, spitale şi Ministerul Apărării. În noaptea de 22 spre 23 decembrie, jurnalistul francez Jean-Louis Calderon moare călcat de un tanc în Piaţa Palatului.
Sunt transmise informaţii neverificate, contradictorii, care creează o stare de psihoză generală. Astfel, la Aeroportul Otopeni sunt trimise întăriri, dar apărătorii cred că sunt atacaţi şi deschid focul asupra lor, omorând în jur de 50 de militari.
Braşovenii, chemaţi în stradă să fie ucişi
2.000 de oameni înarmaţi, militari şi civili, au tras în noaptea de 22 spre 23 decembrie la Braşov, deşi în Braşov nu fusese nicio acţiune de reprimare a manifestanţilor până la căderea lui Ceaşescu.
După lăsarea serii, pe postul naţional de televiziune braşovenii au fost chemaţi în centru să apere revoluţia de teroriştii despre care se vorbea că vin dinspre Predeal sau dinspre Bran. Când au ajuns suficienţi de mulţi oameni, în faţa actualei Prefecturi a început măcelul.
În zori, pe asfalt erau 39 de morţi şi mii de tuburi goale de cartuşe. Statistica a arătat că la Braşov, în timpul Revoluţiei, s-a înregistrat cel mai mare consum de muniţie după Bucureşti. În noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989 s-au tras aproape 300.000 de cartuşe.
În decurs de trei zile, 23-25 decembrie, în Braşov s-a consumat o cantitate imensă şi au fost înregistraţi 76 de morţi, Braşovul ocupând locul 4 în clasamentul funest al numărului de eroi-martiri. Nu există însă niciun vinovat. Nicio condamnare. Iar dosarul revoluţiei de la Braşov, înglobat în dosarul mare, este îngropat.

„Cine-a tras în noi după 22?“
Războiul de stradă din Bucureşti, Braşov sau alte oraşe, cu inamici a căror identitate rămâne şi astăzi necunoscută s-a încheiat în 25 decembrie, când Nicolae şi Elena Ceauşescu, prinşi la Târgovişte, au fost executaţi în urma unui proces sumar judecat de un tribunal militar.
Potrivit statisticilor Ministerului Sănătăţii, până pe 22 decembrie, în momentul fugii soţilor Ceauşescu, s-au înregistrat în Bucureşti 49 de morţi şi 599 de răniţi. Ulterior au fost omorâţi 515 oameni şi răniţi alţi 1.162. În ţară au fost 1.104 morţi şi 3.321 răniţi. Dar până pe 22 decembrie la amiază, erau doar 126 morţi şi 1.107 răniţi.
Condamnați la Timișoara, grațiați de Iliescu
Primul proces privind represiunea din decembrie 1989 a început la Timișoara, în martie 1990. Mai mulți angajați ai fostei miliții, securități, dar și reprezentanți din vârful partidului au fost considerați vinovați de reprimarea manifestațiilor de la Timișoara din perioada 16-20 decembrie 1989.
Procesul s-a ținut în sala Casa de Cultură a Tineretului. Radio Timișoara a transmis procesul în direct. În toamna lui 1991, au fost date și primele condamnări. Pentru mulți dintre cei condamnați, intervenise deja amnistia, prin decretul din ianuarie 1990, semnat de Ion Iliescu.
Ion Corpodeanu, locotenent colonel, fost adjunct al şefului Miliţiei Timişoara – Condamnat, inițial, la 18 ani închisoare pentru omor. Pedeapsa a fost redusă la 15 ani în 1997. A fost graţiat de preşedintele Ion Iliescu, în 2003, printr-un document publicat în Monitorul Oficial în ziua în care se declanşa revoluţia din 1989.
Ion Deheleanu, fost şef al Miliţiei judeţului Timiş – Condamnat, inițial, la 18 ani închisoare pentru omor. Pedeapsa a fost redusă la 15 ani în 1997.
Ion Popescu, colonel de miliţie, şef al Inspectoratului M.I. Timiş – Condamnat la 20 de ani închisoare pentru omor, tentativă de omor, arestare ilegală, conducere autovehicul cu număr fals. Pedeapsă redusă la 15 ani închisoare (1997).
Iosif Veverca, maior de Miliţie. Condamnat la 15 ani de închisoare pentru omorârea tânărului Ianoş Paris şi pentru favorizarea infractorului. Grațiat pe 23 decembrie 2003 de Ion Iliescu, pe motiv de boală.

Radu Bălan, prim-secretar PCR al județului Timiș, condamnat la 23 de ani de închisoare pentru omor și tentativă de omor. Ulterior, inculpatul a murit pe 14 februarie 1995.
Cornel Pacoste, viceprim-ministru, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru complicitate la omor (în 1991). În 1997, pedeapsa a fost redusă la 10 ani de închisoare.
În 1996, dosarul este mutat la București, la Înalta Curte de Casație și Justiție.
5 condamnări la Cluj
În dosarul Revoluției de la Cluj, în 2006, Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie a dat 5 condamnări:
Ioachim Moga, prim-secretar al Comitetului Judeţean de Partid la Cluj în decembrie 1989 la 8 ani de închisoare pentru instigare la tentativă de omor deosebit de grav (avocații au cerut amânarea executării pedepsei. Moga a murit un an mai târziu).
Generalul Iulian Topliceanu, fostul comandant al Armatei a 4-a, a fost condamnat la 10 ani de închisoare, pentru instigare la infracţiunea de omor deosebit de grav; A fost eliberat 3 ani mai târziu.
Colonelul Valeriu Burtea – condamnat la 9 ani de închisoare pentru instigare la infracţiunea de omor.
lt.colonelul Ioan Laurenţiu Cocan condamnat la 9 ani de închisoare pentru instigare la infracţiunea de omor.
maiorul Ilie Dicu, căruia i s-a schimbat încadrarea din instigare la omor în omor calificat, condamnat la 15 ani de închisoare.






