„În contextul operaţionalizării Aeroportului Braşov, oficialii Lufthansa au dorit să se informeze la faţa locului în ceea ce priveşte condiţiile de operare. Dar și despre tarife, serviciile pe care le oferim. Și echipamentele de care dispunem. I-am însoţit într-un periplu prin terminal şi pe platforma de îmbarcare-debarcare. Le-am prezentat componentele infrastructurii aeroportuare şi la final impresiile lor au fost pozitive. Avem încredere că vom putea dezvolta o colaborare bună. Un business avantajos şi, implicit, un viitor benefic pentru ambele părţi”, a menţionat directorul general al aeroportului brașovean, Alexandru Anghel.

Germanii au dorit să afle și informații legate de economia județului Brașov. Dezvoltarea industriei,  serviciilor  şi a turismului. Dar și care este ponderea investiţiilor germane şi de legăturile pe care judeţul nostru le-a dezvoltat cu Germania.

În perioada următoare, conducerea Lufthansa va realiza o analiză comparativă. Și va  în calcul toate aeroporturile pe care le are în atenţie. Pentru iniţierea unor zboruri noi din 2024. Iar managementul companiei va decide ce destinaţii vor fi operate şi de pe care aeroporturi.

- Advertisement -

„Credem că înainte de Crăciun vom avea un răspuns de la Lufthansa. Și avem toate motivele să fim optimişti şi să credem că Braşovul se va număra printre aeroporturile pe care va zbura cea mai importantă companie de linie din Europa”, a concluzionat Alexadru Anghel.