AcasăStiri BrasovSatul Viscri a fost luat cu asalt de turiști, înaintea vizitei regelui...

Satul Viscri a fost luat cu asalt de turiști, înaintea vizitei regelui Charles al III-lea

- Advertisement -

Deja celebrul sătuc brașovean Viscri este una dintre cele mai căutate destinații pentru minivacanță de Rusalii, aşa că locurile de cazare sunt deja epuizate. Toată suflarea satului se pregăteşte cu spor pentru a se ridica la nivelul aşteptărilor turiştilor. Mai ales că este așteptat un oaspete de seamă: Regele Charles al Marii Britanii, vechi prieten al așezării.
Uliţele din Viscri sunt pline de turiștii veniți din toate colțurile lumii să admire arhitectura micului sat făcut celebru, cu ani în urmă, de regele Charles – la vremea aceea prinț de Wales. Monarhul va rămâne de data asta la Viscri doar câteva ore. Nu va pleca însă înainte de a vizita, pe 6 iunie, ultima zi a vacanței Majestății Sale în România, celebra Casă Albastră de la numărul 163. Acolo funcționează un centru de activități meșteșugărești și expoziții al Fundației Prințul de Wales. Până atunci, clădirea rămâne deschisă vizitatorilor. Pe lângă frumusețea nealterată a satului din Transilvania, turiștii se pot bucura și de renumita gastronomie locală.
Regele Charles a cumpărat casa din Viscri în 2006 și i-a îndemnat pe localnici să păstreze autenticitatea locului. Le-a dat propriul exemplu, prin modul în care a restaurat casa de la nr. 163.

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov

COMENTARII RECENTE