l Istoria medievală a Braşovului s-a scris şi prin porţile de intrare în cetate, dar astăzi doar Poarta Şchei şi Poarta Ecaterinei mai stau mărturie trecutului
Poarta Şchei este emblema Braşovului şi nu există turist să nu fi trecut pe sub zidurile ei impunătoare. Dar cetatea medievală a avut mai multe porţi de-a lungul timpului. Pe unele le-au distrus cutremurele şi timpul, altele au fost demolate. În total, au fost şapte. Aşa cum Roma şi-a clădit istoria pe şapte coline, Braşovul, important centru comercial al Evului Mediu, şi-a consolidat identitatea prin cele şapte porţi de acces către inima lui. Pe aici au intrat călătorii, negustorii cu mărfuri de peste mări şi ţări, călugări, ţărani, nobili şi oameni de stat. Prin aceleaşi porţi au ieşit braşovenii, în drumul lor către Ţara Românească şi Moldova sau către şcolile din Europa de Vest. Astăzi, doar Poarta Şchei şi Poarta Ecaterinei au mai rămas să ne povestească despre istoria care a trecut pe sub bolţile lor.
Porţile, nişte „cetăţi de sine stătătoare“
Între secolele XIV şi XVII, Braşovul medieval a avut trei porţi: a Vămii, a Uliţei Negre şi a Uliţei Căldărarilor. Erau plasate în puncte strategice, de-a lungul celor cinci kilometri de fortificaţii. Braşovul nu era o cetate oarecare, ci un punct strategic, aflat la întretăierea celor mai importante drumuri comerciale. Toţi domnitorii au înţeles că Braşovul trebuia să-şi ia măsuri de apărare, mai cu seamă împotriva pericolului turcesc. Astfel, au apărut zidurile de incintă, pe câte 2-3 rânduri, bastioanele, turnurile şi, evident, porţile. „Organizate pe cinci-şase nivele, porţile Braşovului medieval erau precedate de poduri mobile, peste şanţuri cu apă. Dacă zidurile de apărare erau înalte de 4-5 metri, porţile erau de trei ori mai mari. Înăuntru erau camerele pentru străjeri şi vameşi. Dar erau şi guri de aruncare cu smoală sau pentru arme de foc. La bază erau tunuri. Aceste porţi erau, în acelaşi timp, şi uşi, dar şi cetăţi de sine stătătoare“, apreciază Stelian Coşuleţ, şeful secţiei de Arheologie a Muzeului de Istorie Judeţean Braşov. În aceste cetăţi pe verticală locuiau vameşii care încasau taxa numită tricesimă, adică 3% din valoarea mărfii. Nimeni nu era scutit de plată, cu excepţia cazurilor în care negustorul beneficia de vreun tratat comercial. Cât despre poarta propriu-zisă, aceasta era din lemn masiv de stejar ghintuit, dublată de un grătar de fier, tras de la etajul unu. Lacătele, zăvoarele, balamalele, drugii erau ferecături de fier imposibil de desfăcut. Prin porţile mici, treceau drumeţii, cea mare era pentru căruţe. Deşi Braşovul era o cetate aglomerată, cosmopolită, înţesată de călători, poarta nu era deschisă tot timpul. Noaptea se închidea şi era bine păzită până în zori, când traficul se relua. Cei care locuiau prin împrejurimi nu aveau voie să înnopteze în cetate. Porţile de intrare deveneau porţi de ieşire.

Din Poarta Ecaterinei a rămas doar un turn
Ceea ce numim astăzi Poarta Ecaterinei este de fapt doar unul din turnurile ei. A fost una dintre cele mai aglomerate intrări în Braşov în secolul XVI, când a fost construită pentru şcheienii care doreau să pătrundă în cetate mai lesne, pe la mijlocul laturii dintre Bastionul Ţesătorilor şi cel al Fierarilor. Începea pe actuala stradă Bariţiu şi se întindea până dincolo de Poarta Şchei. Această poartă a luat locul uneia mai vechi, distrusă de inundaţia din 24 august 1526 şi de năvălirile turceşti. Un document din 1522 consemnează existenţa unui depozit de obuze şi praf de puşcă, precum şi a locuinţei paznicului. În 1559, s-a construit turnul pătrat, cel pe care-l vedem şi astăzi, prevăzut cu un pod mobil pe lanţuri, peste şanţul cu apă. Turnul era dotat cu opt guri de tragere, pentru care, conform unor documente, fuseseră aduse bombarde de la Praga. Poarta era construită pe trei niveluri, cu patru turnuleţe care arăta „Jus Gladii“, adică dreptul medieval al cetăţii de a aplica asupra locuitorilor pedeapsa supremă. Deasupra intrării se afla sculptată steama oraşului, coroana deasupra unei buturugi cu 7 grupe de rădăcini groase. Zidurile au fost demolate în 1827, poarta devenise pur şi simplu neîncăpătoare, în locul ei construindu-se Poarta Şchei. Pe vremea lui Sextil Puşcariu, „lângă Poarta Caterinei era şi baia oraşului, unde un bărbier iscusit rădea bărbile celor ce-şi permiteau luxul unei băi“. Ceea ce putem vedea astăzi este doar turnul din exterior, impropriu denumit Poarta Ecaterinei. Şi nici acela în toată splendoarea lui, o bună parte din el e îngropată sub pământ. Despre acest turn, cărturarul braşovean spunea că „are multă graţie“. Poate şi datorită bolţii pictate în stil renascentist. Astăzi, turnul porţii renovat adăposteşte expoziţii de artă şi istorie.

Pe Uliţa Căldărarilor era „adevărata poartă a Braşovului“
Poarta principală a Braşovului medieval era la capătul Uliţei Căldărarilor, mai târziu a Porţii, astăzi strada Republicii. N-o mai putem vedea, porţiuni din fundaţie însă există sub actuala clădire a Regionalei CFR şi sub Modarom. Nu se ştie data exactă a construirii acestei porţi, însă se ştie că a fost afectată de un incendiu în 1519 şi reconstruită între 1522 şi 1524 sub formă de bastion semicircular, de 100 m lungime. În 1537, porţii i s-a adăugat un turn, înlocuit în 1650-1651. În interiorul zidurilor se aflau galeriile etajate, destinate apărătorilor. Un pod mobil făcea trecerea peste şanţul cu apă din afara zidurilor. Turnul avea un ceas mare şi era împodobit cu fresce frumoase. Carele şi pietonii treceau printr-un coridor lung de 100 m, care putea fi baricadat în mai multe locuri. Seara, de ambele părţi ale turnului se închideau porţi grele de stejar, mişcate pe şine de fier. În lunile mai-august 1613, poarta a fost întărită pentru a face faţă trupelor lui Gabriel Bathori. A fost grav afectată de incendii si cutremure, cel din 1802 avariind-o atât de tare încât în 1857 s-a decis demolarea ei. Pe locul ei au fost ridicate Vila Kertsch şi şcoala de meserii (azi Regionala CFR Braşov). Cu ocazia săpăturilor pentru construirea Modaromului, în 1977, s-au descoperit zidurile, despre care se crede că erau groase de doi metri şi înalte de şase metri. Sextil Puşcariu o numea „adevărata poartă a Braşovului, care făcea comunicaţia cu Moldova prin satele de la nord şi prin Săcuime“. De aceea, deseori, i se mai spunea şi Poarta Moldavica, iar „nemţeşte strada se numeşte Purzengasse“.

Poarta Străzii Negre, de două ori zidită
O cale de acces mai puţin cunoscută şi utilizată a fost Poarta Străzii Negre, astăzi Nicolae Bălcescu. Menţionată în documentele oraşului încă de la 1464, sub denumirea de „Swarczgas“, poarta a fost ulterior zidită. Redată în folosinţă în 1785, cu aprobarea breslei tăbăcarilor, aceasta a fost din nou zidită între 1788-1789. De altfel a fost prima poartă a Braşovului care s-a desfiinţat, celelalte au avut aceeaşi soartă la începutul secolului XIX, „când oraşul a ieşit din medievalitate, renunţând la arhitectura militară“, după cum apreciază arheologul Stelian Coşuleţ. În 1873, atât turnul, cât şi bastionul exterior al porţii au fost demolate pentru a permite un acces mai facil în cazarma „Neagră“, construită de curând pe această stradă.

Poarta Târgul Cailor a funcţionat doar o jumătate de secol
Poarta Târgul Cailor, construită în timpul lui Francisc I, trebuia să rezolve accesul şcheienilor în cetate, problemă semnalată magistratului oraşului în 1803, atunci când Poarta Ecaterinei se dovedise neîncăpătoare. A fost ridicată abia în 1820, cea mai mare parte a cheltuielilor de construcţie fiind suportate de către locuitorii din Şchei, deoarece magistratul oraşului se plângea de „lipsă de fonduri“. „În Târgul Cailor s-a demolat, încă din 1819, turnul Bastionului Fierarilor, şi în locul lui s-a zidit, în anul următor, o poartă ceva mai mare“, explică învăţatul braşovean. Poarta străjuia actuala Stradă George Bariţiu şi a fost finisată de către meşterul constructor Joseph Jani, având stema Braşovului pe frontispiciu. Dar s-a dovedit şi ea prea mică. 50 de ani mai târziu, în 1874, a fost demolată, întrucât îngreuna circulaţia în oraş. Traficul a fost preluat de actuala
Poartă Şchei.

Poarta Şchei, calea românilor către cetate
Poarta Şchei, mândria Braşovului de azi, era o poartă impunătoare şi la vremea când a fost construită, în 1828, în locul Porţii Ecaterina. În documente apare şi sub denumirea de „Poarta Valachica“, deoarece pe aici se trecea dinspre Cetatea Braşovului către „Suburbiul de Sus“, adică spre cartierul românilor din Şchei, cei care, de altfel, au şi finanţat lucrările. A fost ridicată între 1828-1829, pe strada Nicolae Bălcescu. Este construită din piatră şi cărămidă şi prezintă trei intrări în formă de arce, cea mare fiind pentru căruţe, iar cele laterale, pentru pietoni. Deasupra intrărilor laterale este amplasată o inscripţie în latină, concepută de notarul Joseph Franz Trausch, care menţionează că fundaţia a fost turnată în timpul Împăratului Francisc I al Austriei, a judelui primar Johannes Jacob Mylius şi a judelui districtual Johann Georg von Trauschenfels. Construcţia monumentală, în stil clasicist, în forma unui arc de triumf, a fost edificată de Joseph Jani, meşterul zidar care construise şi Poarta Târgul Cailor. Poarta Şchei a fost restaurată după cutremurul din 4 martie 1977 şi reabilitată de mai multe ori, ultima oară în 2004. În „Braşovul de altădată“, Sextil Puşcariu nota că „era o moară lângă Poarta Şcheilor. Când apa venea mare, inunda toată împrejurimea, şi uneori se întâmpla că peştii trebuiau pescuiţi în Biserica Neagră“.

Poarta Vămii, o baricadă invincibilă
Poarta Vămii sau a Mănăstirii a fost denumită aşa după mănăstirea care era în capătul de jos al Străzii Mureşenilor de astăzi, pe atunci, Strada Vămii. Vama nu era la poartă, ci cam pe la mijlocul străzii, „pe unde era pe vremea mea vechea cârciumă «La Coroană». Nemţeşte îi spunea străzii «a Sfântului Petru», după hramul bisericii catolice, sau Strada Călugăriţelor (Nonnengasse), după mănăstirea de pe aceeaşi uliţă“. Construcţia porţii a început în secolul XVI, când avea un pod mobil cu lanţuri şi era întărită cu stâlpi grei de stejar. Era un veritabil bastion în formă de potcoavă, de circa 100 de metri, prin deschizăturile căruia se putea arunca cu păcură şi smoală în duşmani. Pe frontispiciu, Poarta Vămii avea pictat un tablou mare în culori cu imaginea Împăratului Sigismund de Luxemburg, cel care, după ce a locuit jumătate de an la Braşov, la 10 martie 1395, a dat poruncă să fie fortificată cetatea. Bastionul porţii se întindea până la Cercul Militar de astăzi, dar zidurile cetăţii şi turnul fortificaţiei se aflau pe locul Bulevardului Eroilor. În zidul bastionului, lângă turn, se afla o portiţă pentru pietoni. Oricine intra, trecea printr-un coridor de vreo 20 de metri, prevăzut cu mai multe grilaje care blocau orice intrus. La 1534, porţii i s-a adăugat o construcţie mobilă din bârne de stejar, cu ajutorul căreia intrarea putea fi blocată total. Pe turnul crenelat era aşezat un cadran solar care putea fi citit de către locuitorii cetăţii. În 1562, pe inventarul străjerilor acestei porţi erau trecute 33 de puşti, 10 puşti pragheze şi 7 tunuri mici. În timp de pace, paza era asigurată de un „căpitan de poartă“, cu opt slujitori înarmaţi.

A doua Poartă a Vămii
Pe această poartă intrau negustorii dinspre Ţara Românească, iar ca să li poată şti urma, erau cazaţi în aceeaşi clădire. Tot pe aici a intrat în oraş, la 1 martie 1600, Mihai Viteazul şi a ieşit la 1 iulie 1600, după încheierea victorioasă a campaniei din Moldova. Poarta s-a prăbuşit la cutremurul din 1745. În 1836 a fost demolată pentru fluidizarea circulaţiei în oraş. Peste doi ani, în locul „celei mari, vechi şi frumoase“, după cum spune Sexil Puşcariu, s-a ridicat o nouă Poartă a Vămii, cu două treceri boltite, „mai mică şi fără valoare artistică, imitând stilul porţii Brandenburg din Berlin“. Meşter constructor a fost Andreas Dieners. Această poartă a durat doar jumătate de veac. În 1891, a fost demolată pentru că locomotiva cu aburi, care tracta vagoanele tramvaiului către Satu Nou, nu putea trece pe sub ea. Chiar tatăl cărturarului a venit cu soluţia demolării „porţii fără trecut şi fără stil“, pe când era membru în consiliul orăşenesc.
Ultima descoperire: Poarta dinspre Tâmpa
În anii 2005-2006, arheologii braşoveni care renovau o porţiune de zid de sub Tâmpa au descoperit, la baza unui turn de pulbere dărâmat, o mare poartă zidită. Este boltită şi suficient de largă (2 metri lăţime şi 3 înălţime) pentru a permite trecerea căruţelor pe sub ea. La această descoperire a participat şi Stelian Coşuleţ, care apreciază că „memoria acestei porţi s-a pierdut, atât în documentele scrise, cât şi în planuri, hărţi sau stampe. Nu putem avea o explicaţie. Această poartă deschidea un drum ce venea dinspre Tâmpa. Ea nu are caracterul amplu al celorlalte intrări în oraş cu incinte, cu barbacane, cu mai multe turnuri. Este o poartă simplă practicată într-un turn. Dar, indubitabil, este cea de-a cincea poartă de intrare în oraş“. Primele estimări plasează construcţia turnului-poartă în secolele XIV-XV şi se consideră că în jurul anului 1735 poarta era deja zidită. Probabil pe aici erau scoase vitele la păşunat, în vreme de asediu, pe zona verde dintre zid şi munte. Se ştia despre această practică, dar nu se ştia pe unde erau scoase animalele. Iată că Poarta dinspre Tâmpa, care făcea parte din categoria aşa-numitelor porţi minore, a rezolvat şi acest mister.
Capela Sfânta Ecaterina de sub Liceul Honterus
De unde denumirea de Poarta Ecaterinei? În primul rând fiindcă era situată la capătul Străzii Caterinei. Apoi, pentru că în apropiere era Capela Sfânta Ecaterina, lăcaş catolic menţionat prima dată în 1388 şi demolat în 1559, plasat în imediata vecinătate a Bisericii Negre. Capela făcea parte dintr-o mănăstire de călugăriţe premonstratense, mai apoi cisterciene. Prima menţiune certă a construcţiei datează din 26 iulie 1388, dar există şi istorici care susţin că ar fi la fel de veche ca oraşul însuşi, fondat de cavalerii teutoni. În 1976, s-a descoperit fundaţia cu ziduri de 1,3 metri grosime, cu ocazia unor lucrări de reparaţii şi întreţinere la subsolul corpului C al liceului „Johannes Honterus“. În momentul fiinţării ei, capela se afla în mijlocul oraşului, aproape de piaţa centrală, Piaţa Sfatului. Capela a rămas surprinsă într-o frescă din Biserica Neagră (din 1477). Era o construcţie simplă, fără turn. Astăzi, pe locul capelei se găseşte corpul „C“ al liceului Honterus. Reforma lui Honterus din 1541 a dus la desfiinţarea mănăstirii „călugăriţelor gri“ şi transformarea acesteia în „şcoala mică“.






