AcasăSportCosmin Ivan va juca în Germania. „Avem condiții de Liga I!“

Cosmin Ivan va juca în Germania. „Avem condiții de Liga I!“

- Advertisement -

Autor: A.M.

- Advertisement -

l Atacantul brașovean Cosmin Ivan își va continua cariera de fotbalist în Germania, la echipa FC Bruchsal (Oberliga Baden – Wurttemberg)

Ajuns la 27 de ani, Cosmin Ivan, fiul fostului mare atacant al Brașovului, Marian Ivan, își continuă cariera în Germania. Ivan Jr. a ajuns la FC Bruchsal (Oberliga Baden – Wurttemberg). Brașoveanul a semnat un contract pe doi ani cu gruparea germană și este încântat de condițiile oferite. În cariera sa, Cosmin a avut parte de două accidentări grave la genunchi. Nu a cedat în niciun moment și acum are în față o nouă provocare. „Sper să reușesc aici să marchez multe goluri și, cel mai important, să reușim să ne salvam de la retrogradare și să ne calificăm mai departe în Cupa Germaniei. Acum suntem pe locul 18 din 20 de echipe, dar mai sunt de disputat 22 de etape, astfel că vom lupta până la capăt. Sper să mă adaptez cât mai repede și să confirm așteptările. Am ajuns aici, în Germania, prin intermediul unui impresar, bun prieten cu tatăl meu. Financiar este ok și chiar am fost surprins plăcut de condițiile de aici, aș spune de Liga 1 din România“, a spus fotbalistul brașovean. „Sunt mândru de copilul meu și sunt convins că va duce mai departe numele Ivan în fotbal. A avut mare ghinion cu accidentările, dar mereu a avut puterea să o ia de la capăt“, a spus și Marian Ivan. Cosmin Ivan este produsul lui FC Brașov, iar pânâ acum a mai jucat la Unirea Tărlungeni (L2), Colțea Brașov (L4) și Corona Brașov echipă cu care a reușit promovarea din Liga a 4-a până în Liga a 2-a. În vara trecută, Cosmin nu a fost inclus în lotul „new FC Brașov“, astfel că și-a reziliat contractul.

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov

COMENTARII RECENTE