AcasăStiri BrasovPeste 1.500 de sportivi au alergat astăzi la Crosul 15 Noiembrie

Peste 1.500 de sportivi au alergat astăzi la Crosul 15 Noiembrie

- Advertisement -
Peste 1.500 de brașoveni, dar nu numai, au alergat astăzi în cea de a 37-a ediție a Crosului 15 Noiembrie, eveniment dedicat marcării Revoltei Anticomuniste din 15 Noiembrie 1987, atunci când muncitorii de la Uzina de Autocamioane, urmați de alți brașoveni, au avut curajul de a ieși în stradă pentru a striga ,,Jos comunismul!”, ,,Jos dictatura!”.
La 39 de ani de la acel moment care a marcat istoria orașului și a țării, alergătorii au urmat traseul istoric al revoltei, din fața secției 440 și până la prefectură, pentru a le aduce un omagiu celor care au luptat pentru libertate.
Ediția din acest an îi este dedicată lui Dănuț Iacob, unul dintre liderii Revoltei Anticomuniste din 15 Noiembrie 1987 și o prezență activă și implicată în toate acțiunile Asociației 15 Noiembrie 1987 Brașov.
,,Crosul 15 Noiembrie este deja celebru și reprezintă un schimb între generații. Prin acest eveniment, transmitem mai departe ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 39 de ani la Brașov, când muncitorii brașoveni au ieșit pe străzile orașului, s-au ridicat împotriva dictaturii și au luptat pentru libertate. Astăzi, după 39 de ani, transmitem generației actuale mesajul de a duce mai departe curajul celor din 15 noiembrie 1987 și de a nu uita niciodată că trebuie să lupte pentru libertate și demnitate”, a declarat Marius Boieriu, președintele Asociației 15 Noiembrie 1987, Brașov.
Ediția din acest an a crosului i-a fost dedicată lui Dănuț Iacob, unul dintre liderii Revoltei Anticomuniste din 15 Noiembrie 1987 și o prezență activă și implicată în toate acțiunile Asociației 15 Noiembrie 1987 Brașov. Fiul său și nepoata lui au ales să alerge și ei în acest an, atat în memoria lui Dănuț Iacob, dar și pentru a marec acest moment important din istoria țării noastre.
,,Să alerg astăzi, în ediția dedicată tatălui meu, este cea mai mare bucurie pe care o pot avea. Mă bucur că foarte multe persoane au venit astăzi aici, chiar dacă vremea nu este foarte bună și avem parte și de prima ninsoare. Este un moment plăcut, dar în același timp și unul trist. Sper ca, de acolo de unde este, tata să se uite la noi, să zâmbească și să se bucure de tot ceea ce se întâmplă astăzi”, a declarat Robert Iacob.
Cursa principală a avut loc pe o distanță de 5 kilometri, pe traseul parcurs de manifestanții din 1987, respectiv: Uzina de Autocamioane Roman – Strada Poienelor – Calea București – Spitalul Județean – Spitalul Astra – Intersecția „Trei Alimentare” – Biserica de Lemn – Hidromecanica – Spitalul CFR – Sala Patria – Teatrul „Sică Alexandrescu” – Prefectură.
Și în acest an Crosul 15 Noiembrie a fost susținut financiar de Primăria și Consiliul Local Brașov, suma alocată fiind de 340.800 de lei.

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov

COMENTARII RECENTE