AcasăStiri BrasovDoi noi membri canini în familia Salvamont Brașov

Doi noi membri canini în familia Salvamont Brașov

- Advertisement -

Familia Salvamont Brașov continuă să crească, iar de această dată noii membri sunt doi prieteni patrupezi care se pregătesc să devină, alături de salvatorii montani, parteneri de nădejde în misiunile de căutare și salvare.

- Advertisement -

ALVA, o cățelușă născută pe un câmp și ajunsă în grija adăpostului Smeura, a fost selectată și adoptată de salvamontistul Radu Bulgărea, alături de care va începe pregătirea pentru a deveni câine de salvare montană.
În cadrul selecției, ALVA s-a remarcat prin perseverență, sociabilitate, stabilitate comportamentală și curaj, demonstrând calități importante pentru viitoarea sa activitate.

„Alături de ei, colegul nostru Luca Alexandru formează o echipă cu FRANCIS, un alt patruped care va parcurge etapele de pregătire necesare pentru a deveni câine de salvare.
Pentru salvatorii montani și partenerii lor începe un drum lung, care presupune antrenamente constante, răbdare, disciplină și construirea unei relații bazate pe încredere reciprocă. Obiectivul este formarea unor unități canine capabile să participe la misiuni de căutare și salvare în mediul montan.
Adresăm mulțumiri speciale lui Adrian Sănduloiu și echipei Adăpostului Smeura pentru implicare, sprijin și pentru contribuția la dezvoltarea echipelor canine de salvare montană. Prin astfel de colaborări, câinii care au nevoie de o familie primesc nu doar un cămin, ci și șansa de a deveni, la rândul lor, salvatori de vieți”, transmite Salvamont Brașov.

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov

COMENTARII RECENTE